PUNCTE DE VEDERE ASUPRA IMPLICARII PREOTILOR ROMANI IN RASCOALA LUI HOREA (1784)

PUNCTE DE VEDERE ASUPRA IMPLICARII PREOTILOR ROMANI IN RASCOALA LUI HOREA (1784)

O cat de simpla lectura a principalelor izvoare ori a lucrarilor esentiale care compun imensa istoriografie a Rascoalei lui Horea lasa impresia ca preotimea romaneasca a fost extrem de prezenta in actiunea acesteia. Cu toate acestea, rolul jucat de preoti in miscarea taraneasca mentionata nu a fost cercetat mai profund, ceea ce a permis tot felul de aprecieri care, de cele mai multe ori, au evaluat incorect rolul si contributia preotilor la mersul evenimentelor.

Cartea de capatai a Rascoalei, monumentala monografie a lui David Prodan, care a fost intitulata, cat se poate de simplu, Rascoala lui Horea, si a carei prima editie a aparut in anul 1979,[1] aminteste doar in treacat si fara sa insiste prea mult, pe preotii pe care actele rascoalei le-a perpetuat numele. Daca consultam indicele de la finele monografiei[2] avem supriza sa numaram 167 de preoti, ceea ce daca avem in vedere aria totusi nu foarte extinsa a rascoalei, pare a fi un numar important si, prin urmare, demna de a fi cercetata mai de aproape.

Problematica preotimii romanesti transilvanene in rascoala lui Horea incumba mai multe dimensiuni. In primul rind, conditia sacerdotala, misiunea acestuia in comunitate care a fost una eminamente spirituala si care ar fi trebuit sa-i limiteze actiunile. Evident, in satele romanesti ale Transilvaniei functia spirituala a preotului a fost depasita in mod frecvent, acesta devenind, inca in epocile istorice anterioare rascoalei, lider niciodata contestat al comunitatii pentru o serie de alte sfere, cu deosebire pentru cea sociala. Si, in mod real, preotul a fost recomandat pentru functia de lider nu numai de pregatirea sa intelectuala, care o depasea oricum pe cea a credinciosilor sai, cat si de calitatea sa de membru al unei structuri ierarhice, in varful caruia se afla un conducator - episcopul - ce avea o perspectiva incontestabil mai inalta si posibilitati decizionale eminente.

Ajungand in acest punct al argumentatiei noastre, relevam o a doua dimensiune a problematicii preotimii, care este trecut cu vederea de cele mai multe ori, si anume a functiei psiho-scoale a acesteia. Este o certitudine ca actiunea preotului de tara nu este unul aleatoriu, la bunul sau plac, ci unul planificat si coordonat riguros. Dar, pe de o parte, intr-o lume foarte mobila cum a fost cea a secolului al XVIII-lea, institutia Bisericii, indiferent de ritul ei, s-a constituit intr-o structura singulara, dotata cu ierarhia, legile si disciplina interna fara de care nici o institutie nu poate functiona, si care a fost capabila sa coaguleze un corp social de talia taranimii. Aceasta functie nu a fost specifica numai Bisericilor romanesti din Transilvania, ci a fost indeplinita, la modul general, pentru oricare grup social ori comunitate etnica, nu numai in Transilvania ci si in celelalte tari ale Europei Centrale. In aceasta privinta Biserica a depasit chiar si aparatul administrativ al statului, care cu exceptia aparatului propriu al Tezaurariatului, era cristalizat la acea vreme inca cu destula aproximatie. In fapt, pana spre anul 1780, statul nici nu a avut un aparat propriu creionat cu fermitate, ci si-a delegat functiile specifice - de justitie, de represiune etc. - unor alte structuri, de regula nobiliare.

Dar, pe de alta parte, in epoca ce ne intereseaza cu acest prilej, preotimea a format, in mod concret, elita sociala romaneasca, elita de la care, in anumite momente de criza, poporul nu numai ca a asteptat, ba chiar a pretins uneori violent, sa se conformeze rolului de elita si sa preia conducerea. Tocmai numarul mare de participanti la evenimentele din toamna anului 1784 ilustreaza ca in timpul rascoalei lui Horea s-a produs o impunere de catre tarani a asumarii de catre preoti a rolului de conducatori ai comunitatilor. Cum si tabara aflata de partea cealalta a conflictului, a recurs la serviciul Bisericii pentru temperarea elanului rasculatilor. Nu intamplator episcopii Ghedeon Nichitici, Petru Petrovici, Ioan Bob si, partial, Moise Dragos au fost solicitati de autoritatile de stat sa aplaneze conflictele, inainte de a recurge la forta armelor. Fie-ne permis sa facem o paralela, numai din motive de justificare, cu situatia din zilele noastre, mai exact din ultimul deceniu al secolului al XX-lea, o epoca de evidenta criza sociala, altminteri cu nimic mai grava ca alte epoci, in care Biserica a fost automat investita de constiinta publica cu increderea a circa 80% din populatie, chiar daca, pe de alta parte, jumatate din ea se declara neincrezatoare in viata de apoi.

In al treilea rind, in cadrul problematicii preotimii romanesti transilvanene in rascoala lui Horea, da de gandit usurinta cu care acestia s-au implicat, intr-un numar care ramane inca de vazut cat a fost de mare, in evenimentele totusi violente din timpul acesteia. Pentru ca, cel putin principial, insasi functia sacerdotala a interzis participarea lor la violente, colective ori individuale. Pe de alta parte, numarul practic insignifiant al preotilor romani care au suferit de pe urma participarii lor la rascoala, ar pune sub semnul intrebarii implicarea chiar atat de masiva de cum s-a insinuat de catre unii istorici. In orice caz, examinand lista preotilor romani implicati in rascoala lui Horea pe care ne-a lasat-o David Prodan, constatam ca implicarea acestora in evenimente a fost destul de neconvingatoare, relativa si nu neaparat din proprie initiativa. Pe de alta parte, evolutia contradictorie a evenimentelor a facut ca, in timpul rascoalei, unii preoti sa fie deopotriva victimizati cind de tabara nobilioara, cind de cea a taranilor rasculati.

In primul rand, aparitia multor preoti in actele rascoalei se datoreaza calitatii lor de martori oculari ai evenimentelor, fara a-i implica direct in violente. Unii ajung in atentia autoritatilor pentru ca au facut servicii de natura religioasa in imprejurarile tragice ale rascoalei: Popa Petru zis si Popa Rotogol (ortodox) i-a inmormantat pe cei omorati in timpul violentelor din Abrud si a botezat localnici de alta religie din acelasi targ; la fel au procedat Popa Adam Frentiu (greco-catolic) din Abrud, dar si preotii din Abrud-sat, Corna, Rosia, Mogos, Lupsa, Brad, Bucuresti, care s-au trezit mentionati in actele rascoalei numai pentru atat, fara sa existe alte urme documentare ca ar fi fost sanctionati vreodata pentru vreo alta fapta a lor.[3] Altii sunt audiati, ulterior evenimentelor, de diversele comisii de ancheta care au cercetat imprejurarile desfasurarii actiunilor taranesti, presupunandu-se ca pot furniza informatii utile, mai aproape de adevar. Calculul a fost cat de poate de corect: preotul din Aciua, Popa Demetriu, a facut o observatie interesanta, ca printre rasculatii care au venit in satul sau a existat 'un barbat de statura mijlocie, blond, cu fata deschisa, imbracat intr-un suman lung, de culoare alba, cu o caciula imblanita asa cum au si soldatii si care a spus cateva cuvinte din care am dedus ca este stiutor de carte'.[4] Preotul din Albesti, Popa Stanciul a lasat in urma o marturisire, scrisa in romaneste, conform careia stirea care a circulat in preajma izbucnirii rascoalei a fost aceea ca porunca imperiala a pretins ca oamenii sa mearga la Alba Iulia impreuna cu preotul lor, pentru ca altminteri 'nu va fi nimica si vor ramane tot iobagi in veac'.[5] In fata ezitarilor preotului, pentru a-l convinge sa se duca totusi cu ei la Alba Iulia, taranii nu au ezitat sa-i aminteasca faptul ca ' noi te tinem pe dumneata, cu saracia noastra, iti platim casa si grajd si dam din iarba si din toate ce avem ca sa poti trai au daca nu-i merge, noi si din casa afara te-om scoate satu'. Iar cazurile asemanatoare sunt foarte numeroase.

Fara indoiala ca au fost preoti care s-au implicat direct in rascoala, desi nu exista nici un indiciu precis ca ar fi facut-o sub presiunea credinciosilor ori de buna voie, din convingere proprie. Dar ii gasim in mijlocul evenimentelor, mai cu seama in perioada premergatoare izbucnirii rascoalei, cand lumea satelor din Apuseni fierbea pe tema inscrierii in armata. Locul predilect de intalnire al taranilor a fost ori spatiul din fata bisericii, ori la casa parohiala. Taranii din Pintic s-au adunat la casa preotului local, Popa Vasilie, hotarand trimiterea unor delegati la Alba Iulia pentru a cerceta starea de lucruri. Taranii din Bogata au pornit spre Alba Iulia pentru a se inscrie ca soldati avind in frunte 6 - 7 fluierasi, urmati de preotul neunit Popa Ilie.[6] In cercul Pauca, dupa rascoala, preotul neunit Popa Dumitru din Tau si cel unit din Besinau, Popa Andrei au fost desemnati de autoritati ca facand parte dintre cei care i-au ridicat pe tarani.[7] Plin de zel, preotul unit Popa Man i-a inscris intre viitorii soldati intaia data pe proprii sai credinciosi din Armeni, mai apoi si pe cei din Alamor si Loamnes, desi a fost atentionat sa se abtina; parerea generala despre Popa Man a fost ca a tinut in mana cu strasnicie tot poporul.[8] Protopopul unit din Inoc, Popa Traila a facut agitatie in Ghiris, Agarbiciu, Grind, Luna si altele, indemandu-i pe tarani sa mearga la Alba Iulia, pentru ca dupa aceea ei vor fi stapani in tara, iar preotii neuniti din Cucerdea si Feldioara s-au pus in fruntea credinciosilor lor, asemenea preotului din Veresmort.[9] Este greu de precizat in ce masura acestia s-au conformat dorintei credinciosilor de a-i avea in frunte pe preotii lor, mai cu seama dupa ce ierarhia celor doua biserici romanesti s-au pronuntat categoric impotriva rascoalei, condamnand excesele ei.

De multe ori actiunea rasculatilor se desfasoara in fata sau chiar in interiorul bisericii rurale, care se valideaza prin aceasta ca principala scena a vietii comunitatii. La Bogata instigatorii la rascoala au venit in fata bisericii si i-au avertizat pe satenii care ieseau de la liturghie sa nici nu se gandeaasca sa se inscrie in armata caci vor pati ca locuitorii din Vingard, care, chipurile, au fost amendati pentru acelasi refuz cu 200 de florini renani.[10] Dupa propria lor declaratie, taranii din Boian au fost indemnati sa se inscrie la oaste chiar de la amvonul bisericii din sat, de catre preotul lor, care s-a si dus la Alba Iulia, punandu-se in fruntea locuitorilor.[11]

Alti preoti au refuzat sa se conformeze pretentiilor multimii. Preotul ortodox din Acmar, Popa Afton a refuzat sa se duca impreuna cu locuitorii la Alba Iulia, pentru a se inscrie soldati, in ciuda amenintarii ca, in caz contrar, va fi alungat din slujba si din sat.[12] Aceeasi amenintare a planat si asupra celor doi preoti romani din Gantaga, cel unit Stefan si cel neunit Petru, desi ei s-au declarat dispusi sa se inscrie ca soldati chiar si din proprie initiativa, caci au fost incarcati cu prea multa dare.[13] Preotul unit din Santa Maria, Popa Petru, care a predicat tot timpul linistea, a trebuit sa fie obligat cu forta de catre jurati sa-i scrie pe taranii din sat pe o lista ce trebuia dusa apoi la Alba Iulia.[14] Se pare ca preotii romani din Valea Sasului, Bia, Iclod, Panade, Bacaciu si Jidvei au avut mai mult succes, caci indemnurile lor de a ramane linistiti pentru a vedea evolutia situatiei au fost ascultate.[15] Popa Vasile din Carcedea a pretins, e drept ca dupa rascoala, ca nu a vrut sa mearga la Alba Iulia nici in ruptul capului, desi satenii lui l-au chemat si pe el.[16] In schimb, Popa Popovici din Hondol, vicarul episcopului ortodox Ghedeon Nichitici, a reusit sa retina de la rascoala 20 de sate din Zarand, viata fiindu-i pusa in primejdie de adeptii neconditionati ai participarii la rascoala, de care a scapat doar prin fuga.[17] O situatie mai aparte a avut protopopul din Trestia, Iosif Sanziana, care s-a declarat incapabil sa linisteasca poporul intrucat cineva a raspandit zvonul ca ar fi primit de la nobili doua mierte de galbeni si, prin urmare nu mai era ascultat. La fel a patit si preotul din Abrud, Popa Stefan Lazar, care a fost acuzat de credinciosi ca ar fi fost spion si ar fi depus marturie mincinoasa 18]

Odata izbucnita, rascoala a devenit, evident, incontrolabila, atat de catre autoritatile nobiliare, cat si de sursele de autoritate din randul taranimii ridicate. In fapt, autoritatile au contat pe aceasta situatie si s-au grabit sa-i implice in rascoala pe slujitorii bisericii, in primul rind pe preoti, chiar daca acestia, dupa 31 octombrie 1784 dispar de pe scena rascoalei in cea mai mare parte. In ciuda evidentelor, unii preoti au fost maltratati de nobilimea insurgenta numai pentru ca erau considerati de acestia potentiali conducatori ai taranilor tulburati. Nu s-au putut feri de aceasta presupunere nici preotii ortodocsi din Barsau si din Nojag, Popa Ioan respectiv Popa Anghel, care au fost batuti, iar bunurile le-au fost confiscate, in ciuda faptului ca au fost complet nevinovati de implicare in rascoala; cauza lor a si ajuns pana in fata comisarului imperial, contele Anton Jankovics.[19] In emotia provocata de rascoala, nobila Ana Wesselnyi din Galtiu a socotit ca in primul rind trebuie aspru cercetati preotii uniti din Hapria, caci dupa cum stia ea, ridicarea a pornit de la ei. In acelasi timp, nobilul Ladislau Tordai, l-a acuzat pe protopopul Dragos din Alba Iulia ca el ar fi pornit tulburarea si ca ar fi trebuit intemnitat pentru aceasta 20]

Furia nobiliara impotriva taranimii, generata si de incapacitatea de a intelege motivatia reala a evenimentelor a impins ratiunea pe un plan secundar, nobilimea renuntand la respectarea convenientelor sociale, mai cu seama in domeniul justitiei. Indiferenta nobilimii la actul de justitie este ilustrata de unele gesturi ale ei care nu o deosebesc cu nimic de poporul rasculat pe care l-au acuzat de cruzimi nemaiauzite. Popa Ion din Petrilaca a fost pradat, sub protectia intunericului, de catre nobili, asemanator plebei rasculate, numai pentru ca era roman, iar Popa Zachei din Ighiu a fost prins de nobili si dus la Alba Iulia in timp ce publica patenta de linistire a satelor. Treaba era cu atat mai grava cu cat s-a facut din ordinul vicecomitelui 21] Tot din ordinul unei persoane oficiale, a provizorului din Iernut, s-a incercat arestarea aceluiasi preot Ion din Petrilaca; cum insa nu l-au gasit acasa, l-au legat si dus pe servitorul sau.[22]

In general arestarile preotilor de catre nobili au avut un rol de propaganda, care ar fi trebuit sa-i sperie pe tarani. In Berchis furcile folosite pentru executia criminalilor au fost ridicate fata cimitirului, iar in Herepea o trupa de nobili insurgenti au navalit in timpul noptii si au arestat la intamplare doi oameni din care unul a fost preotul unit al satului, Popa Matei, pe care apoi l-au plimbat prin Mihalt, Vingard, Miercurea si Sebes, apoi dus in fata episcopului Nichitici si a magistratilor comitatului si, in ciuda faptului ca nu i s-a putut pune nimic in carca, a fost expediat la Deva, in cetate.[23]

Excesele nobiliare au fost urmate imediat de protestele episcopilor. Episcopul Ioan Bob s-a ridicat impotriva furiei justitiare a nobilimii insurgente, reclamand guberniului transilvan maltratarea lui Iov, fiul protopopului Samuil, caruia i-au fost administrate 50 de lovituri de bat chiar in fata tatalui sau, venit pentru a-si scoate fiul din inchisoare pe chezasie, precum si arestarea preotului Alexandru din Geoagiu, dus la Deva si unde ar fi putut sa piara ca multi altii.[24] Excesul nobiliar este cu atat mai mare cu cat Popa Alexandru a fost arestat intr-o zona in care locuitorii nici macar nu s-au ridicat, pustiirile fiind facute de rasculati veniti din alte parti.[25] Episcopul Ghedeon Nichitici, care a trimis la 7 noiembrie 1784 preotilor si protopopilor sai o circulara prin care dispunea acestora sa isi dea toata silinta in a-si chema credinciosii la supunere si ascultare, s-a implicat personal in calmarea tulburarilor taranesti, a vand ocazia sa constate pe teren adevarul evenimentelor rascoalei. Episcopul de Arad, Petru Petrovici, al carui preoti au fost acuzati de autoritatile aradene ca s-ar fi facut vinovati de instigare la rascoala, a protestat cu vehementa pe langa Consiliul Locumtenential din Buda, incercand sa explice ca deturnarea sensului scrisorii sale pastorale din 14 octombrie 1784[26] nu ii apartine nici lui si nici preotilor sai, ci insasi formularii ordinului de incepere a conscrierii populatiei, in care au fost implicati direct si ofiteri imperiali, a caror participare a fost interpretata de tarani drept conscriere in vederea militarizarii lor.[27] Trebuie sa fim drepti, in afara autoritatilor comitatului Arad, care s-au speriat de zvonurile ce au circulat printre tarani si care au avut intamplator ca punct de pornire Episcopia ortodoxa aradeana si episcopul acesteia, Petru Petrovici, la nivelul autoritatilor imperiale centrale supozitiile nu a facut cariera, preotii respectivi fiind absolviti, in primele luni ale anului 1785, de orice vina.

Un aspect cu totul aparte al implicarii preotilor romani in rascoala lui Horea il reprezinta situatia semnalata guberniului, la 12 decembrie 1785, de episcopul Ioan Bob, ca nobilimea insurgenta i-a silit pe unii preoti sa se ridice impotriva rasculatilor, alaturi de banderiile nobiliare, fara a tine cont de starea lor ecleziastica.[28]

Cazuistica participarii preotilor romani la Rascoala lui Horea este, in ciuda aparentelor, destul de limitata si nu indica o angajare hotarata in actiunile violente ale acesteia. In general, participarea lor la evenimente se limiteaza la perioada premergatoare izbucnirii rascoalei, la incercarile de inrolare in armata pentru a deveni graniceri si, implicit oameni liberi. Iar atunci cand a devenit evident ca aceasta cale nu duce nicaieri, inscrierile cu caracter preliminar fiind suspendate, preotii s-au abtinut de la a participa la orice actiune. Aceasta atitudine a devenit si mai evidenta dupa ce toti ierarhii romani au dezavuat rascoala, impunand in mod categoric linia de conduita generala a celor doua Biserici. Eventualele implicari ale preotilor, ulterioare zilei de 7 noiembrie 1784, au fost incidentale si fortuite, sub presiunea credinciosilor, care in caz de refuz de implicare in actiuni, nu au ezitat sa-si ameninte preotii cu alungarea sau chiar si cu moartea. Prin urmare, ni se pare corecta aprecierea ca, in timpul rascoalei lui Horea, preotii romani s-au conformat codului moral al Bisericii, atata vreme cat si-au putut decide singuri conduita.

Note

[1] David Prodan, Rascoala lui Horea, I - II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979, reeditata de acceasi editura in 1984, cu prilejul bicentenarului

[2] Ibidem, II, p.747-749

[3] Ibidem, I, p. 386. In Abrud au fost omorati, in imprejurarile rascoalei, doar 7 locuitori de alta etnie, cei mai multi fiind rebotezati in rit ortodox. Ibidem.

[4] Gheorghe Gorun, Rascoala lui Horea in comitatul Bihor. Izvoare narative, I, Cluj-Napoca, 2000, p. 206

[5] Prodan, op. cit., I, p. 235

[6]Ibidem, I, p. 226

[7]Ibidem, I, p. 226

[8]Ibidem, I, p. 227

[9]Ibidem, I, p. 233

[10]Ibidem, I, p. 227

[11]Ibidem, I, p. 232

[12]Ibidem, I, p. 222

[13]Ibidem, I, p. 229

[14]Ibidem, I, p. 232

[15]Ibidem, I, p. 233

[16]Ibidem, I, p. 233

[17]Ibidem, I, p. 596. Alti doi preoti ai sai au fost chiar ucisi de rasculati.

[18]Ibidem

[19]Ibidem, II, p. 166

[20]Ibidem, I, p. 241

[21]Ibidem, II, p. 167

[22]Ibidem

[23]Ibidem

[24]Ibidem, II, p. 166

[25] Ibidem, II, p. 167

[26] Gorun, op. cit., p. 17

[27]Ibidem, p. 285-287

[28] Prodan, op.cit., II, p. 167

2002 Gheorghe Gorun si Editura Logos'94