| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Raportul Leuchter
Raport privind presupusele camere de gazare de la
expert in echipamente de executie
Primul raport Leuchter
Raport privind presupusele camere de gazare de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek (Polonia), realizat de un expert in echipamente de executie
COMENTARIILE EDITURII
Sunt putine momente in istorie cand un document are puterea sa zdruncine un mit istoric si o legenda atat de mare, asa cum este cea a Holocaustului evreilor, afirmatia ca germanii au gazat milioane de evrei in lagarele de concentrare din Polonia din timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Raportul Leuchter este unul dintre aceste documente rare si de pret. Intocmit si scris de Fred A. Leuchter, consultant american pentru proiectarea, construirea si intretinerea camerelor de gazare, raportul prezinta metodologia si constatarile primei investigatii stiintifice a locatiilor din Polonia unde se presupune ca ar fi avut loc gazarile. Concluzia lui Leuchter, dupa inspectarea locatiilor si analizarea probelor la un laborator competent, prelevate din pereti si podele pentru determinarea continutului total de cianuri, este indubitabila: presupusele camere de gazare nu puteau fi, nici atunci si nici acum, camere de gazare.
David Irving, distinsul istoric englez, a catalogat Raportul Leuchter ca fiind un document "soc" care a fost esential in intarirea convingerii sale ca intreaga mitologie a Holocaustului poate fi pusa acum la indoiala. Este un document pe care istoricii "Holocaustului' il pot ignora numai cu pretul pierderii reputatiei lor de istorici obiectivi. Dupa Raportul Leuchter, nu mai pot fi sustinute acuzatiile de genocid savarsit de germani impotriva evreilor, folosind camere de gazare ca instrument al crimei.
CUVANT INAINTE
de Robert Faurisson
Fred A. Leuchter, in varsta de 45 de ani, este un inginer din Boston, Massachusetts, specializat pe proiectarea echipamentelor de executie folosite in inchisorile din SUA. Unul dintre principalele sale proiecte a fost proiectarea unei noi camere de gazare pentru penitenciarul de stat din Jefferson City, Missouri.
In ianuarie 1988 am fost in Toronto, Canada, sa ajut apararea dlui Ernst Zndel, un germano-canadian care era acuzat de raspandirea de stiri false prin publicarea brosurii "Chiar au murit sase milioane?", in care se combatea ideea ca nazistii ar fi omorat sase milioane de evrei in al doilea razboi mondial, in principal in camere de gazare care foloseau gaz hidrocianic (Zyklon B).
Ernst Zndel mai fusese acuzat, pentru acelasi lucru, si in 1985. Procesul a durat sapte saptamani si s-a incheiat cu condamnarea lui la 15 luni de inchisoare. In ianuarie 1987, Curtea de Apel din Ontario a anulat procesul din cauza gravelor erori de procedura si a cerut rejudecarea procesului. Noul proces a inceput pe 18 ianuarie 1988 si la data prezentei era inca in derulare.
Primele mele discutii cu Fred Leuchter au avut loc la Boston, pe 3 si 4 februarie 1988. Am fost impresionat de concizia raspunsurilor sale la intrebarile mele si de abilitatea sa de a explica orice detaliu al procedurilor de gazare. El mi-a confirmat natura deosebit de periculoasa a unei executii cu gaz hidrocianic. Executii cu acest gaz au fost facute pentru prima oara in SUA in 1924, dar chiar si in 1988 existau dificultati majore la construirea camerelor de gazare, inclusiv problema scaparilor. Am observat ca Fred Leuchter nu a pus in discutie notiunea standard de Holocaust.
Dupa intoarcerea mea de la Boston la Toronto si dupa ce i-am spus lui Ernst Zndel despre discutia mea cu Fred Leuchter, dl Zndel a hotarat sa-i solicite acestuia sa redacteze o opinie privind presupusele camere de gazare de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek.
Dl Leuchter a acceptat, dupa ce a petrecut un weekend la Toronto analizand fotografii aeriene din timpul razboiului ale lagarelor, planuri ale crematoriilor si presupuselor camere de gazare, documente despre Zyklon B si diapozitive facute la aceste locatii in anii 1970 de catre cercetatorul suedez Ditlieb Felderer.
Pe 25 februarie 1988, Dl Leuchter a plecat in Polonia impreuna cu sotia sa Carolyn, secretarul sau Howard Miller, operatorul video Jurgen Neumann si interpretul de polona Tjudar Rudolph. Ei s-au intors dupa opt zile, pe 3 martie.
La intoarcere, Fred Leuchter si-a scris raportul de 192 pagini, inclusiv anexele. Concluziile sale erau clare: dovezile erau coplesitoare, in sensul ca nu a existat nici o camera de gazare la Auschwitz, Birkenau si Majdanek si ca presupusele camere de gazare din aceste locuri nu ar fi putut fi, nici atunci si nici acum, folosite sau macar banuite ca ar fi servit ca si camere de gazare.
Pe 20 si 21 aprilie 1988 el a comparut ca martor la Toronto. La inceput a raspuns intrebarilor puse de avocatul dlui Zndel, Douglas H. Christie, asistat de Keltie Zubko si Barbara Kulaszka. Dl Leuchter a trecut apoi printr-o examinare incrucisata derulata de procurorul John
Pearson, asistat in timpul procesului de un alt procuror, un functionar judecatoresc, cu frecvente consultari cu niste consultanti evrei care stateau chiar in spatele lui in sala de judecata.
Examinarea si examinarea incrucisata au avut loc in prezenta unui judecator si a unui juriu cu 11 membri. Atmosfera din sala de judecata era extrem de tensionata. Eu stateam langa cativa experti revizionisti, printre care si Dr. William Lindsey, cercetator chimist sef la Dupont Corporation inainte de pensionarea sa in 1985. Toata lumea din sala, indiferent de pozitiile personale privind subiectul in discutie, era constienta ca participa la un eveniment istoric. Mitul camerelor de gazare era pe sfarsite.
In ziua anterioara, directorul Penitenciarului statului Missouri, Bill Armontrout, prezentase marturia sa explicand procedurile si functionarea camerelor de gazare cu cianura. Pentru oricare ascultator atent, a rezultat clar ca fiind foarte dificil sa executi o persoana in acest fel, presupusa executie a unor sute de mii de persoane de catre germani, folosind Zyklon B, ar echivala cu a mana o turma de pisici.
Dupa
Fred Leuchter pe banca martorilor a venit Dr. James Roth, Director la Alpha
Analytical Laboratories din
Cred ca
am fost primul care a aratat ca toate studiile privind presupusele
camere de gazare germane cu Zyklon B ar trebui sa inceapa cu un
studiu al camerelor de gazare americane. Inca din 1977, cu ajutorul unui
prieten american, Eugene C. Brugger, avocat in
In anii care au urmat, articolele mele despre camerele de gazare germane s-au referit intotdeauna la camerele de gazare americane. Aceste articole au inclus "Zvonul despre Auschwitz sau problema camerelor de gazare," publicat pe 29 decembrie 1978 intr-un cotidian francez, Le Monde, si un lung interviu publicat in august 1979 in periodicul italian Storia Illustrata. Am vizitat camera de gazare din Baltimore, Maryland in septembrie 1979 si am obtinut opt fotografii ale camerei si documentatie aferenta. Apoi, in timpul unei intalniri avute la New York City sub conducerea lui Fritz Berg, am prezentat Fisa de Verificare pentru Camera de Gazare de la penitenciarul din Baltimore si am discutat implicatiile acesteia. In 1980, in primul numar al nou-creatului Jurnal de Studii Istorice, am publicat un articol numit "Tehnica gazarii," in care descriam destul de detaliat procedurile din camerele de gazare folosite in SUA. In acelasi an, am publicat in "Verit historique ou verit politique?", opt fotografii ale camerei de gazare din Baltimore. Filmul meu intitulat "Problema camerelor de gazare," realizat in 1982, incepea cu o analiza a camerelor de gazare americane.
In 1983 am realizat pentru Institutul de Studii Istorice din Los Angeles, o carte despre controversa Holocaustului, care includea, pentru prima oara, o lista a intrebarilor puse garzilor de la penitenciar si raspunsurile lor. Cartea nu a fost publicata niciodata; pe 4 iulie 1984, de ziua independentei SUA, arhivele institutului au fost distruse intr-un incendiu, care a distrus viabilitatea financiara a institutului. O serie de proiecte, printre care si cartea mea, au fost abandonate.
Holocaustul e prezentat ca avand proportii uriase. Insa acest urias, asa cum arata Dr. Arthur Butz in "Inselatoria secolului douazeci," este un urias cu picioare de lut. Pentru a vedea picioarele de lut, e suficient doar sa mergem la lagarul de concentrare de la Auschwitz. Cu cuvintele Dr-lui Wilhelm Staglich, "teza exterminarii sta in picioare sau cade odata cu afirmatia ca Auschwitz a fost o 'fabrica a mortii'." Pentru mine, intregul mister de la Auschwitz este concentrat pe cei 65 m2 ai presupusei camere de gazare de la Auschwitz I si pe cei 210 m2 ai presupusei camere de la Birkenau. Acesti 275 m2 trebuiau examinate minutios imediat dupa razboi, de catre aliati, dar o asemenea examinare nu a avut loc niciodata. Magistratul polon Jan Sehn a ordonat cateva cercetari la Auschwitz, dar nici una la camerele de gazare propriu-zise.
Cercetarile facute de revizionisti au aratat ca locurile presupuselor camere de gazare nu puteau fi folosite pentru asa ceva. Ditlieb Felderer a publicat fotografii care arata o constructie indoielnica de tuburi si usi catre camerele de gazare si lipsa petelor albastre de acid prusic de pe pereti. Eu insumi descoperisem in 1975 in arhivele Muzeului Auschwitz (arhive bine pazite de gardieni) planurile acestor presupuse camere de gazare si am fost primul care le-a publicat in diferite carti si articole. Aceste planuri au fost aratate si la prima conventie a Institutului pentru Studii Istorice din Los Angeles in 1979, cand a fost prezent si dl Zndel. In realitate, aceste presupuse camere de gazare au fost morgi sau, asa cum apare pe planuri, "Leichenhalle" pentru Krema I (transformat ulterior in adapost antiaerian) si "Leichenkeller" pentru Krema II.
Oricum, pentru a obtine o confirmare stiintifica deplina a ceea ce am vazut noi si ce au descoperit cercetarea si documentele revizioniste, trebuia gasit un specialist in camere de gazare americane. Am incercat mult timp sa gasesc un asemenea specialist, dar sincer, nu credeam sa gasesc un om care sa fie nu doar expert pe o asemenea tehnologie, dar si suficient de curajos pentru a intreprinde o investigatie in Polonia si pentru a publica rezultatele, chiar daca ele confirmau concluziile revizioniste. Din fericire, m-am inselat.
Fred Leuchter era specialistul. El a mers in Polonia, a intreprins cercetarea detaliata, si-a scris raportul si a depus marturie intr-un tribunal canadian in favoarea Dlui Zndel. Facand aceasta, intr-un fel el a intrat in istorie.
Fred Leuchter este un ins modest, dar hotarat, care vorbeste la obiect. Ar fi un profesor excelent si are darul de a-i face pe oameni sa inteleaga implicatiile oricarei probleme dificile. Cand l-am intrebat daca nu ii este frica de urmarile periculoase, el a raspuns: "Realitatea e realitate." Dupa ce a citit Raportul Leuchter, David Irving, renumitul istoric britanic, a afirmat pe 22 aprilie 1988 in timpul marturiei sale de la Toronto ca acesta este un document "soc" care va deveni esential pentru orice istoric din viitor care scrie despre al doilea razboi mondial.
Fara Ernst Zndel, aproape nimic din ceea ce a iesit la suprafata acum n-ar fi fost de conceput. El sacrifica totul in lupta sa pentru adevar istoric si traieste in conditii dificile, avand de infruntat dusmani influenti si puternici. Presiunea asupra lui este permanenta si capata cele mai neasteptate si uneori mai vicioase forme. Are insa o personalitate puternica si harisma. Stie cum sa analizeze o situatie data, sa evalueze raportul de forte, sa transforme o adversitate intr-un avantaj. Din toate partile lumii el atrage si mobilizeaza persoane competente. Este un om profund, un geniu care combina bunul simt cu o intelegere autentica a oamenilor si a situatiilor.
Este posibil sa ajunga din nou in inchisoare pentru cercetarile si crezul sau sau poate fi chiar deportat. Toate acestea sunt posibile. Orice se poate intampla atunci cand are loc o criza intelectuala si o realiniere a unor concepte istorice de asemenea dimensiuni. Revizionismul este cea mai mare aventura intelectuala a acestui sfarsit de secol. Orice s-ar intampla, Ernst Zndel este deja un invingator. Este activistul pacifist care si-a obtinut victoria prin forta ratiunii si a convingerii.
Robert Faurisson
23 aprilie 1988
Toronto
P.S. Ernst Zndel a fost gasit vinovat pe 11 mai 1988 de raspandirea voita de stiri false despre Holocaust. A fost condamnat la 9 luni de inchisoare si eliberat pe cautiune dupa ce a semnat un ordin prin care i se interzice sa scrie sau sa vorbeasca despre Holocaust pana la incheierea procedurii de apel. Astfel sta alaturi de Galileo Galilei.
P.P.S. Curtea Suprema a Canadei, pe 27 august 1992, a anulat condamnarea lui Ernst Zndel si a declarat legea conform careia el fusese tarat prin tribunalele canadiene timp de 9 ani drept neconstitutionala. Canada a refuzat sa-i ceara scuze lui Ernst Zndel pentru acest lucru si a respins cererea lui de despagubire pentru cheltuielile de judecata.
INTRODUCERE
In februarie 1988 am fost contactat de Dr. Robert Faurisson din partea Dlui Ernst Zndel si mi s-a solicitat sa investighez si sa evaluez din punct de vedere stiintific fostele crematorii si presupusele camere de gazare folosite de nazisti in Polonia si sa prezint o opinie inginereasca privind fezabilitatea si eficacitatea lor. Dupa o intalnire cu Dl Zndel, cu avocatul apararii Douglas H. Christie si cu membrii personalului, unde s-a discutat proiectul, mi s-a spus ca rezultatele mele vor fi folosite in procesul impotriva lui Zndel, care comparea atunci in fata instantei din Toronto.
Intelegand aceasta, s-a stabilit ca investigatia va include Auschwitz, Birkenau si Majdanek (Lublin) si toate crematoriile si presupusele camere de gazare asociate. Am acceptat propunerea si pe 25 februarie 1988 am condus o echipa de investigatori in Polonia. Aceasta echipa a constat din mine, sotia mea Carolyn Leuchter; Dl Howard Miller, secretar; Dl Jurgen Neumann, cameraman; si Dl Tjadar Rudolph, interpret de limba polona. Ne-am intors pe 3 martie 1988 dupa ce am inspectat instalatiile respective de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek. Prezentul raport si constatarile mele sunt rezultatul acestor investigatii realizate in Polonia.
SCOPUL
Scopul acestui raport si investigatia pe care se baza acesta era de a determina daca presupusele camere de gazare si crematoriile din cele 3 locatii din Polonia, si anume Auschwitz, Birkenau si Majdanek, ar fi putut fi folosite conform descrierii din literatura despre Holocaust.
Scopul includea investigatii si inspectii la instalatiile fizice, constructia acestor instalatii si o descriere a procedurilor folosite la aceste instalatii, pentru stabilirea cantitatilor de gaz folosite, a timpilor implicati in proceduri (executie si aerisire), dimensiunile fizice ale camerelor relativ la numarul de ocupanti si procedurile si timpii implicati in manipularea si incinerarea cadavrelor, cu intentia de a determina credibilitatea si veridicitatea rapoartelor operationale nesustinute.
Acest scop nu include determinarea numarului de persoane care au murit sau au fost omorate prin alte mijloace decat gazarea sau cum a avut loc Holocaustul. Nu este deci intentia autorului sa redefineasca Holocaustul in termeni istorici, ci doar sa ofere o dovada si informatii stiintifice obtinute la fata locului si sa prezinte o opinie pe baza tuturor datelor stiintifice, tehnice si cantitative disponibile legate de scopul si utilizarea presupuselor camere de gazare si a crematoriilor de la locatiile investigate.
PREAMBUL
Investigatorul principal si autorul prezentului raport privind proiectarea si construirea echipamentelor pentru executii a lucrat in mod specific si a proiectat astfel de echipamente in Statele Unite, folosite la executia condamnatilor cu ajutorul cianurii de hidrogen gazoase.
Investigatorul a inspectat instalatiile de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek, a efectuat masuratori, a prelevat probe, a analizat schitele si literatura privind procedurile privind camerele de despaduchere DEGESCH, gazul Zyklon B si materialele privind procedurile de executie. Multe dintre aceste materiale au fost literatura achizitionata si consultata la locatiile din Polonia, inclusiv copii ale desenelor originale ale Krema I, II, III, IV si V.
AMPLOARE
Acest studiu include o inspectie fizica si date cantitative obtinute la Auschwitz, Birkenau si Majdanek, literatura furnizata de oficialii de la cele 3 muzee, planse ale Krema I, II, III, IV si V obtinute de la muzee, materiale legate de camerele si instalatiile de despaduchere DEGESCH (inclusiv echipamente si proceduri pentru gazul Zyklon B), o descriere a procedurilor operationale de la aceste instalatii si probe luate de la Krema investigate.
In plus, la realizarea acestui raport au fost folosite date constructive ale camerelor de gazare din SUA, proceduri operationale provenind din experienta investigatorului in domeniu, precum si o investigare a crematoriilor si procedurilor din SUA. Utilizand toate aceste date, investigatorul si-a concentrat studiul pe determinarea:
(a) posibilitatii presupuselor camere de gazare de a realiza executia in masa a unor oameni, prin folosirea gazului Zyklon B la Auschwitz I si Birkenau si a monoxidului de carbon si/sau Zyklon B la Majdanek;
(b) posibilitatii crematoriilor investigate de a incinera presupusul numar de cadavre in perioada de timp data.
REZUMAT SI CONSTATARI
Dupa studierea literaturii disponibile, examinarea si evaluarea instalatiilor existente la Auschwitz, Birkenau si Majdanek, cunoscand criteriile de proiectare ale functionarii camerelor de gazare, dupa investigarea tehnologiilor de incinerare si inspectarea crematoriilor moderne, autorul constata ca nu exista nici o dovada la instalatiile despre care se afirma ca sunt camere de gazare. In plus, constata ca din cauza constructiei si a realizarii acestor instalatii, acestea nu puteau fi folosite ca si camere de gazare.
Mai mult, o evaluare a instalatiilor de incinerare produce dovada concludenta care contrazice presupusul numar de cadavre incinerate in perioada de timp data. In consecinta, in opinia autorului, nici una dintre aceste instalatii nu a fost folosita vreodata la executia unor oameni, iar crematoriile nu ar fi putut suporta pretinsul numar de cadavre incinerate care li se atribuie.
METODOLOGIE
Procedurile folosite in acest studiu si analiza stiintifica care au generat acest raport au fost urmatoarele:
1. Studiul general al materialelor disponibile.
2. Inspectia pe teren si examinarea instalatiilor, care a inclus prelevarea datelor fizice (masuratori si informatii constructive) si o proba de material (caramida si mortar) care a fost trimisa in SUA pentru analize chimice.
3. Analiza datelor logistice vizuale si inregistrate pe teren.
4. Compilarea datelor obtinute.
5. Analiza informatiilor dobandite si compararea acestor informatii cu informatiile si cerintele cunoscute si dovedite, de proiectare, procedurale si logistice, pentru camerele de gazare si crematoriile actuale.
6. Analiza chimica a materialelor prelevate de pe teren.
7. Concluzii pe baza dovezilor obtinute.
UTILIZAREA HCN SI ZYKLON B CA FUMIGEN
Cianura de hidrogen gazoasa (HCN sau acidul hidrocianic) a fost folosita ca fumigen inca din primul razboi mondial (RM1). Era folosita in conjunctie cu aburul si cu aerul cald, si in timpul RM2 in conjunctie cu D.D.T., de catre SUA si aliatii lor. HCN este produs in general prin reactia chimica dintre cianura de sodiu si acidul sulfuric diluat. Reactia chimica genereaza degajarea de HCN, ramanand acidul prusic (acidul hidrocianic). Aceasta reactie are loc in mod normal intr-o incinta ceramica.
Aceasta procedura a fost folosita pentru controlul pestelor si a bacteriilor pe vase, in cladiri si in incaperile si structurile cu o constructie speciala. Trebuie respectate anumite instructiuni de proiectare si manipulare pentru a asigura siguranta operatorilor. Cianura de hidrogen este unul dintre cele mai puternice si mai periculoase chimicale fumigene. Cladiri special construite sau modificate in acest sens sunt folosite de armata si de organizatiile de sanatate din lumea intreaga. HCN este folosit peste tot pentru controlul bolilor; in mod special pentru ciuma si tifos, si pentru controlul soarecilor, puricilor si paduchilor.
Camere speciale erau folosite inca din timpul RM1 in Europa si SUA. Unele dintre acestea au fost folosite si de armata germana in Europa inainte si in timpul RM2 si mult mai devreme de Serviciul de Imigrare al SUA in Ellis Island, New York Harbor. Multe dintre aceste camere pentru dezinfectare au fost fabricate de DEGESCH, o firma germana din Frankfurt. In timpul razboiului, DEGESCH supraveghea distributia de Zyklon B. DEGESCH fabrica si acum HCN.
Zyklon B era un preparat comercial care continea acid hidrocianic. Denumirea "Zyklon B" este o marca comerciala. HCN era produs in fabrica si livrat intr-o forma unde HCN era absorbit intr-un suport poros, de lemn sau creta. Era livrat ca pastile sau fulgi. Acest preparat era sigilat in cutii etanse care necesitau un instrument special de deschidere. In aceasta forma, HCN - Zyklon B era mult mai sigur si mai usor de folosit. Gazul Zyklon B rezultant era HCN.
Pastilele sau fulgii trebuiau imprastiati pe podeaua incaperii de curatat sau folositi intr-o incapere unde se circula si se incalzea aerul din camera la peste 25,7 grade C. Daca se folosea in cladiri, vase sau corturi pentru a curata lemn sau produse, suprafata trebuia incalzita peste aceasta temperatura - punctul de fierbere al HCN. Daca nu se facea asa, rezultatul era un timp mult mai lung pentru realizarea curatarii. Operatiunea necesita minim 24 - 48 ore.
Dupa tratare, aerisirea incaperii trebuie sa fie de minim 10 ore, in functie de locatie si volum, si chiar mai mult daca cladirea nu are ferestre sau ventilatoare. Zona tratata trebuie testata apoi chimic daca mai exista gaz, inainte de a se intra acolo. Uneori se folosesc masti de gaz, dar nu sunt sigure si nu trebuie sa fie folosite mai mult de 10 minute. Trebuie purtat un costum special pentru a preveni afectarea pielii. Cu cat e mai ridicata temperatura si mai uscata locatia, cu atat manipularea va fi mai rapida si mai sigura.
CRITERII DE PROIECTARE PENTRU O INSTALATIE DE CURATARE
O instalatie de curatare, cladire sau incapere, trebuie sa respecte niste cerinte de baza. Trebuie sa fie etansa, sa se poata incalzi, sa aiba instalatii de circulare a aerului si de aerisire, sa aiba un cos de evacuare inalt si un mijloc de imprastiere uniforma a gazului (la fel si pentru materialul Zyklon B).
Mai intai, daca incaperea se foloseste astazi, ea trebuie sa fie o incinta sudata si testata la presiune, acoperita cu o vopsea inerta (epoxi), inox sau plastic (PVC). Usile trebuie sa aiba garnituri dintr-un material rezistent la HCN (azbest, neopren sau Teflon). Daca este o cladire, ea trebuie construita din caramida sau piatra si acoperita la interior si exterior cu o vopsea inerta (epoxi), smoala sau asfalt. Usile si ferestrele trebuie sa aiba garnituri sau sa fie etansate cu panza gudronata sau cauciucata si etansate cu neopren sau smoala. In oricare din cazuri, suprafata trebuie sa fie foarte uscata. "Etansare" are doua sensuri: in primul rand, sa previna mecanic scaparile dinspre interior, in al doilea rand sa faca suprafetele interioare rezistente la impregnarea cu gaz Zyklon B.
In al doilea rand, camera sau structura trebuie sa aiba un generator de gaz sau un sistem de distributie pentru Zyklon B, care sa sufle aer cald peste Zyklon B sau generator (generatorul poate fi incalzit cu apa daca e etans) si sa circule aerul cald si gazul. Amestecul necesar pentru curatare este de 3200 parti la un milion (ppm) sau 0,32% volum total HCN. Camera nu trebuie sa aiba obstructii si sa asigure un debit puternic si constant de aer.
In al treilea rand, camera sau structura trebuie sa aiba un mijloc de evacuare a amestecului otravitor si sa-l inlocuiasca cu aer curat. In general aceasta se realizeaza cu un ventilator de admisie sau evacuare, cu vane de admisie/evacuare de o marime suficienta pentru a permite un debit anume de aer. De obicei, un ventilator de un picior cub pe ora si o deschidere de evacuare ar permite un schimb complet al aerului in jumatate de ora si trebuie utilizate timp de cel putin dublul timpului necesar - o ora sau doua ore. Cu cat e mai mare incaperea, cu atat mai putin practic e aceasta (din cauza marimii ventilatoarelor disponibile) iar timpii de evacuare pot fi de cateva ore sau mai mult.
Evacuarea trebuie efectuata la o distanta sigura deasupra cladirii, unde curentii de aer pot imprastia gazul. Aceasta este de obicei la 20 de metri deasupra structurii, dar e nevoie de mai mult daca structura este protejata de vant. Daca se foloseste un incinerator, cosul poate fi doar de cativa metri inaltime. In general e prea costisitor sa incinerezi HCN din cauza volumului de aer care trebuie manevrat intr-un rastimp scurt.
Temperatura peretilor si a aerului din interior si a aerului de admisie trebuie mentinute la minim 10 grade peste punctul de fierbere al acidului hidrocianic (250 C) pentru a preveni condensarea HCN pe pereti, podea si tavan, precum si in sistemul de evacuare. Daca temperatura este sub 250 C si apare condens, instalatia trebuie decontaminata cu clor sau amoniac, acesta din urma fiind mai eficient. Aceasta se realizeaza stropind peretii automat sau manual. Daca se realizeaza manual, muncitorii trebuie sa poarte costume de protectie (din neopren in general) si sa foloseasca tuburi de oxigen deoarece mastile de gaze sunt nesigure si periculoase. Interiorul cladirii trebuie evacuat mai mult timp pentru ca vaporii de clor sa neutralizeze HCN lichid din sistemul de evacuare. Interiorul cladirii trebuie spalat apoi cu apa si sters bine pentru a se usca inainte de urmatoarea utilizare.
In plus, trebuie verificat interiorul cladirii daca s-a eliminat tot HCN. Testul se poate face cu un detector de gaze sau cu acetat/benziden de cupru. In primul caz, se foloseste un dispozitiv electronic. In celalalt caz, o solutie de benziden este amestecata cu acetat de cupru si folosita pentru a umezi o hartie de test care devine mai mult sau mai putin albastra in functie de prezenta HCN.
CRITERII DE PROIECTARE PENTRU O CAMERA DE GAZARE
Multe dintre cerintele pentru o instalatie de curatare se aplica si pentru camerele de gazare. In general insa, camerele de gazare sunt mai mici si mai eficiente. Nu se recomanda folosirea Zyklon B intr-o camera de gazare din cauza timpului necesar extragerii gazului din suportul (transportatorul) inert. Pana acum, singura metoda eficienta a fost sa produci gazul la fata locului, printr-o reactie chimica intre cianura de sodiu si 18% acid sulfuric. Recent s-a realizat proiectul pentru un generator de gaz care va fi folosit la camera de gazare pentru 2 persoane de la penitenciarului statului Missouri din Jefferson City. Autorul este consultantul pentru proiectarea acestei camere de gazare.
Acest generator foloseste un termoplonjon electric pentru a pre-incalzi HCN intr-un vas cilindric. La momentul folosirii, HCN este deja transformat in vapori si patrunde in incapere prin supape. Dupa utilizare, un sistem de purjare cu azot curata tevile. Timpul total pentru executie este sub patru minute. Camera este evacuata o data la fiecare doua minute, timp de 15 minute, cu aproximativ sapte schimburi complete ale aerului.
Camera poate fi construita din otel sudat sau PVC. Usile si ferestrele trebuie sa fie etanse, de tipul celor folosite in marina. Usa are o garnitura care se inchide cu ajutorul unui singur maner. Toata instalatia electrica si de iluminat este protejata la explozie. Camera include tevaria pentru distribuirea gazului, generatorul de gaz cu sticla de HCN lichid, echipamentul electronic de monitorizare a inimii, doua scaune pentru condamnati si un detector de gaze cu citire afara, cu gradatie de 10 ppm.
Deoarece camera contine un gaz atat de periculos, este folosita la presiune negativa pentru a se asigura ca orice scapare va fi spre interior. Presiunea din camera este controlata cu un sistem de vid care trebuie sa mentina camera la un vid partial de 10 psi (0,7 kg/cm2) (operational: 8 psi plus 2 psi HCN). Presiunea negativa este mentinuta utilizand ambientul exterior ca standard. Acest sistem este controlat electric si ajutat cu o pompa de vid de 17,7 cfm. In plus, exista un presostat care declanseaza sistemele de urgenta daca presiunea din camera ajunge la 12 psi, cu 3 psi peste limita operationala.
Sistemul de admisie si de evacuare este conceput pentru schimbarea aerului la fiecare 2 minute. Aerul este adus cu un ventilator plasat pe admisia in camera si evacuat prin partea de sus a camerei. Supapele de admisie si de evacuare se inchid spre interior pentru a preveni pierderea vidului si sunt programate sa se deschida sincronizat, supapa de evacuare prima. Aerul iese printr-un tub de PVC cu diametru de 33 cm si inalt de 20 m, unde vantul imprastie gazul fara probleme. Aerul care intra trebuie preincalzit pentru ca HCN sa nu condenseze si astfel sa nu fie evacuat.
Detectoarele de gaz se folosesc pentru siguranta. Primul, in camera unde tine usa blocata pana cand nu e sigur, al doilea in afara camerei in zona personalului si a martorilor, unde declanseaza alarmele si pornesc un sistem de admisie si evacuare aer pentru protejarea martorilor, precum si pentru oprirea executiei si evacuarea camerei. Sistemele de siguranta sunt audio-vizuale.
In zona camerei exista dispozitive de respirat pentru cazurile de urgenta (recipiente cu oxigen), precum si truse de prim ajutor pentru HCN, echipamente medicale de urgenta pentru HCN si un resuscitator intr-o zona invecinata pentru personalul medical.
Proiectarea camerei de executie implica multe aspecte complicate. O eroare intr-o anumita zona poate duce la moartea martorilor sau operatorilor.
CAMERE DE GAZARE IN SUA DIN 1920
Prima camera de gazare a fost construita in Arizona in 1920. Era o incapere etansa, cu usi si ferestre cu garnituri, cu un generator de gaz, sistem electric anti-explozie, sistem de admisie si evacuare aer, sistem de adaugare amoniac la aerul de admisie si mijloace mecanice pentru activarea generatorului de gaz si a evacuarii aerului. Admisia de aer consta din cateva supape actionate mecanic. Numai echipamentele sunt schimbate astazi.
Generatorul de gaz consta dintr-un vas ceramic umplut cu solutie de acid sulfuric (18%), cu un sistem mecanic de degajare. Camera trebuia frecata cu amoniac dupa executie, la fel si executatul. Se foloseau aprox. 25 de fulgi de cianura de sodiu a cate 13 grame fiecare, creandu-se o concentratie de 3200 ppm intr-o incapere de 17 m3.
In anii care au urmat, au adoptat camera de gazare cu HCN si alte state, dar modul de executie si tehnica de proiectare s-a schimbat. Eaton Metal Products au proiectat, construit si modernizat majoritatea camerelor. Majoritatea aveau 2 scaune si dispuneau de un sistem de vid pentru a asigura presiunea negativa si scaparile numai spre interior. Toate sistemele foloseau tehnica generatorului de gaz deoarece era cea mai simpla si eficienta procedura pana prin 1960. Nici un sistem nu folosea si nici nu a folosit vreodata Zyklon B.
Motivul este simplu. Zyklon B are nevoie de prea mult timp pentru a scoate HCN din suportul inert si are nevoie de aer cald si de un sistem de control al temperaturii. Nu numai ca gazul nu exista ca atare, dar exista si pericolul de explozie.
Amestecul gazos este in general sub limita de jos a exploziei 0,32% (deoarece amestecul nu trebuie sa depaseasca 3200 ppm), dar concentratia gazului din generator (sau, in cazul Zyklon B, in suportul inert) este mult mai mare si poate fi 90% - 99% per volum. Acesta este HCN aproape pur si poate exista spontan in colturi ale camerei. Temperatura aerului inconjurator sau a aerului incalzit trebuie sa fie mult mai mare si controlata artificial pentru Zyklon B (deoarece evaporarea este un proces strict fizic), unde, cu generatorul de gaz, temperatura poate fi mai mica si necontrolata intrucat reactia chimica din generator este auto-catalitica dupa pornire. Contactele si comutatoarele electrice trebuie sa fie cat mai putine, anti-explozie si in afara camerei. Tehnologia care a aparut dupa 1960 a permis construirea sistemului din Missouri, care va fi cel mai modern construit vreodata, folosind un vaporizator de gaz si un sistem de transport pentru HCN lichid, eliminand pericolul manipularii si aruncarii acidului prusic rezidual dupa executie.
Zyklon B, care in aparenta este cel mai eficient mijloc de furnizare a gazului si eliminare a problemei acidului prusic rezidual, nu poate fi o solutie la aceasta problema. De fapt, folosirea lui Zyklon B ar mari timpul necesar executiei si ar prelungi deci timpul pentru manipularea gazului periculos. In plus, din cauza sistemului de incalzire necesar, ar exista riscul unei explozii. O solutie alternativa ar fi fost incalzirea externa a gazului si circularea amestecului de aer si gaz prin tevaria din afara camerei si apoi inapoi in camera, asa cum se facea la instalatia de despaduchere DEGESCH, dar aceasta ar fi dus la un risc mai mare de scurgeri si pericol pentru utilizatori. Este o constructie ineficienta si extrem de periculoasa sa dai drumul gazului in exteriorul camerei sub presiune. Echipamentul DEGESCH era destinat folosirii in aer liber sau intr-o incapere bine aerisita, si numai in prezenta personalului specializat, fara persoane amatoare in preajma.
In Statele Unite, Arizona, California, Colorado, Maryland, Mississippi, Missouri, Nevada, New Mexico si Carolina de Nord au folosit gazul ca metoda de executie. Dar din cauza pericolelor inerente in manipularea gazului si a costurilor mari de intretinere a echipamentelor, unele state (Nevada, Carolina de Nord si New Mexico) au apelat la injectia letala, daca nu ca singura, cel putin ca o procedura alternativa. Celelalte state probabil vor face la fel. Autorul a fost consultant pentru statele Missouri, California si Carolina de Nord.
In orice caz, din cauza costului producerii gazului HCN si a costurilor mari de intretinere a echipamentelor, gazul a fost si este inca cel mai scump mod de executie.
EFECTELE TOXICE ALE GAZULUI HCN
Testele medicale arata ca o concentratie de cianura de hidrogen gazoasa de 300 ppm in aer este fatala. In general, la executii se foloseste o concentratie de 3200 ppm pentru a se asigura o moarte rapida. Aceasta reprezinta aprox. 120 - 150 grame/ 0,05 m3 de gaz, in functie de temperatura si presiune. 100 ppm HCN este fatal intr-o jumatate de ora. Efectele toxice sunt iritarea si mancarimea pielii, iritarea ochilor, alterarea vederii si afectarea permanenta a ochilor, greata, durere de cap, ameteala, voma si vertij, respiratie accelerata, tensiune arteriala scazuta, inconstienta, convulsii si deces; simptome de asfixiere, dispnee, ataxie, tremur, coma si deces prin oprirea metabolismului oxidativ.
Acidul hidrocianic nu are nevoie sa fie inspirat pentru a fi fatal. La concentratii de peste 50 ppm, utilizatorul trebuie sa poarte un costum chimic pentru a-si proteja corpul si trebuie sa foloseasca un tub de oxigen. Mastile de gaze sunt in general ineficiente si nu trebuie folosite. Trusele de prim ajutor si materialele medicale trebuie sa fie la indemana in toate zonele unde o persoana poate veni in contact cu gazul.
SCURTA ISTORIE A PRESUPUSELOR CAMERE DE GAZARE GERMANE
Pe baza materialelor disponibile autorului, s-a stabilit ca germanii ar fi construit o serie de camere de gazare mari (trei sau mai multi condamnati) pentru executii care au inceput la sfarsitul lui 1941, folosindu-le pana in 1944.
Incepand cu prima presupusa gazare intr-un subsol de la Auschwitz I, doua foste ferme de la Birkenau (Auschwitz II) cunoscute sub numele de casa Alba si casa Rosie sau Bunkerele 1 si 2, Krema I de la Auschwitz, Krema II, III, IV si V de la Birkenau si o instalatie experimentala la Majdanek, aceste constructii se presupune ca foloseau acid hidrocianic sub forma de Zyklon B. Majdanek folosea si monoxid de carbon (CO).
Conform literaturii oficiale obtinute de la Muzeele de la Auschwitz si Majdanek, aceste camere de executie erau situate in lagare de concentrare construite in zone industrializate, iar detinutii erau folositi ca mana de lucru pentru uzinele care sustineau efortul de razboi. Aceste instalatii includeau si crematorii pentru eliminarea ramasitelor celor executati.
In plus, existau si alte presupuse instalatii care foloseau numai CO ca gaz pentru executii, la Belzec, Sobibor, Treblinka si Chelmno (camioane cu gaz). Acestea instalatii au fost chipurile distruse in timpul sau dupa RM2, nu au fost inspectate si nu fac obiectul acestui raport.
Monoxidul de carbon (CO) va fi discutat deocamdata pe scurt. CO este un gaz de executie prost, pentru ca necesita mult prea mult timp pentru a induce decesul - aprox. 30 minute - si daca este putin circulat, si mai mult. Pentru a utiliza CO, este nevoie de o cantitate de 4.000 ppm pentru a putea presuriza incaperea la 2,5 atmosfere. S-a sugerat si CO2 (bioxidul de carbon). CO2 este si mai putin eficient decat CO. Aceste gaze erau aparent produse de motoarele diesel. Motoarele diesel produc emanatii care contin foarte putin monoxid de carbon si ar fi nevoie ca incaperea sa fie presurizata cu un amestec de aer/gaz pentru a exista suficient gaz care sa induca decesul. Monoxidul de carbon la 3000 ppm sau 0,30% provoaca ameteala si durere de cap dupa o expunere de o ora si posibil alte afectiuni pe termen lung.
Concentratiile de 4000 ppm sau mai mari sunt fatale in caz de expunere mai lunga de 1 ora. Autorul considera ca intr-o camera plina la capacitate cu persoane care ocupa aprox. 1 m2 (suprafata minima pentru a asigura circulatia gazului printre ocupanti), ocupantii ar muri de sufocare din cauza ca ei insisi ar consuma oxigenul disponibil, cu mult inainte ca gazul sa-si faca efectul. Astfel, simpla inchidere a condamnatilor intr-un spatiu limitat ar face inutila nevoia de CO sau CO2 dintr-o sursa externa.
Presupusele camere de executie de la Auschwitz I (Krema I) si Majdanek inca exista, oficial in forma initiala. La Birkenau, Krema II, III, IV si V s-au prabusit sau au fost daramate; Bunker I (Casa Rosie) nu mai exista iar Bunker II (Casa Alba) este renovata acum si folosita ca locuinta privata. La Majdanek, primul crematoriu cu petrol a fost renovat iar crematoriul cu presupusa camera de gazare a fost reconstruit, pastrandu-se cuptoarele originale.
Krema I de la Auschwitz, Krema II, III, IV si V de la Birkenau si actualul crematoriu de la Majdanek erau chipurile combinatii de crematorii si camere de gazare. Casele Alba si Rosie de la Birkenau erau numai camere de gazare. La Majdanek, camerele de gazare experimentale nu se aflau langa crematoriu si exista un crematoriu separat care nu mai exista azi.
ALCATUIRE SI PROCEDURI LA PRESUPUSELE CAMERE DE GAZARE
Din studiul documentelor disponibile si a instalatiilor in sine, se observa ca majoritatea presupuselor camere de gazare au fost transformate din niste constructii anterioare. Exista o exceptie - asa-zisele camere experimentale de la Majdanek, care ar fi fost chipurile construite de la zero ca si camere de gazare.
Bunkerele I si II sunt descrise in literatura de la Muzeul Auschwitz ca fiind transformate din simple ferme, cu cateva camere si ferestre etansate. Acestea nu exista in forma lor initiala si nu au fost inspectate. Krema I, II, III, IV si V sunt descrise din punct de vedere istoric iar la inspectia pe teren s-a ajuns la concluzia ca fusesera morgi transformate, legate si adapostite in aceeasi cladire ca si crematoriile. Vizitarea pe teren a acestor structuri a relevat o constructie extrem de deficitara si periculoasa daca ar fi fost folosite ca si camere de gazare. Nici exista nici urma de usi, ferestre sau aerisire cu garnituri. Structurile nu sunt acoperite cu smoala si nici cu vreun alt material care sa previna scurgerile sau absorbtia gazului. Crematoriile din apropiere reprezinta un potential pericol de explozie.
Caramida si mortarul poroase ar fi acumulat HCN si ar fi facut ca aceste instalatii sa fie periculoase pentru om timp de ani de zile. Krema I se afla aproape de Spitalul S.S. de la Auschwitz si are scurgerile din podea conectate la canalul principal al lagarului - ceea ce ar fi dus gazul la fiecare cladire. Nu a existat nici un sistem de aerisire pentru evacuarea gazului dupa folosire si nici sisteme de incalzire sau mecanisme de imprastiere pentru introducerea sau evaporarea Zyklon B. Se presupune ca Zyklon B era introdus prin aerisirile din tavan si prin ferestre, ceea ce nu ar fi permis distribuirea uniforma a gazului sau fulgilor. Aceste incaperi erau mereu umede si neincalzite. Asa cum am aratat anterior, umezeala si Zyklon B sunt incompatibile.
Camerele sunt prea mici pentru a putea incapea pretinsii ocupanti, iar usile se deschid toate spre interior, ceea ce ar ingreuna evacuarea cadavrelor. Cu camerele pline cu oameni, nu ar exista nici o circulatie a HCN in interior. In plus, daca gazul chiar umplea camera pe o perioada mai lunga de timp, cei care ar fi aruncat Zyklon B prin aerisirile din tavan si ar fi verificat decesul celor din interior ar fi murit si ei de expunerea la HCN. Nici una dintre presupusele camere de gazare nu a fost construita in conformitate cu proiectul camerelor de despaduchere care au fost folosite efectiv timp de ani de zile intr-o maniera sigura. Nici una dintre aceste camere nu a fost construita conform proiectelor cunoscute si verificate la instalatiile din SUA din acea perioada. Este ciudat ca presupusii proiectanti ai acestor camere de gazare nu au consultat deloc si nici nu au luat in considerare tehnologia din SUA, singura tara care executa atunci condamnati folosind gaz.
Instalatiile de la Majdanek apar si ele ca imposibil sa fi servit la presupusul scop. Mai intai, exista un crematoriu reconstruit impreuna cu o presupusa camera de gazare. Singurele portiuni de cladire care existau inainte de reconstruire sunt cuptoarele crematoriului. Se afirma ca cladirea a fost reconstruita dupa planuri care nu exista. Totul este astfel construit incat sa nu poata mentine gazul in interior; camera insasi este prea mica pentru a primi numarul de victime care i se atribuie. Cladirea este prea umeda si rece pentru a putea folosi Zyklon B. Gazul ar fi ajuns la cuptoare si, dupa ce i-ar fi omorat pe toti tehnicienii, ar fi cauzat o explozie care ar fi distrus cladirea. Mai mult, constructia, betonul turnat, este radical diferit de celelalte cladiri de aici. Pe scurt, cladirea nu putea fi folosita in scopul mentionat si nu respecta catusi de putin schema minima a unei camere de gazare.
A doua instalatie de la Majdanek apare pe harta ca o cladire in U iar acum sunt de fapt doua cladiri separate. Acest complex cuprinde Baia si Cladirea pentru Dezinfectie 1 si 2. Una dintre cladiri este strict o instalatie de despaduchere si este conceputa la fel ca si celelalte instalatii de despaduchere acceptate de la Birkenau. A doua cladire a complexului este oarecum diferita. Partea din fata a cladirii include o camera de dus si o presupusa camera de gazare. Existenta petelor albastre din aceasta camera corespunde petelor albastre gasite in instalatia de despaduchere de la Birkenau. Aceasta camera are doua aerisiri in tavan care foloseau la aerisirea camerei dupa procedura de despaduchere. Zyklon B ar fi fost asezat pe podea cu mana. Este clar ca aceasta camera nu este o camera de gazare. Are facilitati pentru circularea aerului, dar nu are cos pentru aerisire.
La fel ca si celelalte incaperi, aceasta nu este conceputa si nici nu poate servi de camera de gazare. In spatele acestei cladiri se afla camerele de gazare experimentale. Aceasta zona include un culoar, o cabina de control si doua camere - presupusele camere de gazare. O a treia camera era sigilata si nu a putut fi vizitata. Aceste camere sunt unice in sensul ca ambele au tevi pentru a folosi monoxid de carbon, controlat din cabina. Una dintre camere are o posibila aerisire in tavan, care insa nu strabate acoperisul. Cealalta camera are un sistem de incalzire pentru deplasarea aerului cald in interiorul incaperii. Acest sistem de circulatie este gandit si construit ineficient, avand admisia si evacuarea prea apropiate pentru a putea functiona corect, si nu exista aerisire. Remarcabil la ambele camere este santul sau canalul practicat in cele patru usi din otel, ca pentru montarea unei garnituri. Oficial, ambele camere erau folosite pentru Zyklon B sau monoxid de carbon. Aceasta nu este adevarat.
Dintre cele doua camere, una nu a fost terminata si nu putea fi folosita pentru monoxid de carbon. Nu este conceputa nici pentru HCN, chiar daca se presupuse ca era folosita la asa ceva. Camera mai mare nu a fost conceputa pentru HCN. Indiferent de semnul de pe usa care spune "experimental," aceasta camera nu putea servi la gazarea cu CO din cauza nevoii de a produce 4.000 ppm (concentratia letala) la o presiune de 2,5 atmosfere. Nici una dintre camere nu respecta cerintele de design cu privire la aerisire, incalzire, circulatie sau scurgeri. Caramizile, tencuiala si mortarul nu au fost niciodata acoperite cu vreun material de etansare, nici la interior, nici la exterior.
Cea mai remarcabila caracteristica a acestui complex este aceea ca aceste camere erau inconjurate pe trei laturi cu alei cufundate. Aceasta contravine oricaror norme de manipulare a gazului, in sensul ca scurgerile de gaz s-ar fi acumulat in acest sant si, fiind ferit de vant, nu s-ar fi disipat. Aceasta face ca intreaga zona sa fie un loc extrem de periculos, mai ales daca se folosea HCN.
Autorul conchide ca aceste instalatii nu au fost niciodata destinate nici celei mai mici utilizari a HCN.
CREMATORIILE
Pentru a stabili operabilitatea crematoriilor germane din punct de vedere al destinatiei atribuite lor, trebuie mai intai analizate crematoriile, atat cele vechi cat si cele vechi.
Incinerarea mortilor nu este o idee noua. S-a practicat in multe culturi, timp de secole. Desi s-a practicat timp de mii de ani, a fost oprita de Biserica Catolica pana de curand, cand Biserica si-a schimbat opiniile in a doua jumatate a sec. 18.
Incinerarea era interzisa in iudaism. La inceputul anilor 1800, Europa utiliza incinerarea numai in situatii limitate. Este eficienta in controlul molimelor, pentru crearea de spatiu in zonele aglomerate si pentru a scapa de nevoia depozitarii cadavrelor pe timp de iarna, cand pamantul este inghetat. Primele crematorii din Europa functionau pe carbune sau cocs.
Cuptorul folosit la incinerarea cadavrelor este in fapt o retorta. Primele retorte erau simple cuptoare care eliminau apa din cadavru, reducandu-l la starea de cenusa. Oasele nu pot arde si trebuie deci pulverizate, chiar si astazi. Pivele si maiurile de la inceput au fost inlocuite ulterior de masini de zdrobit. Retortele moderne sunt in majoritate pe gaz, iar unele sunt pe pacura. Nici una din SUA sau Canada nu mai foloseste cocs sau carbune.
Primele retorte erau simple cuptoare de prajit care uscau cadavrele. Retortele moderne au pereti din otel captusit cu caramida si, prin intermediul unui stut, sufla foc peste cadavru, aprinzandu-l si facandu-l sa arda repede. Retortele moderne dispun de o post-combustie pentru re-arderea substantelor poluante din gazele de ardere. Acest al doilea arzator este o necesitate impusa de anumite institutii de protectia mediului. Trebuie remarcat ca nu cadavrele sunt cele care polueaza, ci combustibilii fosili folositi. O retorta electrica, desi mai scumpa, nu produce poluare.
Aceste retorte sau crematorii moderne ard la o temperatura de peste 1.000 grade Celsius. Aceasta temperatura ridicata face cadavrul sa se aprinda singur, permitand oprirea arzatorului. Cosciugele din lemn sau cutiile din carton sunt azi arse impreuna cu corpul. Unele instalatii din Europa sunt folosite la 800 grade Celsius, cu un timp necesar mai mare.
La 1000 de grade C sau mai mult, cu aer suflat din exterior, retortele moderne au nevoie de 1,25 ore pentru a incinera un cadavru. Teoretic, aceasta inseamna 19,2 in 24 de ore. Recomandarile producatorilor, pentru o functionare normala si fara probleme, sunt de maxim trei incinerari pe zi. Cuptoarele vechi, pe pacura, carbune si cocs, cu tiraj de aer fortat (dar fara folosirea directa a flacarii) au nevoie de 3,5 - 4 ore pentru fiecare cadavru.
Teoretic, aceasta inseamna maxim 6,8 cadavre in 24 de ore. Functionarea normala permite un maxim de 3 incinerari in 24 de ore. Aceste calcule se refera la 1 cadavru per retorta per incinerare. Retortele moderne sunt construite toate din otel, captusite cu caramida refractara de inalta calitate. Combustibilul este pompat direct spre retorta si toate comenzile sunt electrice si automate. Cuptoarele pe carbune si cocs nu ard la temperatura constanta (aprox. 870 grade Celsius maxim) si trebuie alimentate manual si temperate sau incalzite in permanenta. Intrucat flacara nu era indreptata catre cadavru, ventilatorul doar imprastia flacarile si facea sa creasca temperatura cuptorului. Acest mod primitiv de exploatare crea probabil o temperatura medie de 760 grade Celsius.
Crematoriile folosite la instalatiile germane vizitate erau de tip vechi. Erau construite din caramida rosie si mortar, captusite cu caramida refractara. Toate cuptoarele aveau retorte multiple, unele erau suflate (desi nici unul nu avea combustie directa), nici unul nu avea post-combustie si functionau toate pe cocs, cu exceptia unuia care nu mai exista, la Majdanek. Nici una dintre retortele inspectate si examinate nu a fost conceputa pentru incinerarea mai multor cadavre. Trebuie mentionat ca, exceptand cazul in care este proiectata special pentru un raport oase/carne/caldura mai mare, retorta nu consuma materialele din interior.
CONSIDERATII PRIVIND HCN, COMPUSII CIANICI SI CREMATORIILE
Asa cum am aratat mai devreme, de la locatiile din Polonia au fost prelevate mostre de caramida, beton, mortar si sedimente. Cianurile si compusii cianici pot ramane intr-un anumit loc timp indelungat si daca nu reactioneaza cu alte substante, pot patrunde in caramida si mortar.
Au fost selectate 31 de mostre de la presupusele camere de gazare de la Krema I, II, III, IV si V. O mostra de control a fost prelevata de la instalatia de despaduchere #1 de la Birkenau. Mostra de control a fost scoasa dintr-o camera de despaduchere, intr-un loc unde se stia ca s-a folosit cianura, aceasta fiind prezenta sub forma unor pete albastre. Testele chimice ale mostrei de control #32 au indicat un continut de cianuri de 1050 mg/kg, o concentratie foarte mare. Conditiile din zona de unde au fost luate aceste mostre sunt identice cu cele din zona mostrei de control, reci, intunecate si umede. Numai Krema IV si V difera, in sensul ca au soare (cladirile au fost daramate) iar razele de soare pot grabi descompunerea cianurilor. Cianura se combina cu fierul din mortar si caramida si devine cianura ferica sau pigment albastru de Prusia, un complex ciano-feric foarte stabil.
De remarcat ca aproape toate mostrele au dat rezultate negative, cele cu rezultate pozitive fiind foarte aproape de nivelul de detectie (1 mg/kg); 6,7 mg/kg la Krema III; 79 mg/kg la Krema I. Absenta rezultatelor pozitive la locatiile testate, comparativ cu mostra de control care avea 1050 mg/kg, demonstreaza faptul ca aceste instalatii nu erau camere de gazare. Micile cantitati detectate ar indica faptul ca in unele locuri aceste cladiri au fost dezinfectate cu Zyklon B - asa cum au fost toate cladirile din zona. In plus, petele albastre indica un continut ridicat de fier - cianura ferica - nu mai exista cianura hidrogenata.
Ar fi fost de asteptat sa se gaseasca un nivel mare al cianurilor in mostrele preluate de la presupusele camere de gazare (datorita cantitatii mari de gaz folosite acolo), peste nivelul gasit in mostra de control. Deoarece s-a constatat contrariul, rezulta ca aceste instalatii nu au fost camere de gazare, atunci cand se iau in calcul si celelalte dovezi obtinute la inspectie.
Dovezi privind functionarea crematoriilor nu exista, deoarece cuptorul de la Krema I a fost reconstruit complet, Krema II si III sunt partial distruse, cu componente lipsa, iar Krema IV si V nu mai exista. La Majdanek, un crematoriu nu mai exista iar al doilea a fost reconstruit, cu exceptia cuptoarelor. Inspectia vizuala de la movila de cenusa de la Majdanek a gasit cenusa de o culoare ciudata, bej. Cenusa din cadavrele umane (conform propriilor investigatii ale autorului) este cenusie. Este posibil ca in amestecul de la Majdanek sa existe nisip. Autorul va discuta in continuare despre presupusele gropi de ardere.
Autorul a inspectat si fotografiat personal gropile de ardere de la Birkenau. Se remarca la aceste gropi nivelul ridicat al panzei freatice - 0.5 m de la suprafata. Descrierea istorica a acestor gropi afirma ca ele erau adanci de 6 metri. Nu poti arde cadavre sub apa, nici chiar daca folosesti un adjuvant (benzina). Au fost inspectate toate amplasamentele gropilor care apar pe hartile muzeului si, asa cum se anticipase, intrucat Birkenau fusese construit pe o mlastina, toate amplasamentele aveau apa la un metru sub pamant. In opinia autorului, la Birkenau nu a existat nici o groapa de incinerare.
AUSCHWITZ, KREMA I
Un studiu
detaliat al presupusei camere de gazare de la Krema I si o analiza de
detaliu a schitelor de constructie existente, obtinute de la
oficialii muzeului, arata ca respectiva camera de gazare era de
fapt, la data presupuselor gazari, o morga si ulterior un
adapost antiaerian. Desenul prezentat de autor in acest raport privind
Krema I a fost refacut pentru perioada de timp dintre 25 septembrie 1941
si 21 septembrie 1944. Acesta prezinta o morga de aprox. 215 m3,
cu 2 usi, nici una cu deschidere spre exterior. O
Exista 4 aerisiri in tavan si o gura de incalzire in zona morgii. Gura este deschisa, fara urme ca ar fi fost vreodata inchisa. Aerisirile din tavan nu au avut garnituri iar lemnul nou indica ca au fost reconstruite recent. Peretii si tavanul sunt tencuite iar podeaua este turnata din beton, cu o suprafata de 78 m2. Tavanul are grinzi iar pe podea se pot vedea urmele peretilor adapostului antiaerian. Iluminatul nu era si nu este nici acum anti-explozie. In podea exista scurgeri care duc in canalul comun al lagarului. Estimand o suprafata de 1 m2 per persoana pentru a permite circularea gazului, ceea ce este totusi foarte stramt, in camera puteau intra maxim 94 de persoane. S-a afirmat ca aceasta incapere putea primi pana la 600 de persoane.
Asa cum am aratat mai devreme, presupusa camera de gazare nu a fost conceputa pentru un asemenea scop. Nu exista nici urma de sistem sau ventilator de evacuare. Sistemul de aerisire al aceste incaperi consta din patru aerisiri in tavan, ventiland mai putin de 1 m din suprafata tavanului.
Evacuarea in acest fel a gazului HCN ar fi avut ca rezultat ajungerea gazului otravitor la spitalul SS, care se afla la mica distanta peste drum, omorand toti pacientii si personalul. Deoarece cladirea nu avea nici o etansare pentru a preveni scurgerile, nu avea usi cu garnituri pentru a preveni patrunderea gazului in crematoriu, avea guri de scurgere care puteau transporta gazul in orice cladire din lagar, nu exista sistem de circulare, sistem sau cos de evacuare, nu exista nici un sistem de distribuire a gazului, era permanent umezeala, nu exista circulatie din cauza numarului de persoane din incapere, si nu exista nici o metoda de a introduce materialul cu Zyklon B, ar fi fost curata sinucidere sa incerci sa folosesti aceasta morga ca si camera de gazare. Rezultatul ar fi fost o explozie, sau scapari care ar fi gazat intregul lagar.
In plus, daca incaperea a fost folosita asa, (pe baza cifrelor DEGESCH de 113 grame per 100 3 m3), s-ar fi folosit de fiecare data 860 grame de Zyklon B gaz (greutatea bruta a Zyklon B este de trei ori greutatea gazului Zyklon B; toate cifrele sunt numai pentru Zyklon B gazos), timp de 16 ore la 5 grade Celsius (pe baza valorilor de curatare oficiale germane). Aerisirea ar lua minim 20 de ore si ar trebuie facute teste daca incaperea este sigura. Este putin probabil ca gazul ar fi putut fi evacuat intr-o saptamana fara un sistem de evacuare. Aceasta contrazice evident pretinsa utilizare a camerei - "cateva gazari pe zi."
BIRKENAU - KREMAS II, III, IV SI V
Studiul detaliat al acestor crematorii a condus la urmatoarele informatii.
Krema II si III erau instalatii construite in oglinda, constand in cateva morgi si un crematoriu cu cate 15 retorte fiecare. Morgile se aflau la subsol iar crematoriile la parter. Se folosea un lift pentru transferul cadavrelor de la morga la crematoriu. Desenele incluse au fost realizate dupa schitele originale obtinute de la Muzeul Auschwitz si dupa observatiile si masuratorile facute la fata locului. Constructiile erau din caramida, mortar si beton.
Zonele investigate au fost presupusele camere de gazare, care apar ca morga nr. 1 pe ambele desene. Asa cum s-a vazut si la Krema I, nu exista aerisire, nici sistem de incalzire, sistem de circulare; nu exista etansare nici la interior, nici la exterior, si nici usi la morgile de la Krema II. Zona a fost examinata de autor si nu s-au gasit urme de usi sau de tocuri de usa. Investigatorul nu a putut analiza si Krema III deoarece lipseau portiuni din constructie. Ambele structuri aveau acoperisuri din beton armat, fara nici o deschizatura vizibila. In plus, rapoartele privind coloanele prin care ar fi circulat gazul nu sunt adevarate. Toate coloanele sunt pline, din beton armat, exact asa cum apar pe planurile germane capturate. Aerisirile din tavan nu au avut garnituri. Aceste constructii ar fi putut fi foarte periculoase daca ar fi fost folosite ca si camere de gazare, ducand la moartea utilizatorilor si la explozie atunci cand gazul ar fi ajuns la crematoriu. Fiecare constructie avea un lift pentru cadavre, de 2,1 metri x 1,35 metri. In mod cert, acest lift era conceput pentru un singur cadavru si un insotitor.
Presupusa camera de gazare de la fiecare dintre Krema II si III avea o suprafata de 232 m2. Aici ar incapea 278 de oameni, luand in calcul ipoteza cu 1 m2. Daca incaperea ar fi fost umpluta cu gaz HCN (113 gr./28 m3) si luand o inaltime a tavanului de 4 m si 560 m3, atunci ar fi fost necesare 2 kg de gaz Zyklon B. Din nou, consideram cel putin o saptamana necesara pentru aerisire (ca la Krema I). Acest timp de aerisire e insa indoielnic, dar il vom folosi in calcule. Valorile de randament calculate pentru Krema II si III (teoretice si reale) si pentru presupusa camera de gazare la capacitate maxima sunt prezentate in Tabelul V. Krema IV si V erau construite in oglinda, cu crematorii cu 2 cosuri si 4 retorte fiecare, cu numeroase camere folosite ca morgi, birouri si depozitare. Camerele interioare nu respectau dispunerea in oglinda. Unele dintre acestea au fost folosite chipurile ca si camere de gazare. Cladirile au fost daramate de mult. Nu s-a gasit nici urma de izolant pe fundatie sau pe podea. Conform rapoartelor, pastilele de Zyklon B erau aruncate prin deschiderile din perete, care nu mai exista acum. Daca planurile cladirii sunt corecte, aceste constructii nu puteau fi camere de gazare, pentru aceleasi motive aratate mai devreme la Krema I, II si III. Constructia este din caramida si mortar, cu podele din beton si fara subsol. Trebuie remarcat ca existenta instalatiilor de executia si incinerare la Krema IV si V este nedovedita.
Pe baza statisticilor obtinute de la Muzeul Auschwitz si a masuratorilor facute pe teren, pentru Krema IV si V relativ la presupusele zone de gazare si considerand o inaltime a tavanului de 4 m, calculele dau urmatoarele:
KREMA IV
174 m2; ar incapea 209 oameni. 425 m3 ar folosi 1,7 kg Zyklon B la 113 gr./28 m3.
KREMA V
476 m2; ar incapea 570 oameni. 1.160 m3 ar folosi 5 kg Zyklon B la 113 gr./28 m3.
Casa Rosie si Casa Alba, denumite si Bunker I si II, au fost chipurile numai camere de gazare, insa nu exista estimari sau statistici disponibile pentru aceste cladiri.
MAJDANEK
La Majdanek exista cateva constructii de interes: crematoriul original, daramat acum; crematoriul cu presupusa camera de gazare, reconstruit azi; Baia si Cladirea pentru Dezinfectare nr. 2, care se pare ca servea la despaduchere; si Baia si Cladirea pentru Dezinfectare nr. 1, care includeau un dus, o camera de despaduchere si una pentru depozitare, si presupusele camere de gazare experimentale, cu CO si HCN.
Primul crematoriu, care a fost daramat, a fost discutat mai devreme. Pentru Baia si Cladirea pentru Dezinfectare nr. 2, desi sunt inchise, inspectarea prin fereastra a vadit ca singura lor functie era aceea de despaduchere, similara celor de la Birkenau. Crematoriul si presupusa camera de gazare, reconstruite, desi au fost discutate mai devreme, vor fi abordate din nou. Cosurile sunt singura portiune din constructia originala care nu a fost reconstruita. Structura de baza pare sa fie din lemn, asa cum sunt si celelalte constructii de la Majdanek (cu exceptia camerelor experimentale). Totusi, o inspectie mai atenta releva faptul ca mare parte din constructie este din beton armat, total incompatibil cu restul zonelor din lagar. Presupusa camera de gazare este vecina cu crematoriul si nu are nici o facilitate (etanseitate) pentru a contine HCN.
Cladirea nu are etansare si nu poate fi folosita in scopul pretins. Oficial reconstruita dupa planurile originale, fizic nu arata a fi mai mult decat un simplu crematoriu cu cateva morgi. Este de departe cea mai mica si mai neinsemnata camera de gazare dintre toate.
Zona de despaduchere / depozitare de la Baia si Dezinfectare nr. 1 este o camera in forma de L, cu partitii interioare si usa din lemn. Are un volum de aprox. 215 m3 si o suprafata de 75 m2. Peretii sunt tencuiti, cu grinzi si cu doua aerisiri in acoperis, fara garnituri. Are un sistem de circulare a aerului care este conceput necorespunzator, intrarea si iesirea fiind apropiate una de alta. Petele albastre, aparent cauzate de pigmentul fero-cianic, acopera foarte vizibil peretii. Din schite se pare ca aceasta era o camera de despaduchere sau de depozitare pentru materialele dezinfectate. Aerisirile din tavan sunt singurele care pot asigura aerisirea pe termen lung a materialelor depozitate aici. Usile nu au garnituri si nici nu sunt concepute pentru a fi etanse. Camera nu este etansata nici la interior, nici la exterior. Sunt cateva zone in aceasta incapere care erau sigilate iar autorul nu le-a putut vizita. In mod cert aceasta incapere nu a fost o camera de gazare si nu respecta nici unul dintre criteriile descrise. A se vedea schita.
Daca ar fi fost folosita ca si camera de gazare, ar fi incaput aici cel mult 90 de oameni, si ar fi fost nevoie de 1 kg de Zyklon B gaz. Timpul de aerisire trebuie sa fie de minim o saptamana. Viteza maxima de executie: 90 de oameni/saptamana.
Presupusele camere experimentale de gazare, aflate la Baia si Dezinfectia nr. 1, sunt construite din caramida si legate de constructie principala printr-o structura lejera din lemn. Aceasta cladire este inconjurata pe trei laturi de o alee din beton. Exista doua camere, o zona necunoscuta si o cabina de control, care are doi cilindri din otel - recipientele de monoxid de carbon - legate prin tuburi cu cele doua camere. Exista patru usi din otel, cu un sant aparent pentru garnitura. Usile se deschid spre exterior si au doua clicuri mecanice si o bara de blocare.
Toate cele patru usi au ferestre de vizitare, iar doua usi interioare au cilindri pentru teste chimice, pentru testarea aerului din camera. Cabina de comanda are o fereastra deschisa de aprox. 15 x 25 cm, care nu a avut niciodata instalat un geam sau o garnitura, avand insa gratii metalice si dand in camera nr. 2 (vezi schema). Doua dintre usi se deschid in camera nr. 1, una in fata si una in spate, catre exterior. O usa se deschide in camera nr. 2 in fata. Cealalta usa se deschide intr-o zona necunoscuta din spatele camerei nr. 2. Ambele camere au tevi, se presupune pentru monoxidul de carbon, dar tevile din camera nr. 2 sunt incomplete si par nici sa nu fi fost vreodata complete. Camera nr. 1 are tevaria completa, care se incheie cu deschideri in doua din colturile camerei. Camera nr. 2 are prevazuta o aerisire in tavan, dar aceasta nu a strabatut niciodata acoperisul. Camera nr. 1 are un sistem de incalzire/circulator pentru aer, dar nu e proiectat corect (intrarea si iesirea sunt prea apropiate) si nu are prevazut nimic pentru aerisire.
Peretii sunt tencuiti, tavanul si podeaua sunt din beton, si nu exista etansare nici la interior, nici la exterior. Exista doua circulatoare de caldura construite pe lateralul cladirii, unul pentru camera nr. 1 si celalalt pentru Baie si Dezinfectie, ambele fiind incorect proiectate si neavand dotari pentru aerisire/evacuare. Peretii de la camera nr. 1 prezinta pete albastre de pigment fero-cianic. Cladirea este neincalzita si umeda.
Desi la prima vedere aceste constructii sunt corect concepute, ele nu respecta nici unul dintre criteriile necesare pentru o camera de gazare sau o instalatie de despaduchere. In primul rand, nu exista etansare nici pe suprafetele interioare, nici pe cele exterioare. In al doilea rand, aleea adancita este o potentiala cale de scurgere pentru HCN, facand ca locul sa fie un loc extrem de periculos. Camera nr. 2 este incompleta si probabil nu a fost folosita niciodata. Tevaria este incompleta iar aerisirea nu a iesit niciodata prin acoperis. Desi camera nr. 1 este operationala pentru monoxid de carbon, este prost aerisita si nu poate fi folosita pentru HCN. Incalzitorul/circulator este instalat incorect. Nu exista nici o aerisire sau cos.
In consecinta, in opinia autorului, camerele 1 si 2 nu au fost si nici nu puteau fi folosite vreodata ca si camere de gazare. Nici una dintre constructiile de la Majdanek nu este potrivita si nici nu a fost folosita pentru executii.
Camera #1 are o suprafata de 45 m2, un volum de 120 m3, ar cuprinde 54 de oameni si ar necesita 0,4 kg de Zyklon B gaz. Camera #2 are o suprafata de 19 m2, un volum de 52 m3, ar cuprinde 24 de oameni si ar necesita 0,2 kg de Zyklon B gaz.
STATISTICI
Presupunand ca au existat camere de gazare (insa nu au existat), aceste cifre indica randamentul maxim in 24 de ore, 7 zile pe saptamana, pentru fiecare dintre constructii din cantitatea de Zyklon B gaz necesara.
Relativ la presupusele instalatii suplimentare de executii de la Chelmno (camioanele de gaz), Belzec, Sobibor, Treblinka si altele, trebuie notat ca se presupune ca s-a folosit monoxid de carbon.
Asa cum am aratat mai inainte, monoxidul de carbon nu este un gaz pentru executii iar autorul considera ca inainte ca gazul sa-si faca efectul, oamenii ar fi murit sufocati. In consecinta, in opinia autorului, nimeni nu a fost omorat cu CO.
CONCLUZIE
Dupa analiza intregului material si inspectarea tuturor locatiilor de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek, autorul considera dovezile ca fiind coplesitoare. Nu a existat nici o camera de gazare in aceste locuri. In opinia autorului, presupusele camere de gazare nu puteau fi folosite si nici macar luate in considerare pentru executii prin gazare.
Intocmit
azi, 5 aprilie 1988, la
Fred Leuchter Associates
[Semnat]
Fred A. Leuchter, Jr.
Inginer Sef
Al doilea raport Leuchter
CUVANT INAINTE
de Dr. Robert Faurisson
Fred A. Leuchter este un inginer de 46 de ani care locuieste in Boston. Este specialist in proiectarea si construirea de instalatii de executie pentru penitenciarele americane. Una dintre sarcinile sale a fost modernizarea camerei de gazare a penitenciarului din Jefferson City, Missouri.
Ernst Zndel este un german de 50 de ani care locuieste in Toronto, si care a avut o stralucita cariera ca grafician si agent de publicitate, pana cand a fost boicotat pentru opiniile sale revizioniste. De atunci, si-a petrecut aproape tot timpul luptand impotriva minciunilor despre "Holocaust." L-am ajutat in aceasta lupta, in special in timpul celor doua procese pe care i le-a intentat o organizatie evreiasca din Canada in 1985 si 1988. Primul proces a durat sapte saptamani si s-a incheiat cu condamnarea lui la 15 luni de inchisoare pentru "publicarea de stiri false." Acest verdict a fost anulat prin apel, din cauza gravelor erori facute de judecatorul Hugh Locke. Al doilea proces a durat patru luni. De data aceasta Ernst Zndel a fost condamnat la noua luni de inchisoare de catre judecatorul Ron Thomas. Acest al doilea verdict poate fi de asemenea contestat cu succes pentru aceleasi motive.
In 1988, Ernst Zndel i-a solicitat lui Fred Leuchter sa viziteze Polonia pentru a examina "presupusele camere de gazare" din cele trei lagare de concentrare de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek. Concluzia acelui prim Raport Leuchter a fost destul de clara: in acele trei lagare nu au existat niciodata camere de gazare.
In 1989, el i-a solicitat lui Leuchter sa viziteze Germania de vest si Austria pentru a examina presupusele "camere de gazare" de la Dachau, Mathausen si Castelul Hartheim. Concluzia celui de-al doilea raport, dupa cum veti citi mai jos, este la fel de clara: in acele locuri nu au existat niciodata camere de gazare pentru oameni.
Oamenii numesc revizionismul drept "cea mai mare aventura intelectuala a secolului 20." Aceasta aventura a inceput de fapt imediat dupa al doilea razboi mondial, cu publicarea lucrarilor lui Maurice Bardeche si Paul Rassinier. A continuat in 1975 cu deosebita lucrare, Inselaciunea Secolului Douazeci, de Dr. Arthur Butz din SUA, si in 1979 cu crearea Institutului pentru Studii Istorice din Los Angeles. In anii 1980, datorita in particular activitatilor lui Ernst Zndel, revizionismul din lumea intreaga s-a dezvoltat atat de mult incat viitorii istorici vor vorbi probabil despre revizionismul dinainte si de dupa Zndel. Intr-un fel, acele procese motivate politic - care sunt o rusine pentru Canada - vor schimba probabil totul. Zndel a promis in 1985 ca procesul lui, chiar daca il va pierde, va aduce in boxa acuzatilor Procesul de la Nrnberg si ca batjocoritorii Germaniei isi vor avea "Stalingradul" lor acolo. A avut dreptate.
Inainte de Zndel
Inainte de Ernst Zndel, acuzatorii Germaniei nici macar nu s-au gandit sa dovedeasca existenta "camerelor de gazare." Au considerat existenta lor ca fiind deja "dovedita."
Potrivit exterminationistului Serge Klarsfeld:
"Este clar ca in timpul anilor de dupa 1945 aspectele tehnice ale camerelor de gazare au fost un subiect neglijat deoarece nimeni nu s-a gandit ca vreodata va trebui sa dovedim existenta lor." (Le Monde Juif, ianuarie-martie, 1987, p. 1)
In perioada proceselor de la Nrnberg, a procesului Eichmann de la Ierusalim, a procesului de la Frankfurt, precum si a altor procese infame, inclusiv cel al lui Klaus Barbie din 1987, nimeni nu a incercat sa dovedeasca oribila acuzatie care a atarnat atat de greu asupra natiunii germane invinse. Acele mascarade de procese au fost similare proceselor de vrajitoare in care acuzatii si avocatii apararii nici macar nu puneau in discutie existenta diavolului si a faptelor lui supranaturale. In aceste procese de vrajitoare moderne, a fost tabu sa pui in discutie existenta "camerelor de gazare" si a rezultatelor lor supranaturale, care sfideaza toate legile fizicii si chimiei. Chiar avocatul apararii lui Klaus Barbie, Jacques Verges, nu solicitat nici cea mai mica dovada a existentei "camerelor de gazare" in care se afirma ca ii trimisese Klaus Barbie pe copiii din orasul francez Izieu.
In toate procesele pentru asa-numitele "crime de razboi" sau "crime impotriva umanitatii", toate natiunile presupus civilizate au ignorat pentru aproape jumatate de secol normele elementare ale dreptului penal.
Pentru a intelege ce vreau sa spun, sa luam ca exemplu o crima comisa in Franta. Sa presupunem ca in cazul acesta exista o arma, un cadavru si un ucigas (sau presupus ucigas). Cu unele exceptii, instanta franceza ar solicita in mod normal patru rapoarte de rutina:
1. Studiu tehnic al armei folosite la savarsirea crimei;
2. Raportul autopsiei victimei, pentru a arata cum a avut loc decesul;
3. Raport de reconstituire a crimei, in prezenta acuzatului, la locul faptei;
4. Raport de vizita a judecatorilor, procurorului, acuzatului si avocatilor apararii la locul crimei.
Chiar daca acuzatul marturiseste, judecatorii nu decid niciodata sa opreasca investigatiile; o marturisire, pentru a avea valoare juridica, trebuie verificata si confirmata.
Totusi, timp de aproape 50 de ani nimeni nu a respectat aceste standarde elementare intr-un caz care implica nu doar o crima savarsita de o singura persoana cu o arma obisnuita (arma alba sau de foc), ci o crima considerata unica, comisa impotriva a milioane de oameni, folosind o arma extraordinara pe care nici un judecator nu a mai vazut-o in viata lui: o "super camera de gazare" pentru mii de victime, un abator chimic de distrugere in masa!
Primele procese ale germanilor acuzati ca au folosit "camere de gazare" sau "camioane de gazare" pentru a omori oameni au inceput in 1943 in Uniunea Sovietica. Ele au continuat pana astazi in Israel, Germania si Franta si vor avea loc in curand si in Australia, Canada si Marea Britanie. Astazi, dupa 46 de ani de la acele procese, inca nu exista:
1. Raport al expertilor care sa arate ca un anume loc a fost folosit pentru gazarea oamenilor;
2. Raport al autopsiei cum ca victima a fost omorata prin otravire cu cianura de hidrogen gazoasa, care constituia baza insecticidului Zyklon B;
3. Raport de reconstituire a operatiunii de gazare, cu miile de presupuse victime si pasii parcursi, si luand in considerare substantele chimice periculoase implicate;
4. Raport de vizita pe teren pentru examinarea unui loc sau camion suspectat ca ar fi fost folosit pentru gazare unor oameni, folosind tehnicile de medicina legala folosite in criminalistica moderna.
In cursul procesului legat de lagarul de la Struthof-Natzweiler, in Alsacia, s-a realizat un studiu privind "camera de gazare" si trupurile "gazate" (pastrate la un spital civil din Strasbourg), dar in fiecare caz, profesorul Rene Fabre, toxicolog, a concluzionat ca acele trupuri nu fusesera gazate. In ceea ce priveste Dachau, a existat un fel de raport intocmit de capitanul Fribourg din armata franceza, dar cand raportul concluziona ca este nevoie sa se examineze incaperea presupusa a fi "camera de gazare," nu s-a mai efectuat nici o examinare.
Unele vizite pe teren ale instantei au avut loc de fapt, pentru procesul de la Frankfurt (1963-65). Problema e ca doar unele zone ale lagarului de la Auschwitz au fost vazute atunci de examinatori, dar nu si presupusele "camere de gazare," in ciuda faptului ca erau acolo, fie in starea initiala (cum afirma pana azi oficialii si publicatiile din Polonia), fie in ruina, dar din care se puteau deduce multe (vezi Wilhelm Stglich, Mitul Auschwitz-ului, Institutul pentru Studii Istorice, 1986).
O reconstituire, care e prin definitie o simulare, ar fi fost usor de organizat la Birkenau. Ar fi demonstrat imediat prostia acuzatiilor de gazare. Regizorii de film filmeaza documentare hollywoodiene la Birkenau, pretinzand ca refac sosirea convoaielor de evrei la rampa de la Birkenau, langa cladirile crematoriului care chipurile includeau (a) o camera de schimbat, unde victimele se dezbracau; (b) o camera de gazare; (c) o camera cu cinci cuptoare de crematoriu, fiecare cu trei arzatoare. Ni se spune ca fiecare grupa de victime numara aproximativ 2.000 de oameni si ca zilnic in fiecare crematoriu se ardeau cateva de astfel de grupe. Putem vedea din marimea cladirilor si dispunerea zonei inconjuratoare ca orice reconstituire ar fi dezvaluit imediat extraordinara imbulzeala si supraaglomerare. Blocarea crematoriilor ar fi fost imediata. Trupurile in putrefactie s-ar fi strans in gramezi in toata zona! Presupunand ca este nevoie de 1,5 ore pentru a incinera un corp, rezulta ca dupa o ora si jumatate avem tot 2.000 de cadavre, minus cele 15 arse, ramanand inca 1.985 de cadavre fara loc de depozitare inainte de incinerare. "Industria mortii" ar fi clacat de la prima gazare. Ar fi fost nevoie de opt zile si opt nopti pentru a incinera 2.000 de cadavre, presupunand ca crematoriile functionau continuu. Potrivit expertilor in incinerare si manualelor de utilizare a crematoriilor, nici un crematoriu nu poate functiona zi si noapte.
Sa vorbim despre martorii care au depus marturie la aceste vanatori moderne de vrajitoare. In toate aceste anchetari, persoanele au aparut prezentandu-se ca martori in viata ai "Holocaust" si ai "camerelor de gazare." Cum au scapat, potrivit relatarilor lor, de camerele de gazare? Raspunsul a fost foarte simplu: fiecare a avut parte de o minune. Intrucat fiecare supravietuitor trecuse prin mai multe "lagare ale mortii," viata acestora apare ca o insiruire de minuni. Membrii "Sonderkommandos" doboara toate recordurile. Potrivit relatarii lor, germanii ii gazau si pe ei la fiecare trei luni, ceea ce inseamna ca doi ani petrecuti la Auschwitz si Birkenau ar insemna un total de sapte sau opt minuni consecutive pentru acesti campioni. Arareori la aceste procese avocati si judecatorii si-au manifestat surprinderea pentru asa de multe minuni si asa de multi oameni salvati ca prin minune. Campionul olimpic al supravietuitorilor camerelor de gazare, Filip Mller, autorul cartii Martor la Auschwitz: Trei ani in camerele de gazare, a avut unele probleme in aceasta privinta la procesul de la Frankfurt, dar a gasit raspunsul perfect: a explicat ca povestea despre lichidarea regulata a celor din "Sonderkommando" e un basm. Este ingrijorator ca publicul general, istorici si judecatori se lasa inselati in asa hal de asemenea pretinsi martori ai "Holocaustului." Pentru Simone Veil, fost ministru francez si sef al Parlamentului European, faptul ca s-a prezentat pe sine ca martor in viata si dovada vie a exterminarii evreilor la Auschwitz este culmea impertinentei. Daca ea este dovada vie a ceva, este dovada vie ca germanii nu au exterminat evrei la Auschwitz. Veil, mama ei si una dintre surorile ei au fost mereu impreuna: la Drancy (un lagar francez de tranzit), la Auschwitz, la Bobrek (un sub-lagar la Auschwitz) si la Bergen-Belsen. In acest ultim lagar s-au imbolnavit de tifos, considerat de obicei mortal in acea vreme. Mama lui Veil a murit acolo. Asemenea celor doua fiice ale ei, ea supravietuise Auschwitz-ului. O alta fiica a supravietuit Ravensbrck-ului.
Personal, eu nu consider pe nimeni martor decat daca trece cu succes de o examinare incrucisata, cu un interogatoriu competent si impartial, despre aspectele fizice ale faptelor pe care le relateaza.
Cititi va rog cu atentie ce spun aici: in nici un proces presupusii martori ai "gazarilor" nu au fost examinati cu privire la aspectele fizice ale gazarii la care spuneau ca au participat sau au fost martori. Chiar in procesul lui Tesch si Weinbacher, condamnati la moarte si executati pentru ca au fabricat sau vandut Zyklon B, martorul acuzarii Charles Sigismond Bendel, pe a carui marturie au fost condamnati in principal cei doi, nu a trecut prin nici o examinare incrucisata (vezi William Lindsey, Zyklon B, Auschwitz si procesul lui Dr. Bruno Tesch, Jurnalul de studii istorice, 1983, p. 10-23). Ca o chestiune de principiu si tactica a apararii, avocatii acuzatilor au evitat tabu-ul "camerelor de gazare," limitandu-se sa afirme ca, desi camerele de gazare au existat, clientii lor nu au gazat pe nimeni.
Dupa Zndel
Prin aparitia lui Ernst Zndel s-a rupt valul care acopera aceste inselatorii. Acest om a avut curajul sa nu se lase intimidat. El a aratat ca imparatul chiar nu avea haine. I-a combatut pe farsori prin abordarea sa directa, fara subterfugii. Astfel, expertii si martorii acuzarii au suferit o grea infrangere la procesul sau. Iar Ernst Zndel, trecand la contra-ofensiva, le-a dat o minunata lectie istoricilor si judecatorilor. Le-a aratat ce ar fi trebuit sa faca mereu. Istoricii si judecatorii ar fi trebuit sa inceapa cu inceputul, ceea ce, dupa cum stim, e foarte greu de facut. Incercand intai de toate sa stabileasca ce anume a avut loc din punct de vedere fizic, Ernst Zndel a trimis in Polonia, pe cheltuiala proprie, un expert in camere de gazare, impreuna cu echipa lui. Acest expert, Fred Leuchter, a prelevat mostre din solul, peretii si podeaua presupuselor camere de gazare si le-a dus la analiza la un laborator american.
Am aratat in alta parte felul in care au fost respinsi experti si martorii acuzarii la procesele din 1985 si 1988 din Toronto (vezi Robert Faurisson, Procesele Zndel (1985 si 1988), Jurnalul de Studii Istorice, 1988-1989, pag. 417-431). Nu voi reveni asupra acestui subiect. As vrea doar sa arat ca aceasta judecata nu este aprecierea mea subiectiva. Dovada ca spun adevarul este aceea ca la procesul din 1988, expertul numarul unu in exterminari, Raul Hilberg, un Papa al legendei Holocaustului, a refuzat sa revina si sa depuna marturie intrucat avea inca amintiri neplacute de la infrangerea sa din 1985, in fata avocatului lui Zndel, Douglas Christie. El a adresat o scrisoare procurorului John Pearson, scrisoare care trebuia sa ramana secreta, dar despre care apararea auzise si a cerut publicarea ei. Dr. Rudolf Vrba, un alt martor cheie la procesul din 1985, nu a revenit nici el la procesul din 1988. Procurorul Pearson, intrebat de judecatorul Ron Thomas daca vor veni "supravietuitori," a raspuns vrednic de mila (eram acolo) ca de data asta nu vor veni.
Pentru ca mi-e mila de ei, nu voi mentiona aici (am facut-o deja in articolul sus-mentionat) declaratiile facute in 1988 de reprezentantul Crucii Rosii, Charles Biedermann, un om aparent sincer si inteligent care a dat de multe ori raspunsuri evazive si inselatoare, si de profesorul Christopher Browning, care a oferit o imagine jalnica a ceea ce poate fi un profesor universitar american: confuz, ignorant, de o naivitate nelimitata, iubitor de bani si un om fara scrupule. Am vazut in el un profesor universitar care a acceptat 150 dolari pe ora de la platitorii canadieni de impozite pentru a veni la Toronto pentru a zdrobi si arunca in inchisoare un singur om - Ernst Zndel - pentru ca a publicat in Canada un eseu vechi de 14 ani care fusese distribuit gratuit in Anglia si in tara lui Browning.
Pentru mine, unul dintre principalele rezultate ale primului Raport Leuchter a fost ca a facut un lucru simplu sa fie fantastic de clar: acela ca nu s-a realizat nici un studiu asupra "armei" folosite in comiterea crimei "Holocaustului." De la raportul sau facut public in aprilie 1988, Leuchter nu a gasit pe nimeni, inclusiv dintre cei care au reactionat vehement la constatarile sale, care sa poata combate raportul sau cu un alt raport intocmit anterior (desigur, nu vorbesc aici de rapoartele comandate de magistratul Jan Sehn din Polonia, rapoarte care nu au nici o legatura cu subiectul). Cat despre cei care critica anumite sectiuni din Raportul Leuchter, ii invit sa-si faca propriile investigatii si sa vina cu rapoarte de laborator.
Ramane o singura solutie mentionata de Fred Leuchter in lucrarea prezentata la Los Angeles in februarie 1989 la cea de-a noua Conventie Internationala a Institutului pentru Studii Istorice: crearea unui comitet international de experti pe problema camerelor de gazare. In 1982, istoricul francez Henri Amouzoux, cu care discutasem despre cercetarile mele, mi-a marturisit ca spera intr-o astfel de solutie. Mi-a spus ca ceea ce dorea era o comisie "internationala," categoric nu una "nationala," intrucat francezii par incapabili sa fie sinceri in problema camerelor de gazare.
Autoritatile polone, exceptand un subit apetit pentru Glasnost, se vor opune cu toata taria unei astfel de anchete, asa cum se opun si accesului normal la arhivele Muzeului de la Auschwitz, in special la registrele cu morti (Totenbcher), abandonate de germani si care ne-ar da o idee despre numarul adevarat de morti de la Auschwitz si a cauzei mortii lor. In 1987, Tadeusz Iwaszko, directorul arhivelor de la Muzeul Auschwitz, i-a spus jurnalistului francez Michel Folco (in prezenta chimistului Jean-Claude Pressac, unul dintre prietenii lui Serge Klarsfeld) ca "daca am fi facut sapaturi care nu ar fi descoperit nici o dovada a existentei camerelor de gazare, evreii ne-ar fi acuzat pe noi, polonii, ca le-am distrus.'
Este foarte probabil ca primul Raport Leuchter va ramane pentru mult timp primul si ultimul cuvant despre camerele de gazare de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek. Intr-un efort pionieresc, acesta a deschis un domeniu de cercetare foarte fertil, pentru a fi urmat si dezvoltat de altii.
Al doilea Raport Leuchter
Al doilea Raport Leuchter este tot o lucrare de pionierat, de data aceasta cu privire la presupusele camere de gazare de la Dachau, Mathausen si Hartheim.
Nu l-am insotit pe Leuchter si echipa sa la Auschwitz, Birkenau si Majdanek, dar ma gandisem din 1977 ca trebuie studiate instalatiile de gazat americane care folosesc gaz cianic, pentru a cunoaste absurditatea presupuselor camere de gazat germane care foloseau chipurile Zyklon B, un insecticid pe baza de cianura hidrogenata. Am sperat, fara sa cred cu adevarat asta, ca intr-o buna zi un expert pe camere de gazare americane va vizita Auschwitz si va face acel studiu fizic si chimic care ar trebui facut de o comisie juridica sau istorica onesta.
In 1979, in perioada primei conventii internationale a Institutului de Studii Istorice, am prezentat aceasta idee catorva oameni, in special lui Ernst Zndel. In anii care au urmat, am abandonat orice speranta. Trebuie sa spun ca nici printre revizionisti aceasta idee nu s-a bucurat de prea mult interes. Poate li s-a parut prea indrazneata sau nerealista, dar Ernst Zndel nu a abandonat nici ideea si nici speranta reusitei. In prefata la primul Raport Leuchter am spus cum, datorita lui Ernst Zndel si a avocatei canadiene Barbara Kulaszka, am putut sa-l intalnesc pe Fred Leuchter la Boston, si cum a fost organizata expeditia in Polonia.
Pentru expeditia din Germania de vest si Austria am facut parte din echipa Leuchter. In raportul pe care il veti citi, Fred Leuchter ne da toate informatiile importante despre membrii echipei, natura si rezultatele misiunii sale.
- Dachau -
Intre 1945 si 1960, propaganda aliatilor si instantele aliate ne-au tot spus ca la Dachau, Mathausen si Hartheim s-au folosit camere de gazare. Aparent existau si dovezi in acest sens. Se vorbea in special de camera de gazare de la Dachau si de victimele ei. Propaganda americana era atat de puternica incat, daca exista vreo tara in lume in care "gazarile" de la Dachau sa fie considerate la fel de dovedite ca si piramidele din Egipt, atunci aceasta tara era S.U.A.
Una dintre zilele decisive ale scamatoriei de proces de la Nrnberg a fost cea in care acuzarea a prezentat un film despre lagarele de concentrare germane. Punctul forte a fost prezentarea "camerei de gazare" de la Dachau. Naratorul explica functionarea echipamentului despre care se spunea ca gazase "probabil chiar o suta de oameni o data." Nu avem cuvinte sa descriem cat de mult au putut cateva imagini sa capteze si sa influenteze imaginatia oamenilor, inclusiv a majoritatii aparatorilor germani. Cele doua evenimente care au contribuit cel mai mult la starnirea unor resentimente impotriva Germaniei infrante au fost prezentarea acelui film si apoi marturisirea publica facuta la tribunal de Rudolf Hss, "comandantul de la Auschwitz." Se stie astazi ca acea marturisire a fost "dictata." Ea a fost in esenta compusa din imaginatia bolnava a unui evreu englez, unul dintre cei care l-au torturat pe Hss dupa capturarea sa (vezi Robert Faurisson, Cum au obtinut britanicii marturia lui Rudolf Hss, Jurnalul de Studii Istorice, iarna 1986-1987, pag. 389-403).
Insa povestea "gazarilor" de la Dachau contine mult praf in ochi. A trebuit sa asteptam pana in 1960 ca mincinosii s-o recunoasca. Pe 19 august 1960, in Die Zeit, celebrul Martin Broszat a recunoscut ca nu au existat gazari la Dachau. Cu doi ani anterior, acelasi istoric, spre rusinea sa, a publicat "marturia" lui Rudolf Hss, chipurile scrisa in inchisoare dupa ce Hss a fost predat de britanici comunistilor poloni. Broszat a prezentat-o ca originala si demna de incredere, desi respectiva "marturie" era in esenta identica cu cea obtinuta de britanici, nefiind nimic altceva decat o versiune reorganizata si extinsa a inventiilor englezilor, cu putina aroma polona ! (In 1972, Martin Broszat a devenit directorul Institutului de Istorie Contemporana din Munchen, un institut semi-oficial de propaganda a Germaniei de vest).
Astazi, fiecare vizitator al "camerei de gazare" de la Dachau poate citi pe un panou mobil urmatoarea fraza in cinci limbi:
CAMERA DE GAZARE - disimulata in "sala de dus" - nu a fost folosita niciodata ca o camera de gazare.
Intrucat panoul este mobil, regizorii de film care cauta senzationalul, precum si alti mincinosi profesionisti, pot intoarce panoul pentru a iesi din cadru, filmand sau fotografiind insa din toate unghiurile in timp ce tot repeta ca aceea era o camera de gazare folosita la uciderea prizonierilor.
Sunt uimit de cinismul oficialilor de la Muzeul Dachau si de naivitatea vizitatorilor. Cuvintele de pe panou nu spun nimic. In 1980, in Aparare impotriva celor care ma acuza ca falsific istoria (1980, pag. 197-222), cred ca am explicat aceasta idee. Am scris acolo cum i-am pus in incurcatura pe Barbara Distel, directoarea Muzeului si pe Dr. Guerisse, pe atunci presedintele Comitetului International Dachau, cu sediul la Bruxelles, cand i-am intrebat de ce au denumit incaperea aceea "camera de gazare." Cand oamenii i-au intrebat pe cei doi cum se face ca germanii nu au avut timp sa termine acea camera de gazare inceputa in 1942, ei au raspuns ca prizonierii folositi la construirea ei fie o sabotau, fie refuzau sa munceasca. Insa cum ar fi putut acei prizonieri, care in viata lor nu vazusera ceva ce nu exista pe lumea aceasta (o camera de gazare pentru 100 de persoane o data), cum de stiau ei de la inceput ca, odata terminata, aceea va fi o camera de gazare? Sa fie vorba de o alta minune, un caz de telepatie sau inspiratie divina? Detaliile muncii, cunoscute de prizonieri, au fost trecute din gura in gura altor prizonieri timp de trei ani? Le-au destainuit germanii o misiune ultra-secreta fara sa se preocupe de finalizarea acestui instrument de ucidere, daca omorarea detinutilor era o politica oficiala in cadrul "Solutiei Finale"? Mai mult, de unde au stiut Barbara Distel si Dr. Guerisse ca acea incapere era o camera de gazare nefinalizata? Ne pot explica si noua ce mai trebuie adaugat pentru a o termina? De unde au obtinut informatiile tehnice? Au in arhivele lor planuri de constructie pentru camere de gazare? Au vazut vreodata o camera de gazare "finalizata"? Unde si cand?
In timpul vizitei noastre la Dachau pe 9 aprilie
1989, Fred Leuchter, Mark Weber si cu mine am fost filmati de
cameramanul Eugen Ernst, mai intai in camera de gazare, apoi, la plecare, pe un
fel de teren de parada din exterior. Acolo ne-am
decis sa inregistram comentariilor noastre despre vizita. Turistii are tocmai vizitasera
camera ne-au vazut si unii s-au oprit si ne-au ascultat. Fred
Leuchter a putut sa-si exprime opinia in liniste, cu
exceptia unui incident minor provocat de un turist care m-a intrebat
agresiv daca puneam la indoiala realitatea "camerei de gazare." Nu
i-am raspuns si a plecat. Cand a fost randul lui Mark Weber si
al meu sa comentam vizita, turistii au inceput sa se
stranga in numar foarte mare. Unii erau putin agitati. Am
fi putut sa intrerupem inregistrarea si sa o continuam in
alta parte, dar eu am decis sa ramanem acolo si sa
incercam sa ne folosim de situatie. La urma urmei, aveam
inaintea noastra cea mai buna audienta posibila:
toti tocmai vizitasera o "camera de gazare" si ar fi mers
sa le spuna prietenilor "Nimeni nu poate contesta existenta
camerelor de gazare. Eu insumi am vazut una la Dachau." Am inceput o
discutie cu vizitatorii. Le-am spus ca nu au vizitat nici o
camera de gazare, ci o incapere careia dna Distel, directoarea
Muzeului, ii daduse acel nume. Facand aceasta, dansa a facut o
afirmatie pentru care nu a oferit nici o dovada (cele cateva
fotografii si documente dintr-o incapere alaturata nu
dovedeau nimic). Insa cine a indraznit sa-i
ceara vreo dovada? Aparent nimeni. Le-am atras atentia
turistilor sa nu fie tentati sa mearga acasa
si sa povesteasca ca au vazut o camera de gazare
la
Situatia incepea sa se complice. Unii vizitatori au reactionat suparati, altii au fost de acord cu noi. Fiecare era fie indignat, fie curios. Un tanar german mi-a spus ca as merita sa intru la inchisoare pentru asemenea afirmatii. Cei mai ostili au incheiat-o in maniera obisnuita: "Camere de gazare sau nu, nu e nici o diferenta." Acesta este un argument care mie, un francez, imi place in mod deosebit, dat fiind ca in Franta, Jean-Marie Le Pen fusese condamnat de instanta ca urmare a plangerilor grupurilor evreiesti, pentru ca ar fi spus exact acelasi lucru.
Miraculoasa "camera de gazare" este piesa de rezistenta a religiei Holocaustului. Nu revizionistii, ci cei care cred in aceasta religie fac atata agitatie pe seama camerelor de gazare. In consecinta, trebuie sa le cerem o explicatie de unde atasamentul acesta fata de camera de gazare. Desigur, ei trebuie sa se agate de asta, pentru ca fara un mijloc specific de distrugere, este imposibil sa dovedesti existenta uciderii sistematice si specifice a evreilor. Fara camera de gazare nu exista genocid. Si fara genocid, istoria comunitatii evreiesti este identica cu cea a oricaror alte comunitati din timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Eugen Ernst a putut sa inregistreze mare parte din intamplarea care mi-a dat ocazia sa tin prima mea prezentare publica in Germania despre tabu-ul "camerelor de gazare" si a pretentiei de "genocid," chiar peste drum de falsa camera de gazare de la Dachau, una dintre piesele de rezistenta ale sustinatorilor gogosii Holocaustului.
- Mathausen -
Minuscula camera de gazare de la Mathausen nu a fost niciodata prea impinsa la inaintare de sustinatorii Holocaustului. Nici nu avea cum. Timp de aproape o jumatate de secol numai doi oameni au incercat sa ne convinga de realitatea ei. Hans Marsalek din Austria si Pierre-Serge Choumoff din Franta. In diferite publicatii ei au evitat sa ne prezinte o fotografie a interiorului incaperii. Motivul este simplu: camera arata ca o simpla sala de dus si nu exista nimic acolo care sa te duca la ideea ca ar fi fost folosita pe post de camera de gazare cu toate echipamentele care, daca ar fi existat, ar fi trebuit sa fie inca acolo! Marsalek si Choumoff de obicei nu ne arata nimic; rareori ne prezinta o fotografie din exterior cu cele doua usi (doua usi la o camera de gazare - aceasta dubleaza problemele legate de pastrarea etanseitatii incaperii), sau uneori il lasa pe cititor sa vada vag o mica parte din interior.
La prima mea vizita la Mathausen in 1978, i-am intrebat pe oficialii muzeului, in particular pe director, un fost detinut spaniol, de ce printre numeroasele vederi de vanzare turistilor nu se afla nici una cu presupusa camera de gazare. Raspunsul a fost: "Asta ar fi prea crud." Un raspuns surprinzator, avand in vedere ca toate muzeele din lagarele de concentrare, inclusiv cel de la Mathausen, sunt reminiscente ale "camerelor groazei" care pot fi vazute la targuri si expozitii, si cand realizezi ca acest "anti-nazism de sex-shop" este una dintre marfurile de succes ale afacerii Shoah.
In timpul aceleiasi vizite am vrut sa aflu de ce nu era prezentata, nici in "camera de gazare" si nici in muzeu, o opinie a vreunui expert care sa ateste ca ceea ce la suprafata parea o sala de dus, in realitate era o camera de gazat oameni. Directorul lagarului s-a hazardat sa afirme ca textul unui astfel de raport se afla in interiorul camerei de gazare. Asta nu era adevarat. A trebuit sa revina si sa-mi spuna despre un raport expert care se poate gasi la Linz, dar nu mi-a dat alte detalii despre el. E clar ca daca ar exista un astfel de raport expert, el ar fi reprodus in toate materialele legate de Mathausen si ca ar aparea mentionat in toate bibliografiile despre "Holocaust."
In timpul inspectiei noastre la Mathausen pe 10 aprilie 1989, a avut loc un incident cu implicarea autoritatilor lagarului. Noi am vizitat locul dis-de-dimineata, pentru ca Fred Leuchter sa poata preleva mostrele fara riscuri. Imediat ce si-a terminat treaba (care a facut ceva zgomot) cateva grupuri de vizitatori au inceput sa intre in "camera de gazare." Majoritatea erau copii de scoala, indoctrinati sistematic pentru a se rusina si a uri ce au facut chipurile generatiile anterioare de germani si austrieci in timpul razboiului (Austria este tara de adoptie a infamului Simon Wiesenthal). Ghizii, fie oficiali ai muzeului, fie profesoare, le explicau copiilor pe larg despre "camera de gazare" si despre functionarea acesteia, oferindu-le explicatiile tipice din literatura Holo, cu multele ei contradictii.
Fara nici o introducere, Mark Weber si cu mine, sub obiectivul camerei de filmat a lui Eugen Ernst, am inceput sa punem intrebari ghidului muzeului, cel care parea a fi liderul grupului. Dupa ce la inceput a fost foarte sigur pe sine, bietul om, bombardat cu intrebari, a recunoscut in final ca nimeni nu stie exact cum functiona "camera de gazare." Se pare ca de-a lungul timpului povestea a avut mai multe variante. Le-au prezentat vizitatorilor trei variante succesive, contradictorii ale procedurii de gazare. Versiunea nr. 1:
Gazul venea din tavan prin gurile de dus (inca existente): Aceasta versiune a fost abandonata, ne-a spus oficialul, cand s-a observat ca, data fiind inaltimea joasa a tavanului, victimele ar fi putut acoperi cu mana gurile de dus, impiedicand astfel intrarea gazului. Versiunea nr. 2:
Gazul venea din tavan si era evacuat prin intermediul unui fel de cos, existent inca pe latura vestica. Oficialul nu a stiut sa ne spuna de ce si aceasta versiune a povestii a trebuit sa fie abandonata. Versiunea nr. 3:
Gazul venea printr-o conducta groasa, perforata, plasata pe peretele estic, la aprox. 80 de centimetri de la sol. Cu alte cuvinte, venea dintr-un loc opus celui de la versiunea nr. 2. Nu mai exista azi nici urma de conducta, si nici macar deschizatura prin care ar fi venit ea din camera alaturata, unde s-ar fi produs gazul. Incaperea alaturata era insa complet goala si nu continea nici un indiciu privind rolul ei.
Toate acestea era deja dubioase, dar cel mai ciudat lucru era faptul ca explicatia furnizata pe o placa de metal din interiorul camerei de gazare era Versiunea nr. 2. I-am spus aceasta oficialului, care ne-a raspuns ca textul de pe placa este o eroare, ca procedura descrisa acolo nu mai este cea corecta. Am atras atentia ca Versiunea nr. 3, cea considerata a fi corecta, nu statea in picioare din motive de ordin fizic. Intrucat era plasata la 80 de cm de sol, conducta perforata, chiar daca ar fi fost partial incastrata in perete pentru a rezista presiunii corpurilor dinauntru, tot ar fi fost blocata de trupurile victimelor ingramadite in camera de gazare. Cum ar fi putut gazul sa se imprastie pentru a omori victimele din toata incaperea? Oficialul a raspuns in final ca el nu este om de stiinta si ca explicatia lui era cea oferita in cartea scrisa de Hans Marsalek.
La cateva minute dupa ce ghidul muzeului a plecat, au aparut doi ofiteri de politie (?) care ne-au ordonat sa nu mai filmam. Ne-au spus ca putem fotografia si filma orice de la Mathausen, mai putin "camera de gazare" si cuptorul crematoriului! Totusi, nu exista nici o interdictie de felul acesta.
In orice caz, mii de vizitatori au fotografiat cele doua locuri fara nici un avertisment din partea autoritarilor lagarului.
La Mathausen am avut sentimentul ca autoritatile lagarului traiau un sentiment de panica. Pareau ingrijorate de progresele revizionismului din Austria si de lucrarile unor oameni ca Emil Lachout, Gerd Honsik si Walter Ochensberger. (In treacat fie spus, doresc sa adresez un omagiu memoriei unui alt austriac, Franz Scheidl. In anii 1960, pe cheltuiala sa, a publicat o intreaga serie de studii sub numele general de Geschichte der Verfemung Deutschlands ["Istoria defaimarii Germaniei"]. Aceasta a ramas necunoscuta, chiar pentru multi revizionisti).
- Castelul Hartheim -
Castelul Hartheim se poate vedea de la mare distanta, fiind plasat in mijlocul unei campii. Pentru o zona care chipurile a fost aleasa pentru a derula cele mai secrete crime, este chiar imposibil de ascuns. Castelul a fost, inainte si dupa razboi, un fel de azil si asta este si astazi. Are o incapere mica, cu un aspect inofensiv, care te face sa te intrebi de ce sustinatorii Marii Gogosi a decis s-o denumeasca "camera de gazare." Este una dintre cele mai insultatoare si grosolane inventii ale religiei Holocaustului. Ii vad astazi o singura utilitate: celor care rad de superstitiile religioase din trecut de parca epoca noastra ar fi mai iluminata si mai inteligenta, lor le spun cu bucurie: "Mergeti de vizitati camera de gazare de la Castelul Hartheim si veniti apoi sa-mi spuneti daca nu va simtiti jigniti si luati de prosti de cei care au tupeul sa afirme ca aceea a fost candva o camera de gazare." Nu stiu nici o publicatie care sa fi reprodus vreo fotografie a minusculei "camere de gazare." Ea a fost identificata astfel de Hans Marsalek in versiunea engleza a marturiei obtinute chipurile de el de la Franz Ziereis, comandantul de la Mathausen, referitoare la "marile instalatii de gazare unde, dupa parerea lui Ziereis, au fost omorati intre 1 si 1,5 milioane de oameni." [!]
Intifada revizionista
Actuala agitatie din randurile aparatorilor Holocaustului are unele efecte ciudate. Pana in anii 1970, ei credeau ca la Auschwitz, Birkenau si la alte lagare din Polonia exista dovezi solide privind existenta camerelor de gazare si deci a genocidului evreilor. Pana atunci chiar mersesera pana la a afirma ca au fost unele exagerari si ca lagarele din afara actualei Polonii probabil sau cu siguranta nu au avut deloc camere de gazare.
Incepand cu anii 1980, sub presiunea scrierilor revizioniste, camerele de gazare din Polonia si in special cele de la Auschwitz si Birkenau au devenit tot mai indoielnice. Aceasta a produs atunci o reactie motivata de frica. Intr-o miscare comparabila cu cea a fundamentalistilor religiosi sau politici, exterminationistii au facut un apel de intoarcere la credinta si la dogmele initiale. Au restabilit camerele de gazare la care renuntasera. Eu inceput sa spuna ca intr-adevar au existat camere de gazare la Mathausen, Sachsenhausen, Ravensbrck, Neuengamme, Struthof-Natzweiler si probabil chiar si la Dachau. Ma refer aici la cartea lui Adalbert Rckerl, Hermann Langbein, Eugen Kogon si alti 21 de scriitori: NS-Massenttungen durch Giftgas, (Fischer Verlag, 1983).
Cu privire la Mathausen, unii oameni, inclusiv Claude Lanzmann si Yehuda Bauer, au mers pana la retractarea povestii. In 1982, Bauer scria ca "la Mathausen nu au avut loc gazari." Lanzmann era la fel de categoric. In 1986, in timpul unei dezbateri privind afacerea Roques la Europe 1 (un post de radio francez), el l-a corectat pe ministrul Michel Noir, care mentionase de camera de gazare de la Mathausen. Lanzmann l-a contrazis ferm pe ministru: in acel lagar nu a existat niciodata o camera de gazare. Aceasta nu i-a impiedicat insa pe cei doi sa afirme cativa ani mai tarziu ca a existat o camera de gazare la Mathausen. (Pentru retractarea lui Bauer, vezi pag. 33-34 din absurda carte publicata la Viena in 1989 de catre Dokumentations-archiv des sterreichischen Widerstandes sub titlul Das Lachout - "Dokument", Anatomie einer Falschung. Pentru retractarea lui Lanzmann, cititi scrisoarea sa publicata in Le Monde Juif, iulie-septembrie 1986, pag. 97). Toate aceste retractari si schimbari bruste de directie, explicatii care se schimba mereu, sunt o dovada in plus ca "camerele de gazare" si "genocidul" nu sunt altceva decat un mit. Un mit se schimba constant sub influenta opiniilor dominante si dupa necesitatile momentului.
Exterminationistii de astazi mai au doar doua refugii, doua puncte pe care spera sa-si bazeze credinta: "camionul cu gaz" si "Treblinka." Pentru primul punct, le pot spune ca francezul Pierre Marais va publica in curand un studiu numit Le Mythe des camions a gaz (Mitul camioanelor cu gaz). Pentru cel de-al doilea punct, le pot spune ca vor pierde "Treblinka" asa cum au pierdut si "Auschwitz."
In viitorul imediat, promotorii Holocaustului isi vor pastra banii, puterea, capacitatea de a produce filme, de a organiza ceremonii, de a construi muzee, dar acele filme si ceremonii nu vor fi decat din ce in ce mai mult golite de sens. Vor gasi in continuare mijloace de reducere la tacere a revizionistilor prin atacuri fizice, campanii de presa, adoptarea de legi speciale si chiar crima. La cincizeci de ani de la terminarea razboiului, ei vor continua sa-i acuze pe cei pe care ii numesc "criminali de razboi" in caricaturile lor de procese. Revizionistii le vor raspunde cu studii de istorie si medicale si cu carti tehnice si de stiinta. Aceste carti si studii vor fi pietrele noastre, in aceasta Intifada intelectuala.
Evreii vor avea de ales: ori urmeaza exemplul celor cativa curajosi din randurile lor care au denuntat Marea Gogoasa, fie vor sustine activitatile melodramatice ale unor Elie Wiesel si Samuel Pisar si rusinoasele vanatoare de vrajitoare derulate de indivizi ca Simon Wiesenthal si O.S.I. din Statele Unite.
David Irving, care s-a alaturat pozitiei revizionistilor in 1988, a afirmat recent:
"Comunitatea evreiasca trebuie sa-si cerceteze constiinta. Ei sustin un lucru care nu e adevarat." (The Jewish Chronicle, Londra, 23 iunie 1989)
Mai bine nici ca se putea spune.
Dr. Robert Faurisson
August 1989
Al doilea raport Leuchter
Introducere
In martie 1989 am fost solicitat de catre Dl.
Ernst Zndel din
Constatarile acestor investigatii si al analizelor
chimice de la Dachau, Mathausen si Hartheim au dus la formularea unui
raport tehnic si a unui studiu de specialitate privind instalatiile
mentionate mai sus, din punct de vedere al functionarii lor ca
si camere de gazare. Desi
se accepta azi de catre multi istorici oficiali ca aceste
instalatii nu au functionat niciodata ca si camere de
gazare, Dl. Zndel a dorit sa risipeasca orice indoieli si
sa demonstreze stiintific, indubitabil, daca aceste
instalatii au fost folosite sau nu ca si camere de gazare. La indicatiile Dlui Zndel, am realizat prezenta investigatie
si evaluare stiintifica. Duminica, 9 aprilie 1989, am sosit
la Dachau cu urmatoarea echipa: Carolyn Leuchter ca
secretara/tehnician; Dr. Robert Faurisson, consultant; Mark Weber, istoric
si autor privind istoria europeana contemporana; Tjudar Rudolf,
interpret; Steven Devine, tehnician; Eugen Ernst, cameraman, si Kenneth
Ernst, asistent cinematografie. A doua zi, luni, 10 aprilie, am inspectat
Mathausen si Castelul Hartheim, langa
Scopul
Scopul acestui raport si al investigatiilor anterioare lui a fost acela de a stabili daca presupusele camere de gazare din cele 3 locuri, una in Germania si doua in Austria, anume Dachau si respectiv Mathausen si Castelul Hartheim, au putut fi folosite in vreun fel ca si camere de gazare. Desi cunostea faptul ca multi istorici recunoscuti admit astazi ca nici una dintre aceste instalatii nu a functionat vreodata ca si camera de gazare, autorul este de asemenea constient ca imediat dupa ce americanii au capturat aceste locatii in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in presa internationala a vremii acestor instalatii li s-a atribuit rolul de instalatii de gazare a oamenilor. Prezenta investigatie s-a efectuat si prezentul raport s-a scris in scopul eliminarii oricaror dubii.
Scopul include investigarea si inspectarea la fata locului a instalatiilor fizice, a proiectului acestor instalatii si o descriere a presupuselor proceduri de gazare folosite la presupusele executii. De asemenea, scopul include estimari ale numarului maxim de persoane care ar fi putut intra in presupusele camere de gazare si timpul necesar pentru aerisire. Scopul nu include o determinare a persoanelor care au murit sau au fost ucise altfel decat prin gazare, sau daca chiar a avut loc un "Holocaust." Nu este in intentia autorului sa redefineasca "Holocaustul" in termeni istorici, ci numai sa furnizeze o dovada stiintifica si informatii obtinute la fata locului si sa prezinte o opinie pe baza tuturor datelor stiintifice, tehnice si cantitative disponibile, legat de scopul si utilizarea presupuselor camere de gazare si a crematoriilor de la aceste amplasamente.
Preambul
Investigatorul principal si autorul prezentului raport este inginer si specialist in proiectarea si constructia de camere de gazare si a lucrat in mod specific la proiectarea instalatiilor din Statele Unite pentru executarea condamnatilor cu ajutorul cianurii de hidrogen gazoase (gazul "Zyklon B").
Investigatorul a inspectat presupusele camere de gazare din Polonia si este autorul raportului legat de aceste instalatii, numit Raport tehnic privind presupusele camere de gazare de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek, Polonia (1988, Samisdat Publishers Ltd.). Autorul a fost recunoscut de catre o instanta canadiana ca fiind expert in tehnologia camerelor de gazare, si a depus marturie privind inexistenta unor instalatii de gazare in aceste locuri.
Investigatorul a inspectat instalatiile de la Dachau, in Germania, si Mathausen si Castelul Hartheim, in Austria, a efectuat masuratori si a prelevat mostre. A achizitionat brosuri oficiale publicate si oferite publicului spre vanzare la cele trei muzee si a analizat aceste materiale. De asemenea, a analizat literatura procedurala privind despaducherea cu ajutorul cianurii de hidrogen gazoase ("Zyklon B").
Amploare
Prezentul raport include inspectarea fizica si date cantitative obtinute la Dachau, Mathausen si Hartheim, literatura obtinuta de la cele trei muzee si analiza mostrelor prelevate de la Mathausen. Din motive explicate mai jos, la Dachau si la Hartheim nu s-au prelevat probe. La alcatuirea acestui raport au fost folosite si date privind constructia camerelor de gazare din SUA si protocolul operational folosit in Statele Unite, provenind din cunostintele si experienta in domeniu a investigatorului, precum si informatii obtinute din investigarea presupuselor camere de gazare din Polonia. In plus, au fost analizat procedurile operationale si echipamentelor folosite la instalatiile de despaduchere. Folosind toate datele de mai sus, investigatorul a limitat obiectul prezentului studiu la stabilirea posibilitatii presupuselor camere de gazare de la Dachau, Mathausen si Castelul Hartheim sa realizeze omorarea in masa - exterminarea fiintelor umane folosind gazul "Zyklon B" (cianura hidrogenata).
Sinopsa si constatari
Dupa studierea literaturii disponibile si examinarea si evaluarea instalatiilor existente la Dachau, Mathausen si Castelul Hartheim, dispunand de informatiile de specialitate privind principiile de proiectare ale camerelor de gazare si pe baza informatiilor dobandite in formularea raportului anterior legat de presupusele camere de gazare din Polonia, autorul concluzioneaza ca nici una dintre aceste instalatii - Dachau, Mathausen sau Castelul Hartheim - in mod frecvent indicate ca fiind instalatii de gazare, nu au fost folosite vreodata asa, si concluzioneaza mai departe ca din cauza proiectarii si constructiei acestor instalatii, ele nu ar fi putut fi niciodata folosite ca si camere de gazare.
Metodologie
Procedurile implicate in studiu si analiza tehnica de la baza acestui raport au fost urmatoarele:
1. Studiu general al materialului disponibil.
2. Inspectie si examinare la fata locului a instalatiilor in cauza, care au inclus prelevarea de date fizice (masuratori si informatii constructive), si prelevarea de mostre fizice (caramida si mortar) care au fost transportate in Statele Unite pentru analiza chimica.
3. Analiza datelor logistice vizuale (on-site) si inregistrate.
4. Date obtinute la studiul anterior privind presupusele camere de gazare de la Auschwitz I, Birkenau si Majdanek, Polonia.
5. Compilarea datelor obtinute.
6. Analiza informatiilor dobandite si compararea acestor informatii cu informatiile de design, procedurale si logistice si cu cerintele de proiectare, construire si exploatare a camerelor de gazare folosite actualmente in Statele Unite.
7. Analiza chimica a materialelor prelevate pe teren.
8. Concluzii bazate pe dovezile obtinute.
Raportul Leuchter
Raportul Leuchter, care a format baza depozitiei autorului in procesul lui Ernst Zndel, la Toronto, Ontario, din data de 20 aprilie 1988, este un studiu al presupuselor instalatii de gazare de la Auschwitz, Birkenau si Majdanek, Polonia. Raportul contine datele finale privind utilizarea cianurii de hidrogen ("Zyklon B") in scopul executiei prin gazare, date despre proceduri si instalatii de curatare, proiectul si protocolul camerelor de gazare din SUA, efectele medicale si toxice ale cianurii de hidrogen, o scurta istorie a presupuselor camere de gazare germane cu accent pe caracteristicile constructive si o analiza a tehnologiei crematoriilor, incluzand o discutie privind capacitatile maxime de incinerare. In plus, exista o discutie privind aspectele tehnice ale compusilor cianici si ale crematoriilor.
Materialele mentionate in paragrafele de mai sus ale Raportului Leuchter (1988) reprezinta o completare a prezentului raport.
Locatii:
Aceste
locatii sunt analizate separat si impreuna, in sensul ca
- Dachau -
Presupusa instalatie de executie de la Dachau este situata intr-o cladire numita "Baracke X." Aceasta instalatie a fost construita in 1942 si includea un crematoriu cu 4 retorte. A fost construita in primul rand ca o inlocuire a doua crematorii mai vechi si mai mici situate in apropiere. Instalatia includea o morga, incinte de curatare (camere de despaduchere), zone de lucru aferente si o camera identificata printr-un panou de deasupra usii ca fiind "Brausebad" (camera de dus). Aceasta camera de dus este prezentata ca si camera de gazare iar turistii de azi sunt informati ca aceasta a fost "camera de gazare."
Presupusa camera de gazare are o suprafata de aprox. 40 m2 si un volum de 92 m3. Initial era o camera de dus, dar se pare ca a fost modificata dupa capturarea lagarului Dachau de catre americani. Tavanul actual este la 2,3 m si dispune de 17 capete de dus false, fabricate din tabla de zinc. In plus, tavanul dispune de 8 locasuri ingropate, pentru iluminat si neavand protectie impotriva exploziei. Exista si 2 presupuse guri de intrare a gazului cu site interne masurand 40 x 70 cm, sudate spre exterior. Presupusa camera de gazare dispune de o gura de aerisire adaugata in mod clar dupa construire. Peretii sunt din faianta iar tavanul este din beton vopsit in alb. Exista doua scurgeri in podea, de 52 x 66 cm, legate de celelalte scurgeri din cladire si din lagar. Exista doua us cu locasuri pentru garnituri, asemenea multor usi europene.
Din constructie se poate vedea ca presupusa camera de gazare a fost initial o camera de dus, asa cum am gasit in toate celelalte lagare inspectate. Capetele false de dus sunt fabricate din foaie de tabla - un cilindru si un con - cu un cap tip stropitor asemenea stropitorilor de gradina. Nu sunt legate si nici nu pot fi legate la vreun sistem de tevi. Sunt proiectate sa arate ca dusuri functionale, atunci cand le privesti de jos. Tavanul cu capetele false de dus pare sa fi fost adaugat ulterior constructiei initiale, aparent dupa capturarea lagarului. Tavanul este construit din beton turnat in jurul capetelor de dus. Este o constructie tipica cu planseu de beton suspendat. Documentul nr. 47 al Congresului 79, prima sesiune, al Statelor Unite, include o investigatie la Dachau. In acest document, camera de gazare este descrisa ca avand un tavan inalt de 3 m cu dispozitive din alama pentru introducerea gazului in camera. Actualul tavan are numai 2,3 m si nu dispune de nici un dispozitiv de admisie mentionat in Documentul nr. 47.
Direct deasupra salii de dus se afla tevile de abur si incalzire, care sunt conforme cu principiile standard de constructie pentru aducerea apei calde in sala de dus. Aceste tevi nu pot fi vazute azi in sala de dus. Totusi, existenta lor poate fi confirmata prin observarea tevilor care intra in zona salii de dus din coridorul aflat in spatele acestei sali, si vizibile numai printr-o fereastra din spatele cladirii. Este o constructie extrem de periculoasa si iresponsabila sa plasezi tevi cu abur sub presiune deasupra unei incaperi in care s-ar afla gaz exploziv. La un capat al camerei se observa ca gura de aerisire a fost adaugata. Gurile prin care se spune ca intra gazul, identice cu cele de la tomberoanele de bloc, au fost in mod evident adaugate dupa punerea faiantei initiale. Ambele modificari sunt evidente din dispunerea neuniforma a faiantei interioare si a caramizilor exterioare. La un capat al camerei se afla 2 cutii electrice ingropate, cu gratare, care nu ar trebui sa existe intr-o incapere care contine gaz exploziv. Nu exista nici o etansare a camerei, pentru a preveni scurgerea gazului si nici un sistem pentru eliminarea gazului dupa utilizare, sau vreun cos de aerisire adecvat (standardul este de minim 12 m). Usile nu sunt etanse. Sunt doar rezistente la apa. Nu exista nici un sistem pentru evaporarea (incalzirea) sau distribuirea gazului in incapere. Folosirea unei guri incorect proiectate pentru introducerea de "Zyklon B" ar impiedica evaporarea corespunzatoare a gazului din fulgii de "Zyklon B," din cauza suprafetei insuficiente de expunere. Majoritatea, daca nu toti, fulgii de "Zyklon B" ar ramane in mecanismul de introducere din cauza miscarii angulare insuficiente a basculei pentru fulgii cu gaz.
Pe un panou plasat in presupusa camera de gazare, oficialii muzeului Dachau afirma: "CAMERA DE GAZARE - deghizata in 'sala de dus' - nu a fost folosita niciodata ca si camera de gazare." O examinare a presupusei camere de gazare arata clar ca aceasta instalatie a fost construita totusi ca sala de dus si folosita numai in acest scop. Modificarile salii, care includ adaugarea tavanului, capetele de dus false, gurile de intrare aer si gaz au fost realizate mult dupa constructia initiala a "Baracke X" si a salii de dus, din motive si de catre persoane necunoscute autorului. La acest amplasament nu au fost prelevate mostre din cauza numarului mare de turisti din interiorul camerei.
Presupusa camera de gazare ar fi putut include numai 47 de persoane, folosind regula de includere de 0,83 m2, acceptata ca standard in practica pentru sistemele de aerisire. Fara un sistem de evacuare sau ferestre, ar fi nevoie de cel putin o saptamana pentru aerisirea prin convectie. Aceasta estimare se bazeaza pe camerele de gazare americane care au nevoie de 20 de minute pentru aerisire, cu doua schimbari complete ale aerului pe minut, si un minim de 48 de ore pentru aerisirea unei cladiri tratate, in cazul in care are foarte multe ferestre.
O inspectie la cele patru retorte noi ale crematoriului de la "Baracke X" a relevat faptul ca, desi au fost folosite, nici una dintre acestea nu au fost folosite prea mult. Retortele functionau pe carbune.
Dupa investigarea detaliata a presupusei camere de gazare din "Baracke X" de la Dachau, subsemnatul investigator, in opinia sa, declara in mod categoric ca aceasta instalatie nu a putut fi folosita vreodata ca si camera de gazare. Se stie faptul ca denumirea de sala de dus (Brausebad) a fost atribuita initial de catre germani.
- Mathausen -
Presupusa camera de gazare din lagarul de concentrare Mathausen era situata intre spital, crematoriu si inchisoare. Ca si la Dachau, unii istorici oficiali si revizionistii considera ca aceasta nu a fost niciodata folosita pentru executii.
Presupusa camera de gazare are o suprafata de aprox. 14 m2 si un volum de 33 m3. Inaltimea tavanului este de aprox. 2,3 m, cu tevi si capete de dus functionale. Exista o scurgere in podea, 20 x 20 cm, si tevi de abur pe peretele de nord-vest pentru incalzire. Peretii sunt acoperiti cu faianta. Exista doua usi cu locasuri pentru garnituri, ca multe usi europene. Dispune de o presupusa gura de aerisire a gazului prin tavan, aproape de peretele nordic, dar scopul acestei guri nu poate fi verificat deoarece terenul de deasupra a fost repavat. In plus, o incapere alaturata este descrisa ca fiind camera de comanda pentru introducerea gazului (aparent nu "Zyklon B" solid, ci chiar cianura de hidrogen gazoasa). Nu exista nici un echipament pentru acest scop si nici vreo urma sa fi existat vreodata. Oficialii muzeului sunt foarte neclari si incoerenti cu privire la functionare si au oferit mai multe variante de explicatii legate de introducerea gazului in camera. Acestia au afirmat ca gazul era introdus: (1) prin capetele de dus; (2) printr-un arbore dintr-un colt al incaperii; si (3) printr-o teava perforata, care nu exista astazi. Iluminatul nu este protejat impotriva exploziei, fiind numai rezistent la apa. Nu exista nimic care sa indice ca respectiva camera de comanda ar fi existat vreodata. Instalatia este complet subterana, ca si morga, spitalul si inchisoarea. Instalatia includea si zona in care prizonierii condamnati erau executati prin impuscare.
Din constructia instalatiei se poate vedea ca a fost realizata si folosita ulterior numai ca sala de dus. Instalatia nu dispune de nimic care sa impiedice raspandirea gazului, iluminatul nu are protectie anti-explozie, sifonul din podea permite scurgerea in sistemul de canalizare si nu exista prevederi pentru introducerea gazului sau pentru evacuarea amestecului aer-gaz dupa executie. Mai mult, exista tevi de incalzire pe abur (radiator) pe peretele de nord-vest al camerei, care ar fi provocat o explozie daca in camera s-ar fi introdus cianura de hidrogen gazoasa. In plus, toate capetele de dus functioneaza iar intregul design este indubitabil cel al unei sali de baie.
- Consideratii analitice la Mathausen -
Patru mostre au fost prelevate selectiv din presupusa camera de gazare de la Mathausen si trimise in Statele Unite pentru analiza chimica. Analiza detaliata a fost realizata pe fiecare mostra, atat pentru fier si cianura, conform cu procedurile standard folosite la testarea anterioara a mostrelor de la Auschwitz I si Birkenau. Ca rezultat al acestei analize si comparatiei cu rezultatele testelor cunoscute pentru compusii cianici de fier insolubili, s-a demonstrat ca presupusa camera de gazare nu a fost niciodata expusa la concentratii repetate de cianura, necesare pentru executii: prin comparare cu proba nr. 32 din camera de despaduchere de la Birkenau - 1050 mg/kg, cea mai mare concentratie gasita la Mathausen a fost de 32 mg/kg, indicand curatarea cladirii la un moment dat in trecut. Aceasta indica in mod clar ca aceasta instalatie nu a fost o camera de gazare.
Ca rezultat al investigarii detaliate a acestei instalatii, investigatorul a stabilit ca aceasta instalatie nu a putut fi folosita niciodata pentru executii prin gazare. In opinia investigatorului, instalatia nu a suportat niciodata executii prin gazare si nici nu a fost folosita vreodata ca si camera de gazare.
Langa aceasta instalatie se afla morga, care dispune de un echipament de racire pentru cadavre. Aceasta morga include o sala de disectie si un crematoriu, toate aflate langa si legate de spital. Actualul crematoriu are un furnal cu o retorta. In sala alaturata exista urmele unui alt crematoriu cu o retorta, care a fost eliminat. Actuala retorta prezinta urme de folosire intensa, ceea ce este de asteptat intr-un lagar cu numai doua retorte. Ambele unitati functionau pe carbune.
Pentru conformitate, presupusa camera de gazare putea include numai 17 persoane, folosind regula de includere de 0,83 m2. Fara un sistem de aerisire, investigatorul estimeaza ca ar fi fost nevoie de cel putin o saptamana pentru aerisire, din aceleasi motive mentionate la Dachau.
- Castelul Hartheim -
Aceasta instalatie consta dintr-o incapere de zidarie plasata langa turnul unui castel vechi de secole. Castelul a fost donat de monarhie serviciilor de sanatate psihica din Austria si a fost plasat ulterior sub comanda guvernului german atunci cand acesta a preluat controlul asupra guvernului austriac si al serviciilor de sanatate. Instalatia a fost folosita ca spital de boli nervoase si sub controlul german a avut aceeasi destinatie. Se afirma ca in acest loc s-au desfasurat executii in masa, cu detinuti transferati in acest scop de la Dachau si Mathausen.
Presupusa camera de gazare era o incapere joasa de langa unul dintre turnurile castelului. Aceasta camera are o suprafata de 18 m2 si un volum de 49 m3. Are un acoperis boltit, cu o inaltime maxima de 2,7 m. Instalatia avea o usa si o fereastra, desi acum s-a realizat o deschidere rectangulara intr-o camera alaturata. Nu exista nici o instalatie pentru introducerea de "Zyklon B" sau pentru evacuarea gazului dupa folosire. Camera de acum a fost complet remodelata. Dispune de pereti si tavan tencuiti recent. Exista trei suprafete noi de podea, una deasupra celeilalte. Chiar si usa a fost schimbata cu o usa tipica unui spital de boli nervoase, cu ferestruica de supraveghere. Se afirma ca fereastra este cea originala, dar ea ar scapa gaz daca ar fi folosita la asa ceva. Nici usa si nici ferestruica nu au dotari pentru garnituri. Se afirma ca toate instalatiile de gazare au fost indepartate in ianuarie 1945. In realitate, nu a existat nici un echipament de gazare pentru ca peretii sunt foarte grosi, caracteristici arhitecturii de castel si nu pot fi decupati usor pentru a introduce instalatii de introducere sau evacuare a gazului. Aceasta si camera alaturata au placi comemorative pentru cei care ar fi murit gazati aici. Castelul este folosit astazi ca locuinta cu apartamente.
Se poate vedea din constructie ca aceasta instalatie nu putea fi folosita pentru gazare, peretii fiind prea grosi pentru instalarea echipamentului de gazare. In mod sigur, orice modificari ar fi fost vizibile si greu de mascat. Nu exista prevederi pentru nici un cos de evacuare a amestecului aer-gaz si nici o posibilitate de a instala vreunul. Fereastra ar scapa gaz, permitand scurgerea unor volume mari de gaz. Din aceasta locatie nu s-au prelevat mostre din cauza remodelarii extensive a locului, care ar fi compromis orice rezultate ale testarii.
Pentru conformitate, presupusa camera de gazare ar fi putut include numai 24 de persoane, folosind regula de includere de 0,83 m2. Fara un sistem de ventilare, aceasta camera ar avea nevoie de cel putin o saptamana pentru aerisire (vezi Dachau).
Pe baza investigatiei de detaliu la fata locului, investigatorul declara in mod categoric ca in opinia sa aceasta locatie nu a fost folosita niciodata si nici nu ar fi putut fi folosita pentru executii prin gazare. Investigatorul nu cunoaste destinatia adevarata a incaperii. Pe baza compararii cu incaperea plasata in oglinda pe cealalta latura a castelului, se pare ca a fost o camera de depozitare.
Nu exista crematorii la aceasta locatie.
Este surprinzator ca literatura oficiala a muzeelor afirma ca Dachau si Mathausen, ambele dispunand de instalatii cel putin egale cu cea de la Castelul Hartheim, trimiteau detinuti la Hartheim pentru gazare. Nu se stie de ce ar fi facut aceasta, dat fiind ca presupusa instalatie de la Hartheim ar fi fost foarte greu de construit, era prea mica si la mare distanta de Dachau (200 km). Pe baza tuturor datelor este mai mult decat evident ca in nici una dintre aceste locatii nu a existat vreodata o instalatie de gazare.
Echipamente specializate: inexistente
La toate investigatiile autorului, in Polonia, Germania si Austria, nu s-au gasit echipamente sau constructii specifice unor camere de gazare. Nu exista cosuri de 12 m, nu exista ventilatoare, generatoare de gaz, incalzitoare ale aerului, vopsea sau tratare speciala a peretilor, podelei sau tavanelor, nu exista dispozitive de protectie pentru operatori si nici un proiect uniform care sa fi fost folosit in mod constant la presupusele camere de gazare. Este de neconceput ca germanii, dispunand de inalta tehnologie folosita la camerele de despaduchere, sa nu fi folosit aceasta tehnologie si la presupusele camere de gazare.
Concluzie
Dupa analizarea intregului material si inspectarea amplasamentelor de la Dachau, Mathausen si Castelul Hartheim, investigator a stabilit ca nu a existat nici o camera de gazare in aceste locuri. In opinia investigatorului, presupusele camere de gazare de la aceste locatii nu putea fi folosite si nici nu ar putea fi folosite ca si camere de gazare.
Redactat azi 15 iunie 1989, la Malden, Massachusetts.
Fred A. Leuchter Associates, Inc. Fred A. Leuchter, Jr.
BIBLIOGRAFIE
editata de Dr. Robert Faurisson
I Raportul Leuchter, nr. 1
. Fred A. Leuchter,
Raport tehnic asupra presupuselor camere de gazare de la Auschwitz, Birkenau
si Majdanek, Polonia (intocmit pentru Ernst Zndel), 1988, 193 pag.
[Raport prezentat ca dovada la procesul pentru "stiri false"
impotriva lui Ernst Zndel in 1988,
. Fred A. Leuchter, Raportul Leuchter: Sfarsitul unui mit, Cuvant inainte de Dr. Robert Faurisson, Samisdat Publishers Ltd., 1988, 132 pag., tiparit sub licenta in SUA, P.O. Box 726, Decatur, Alabama 35602 U.S.A. [Editia ilustrata a Raportului, Rezultatele analizei caramizii si a mortarului sunt prezentate in forma prescurtata.]
. IMT Doc. L-159: Documentul nr. 47 al Congresului 79, prima sesiune, Senat: Raport (15 mai 1945) al Comitetului, solicitat de Gen. Dwight D. Eisenhower Congresului SUA cu privire la Atrocitatile si alte conditii din lagarele de concentrare din Germania, IMT, XXXVII, pag. 605-626 la pag. 621:
"O caracteristica distinctiva a lagarului de la Dachau era camera de gazare pentru executarea detinutilor si instalatiile relativ elaborate pentru executia prin impuscare. Camera de gazare era situata in mijlocul unei sali mari din cladirea crematoriului. Era realizata din beton. Dimensiunile erau de aprox. 6 x 6 m si inaltimea tavanului era de aprox. 3 m ! Pe doi pereti opusi se aflau usi etanse prin care detinutii erau introdusi inauntru pentru executie si scosi afara dupa aceea. Gazul era introdus in camera cu ajutorul a doi robineti pe unul dintre peretii exteriori, si sub robineti exista o ferestruica de supraveghere prin care operatorul putea observa victimele murind. Gazul era adus in camera prin tevi care duceau la dispozitivele din alama perforata din tavan. Camera de gazare era suficient de mare pentru a executa probabil o suta de oameni odata."
. IMT Doc. PS-2430: Lagarele de concentrare si de prizonieri de razboi naziste: Film documentar, 24 noiembrie 1945, IMT, XXX, pag. 357-472, la pag. 470:
"Dachau - fabrica ororilor Pe randuri ordonate erau hainele detinutilor asfixiati in camera de gazare. Fusesera convinsi sa-si scoata hainele pentru a face dus, dandu-li-se prosoape si sapun. Aceasta este Brausebad - sala de dus. In sala de dus - gurile de gaz. Pe tavan - capete de dus false. In camera tehnicienilor - tevile de admisie si evacuare. Butoane pentru comandarea admisiei si evacuarii gazului. Un robinet manual pentru reglarea presiunii. Praful de cianura era folosit pentru producerea gazului letal. Din aceasta camera cadavrele erau duse la crematoriu."
. IMT Doc. NO-3859/64 si 3884/89: 28 pagini de documente si planuri germane (1942) despre "Baracke X" (Staatsarchiv Nrnberg) [Nici unul dintre aceste documente si planuri nu indica existenta vreunei camere de gazare.]
. O.S.S. Section, Armata a 7-a (SUA), Lagarul de concentrare Dachau, Cuvant inainte de William W. Quinn, colonel, 1945, 68 pag. la pag. 33: "CAMERELE DE GAZARE: Detinutii care erau adusi in lagarul de la Dachau pentru singurul scop de a fi executati erau in majoritate evrei si rusi. Erau adusi in lagar, aliniati langa camerele de gazare si sortati ca si detinutii care erau adusi la Dachau pentru detentie. Erau dusi intr-o camera si li se spunea sa se dezbrace. Fiecare primea un prosop si o bucata de sapun, ca si cum urma sa faca dus. In timpul procedurii, nu exista nici un indiciu ca urmau sa fie executati, intrucat totul era ca si la sosirea tuturor detinutilor in lagar. Intrau apoi in camera de gazare. Deasupra intrarii, cu litere mari negre, scria 'Brause Bad' (dusuri). Existau aprox. 15 stropitoare de dus suspendate de tavan, prin care se dadea drumul la gaz. Era o camera mare, cu o capacitate de 200 de oameni, si cinci camere de gazare mai mici, fiecare de cate 50. Executia dura aprox. 10 minute. Din camera de gazare, usa ducea la crematoriul unde cadavrele erau duse de detinuti selectati pentru aceasta treaba. Cadavrele erau apoi asezate in 5 cuptoare, doua sau trei deodata."
. Misiunea Militara Franceza pe langa grupul 6 de armata, Razboiul chimic, nr. 23/7, Camera de gazare de la Dachau, rapoartele capitanului Fribourg, 5 mai si 17 mai 1945, 5 pag.; 6 planse; 1 fotografie (25 mai 1945). Capitanul Fribourg nu a ajuns la nici o concluzie in raportul sau privitor la camera de gazare, dupa o zi de inspectie la Dachau. Fribourg a declarat ca este necesara o a doua vizita pentru a descoperi traseul gazului si posibila comunicare cu camerele de dezinfectie. A declarat de asemenea ca este necesara testarea tuturor peretilor.
. Cartierul general al Armatei a 3-a a SUA, Echipa de cercetare a echipamentelor inamicului, Serviciul pentru razboi chimic, 22 august 1945, Raport al Joseph H. Gilbert si maior James.
. F. Munn: Subiect: Camera de gazare de la Dachau (3 pp; anexe) la pag. 3:
"Pe baza interviurilor mentionate mai sus si ulterior pe baza inspectiei de pe teren privind camera de gazare de la Dachau (in mod vizibil nefolosita), este in opinia subsemnatilor ca respectiva camera de gazare a fost o eroare din punct de vedere al executiilor si ca nu a avut loc nici un experiment cu ajutorul ei. Avand in vedere faptul ca fostii detinuti au furnizat aliatilor informatii privitoare la experimentele cu malarie, presiunea aerului si apa rece, este firesc sa presupunem ca daca ar fi avut loc executii prin gazare, ar fi existat si informatii in acest sens."
. Planul zonei crematoriului
(
. Stephen F. Pinter, Scrisoare despre "atrocitatile germane" in Our Sunday Visitor, 14 iunie 1959, p. 15: "Am fost la Dachau timp de 17 luni dupa razboi, ca jurist al Departamentului de Razboi al SUA, si pot afirma ca nu a existat nici o camera de gazare la Dachau."
. Gerald Reitlinger, Solutia finala: Incercarea de a-i extermina pe evreii din Europa, 1939-1945, Jason Aronson Inc., London, retiparita 1987, publicata initial in 1953, 638 pag. la pag. 134:
"Astfel, in cele din urma fiecare lagar de concentrare german a dispus de o camera de gazare, desi utilizarea lor s-a dovedit dificila. Camera de gazare de la Dachau, de pilda, a fost conservata de autoritatile de ocupatie americane ca lectie, dar construirea ei a fost deficitara si utilizarea limitata la doar cateva victime experimentale, prizonieri de razboi evrei sau rusi, care fusesera predati de Gestapo-ul din Munchen."
. Dr. Martin Broszat, Institutul de Istorie Contemporana din Munchen, Scrisoare in Die Zeit, 19 august 1960, p. 16:
'Weder
in Dachau noch in Bergen-Belsen noch in Buchenwald sind Juden oder andere
Hftlinge vergast worden. Die Gaskammer in
. Dr. Robert Faurisson, "Documentul Mller", Jurnalul de Studii Istorice, primavara 1988, pag. 117- 126. Politia militara aliata si auxiliarii lor austrieci primeau constant copii dupa rapoartele intocmite de Comisiile Aliate de Ancheta asupra lagarelor de concentrare. Aceste rapoarte erau necesare pentru derularea cercetarilor legate de "crimele de razboi." Pe 1 octombrie 1948, comandantul Mller si inferiorul sau, Emil Lachout, au trimis urmatoarea circulara de la Viena, tuturor partilor interesate:
"Politia Militara. Circulara nr. 31/48. Viena, 1 oct. 1948. Expeditia 10. 1. Comisiile Aliate de Ancheta au stabilit pana in prezent ca nici o persoana nu a fost ucisa prin gazare in urmatoarele lagare de concentrare: Bergen-Belsen, Buchenwald, Dachau, Flossenbrg, Gross-Rosen, Mathausen si lagarele satelite, Natzweiler, Neuengamme, Niederhagen (Wewelsburg), Ravensbrck, Sachsenhausen, Stutthof, Theresienstadt. In aceste cazuri, s-a dovedit ca marturiile au fost obtinute prin tortura si ca erau false. Trebuie tinut cont de aceasta la derularea investigatiilor si interogatoriilor cu privire la crimele de razboi. Rezultatul acestei investigatii trebuie adus la cunostinta fostilor detinuti din lagarele de concentrare, care in momentul audierii au declarat despre uciderea unor oameni, in special evrei, cu ajutorul gazului. Daca ei vor insista asupra declaratiilor lor, impotriva lor se vor initia actiuni pentru fals in declaratii."
. Comitetul international Dachau, Lagarul de concentrare Dachau 1933-1945, 1978, 229 pag. la pag. 165: [Traducere]:
"Camera de gazare, mascata ca sala de baie, nu a fost niciodata pusa in functiune. Miile de detinuti destinati exterminarii au fost trimisi in alte lagare pentru gazare sau la Castelul Hartheim de langa Linz."
. Dr. Robert Faurisson, Memoriu impotriva celor care ma acuza de falsificarea istoriei, Paris, La Vieille Taupe, 1980. Faurisson discuta la pag. 204-209 incapacitatea Barbarei Distel, director la Muzeul Dachau, si a Dr. A. Guerisse, presedintele Comitetului International Dachau din Bruxelles, de a-i furniza, intr-o serie de corespondente din 1977-78, o dovada a afirmatiei ca a existat o camera de gazare la Dachau.
. Dr. Robert Faurisson, "Raspuns unui fals istoric", Jurnalul de Studii Istorice, 1986. la pag. 62, Faurisson analizeaza marturia lui Fernand Grenier din cartea acestuia Asa a fost (1940-1945), Editions sociales, editia a 7-a, 1970, unde Grenier scrie urmatoarele la pag. 267:
[Traducere] "Langa cele patru cuptoare ale crematoriului care nu se opreau niciodata din lucru era o camera cu cateva capete de dus in tavan. In anul anterior [1944] le-au dat un prosop si o bucata de sapun la 120 de copii cu varste intre 8 si 14 ani. Erau destul de bucurosi cand au intrat inauntru. Usile au fost inchise. Din dusuri a iesit gazul toxic. Zece minute mai tarziu, moartea ii ucisese pe acesti nevinovati, iar crematoriul i-a transformat in cenusa o ora mai tarziu."
. Rene Levesque,
Memorii,
"Inainte de punerea detinutilor la munca, germanii le luau toate lucrurile personale, inclusiv dintii de aur. Erau apoi exploatati pana mureau, in special in ultimul an cand ratiile se imputinasera. In cele din urma erau trimisi la "baie" (Baden), niste soproane paraginite legate la un rezervor prin intermediul unor tevi. Cand baile erau pline ochi, dadeau drumul la gaz si, dupa ce ultimele gemete incetau, cadavrele erau duse la cuptoarele de alaturi. Cand aceste vesti au ajuns in Quebec si o perioada de timp dupa aceea, lumea a refuzat sa creada. Aceste relatari incredibile au fost intampinate cu scepticism Pot sa va asigur ca a fost adevarat, camera de gazare a fost cat se poate de adevarata. Incarcatorii au fugit, incercand sa-si scape pielea, lasand in urma lor ultima transa de cadavre dezbracate si murdare."
. Panoul expus in "camera de gazare" de la Dachau de catre autoritatile muzeului anunta pana la mijlocul anilor 1980 urmatoarele: "CAMERA DE GAZARE mascata ca 'sala de baie' niciodata folosita." Panoul a fost schimbat apoi: "CAMERA DE GAZARE mascata ca 'sala de baie' - niciodata folosita ca si camera de gazare."
II Lagarul de concentrare de la Mathausen
. IMT Doc. PS-1515: Protocol al comandantului lagarului de concentrare Mathausen, SS-Colonel Franz Ziereis (nesemnat si nedatat de declarant). In analiza acestui document, datat 6 octombrie 1945, se afirma:
"Intr-un sat numit Hartheim exista o instalatie mare de gazare unde, dupa aprecierea lui Ziereis, fusesera omorati intre 1 si 1,5 milioane de oameni Alti doctori, asa-numitii 'psihiatrii', declarau mii de detinuti ca bolnavi psihic si ii trimiteau la Hartheim Ziereis pretinde ca a vazut registrele care indicau ca patru milioane fusesera ucisi in acest fel Ziereis estimeaza ca in regiunea Varsovia-Kowno-Riga-Libau fusesera omorati 16 milioane de oameni." [Nota: Acuzarea a primit instructiuni sa nu foloseasca PS-1515 intrucat "aceasta declaratie a fost corectata si inlocuita. Vezi 3870-PS."]
. IMT Doc. PS-3870: Declaratia lui Hans Marsalek din 8 aprilie 1946 (facuta la mai mult de 10 luni de la moartea lui Ziereis in mai 1945), IMT, Vol. XXXIII, pag. 279-286. Marsalek a declarat ca:
"Franz Ziereis a fost interogat de mine in prezenta comandantului diviziei a 11 armate (americane), Seibel; fostul detinut si doctor Dr. Koszeinski; si in prezenta unui alt cetatean polon, cu numele necunoscut, timp de 6-8 ore. Interogatoriul a avut loc in noaptea de 22 mai.
23 mai 1945.
Franz Ziereis era grav ranit - avea trei gloante in corp, stia
ca va muri in curand si mi-a spus urmatoarele: 'O instalatie
de gazare a fost construita in lagarul de concentrare de la Mathausen
din ordinul fostului doctor al garnizoanei, Dr. Krebsbach, camuflata ca
sala de baie. Detinutii erau gazati in aceasta falsa
sala de baie Gazarea detinutilor a avut loc la
indicatiile SS Hauptsturmfhrer Dr. Krebsbach SS Gruppenfhrer Glcks a
dat ordinul de clasificare a detinutilor slabi ca bolnavi psihic
si eliminarea lor cu ajutorul instalatiei de gazare de la Castelul
Hartheim de langa
. IMT Doc. PS-2285: Depozitia locotenentului colonel Guivante de Saint Gast si a locotenentului Jean Veith, ambii din armata franceza, IMT, Vol. XXX, pag. 141-143:
"Detinutii K erau dusi direct la inchisoare unde erau dezbracati si dusi la "baie." Aceasta baie din celulele inchisorii de langa crematoriu era special conceputa pentru executii (impuscare si gazare). Impuscarea avea loc cu ajutorul unui dispozitiv de masura. Detinutul era asezat cu spatele in fata unei rigle de masura, cu un sistem automat care il impusca in gat imediat ce o placa mobila ii determina inaltimea capului. Daca transportul avea prea multi detinuti 'K', in loc de a mai pierde timpul cu 'masurarea', acestia erau exterminati cu ajutorul gazului care era introdus in baie in locul apei."
. IMT Doc. PS-2430: Lagarele de concentrare si de prizonieri
naziste: film documentar, 24 noiembrie 1945, ibid., la pag. 468. Spre deosebire
de segmentul de film despre Dachau, segmentul despre Mathausen nu includea
imagini despre presupusa camera de gazare. Filmul il
prezinta pe un locotenent american din
. IMT Doc. PS-2753: Declaratia membrului SS Alois Hllriegl din 7 noiembrie 1945, IMT, Vol. XXXI, p. 93:
"Cunosteam foarte bine zgomotul care insotea procesul de gazare."
. IMT Doc. PS-3845: Raport de interogatoriu pentru Albert Tiefenbacher, 7 decembrie 1945, IMT, Vol. XXXIII, pag. 213-229:
Intrebare: Va amintiti de camera de gazare camuflata in sala de baie?
Raspuns: Da, intotdeauna ajutam la caratul mortilor din camera de gazare.
I. Existau dusuri in sala de baie?
R. Da. Prin ele trebuia sa curga apa calda si rece, dar debitul de apa putea fi reglat din afara incaperii si in general apa era oprita. Pe exteriorul incaperii era rezervorul de gaz si doua tevi de gaz care intrau in camera. Exista o deschizatura in spate, pe unde intra gazul.
I. Gazul nu venea prin dusuri?
R. Toate dusurile erau blocate. Serveau numai la a-i face pe detinuti sa intre in baie.
. IMT Doc. PS-3846: Raport de interogatoriu pentru Johann Kanduth, 30 noiembrie 1945, IMT, Vol. XXXIII, pag. 230-243.
. Gerald Reitlinger, ibid., la pag. 474:
"Pe 8 mai, cand trupele lui Patton au intrat in lagar, Ziereis a fost identificat si impuscat in stomac. Marturia lui de pe patul de moarte, obtinuta de un detinut in prezenta ofiterilor americani care nu intelegeau germana, nu e de incredere."
. Hans Marsalek, Die Geschichte des Konzentrationslagers Mathausen: Dokumentation, .sterreichische Lagergemeinschaft Mathausen, Wien, 1980, 229 pag. la pag. 211:
[Traducere] "Inainte de gazare, un membru SS incalzea o caramida intr-unul din cuptoarele crematoriului si o aducea intr-o camera mica, impartita, situata langa camera de gazare. Aceasta camera de gazare dispunea de o masa, masti de gaze si un sistem de introducere a gazului legat de camera de gazare printr-o teava. Caramida incinsa era asezata pe fundul dispozitivului de introducere a gazului, pentru a accelera procesul de transformare a cristalelor de "Zyklon B" in gaz lichid. Cu suficient gaz in camera, moartea prin sufocare survenea in aprox. 10-20 de minute. Cand doctorul SS, care privea prin ferestruica de supraveghere, certifica moartea, camera era golita de gaz cu ajutorul ventilatoarelor care dadeau drumul gazului in aer liber. Intregul proces de gazare pentru un grup de aprox. 30 de persoane - incepand cu dezbracatul, asa-numitul examen medical, omorarea, curatarea camerei de gazare si scoaterea cadavrelor dura intre 1,5 si 2,5 ore."
. Pierre Serge Choumoff, Camerele de gazare de la Mathausen, lagarul de concentrare nazist, 1972, 96 pag. [Vezi mai jos.]
. Pierre Serge Choumoff, Asasinatele cu gaz de la Mathausen si Gusen, lagare de concentrare naziste de pe teritoriul austriac, 1987, 64 pag. Scrierile lui Choumoff, inginer, prezinta mari confuzii cu privire la camerele de gazare. El nu ofera nici o dovada sau detaliu tehnic asa cum am fi asteptat din partea unui inginer, ci se bazeaza numai pe relatari vizuale (Kanduth, Ornstein, Roth, Reinsdorf,). Se pare ca pentru el simpla prezenta a insecticidului "Zyklon B" in lagar constituie o dovada a gazarilor. Choumoff estimeaza ca cel putin 3.455 de oameni au fost gazati in presupusele camere de gazare de la Mathausen.]
. Eugen Kogon, Hermann Langbein, Adalbert Rckerl, Nationalsozialistische Massenttungen durch Giftgas, Frankfurt, S. Fischer, 1983, pag.245-254 la pag. 245-246:
[Traducere] "In lagarul principal, organizat la est de Linz in august 1938, constructia camerei de gazare a inceput in toamna lui 1941. Camera de gazare era situata in subsolul spitalului, langa crematoriu. Era o incapere fara ferestre, camuflata ca sala de dus, lunga de 3,80 metri si inalta de 3,50. Exista instalat un dispozitiv de aerisire, iar peretii laterali erau acoperiti cu faianta. Existau doua usi care puteau fi inchise etans. Toate comutatoarele de lumina, aerisire, apa si incalzire erau situate in afara incaperii. Dintr-o camera alaturata, numita "celula de gaz," gazul venea printr-o teava emailata care avea in ea o fanta lunga de aprox. 1 metru, pe latura dinspre perete, invizibila deci pentru cei din camera. Ramasitele acestui dispozitiv de gazare se pot vedea si astazi."
. Yehuda Bauer, O istorie a Holocaustului, Institutul de Iudaism Contemporan, Universitatea Ebraica din Ierusalim, cu ajutorul lui Nili Keren, Franklin Watts Publ., Toronto, 1982, la pag. 209:
"Desi la Mathausen nu a avut loc nici o gazare, multi evrei si ne-evrei au murit acolo intr-un proces numit de nazisti 'exterminare prin munca'."
. Michel de Board (fost detinut la Mathausen), decan de onoare al Facultatii de Litere de la Universitatea din Caen, membru al Comitetului pentru Istoria celui de-al doilea razboi mondial, membru al Institut de France: Declaratie facuta in cadrul interviu publicat in Ouest-France, 2-3 august 1986, pag. 6.:
"In monografia despre Mathausen pe care am publicat-o in "Revue d'histoire de la [Deuxieme] Guerre mondiale" in 1954, am mentionat o camera de gazare in doua randuri.
Dupa o perioada de reflectie, mi-am zis: cum ai ajuns la convingerea ca a existat o camera de gazare la Mathausen? Asta nu putea avea loc nici in timpul sederii mele acolo, pentru ca nici eu si nici altcineva nu am banuit vreodata ca exista asa ceva acolo. Asta trebuie sa fie deci ceva 'dobandit' dupa razboi; am admis aceasta, dar am observat ca in textul meu - desi obisnuiesc sa-mi sustin afirmatiile - nu exista nici o trimitere cu privire la camera de gazare"
. Panoul amplasat in camera de gazare de la Mathausen (in aprilie 1989) anunta:
"Camera de gazare - Camera de gazare era camuflata ca sala de baie, cu dusuri si tevi de apa false. Zyclon B era introdus si evacuat cu ajutorul unui arbore (plasat in coltul din dreapta) din camera de lucru in camera de gazare. Tubul de gaz a fost indepartat cu putin timp inaintea eliberarii din 4 aprilie 1945."
In timpul investigatiei asupra "camerei de gazare" de la Mathausen de catre echipa Leuchter 10 aprilie 1989, un oficial al muzeului a declarat ca explicatia de pe panou, cu privire la arbore, e gresita. El a explicat ca gazul era introdus de fapt printr-o teava perforata de pe peretele opus. Teava nu mai era acolo, dar nu exista nici o urma a prezentei ei. Oficialul a declarat ca prima explicatie data cu privire la functionarea camerei de catre detinutii care declarasera ca gazul intra in camera prin capetele de dus, a fost abandonata demult.
IV Castelul Hartheim
. Lucy S.
Dawidowicz, Razboiul impotriva evreilor, 1933-1945,
"Pacientii
selectati pentru a fi ucisi erau transferati apoi intr-una
dintre cele sase instalatii de 'eutanasiere' (la
. Nu este specificata nici o sursa a acestei descrieri procedurale.
. Hans Marsalek, Hartheim, amplasament pentru eutanasie si gazare: lagar secundar al lagarului de concentrare de la Mathausen, (versiunea prescurtata pentru Austrian Mathausen Camp Community, tradusa de Peter Reinberg). 4 pag. Disponibila la Castelul Hartheim (1989). Aceasta brosura afirma ca la Hartheim au fost ucisi prin gazare aprox. 30.000 de oameni.
. In timp ce cartile scrise despre Mathausen se refera la camera de gazare de la Castelul Hartheim, sunt furnizate foarte putine informatii cu privire la aceasta. In cartea sa din 1972, mentionata mai sus, P. S. Choumoff afirma la pag. 41, notele de subsol 18 si 19, ca la Hartheim oamenii erau ucisi cu bioxid de carbon. Reitlinger, ibid., afirma la pag. 147 ca oamenii luati de la Dachau "erau gazati la Schloss Hartheim." Hilberg, ibid., afirma la pag. 872-873 ca Hartheim era una dintre cele cateva statiuni de eutanasiere "dotate cu camere de gazare si cu monoxid de carbon imbuteliat."
V 1988: Istoricii evrei dezbat problema camerelor de gazare
. Olga Wormser-Migot, Sistemul concentrationar nazist (1932-1945), Paris, Presses Universitaires de France, 1968, 670 pag. Sectiunea de la pag. 541-545 din lucrare este intitulata in franceza: "Problema camerelor de gazare". Autorul nu crede ca au existat camere de gazare la Dachau sau la Mathausen.
. Lucy Dawidowicz, in Razboiul impotriva evreilor, 1933-1945, ibid., nu mentioneaza camerele de gazare sau gazarea de la Dachau sau Mathausen.
. Raul Hilberg, Distrugerea evreilor europeni, editia revazuta si definitiva, New York, Holmes & Meier, 1985. In aceasta lucrare "definitiva" de trei volume - 1.274 pagini, Hilberg nu face nici o referire la camerele de gazare sau gazarea de la Dachau sau Mathausen.
. Arno J. Mayer, De ce nu s-a-ntunecat cerul?: "Solutia finala" in istorie, New York, Pantheon Books, 1988, la pag. 362: "Sursele pentru studierea camerelor de gazare sunt si rare, si nedemne de incredere Majoritatea celor cunoscute se bazeaza pe depozitiile oficialilor nazisti si ai executantilor la procesele de dupa razboi, pe amintirile supravietuitorilor si a celor din preajma. Aceasta marturie trebuie analizata cu atentie intrucat poate fi influentata de factori subiectivi de mare complexitate. Jurnalele sunt rare si asa sunt si documentele autentice despre conceperea, transmiterea si implementarea politicii de exterminare. Pot aparea insa dovezi suplimentare. Pot aparea jurnale private si hartii oficiale. Intrucat Auschwitz si Majdanek, precum si alte patru centre de anihilare, au fost eliberate de Armata Rosie, arhivele sovietice pot furniza indicii semnificative atunci cand vor fi deschise. In plus, excavatiile de la locul crimelor si din imprejurimi pot aduce la lumina noi informatii."
Patru (4) scheme.
"Baracke X," Dachau Sala de dus, Dachau Sala de dus, Mathausen Presupusa camera de gazare, Castelul Hartheim
Toate pregatite pentru acest studiu de catre S. Devine, Fred A. Leuchter Associates, Inc.
Analiza chimica - Patru (4) mostre realizata de Alpha Analytical Labs. Pentru Fred A. Leuchter Associates, Inc.
Fotografii diverse Fred A. Leuchter Associates, Inc./Samisdat/Eugen Ernst
Registru mostra
Jurnal
Raportul Leuchter
FOLOSITI TEXTUL DOAR DACA AVETI CERTITU- DINEA CA ESTE CONFORM CU ORIGINALUL ROMANESC APARUT IN COLECTIA "DESCOPERIRI" IN ANUL 1993. PENTRU ACEASTA PROCURATIVA LUCRAREA DOAR DE LA PERSOANE DE INCREDERE CARE AU VERIFICAT INTEGRITATEA TEXTULUI, SAU DESCARCATI-O DE PE SITEUL https://www.angelfire.com/blues2/carti/
Rugati-va pentru cei ce au trudit la realizarea acestei versiuni digitale.
** ** APOLOGETICUM 2003 ** **
CUPRINS
Comentariile editurii
Cuvant inainte de Robert Faurisson
Introducere
Scop
Preambul
Amploare
Rezumat si constatari
Metodologie
Utilizarea HCN si Zyklon B ca fumigen
Criterii de proiectare pentru o instalatie de afumare
Criterii de proiectare pentru o camera de gazare
Camerele de gazare din SUA, incepand din 1920
Efectele toxice ale gazului HCN
Scurta istorie a presupuselor camere de gazare germane
Alcatuire si proceduri la presupusele camere de gazare
Crematoriile
Consideratii medicale despre HCN, compusii cianici si crematorii
Auschwitz, Krema I
Birkenau
Majdanek
Statistici
Concluzie
Al doilea raport Leuchter
CUVANT INAINTE
Inainte de Zndel
Dupa Zndel
Al doilea Raport Leuchter
CAMERA DE GAZARE - disimulata in "sala de dus" - nu a fost folosita
niciodata ca o camera de gazare.
Intifada revizionista
Al doilea raport Leuchter
Introducere
Scopul
Preambul
Amploare
Sinopsa si constatari
Metodologie
Raportul Leuchter
- Consideratii analitice la Mathausen -
Echipamente specializate: inexistente
Concluzie
BIBLIOGRAFIE
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2123
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
