ORGANIZAREA BISERICEASCA

Organizarea bisericeasca

Biserica Ortodoxa in Tara Romaneasca

Pana la infiintarea mitropoliri Tarii Romanesti, structurile bisericesti locale au fost supuse jurisdictiei mitropoliilor din sudul Dunarii. Din a doua jumatate a secolului al XIII-lea a functionat o mitropolie in imediata vecinatate a spatiului romanesc, la Vicina, in apropierea Deltei Dunarii. Din cauza tatarilor, viata acxestui centru bisericesc a fost periclitata la mijlocul secolului al XIV-lea. Ultimul mitropolit, Iachint, a fost adus in Tara Romaneasca de catre domnul Nicolae-Alexandru. La cerearea acestui domnitor, in conditiile stabilitatii politice ale statului Tara Romaneasca, patriarhul de la Constantinopol si imparatul bizantin au acceptat transferarea scaunului mitropolitan de la Vicina la Arges. In luna mai 1359 a fost intemeiata oficial mitroplia Ungrovlahiei, adica a Tarii Romanesti, prin hotararea patriarhului si a sinodului. Noua mitroplie era dependenta de Patriarhie si ierarhii urmau sa fie numiti de catre aceasta. La mijlocul secolului al XV-lea au inceput sa fie alesi mitropoliti dintre autohtoni.

In 1370, in conditiile in care Vladislav-Vlaicu a stapanit si Banatul de Severin, in urma recunoasterii suzeranitatii regelui maghiar, a fost infiintata a doua mitropolie a tarii, cea de Severin. Primul mitroplit de aici a fost Antim, iar succesorul sau a fost Athanasie. Mitropolia Severinului a avut jurisdictie in Oltenia si regiunea Severinului si a fost subordonata celei de la Arges. Scopul infiintarii celei de-a doua mitropolii a fost sa se contracareze prozelitismul catolic, care a devenit foarte activ in regiune datorita manastirilor franciscane. Mitropolia Severinului nu a mai avut titulari dupa primii ani ai secolului al XV-lea, probabil si datorita faptului ca regiunea Severinului a fost luata de regele Sigismund de la Mircea cel Batran.

Mitropolitul Tarii Romanesti a indeplinit in cea mai mare parte a secolului al XV-lea si rolul de exarh al plaiurilor, adica avea jurisdictie peste romanii din Transilvania.

Biserica din Tara Romaneasca a fost reorganizata in timpul domniei lui Radu cel Mare (1496-1508), care l-a adus pe fostul patriarh Nifon. Acesta a reorganizat biserica, a clarificat raporturile dintre domnie si mitropolie. Au fost infiintate doua episcopii, la Ramnicu Valcea si la Buzau. Aceasta organizare - o mitroplie cu doua episcopii - a existat pana in epoca moderna.

Viata monahala din Tara Romaneasca a fost reorganizata de monahul Nicodim, adus din Serbia de Vladislav-Vlaicu. El a construit manastireaVodita si Tismana. Aceste manastiri au servit ca model de organizare pentru mansatirile construite ulterior. Domnitorii si-au facut un renume si un obicei din constructia manastirilor pe care le dotau cu mosi si alte venituri. Mircea cel Batran a construit manbartirile Cozia si Cotmeana, In timpul lui apar in izvoare, fara sa stim ctitorul, manastirile Nucet, Visina, Bradet, Glavacioc, Bolintin, Dealu si Snagov. Aceste manastiri au fost refacute de domnii care i-au urmat, care au construit altele noi. Vlad Vintila a ctitorit Menedicul, Radu Paisie Mislea-Prahova etc. Boierii bogati au ctitorit manastiri, ca de exemplu Craiovestii au cosntruit Bistrista olteana, Butestii - Stanesti si Calui, vornicul Draghici din timpul lui Neagoe Basarab a ctitorit Gaiseni si altii.

De regula masnatirile erau scutite de dari de catre domnie si se bucurau de autonomie. La inceput calugarii aveau dreptul de a-si alege egumenii, fara amestecul domnilor. Incalcarea acestor principii si reguli l-a detrminat pe Mihai Viteazul sa aduine soborul bisericesc care a stabilit din nou reguli clare, mai ales ca viata monahala intrase in declin in a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

Biserica catolica din Tara Romaneasca a cunoscut un reviriment la mijlocul secolului al XIV-lea. Populatia catolica se afla in orasele cu populatie saseasca si maghiara din sudul Carpatilor. In jurul anilor 1370 s-au infiintat doua episcopii catolice, una la Arges si alta la Severin. Titularii acestor episcopii au fost sporadici si mai mult nominali. Infiintarea celor doua episcopii a fost posibila in urma sprijinului acordat de mama vitrega a lui Vladislav Vlaicu, doamna Clara, precum si prin raporturile vasalice ale domnitorului cu regele maghiar, protector al bisericii catolice.

Biserica Orotodoxa in Moldova

Pana la infiintarea Mitropoliei Moldovei, spatiul extracarpatic a fost sub jurisdictia episcopilor si mitropolitilor din Halici. Petru Musat a incercat sa infiinteze o structura bisericeasca autohtona, intervenind la mitropolitul de halici, Antonie, ca sa fie sfintiti doi episcopi, printre care si Iosif, fratele domnitorului. Domnitorul a cerut patriarhie sa il confirme pe Iosif ca mitropolit la Suceava, unde s-a stabilit resedinta domneasca, iar pe Meletie la Radauti. Patriarhia a refuzat si l-a numit pe un grec, Teodosie, in fruntea bisericii moldovene. Domnitorii moldoveni au refuzat sa il recunoasca pe teodosie, care in 1391 a incercat sa vina in Modlova. In 1392 patrairhia a numit alt grec, Ieremia, dar Roman I l-a alungat si pe acesta. Patriarhul a aruncat anatema asupra Moldovei. Tentativele d eimpacare au fost nereusite si in timpul lui Stefan I, deoarece fiecare parte voia sa isi impuna vointa. Abia la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun s-a aplanat conflictul, in urma unei solii trimisa de domnitor la Constantinopol. Patriarhul a recunsocut in 1401 la Iosif Musat ca mitropolit al Molodvei cu sediul la Suceava. Peste catiba ani a fost infiintata episcopia Romanului, care avea jusridictie asupra Tarii de Jos.In timpul luptelor dintre urmasii lui Alexandru cel Bun episcopia de Roman a avut rang mitropolitan. Cealalata episcopie, de Radauti, a fost reotganizata in timpul lui Stefan cel Mare. La finele secolului al XVI-lea a fost infiintata o noua episcopie la Husi.

Viata monahala din Moldova a inceput probabil nin timpul lui Petru Musat, Manastirea Neamt este atestatamin timpul acestui domn. Sia fost ridicata de Iosif, viitorul mitropolit al tarii. In urmatoarele decenii au fost construite manastirile Probopta, Moldovita, Bistrita (ultima construita de Alexandru cel Bun). Si in Moldova boierii au construit manbastiri: vornicul Oana a ctitorit Humorul. Domnitorul care s-a remarcat prin grija acordata manastirloor a fost Stefan cel mare. A ctitorit Putna, Voornes, Sf Ilie din Suceava si altele. Domnii din secolul al XVI-lea au ctitorit la randul lor manastiri sau le-au reparat si inzestrat pe cele vechi.

Populatia catolica din Moldova, mai numeroasa decat in Tara Romaneasca, se afla in principalele orase - Baia, Siret, Suceava, Bacau, precum si in regiunea din jurul Bacaului si Romanului. In 1370 s-a infiintat o episcopie la Siret, in contextul in care domnitoul Latcu cauta legitimatea tarii la Scaunul Papal. La inceputul secolului al XV-lea a fost infiintata o episcopie la Baia si o alta la Bacau, care avea rol de conducere peste celelalte. Viata episcoatelor moldovene a decazut in secolul al XV-lea, in conditiile in care episcopii nu rezidau in Moldova. Totodata, in timpul lui Alexandru cel Bun au patruns husitii in Modlova, care i-au convertit treptat pe o parte a catolicilor moldoveni. Un alt val de husiti a venit in Modlova in timpul lui Stefan cel Mare. Aceszti husiti au intemeiat targul Husi si satele catolice din jur, precum si tarul Ciuburciu de langa Nistru.

In secolul al XVI-lea, in timpul lui Stefanita Rares si Ioanvoda cel Viteaz au fost distruse resturile Bisrericii catolice din Moldova, - manastirile din Siret si din Bacau, reotii care nu s-au convertit la ortodoxie au fost alungati si bisericile au fost preluate de orotdocsi sau au fost distruse. Abia ins ecolul al XVII-lea s-a refpacut biserica catolica din Moldova prin eforturile misionarilor trimisi de Congregatia de Popagande Fide din Roma.

Populatia armeana din Moldova a beneficiat de un privilegiu domnesc de la Alexandru cel Bun care a permis infiintarea unei episcopii armene la Suceava. Episcopul armean a avut jurisdictie peste toti armenii din Moldova.

Biserica Ortodoxa din Transilvania

Biserica ortodoxa din Transilvania nu a beneficiat de o ierarhie superioara, de rang episcopal sau mitropolitan, cu resedinta in regiune, decat din a dopua jumatate a secolului al XV-lea.. Partea de nord a Transilvaniei si regiunea Maramuresului au fost, pana la sfarsitul secolului al XIV-lea, sub jurisdictia mitropoliei Haliciului. Partea sudica a fost sub autoritatea mitropolitilor sarbi. Mitropolia Tarii Romanesti a avut autoritate peste romanii ardeleni in calitate de axarh al plaiurilor, dupa cum apare in documentele din timpul lui Mircea cel Batran. Absenta unui mitropolit ortodox al Transilvaniei este demonstrata de absenta lui in listele de episcopi si mitropoliti supusi Patriarhiei de la Constantinopol.

In 1391 partea de nord a Transilvaniei a fost pusa sub autoritatea egumenului din manastirrea Perii Maramuresului. La interventia patronilor manastirii, Drag si Balc (nepotii lui Dragos intemeietorul Moldovei), Patriarhia din Constantinopol i-a acordat egumenului prerogative aproape episcopale, in calitate de exarh patriarhal peste un teritoriu larg din nordul Transilvaniei si din jurul Maramuresului. Manastirea a fost ridicata la rangul de stavropighie, adica depindea direct de Patriarhie. Acest statut superior al manastirii a stat la baza infiintarii episcopiei Maramuresului la mijlocul secolului al XVI-lea.

Infiintarea unei ierarhii ortodoxe pe plan local in Transilvania este o consecinta directa a Unirii de la Florenta din 1438-1439. Atunci delegatii Bisericii catolice, in frunte cu Papa si delegatii Bisericii Orotdoxe in frunte cu Patriarhul de la Constantinopol si cu imparatul bizantin, au semnat un acord de Unire a Bisericii. Prevederile acestei Uniri au fost doar partial respectate, in conditiile succesului otoman impotriva cruciadei crestine si datorita opozitiei unei mari parti a ierarhiei ortodoxe. Unul dintre ierarhii ortodocsi care au fost cei mai infocati adepti ai Unirii, mitropolitul Kievului, Isidor, a incercat cu ocazia celor doua vizite in Ungaria sa obtina privilegii pentru bisericile ortodoxe din Ungaria. In martie 1443 a reusit chiar sa obtina un privilegiu de la Vladislav I, care era rege in Ungaria si in Polonia, prin care se recunosteau preotilor ortodocsi din cele doua regate acelasi staut ca si preotii catolici. In Polonia acest privilegiu a fost aplicat. Din cauza lipsei unei sustineri din partea unei elite ortodoxe, precum si datorita necunoasterii acestui privilegiu in Ungaria si Transilvania, el nu a fost aplicat aici.

Cu ocazia contractului matrimonial dintre fiul lui Iancu de Hunedoara si fiica despotului sarb Gheorghe Brancovici, in timpul sederii viitoarei mirese in castelul de la Hunedoara, in orasul Hunedoara s-a asezat un episcop, Ioan de Capha. Acesta a avut jurisdictie peste preotii din sudul Transilvaniei. In anii 1455-1456, Ioan de Capha a fost arestat de oamenii lui Iancu de Hunedoara la cererea franciscanului Ioan de Capistrano, care a incercat sa aplice prevederile Unirii de la Florenta in Tarnsilvania. Ioan de Capha a recunoscut in cele din urma Unirea, a fost trimis la Roma unde a fost recunoscut ca episcop de papa, iar apoi a propovaduit Unirea in Tara Romaneasca, conform traditiei.

Actiunile lui Ioan de Capistrano au scos in evidenta lipsa unui episcopat pentru clerul ortodox din Transilvania si in general in teritoriile din regatele catolice in care exista populatie ortodoxa care oficial era unita, conform actului de la Florenta din 1438-1439. In acest econditii in ianuarie 1457 papa l-a numit pe un grec, Macarie, episcop de halici, supus scaunul papal. Jurisdictia lui se intindea din Polonia pana in Transilvania, reluand vechea traditie a supunerii ortodocsilor ardeleni fata de scaunul Haliciului. Episcopul Macarie a fost alungat din Polonia de episcopii catollici si s-a stabilit in Transilvania. Desi episcopuu catollic de Oradea si de Agria l-au recunoscut, Macarie a avut un conflict cu episcopul catollic de Alba Iulia. In urma apelului la scaunul papal, el a fost recunsocut in Tarnsilvania. Macarie s-a asezat la Feleac, langa Cluj, unde traditia consemnata la cateva decenii dupa moartea lui l-a retinut cu numele de Marcu.

Macarie/Marcu a rezidat la Feleac pana catre 1475, beneficiind de concursul autoritatilor, care l-au ajutat sa isi stranga darile episcopale. El a pus bazelse episcopatului in Transilvania. Succesorii lui au fost membrii ai familiei preotesti din Feelac, care au avut rangul episcopal. La finele secolului al XV-lea, pentru o scurta perioada, ei au purat titlul de mitropoliti de Severin si de Ardeal. Rangul mitropolitan sau arhiepiscopal a fost recunoscut inclusiv de regele Ungariei in 1494.

Decaderea interesului pentru Unirea bisericeasca in lumea catolica si opozitia ortodoxa a afectat evolutia episcopiei si mitropoliei de la feleac. La finele secolului al XV-lea Stefan cel Mare a infiintat o episcopie ortodoxa la Vad, intr-un sta de pe domeniul cetatii Ciceu, cetate pe care o stapanea in urma unei donatii regale. Episcopii de Vad au fost sprijiniti de domnii Moldovei pana la Petru Rares inclusiv, moment dupa care si aceasta episcopia a intrat in declin.

La inceputul secolului al XVI-lea, cu concursul domnilor Tarii Romanesti, la Strei- Sangeorgiu s-a infiintat o episcopie ortodoxa, al carei titular rezida in manastirea de acolo, subventionata de membrii familiilor domnesti.

La mijlocul secolului al XVI-lea si in deceniile urmatoare episcopatul ortodox din Transilvania a fost reorganizat in conditiile in care autoritatile calvine ale principatului Transilvaniei au incercat sa calvinizeze Biserica ortodoxa romaneasca.

Biserica catolica din Transilvania

Cea mai mare parte a bisericilor din voievodatul Transilvaniei era supusa jurisdictiei episcopiei catolice din Alba Iulia. Regiunea Banatului de astazi era supusa episcopiei catolice din cenad, iar regiunea Bihorului era supusa episcopiei catolice din Oradea. Comitatul Zarandului si regiunea Maramuresului erau supuse episcopiei catolice de Agria. Episcopia din Alba Iulia era supusa autoritatii arhiepiscopiei din Kalocsa.

Bisericile din scaunele sasesti au obtinut la finele secolului al XII-lea dreptul de a infiinta o structura autonoma, numita prepozitura, care era supusa direct arhiepiscopiei din Esztergom. Din aceasta cauza intre episcopul dinn Alba Iulia si preotii si comunitatea saseasca au fost numeroase conflicte.

Fiecare episcopie era impartita in mai multe arhidiaconate (echivalentul protopopiilor din Biserica ortodoxa), conuse de arhidiaconi, care aveau staut de canonici ai episcopiilor respective. Bisericile sasesti reau grupate in decanate, supuse prepozitului lor. Biserica principala dintr-o localitate se numea plebanie, iar preotul de acolo - plebanul - avea intaietate fata de ceilalti preoti.

Supusii catolici plateau dijma bisericeasca, adica a zecea parte din produse. Dijma era stransa de preot, care trebuia sa o imparta cu arhidiaconii, episcopul si cu dijmuitorii papali. Locuitorii ortodocsi ai satelor nu aveau aceasta obligatie.

Episcopul avea drept de judecata asupra laicilor in probleme de morala si de mostenire. Sentinta finala data de episcop sau de vicarul sau (de obicei vicar era un arhidiacon) putea fi aplicata doar dupa prezentarea si aprobarea ei in scaunul de judecata al voievodului.