STEFAN CEL MARE - printre eroii secolului al XV-lea

STEFAN CEL MARE -PRINTRE EROII SECOLULUI AL XV-LEA

Considerat cel mai important voievod al secolului al XV-lea, Stefan cel Mare a marcat apogeul Moldovei medievale.

Cel mai de seama descedent al descalecatorilor maramureseni ai Tarii Moldovei, intrat in istorie sub numele de Stefan cel Mare, s-ar fi nascut pe la 1434 la Borzesti, unde mai tarziu avea sa inalte o biserica "intru amintirea sfanta a raposatilor nostri inaintasi si a parintilor lor", fiind intaiul fiu al voievodului Bogdan al II-lea si al Mariei, supranumita Oltea, probabil descedenta a unei familii boieresti din zona Bacaului.

Asociat la tron si purtand titlul de "voievod" in vremea domniei tatalui sau, viitorul domn a luat apoi calea pribegiei, petrecand cativa ani in Transilvania; in vara anului 1456 se afla insa in Tara Romanesca, unde il intalnea pe logofatul Mihu care, in urma inchinarii de la Vaslui, ducea primul tribut al Moldovei sultanului.

In primavara anului 1457, sustinut de boierii din Tara de Jos a obtinut o victorie categorica la Doljesti, pe Siret, la 12 aprilie, asupra oastei lui Petru Aron, obligandu-l pe acesta sa se retraga. Pe campul de la Direptate, situat in apropierea locului luptei abia incheiate, Stefan a fost proclamat domn legiuit al tarii de catre toate starile intrunite si a luat "schiptrul Moldovei", dupa ce a primit ungerea din partea mitropolitului Teoctist. Pe plan intern, obiectivele politicii sale au vizat intarirea autoritatii domnesti si a institutiilor statului, organizarea militara a tarii, refacerea domeniului domnesc, dezvoltarea economica, sprijinirea artei si culturii. Politica externa a lui Stefan s-a derulat intr-o epoca in care asupra Moldovei se manifestau tendintele de suzeranitate ale Ungariei, Poloniei si Imperiului Otoman.

La inceputul domniei, Stefan s-a orientat spre normalizarea relatiilor cu Polonia, care-i oferea adapost lui Petru Aron. In anul 1459, domnitorul a incheiat un tratat cu Polonia, recunoscand suzeranitatea regelui polon, in schimbul alungarii lui Petru Aron. Stefan avea nevoie de relatii bune cu Polonia, pentru a contrabalansa pretentiile de suzeranitate ale Ungariei asupra Moldovei. Din cauza faptului ca maghiarii detineau cetatea Chilia, relatiile moldo - ungare au fost la inceput incordate. In anul 1465, Stefan a reusit sa ocupe cetatea Chilia; in replica, regele maghiar Matia Corvin a atacat Moldova, dar sufera o grea infrangere la Baia, la 15 decembrie 1467.

Un alt capitol al politicii externe al lui Stefan a fost cel al relatiilor cu otomanii. El a actionat pentru aducerea pe tronul Tarii Romanesti a unui domn favorabil politicii antiotomane. Actiunea sa a inceput prin arderea Brailei si a Cetatii de Floci - 1470; incapabil de riposta, Radu cel Frumos s-a plans turcilor, deteminand navalirea tatarilor, zdrobiti de Stefan la Lipnic - august 1470; in anul urmator, Radu a navalit in Moldova, dar a fost infrant la Soci. Este anul in care Stefan a refuzat plata tributului catre Poarta, iar in 1472 a stabilit relatii cu Venetia. In 1473, domnitorul moldovean l-a inlaturat de pe tron pe Radu cel Frumos, instalandu-l pe Laiota Basarab, care a trecut de partea turcilor; l-a sustinut apoi si pe Basarab Tepelus, care este insa infrant. Ca raspuns la actiunile lui Stefan, in anul 1475, o mare armata otomana, in frunte cu Soliman - pasa, a atacat Moldova, dar a fost zdrobita de Stefan la Vaslui la 10 ianuarie 1475. Dupa victorie, domnul Moldovei, constient de o viitoare riposta otomana, a solicitat, fara rezultat insa, ajutor principilor crestini ai Europei. Doar cu Matia Corvin este incheiat un tratat de alianta - iulie 1475. In vara anului 1476, Mohamed al II-lea a comandat personal o noua campanie impotriva lui Stefan, in timp ce tatarii au atacat Moldova dinspre rasarit. Stefan i-au alungat pe tatari, dar in confruntarea cu turcii de la Valea Alba ( Razboieni) este infrant (26 iulie 1476). Esuand tentativa de a cuceri cetatile Moldovei, amenintat de domnul Moldovei care-si refacuse oastea, si de o armata maghiara, condusa de Stefan Bthory si Vlad Tepes, care se pregatea sa-i vina in ajutor lui Stefan, sultanul s-a retras din Moldova.

In anul 1479, Venetia a incheiat pace cu Imperiul Otoman, iar regele Ungariei, Matia Corvin a facut acelasi lucru in anul 1483, Stefan a ramas astfel singur in fata turcilor. Noi incercari de a aduce Tara Romaneasca sub influenta sa au esuat, intrucat domnii impusi de el - Basarab Tepelus, Vlad Calugarul - au trecut de partea turcilor. Prin victoria de la Ramnic asupra lui Basarab Tepelus si a turcilor si prin ocuparea cetatii Craciuna - 1482, domnul Moldovei a scos inca o data Tara Romaneasca din sfera de influenta otomana. In vara anului 1484, sultanul Baiazid al II-lea a cucerit cetatile Chilia si Cetatea Alba, dand o grea lovitura Moldovei. In speranta de a recuceri cetatile pierdute, Stefan a strans relatiile cu Polonia. La 15 septembrie 1485, la Colomeea, el a prestat omagiu de vasalitate regelui Cazimir al IV-lea. Noi atacuri ale turcilor, care aduceau cu ei si un pretendent, Hruet, au fost infrante de Stefan la Catlabuga - 16 noiembrie 1485 si Scheia - 6 martie 1486. Ramas singur, domnul Moldovei a acceptat pacea cu turcii si plata tributului in 1486. In anul 1489, domnul moldovean a incheiat un nou tratat de alianta cu Matia Corvin, care i-a acordat Ciceul si Cetatea de Balta, in Transilvania.

In ultimii ani ai domniei , Stefan a dorit sa iasa de sub suzeranitatea polona, relatiile cu aceasta tara tensionandu-se dupa ce rege a devenit Ioan Albert. In septembrie 1497, noul rege al Poloniei a atacat Moldova; dupa ce a asediat fara succes Suceava, pe drumul de intoarcere, oastea polona este invinsa de oastea lui Stefan la Codrii Cosminului - 26 octombrie 1497. Relatiile cu Polonia au fost reglementate prin tratatul de la Harlau din 12 iulie 1499, care consfintea inlaturarea suzeranitatii polone. Ultimii ani de domnie ai lui Stefan au fost dominati de conflictul cu Polonia pentru Pocutia, teritoriu de la granita dintre cele doua tari.

A acordat o atentie deosebita ocrotirii Bisericii; au fost construite biserici pe locurile bataliilor sale - Borzesti, Razboieni, in orase (Neamt, Suceava), dar si manastiri, dintre care cea mai cunoscuta este Putna. Aceste lacasuri de cult demonstreaza dezvoltarea statului moldovean, prestigiul domnitorului si luptele purtate de acesta pentru apararea tarii sale si a crestinatatii.

Stefan cel Mare a incetat din viata la 2 iulie 1504, dupa o domnie de 47 de ani, fiind inmormantat in ctitoria sa de la Putna, dupa cea mai indelungata domnie din istoria medievala a romanilor, a carei mostenire avea sa rivalizeze cu accea a lui Mihai Viteazul, inscriindu-se in traditia vie a poporului roman. El a intrat curand dupa moarte in aceasta traditie, marturisita de cronicarul Grigore Ureche : 'Iara pe Stefan voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire, in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostia toti ca s-au scapat de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zic sveti Stefan voda, nu pentru suflet, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile niminea din domni, nici mai inainte, nici dupa aceia l-au ajuns '.

Circumscrisa imperativelor vremii, domnia lui Stefan cel Mare a dovedit o intelegere superioara a intereselor sale din acel moment, pe care le-a rezolvat in spiritul tendintelor fundamentale ale dezvoltarii istorice romanesti. Promovarea institutiei monarhice pe primul plan al vietii de stat a constituit reflexul direct al procesului de transformare a domniei.

Dincolo de satisfacerea propriului deziderat dinastic, Stefan cel Mare a dovedit o mare capacitate de adaptare la cerintele situatiei interne si internationale a momentului, punand la baza puterii sale politice adeziunea categoriilor mijlocii si inferioare ale societatii; el a izbutit sa realizeze un anumit echilibru social cu marea boierime, precum si o conlucrare generala, absolut necesara marilor eforturi si infaptuiri din vremea domniei sale.

Pe larga adeziune a populatiei Tarii Moldovei la politica de intarire a puterii centrale s-a rezemat efortul incununat de succes al lui Stefan, de a apara independenta Moldovei. La sfarsitul indelungatei sale domnii, cu pretul a numeroase lupte si razboaie, Stefan a lasat Moldovei un statut international mult superior celui din vremea cand a preluat domnia. Folosind cu egala maiestrie armele diplomatiei, ca si pe cele ale razboiului, voievodul a reusit sa limiteze considerabil imixtiunea marilor puteri vecine (Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman ) in viata interna a Moldovei, care in timpul sau a devenit o putere de care factorii principali ai relatiilor internationale din Europa Rasariteana si Sud - Estica erau nevoiti sa tina cont.

Personalitatea marelui voievod reiese si din caracterizarile pe care i le fac adversarii sai otomani. Dupa cronicarul Mehmed Nesri, "cel caruia ii zicem Kara - Bogdan - oglu este acel ghiaur care, luptandu-se cu sultanul Mehmed, isi salvase capul. De asemenea, imprastiind multe osti, el il slabise pe Eflak - oglu. De asemenea, el il calcase pe craiul ungurilor si il infransese pe Suleiman - bei. Rautatile lui sunt fara de sfarsit. Era un ghiaur foarte trufas '.

Strainii l-au asezat pe Stefan printre conducatorii de seama, acordandu-i epitetul care denota suprema recunoastere : 'Stephanus ille magnus', adica 'acel mare Stefan', scria la 3 februarie 1531 Sigismund I, regele Poloniei, cu referire la domnul Moldovei, decedat cu aproape trei decenii in urma. Emotionanta ramane insa caracterizarea transmisa de cronicarul Dlugosz sub impresia directa a marii victorii antiotomane din ianuarie 1475 : 'O, barbat minunat, intru nimic inferior comandantilor eroi pe care noi ii admiram, care in timpurile noastre a repurtat cel dintai dintre principii lumii o victorie stralucita contra turcilor; dupa parerea mea, el este cel mai vrednic pentru a fi numit in fruntea unei coalitii a Europei crestine impotriva turcilor' ; faptul confirma pe deplin aprecierea elogioasa a papei Sixt al IV-lea, care l-a caracterizat pe marele voievod drept un 'verus christianae fidel athleta'.

Omagiul acordat voievodului de catre straini, de prieteni ca si de adversari, s-a asociat celui al propriului popor. Iata cum il descria Grigore Ureche, 'In Letopisetul Tarii Moldovei' pe marele voievod : 'Fost-au acest Stefan Voda om nu mare de stat, manios si de grab varsatoriu de sangeLa lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi se varaca, vazandu-l ai sai, sa nu se indaparteze, si pentru aceea rar razboiu de nu biruia, si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ca stiindu-se cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor'.

Nimeni si nimic nu va putea sterge amintirea unei domnii atat de glorioase din memoria romanilor.

Bibliografie

***, Istoria romanilor, vol IV, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001

Michael H. Hart, 100 de personalitati din toate timpurile care au influentat evolutia omenirii, Editura Lider, Bucuresti, 1992.

C. C. Giurescu, H. C. Matei, Istoria Romaniei in date, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003

Magda Stan, Cristian Vornicu, Dictionar. 101 personalitati si evenimente istorice, Editura Niculescu, Bucuresti, 2005

Stan Stoica - coord, Dictionar de istorie a Romaniei, Editura Meronia, Bucuresti, 2007