POVESTI DESPRE O DINASTIE AUDIENTELE KEFAUVER, J. EDGAR HOOVER, "FIASCO-UL DE LA APALACHIN", DON CARLO SI CLANUL KENNEDY (1957-1963)

Povesti despre o dinastie Audientele Kefauver, J. Edgar Hoover, "Fiasco-ul de la Apalachin", Don Carlo si clanul Kennedy

Pe 28 mai 1950, senatorul democrat al statului Tenessee, Estes Kefauver, instalat intr-un suite elegant din Hotel Columbia din Miami, se pregatea sa verifice notitele pe care si le luase pe parcursul intregii seri. Fusese o zi obositoare pentru presedintele Comitetului de Investigare Senatoriala a Crimei Organizate[1]. Comitetul ii includea si pe senatorii democrati ai statelor Wyoming si Maryland, Lester Hunt si Herbert O'Connor, si pe republicanii din Wisconsin si New Hampshire, Alexander Wiley si Charles Tobey. Aproape sase sute de martori fusesera interogati de grupul de senatori, printre care gangsteri, functionari publici, primari, agenti ai legii si chiar guvernatori. Timp de saptamani intregi apelarea la Amendamentul Cinci era mai mult o chestiune de prestigiu decat altceva.

Jake Guzik, istoricul lider al bandei Capone din Chicago, a fost citat. Dupa ce a depus juramantul si inainte sa se aseze, gangsterul a spus: "Apelez al Cincilea Amendament". Pe ecranele de televiziune sefii Mafiei defilau unul dupa celalalt, intrand in milioane de case americane, aratandu-si chipurile carismatice sau, pur si simplu, mainile decorate cu valoroase inele de aur si briliante, cum era cazul lui Frank Costello.

Primul scandal a avut loc cand senatorul Kefauver l-a intrebat pe Longy Zwillman[3] despre aporturile sale financiare la campania guvernatorului republican pentru New Jersey, Harold Hoffman. Mafiotul ii daduse lui Hoffman aproape 730.000 dolari. Se pare ca Zwillman ii oferise aceeasi suma candidatului democrat Elmer Wene, in schimb cerand ca, daca acesta era ales, Zwillman sa poata decide numele procurorului Districtului. Wene a refuzat oferta si a pierdut alegerile.

In New York, Virginia Hill, fosta amanta a lui Bugsy Siegel, ajunsese in Statele Unite dupa ce a fost reclamata de Comitetul senatorial, abandonandu-si momentan exilul din Elvetia la care o condamnasera Lucky Luciano si Meyer Lansky. Hill, jucandu-se cu gulerul sau din blana de bizon, s-a ridicat in fata senatorilor si a strigat: "Duce-ti-va dracului. Sper sa cada peste voi o bomba atomica". Dar cel mai mare interes a fost trezit de cuvantarea marelui Frank Costello.

Primele intrebari pentru Nas au venit din partea lui Kefauver insusi:

Este Frank Costello adevaratul dumneavoastra nume?

Ce legatura are asta cu Comitetul? - intreba Costello.

Raspundeti la intrebare - ordona Kefauver.

Francisco Castiglia - murmura Nasul New York-ului.

V-ati schimbat numele in mod legal? - intreba senatorul.

Mi-am obtinut cetatenia si mi-am schimbat numele cu cel de Frank Costello.

L-ati schimbat cu Costello prin decizie judecatoreasca?

Elegantul gangster s-a aratat surprins de intrebare in timp ce camerele de televiziune ii aratau mainile emotionate jucandu-se cu ochelarii.

Cand ati ajuns in Statele Unite? - intreba senatorul Hunt.

Oh, nu stiu, a trecut deja prea mult timp! Poate ca in 1895 sau 1896 - spuse Costello fara prea multa convingere.

Timp de cati ani ati facut parte din colegiu? - intreba din nou Hunt.

Costello era tensionat, de vreme ce stia ca, daca nu ii multumea pe senatorii care se aflau inaintea lui, putea sa fie incarcerat pentru sfidarea autoritatii. Deodata, senatorul Wiley l-a intrebat pe Costello:

Ce puteti sa spuneti despre principiile Mafiei?

Ce este Mafia? - il intreba Costello pe Wiley, incruntandu-se -. Nici macar nu stiu ce este.

In sfarsit, in mai 1951, la un an dupa inceperea audientelor inaintea Comitetului Senatului, Estes Kefauver a scris in raport, cu mana lui[4]:

In Statele Unite ale Americii exista un Sindicat al Crimei care reuneste toata natiunea, in ciuda protestelor numerosilor criminali, ale politicienilor din serviciul sau, ale unor orbi din nastere si ale altora care, intr-adevar, pot sa se insele afirmand ca nu exista o asemenea organizatie.

In spatele bandelor locale care formeaza Sindicatul Crimei se afla o organizatie internationala care ramane in umbra, cunoscuta ca Mafia, atat de fantastica incat multor americani le este greu sa creada intru totul in existenta ei.

Infiltrarea gangsterilor in afacerile legale a progresat intr-un mod alarmant in Statele Unite. Comitetul de sub conducerea mea a descoperit cateva sute de cazuri in care gangsteri cunoscuti, multi dintre ei prin coactiune, se infiltrasera in mai mult de saizeci de afaceri legitime.

In timpul desfasurarii cercetarilor de catre echipa lui Kefauver, FBI-ul si directorul sau, J. Edgar Hoover, continuau sa nege existenta unei Crime Organizate sau a unui Sindicat al Crimei ca atare. "FBI-ul a incercat sa blocheze actiunile Comitetului senatorial. Stiu chiar ca Hoover, sprijinit de liderul majoritatii Senatului, Scott Lucas, a incercat sa ne impiedice sa citam mare parte din martori", ii marturisi Estes Kefauver jurnalistului Jack Anderson de la ziarul The New York Times[5]. Joseph Nellis, consilier al lui Kefauver, i-a marturisit scriitorului Anthony Summers, in timp ce acesta redacta polemica biografie a directorului FBI-ului: "Ne-am intalnit de mai multe ori cu Hoover pentru ca FBI-ul sa acorde ajutor Comitetului, insa Hoover spunea mereu acelasi lucru: nu stim nimic despre Mafie, nici despre familiile din New York. Nu am cercetat aceasta problema".

Summers asigura ca J. Edgar Hoover le-a ordonat oamenilor sai sa redacteze un raport pentru a-l discredita pe Kefauver si a interzis ca agentii speciali ai FBI sa asiste, impreuna cu alti reprezentanti ai legii, la intalnirile speciale pe care le organizau consilierii lui Kefauver pentru a informa despre descoperirile lor. "Cel mai rau dintre toate a fost ca Hoover a refuzat protectia FBI-ului pentru martorii care faceau declaratii impotriva Mafiei, iar acestia au fost ucisi putin mai tarziu", scrie Summers.

In mod curios, la un an dupa finalizarea misiunii Comitetului Kefauver, Alan Belmont, directorul adjunct al FBI, a scris intr-un raport: "Existenta unei organizatii numite maffia [sic] in Statele Unite este indoielnica". Acesta era singurul adevar pe care voia sa il auda J. Edgar Hoover.

Oliver Revell, agent FBI, a afirmat patruzeci de ani mai tarziu: "In prima parte a anilor '60 erau arestati gangsteri care, fiind presati putin, marturiseau ca apartin Mafiei si unei familii din cadrul ei. Consemnam informatia si redactam un raport care trecea direct in biroul directorului, J. Edgar Hoover. Problema era ca niciunul dintre sefii FBI nu credea nimic din ce spuneau detinutii. Pentru ei nu exista ceva numit Mafia"[6]. "Daca descopeream ceva despre Mafia, era arhivat la sectiunea de informatii generale si se dadea uitarii", marturisea William Turner, alt fost agent federal.

Cert era ca, in timp ce J. Edgar Hoover nega existenta in Statele Unite a Mafiei, a Cosei Nostra, a Sindicatului sau a Crimei Organizate, agentii sai realizau rapoarte despre acest subiect, cum este cel numit "Mafia Monograph, document al FBI, numarul 10-42303-330, Washington DC, 9 iulie 1958", sau stufoasele monografii ale Agentiei federale despre Lucky Luciano, deschise in 1935, Moe Dalitz, datata 1937, Johnny Roselli, in 1947, Meyer Lansky, in 1956, Carmine Galante si Vito Genovese, deschise in 1957, Carlo Gambino, in 1958 sau Sam Giancana, in 1960, toate aflate in posesia autorului.

"Pistele care explica comportamenrul lui Hoover dateaza din anii treizeci, cand, incurajat de cronicarul Walter Winchell, a inceput sa calatoreasca la New York. Acolo a intrat intr-o orbita sociala periculos de aporpiata de marii sefi ai Mafiei", explica scriitorul Anthony Summers. Adevarul este ca Winchell era un bun prieten de-ai lui Meyer Lansky si, mai mult, de-ai lui Frank Costello, asa cum va explica dupa cativa ani vaduva jurnalistului. "Locuiam in Central Park West 115, in aceeasi cladire in care locuia si Costello. Stiu ca Walter se intalnea des cu Frank Costello". In timpul audierilor Comitetului Kefauver, Walter Winchell a scris: "Costello este o persoana buna si destul de neinteleasa".

Edgar Hoover stia sa isi protejeze prietenii, dar cazul cel mai important a fost cel al lui Del Webb, promotor imobiliar, stapan de cazinouri si proprietarul clubului de baseball al echipei Yankees. "Cazinourile din Las Vegas reprezinta ce este mai rau in Cosa Nostra, mai putin cele ale lui Webb", va declara in anii '60 Hoover insusi.

Timp de douazeci de ani, FBI-ul nu a instalat microfoane in niciunul dintre localurile lui Webb, in timp ce raportul Departamentului de Politie din New York dezvaluia ca promotorul imobiliar fusese cercetat, in anii patruzeci-cincizeci pentru relatiile sale stranse cu Bugsy Siegel si Meyer Lansky.

Alta dintre cercetarile paralizate de catre directorul FBI-ului va fi cea a lui Clint Murchison. Intre 1955 si 1965, doua Comisii ale Congresului si sapte Agentii federale il cercetau pe Murchison. De exemplu, un raport al Senatului demonstra ca 20 la suta din Murchison Oil Lease Company apartinea familiei lui Vito Genovese, ca unul dintre cazinourile lui Murchison avea relatii cu Jimmy Hoffa, liderul corupt al Sindicatelor Camionagiilor, si demonstra in mod concludent relatia dintre Clint Murchison si Carlos Marcello, seful familiei din New Orleans[7].

La sfarsitul anilor cincizeci, in timp ce FBI-ul ii intercepta convorbirile lui Murray Humphreys[8], un asasin aflat in subordinea familiei din Chicago si a unui grup insarcinat cu coruperea functionarilor publici, l-a putut auzi pe gangster laudandu-se cu stransa lui prietenie cu J. Edgar Hoover. "Era distractiv sa ne aflam in acelasi bar, band un pahar cu insusi directorul dat dracului al FBI-ului", ii spunea Humphreys unui prieten.

In orice caz, in timp ce FBI-ul continua sa nege existenta Cosei Nostra, in noiembrie 1957 se va intampla una din cele mai mari catastrofe din toata istoria Mafiei din Statele Unite, care va fi cunoscuta sub numele de "fiasco-ul de la Apalachin"[9].

Pe 14 noiembrie in acel an fatidic, pe vasta proprietate situata pe frumoasele dealuri ale orasului Apalachin, in statul New York, foarte aproape de granita cu statul Pennsylvania, urma sa se sarbatoreasca unul dintre cele mai importante conclave ale Cosei Nostra. Cativa dintre sefii si mafiotii care asistau la Marele Consiliu al Crimei Organizate veneau din California, Texas, Florida, Cuba, Chicago si Italia. Reuniunea era patronata de Joseph Barbara[10].

Barbara, nascut in faimoasa localitate siciliana Castellammare din Golf, a ajuns in Statele Unite in 1921, cand avea saisprezece ani. In putin timp s-a evidentiat ca unul dintre oamenii de actiune din subordinea familiei Bonanno si, dupa cum se spune, ca unul dintre asasinii cei mai cruzi. Joseph Barbara fusese cercetat deja in 1933 pentru uciderea lui Sam Wichner, un gangster lipsit de importanta. Se pare ca Wichner incercase sa distribuie alcool de la familia din Chicago, ignorand avertizarile lui Bonanno.

Gangsterul a fost invitat de catre Joseph Barbara in casa lui sa bea impreuna cateva pahare. Cand Wichner a intrat in casa, s-a intalnit cu Santo Volpe si Angelo Valente, asociati ai lui Barbara. Deodata, Wichner s-a trezit cu un cablu metalic in jurul gatului, cu care Joseph Barbara il strangula. Dupa acel asasinat, mafiotul devenise unul dintre cei mai bogati oameni din Cosa Nostra, pricopsindu-se cu controlul distributiei de zahar necesar pentru fabricarea alcoolului clandestin.

Primul care a ajuns pe bogata proprietate a lui Barbara a fost Vito Genovese, insotit de Joe Profaci si Mike Miranda. Carlo Gambino si patru dintre oamenii lui, incluzandu-i pe varul si cumnatul sau, Paul Castellano, al sau caporegime Carmine Lombardozzi, "soldatul" Salvatore Chiri si Joe Riccobono, cel mai puternic candidat pentru pozitia de consigliere, s-au deplasat din orasul New York in Crysler-ul Imperial de culoare neagra al lui Gambino.

Personajul principal al reuniunii va fi Vito Genovese si incercarea sa de a fi numit Capo di tutti Capi de catre toti participantii, precum si aprobarea lui Gambino insusi pentru a ocupa functia de sef al familiei dupa asasinatul lui Albert Anastasia.

Agenda evenimentului era alcatuita de Don Vito si urma sa fie dezvaluita de Joseph Valachi, un "soldat" al lui Genovese care va deveni informator FBI prin declaratia lui in fata Comitetului McClellan, in septembrie 1963, la sase ani dupa Apalachin.

Prima problema pe care urmau sa o trateze va fi violenta din ultimile sase luni din timpul schimbarilor conducerii marilor familii. Genovese trebuia sa-si explice implicarea in tentativa de asasinat a lui Frank Costello in mai, asasinatul lui Frank Scalise in iulie si cel al lui Anastasia in octombrie. A doua problema va fi acceptarea de noi membri in Cosa Nostra. A treia, problemele laborale provocate de grevele continue organizate de sindicatele din New York si Pennsylvania; a patra, studiul pozitiei Mafiei in chestiunea drogurilor.

Cu un an inainte de conclav, Congresul aprobase Acta de Control a Narcoticelor, care a intrat in vigoare pe 1 iulie 1957, anul intamplarii de la Apalachin. Noua legislatie transforma traficul de droguri in delict federal.

Noile presiuni exercitate de autoritatile federale ii obligau pe sefii Cosei Nostra sa discute posibilitea de a interzice traficul de droguri pentru toate familiile.

In cladirea principala a proprietatii lui Barbara si in pavilionul din sticla, anexa a primeia, aveau loc intalnirile bilaterale si multilaterale. Un mic grup de vizitatori ilustri se reunea in jurul marelui gratar si al barului bine aprovizionat din gradina. Printre asistentii la summit se putea auzi vorbindu-se dialectul sicilian, italiana si engleza. Atmosfera era prielnica discutiilor despre afaceri si Joe Barbara se asigurase ca nimeni sa nu ii deranjeze pe vizitatori.

Toti cei care au ajuns la Apalachin aveau in total 279 de arestari si 83 de condamnari.

Intr-un moment al reuniunii, doi "soldati" ai lui Genovese si Bonanno au intrat in fuga in marele salon al casei lui Barbara, aducand semne ale fiasco-ului. Sefii prezenti acolo s-au aratat surprinsi de aceasta intrerupere din partea "soldatilor" si au considerat-o o lipsa de respect. Gafaind din cauza alergarii, "soldatii" le-au strigat celor prezenti: "Patru barbati, posibil politisti, noteaza numerele de inmatriculare de la toate masinile parcate in afara vaii fermei". Joseph Barbara a explicat atunci: "Este politia de stat. Ne deranjeaza din cand in cand, dar este inofensiva. Vor crede ca este vorba despre o intalnire de afaceri".

Dupa cateva minute, alt "soldat" informa ca agentii disparusera, ceea ce a facut ca sefii sa se calmeze si sa continue conversatiile.

Carlo Gambino i-a facut un semn lui Salvatore Chiri, soferul si bodyguardul sau, si i-a soptit la ureche: "Aduna-i pe ai nostri si pregateste masina in caz ca trebuie sa iesim de aici". Din nou reuniunea a fost momentan intrerupta cand a aparut Bartolo Guccia, un jovial italian care ii aproviziona cu peste proaspat pe bucatarii lui Joseph Barbara: "Politia de stat a inchis autostrazile de acces in zona. M-au oprit si trei agenti m-au interogat si mi-au perchezitionat masina". Genovese a iesit din salon si s-a indreptat spre automobilul sau, in timp ce striga la ai sai: "Opresc pe toata lumea! Sunt peste tot!". Acele cuvinte vor fi semnalul de iesire a tuturor participantilor. De exemplu, Giovanni Montana, om de afaceri instarit din Buffalo, cu importante relatii politice si proprietar al celei mai mari companii de taxiuri din zona, a vazut catastrofa din jurul sau. Infasurat intr-o haina mare de par de camila, a luat-o la fuga pe cimp prin partea din dos a casei lui Barbara in directia padurii dese[11]. Privind in urma, Montana a vazut o jumatate de duzina de gangsteri alergand in spatele lui.

De pe un deal care domina ferma lui Barbara din Apalachin, sergentul detectiv Edgar Croswell zarea fuga respectiva printr-un binoclu: "Au cazut ca mustele la miere. Uite cum fug. Va fi o zi proasta pentru multi", ii spuse Croswell colegului sau, Vincent Vasisko, cerand intariri prin statia radio din masina sa.

La primul control al autostrazii 17, politia statala oprea un vehicul in interiorul caruia se afla Vito Genovese. Dupa cateva minute erau arestati si Santo Trafficante, Joe Profaci, Gerardo Catena, Frank De Simone, Joe Civello, Carlo Gambino si Paul Castellano, care conducea Crysler-ul. Dupa razie, cincizeci si opt de membri ai Cosei Nostra fusesera arestati, inclusiv un om de afaceri din Buffalo si un avocat din California. In buzunarele lor s-au gasit 305.200 de dolari. Printre cei care au reusit sa evite cordonul de politisti se afla Sam Giancana, sef al familiei din Chicago, si Carmine Galante. Frank Costello nu asistase la summit, nici fidelul lui aliat Carlos Marcello, sef al familiei din New Orleans, nici Meyer Lansky, care isi scuzase absenta invocand motive de sanatate, nici Joseph Stacher, asociat al lui Lansky in afacerile din Las Vegas.

La final, douazeci si sapte dintre cei prezenti la summit-ul din Apalachin au fost acuzati, judecati si condamnati sa petreaca in inchisoare diverse perioade pentru obstructionarea justitiei, inclusiv Paul Castellano. Vreo douazeci dintre ei au fost condamnati si pentru refuzul de a vorbi despre temele tratate la reuniunile desfasurate la resedinta lui Joseph Barbara. Castellano va fi trimis pentru un an intr-o inchisoare federala.

Restul asistentilor, incluzandu-i si pe cei care au fost pusi in libertate, s-au intors in orasele lor cu mainile goale. Carlo Gambino se intorcea in masina lui la Brooklyn fara sa stie ce se intamplase, de fapt. Vito Genovese s-a intors, de asemenea, la New York fara sa poata fi numit Capo di tutti Capi, cum ii era dorinta, dar in mintea lui era clar ca fiasco-ul trait la Apalachin era inceputul sfarsitului puterii lui in fruntea Crimei Organizate.

La doi ani dupa acel conclav, existau diverse teorii despre descoperirea reuniunii sefilor Mafiei. Agentul Edgar Croswell a declarat in 1959 inaintea Comitetului McClellan ca operatiunea Apalachin a inceput cand, din greseala, dintr-un hotel local din apropierea propietatii lui Joseph Barbara, l-au informat ca Joseph Jr. rezervase trei camere pentru zilele de 13 si 14 noiembrie. "Tanarul Barbara i-a spus receptionerului ca deocamdata nu ii putea da numele oaspetilor care le vor ocupa. In seara de 13 noiembrie, colegul meu si cu mine ne-am apropiat de cladire si am descoperit un vehicul de lux parcat in partea din spate a hotelului. Ford-ul ii apartinea lui John Scalise, sef al familiei din Cleveland". Chiar in acea seara, agenti ai politiei statale l-au informat pe Croswell ca detectasera masini luxoase, cu numere de inmatriculare din alte state, parcate in apropierea casei lui Joseph Barbara din Apalachin.

In ziua urmatoare, dupa stabilirea unei strategii de atac a fermei, Croswell le-a ordonat oamenilor sai sa-i aresteze pe toti cei care participasera la reuniune. Detectivul a declarat in fata grupului de senatori ca intreruperea summit-ului de la Apalachin fusese provocata de un mare noroc.

In acelasi fel gandea si seful de atunci al familiei Bonanno, Joseph Bonanno, care, in autobiografia sa publicata in 1980, afirma ca descoperirea reuniunii de la Apalachin de catre politie a fost o chestiune de noroc. Bonanno i-a declarat cativa ani dupa aceea propriului fiu si biograf, Bill Bonanno: "Nu cred ca ar fi existat o conspiratie clara din partea lui Lansky, Costello si Luciano imporiva lui Vito Genovese. Daca ar fi fost asa, acestia i-ar fi mentionat ceva lui [Carlo] Gambino. Iar Don Carlo se afla acolo, impreuna cu noi toti, cand au ajuns agentii politiei statale la casa lui Joe Barbara"[12].

Dar existau alti lideri de familii care nu erau atat de convinsi. Realmente prima actiune in vederea conspiratiei care s-a organizat impotriva lui Vito Genovese se intampla cu putin inainte de Apalachin. Chiar cu o saptamana inainte, Don Vito se intorcea acasa insotit de soferul sau si de cei doi bodyguarzi. In acea zi se hotarase sa se intoarca mai devreme ca sa ii faca o surpriza sotiei sale.

Intrand in casa, Don Vito urca scarile. In camera a auzit-o pe sotia lui care facea nebunii in pat cu alta persoana. Don Vito, stapanit de un atac de furie, a ridicat asternuturile si a descoperit-o pe cea care pana atunci fusese iubita lui sotie cu Stella Giannis, o roscata si voluptoasa prietena de-ale sotiei lui.

Nasul si-a apucat sotia de parul negru si a tarat-o pe scari pana jos complet goala, aruncand-o la picioarele oamenilor sai care erau asezati la intrare. Anna incerca sa isi acopere corpul gol, in timp ce soferul Don-ului incerca sa il linisteasca ca sa nu comita vreo greseala.

Dupa o ora, Genovese i-a ordonat sotiei sale sa abandoneze casa doar cu ce avea pe ea, dar ceea ce nu stia era ca Anna Genovese lua cu sine, in mintea ei, mii de date despre operatiuni ale familiei la care fusese martor.

In ziua urmatoare, dimineata, Anna Genovese si-a dat intalnire cu Frank Costello sa ii marturiseasca teama ei de a fi ucisa de sot si i-a cerut "primului ministru" al Cosei Nostra sa intervina pentru ea inaintea lui Don Vito. Acesta, fara prea mult chef, l-a sunat pe Genovese si l-a informat ca nu era bine pentru familie ca el sa puna in pericol stabilitatea afacerilor pentru simplul fapt ca vrea sa isi ucida sotia infidela. Vito Genovese i-a raspuns atunci lui Costello: "Eu nu ii doresc vreun rau, insa ceea ce nu sunt dispus sa fac e sa ii platesc viciile acelei tarfe. Nu ii voi da niciun dolar, iar, daca ii trece prin cap sa ma ameninte, voi pune sa i se inchida gura". Chiar in acea noapte, fostul sef al familiei Luciano (acum Genovese) l-a sunat pe Lucky Luciano ca sa ii explice situatia. La capatul celalalt al liniei, Capo di tutti Capi i-a spus lui Costello: "Cred ca s-a ivit ocazia sa curmam setea de putere a lui Don Vito. Suna-l pe Meyer [Lansky]. El va sti ce trebuie facut".

Costello a vorbit din nou cu Genovese si i-a spus: "Anna va fi linistita si isi va tine gura inchisa daca ii dai ceea ce ii apartine". Chipul lui Don Vito a inceput sa se inroseasca de furie. "Daca vrea razboi, cu mine il va avea".

Anna Genovese a prezentat cererea de divort inaintea unui tribunal din New York. Functionarul care a consemnat in registru a sunat la biroul FBI-ului sa le aduca la cunostinta ca sotia faimosului Nas al Mafiei din New York tocmai prezentase documentele pentru cererea de divort.

Ea cerea de la sotul ei jumatate dintre bunurile pe care le aveau in comun, care constau in:

Resedinta Atlantic Highlands din New Jersey, cu o valoare intre 73.000 si 125.000 de dolari.

Continutul, valorand intre 380000 si 783.000 de dolari, incluzand mobilierul casei, vesela orientala, vesela din aur si platina, covoare persane, sculpturi italiene de marmura si mobila din tec din Orientul Indepartat.

Anna Genovese cerea, de asemenea, toate hainele ei, in valoare de aproximativ 90.000 de dolari, si bijuteriile ei, avand o valoare de aproape 1.967.480 de dolari.

Acea declaratie de bunuri a alertat IRS-ul, Unitatea de Colectare a Impozitelor. Anna Genovese a vorbit prea mult despre "afacerile" familiei, a marturisit chiar ca, in perioada sederii sotului ei in Italia, ea a fost responsabila cu tinerea contabilitatii afacerilor pe care acesta le-a facut in tara sa natala, de la loteria clandestina pana la afacerile de pe piata neagra. "El castiga aproape patruzeci de mii de dolari pe saptamana", i-a asigurat Anna Genovese pe inspectorii IRS-ului.

Timp de doi ani, agentii Fiscului au calculat niste profituri de aproape treizeci de milioane de dolari, pentru care Genovese nu platise niciun dolar impozit. Streangul din jurul gatului lui Don Genovese se strangea din ce in ce mai tare.

Agentii federali ai Trezoreriei pregateau documentele pentru ca un judecator federal sa ordone arestarea lui Vito Genovese pentru evaziunea impozitelor, cand li s-a prezentat o ocazie mai buna[13].

Meyer Lansky stia ca, daca nu loveau ei primii, cu siguranta Genovese va ordona lichidarea lui Frank Costello, a lui Lucky Luciano si chiar a lui, de vreme ce erau singurii cu suficienta putere pentru a se opune numirii lui in functia de Capo di tutti Capi. Si Carlo Gambino stia ca nu va mai dura mult pana ce Genovese va incerca ceva impotriva lui, fapt despre care l-a anuntat pe Lansky. Astfel, triumviratul Costello-Lansky-Luciano conta pe un aliat puternic in persoana lui Don Carlo. Ca sa obtina un mai mare sprijin in conspiratie, Meyer Lansky si Carlo Gambino i-au castigat increderea lui Sam Giancana. Ca rasplata pentru aceasta, Lansky i-a oferit sefului familiei din Chicago o bucata din tortul cubanez al cazinourilor.

Planul a fost dus la bun sfarsit milimetric ca sa evite crearea de suspiciuni vreunui membru al familiei Genovese. Funia era pe punctul de a-l strangula pe faimosul mafiot, iar instrumentul folosit va fi un traficant de droguri portorican fara prea multa importanta numit Nelson Cantellops.

Traficantul de droguri avea cazier la politia din New York pentru distributie de heroina in cartierele Queens si Brooklyn, si a ispasit o pedeapsa de cinci ani in inchisoarea federala Sing Sing. Cantellops era omul perfect pentru operatiunea pe care urmau sa o desfasoare impotriva lui Vito Genovese.

Portoricanul fusese furnizor de heroina al lui Giuseppe Big Jim Ormento, un capo al familiei Genovese, si al lui James Jimmy Doyle Plummeri, un capo al familiei Lucchese. In timpul lunilor in care a tratat cu Ormento si cu Plummeri, Cantellops a avut contact cu modul de operare al "soldatilor" lui Genovese.

La final, traficantul portorican facea comisioane speciale pentru Don Vito insusi, insotindu-i pe Rocco Mazzie si pe Natale Evola[14], doi dintre "loctiitorii" familiei.

Dupa un telefon de la Meyer Lansky, Nelson Cantellops a hotarat sa devina informator federal. Venind dinspre strada 23, portoricanul a intrat de bunavoie in birourile FBI-ului din New York. Odata ajuns inauntru, s-a adresat unui agent de paza spunandu-i: "Vreau sa ofer informatii despre un delict grav comis de Don Vito Genovese". Agentul a dat un telefon pe linia interna si imediat Cantellops era escortat de patru agenti speciali FBI.

In timpul celor patru ore care au urmat, traficantul de droguri le-a povestit interogatorilor sai cum Vito Genovese ordonase sa intre aproape o suta de mii de dolari in heroina pura din campurile Turciei, pentru a fi distribuita pe teritoriul Statelor Unite. Lansky facuse rost pentru Cantellops de toate dovezile necesare ca declaratia sa in fata agentilor federali sa fie convingatoare.

In iulie 1958, Nelson Cantellops a depus marturie in fata unui Mare Juriu federal din Manhattan. In luna septembrie, cu dovezile aduse de martorul principal, Vito Genovese, Rocco Mazzie, Natale Evola, Giuseppe Big Jim Ormento, James Jimmy Doyle Plummeri si alti cincisprezece membri ai familiei Genovese au fost judecati pentru conspiratie pentru trafic de narcotice. Procesul s-a prelungit pana in primavara anului 1959. Intr-o seara, Genovese pastra linistea in timp ce judecatorul i se adresa spunandu-i: "Marele Juriu v-a declarat vinovat la acuzatia de conspiratie pentru trafic de narcotice si va condamna la o pedeapsa de cincisprezece ani intr-o inchisoare federala"[15].

Ultima decizie a lui Don Vito a fost sa ordone executarea Stellei Giannis si a lui Steve Franse, un "soldat" al lui Genovese cu care Anna, sotia lui Don Vito, avusese o relatie in timp ce sotul ei era deportat in Italia.

Cu cateva zile inainte de Craciun, chiar in anul acela, Giannis se pregatea sa traverseze Park Avenue incarcata cu plase de cumparaturi, cand o masina a intrat in ea cu viteza foarte mare. Impactul a aruncat-o pe femeie la aproape doua sute de metri, corpul ei ramanand intins pe asfaltul inzapezit. Era moarta.

"Franse nu avea nicio grija, stiind ca atingerea sotiei altui membru al Cosei Nostra era una dintre formele cele mai grave de incalcare a legilor Mafiei", va declara dupa cativa ani informatorul Joseph Valachi[16].

Intr-o zi, doi "soldati" ai familiei Genovese au intrat deodata in bucataria restaurantului proprietate a lui Franse si au gasit-o pe sotia Nasului lor ingenunchiata in fata gangsterului. Nu se stie precis cum, insa intamplarea a ajuns la urechile lui Vito Genovese. "Singurul lucru care i-a prelungit viata lui Steve Franse a fost iubirea lui Genovese pentru sotia sa, Anna", va marturisi Valachi.

Intr-o noapte, dupa ce a inchis restaurantul, Franse a urcat in masina sa. Cand era pe punctul de a introduce cheia in contact, a auzit un zgomot dinspre bancheta din spate in timp ce cineva ii trecea prin jurul gatului un cablu de otel. "Nu te misca sau iti tai gatul", ii spuse vocea din spatele lui. Deodata, usa din spate s-a deschis si Franse a avut timp sa zareasca doar stalucirea pumnalului ascutit. Barbatul care il manuia si-a miscat rapid incheietura si, in cateva secunde, globii oculari ai mafiotului i-au cazut peste picioarele indoite. In cateva momente era mort.

"Lui Steve Franse i se aplicase pedeapsa ochilor mortului[17] pentru ca a atins sotia unui alt membru al Cosei Nostra", marturisi Valachi.

Cadavrul lui Franse a fost gasit pe bancheta din spate a masinii sale, parcata pe un teren din Bronx. Razbunarea lui Don Vito fusese dusa la capat cand acesta se afla in furgoneta blindata care il transfera la o inchisoare federala de unde nu va mai iesi vreodata.

Din acel moment, un Consiliu format din Tommy Eboli, Jerry Catena si Mike Miranda va fi ochii si urechile Nasului familiei Genovese pe strada. Pana in ziua mortii lui, in 1969, cauzata de un stop cardiac, Vito Genovese a ramas inchis fara sa stie ca Frank Costello, Meyer Lansky si Lucky Luciano il trimisesera acolo.

Fara sa vrea, puterea lui Carlo Gambino a crescut dupa caderea lui Genovese, ocupand un post in Comisie. De atunci inainte, la cei cincizeci si sapte de ani ai sai, Gambino va fi cunoscut ca Don Carlo. Pentru a-i confirma puterea, ceilalti membri ai Comisiei s-au apropiat de el. Dupa o imbratisare plina de caldura si cele doua saruturi pe obraji in semn de incredere, investitii, atotputernicii sefi ai familiilor Mafiei, ii sarutau mana lui Don Carlo, ca dovada de respect. Carlo Gambino tocmai fusese coronat Capo di tutti Capi, o putere pe care o va exercita pe parcursul urmatorilor saptesprezece ani cu o adevarata mana de fier. Curtea lui Gambino era formata din Joe Biondo, in calitate de sef adjunct, Joe Riccobono, in calitate de consigliere, si fratele sau, Paul Gambino, si varul sau, Paul Castellano, cu functia de caporegimi.

Don Carlo si-a consolidat puterea in familie cand John Fitzgerald Kennedy era ales presedinte al Statelor Unite. Unul dintre discursurile de campanie care i-a ingrijorat cel mai mult pe membrii Comisiei va fi cel tinut de JFK in Wisconsin, in timpul alegerilor primare din Partidul Democrat. Acolo, un tanar candidat la nominalizarile pentru cariera prezidentiala a spus, in discursul sau din fata publicului, in mare parte format din agenti de politie: "De la Casa Alba voi conduce o lupta crancena impotriva Crimei Organizate care devasteaza strazile natiunii. Un razboi pe care il vom castiga cu totii impotriva bandelor care infecteaza societatea Statelor Unite"[18]. Don Carlo credea ca ar fi mult mai simplu pentru afacerile Cosei Nostra daca alesul ar fi candidatul Partidului Republican, obscurul Richard Nixon.

Deja in 1959, inaintea Comitetului McClellan, tanarul senator Kennedy a declarat: "Daca ei [mafiotii] se ocupa cu comiterea delictelor sau a escrocheriilor, noi nu ii vom rani. Ceea ce vom face noi va fi sa ii eradicam pe toti". Exact aceea va fi linia pe care o va urma JFK la intrarea in Casa Alba, in 1961.

Arma utilizata de Presedinte va fi procurorul general al Statelor Unite, fratele sau, Robert Kennedy. "Daca noi nu organizam la scara nationala un atac impotriva Crimei Organizate cu arme si tehnici eficiente, ei ne vor termina pe noi", va spune tanarul procuror general. Fratii Kennedy redefineau cu aceste declaratii noua atitudine pe care Biroul executiv al Guvernului Statelor Unite urma sa o adopte fata de Crima Organizata. Inainte sa ajunga la putere fratii Kennedy, presedintii si procurorii generali nu facusera din lupta impotriva Mafiei o prioritate.

De exemplu, Harry Truman se opusese cercetarilor Comitetului Kefauver, iar Dwight Eisenhower nu a sprijinit suficient investigatiile Comitetului McClellan. In realitate acestea erau doar unele dintre semnele refuzului Administratiei nord-americane de a recunoaste existenta unei Crime Organizate, cu o mare putere economica si chiar sociala in Statele Unite. Nimic din ceea ce s-a descoperit in conclavul de la Apalachin in noiembrie 1957 nu l-a convins pe Hoover de existenta Crimei Organizate. Reactia sa la stirile care veneau despre arestarile de la marele summit al Cosei Nostra ii mentinea directorului FBI-ului convingerea ca Mafia nu exista.

Dupa cativa ani, rapoarte scrise de directorul adjunct al Agentiei federale, William Sullivan, si asistentul lui, Charles Peck, aflate in posesia autorului, demonstrau ca FBI-ul avea cunostinta despre activitatile tuturor participantilor la reuniunea de la resedinta lui Joseph Barbara.

Douazeci si cinci de copii ale unui raport confidential aprobat de J. Edgar Hoover au fost distribuite tot atator membri importanti ai politiei si ai Agentiilor federale. In mod curios, dupa intamplarea de la Apalachin, Hoover insusi i-a ordonat lui Sullivan sa recupereze copiile si sa le distruga. Acest raport nu va mai fi mentionat niciodata in cartierul general al Biroului Federal de Investigatii[19].

Abia la faimoasa Audienta Valachi inaintea Senatului, in septembrie 1963, Hoover a recunoscut, in sfarsit, in mod public, ca o organizatie criminala precum Cosa Nostra exista de facto. Dar mereu a refuzat sa o denumeasca folosind cuvantul Mafia.

Joseph Valachi fusese un membru cu putina importanta in Cosa Nostra, insa anii petrecuti in ea i-au permis sa stocheze o mare cantitate de date. Pana in 1963, niciodata un membru al Cosei Nostra nu se hotarase sa incalce codul omertà. Dupa ce a facut asta, Valachi stia ca, daca va iesi vreodata pe strada, va fi un om mort.

In timpul anilor douazeci, Valachi fusese un om de actiune in organizatia lui Salvatore Maranzano, pana cand, in 1930, a putut depune juramantul de fidelitate fata de Cosa Nostra devenind un investit. Dupa asasinatul Nasului, Valachi a aderat la fortele de actiune ale lui Vito Genovese. Impreuna cu acesta a fost martor al celor mai importante intamplari din istoria Mafiei, la care participasera nume precum Lucky Luciano, Meyer Lansky, Bugsy Siegel, Moe Dalitz, Longy Zwillman si altii. In 1962, Genovese, inchis intr-o inchisoare federala, a banuit ca Valachi devenise informator federal, astfel incat i-a ordonat unuia dintre sefii lui adjuncti sa ii dea asa numitul sarut al mortii.

Joseph Valachi, inchis pentru asasinat intr-o inchisoare de stat, era terorizat, fapt pe care i l-a marturisit prietenului sau, Joe Saupp. Putin timp dupa aceea, cineva l-a informat ca Saupp era, de fapt, Joe DiPalermo, cel trimis sa duca la capat "contractul" impotriva lui. Valachi a luat atunci initiativa si l-a injunghiat in gat pe Saupp, care a murit intr-o magazie a inchisorii.

"In ziua urmatoare acelui asasinat, Valachi a ridicat un telefon si m-a sunat - afirma Gerald Shur, fondator si primul director al Programului Federal de Protectie a Martorilor -. Eram in biroul meu cand, intr-o seara, mi-a sunat telefonul pe linia directa. Nu stiu cum reusise, insa cert este ca la celalalt capat al liniei era Joseph Valachi, care m-a informat despre intentia sa de a se transforma in informator federal daca ii asiguram protectia"[20].

In timp ce Valachi ciripea in fata Comitetului McClellan, protejat de aproape doua sute de marshals ai Statelor Unite, Comisia Cosei Nostra punea un pret de o suta de mii de dolari pe capul mafiotului. Declaratia lui Valachi a ajutat la identificarea a 317 inalti membri ai Mafiei. Procurorul general al Statelor Unite, Robert Kennedy, a declarat atunci: "Marturia informatorului [Valachi] deschide o noua pista de cercetari cu privire la Cosa Nostra si vom ataca in acea directie". Cert este ca dezvaluirile mafiotului cait contineau diverse greseli, ca de pilda atunci cand sustinea ca Vito Genovese era Capo di tutti Capi din 1946 la ordinele lui Lucky Luciano, cand, de fapt, aceasta pozitie era ocupata, prin substuire, de catre Meyer Lansky.

Valachi niciodata nu a stiut care era rolul organizatiei Kosher Nostra in alianta sa cu Cosa Nostra.

Lunga declaratie a lui Valachi s-a transformat intr-un raport special numit Documentele Valachi. Mai tarziu, Carlo Gambino insusi sustinea ca declaratia lui Valachi nu le-a deschis ochii numai federalilor cu privire la Cosa Nostra, ci si liderilor Mafiei insesi. "Ceea ce le spusese acel tip [Valachi] politicienilor arata clar ceea ce cred soldatii nostri. Trebuie sa ne apropiem mai mult de ei, si ei de sefii familiilor lor". La sfarsitul lui 1966, un raport al Departamentului de Politie din New York arata ca majoritatea liderilor mafioti din oras, din New Jersey si Connecticut, numiti de Joseph Valachi in declaratia lui din fata Senatului, fusesera arestati macar o data in ultimii treizeci de ani. Dezvaluirile lui Valachi l-au infundat definitiv pe Vito Genovese.

Pana in 1971, Joseph Valachi a ramas sub protectia WITSEC, care ii crease o noua viata. In luna octombrie a aceluiasi an, faimosul informator a murit dupa ce a suferit un infarct, intr-o localitate din Statele Unite.

In primii ani de la dezvaluirea "Documentelor Valachi", mafiotul a pronuntat in fata camerelor televiziunii cuvintele Cosa Nostra. Din acelasi moment, Hoover le-a ordonat agentilor sai sa clasifice informatia despre Cosa Nostra cu siglele LCN[21]. Agentii federali isi intitulau rapoartele "Seful LCN, Carlo Gambino" sau "Reuniune LCN la Restaurantul La Stella".

In acea vreme se desfasura cea mai mare campanie de asediu al Mafiei din partea Departamentului de Justitie, condusa de tanarul procuror general de treizeci si cinci de ani Robert Kennedy. Bobby, fratele mai mic al Presedintelui, a initiat cel mai mare si cel mai consistent atac ce se cunoaste in toata istoria luptei impotriva Crimei Organizate. El si asistentii sai din Departamentul de Justitie au stabilit o lista de patruzeci de obiective mari pe care sa le doboare, printre care sefi, sefi adjuncti si lideri de sindicat. Pe primul loc aparea presedintele corupt al Uniunii Sindicatelor Camionagiilor, Jimmy Hoffa; Carlos Marcello, sef al familiei din New Orleans, pe al doilea; Santo Trafficante, sef al familiei din Florida, pe al treilea; Sam Giancana, sef al familiei din Chicago, pe al patrulea; Angelo Bruno, sef al familiei din Philadelphia, pe al cincilea. Carlo Gambino aparea pe la       mijlocul listei.

In timpul primilor ani de razboi intre Kennedy si Crima Organizata, 121 de gangsteri au fost acuzati si 73 dintre ei condamnati pentru diferite crime. In 1962, 350 au fost acuzati si 138 condamnati. In 1963, 615 au fost acuzati si 288 condamnati.

In anii aceia, cu permisiunea expresa a lui Robert Kennedy, FBI-ul a inceput sa ii supravegheze electronic pe suspectii care apartineau Sindicatului[22].

Pe 2 mai 1962, doi membri ai familiei Profaci in Brooklyn, Michelino Clemente si Sal Profaci, au fost inregistrati in timp ce vorbeau despre razboiul pornit de Bobby Kennedy:

Clemente: Kennedy [Bobby] nu vrea sa se opreasca pana nu ne trimite dupa gratii. Comisia ar trebui sa se reuneasca si sa puna piciorul in prag. Tipul asta stie ca nu ne aparam din cauza postului pe care il ocupa. Trebuie sa facem ceva, si daca ne hotaram sa o facem, va trebui sa fie un secret.

Profaci: Nu trebuie sa actionam impotriva lui [Robert Kennedy] pana ce Comisia nu decide ce trebuie facut.

Pe 17 februarie 1962, alta conversatie inregistrata de FBI intre Angelo Bruno, sef al familiei din Philadelphia, si Peter Maggio, unul dintre ai sai caporegimi, arata in mod clar relatiile precare dintre Bobby Kennedy si Hoover:

Maggio: incearca sa il determine pe Kennedy [Bobby] sa se care, ei incearca sa il faca pe presedintele Kennedy sa se indeparteze de consilierul lui special. Kennedy [Bobby] supara pe multa lume din sindicate. Am auzit chiar ca vrea sa scape de Edgar Hoover

Bruno: De Edgar Hoover?

Maggio: El vrea sa il scoata pe Hoover din FBI, pentru ca e homosexual. Stii ca Hoover e homosexual?

Bruno: Cine?

Maggio: Edgar Hoover este homosexual.

Bruno: Cine a auzit rahatul asta?

In mai 1963, FBI-ul a inceput, in sfarsit, urmarirea a diferiti membri din familia Gambino. In aprilie, in timpul funeraliilor tatalui lui Carmine Lombardozzi, responsabilul cu afacerile de pe Wall Street, agenti FBI ii filmau pe cei prezenti din casele apropiate. Deodata, unul dintre "soldati", Danny Marino[23], l-a lovit pe unul dintre agenti. Cand acesta era la pamant in fata bisericii in care urmau sa se tina rugaciunile de vesnica pomenire, alti "soldati" au inceput sa il loveasca cu picioarele si pumnii pe agentul federal John Foley .

Atacul, fara precedent pana in ziua aceea - niciodata vreun membru al Cosei Nostra nu atinsese vreun agent federal - a presupus o transformare clara a modului in care gandea si actiona J. Edgar Hoover fata de Mafie. "Nimeni nu indraznise vreodata sa puna mana pe vreunul dintre baietii mei, cu atat mai putin un macaronar de cacat", se spune ca a strigat influentul sef al FBI-ului[25].

In mai 1963, FBI-ul a receptat o conversatie intre Pete Ferrara, capo al familiei Gambino, si Mike Scandifia, un "soldat" din aceeasi familie:

Scandifia: De atunci [intamplarea cu Foley] ne-au presat si mai mult. A fost o greseala ca am pus mana pe tipul acela. Acum ne perchezitioneaza chiar si casele, in prezenta sotiilor noastre si a copiilor nostri, la miezul noptii. Nu cauta nimic, doar sa ne deranjeze.

Ferrara: Acum te-ar aresta pana si daca ai avea o fotografie a lui Carlo [Gambino]. Intr-o zi, unul dintre tipii aceia de la FBI m-a intrebat: "De cand il cunosti pe Gambino?" Si i-am raspuns: "Cred ca de douazeci sau treizeci de ani". Era un prost, deci a pus o intrebare stupida.

Scandifia: Ei asteapta sa spunem ceva ca sa ne poata aresta.

Ferrara: Tipul de la FBI mi-a spus la sfarsit: "Poti sa ne spui ceva despre el [Carlo Gambino]?". Iar eu le-am spus ca era un om de afaceri respectabil, cu patru fii cu o educatie buna. Toti patru au fost la universitate si s-au casatorit, lucreaza. Credeau ca le voi spune ceva.

Scandifia: Ei vor sa ne vaneze pe tine si pe mine.

Ferrara: Stii ca au incercat sa o interogheze pe fiica mea [calugarita intr-o manastire], porcii. Au sunat la poarta si i-au spus maicii starete ca veneau sa o interogheze pe fiica mea pentru ca tatal ei era membru al Cosei Nostra.

Scandifia: Fereasca Dumnezeu! Nu pot sa faca asa o chestie de mizerabila!

Ferrara: Nu.

Scandifia: Nenorociti mizerabili. Acum ei ne obliga sa primim noi membri in Cosa Nostra. Trebuie sa deschidem cartile.

Ferrara: Asa cred si eu. Ar trebui sa deschidem cartile.

Pe 20 mai, FBI-ul inregistra o conversatie intre Angelo Bruno, sef al familiei din Philadelphia, Joe Magliocco, caporegime al familiei Profaci, si Peter si Salvatore Maggio:

Bruno: Ei [FBI-ul] il vor pe Carlo si i-au chemat pe toti capii sai, inclusiv pe Joe Biondo, seful lui adjunct, si pe Joe Riccobono, al lui consigliere. FBI-ul i-a intrebat daca familia isi schimbase acum normele si le permitea sa loveasca agenti federali. Tipul acela i-a spus lui Biondo ca daca ei isi schimbau normele si loveau un agent FBI, FBI-ul il va aresta pe unul de-ai nostri si ii va rupe oasele. Eu chiar cred ca ei pot sa aresteze pe unul dintre noi si sa il ucida fara sa afle cineva.

Daca nu ar fi avut loc incidentul de la inmormantarea tatalui lui Lombardozzi, FBI-ul probabil ca nu ar fi ales ca obiectiv familia Gambino. Judecand dupa inregistrarile existente la Departamentul de Justitie si in timpul scurtului mandat al lui Robert Kennedy ca procuror general, familia Gambino, precum si membrii sai, nu fusesera supusi unei cercetari serioase. Dupa incidentul cu agentul federal Foley, Carlo Gambino a devenit obiectivul numarul unu al lui Bobby Kennedy.

In mod curios, procurorul general, fiu al unei notabile familii catolice, a trimis arhiepiscopiei din New York un raport al FBI-ului unde se arata relatia aproape incestuoasa a lui Carlo Gambino cu verisoara lui de sange, Kathryn Castellano, cu care s-a casatorit, sora lui Paul, cel care va fi numit succesor al lui Don Carlo la conducerea familiei cativa ani mai tarziu[26].

O inversigatie desfasurata cu cativa ani in urma a demonstrat ca, probabil vreun prieten apropiat de-ai lui J. Edgar Hoover, poate Frank Costello, facuse presiuni asupra lui sa nu fie cercetat vechiul sau prieten, Carlos Marcello. "Primul ministru" al Cosei Nostra, din vila lui opulenta, continua sa conduca diferite afaceri, centrate in principal pe medierea disputei dintre gangsteri si oamenii politici, pana la moartea sa, in 1973. Costello mentinea si o buna relatie de prietenie si vecinatate cu Harry Guggenheim, presedinte al Muzeului Guggenheim si fondator al ziarului Newsday.

William Hundley, fostul sef al Sectiunii de Cercetare a Gangsterilor si a Crimei Organizate a Departamentului de Justitie din timpul mandatului lui Robert Kennedy, i-a marturisit detectivului si scriitorului John Davis, in timpul redactarii magnificei sale carti, Mafia Dinasty. The Rise and Fall of the Gambino Crime Family, care, in timp ce se afla in New York, se caza mereu in casa prietenului si avocatului sau, Edward Bennett, unul dintre principalii consilieri ai lui Costello: "Intr-o zi, cand luam micul-dejun, a aparut Frank Costello. In timp ce ne beam cafeaua, l-am intrebat daca erau fondate zvonurile despre prietenia lui cu J. Edgar Hoover. Costello a ras mult la intrebarea mea si mi-a spus ca el si Hoover hotarasera sa stabileasca o intelegere intre FBI si familia sa. Costello ii dadea din cand in cand cate un stab al unei familii rivale, iar Hoover nu se amesteca in afacerile importante". Hundley a continuat relatandu-i povestea lui Davis: "Eu l-am intrebat atunci pe Costello ce aveau in comun el si Hoover. Costello a ras din nou si mi-a spus: Cursele de cai! Hoover pierdea mii de dolari la curse, in timp ce noi ii finantam pierderile, fara dobanda".

Presiunile asupra lui Carlo Gambino si asupra familiei sale au devenit mai evidente din partea FBI-ului in perioada Kennedy. Numai cand unul dintre agentii lui Hoover a fost batut de oamenii lui Gambino[27], directorul FBI-ului a decis sa faca din razboiul impotriva lui Carlo Gambino si Frank Costello o lupta personala.

Pe 22 noiembrie 1963, in timp ce caravana presedintelui Kennedy traversa cu zece kilometri la ora strada Elm, in orasul Dallas, impreuna cu sotia sa, Jacqueline si guvernatorul John Connally, trei impuscaturi, aparent trase de la etajul cinci al unei cladiri din apropiere, i-au ranit pe Kennedy si pe Connally. Presedintele va muri treizeci de minute mai tarziu, in Parkland Memorial Hospital, fara sa isi fi recuperat cunostinta. Un glonte ii distrusese partea dreapta a creierului. Dupa o ora si jumatate, la bordul Air Force One[28] care il ducea la Washington, cu sicriul predecesorului sau in zona de transport si cu vaduva care inca mai avea pe haine sangele sotului ei, Lyndon B. Johnson depunea juramantul pentru functia de nou Presedinte al Statelor Unite .

In capitala federala, omul care fusese cel mai apropiat consilier al Presedintelui ucis trebuia sa lase la o parte durerea in timp ce avionul cu noul locuitor al Casei Albe se apropia de Washington. Cand a primit vestea asasinatului fratelui sau, Robert Kennedy se afla in casa lui din Hickory Hill, in statul Virginia. Nu era timp pentru doliu.

"Acum trebuia sa organizeze o inmormantare, sa consoleze o vaduva si pe cei doi nepoti ai sai, John Jr. si Caroline, si sa apere documentele confidentiale ale lui JFK", scrie jurnalistul Seymur Hersh in cartea sa La cara oculta de J. F. Kennedy. Cel care inca mai era procuror general l-a sunat pe McGeorge Bundy, consilier in Securitate Nationala, sa ii ordone sa protejeze arhivele private ale lui Kennedy, chiar cu pretul vietii proprii, i-a spus Bobby Kennedy. Bundy s-a consultat cu Departamentul de Stat, care i-a recomandat sa schimbe codurile de acces la arhivele private, inainte ca oamenii lui Johnnson sa poata ajunge la ele.

Documentele prezidentiale aratau, de exemplu, ca JFK si fratele lui, Bobby, erau la curent cu complotul CIA pentru asasinarea lui Fidel Castro, si chiar mai mult dupa esecul de la Bahia Cochinos[30] in 1961. Alte documente demonstrau implicarea Presedintelui asasinat in moartea lui Patrice Lumumba in Congo, a lui Rafael Leonidas Trujillo in Republica Dominicana si a lui Ngo Dihn Diem in Vietnamul de Sud . Dar mai erau si alte secrete care nu trebuiau sa fie dezvaluite.

In timpul ultimelor luni ale Administratiei Eisenhower si cu stiinta lui John Kennedy, Sam Giancana, sef al familiei din Chicago, a fost contactat de sus-pusi ai Agentiei Centrale de Inteligenta pentru a fi implicat in complotul pentru asasinatul liderului cubanez, Fidel Castro[32].

Cert era ca Giancana, Nas in Chicago din 1957, si "soldatii" sai fusesera deja inchisi de clanul Kennedy in timpul campaniei prezidentiale din 1960 impotriva republicanului Richard Nixon. Sam Momo Giancana nu numai ca deturnase o cantitate colosala de fonduri provenite de la sindicate, prin intermediul lui Jimmy Hoffa, ci a avut si un aport esential in triumful lui Kennedy in Illinois si in alte patru state, unde voturile democrate erau putine[33]. Seful familiei din Chicago fusese contactat de Frank Sinatra, care se afla in relatii bune cu ambele parti. Reprezentantul viitorului Presedinte al Statelor Unite in conversatiile cu Cosa Nostra din Chicago va fi nici mai mult nici mai putin decat insusi tatal lui JFK, Joseph Kennedy.

Fost contrabandist cu alcool de origine clandestina in timpul "prohibitiei", patriarhul clanului Kennedy, pe care Sam Giancana il numea "Mafia irlandeza" datorita originilor familiei Presedintelui, stia cum functioneaza mintea italienilor din Cosa Nostra. Tatal lui John si al lui Robert Kennedy isi castigase un statut social bun multumita importului de alcool in timpul "legii seci", folosind acte pentru medicamente. In acei ani, patriarhul Kennedy i-a cunoscut pe Frank Costello, Abner Longy Zwillman si pe Al Capone. In 1930, dupa ce a fost numit ambasador al Londrei de catre presedintele Roosevelt, Joseph Kennedy s-a asociat cu James Roosevelt, fiul proaspat numitului locuitor al Casei Albe.

In capitala britanica a obtinut reprezentanta exclusiva a doua faimoase marci de whiskey si a ginului Gordon's prin intermediul unei societati numite Somerset Importers Ltd.[34]. In 1946 va renunta la ea pentru aproape opt milioane de dolari, aproape saizeci de milioane de dolari in ziua de astazi. Jeanne Humphreys, vaduva lui Murray Humphreys, marturisi in anii nouazeci scriitorul Seymur Hersh ca a cunoscut relatia lui Kennedy cu Mafia cand, dupa o calatorie in California, sotul ei i-a spus: "Sam [Giancana] joaca golf cu Joe Kennedy. Au afaceri de rezolvat. Frank [Sinatra] a fost intermediarul pentru aceasta intalnire. Daca cei din familia Kennedy obtin sprijinul lui Sam, tatal [Joe Kennedy] a promis ca, daca fiul lui va fi ales Presedinte al Statelor Unite, va lasa in pace familiile". Vaduva lui Humphreys si-a amintit, de asemenea, ca sotul ei ii povestise ca mai multe sedii ale Sindicatului Camionagiilor, condus de Jimmy Hoffa, au primit fonduri misterioase, provenind de nu se stie unde, pentru a plati sindicatele sa voteze in favoarea lui John Kennedy. De asemenea, l-a auzit intr-o zi pe Jimmy Hoffa, un sustinator ferm al lui Nixon, plangandu-i-se sotului ei ca banii Sindicatului Camionagiilor ajutau la votarea "acelor fii de catea de Kennedy". "Hoffa este un barbat dificil si familia [din Chicago] se cam satura de protestele lui publice. Sam [Giancana] mi-a dat sarcina sa il vand pe Hoffa lui Robert Kennedy. Daca Hoffa continua sa vorbesca, poate avea probleme", ii spuse Murray Humphreys sotiei sale.

In anii care au urmat, odata ce John Kennedy a ocupat vila prezidentiala, Bobby Kennedy a descoperit ca fratele sau avea relatii cu o femeie numita Judith Campbell Exner[35], care avea relatii si cu Sam Giancana . Exner, pe care Bobby o ura, s-a transformat in mesager special intre Casa Alba si Nasul Mafiei din Chicago. Insasi Exner i-a marturisit lui Hersh ca ii predase documente si doua serviete pline cu bani lui Giancana din ordinul lui John Kennedy. Arhivele secrete ale presedintelui Kennedy contineau probe concludente ale relatiei stranse dintre Casa Alba, Departamentul de Justitie si Cosa Nostra, iar acestea nu puteau ajunge pe mana lui Lyndon B. Johnson.

In timp ce Air Force One se apropia de turnul de control aerian al capitalei, Robert Kennedy ii ordona lui Robert Bouck, un agent din Serviciul Secret, sa retraga echipamentele de supraveghere, precum si tot materialul inregistrat[37] din Biroul Oval, Sala Cabinetului si camerele private ale Presedintelui la etajul doi al Casei Albe. De asemenea, in seara aceluiasi 22 noiembrie, Robert Kennedy l-a sunat pe Julius Draznin, care lucra pentru Sindicatul Camionagiilor si care era legatura cu Departamentul de Justitie, sa ii ceara sa cerceteze daca Giancana si "soldatii" lui erau in spatele asasinatului fratelui sau. Dupa ce a pus telefonul in furca, Robert Kennedy s-a indreptat, impreuna cu secretarul Apararii, Robert McNamara, la baza Andrews, in Maryland, pentru a primi sicriul cu ramasitele Presedintelui asasinat. In timp ce avionul ateriza, Robert Kennedy continua sa dea instructiuni pentru retragerea, impachetarea si mutarea in birourile secrete ale Grupului Special de Contrainsurgenta, un soi de garda pretoriana a lui JFK, a documentelor Consiliului de Securitate Nationala. Birourile Grupului erau situate la al treilea etaj al Executive Office Building, anexa a Casei Albe. Bobby i-a spus sefului unitatii: "Vreau sa protejati documentele fratelui meu. Daca trebuie sa ucideti pentru asta, faceti-o. Dar nu-l lasati nici macar pe Johnson insusi sa atinga acele dosare". Secretele clanului Kennedy se aflau bine adapostite cand presedintele Johnson a ajuns in Biroul Oval marti, 26 noiembrie.

Odata cu asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, in acea vineri neagra din istoria Statelor Unite, steaua norocoasa a fratelui sau, Robert, ca procuror general, a inceput sa se stinga. Cand s-a intors dupa doua luni de absenta, a dat in biroul lui de dispretul pe care il simtea pentru el presedintele Johnson si de un J. Edgar Hoover care, pur si simplu, il ignora. Razboiul lui Kennedy impotriva Crimei Organizate si-a pierdut suflul.

Putin dupa aceea, Robert Kennedy isi dadea demisia din functia de procuror general al Statelor Unite. Bobby devenise noul obiect al sperantelor clanului Kennedy de a recupera Casa Alba, pe care credeau ca au dreptul sa o detina.

Cand, ani mai tarziu, FBI-ul a patruns, in sfirsit, in Mafie, agentilor care conduceau investigatiile si care apartineau Unitatii Speciale impotriva Crimei Organizate nu le-a venit sa creada ce politica ducea J. Edgar Hoover fata de Mafie in timpul mandatului fratilor Kennedy la Casa Alba si in Departamentul de Justitie[38].

Charles Lucky Luciano, in exilul sau italian, fusese contactat de Martin Gosch, un vechi producator si scenarist de la Hollywood, cu intentia de a duce viata gangsterului in cinematografie. Gosch planuia ca rolul puternicului Nas sa fie interpretat de Dean Martin, un actor pe care Luciano il admira. Pe 25 ianuarie 1962, Luciano se deplasase la aeroportul Capodichino din Napoli, unde astepta sa se intalneasca cu producatorul.

Cand Martin Gosch l-a vazut pe Luciano printre oameni, s-a apropiat cu bratele deschise. Cel care fusese barbatul cel mai puternic din Crima Organizata aparea la cei saizeci si patru de ani ai sai cu chipul ingalbenit, aproape ca al unui mort. "Nenorocitul asta ma va ucide", ii spuse Luciano vizitatorului sau. "Cine te va ucide, Charly", intreba Gosch. "Toti, ei toti. Spune-i lui Lansky sa pastreze banii". Dupa ce a pronuntat aceasta propozitie, Luciano a cazut la pamant in mijlocul terminalului din aeroport. Martin Gosch s-a apropiat de el incercand sa il reanimeze, insa de data aceasta infarctul fusese prea puternic. Doar dupa ce a murit, autoritatile nord-americane au permis ca Lucky Luciano sa se intoarca din exilul sau, pentru a fi inmormantat in cimitirul newyorkez St. John, unde inca se mai odihnesc ramasitele lui.

Disparitia lui Luciano i-a transformat de facto pe Carlo Gambino si pe Carlos Marcello, acesta din urma cercetat pana in 1979 pentru presupusa lui implicare in asasinatul presedintelui John Kennedy, in numerele unu si doi in ierarhia nationala a Onorabilei Societati. Imperiile lor criminale au devenit enorme si puternice corporatii cu profituri anuale de mii de milioane de dolari. Familia Kennedy si razboiul ei impotriva Mafiei au fost doar un mic obstacol in istoria Cosei Nostra.