Criza Berlinului si crearea celor doua state germane

Criza Berlinului si crearea celor doua state germane

"Razboiul Rece se inscrie intr-un spatiu cronologic ale carui limite difera dupa autori. De exemplu pentru Fontaine el incepe imediat dupa revolutia bolsevica si se incheie o data cu criza rachetelor din 1962, pentru cea mai mare parte a istoricilor, se declanseaza dupa al doilea Razboi Mondial, cunoaste o faza incordata intre 1947-1953 si continua sub o forma atenuata pana la mijlocul anilor 1960" . Prabusirea blocului estic si disparitia URSS ca superputere au pus, se pare capat pentru totdeauna Razboiului Rece.

La mijlocul anului 1944, teritoriul insusi al Reich-ului a fost atins de sovietici si amenintat de inaintarea anglo-americanilor in Franta.In mai 1945 Germania "devenita un camp de ruine sub bombele aliate, capitula" . Teritoriul Germaniei a fost separat de Prusia si de toate regiunile situate la vest de linia Oder-Neisse, acestea erau atribuite Poloniei. Tara se afla la discretia fortelor aliate, care au creat aici, zone de ocupatie engleza, franceza, americana si rusa. "Ea se insera intr-un nou dispozitiv geopolitic: impartirea Europei si a lumii in doua si inceputul Razboiului Rece" .

Ambele tabere din cel de-al doilea Razboi Mondial au avut planuri de reordonare a Europei Centrale. Germania urma sa constituie centrul dominant al unei Europe al carei Grossraum central era spatiul unde traiau germanii. " Din punct de vedere economic, intreaga regiune urma sa constituie un centru autarhic cu zone dependente, un sistem de evacuare, energie ieftina si un sistem de transport sensibil imbunatatit" .

Conferinta de la Ialta a fost a doua intalnire a Celor Trei Mari conducatori Aliati care detinusera puterea in cea mai mare parte a perioadei celui de-al doilea Razboi Mondial: presedintele american Franklin Roosevelt, prim-ministrul britanic Churchill si premierul sovietic Stalin. A avut loc intre 4-11 februarie 1945. "Cu privire la Germania, Cei Trei Mari au cazut de acord s-o imparta in 3 zone de ocupatie, dupa ce va fi fost obtinuta victoria. Orasul Berlin urma sa aiba statut special ca zona controlata in comun" . Dupa cateva discutii, Stalin a acceptat cererea anglo-americana ca Frantei sa i se dea o zona stipuland ca acest lucru sa nu duca la micsorarea teritoriului repartizat spre ocuparea Uniunii Sovietice.

A urmat o noua conferinta la Potsdam, numita si Conferinta de la Berlin, a durat intre 7 iulie-2 august 1945. Ea a fost ultima conferinta din al doilea Razboi Mondial a Celor Trei Mari Aliati. Era prima data cand Truman, care-i succedase presedintelui Roosevelt la moartea acestuia survenita la 12 aprilie, reprezenta SUA intr-un asemenea cadru. Churchill a inceput conferinta ca sef al delegatiei britanice, dar la 28 iulie a fost inlocuit de liderul Partidului Laburist, Clement Attlee." Dintr-o viziune de razboi rece, o semnificatie deosebita au avut-o la Potsdam discutiile consacrate chestiunilor administrative, economice si politice privind controlul asupra Germaniei. Aliatii au ajuns la concluzia ca Germania trebuia sa fie denazificata, demilitarizata si democratizata. Pentru coordonarea masurilor de ocupatie, liderii au infiintat Consiliul de Control Aliat, dar acest organism nu avea nici o autoritate asupra evolutiilor din fiecare zona luata individual, iar pentru ca actiunile consiliului aveau nevoie de unanimitate, fiecare membru putea sa blocheze prin veto orice propunere care nu-i placea" . Politica generala de ocupatie va depinde nu de orice aranjament structural, ci numai de acordul voluntar dintre puterile ocupante. Autoritatea aliata de control era un organism instituit de Aliati in 1945, pentru a administra Germania ocupata. Fiecare putere de ocupatie era in principiu suverana in zona ei de ocupatie, dar cei 4 aliati aveau obligatia de a depune eforturi pentru restabilirea unei Germanii democratice unificate. Coordonarea urma sa fie realizata de Autoritatea de Control. La varf, organismul decizional era Consiliul de Control Aliat format din 4 guvernatori militari. Provincia Saarland si capitala Berlin au fost excluse din intelegere, Saarland fiind administrata direct de Franta, iar Berlinului i s-a stabilit o structura cvadripartita separata, de administrare militara, Kommandatura Aliata. Cei Trei Mari au creat Kommandatura Aliata conceputa sa exercite controlul in comun asupra orasului ( care va avea si zonele lui separate ) si sa supravegheze guvernul municipal ce urma sa fie ales in modul cuvenit. Orasul a fost impartit in 4 sectoare, fiecare aliat avea autoritate deplina in propriul sector. Kommandatura era condusa de cei 4 comandanti militari ai sectoarelor. "Fiecare aliat avea dreptul sa viziteze orice sector, prin personal militar; celor 3 aliati sovietici li se garanta acces la spatiul aerian si terestru spre Berlin, prin zona sovietica" . Desi se hotarase anterior ca Germania trebuie tratata ca o singura unitate economica si ca Autoritatea avea sa se ocupe de probleme referitoare la intreaga tara, zonele au devenit curand unitati economice separate, fara a exista un consens privind problemele intregii Germanii.

In "Declaratia cu privire la infrangerea Germaniei si preluarea puterii supreme in Germania" de la Berlin din 5 iunie 1945, Aliatii mentioneaza in mod explicit ca isi asuma autoritatea suprema in Germania, declaratia presupunea ca Germania va continua sa existe in interiorul granitelor din 1937, de vreme ce puterile invingatoare afirmau ca "vor stabili in viitor frontierele Germaniei sau ale oricarei parti din aceasta si statutul Germaniei sau al oricarei zone ce face parte in prezent din teritoriul german". O alta declaratie emisa tot atunci, instituia 4 zone de ocupatie, "obiectivul era instituirea unor conditii politice in Europa Centrala, care sa inlature in mod eficient pericolul unui nou razboi pornit inca o data de pe pamantul german" . Germanii trebuiau sa se supuna in mod absolut puterilor victorioase, suveranitatea statala le era negata si erau supusi guvernarii militare aliate. "Planurile privind ocupatia si toate detaliile aferente fusesera puse la punct de Comisia Consultativa Europeana- CCE cu sediul la Londra, in cursul anului 1944" . CEE a fost creata la sfarsitul anului 1943 ca o comisie interaliata de experti pentru a face propuneri referitoare la noua ordine europeana, Franta s-a alaturat comisiei in 1944. Planul pentru ocuparea Germaniei a fost suplimentat la 14 noiembrie 1944 cu un acord privind sistemul de control aliat in aceasta tara, acord care stipula ca puterea suprema in Germania trebuia sa revina Guvernatorului Militar Aliat din fiecare cele 4 zone de ocupatie. In toate chestiunile ce privea Germania ca intreg, responsabilitatea apartinea Consiliului Aliat de Control format din cei 4 guvernatori militari si avand sediul la Berlin.Consiliul urma sa fie sub controlul a 4 puteri."Despagubirile urmau sa fie recuperate de fiecare putere separat, din propria sa zona de ocupatie, cu exceptia faptului ca marile pierderi ale Uniunii Sovietice aveau sa fie recompensate in mod suplimentar cu despagubiri din zonele vestice" . O parte din acestea trebuiau sa fie schimbate pe reserve de hrana din zona sovietica, in principal din cea agricola. Acordul de la Potsdam din 2 august 1945 demonstrase ca Aliatii plecau de la premisa ca va continua sa existe un stat german, chiar daca punctele lor de vedere erau diferite in privinta formei lui viitoare.

Un punct de vedere privind Germania considera ca "divizarea Germaniei dupa 1945 nu a fost rezultatul nici al planurilor Aliatilor referitoare la Germania din timpul razboiului, nici al deciziilor luate la Teheran si Ialta, nu a fost hotarata nici macar la Conferinta de la Potsdam din iulie-august 1945, Acordul de la Potsdam din 2 august 1945 se refera repetat la Germania ca intreg" . Se considera ca Germania divizata a fost mai degraba rezultatul neprevazut al Razboiului Rece, fisura politica si ideologica care s-a adancit rapid intre Aliatii occidentali si US dupa incheierea ostilitatilor si capitularea neconditionata a Germaniei, impartirea a rezultat din dizolvarea marii coalitii indreptate impotriva celui de-al treilea Reich. "Problema germana" se refera la divizarea Germaniei in 2 state care faceau parte din blocuri ideologice si militare diferite, dar aceasta "problema" privea si garantarea securitatii impotriva Germaniei.Puterile occidentale se temeau initial ca divizarea politica a Germaniei va pune in pericol stabilitatea Europei. Planurile occidentale aveau in comun 2 lucruri:"impartaseau convingerea ca problema germana avea nevoie de un raspuns care sa acorde germanilor dreptul la autodeterminare in scopul de a aigura Europei o baza solida pentru o viitoare dezvoltare democratica si economica; in al doilea rand toate planurile Occidentului aveau in comun cel putin incepand cu 1949 sa restabileasca unitatea germana, o Germanie unita desigur modelata dupa conceptiile occidentale de conducere a statului, societatii si economiei" . US a incercat sa neutralizeze planurile Occidentului de rezolvare a problemei germane prin prezentarea unor argumente preluate din arsenalul propagandei comuniste. S-a ajuns la credinta ca planurile ce vizau unificarea Germaniei erau utopice. Aceste planuri occidentale care erau publicate in ziare, tineau prima pagina a ziarelor si erau in centrul atentiei liderilor politici cateva saptamani, dupa care ajungeau in arhive. Primul plan este propunerea de tratat inaintat de secretarul de stat American din perioada 1945-1947, James F Byrnes la 29 aprilie 1946. Planul sau ce fusese elaborate in coordonare cu guvernele britanic si francez, propunea o Germanie demilitarizata si neutra, crearea unei administratii centrale asa cum se prevedea in acordul de la Potsdam, iar in final unitatea politica. Reactionand la propunerea omologului sau american, ministrul de externe sovietic Molotov aflat in functie din 1939, propunea ca Germania sa fie demilitarizata pe o perioada de 40 de ani si democratizata dupa modelul zonei sovietice de ocupatie. In Occident termenul "democratizare", a carui interpretare data de sovietici era bine cunoscuta si aluzia la evenimentele din zona sovietica, au fost imediat considerate un semnal ca sovieticii nu erau cu adevarat interesati de negocieri serioase cu privire la Germania.

Planul Bevin, dupa numele ministrului de externe din 1945-1951 a fost prezentat in martie-aprilie 1947. Britanicii doreau crearea unui stat vest-german si incetarea cooperarii cu sovieticii in problema germana. "In afara de hrana, remediul pentru actualele dificultati ale Germaniei sta in fuzionarea cu succes a zonelor britanice si americane, iar apoi a celorlalte doua zone de indata ce vor fii pregatite. In cele din urma, sper si cred, el va duce la crearea unei Germanii unite" . Cele 3 zone ale Germaniei aflate sub ocupatia puterilor occidentale , urmau sa fie parte a acestui efort comun de a depasi efectele pe termen scurt si lung ale dezastruosului razboi. Planul Bevin vorbea si despre un guvern german, o democratizare totala a tarii, o constitutie si un transfer gradual al puterilor de la Consiliul aliat de control catre un guvern german. In final, planul britanic a fost zadarnicit de francezi, care credeau ca orice pas spre instalarea unui guvern exclusiv german, care sa se ocupe de problemele politice, economice si de reconstructie, era prematur la atat de scurt timp dupa razboi.

Astfel, Aliatii adopta puncte de vedere diferite; "in timp ce URSS al carui teritoriu a fost ravasit de razboi, intelege sa transforme Germania intr-o tara exclusiv agricola, incapabila sa-si ia revansa si incepe demontarea sistematica a uzinelor situate in zona pe care o controleaza, pentru a-si reconstrui propria economie, americanii si britanicii pun capat repede politicii de distrugere a industriei si de denazificare" . Occidentalii se tem ca nu cumva fostul Reich saracit sa nu basculeze spre communism.

Astfel, la inceputul lui 1947 guvernul american decide sa dea o lovitura valului comunist in Europa si Asia. Pe 12 martie presedintele Truman pronunta in fata Congresului un discurs in care angajeaza SUA in stoparea avansarii comuniste, oferind un ajutor financiar masiv tarilor care vor sa ramana "libere". Truman declara ca "va sprijini popoarele libere care se opun incercarilor de subjugare de catre minoritati armate sau presiuni exterioare" . " El estimeaza deci ca tara sa trebuie sa ajute popoarele libere sa-si faureasca destinul cu propriile maini". Primele beneficiare ale acestui ajutor vor fii Grecia si Turcia, care primesc respectiv 250 si 150 milioane de $. Politica de containment sau "doctrina Truman" va duce rapid la o stabilizare a pozitiilor din Europa de sud si Orientul Apropiat. Aplicarea doctrinei Truman in tarile industriale ale Europei de vest, este opera planului Marshall. Acest Plan Marshall reprezinta o propunere pentru un program extins de ajutor American pentru asistenta si stimularea reconstructiei Europei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. A fost intocmit de Marshall in iunie 1947, a fost primit de tarile vest-europene, dar URSS si tarile aflate sub influenta sovietica au respins planul. S-a format un Comitet pentru Cooperare Economica Europeana-CEEC-, care cuprindea tarile vest-europene, "pentru a discuta cum puteau fi distribuite ajutoarele, dupa necesitatile fiecarui participant pe o perioada de 4 ani" . Planul a devenit Programul de Redresare a Europei-ERP-, fiind lansat in 1948. Francezii oscilau intre "acceptarea necesitatii de a atrage potentialul german in circuitul reconstructiei europene si tactica de a folosi Germania ca pe un stat tampon in asigurarea propriei securitati fata de URSS" .

Agitatiile sociale cat si deteriorarea raporturilor E-V determina majoritatea guvernelor sa ii excluda pe comunisti; trebuie avut in vedere in egala masura si jocul presiunilor externe in special ale SUA, care vad cu un ochi critic participarea comunistilor la gestiunea afacerilor. Astfel inca din mai 1947 eliminarea ministrilor comunisti este un obiectiv realizat in Italia si Franta, posibilitatea ca partidele comuniste sa apeleze la miscari revolutionare, face ca secretarul de stat Marshall sa propuna un vast "plan de asistenta americana pentru redresarea Europei"." Acesta implica atat livrari de produse cu titlu gratuit cat si credite cu dobanzi foarte scazute, totul finantate de trezoreria americana". In contrapartida, tarile europene trebuie sa ia masuri necesare pentru a-si asigura stabilitatea monedelor. Ajutorul nu va fi acordat fiecarei tari in parte, ci unui organism grupand beneficiarii si repartizand creditele intre acestia. Acest ajutor economic de peste 10 milioane de $ este acceptat de 16 tari, care vor constitui CECO. El este oferit Europei de est si URSS-ului, Polonia si Cehoslovacia sunt gata sa-l accepte, dar Kremlinul vorbind in numele lagarului socialist, refuza pentru ca vede in acest plan posibilitatea subminarii influentei sale in tarile in curs de satelizare.

Stalin considera de acum ca occidentalii vor sa reconstruiasca o Germanie puternica, aliata a "imperialismului" si curand reinarmata in vederea unei confruntari cu URSS.

Au aparut divergente intre zonele de ocupatie si au avut loc schimbari. In zona sovietica s-au legiferat partidele politice, mai ales pentru a legitima activitatea Partidului Comunist German- KPD.Comunistii germani pregatiti la Moscova, sub conducerea lui Walter Ulbricht plecasera deja la Berlin la sfarsitul lui aprilie 1945. O alta modificare a fost reforma agrara. "Toate proprietatile mari (peste 100 ha) si cele apartinand fostilor nazisti au fost expropriate si pamantul a fost redistribuit micilor tarani si muncitorilor fara pamant sau refugiatilor din est, iar o parte a fost luat de stat" . Industria grea, minele si bancile au fost nationalizate si au fost luate masuri in detrimental intreprinderilor mici private, care au fost treptat desfiintate.

Blocada Berlinului reprezinta "reactie a sovieticilor din iunie 1948 la decizia aliatilor occidentali de a introduce reforma monetara si de a crea un stat independent al Germaniei de vest, din zonele lor de ocupatie" ."

Dar sa vedem cum s-a ajuns la acest eveniment. Incepand din ianuarie 1948 s-a admis principiul unei conferinte in 3 referitoare la Germania, aceasta intrunindu-se la Londra in 23 februarie. Aceasta reprezenta "o ultima initiativa pentru crearea unui stat vest-german corespunzator imaginii lui vestice" , initiativa luata de Marshall si Bevin. Daca ar fi esuat in acesta incercare, dupa cum se si asteptau, atunci "urma sa se reconstruiasca o zona de ocupatie dubla, lucru legat si de o reforma monetara" . Propunerile occidentalilor pentru o reforma monetara din cadrul Consiliului de control al aliatilor, s-au lovit de opozitia sovieticilor, de aceea reprezentantii occidentali nu au asteptat un compromise posibil cu URSS si au inceput pe 23 februarie la Londra, consultarile privind reorganizarea celor 3 zone de ocupatie. Ca rezultat interimar "pentru a testa reactia opiniei publice germane si franceze" , au dat publicitatii pe 6 martie decizia de preluare a celor 3 zone de ocupatie in ERP (European Recovery Programm-Proiect european de reconstructie), precum si de unificare a politicii economice a respectivelor zone.A avut loc si o reuniune a ministrilor afacerilor de externe din URSS, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, la Praga, unde s-a condamnat metoda negocierilor separate cu privire la Germania. Conferinta de la Londra cuprinde 2 faze, intre 23 februarie-6 martie, cand participantii au crezut ca URSS va accepta sa se asocieze deciziilor adoptate, dar pe 20 martie maresalul Sokolovski (reprezentant sovietic in Consiliul de Control Interaliat de la Berlin si presedinte pe atunci al acestui organism),a suspendat lucrarile. Toate organismele cvadripartite au incetat sa mai existe, doar Kommandatura care controla administratia municipala din Berlin va ramane. Conferinta de la Londra si-a reluat lucrarile, functinand din 28 aprilie pana in 1 iunie, participantii au cazut de acord cu privire la statutul celor 3 zone occidentale din Germania. Rezultatul final l-au reprezentat "Recomandarile londoneze" cu misiunea pentru prim-ministrii ai tarilor vest-germane sa "organizeze in curand o adunare pentru conceperea si redactarea unei constitutii., care sa contina anumite decizii, ce urmau sa fie preluate de toate tarile germane, deindata ce imprejurarile ar fi fost favorabile" .Urma sa fie convocata o Adunare Constituanta pentru 1 septembrie, reprezentantii vor fi numiti conform unui sistem ales de parlamentul fiecarui land. Consiliul parlamentar trebuia sa fie alcatuit din 55 membrii si urma sa primeasca directive de la guvernele militare aliate. Guvernul francez a trebuit sa renunte la planul de desprindere politica a bazinului Ruhr de Germania, dar s-a infiintat un organism de control al bazinului Ruhr, denumit "Autoritatea Internationala pentru Ruhr" alcatuit din SUA, Regatul Unit, Franta, Benelux si Germania. Aceasta autoritate-IRA- este o agentie infiintata in aprilie 1949 pentru a supraveghea productia de carbune si otel din regiunea Ruhr a Germaniei. IRA a fost un compromis dintre Franta si ceilalti Aliati, pentru a preveni alte agresiuni germane in viitor, Franta dorea ca Ruhr-ul sa fie separat de Germania, dar trebuia reglementata o forma de control international limitat.

S-a convenit sa se incredinteze celor 3 comandanti-sefi misiunea de a crea un Oficiu militar de securitate, care trebuia sa controleze actiunea demilitarizarii Germaniei. Inca din timpul conferintei, maresalul Sokolovski "a decis sa controleze din punct de vedere militar toate relatiile dintre zonele occidentale ale Berlinului si Germaniei de vest" . Pe 7 iunie 1948 i-au fost transmise maresalului acordurile Conferintei de la Londra, iar dupa cateva zile generalii Clay, Robertson si Koening (comandantii-sefi occidentali) au pus in aplicare o masura adoptata colateral la conferinta si anume, in zonele occidentale a fost pusa in circulatie o noua moneda Deutsche Mark si s-a infiintat o Banca de Stat unica pentru cele 3 zone. Pe 23 iunie puterile occidentale au extins reforma monetara si asupra zonelor vestice ale Berlinului.Sokolovski anunta pe 22 iunie o reforma monetara in zona rasariteana, inclusiv in Berlin, despre care spunea ca face parte din zona sovietica. In realitate insa, orasul ocupat in 1945 de puterile aliate- SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietica si Franta- la fel ca si Germania, a fost impartit intre Aliati din considerente de control militar. Intr-o declaratie comuna din 5 iunie 1945 se spune ca "Zona Marelui Berlin va fi ocupata de fortele fiecareia dintre cele 4 puteri. Pentru administrarea in comun a acestei zone, se va infiinta o autoritate interaliata de guvernare (numita de sovietici Kommandatura) constituita din 4 comandanti, desemnati de respectivii lor comandanti sefi". Astfel, pe 23 iunie sovieticii au introdus propria marca si tot atunci au lasat zonele occidentale fara curent electric, au oprit toate livrarile de carbune si alimente din zona sovietica, pe care se baza Berlinul."Sovieticii au declarat ca puterile occidentale nu mai aveau nici un drept in administrarea Berlinului" .

Uniunii Sovietice nu-i mai ramase alta cale, pentru ca instalarea definitiva a capitalismului american in Germania occidentala si inarmarea grabnica a acesteia, precum si crearea unei aliante militare occidentale, i se pareau periculoase puterii sovietice. "In cazul in care sovieticii nu reuseau sa obtina de la puterile vestice prin blocada revenirea la conceptual unei Germanii unite, mai exista in orice caz posibilitatea de a-i alunga pe Aliati din Berlin" , astfel nu mai ramane nici un obstacol in calea formarii statului german pe teritoriul sovietic.

Reluand faptele in ordine cronologica, putem specifica faptul ca lunile ianuarie si februarie 1948 au fost relativ linistite, dar au existat unele amestecuri ale sovieticilor asupra trenurilor militare si britanice; in martie rusii au cerut "inchiderea statiilor americane de prim-ajutor de pe autostrada Berlin-Helmstedt si retragerea Corpurilor de Semnalizare ale armatei americane, responsabile cu transmiterea telegramelor pe distante lungi prin zonele sovietice spre zona americana" . Pana la sfarsitul lui martie, rusii au amenintat ca vor opri trenurile militare aliate daca pasagerii ti bagajele nu erau verificate de sovietici. Aceasta criza a luat sfarsit in ultima zi a lunii "cand un tren american a ajuns la Helmstedt fara sa fi fost oprit sau inspectat de sovietici" . Generalul american Clay se temea ca rusii in tentative lor de a-i alunga pe Aliati din Berlin, sa inchida complet coridoarele aeriene, in acest caz "va fi fortat sa organizaze protectie de lupta pentru avioanele de transport american.daca rusii vroiau sa impiedice zborul avioanelor americane prin coridoare, vor trebui sa traga in ele" .

URSS a inchis toate granitele terestre ale Berlinului de vest, blocand legaturile spre Germania de vest. Sovieticii s-au retras din Kommandatura Aliata in iunie 1948. Pe 1 iulie, ei au inchis Kommandatura, ultimul organism cvadripartit care mai functiona. Stalin era convins ca pana la urma aliatii occidentali vor parasi Berlinul. "Demersurile intreprinse de ambasadorii occidentali in iulie si august pe langa Stalin si Molotov au fost zadarnice, sovieticii aruncand asupra occidentalilor responsabilitatea pentru aceasta blacada si pretinzand pentru reluarea schimburilor comerciale ca marca rasariteana sa fie adoptata in sectoarele vestice ale Berlinului" . Oamenii din personalul generalului sovietic Sokolovski au crezut ca aliatii vor fi fortati sa lase orasul pe mana soveticilor. Sovieticii nu se gandeau la faptul ca blocada ar putea sa esueze, "cei mai multi au considerat de la sine inteles ca fara alimente si combustibil din Germania de Est, puterile apusene nu vor putea decat sa se retraga" , dar americanii au sprijinit populatia aprovizionand-o.

Se putea ajunge in Berlin doar pe calea aerului si Occidentul a organizat un "pod aerian", care a reusit sa asigure aprovizionarea Berlinului de vest. Initial, armata americana a dorit sa foloseasca forta militara pentru elibera caile spre Berlin, dar presedintele Truman, fiind si intr-un an electoral nu a dorit sa-si asume riscul unui razboi si apeleaza la solutia "podului aerian". La 28 iunie, prima zi a aceste actiuni, 150 de avioane au adus 4000 de tone de produse, cantitate care reprezenta doar o fractiune din necesarul zilnic al orasului.

Tot in aceasta data s-a desfasurat la Karlshorst o conferinta, la care au participat maresalul Sokolovski, colonelul Sergei Tiulipanov si membrii ai Comitetului Industrial Est-German, conferinta care explica de ce au existat ulterior insistente ale sovieticilor cu privire la reluarea comertului interzonal, ca o conditie a ridicarii blocadei. Sokolovski s-a sfatuit cu cei prezenti in privinta efectului blocadei, in situatia in care importurile vest-germane nu mai erau disponibile. Consecintele erau urmatoarele: "rafinariile de zahar vor suferi daca piesele de otel occidental nu erau livrate, fabricile de conserve vor fib locate fara numeroasele lor materii prime occidentale, flota de pescuit baltica va intampina greutati, daca nu va avea la dispozitie piese de schimb, iar industria grea va fi infirma fara importuri" . Raportul in care se mentioneaza aceasta intrunire, mentioneaza ca Sokolovski ar fi propus 3 optiuni posibile: "inceperea unui razboi; ridicarea restrictiilor de deplasare asupra Berlinului; lasarea Berlinului in intregime vesticilor, dandu-le o linie ferata" .

Tiulipanov respinge varianta razboiului, dar si parasirea Berlinului ar fi insemnat pentru sovietici pierderea prestigiului, el afirma dealtfel ca occidentalii care trebuiau sa aprovizioneze Berlinul de vest "vor avea mai multe pe cap decat au vrut" ,

In 30 iunie, secretarul de stat american George Marshall a declarat public ca "pentru aprovizionarea populatiei civile se va folosi la maximum transportul aerian". "Avioanele aterizau la fiecare 2 minute si astfel transporturile aeriene au reusit sa anuleze obiectivul sovietic de a supune orasul prin infometare" .

SED, care a fost o organizatie clandestina avea planuri "de a forma comitete de actiune in fabrici si de a se pregati pentru a organiza greve si demonstratii in sectoarele vestice, cu scopul de a da impresia ca prezenta aliatilor apuseni in Berlin este facuta imposibila prin vointa populatiei si nu prin constrangerile sovietice" . O alta optiune posibil aplicata, daca aliatii nu vor parasi orasul, se referee la instigarea unor rebeliuni si tulburari in Berlinul de vest de catre SED, tulburari folosite pentru a justifica interventia politiei din Berlinul de vest, care la randul ei "va duce la incorporarea sectoarelor vestice in zona sovietica" .

In jurul datei de 20 iulie, transporturile de bunuri au crescut intr-atat incat incarcatura zilnica era de aproape 6 ori mai mare decat cum a fost in primele zile."Emisarii lui Stalin din Berlin declarase ca ei se asteptau ca podul aerian sa esueze. Este posibil ca aceasta falsa convingere sa-l fi determinat pe Stalin sa mentina blocada" .

"Blocada si ajutoarele aeropurtate au constituit prima intrecere de forta dintre est si vest dupa 1945" . URSS nu era pregatit sa foloseasca forta militara pentru a obtine controlul asupra intregului Berlin, iar pe de alta parte raspunsul occidentalilor la actiunea sovieticilor, indica faptul ca desi doar forta militara i-ar putea face sa paraseasca Berlinul, nici ei nu sunt dispusi sa-si afirme drepturile prin mijloace militare. A existat initial intentia utilizarii fortei armate, generalul Clay, comandantul american din Germania, presa Washingtonul sa ii dea permisia sa trimita la Berlin pe sosea, un convoi inarmat.

Sovieticii declarau cu privire la blocada, ca ea va dura "atata timp cat puterile occidentale vor persevera in ideea de a instala un guvern german in zonele lor de ocupatie" . In data de 2 august, Stalin a declarat la Kremlin in prezenta ambasadorilor occidentali, ca el nu are intentia sa-i forteze pe occidentali sa paraseasca Berlinul, acesta declara "in definitiv noi suntem inca aliati". Kennan a propus in august 1948 un plan de intelegere intre sovietici si occidentali, privind retragerea trupelor ambelor parti din Germania si restituirea intregului stat german independent "am putea astfel sa ne retragem din Berlin fara a ne pierde prestigiul, iar populatia sectoarelor vestice nu ar avea cum sa cada sub stapanirea sovietica, deoarece rusii urmau sa paraseasca si ei orasul" . Aceasta propunere era acceptabila, decat de a se continua in aceasta situatie "cu o Germanie occidentala neviabila fara nici o legatura cu estul., cu niste vest-germani care se gandesc tot timpul la reunificare si cu perpetuarea impartirii Europei" . Blocada a suspendat procesul de constituire a statului german.

Cele 3 state occidentale au hotarat sa aduca in discutie problema Berlinului in Consiliul de Securitate, pe data de 26 septembrie. Pe 5 octombrie, Consiliul a decis cu 9 voturi pro si 2 contra, sa includa in ordinea de zi problema Berlinului.In zilele urmatoare, cele 6 tari neutre din Consiliul de Securitate, sub impulsul delegatului argentinian Bramuglia, au incercat in zadar sa gaseasca o formula de compromis."Se ajunge intr-o situatie pe care de atunci incolo, analistii si oratorii politici din lumea intreaga aveau s-o numeasca razboiul rece" . Consiliul de Securitate a ajuns sa voteze in problema Berlinului pe 25 octombrie, iar URSS a facut uz de dreptul de veto, iar pe 30 noiembrie Bramuglia a decis sa renunte la tentativa de mediere in aceasta problema.

Incepand cu 15 februarie 1949, Jessup si Malik, reprezentantul american si cel sovietic la Organizatia Natiunilor Unite, au purtat mai multe convorbiri.Pe 25 aprilie s-a anuntat urmatoarea convocare a unei conferinte a ministrilor de externe ai celor Patru Mari Puteri, guvernul sovietic a informat SUA despre dorinta lui "de a ridica blocada daca in acelasi timp, puterile occidentale vor renunta la contramasurile lor si vor fi de acord cu convocarea Consiliului Ministrilor de Externe pentru a discuta toate problemele referitoare la Germania" . In data de 5 mai, s-a decis ca toate restrictiile impuse de guvernul sovietic intre zonele occidentale si Berlin, sa fie abolite pe 12 mai. Contramasurile adoptate de occidentali in privinta comertului dintre zonele lor si zona rasariteana, trebuiau sa fie suprimate tot atunci.Printre contramasurile vesticilor anulate, a fost si taxa pe care a reprezentat-o embargoul pe o serie de exporturi din est.Blocada a fost ridicata partial pe 12 mai, s-a deschis doar o autostrada.Conducatorii sovietici au sperat pana in iarna 1948-1949 ca puterile vestice "sa-si preia functiile in Berlinul occidental si astfel sa inceteze procesul de formare a blocului vestic" . Fortele aeriene vestice au trecut cu bine iarna, iar sovieticii au inceput sa caute o cale de iesire din criza, radicand in final blocada.Vehicule militare americane si britanice au trecut linia de demarcatie a zonei sovietice si s-au indreptat spre Berlin pe "magistrala Helmstedt-Marienborn-Berlin" . La intarzierea ridicarii blocadei, a contribuit si o greva a feroviarilor din Berlin, condusa de comunisti. Aceasta greva a fost declansata din cauza problemei monedei, pentru ca exista moneda introdusa de occidentali, cat si moneda est-germana valabila si in Berlinul de vest. Muncitorii feroviari din Berlinul de vest erau platiti atat in marci est-germane, cat si in cele vest-germane, asfel incat au facut greva pentru "proportia fiecarei monede in salariul lor" . O sursa declara ca greva n-ar fi avut loc, daca comandamentul american n-ar fi insistat privind aceasta chestiune, de asemenea sursa specifica faptul ca greva a avut aprobarea presedintelui Truman. Scopul grevei a fost de "a-i forta pe rusi sa recunoasca legalitatea marcii vestice" . Intre timp, americanii i-au aprovizionat cu alimente pe alimente si produse strict necesare. Pana la urma, greva se incheie pe 28 iunie, cand administratia cailor ferate din zona sovietica a acceptat sa plateasca muncitorilor 60% din salarii in marci vestice. Desi deplasarea intre sectorul sovietic (Berlinul de est) si sectoarele vestice (Berlinul de vest) era posibila dupa incetarea blocadei, Berlinul s-a rupt in doua orase. Administratia intregului oras s-a stabilit in Berlinul de vest, in Berlinul de est s-a creat o administratie comunista. In sectorul occidental era primar Ernst Reuter, iar in Berlinul de est primar era Friedrich Ebert, fiul primului presedinte al republicii germane dupa Primul Razboi Mondial. Dupa incheierea blocadei, "aliatii vestici au trebuit sa se confrunte cu dorinsa Berlinului de vest de a intra in noua Republica Federala Germania ca al 12-lea stat (land)" . Constituirea noului stat cu capitala la Bonn, s-a hotarat pe 23 mai 1949. In 7 iulie avea loc o comunicare oficiala intre ministrul francez de externe si Seydoux, reprezentand Marea Britanie. Seydoux explica ca exista o diferenta intre viziunile engleze si cele franceze cu referire la locul Berlinului in Germania si in Europa. Acesta considera ca pentru englezi, Berlinul era ca un bastion inaintat impotriva comunismului in Europa si ca pierderea acestuia ar avea consecinte grave pentru Germania de Vest. La o intrevedere dintre inaltul comisar francez Poncet si primarul in functie al Berlinului occidental-Ernst Reuter, Poncet anunta "ca el va continua sa se opuna propunerii de a face Berlinul de vest un stat vest-german" , chiar daca atat americanii, cat si englezii ii ofereau primarului tot sprijinul privind aceasta posibilitate de unificare. Intr-un final, aliatii incluzandu-i si pe francezi, accepta la data de 21 octombrie 1949 ca Berlinul de vest sa fie tratat ca parte a RFG-ului.

Podul aerian a fost o reusita, s-au livrat in jur de 2,5 milioane de tone de produse. De asemenea, trebuie mentionat faptul ca si-au pierdut viata si un numar aproximativ de 60 de aviatori americani si britanici. Totalul cheltuielilor tarilor implicate s-a ridicat la peste 200 milioane de $. "Spectacolul blocadei Berlinului a dus la un consens anticommunist in Germania occidentala, Europa occidentala si in SUA" . Opinia publica considera faptul ca blocada a fost o incercare de atragere a Berlinului si pe cat posibil a intregii Germanii, in zona de dominatie sovietica, nu s-a tinut insa cont ca aceasta blocada a fost indreptata impotriva crearii statului german de vest. Aceasta blocada a reprezentat punctual de constituire al blocului occidental, opozitiile existente ulterior au fost retrase din cauza fricii fata de agresivitatea rusa.

In pofida succesului transportului aerian din perioada blocadei, implicatiile militare ale blocadei au marit mult infrijorarea la Washington si in capitalele europene cu privire la dezechilibrele de forte de ambele parti ale Germaniei si la absenta unor planuri de aparare coordinate, in eventualitatea unui razboi general in Europa. Uniunea Vest-Europeana (Western European Union WEU) a stability un comitet de ministri de aparare, iar la 5 octombrie 1948 maresalul Sir Bernard Montgomery a devenit presedintele military al comitetului. "La 8 noiembrie, Montgomery a avut o intrunire la Melle in Germania de Vest, cu guvernatorii militari ai celor 3 zone de ocupatie apusene, pentru a le afla opiniile cu privire la ce trebuia facut daca izbucneau ostilitatile" . Deciziile luate aici s-au referit la "crearea de forte militare in Germania, inarmarea imediata a fortelor suplimentare din randul imigrantilor polonezi, ucraineni, cehi si din contingentele baltice, aprovizionarea acestor doua forte ca si a armatei franceze de ocupatie, cu arme americane" . Trupele erau folosite in principiu pentru a supraveghea instalarea fortelor de ocupatie in Germania de Vest si "nu erau luate in serios de mare parte a personalului militar aliat- se considera ca daca ar fi avut loc o ofensiva sovietica reala, aceste unitati vor devaliza magazinele militare si vor pleca la Paris" .

Consiliul Ministrilor Afacerilor de Externe s-a tinut pana la urma intre 23 mai-20 iunie 1949. Occidentalii i-au propus lui Visinski sa extinda in zona rasariteana organizarea pe care acestia o aplicau in cele 3 zone ale lor. Pe 30 mai, Visinski a respins proiectul, iar tot in acea zi s-a reunit in Berlinul de est un "congres al poporului german", format din 1800 delegati, care au adoptat in unanimitate o Constitutie centralista, dar in cele din urma Conferinta se incheie cu esec in ce priveste unificarea Germaniei. Atunci s-a trecut la posibilitatea de unificare a Berlinului, pe 2 iunie, secretarul de stat american Dean Acheson "a propus in numele occidentalilor un proiect care viza in principal, organizarea de alegeri libere in cele 4 sectoare ale orasului si reinfiintarea fostei Kommandatura a Berlinului" . Pe 6 iunie, Acheson a sugerat ca in majoritatea cazurilor, deciziile celor 4 privind Germania, sa fie luate in unanimitate. Acest lucru era conform vointei sovieticilor, dar totusi pe 7 iunie, Visinski a respins acest proiect. El a considerat ca acesta "nu lasa suficienta libertate pentru dreptul de veto, acordand in schimb prea multe puteri municipalitatii alese" . Molotov a facut o propunere pe data de 10 iunie, in care spunea ca cele 4 guverne trebuie sa prezinte un proiect de tratat de pace cu Germania, intr-un termen de 3 luni. Astfel, fortele de ocupatie urmau sa fie retrase in termen de un an dupa incheierea tratatului de pace. Era prea putin probabil sa se incheie un tratat de pace, in conditiile divergentelor existente, astfel incat Conferinta se incheie cu acordul ca cei 4 sa stabileasca o noua reuniune a ministrilor afacerilor de externe.

Conflictul asupra Berlinului i-a permis lui Truman sa demonstreze ca este un lider ferm si ca l-a putut infrunta pe Stalin, acuzatia care i se aducea cum ca a lasat prada comunismului estul si sud-estul Europei, s-a dovedit nefondata. In America exista atunci sentimentul ca daca ar fi izbucnit un razboi, ar fi fost folosita bomba atomica. Nici una din cele doua puteri nu doreau declansarea unui razboi, dar ambele se pregateau pentru acest lucru, ei devin adversari si de acum inainte termenul de "razboi rece" descrie relatiile acestora. Vest-europenii au fost multumiti de Planul Marshall, pe care l-am expus mai sus, astfel ei doreau mai mult decat ajutor economic de la americani. Ei cautau ajutor de la acestia si astfel s-a format in acest scop o alianta militara denumita NATO, in 4 aprilie 1949. Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord reprezinta cea mai mare organizatie defensiva a Europei Occidentale, infiintata prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington. Aceasta uneste SUA, Canada cu statele vest-europene intr-un sistem de aparare reciproca. "A fost constituit ca reactie a Europei Occidentale la intentiile si ambitiile sovietice dupa 1945" . Principiul de baza este acela ca atacarea unei tari member trebuie considerata ca un atac asupra tuturor membrilor.La inceput, nu se punea in discutie faptul ca RFG sa fie inclusa in aceasta alianta, chiar daca acest lucru reprezenta o aparare impotriva expansiunii sovietice si fusese gandita de americani si britanici inca din primavara anului 1948. Totusi atragerea RFG intr-o alianta militara occidentala "nu putea fi abordata inca nici de tematorii vest-germani, care nu se puteau gandi la o integrare vest-europeana si nici de francezii speriati de o noua primejdie germana" .

Ca reactie la crearea NATO, Stalin a alimentat nationalismul rusesc, autoritatile cautau sa-i fereasca pe rusi de influentele occidentale. "Toate influentele occidentale erau considerate decadente si destinate sa descurajeze Rusia in hotararea ei de a-si apara cultura si traditiile" . Acest principiu era aplicat si in relatiile stiintifice, care au fost intrerupte in acea perioada. Contactele deschise au fost inlocuite cu actiuni de spionaj, in special pentru aflarea de informatii cu privire la bomba atomica. Antisemitismul ia amploare acum, au avut loc procese publice, care se sfarseau cu executarea in speta a evreilor.

In iulie 1948 a avut loc la Frankfurt o intrevedere a celor 3 comandanti sefi occidentali si ministrii presedinti ai tuturor landurilor din Germania de vest. S-a decis ca Adunarea Constituanta prevazuta pentru acordurile de la Londra sa fie alcatuita dintr-un reprezentant la 750 000 locuitori, ales de Landtag-uri, de asemenea acesta Adunare trebuia sa se intalneasca pe 1 septembrie. Adunarea sau Consiliul Parlamentar avea sediul la Bonn, aici continuau lucrarile pe timpul toamnei si a iernii, sub supravegherea autoritatilor aliate. Cele 3 Mari Puteri au negociat intre ele modalitatile de aplicare a deciziilor de la Londra privind regiunea Ruhr, problema despagubirilor si reforma statutului de ocupatie.

Americanii erau preocupati de problema redresarii economice a Germaniei si doreau sa realizeze o "reducere sensibila a demontarilor de uzine si transferarea unui numar mare de atribute si puteri in favoarea viitorului guvernamant german" . Francezii vroiau sa infraneze acesta tendinta, pana la urma pe 8 aprilie 1949 s-au semnat la Washington acorduri privind Germania. Scopul era de a conferi Germaniei o autonomie compatibila cu ocupatia exercitata de Aliati, acestia fixau limitele in care guvernul german dupa ce va fii constituit, va actiona."Cele 3 guverne ale Aliatilor pastrau autoritatea suprema si puteau modifica orice decizie legislativa sau administrativa luata de autoritatile germane, existau pe de alta parte un anumit numar de domenii rezervate, unde actionau numai Aliatii" . Aceste domenii erau:dezarmarea si demilitarizarea; controalele privind regiunea Ruhr, restituirile, despagubirile, decartelizarea, descentralizarea, nediscriminarea in domeniul comercial, interesele straine in Germania si creantele asupra Germaniei; afacerile externe, persoanele deplasate; protectia fortelor aliate si costurile ocupatiei; respectarea Constitutiei federale si a Constitutiilor diferitelor landuri, controlul comertului extern si al schimburilor; utilizarea fondurilor de aprovizionare, astfel incat sa se reduca la minimum ajutorul extern. Acordurile Germaniei cu alte tari urmau sa intre in vigoare la 21 de zile dupa ce vor fi prezentate autoritatilor de ocupatie, cu conditia ca acestea sa nu le fi respins. In afara de aceste restrictii, autoritatile germane la nivel federal si la nivel de landuri, aveau toate puterile, deciziile lor puteau fi validate daca nu se confruntau cu un veto din partea autoritatilor aliate. Pe viitor vor fi separate functiile militare ale "comandantilor sefi" de functiile civile mai importante ale "inaltilor comisari", a caror reuniune va constitui Inalta Comisie Aliata in contact permanent cu guvernul german.

Consiliul Parlamentar propus in iulie 1948, isi incepe lucrarile in septembrie 1948 si redacteaza un proiect constitutional pe care-l supune comandantilor-sefi aliati, in 8 februarie 1949. Proiectul e respins, tratativele continua in martie si aprilie, concretizandu-se pe 8 mai intr-o Constitutie-"legea fundamentala de la Bonn". Se prevedea in aceasta ca RFG era o federatie de 11 landuri ale Germaniei de vest, fiecare land avea propria Constitutie. Legea fundamentala a fost aprobata de landuri si de cei 3 guvernatori militari aliati. Pe 14 august au loc alegeri in Germania, liberalul Theodor Heuss a fost ales presedinte al RFG pe 12 septembrie, iar pe 15 septembrie Adenauer a fost ales cancelar. "La sfarsitul lunii septembrie 1949, Germania de vest exista din nou ca putere politica autonoma" .

In 1949 zonele occidentale se reunesc si formeaza Republica Federala Germania (Germania Occidentala). Aceasta "nu a fost creata asadar prin actiunea unei natiuni germane suverane, ci a rezultat din dorinta SUA, Marii Britanii si a Frantei de a contopi zonele lor de ocupatie intr-o entitate functionala" . Aceste puteri au acordat populatei din zona, dreptul de a-si crea un stat sub tutela aliata. Pe 22 noiembrie 1949, ocupantii occidentali presati de SUA, accepta sa inceapa negocieri cu cancelarul Adenauer si acum semneaza acordurile de la Petersberg, prin care Germania accepta sa ceara admiterea in "Autoritatea Internationala a bazinului Ruhr", lucru care se refuzase pana atunci. Germania se angaja sa-si pastreze demilitarizarea teritoriului sau, primea in schimb concesii in privinta constructiilor navale si oprirea demontarii unor uzine importante. "Acordurile de la Petersberg puneau capat practic despagubirilor de razboi in Germania" .

Ca raspuns la aceasta actiune, sovieticii au solicitat intalnirea la Berlin a unui Consiliu al poporului german, care a proclamat pe 7 octombrie crearea unei Republici Democrate Germane (Germania de est). Liderul comunist Otto Grotewohl al RDG a fost numit ministru-presedinte. RDG a obtinut puteri mai inseminate intrucat administratia militara sovietica a fost dizolvata pe 10 octombrie, iar germanii de aici au primit dreptul de a-si gestiona singuri afacerile externe. " Trebuie specificat faptul inca in noiembrie 1947 a avut loc "Congresul poporului pentru unitate si pace dreapta", initiat de conducerea sovietica avand ajutorul Partidului Socialist al Unitatii Germane-PSUG. Congresul a fost creat "pentru a mobiliza sentimental national german impotriva tendintei puterilor occidentale care doreau crearea statului german vestic" . Sovieticii sustineau crearea unui govern al tuturor germanilor, dar participarea germanilor din vest a fost redusa. A urmat un al doilea Congres al poporului in martie 1948, urmarindu-se deja solutia separarii estului, astfel acestia au instalat un "Sfat popular german" permanent, format din 400 de membrii si mai multe subcomisii. Pana in iulie 1948, acest sfat intocmise proiectul pentru constitutia intregii RDG, constitutie promulgata pe 22 octombrie 1948, dar s-a asteptat totusi modul in care evenimentul legat de criza Berlinului va evolua. Cand politica blocadei s-a dovedit un esec, Miscarea pentru Congresul Poporului a fost sustinuta pentru pregatirea unui stat separate. Pe 19 martie 1949, Sfatul poporului a confirmat preluarea formala a constitutiei RDG-ului si a anuntat alegeri viitoare generale pentru un al treilea "Congres al poporului", in landurile zonei de ocupatie sovietica. Congresul aproba constitutia pe 29 mai 1949, formand un nou Sfat Popular constituit pe 7 octombrie numit fiind "Adunarea Nationala provizorie" a RDG-ului. In acest timp s-au desfasurat si primele alegeri pentru Bundestagul vest-german si s-a constituit primul govern federal. "Noile organe erau total independente de guvernul militar sovietic, zona de ocupatie sovietica urma sa fie atrasa in sfera tarilor de democratie populara, constituite dupa modelul sovietic" .In 1952 landurile au fost desfiintate si inlocuite de regiuni mai mici, care erau mai usor controlate de centru" . A fost declarat stat suveran in anul 1954, dar nu a fost recunoscut de vestici. Orasul Berlin era situat cam la 100 de mile in interiorul Germaniei de est, lucru care constituia o problema pentru occidentali, pana la urma Berlinul va fii impartit in 2 sectoare.

Initial, statutul celor 2 Germanii era aproape identic."Amandoua aveau presedinti ca sefi oficiali ai statului, pe langa liderii politici ai guvernului (cancelar in vest, prim-ministru in est), ambele aveau Camere Inferioare ale Parlamentului, rezultate in urma alegerilor nationale si Camere Superioare reprezentand regiunile (Lander)" . Nici una din Constitutii nu prevedea o forma speciala de sistem social si economic, Constitutia RFG urmarea reunificarea finala a celor 2 state, iar cea a RDG era formulata in termeni care ar fi facut posibila reunificarea. Existau diferente de principiu in ce priveste sistemele politice, democratia vest-germana era bazata pe alegeri generale libere pentru un numar mare de partide, alegerile avand loc o data la 4 ani, pe de alta parte Constitutia est-germana era bazata pe principiul marxist-leninist al centralismului democratic, in care partide politice si organizatii de masa reprezentate in parlament, aveau un numar fix de locuri.

RFG sub conducerea Uniunii Crestin Democrate (CDU) intre 1949-1969, si-a reconstruit economia repede si a devenit o putere economica majora pe continent. In timpul lui Adenauer si al continuatorilor sai, in octombrie 1949 a devenit membra a Organizatiei pentru Cooperare Economica Europeana-OEEC-, in aprilie 1951 a intrat in Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului-CECA-, iar in mai acelasi an a devenit membru deplin al Consiliului Europei. A devenit parte integranta a sistemului occidental de securitate, a intrat in NATO in 1955, iar in 1957 prin Tratatul de la Roma a devenit membru fondator al Comunitatii Economice Europene-CEE. "Implicarea in sistemul occidental de aparare a fost considerata esentiala pentru securitatea vest-germanilor si a dezvoltat o relatie apropiata cu SUA in anii '50" . RFG ataca verbal regimul comunist din RDG, negand existenta acesteia prin Doctrina Hallstein si pretindea ca ea e singura succesoare legitima a statului german de dinainte de razboi.

"Participarea sa la procesele de integrare a fost considerata o cale de reabilitare a tarii in fata vecinilor si de stopare a temerilor lor privind o posibila revenire a puterii militare germane" . RFG nu a avut suveranitate deplina pana in 1955.

Dupa crearea celor 2 state germane, minimalizarea, stagnarea contactelor reciproce au caracterizat politica dintre germani si politica internationala, in perioada 1950-1960. In Occident politicienii vorbeau despre "refularea dominatiei comuniste in Europa

estica si cereau alegeri libere, care sa declanseze unificarea Germaniei" .US considera alegerile libere in Germania,"renuntarea la prada de razboi si sacrificarea sistemului communist in Germania de est" . Cea mai mare concesie, la care sovieticii s-au gandit a fost propunerea de la Moscova din ianuarie 1959, conform careia "cele 2 state urmau sa existe in continuare si sa formeze o confederatie" . Aceasta confederatie nu ar fi trebuit sa adere la nici o alianta militara indreptata impotriva vreuneia dintre invingatoarele celui de-al Doilea Razboi Mondial.

In acest mod s-au desfasurat evenimentele, care au avut ca si punct central soarta Germaniei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.