Mihail al IV-lea (12 aprilie 1034-10 decembrie 1041)

Mihail al IV-lea (12 aprilie 1034-10 decembrie 1041)

Era fratele puternicului eunuc Ioan Orphanotrophul, care avea in mana sa conducerea administratiei imperiului. In afara de Ioan mai erau inca trei frati si o sora, toti cu functii modeste: Mihail fusese zaraf, la fel ca si fratele lui Niceta, iar alti doi frati, Constantin si George erau vraci vindecatori, de fapt inselatori, dupa mentalitatea timpului. Sora sa era casatorita cu Stefan, muncitor in arsenalul armatei din Constantinopol, de aceea mai este numit "calafatul".

Familia provenea din Paflagonia, iar venirea ei la putere insemna o degradare a demnitatii imperiale. Ioan Orphanotrophul, a incercat totusi ca prin intermediul fratelui sau Mihail, sa creeze o dinastie proprie. De aceea a inlocuit in functie pe toti care i-ar fi stat in cale si a numit in locul lor pe fratii sai sau alte persoane apropiate. De pilda, Niceta a fost avansat la functia de guvern al Antiohiei, iar cumnatul sau Stefan, comandant al unei importante flote trimisa in Sicilia impotriva arabilor, dar incapacitatea de conducator a contribuit la insuccesul expeditiei. Lacom de avere si de putere, Ioan Orfanotroful a inlaturat din importante functii si a confiscat averea multor generali si demnitari, care fusesera colaboratori de seama ai lui Vasile al II-lea. Mai mult decat atat Ioan a ravnit gradul suprem, acela de patriarh, dar nu l-a putut inlatura pe Alexios.

In aceste conditii aria de actiune a imparatului Mihail era in multe privinte limitata si aceasta cu atat mai regretabil cu cat, se pare, potrivit relatarilor tuturor cronicarilor si a marelui contemporan al sau Mihail Psellos, ca imparatul era un om ponderat si serios, in ciuda lipsei de instructie. El s-a achitat constiincios de obligatiunile militare si pe cat a putut a pastrat in functii oameni capabili, iar pe prieteni nu i-a avansat atat de repede pe cat ar fi dorit fratii sai.

Cu toate ca economia a scazut si acest lucru s-a reflectat in devalorizarea monedei, iar la Dunare au avut loc in 1033 si 1036 incursiuni pradalnice ale pecenegilor, totusi imparatul Mihail s-a pus in fruntea armatei in 1040 si a potolit rascoala bulgarilor si a altor populatii din vestul Peninsulei Balkanice, conduse de Petre Delianu, un nepot al tarului Samuel. Rascoala avea la baza nemultumirile populatiei create de obligativitatea platirii impozitului in bani iar nu in natura, asa cum era fixat de Vasile al II-lea. Tot in vestul Peninsulei Balkanice bizantinii au fost mai putin norocosi in lupta lor de a aduce la ascultare pe printul de Zeta, Stefan Voislav.

In Sicilia, cum am amintit-o, incercarile bizantine de a alunga pe arabi au esuat, datorita incompetentei lui Stefan, cumnatul lui Ioan Orfanotroful, care a aruncat vina pentru esec pe bravul general George Maniakes si a uneltit chemarea acestuia la Constantinopol, soldata cu arestarea. Italia de sud a fost si ea limitata de cuceririle normande, bizantinii putand pastra cu greu cetatile Tarent si brundisium.

Pe frontul oriental, in Mesopotamia si Siria, au continuat frictiunile locale bizantino-arabe din cauza retinerii populatiei de a plati impozitele datorate Bizantului si a pretentiilor ridicate de califul Egiptului de a controla Alepul. Unele dificultati au aparut si in Armenia, Georgia si Caucaz, unde familiile aristocratilor militari nu vroiau sa colaboreze cu imparatul paflagonian, organizand chiar revolte.

In Armenia, dupa moartea regelui Ioan Sempad si a fratelui sau Asho din 1040, imparatul Mihail a pretins orasul Ani, care fusese promis Bizantului in timpul lui Vasile al II-lea prin tratatul de la 1021 dar tanarul rege Kakig al II-lea, fiul lui Ashod, s-a opus, si armata bizantina trimisa in regiune a fost infranta in 1042. La total general insa se poate spune ca Mihail al IV-lea a mentinut teritoriul imperiului pe care-l mostenise.

Viata sa particulara a fost insa plina de suferinta. Convietuirea cu Zoe n-a mers dupa cum aceasta visase. La scurta vreme dupa incoronare imparatul simuland pasiune si gelozie pentru imparateasa a obligat-o sa se retraga in gineceu si i-a limitat libertatea de miscare si de actiune. El era si foarte bolnav; suferea de epilepsie si boala se agrava. Dar se pare ca atitudinea adoptata fata de Zoe avea la baza in realitate teama de a nu-l otravi pe ca pe Roman al III-lea precum si remuscarile crimei la care il impinsese. Aceste remuscari par sa fi determinat ca in clipa mortii sa nu doreasca s-o vada pe Zoe.

Toate acestea l-au facut sa caute iertarea si sa dobandeasca vindecarea de boala, prin pelerinajul la moastele sfantului Dumitru de la Thessalonic si aducerea la palatul imperial a unor calugari induhovniciti care se rugau pentru el. Se spune ca unora dintre acestia le-a dat sa doarma chiar in patul imperial, sperand ca sa fie sfintit in acest mod. El prefera sa doarma jos. A zidit si o manastire la Constantinopol inchinata sfintilor Damian si Cozma, doctori fara de argint. In aceasta manastire i-a fost dat sa se si retraga cu cateva zile inainte de moarte si sa imbrace haina monahala. Retragerea in manastire si imbracarea hainei monahale au fost grabite de nepotul sau de la sora, Mihail, si de Ioan Orfanotroful, care vroiau sa asigure continuitatea dinastiei in sanul familiei. Asa s-a si intamplat, caci Ioan a determinat-o pe Zoe, imparateasa legitima, sa-l adopte ca fiu pe Mihail, in Biserica Sfanta Maria din Vlaherne, dupa obiceiul stravechi, in cadrul unei ceremonii religioase. Potrivit traditiei Mihail al IV-lea a fost asezat pe genunchii imparatesei si i s-a acordat in acelasi timp, titlul de Caesar. Toata aceasta solemnitate s-a petrecut in fata demnitarilor de la curtea imperiala si a poporului.

Dupa moartea la 10 decembrie a lui Mihail al IV-lea in manastirea sfintii Damian si Cozma ramane succesor la tron Mihail al V-lea, a carui domnie va fi doar de 132 de zile, pana la 21 aprilie 1042.

La inceput Mihail a fost prudent, aratand cel mai mare respect imparatesei Zoe si unchiului sau Ioan Orfanotroful. Curand insa omul de incredere al imparatului devenise celalalt unchi al lui Constantin, caruia imparateasa Zoe, la cererea lui Mihail ii acorda titlul de nobilissimus. Cu sprijinul sau, imparatul exileaza pe imparateasa Zoe la manastire, chiar in prima zi de Paste din 1042, in insula Prinkipo din Marea Marmara, ordonand sa imbrace haina monahala si sa-si taie parul. A cerut chiar sa-i fie adus acest par pentru a se convinge ca ordinul a fost indeplinit. Cronicarii vremii spun ca i-a fost adus lui Mihail parul inalbit al imparatesei; ea il avusese blond si atunci i s-a caruntit. Pretextul exilului comunicat poporului a fost tentativa imparatesei de a-l otravi. In realitate era insa dorinta de putere nelimitata. Tot spre exil il sortise si pe patriarhul Alexis, dar acesta nu s-a lasat intimidat, a poruncit sa se traga clopotele bisericii si populatia s-a revoltat, napustindu-se asupra palatului imperial. Infricosat, imparatul a trimis sa fie adusa imparateasa, care a fost aratata poporului din balconul imperial al hypodromului. Se spune in graba sa de a potoli multimea imparatul nu a lasat-o pe Zoe sa-si schimbe imbracamintea monahala, ci doar i-a pus pe deasupra o mantie rosie imperiala. Multimea nu s-a linistit ci s-a revoltat si mai puternic. Palatul imperial a fost din nou asaltat iar in biserica Sfanta Sofia a fost adusa din manastirea Petrion din Constantinopol, Teodora, sora lui Zoe si proclamata fara voia ei imparateasa. Imperiul avea acum doua femei imparatese: Zoe si Teodora. Cand portile palatului au fost sparte imparatul Mihail si unchiul sau Constantin n-au avut timp decat sa fuga cu barca la manastirea Studios, unde au cautat azil in altar. Ei au fost prinsi, orbiti in piata publica si apoi exilati in cate o manastire separata fiecare.

Asa s-a terminat aventura imparatului Mihail al V-lea povestita cu amanunte si talent de un martor ocular si inalt functionar, Mihail Psellos. Evenimentul acesta este caracteristic pentru modul in care se declansau nemultumiri populare in capitala imperiului si pentru daunele materiale pe care le provocau, caci multimea patrunsa in palatul imperial a distrus valori de seama, a furat bani si bijuterii si lucruri de mare pret. Pe de alta parte, cele intamplate sunt o dovada a atasamentului popular fata de reprezentantii legitimi ai unei dinastii, in cazul de fata cea macedoneana.

Perioada cand monarhia bizantina s-a aflat in mana a doua femei batrane a fost scurta (aprilie-iunie 1042), caci Teodora iesita din manastire renunta la conducere, iar Zoe se casatoreste pentru a treia oara la varsta de 64 de ani cu Constantin Monomahul. Guvernarea imperiului de catre cele doua imparatese a fost echilibrata si inteleapta: nu au luat masuri care sa tulbure administratia imperiala, ci, dimpotriva, au inlaturat functionarii corupti, numiti de Mihail al V-lea si nobilissimul Constantin, incercand astfel sa starpeasca venalitatea, care era impotriva legilor.