PREMISELE CADERII REGIMULUI CEAUSESCU

PREMISELE CADERII REGIMULUI CEAUSESCU

Pe masura ce devenea mai megaloman si mai autoritar, Ceausescu era cu atat mai putin inclinat sa accepte orice forma de conducere. Incepand din 1970, el a eliminat complet factiunea politica ce il ajutase sa ajunga in pozitia de lider absolut al partidului.

Privind retrospectiv, se pare ca sefii politiei secrete erau constienti de posibilitatea unei explozii populare. Cea mai clara indicatie ca rabdarea romanilor ajunsese la capat a aparut la Brasov,in noiembrie 1987, atunci cand mii de muncitori au protestat impotriva scaderii drastice a standardului de viata, au devastat sediul organizatiei judetene a partidului si au strigat lozinci anticomuniste impotriva lui Ceausescu si a partidului.

Venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov si lansarea celebrelor reforme pe plan intern au clatinat regimurile comuniste din Europa de Est. Dupa moartea lui Brejnev in noiembrie 1982, Ceausescu a mizat, se pare, pe Konstantin Cernenko impotriva lui Andropov. Mai tarziu, dupa moartea secretarului general sovietic Iuri V. Andropov, Ceausescu a vizitat Moscova si a incercat sa se puna bine cu succesorul - pentru scurta vreme - al acestuia, Cernenko. Venirea la putere a lui Gorbaciov a fost evenimentul cel mai putin dorit din perspectiva liderului roman. In fond, practicile lui Leonid Brejnev si ale lui Nicolae Ceausescu au fost foarte asemanatoare. Doua regimuri neostaliniste, corupte, dogmatice, excesiv de centralizate. Emanciparea de Moscova a regimului de la Bucuresti nu a fost continuata de schimbarea modelului economic, de reforme in plan politic si institutional. Sub pretextul ca orice initiativa reformatoare ar atrage riposta Kremlinului si dandu-se insistent exemplul Ungariei din 1956 si al Cehoslovaciei din 1968, Ceausescu a dus o politica interna extrem de rigida. Motivul neostalinismului practicat de regim nu a fost teama de o invazie sovietica, ci convingerile lui Ceausescu, cultura sa politica, dorinta sa de putere absoluta, viziunea sa despre cum trebuie condusa o tara. Orice reforma, descentralizarea, introducere a unor mecanisme ale economiei de piata sau a unor forme de democratie interna in PCR ar fi redus puterea sa.In acest context, amenintarea Moscovei nu era decat o diversiune, menita sa tina populatia sub ascultare. Acest fenomen s-a observat cu claritate dupa ce Mihail Gorbaciov a criticat regimul lui Leonid Brejnev si a inceput sa faca schimbari.

Catalogate drept capitulari in fata capitalismului, strategiile cunoscute drept glasnost (transparenta) si perestroika (restructurare) au avut in Ceausescu un adversar. Se temea si de influenta acestora asupra populatiei care dorea din ce in ce mai mult schimbari, cresterea standardului de viata, drepturi si libertati. Gorbaciov si politica sa reformatoare apareau ca orizonturi atractive pentru o populatie infometata, asuprita si umilita. Era exact lucrul de care se temea cel mai tare Ceausescu. Calculul sau prevedea ca URSS nu va renunta niciodata la regimurile comuniste din estul si centrul Europei, deci ca regimurile comuniste erau instalate pentru totdeauna in regiune, dar ca - plecand de aici - liderii si practicile lor vor depinde de Kremlin si ca marja de libertate a acestor regimuri satelit, va fi decisa la Kremlin. Asta se intampla inca de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, de la instalarea lor. Or, lui Ceausescu nu-i era deloc indiferent daca el sau altcineva, un lider mai predispus la reforme, conducea la Bucuresti. Intotdeauna cand a produs schimbari in politica sa, Moscova a preferat sa lucreze cu liderii care au urmat orientarea respectiva. Ceausescu se astepta sa apara presiuni ca sa faca schimbari in politica sa interna si externa. Daca ar fi refuzat sa caute schimbarea, Kremlinul putea incerca inlocuirea sa cu altcineva de incredere, dispus sa faca reforme.

Pe masura ce Gorbaciov accelera ritmul reformelor in Uniunea Sovietica, Ceausescu devenea din ce in ce mai vehement in opozitia sa fata de orice innoiri economice sau politice. Reformele politice ale lui Gorbaciov si impactul lor asupra altor tari din bloc i-au facut pe dictatorul roman si pe clica acestuia sa fie extrem de panicati. In diferite ocazii, Ceausescu a criticat deschis perestroika, pe care a caracterizat-o drept o "deviere de dreapta" in comunismul mondial . In discursul rostit pe data de 26 ianuarie 1987, cu ocazia celei de-a saizeci si noua aniversari a zilei sale de nastere, Ceausescu a denuntat, fara referire directa, incercarile de "reinnoire a socialismului". Tinta remarcilor sale era, fara indoiala, politica de glasnost a lui Gorbaciov. Pe Ceausescu il irita insistenta cu care Gorbaciov vorbea despre democratizare.

Mihail Gorbaciov a venit in vizita oficiala in Romania in perioada 25-27 mai 1987. Era ultima tara din blocul sovietic pe care o vizita liderul de la Kremlin. In cadrul convorbirilor, Ceausescu a pretins ca Romania nu avea nevoie de reforma, pentru ca politica sa corespundea intereselor poporului roman si ca el introdusese reformele inca din anii 1960. In timpul vizitei sale la Bucuresti, Gorbaciov a facut si cateva aluzii la adresa politicii dure a lui Ceausescu fata de minoritati si a pericolelor nepotismului. Cu toate acestea, dupa vizita lui Gorbaciov nu s-a produs nici o imbunatatire a situatiei sociale si economice din Romania.

In noiembrie 1987 au fost anuntate noi reduceri ale cotei de consum la electricitate si benzina. Orasele si satele Romaniei se aflau in intuneric din cauza unei penurii de energie fara precedent. Aprovizionarea cu alimente se facea pe baza de cartele,iar alimentele se gaseau greu sau nu se gaseau. Medicamentele, bunurile de larg consum lipseau de asemenea. Benzina era restrictionata, ca si circulatia masinilor. Romania se afla in plina fictiune, de vreme ce aparatul de partid nu facea decat sa proclame succesele regimului si prosperitatea de care se bucurau locuitorii sai. Aparatul de propaganda care intretinea fictiunea, era dublat de cel de Securitate. Supravegherea politieneasca era din ce in ce mai activa. Dupa noiembrie 1987, regimul se sustinea exclusiv prin frica pe care o inspira.Intregul edificiu a l "societatii socialiste multilateral dezvoltata" urma sa se prabuseasca.

Incurajati de politica de glasnost a lui Gorbaciov, cativa romani si-au asumat riscul de a-l critica public pe Ceausescu. In martie 1989, sase veterani ai partidului, Gheorghe Apostol, Alexandru Barladeanu, Silviu Brucan, Corneliu Manescu, Constantin Pirvulescu si Grigore Raceanu, i s-au adresat lui Ceausescu printr-o scrisoare deschisa in care denuntau excesele acestuia, politica economica haotica si deteriorarea generala a imaginii internationale a Romaniei. "Scrisoarea celor sase" - dupa cum a fost denumita a reprezentat mai mult decat o critica severa la adresa cursului dezastruos urmat de Ceausescu. Opunandu-se exceselor politicii Ceausescu, autorii cereau stabilirea unei stari de legalitate. De fapt, "scrisoarea celor sase" a fost un exemplu clasic de disidenta intrasistemica si nu expresia unei opozitii radicale fata de institutiile si practicile asociate cu ceea ce Gorbaciov criticase ca fiind un "sistem administrativ de comanda". Cu toate acestea, considerand traditiile si comportamentele caracteristice culturii politice romanesti, memoriul a reprezentat un punct de cotitura. Pentru prima data in istoria PCR, activisti importanti ai partidului indraznisera sa puna sub semnul intrebarii presupusa infailibilitate a secretarului general si se constituisera practic intr-o factiune politica a unui partid leninist in care fractionismul fusese considerat intotdeauna un pacat mortal.

Unii dintre ei, precum Gheorghe Apostol si Constantin Pirvulescu, fusesera implicati in teroarea stalinista de la sfarsitul anilor 1940 si inceputul anilor 1950. Corneliu Manescu contribuise in mare masura la fabricarea imaginii lui Ceausescu ca arhitect al politicii externe semiautonome a Romaniei. Silviu Brucan fusese un propagandist experimentat al partidului si servise ca ambasador al regimului in Statele Unite si la Natiunile Unite la sfarsitul anilor 1950 si inceputul anilor 1960. Barladeanu, care propusese reforme economice moderate la sfarsitul anilor 1960, pana cand a fost fortat sa se retraga din toate pozitiile detinute in aparatul de partid si de stat dupa o disputa cu Ceausescu asupra strategiilor privind investitiile si planificarea, era un sustinator convins al economiei de comanda si al planificarii centralizate. Pirvulescu, probabil ultimul supravietuitor al generatiei de fondatori ai comunismului romanesc si unul dintre cei ce credeau cu adevarat in partid, servise dupa 1945 ca sef al Comisiei Controlului de Partid. In sfarsit, Grigore Raceanu era un militant comunist din perioada de ilegalitate.

Aceste personaje nu se bucurau de sprijin popular, dar erau cunoscute in interiorul birocratiei de partid, si acesta era lucrul care conta. Judecand dupa biografiile lor, cei sase militanti care adresasera memoriul la adresa lui Ceausescu reprezentau cel putin doua generatii revolutionare. De aceea, Ceausescu a reactionat cu furie la scrisoare si i-a plasat pe autori sub arest la domiciliu. Refuzul lor de a retracta arata limitele puterii lui Ceausescu. Tot in 1989, intelectuali proeminenti au inceput sa critice deschis politica culturala obscurantista a regimului.

In concluzie, puterea lui Ceausescu se clatina. Detestat de populatie, izolat pe plan international si traind intr-o lume imaginara, liderul imbatranit nu putea sa inteleaga ce se intampla cu Romania si cum celelalte tari foste socialiste se schimbasera. Il considera pe Gorbaciov principalul tradator al idealurilor leniniste. In august 1989 a fost atat de iritat de formarea unui guvern al Solidaritatii in Polonia incat a propus o interventie a Pactului de la Varsovia in aceasta tara. In fiecare zi, mijloacele de informare din Romania subliniau pericolele reformismului si ale "dezideologizarii". In celelalte tari ale Pactului de la Varsovia se petreceau evenimente spectaculoase, iar romanii erau constienti de acest lucru. In ciuda controlului absolut exercitat de regim asupra mijloacelor de informare, cei mai multi dintre romani ascultau programe radio occidentale si urmareau televiziunile bulgara, maghiara, iugoslava sau sovietica. Tinerii romani stiau ca pana si politia est-germana, inarmata pana in dinti, nu indraznise sa traga in demonstrantii pasnici. Ceausescu incerca sa izoleze mediatic in primul rand tara, lucru care parea utopic.

In noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Roman, iar Ceausescu a fost reales cu entuziasm, in mod automat, secretar general. Conceput ca o demonstratie de putere si ca un gest de sfidare fata de Gorbaciov si de cei care il urmau, Congresul a ilustrat alienarea lui Ceausescu fata de natiunea romana pe care pretindea ca o reprezinta. Dar Ceausescu era hotarat sa lupte cu obstinatie pentru a duce la bun sfarsit ceea ce el considera a fi misiunea sa in istoria romanilor. In toamna lui 1989, el era privit de catre toata lumea ca unul dintre ultimii dictatori stalinisti din lume, complet obsedat de proiectele sale industriale si arhitecturale grandioase, ostil reformelor lui Gorbaciov . Dupa cum s-a aratat mai sus, romanii traiau in conditii de o duritate extrema. Iarna, caldura era oprita in apartamente pana cand temperatura cobora la valori foarte scazute, iar statul la cozi reprezenta o corvoada zilnica. Produsele alimentare erau rationalizate ca si cum tara s-ar fi aflat in razboi. Propaganda nu inceta sa exalte valoarea neinfricatului Maret Conducator si geniul stiintific al sotiei sale. Iritat de reformele lui Gorbaciov, Ceausescu s-a agatat de convingerile sale staliniste si a intensificat represiunea. Romania parea un univers de cosmar, controlat in totalitate de Securitate.

In decembrie 1989, dupa 45 de ani de regim comunist, Romania se afla la sfarsitul unui ciclu istoric. Tara se afla, practic, intr-o situatie revolutionara caracterizata prin incapacitatea institutiilor de a rezolva problemele impuse de societate. Prin vulnerabilitatile create de mediul politic european, in special prin prabusirea blocului sovietic, dar si datorita celor interne - faliment economic si izolarea totala a dictatorului si a clanului sau, Romania era cea mai expusa pentru un deznodamant de natura revolutionara. Lipsit atat de sprijin extern cat si de cel nationalist demagogic, Ceausescu nu mai avea alta carte de jucat decat represiunea violenta.

Momentele esentiale ale revolutiei romane sunt bine documentate. Revolutia a inceput la Timisoara in 15 decembrie, scanteia pornind de la un mic grup de credinciosi adunat in jurul casei reverendului Lszl Tks, un preot calvinist rebel care urma sa fie mutat fortat de la postul pe care il ocupa in Timisoara din cauza luptei sale pentru drepturi religioase. Initial, multimea era compusa din membri ai comunitatii maghiare care isi manifestau sprijinul pentru liderul lor spiritual. Ulterior, demonstratiei de solidaritate cu Tks i s-au alaturat si alti cetateni ai Timisoarei, transformand-o intr-o demonstratie impotriva regimului comunist . 17 decembrie 1989 a fost "duminica sangeroasa" a Romaniei comuniste. In acea zi, autoritatile au ordonat deschiderea focului impotriva manifestantilor anticomunisti din Timisoara. Posturile de radio occidentale au transmis despre masacrul de la Timisoara si toti romanii au inteles ca Ceausescu era gata sa se angajeze intr-o confruntare totala cu demonstrantii neinarmati. Acceptarea cererilor protestatarilor de la Timisoara ar fi aratat cat de fragila era puterea sa. In schimb, el a preferat sa faca ceea ce alti lideri ai blocului sovietic evitasera, si anume, sa foloseasca forta pentru a suprima revolta. Represiunea din 17 decembrie nu a oprit protestele de masa. Revolta de la Timisoara a continuat si orasul a cazut practic in mainile protestatarilor in 20 decembrie.

Ceausescu a subestimat pericolul si a parasit tara pentru o vizita de stat in Iran (18-20 decembrie), conform programului. Miercuri, 20 decembrie, intors in tara, Ceausescu merge la televiziune unde declara ca "la Timisoara, elemente ostile, agenti straini, huligani, fascisti si tradatori" au provocat tulburari. Mai mult, a pretins ca era vorba despre o conspiratie straina contrara intereselor Romaniei. Ceausescu nu a pronuntat nici un cuvant de regret pentru victimele de la Timisoara. Nu a luat in calcul posibilitatea unor negocieri, a unui dialog cu insurgentii. In alte tari din fostul bloc sovietic, puterea fusese negociata pentru a evita violentele: transferul puterii s-a facut pasnic, fara victime omenesti. Solutia aleasa, din nou, de Ceausescu a fost folosirea violentei. Nu s-a gandit sa ii pedepseasca pe faptuitorii crimelor din zilele precedente, nici sa negocieze cu insurgentii si nici sa cedeze puterea.

Incercand sa remedieze situatia, Ceausescu ordona organizarea unei adunari populare in Bucuresti. Mitingul convocat pe data de 21 decembrie 1989 are drept scop sa mobilizeze inca o data multimile in jurul cultului persoanei sale. Se repeta sloganele stiute: despre pericolul extern, apararea suveranitatii nationale, viitorul luminos al omenirii, grija fata de om a regimului, indepedenta Romaniei, etc. Multimea nu se mai lasa manipulata. Romanii refuza sa urmeze ordinul liderului suprem al statului-partid si se revolta. Voci din multime il huiduie pe Ceausescu in Piata Palatului, in fata sediului Comitetului Central al PCR. Oamenii isi inving frica si intrerup cuvantarea dictatorului. Ceausescu a incercat sa calmeze multimea, dar este prea tarziu. La televizor s-au putut vedea uimirea si confuzia sa. Oamenii au inteles ca pierdea controlul. Cateva minute mai tarziu, o multime cuprinsa de panica incearca sa paraseasca piata. Menita sa sprijine conducerea lui Ceausescu, adunarea s-a transformat intr-o demonstratie impotriva lui Ceausescu. Adunati in Piata Universitatii din Bucuresti, o parte dintre demonstranti au ridicat o baricada si si-au continuat protestul in timpul noptii de 21 decembrie. In aceeasi noapte, studentii protestatari au fost masacrati in Piata Universitatii. In ciuda represiunii sangeroase, in ziua urmatoare, in 22 decembrie 1989, populatia a blocat strazile Bucurestiului si a luat cu asalt sediul Comitetului Central. Multimea a ocupat cladirea, iar Ceausescu si sotia lui au fugit de pe acoperisul acesteia cu elicopterul.

In aceeasi zi, 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost arestati, iar pe data de 25 decembrie, in cazarma Targoviste, au fost judecati intr-un simulacru de proces si executati. Povestea fugii cuplului Ceausescu si capturarea sa ulterioara, procesul secret si executia din ziua de Craciun necesita insa clarificari suplimentare . Romania a fost singura tara din Europa de Est care, in procesul revolutionar din iarna anului 1989, a inregistrat morti si raniti. Anume : 1104 morti; 162 pana la 22 decembrie 1989 si 942 intre 22 si 27 decembrie.

Stiri contradictorii[1]

Pentru a ilustra acest aspect contradictoriu al stirilor vehiculate, sa ne oprim asupra celor privind Timisoara. In ziua de 18 decembrie 1989: Deutsche Presse Agentur (D.P.A.), ora 01:04, stire din Budapesta: Cativa tineri au fost batuti mai multe persoane au fost arestate'. Associated Press (A.P.), din Viena, ora 05:01,: Nu a fost dat nici un numar pentru cei arestati si nici pentru cei raniti'. Reuter, 15:48, Budapesta: Numerosi raniti si arestati'. Agentia France Press, (AFP), 16:40, Budapesta: Au existat numerosi raniti si posibil chiar o victima pare sa fi fost o femeie sau un copil'. United Press International (U.P.I.), 22:05, Budapesta: Au murit mai multi oameni o femeie a fost calcata mortal de un tanc O locuitoare a Timisoarei, intr-un interviu telefonic transmis de televiziunea de stat austriaca, a spus ca a vazut cadavrele a patru soldati'.

Stiri contradictorii continua si in zilele urmatoare. Astfel, la 23 decembrie, Radio Budapesta (R.B.), la ora 20:00, mentiona: Corespondentii Televiziunii sovietice au transmis ca la Timisoara, dupa ora sapte seara, au reinceput luptele. Anterior au fost parasutate in oras trupe ale Securitatii'.

Cu o zi mai inainte, 22 decembrie, la ora 02:45, tot la R.B., un corespondent din Arad, Jsef Orosz, arata ca este razboi civil!' In aceeasi zi, in jurul orei 09:00, Emil Hurezeanu, mentiona declaratia unei perechi poloneze intervievata de Televiziunea maghiara', conform careia unitatile Securitatii trageau ieri intr-o multime de aproximativ 3000 de persoane la Arad Sunt informatii ingrozitoare, informatii sfasietoare. Nu stiu in ce masura ele pot fi intotdeauna verificate'.

In fine, in seara zilei, Radio Budapesta, revine cu o alta corespondenta din Arad in care, retine starea euforica a multimii, pentru ca la Arad - dupa cum s-au exprimat - este o sarbatoare a pacii si a bucuriei Ieri au fost cateva impuscaturi de avertisment, dar nimeni nu a avut cunostinta despre morti sau raniti'.

In comentarii difuzate la Radio Europa Libera, la care participa Nicolae Stroescu-Stanisoara, Serban Orascu si Emil Hurezeanu, se fac referiri la relatiile dintre armata si Securitate. Armata - spune N. Stroescu - Stanisoara - nu este izolata de popor, asa cum sunt izolati securistii care, luptand impotriva intereselor poporului, fiind in varful acestei lupte, impotriva poporului, au bun sentiment de instrainare, sunt conspiratori impotriva poporului'.

Serban Orascu isi exprima convingerea ca armata romana, in momentul in care va depasi rezistenta opusa probabil de cativa comandanti infeudati ceausistilor, se va alinia poporului roman, pentru ca nu pot sa concep ca in actuala conjunctura, cand ceausestii indreapta tara spre o razmerita eu as zice termenul modern, spre un razboi civil, fara a pregeta, nu pot concepe ca armata romana se va situa in aceasta conjunctura istorica de partea regimului Ceausescu'.

Sa mai retinem si acest comentariu al lui E. Hurezeanu, din aceeasi zi de 21 decembrie, despre cele ce se intamplau la Sibiu: Daca acesti viitori ofiteri ai tarii, astazi elevi de scoala militara, au fost obligati astazi sa traga la Sibiu in popor, constiinta lor va fi patata pentru totdeauna. Ei reprezinta intr-un fel viitorul armatei romane, viitorul corpului ofiterilor, va fi o rana greu de vindecat'.

Alta categorie de stiri difuzate in acele zile se refera la posibile conflicte armate romano-ungare. La 23 decembrie, Vocea Americii, la ora 20:00, reproducea o declaratie a ministrului ungar al Apararii, Ferenc Krpthy, facuta la o baza aeriana din apropierea Budapestei'. Acesta mentiona ca nu exclude posibilitatea ca elementele Securitatii, obediente inca conducatorului rasturnat de la putere, Nicolae Ceausescu, sa se aventureze intr-o provocare militara impotriva Ungariei Doua blindate, apartinand dupa toate indiciile detasamentelor Securitatii din slujba dictatorului rasturnat, s-au indreptat spre linia de frontiera a Ungariei, fara sa treaca insa granita.

De asemenea, doua elicoptere decolate din spatiul aerian al Romaniei au violat spatiul aerian al Ungariei. Ministrul ungar al Apararii a declarat ca armata si fortele aeriene ungare sunt pregatite sa previna alte eventuale incidente'.

La 22 decembrie, Radio Budapesta, la ora 19:00, relata despre infruntarile de la Targu Mures. Momentan se mai trage cu artilerie grea, securistii trag si asupra militarilor Ieri s-a tras inca doar cu tunuri de apa, dar seara au fost si impuscaturi'.

Stiri despre infruntarile dintre armata si trupe ale Securitatii sunt transmise si de Agentia iugoslava Tanjug. Astfel, la 23 decembrie, Vocea Americii, preluand o informatie Tanjug, relata, la ora 20:00, ca unitatile armatei au izolat grupurile de securisti inarmati, obediente inca dictatorului inlaturat. Se asteapta insa ca luptele sa se inteteasca in timpul noptii'.

De remarcat ca multe din aceste informatii nu provin de la corespondenti de presa profesionisti, ci de la diversi martori (studenti straini, turisti, emigranti etc.). Cu insistenta revin cele despre mortii si ranitii din acele zile. Cifrele, dupa cum am vazut, evolueaza vertiginos, de la 2-3, la sute, mii si zeci de mii.

La 19 decembrie, Radio Budapesta, la ora 08:00, relata ca la Timisoara numarul mortilor este de 300-400. La ora 09:37, Center Monitoring Departament, din Mnchen, preluand o alta relatare de la Radio Budapesta, mentiona ca s-a aflat ca intr-un spital din Timisoara, mai mult de 200 de oameni au murit in urma ranilor'. Associated Press transmite din Viena, la 11:25, o convorbire telefonica cu un tanar maghiar care a declarat ca are mai multe rude care lucreaza ca doctori in spitalele din Timisoara. Acesta afirma ca intr-un singur spital erau 250 de morti, printre cei ucisi fiind mai multi copii. Circa 30% dintre cei ucisi si raniti erau etnici maghiari, ceilalti etnici romani.

A.F.P., 13:02, Vatin: Mii de morti la morga spitalului. Vocea Americii (V.O.A.), 21:00: Cateva sute. Radio Europa Libera (R.E.L.), 22:15: Numarul mortilor variaza de la doi la cateva sute specificam ca aceste cifre nu sunt confirmate'. Tanjug, Varset, 22:52: Aproximativ 2000 oameni.

Comentand aceste informatii care sunt deseori conflictuale, Emil Hurezeanu, la Europa Libera, precizeaza: "Specificam ca aceste cifre nu sunt confirmate si vom continua sa sustinem de fiecare data caracterul violent al reprimirii demonstratiei de la Timisoara".

A doua zi, 20 decembrie, Reuter transmite din Belgrad, la ora 01:43: "De cand fortele Securitatii au intervenit cu tancuri si elicoptere impotriva demonstrantilor anti-guvernamentali, au fost ucisi pana la 2000 de oameni". Tot Reuter, de data aceasta de la Budapesta, la ora 14:20, relateaza ca ministrul de externe ungar, Gyula Horn, a spus ca "mai multe sute de oameni au fost ucisi si raniti la Timisoara cand militia si armata au atacat demonstrantii". Reuter, la 20:57 din Berlinul de Rasarit, stire preluata de la A.N.D.: "circa 3000-4000".

21 decembrie, D.P.A., 09:33, Bucuresti, stire A.N.D.: "3000-4000 de oameni". Reuter, 15:16, Viena, stire a agentiei ungare M.T.I.: "In Romania, demonstratiile in care au fost ucisi pana la 4000 de oameni continua".

La ora 17:00, Europa Libera, informeaza despre o conferinta a ministrului de externe ungar, la care acesta a declarat ca potrivit unor informatii credibile, in vestul Romaniei au loc ciocniri intre fortele armate si cele ale Securitatii. Se pare ca unii soldati au refuzat sa execute ordinele de a trage in demonstrantii si s-au alaturat manifestantilor. Horn a informat totodata ca potrivit informatiilor detinute, intre 1000-2000 de persoane au fost ucise la Timisoara si in imprejurimi, ca urmare a ciocnirilor dintre fortele Securitatii si demonstranti.

In dimineata zilei de 22 decembrie, Europa Libera, difuzeaza o stire primita de N. C. Munteanu, de la cineva, "cu o voce gatuita de emotie", care a spus ca la Timisoara ar fi fost "4632 morti, 1282 de raniti in spitale, unii in judete apropiate. Cifra ni se pare foarte mica [comentariu Emil Hurezeanu]. 13214 arestari si 7613 condamnari la moarte! Deci la Timisoara! Cifrele respective ar fi fost discutate intr-o sedinta cu usile inchise a Cabinetului 2 a Comitetului Executiv, miercuri seara'.

Aceasta cifra este preluata si de Radio Budapesta, care la ora 16:00 transmite: Radioul liber de la Timisoara a anuntat la ora 15:08... "4326 morti".

23 decembrie. Reuter, 15:16, Belgrad: Tanjug a relatat din Bucuresti ca in timpul intregii saptamani de violente au fost omorati cel putin 12000 de oameni. R. B., dupa ora 18:00 relatare Jzef Orosz: Surse ponderate sustin ca pana acum numarul victimelor revolutiei romane se ridica la 70000-80000. Numarul ranitilor ajunge la 300000.

Iata si cateva stiri din ziua de 25 decembrie. La ora 12-14, Associated Press, citeaza Radio Budapesta ca spunand ca 70000-80000 de oameni ar fi fost omorati de cand a inceput in decembrie revolutia care l-a rasturnat pe ultimul conducator stalinist din blocul sovietic.

"Numarul ranitilor a atins cifra de 300000" a spus Radio Budapesta. Stirea, ca si cea referitoare la victime, este imposibil sa fie verificate.

Aceeasi agentie revine, la ora 13:18, cu o declaratie a ministrului Sanatatii de la Bucuresti care apreciaza ca in intreaga tara sunt mai multe mii de victime In ceea ce priveste cifra data de Radio Budapesta, 70000 de morti din 17 decembrie, inceputul revoltei in Timisoara, ministrul roman a apreciat-o ca fiind "foarte exagerata".

In fine, si o stire prezentata de E. Hurezeanu, la Europa Libera, in jurul pranzului: "Se oferea un numar al victimelor care, as spune, deja corespunde cu cel transmis astazi dimineata - dar pentru care nu aveam o confirmare - la ora 06:00 de colegii britanici de la serviciul mondial al BBC, peste 60000 de victime."

Aceste stiri contradictorii, noteaza d-na Conovici, "au circulat de multe ori dupa principiul bumerangului; s-au intors uneori impotriva romanilor care, de altfel, le-au preluat fara discernamant".

E un inceput in tot sfarsitul, prin bogatia de informatii reunite intre copertele sale, devine un instrument de lucru de prima importanta pentru cercetatorii care vor scrie istoria Revolutiei romane din decembrie 1989.

"Cercetatorul obiectiv" - scrie Mircea Carp, el insusi una dintre "vocile" de la Europa Libera prezente in volum - "va detecta nu numai zorii adevarului, dar mai ales cum au mijit si apoi au luminat, cum a castigat Puterea Cuvantului!"

Concluzii

Revolutia din decembrie 1989 s-a produs pe fondul starii de nemultumire a populatiei care nu mai putea suporta regimul la care era supusa. Bineinteles, starea de revolta a fost grabita si de factori externi printre care schimbarile de regim din celelalte state foste socialist - totalitare, de implicarea statelor din vest si a SUA. Un rol insemnat l-a avut insa mass-media care prin ceea ce transmitea contribuia la dezvoltarea unei stari de spirit ireale. Cateva exemple sunt elocvente: in timpul revolutiei romane a avut loc interventia armata a SUA in Panama. Cum orice mediatizare a conflictului din Panama a fost interzisa de catre Departamentul de Stat al SUA, mass-media si-a indreptat atentia catre Bucuresti de unde a putut transmite cu lux de amanunte evenimentele in desfasurare.

Socanta este situatia prezentata de televiziune prin care unei femei mutilate i se scosese copilul nenascut din pantece. Facand inconjurul lumii aceasta imagine nu a putut decat sa creeze o stare de soc asupra a ceea ce se petrecea acolo si sa produca o imagine negativa asupra Romaniei si a romanilor. In realitate lucrurile nu erau deloc asa cum fusesera prezentate. Doctorul Milan Dressler a incercat sa explice faptul ca imaginile nu sunt reale. In atmosfera de atunci nu a fost luat in seama. Dupa analize efectuate de colegi de-ai sai din Germania, Marea Britanie, Olanda, Franta s-a ajuns la concluzia ca imaginile nu erau reale. Femeia mutilata careia i s-a scos copilul din pantece murise la 8 noiembrie in urma unei come alcoolice la domiciliul sau. Avand o situatie materiala precara a fost inmormantata la cimitirul saracilor. Copilul nu fusese scos din burta femeii de catre securisti, nici macar nu era copilul ei, acesta avea 2 luni, decedase la 9 Decembrist. Tatal ei a refuzat sa fie inhumata, astfel a ajuns la cimitirul saracilor[2].

Un alt exemplu edificator in care mass-media s-a grabit cu relatarea evenimentelor s-a petrecut la 15 martie 1990 la Targu Mures de ziua nationala a Ungariei. O televiziune irlandeza a filmat un om cazut la pamant, lovit cu bestialitate de numerosi indivizi setosi de sange. Imaginile erau prezentate astfel: un grup de romani loveau cu bestialitate un ungur participant la sarbatorirea zilei sale nationale. Peste cateva zile s-a constatat ca cel lovit era roman, Mihaila Cofariu iar atacatorii erau unguri. Insa imaginile fusesera deja raspandite.

Evenimentele relatate de presa, fie ca au fost premergatoare, din timpul revolutiei sau dupa au avut un caracter in general tendentios. Insa in acelasi timp revolutia datoreaza mult presei. Presa a fost in cele din urma cea care a informat continuu populatia despre desfasurarea evenimentelor, cea care a creat o stare de spirit pe fondul careia au venit si incurajari din afara. Cei care au luptat in revolutia din decembrie 1989 au prins curaj si au dus pana la capat dorinta tuturor romanilor. Presa a fost cea care a informat lumea despre reusita revolutiei si cea care a asigurat ca lucrurile si-au intrat pe un drum normal.

Cand, la 22 decembrie 1989, dictatura comunista s-a prabusit, radioul, la fel ca televiziunea, la fel ca presa, la fel ca intreaga tara, si-a redobandit dreptul la libera exprimare. In zilele Revolutiei din decembrie 1989, infruntand pericolele - s-a tras asupra cladirii, asa cum s-a tras si asupra altor institutii - toti cei ce lucrau in radio si-au facut, cu o pasiune eroica, datoria de a informa si pastra legatura cu tara. Dar si cu lumea, caci in acele zile postul national de radio a preluat si difuzat comentarii si stiri provenind de la agentii de presa si posturi de radio straine. Romania a concentrat atunci atentia lumii intregi. In ceea ce il priveste pe Ceausescu, acesta a inclinat sa creada ca ceea ce se intampla in Romania a fost sustinut din afara. Felul lui de a intelege si de a se plasa in relatiile externe coroborat cu dezastrul in politica interna resimtita in primul rand prin neasjunsurile populatiei a facut ca in Romania sa se poata gasi in situatia favorabila de a putea sa il schimbe pe Ceausescu si acolitii sai.

Pentru ca Romania ramasese ultima tara din lagarul sovietic in care schimbarea nu se produsese se pare ca Ceausescu incepuse sa isi faca griji. Observand ca nu se mai bucura de popularitate in exterior a incercat sa foloseasca alegerea sa la ultimul Congres, in noiembrie pentru a arata tuturor ca este iubit in tara. Se poate considera ca dictatorul nu a inteles vremea schimbarii, in contextul in care celelalte state socialiste scapasera de partidele comuniste, lucru care i-a fost fatal. Se poate constata ca din aparatorul fervent al politicii interne, sustinand in `68 poporul cehoslovac in dauna Uniunii Sovietice si a tarilor membre ale Pactului de la Varsovia, considerand ca este treaba fiecarei tari sa se gospodareasca cum considera la ea acasa. Anii mai tarziu, Ceausescu devenise purtatorul si aparatorul socialism-totalitarismului in lume, mergand pana la divergente si contraziceri cu Gorbaciov deoarece Uniune Sovietica nu intervine pentru cauza sa. Practic incapatanarea de a ramane presedinte al Romaniei, lipsa reformelor consistente precum si cenzura au fost lucrurile care l-au facut pe Ceausescu cea mai urata fiinta la sfarsitul de deceniu.

Romanii au primit cu emotie si entuziasm revolutia si treptat si schimbarile imediat urmatoare. Bucuria schimbarii era mare. Noua conducere a CFSN in frunte cu Ion Iliescu s-a bucurat de sprijin din partea populatiei.