ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMAN - DREPTUL IN DACIA PROVINCIE ROMANA

ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMAN

DREPTUL IN DACIA PROVINCIE ROMANA

Infruntarea militara dintre daci si romani a durat vreme de doua secole si a constituit o vie expresie a tendintelor expansioniste ale Romeidar si a hotararii dacilor de a isi pastra independenta.

In urma confruntarilor ce au loc in anul 88 intre daci si romanii condusi de colonelul Tetius incheiate cu victoria romanilor la Tapae,se incheie un an mai tarziu o pace de compromis intre statul dac si Roma.Potrivit acestui act,in schimbul unor subsidii anuale si al  unui ajutor tehnic.Decebal prin fratele sau Diegis se recunoaste rege clientelar permitand romanilor sa isi stabileasca garnizoana in stanga Dunarii si sa treaca pe teritoriul tarii cu trupe impotriva cvazilor si marcomanilor.

In anii 101-102 se consuma primul razboi dacic si castigat de ulpius traianus urcat pe tronul imperial in locul tatalui sau vitreg la 27 ianuarie 98 e.n.Pacea incheiata in toamna anului 102 in conditii grele ptr decebal prevedea anularea stipulatiilor tratatului din anul 89,demontarea cetatilor dace si predarea dezertorilor romani.Intors la roma,unde ia numele de Daccius,Traian se pregateste din nou de razboi.Al doilea razboi dacic are loc intre anii 105-106.In vara anului 106 este asediata si distrusa din temelii Sarmizegetusa,iar Decebal urmarit de cavaleria romana si amenintat cu captivitatea se sinucide.Urmare acestei infrangeri ,cursul istoriei dacice se schimba transformand cea mai mare parte din regatul lui burebista in provincie romana.

Institutia juridica a provinciei

In cea mai veche si mai generala acceptie,cuvantul ,,provincia,, desemneaza mandatul incredintat de stat unei persoane pentru a indeplini acte militare si politice in numele si interesul acestuia,dar si intinderea in sfera careia se exercita acest mandat.

Perpetuarea prerogativelor conferite de investirea unui consul cu provincia a fost determinata de necesitatea ca eforturile militare ale unui comandant de osti sa fie continuate prin organizarea si a altor activitati nemilitare cu preponderenta politica,administrativa sau juridica.

In teritoriile aflate sub ascultarea romei se organiza incetul cu incetul in urma cuceririi astfel incat misiunea guvernantilor dadea un sens cu totul nou notiunii mai vechi de provincia.Se pot prevala elementele definitorii ale notiunii de provincia in sensu lei clasic si anume :

1.existenta unui teritoriu din afara lui,,ager romanus,,

2.situatia de supunere a populatiei din teritoriul respectiv fata de roma ;

3.organizarea si exploatarea teritoriului ocupat de catre metropola ;

4.administrarea realizata de un functionar roman in limitele mandatului sau pe o durata de timp determinata.

Teritoriile ocupate de romani in primele secole dintre cele doua ere au reprezentat si schimbarea insasi a statului roman din peninsula italica.Odata cu sporirea ariei geografice de cuprindere a acestuia nu s-a extins insa si ,,ager romanus,,care a ramas inchis in limitele peninsulei.Cu fiecare cucerire insa se marea doar sfera de cuprindere a doua institutii si anume :

a.dominatia Romei ;

b.teritoriul apartinand statului roman-,,ager publicus,,.

In imperiu existau trei categorii de cetati peregrine respectiv :

1.cetati federate-federatae ;

2.cetati libere-decumanae ;

3.cetati supuse.

De regimul cel mai favorabil se bucurau cetatile federate ale caror pamant nu apartineau statului roman explicabil de altfel prin numarul foarte mic.

In masura in care institutiile imperiale se dezvolta,deosebirile dintre organizarea teritoriala a peninsulei care pierde treptat pozitia ei privilegiata si a provinciilor se estompeaza din ce in ce mai mult.Inca din timpul domniei lui Augustus provinciile romane s-au impartit in :

1.provincii imperiale-provinciae Caesaris ;

provincii senatoriale-provinciae senatus populi.

Provinciile imperiale erau conduse de catre insarcinati ai imparatului de rang numiti,,leti augusti propraetori,,iar mai tarziu ,,praesides,, sau ,,corectoris,, .

Ei exercitau in provincii in numele imparatului autoritatea civila si militara.Alaturi de acestia mai functiona un ,,procurator caesaris,, insarcinat cu administrarea finantelor provinciilor imperiale , functionar din ordinul cavalerilor sau chiar un libert al imparatului.

In timpul ocupatiei romane in Dacia dreptul se prezenta din punctul de vedere al formelor de exprimare atat sub forma de drept scris cat si sub forma de obiceiuri juridice.

Cucerind Dacia romani au introdus totodata si normele dreptului roman care aveau un continut favorabil intereselor cetatenilor romani.Totodata au fost pastrate si unele obiceiuri locale ,in masura in care nu atingeau interesele romane.

Dreptul cetatenilor romani era dreptul clasic in virtutea caruia ei se bucurau si in dacia de aceleasi drepturi ca la Roma cu exceptia proprietatii quiritare.Aveau urmatoarele drepturi publice:

-dreptul de a alege ;

-dreptul de a fi ales in magistraturi adica in functii de conducere politica.

Prin sistemul drepturilor politice se asigura ca toate functiile sa fie ocupate aproape numai de cetateni romani.Cetatenii romani aveau si drepturi private.Statutul lor de cetateni ai Romei le acorda numai lor exercitiul drepturilor civile care formau continutul principal al dreptului privat roman :

-dreptul de a incheia o casatorie valabila dupa legile romane ;

-dreptul de a face acte juridice conform dreptului quiritar ;

-dreptul de a folosi in justitie anumite forme procedurale.

Latinii erau locuitori ai imperiului roman ce nu aveau statutul de cetateni romani dar se bucurau potrivit unui statut care ii diferentia in mai multe categorii de o parte din drepturile acestora atat publice cat si private.

Peregrinii daci formau categoria sociala cea mai importanta , deoarece cuprindea aproape intreaga masa a dacilor.Dacii faceau parte dintre peregrinii dediticii,invinsi in razboi de catre romani.Spre deosebire de peregrinii obisnuiti ,care incheiase cu roma anumite tratate de alianta ei nu se mai bucurau de dreptul lor national anterior cuceririi romane.

In relatiile dintre cetatenii romani si peregrinii daci ca si intre daci si latini se aplicau norme romane din jus gentium socotit ca un drept comun tuturor popoarelor.

Jus gentium recunostea valabilitatea unor institutii fundamentale comune tuturor popoarelor-proprietatea,sclavia,familia,obligatiile,succesiunea-in masura in care nu atingeau drepturile cetatenilor romani asigurate prin jus civile.

Cetateanul roman putea contracta o casatorie valabila cu o peregrina cu formele prevazute de jus gentium dar el nu avea puterea deplina asupra sotiei si copiilor rezultati din aceasta casatorie.Cu cat mai mult in cazul unei convietuiri a unui liber cu o sclava sau a unui sclav cu o libera,copii rezultati aveau in conformitate cu jus gentium conditia juridica a mamei.

Dreptul dacilor peregrini . In relatiile dintre peregrine se aplicau atat normele din jus gentium cat si normele deosebite care formau un drept special :,,leges moresque peregrinorum,, .

Peregrinii puteau incheia casatorii intrebuintand formele sale juridice.

Pe langa cutumele locale se constata ca Dacia folosea intr-o forma modificata unele norme si institutii romane de drept clasic.

De aici unii juristi au tras concluzia gresita ca dreptul roman ar fi inlocuit complet institutiile juridice autohtone ca dacii datorita exclusiv spiritului de imitatie ar fi adoptat in bloc dreptul roman coplesiti de prestigiul acestuia.

Bibliografie :

1.Istoria statului si dreptului romanesc-Emil Cernea si Emil Molcut,editura Universul Juridic,Bucuresti 2006 ;

2.Curs de istoria dreptului romanesc-Ionescu Nicolae,Universitatea Dunarea De Jos din Galati ;

3.Istoria dreptului romanesc,coordonator Ioan Ceterchi,vol 2 ,Editura Academiei RSR,Bucuresti,1984