Reunificarea Germaniei

Reunificarea Germaniei

In ceea ce priveste problema Germaniei , Gorbaciov recomanda rabdare si sustinea ca nimeni din Rusia nu era de accord cu reunificarea in termen scurt. In momentele in care organele de conducere din Ungaria si Polonia se orientau spre impartirea puterii, Republica Democrata Germana, in fruntea careia se afla Erich Honecher, refuza orice perspectiva de schimbare, criticand cu vehementa initiativele lui Mihail Gorbaciov.

Descurajati de alegerile trucate, de la 7 mai 1989, precum si de sustinerea din partea guvernului est-german, germanii isi inmultesc cererile de emigare in Vest. Decizia autoritatilor ungare, la 2 mai, de a deschide "cortina de fier" a condus la trecerea granitei ilegale a aproximativ a 65000de est-germani spre RFG. La sfarsitul lunii septembrie 1989 se desfasoara in mai multe orase primele manifestatii spontane de dupa 1953. Cu aceasta ocazie se infiinteaza unele miscari politice, precum Noul Forum si Renasterea Democrata.

Ulterior, aceste manifestati se multiplica, ducand la o stare de neliniste. Intre 6-7 octombrie, cu ocazia aniversarii a 40 de ani a RDG-ului, vine in vizita, la Berlin[2], Mihail Gorbaciov, prilej cu care isi reafirma preferinta pentru statu-quo. Ca raspuns la atitudinea pe care o are liderul de la Moscova, manifestantii scindeaza "Gorbi! Gorbi!" si se simt incurajati de sprijinul pe care il au din parte rusilor. In aceste conditii, diplomatul rus mai afirma: "Cei care reactioneaza cu intarziere vor fi pedepsiti de viata" .

In aceste conditii, Erich Honecher nu cedeza si se pregateste de confruntare. La 18 octombrie, Egon Krenz, sustinut de tinerii membri din inaltele instante ala Partidului, il destituie din toate functiile detinute in conducerea statului. Egon Krenz[4] ii va lua locul, dar nu va putea stabiliza situatia si presiunea din strada, care devenise din ce in ce mai puternica. In acest moment de confuzie generala, la 9 noiembrie, se deshide frontiera dintre germani si zidul Berlinului. Astfel, circulatia redevine libera prin celebra poarta Brandenburg.

"Caderea Zidului" nu a reprezentat ceea ce se asteptau cei din conducere, spiritele nu s-au calmat si au dus la accelerarea agoniei regimului comunist: numarul germanilor din Est care trec granita in Vest va creste, in noiembrie se inregistreaza 130.000 de iesiri, in vreme ce ideea unei reunificari cu Vestul incepe sa prinda contur in mintile tuturor.

La 1 decembrie, rolul de unic conducator al Partidului Comunist Est-German (SED) este radiat din Constitutie, si, in cateva zile, in fruntea SED-ului va fi pus Gregor Gysi[5].

La 7 septembrie are loc o intalnire la masa rotunda intre partidele de opozitie si SED, unde se vor dezbate ideile privind organizarea de noi alegeri libere, in 6 mai 1990.

Sub presiunea partidelor de opozitie, prim-ministrul Hans Modrow accepta, pe 5 februarie, alcatuirea unui "guvern de responsabilitate nationala"[6], la care vor participa lideri din noua opozitie.

Alianta pentru Germania a fost apropiata de cancelarul Helmut Kohl, care a fost marele castigator al scrutinului, obtinand 47% din voturi. Acest rezultat a reprezentat un succes in realizarea reunificarii cu Germania de Vest. De altfel, Helmut Kohl prevazuse, inca din 1989, o reunificare in trei etape (o"comunitate contractuala"intre cele doua Germanii, urmata de introducerea structurilor confederale si o unire intre granitele federale).

La 7 februarie 1990 se propune o "unire monetara si economica", iar marca va devenii moneda nationala[7]. Cu pasi repezi se apropiau alegerile, astfel incat s-au luat masuri si s-au organizat campanii electorale. In ajunul alegerilor, din 18 martie, sustinatorii lui Kohl afirmau: "Votati pentru noi si unirea se va infaptui in cele mai bune conditii!" .

La 4 aprilie se constituie un nou guvern condus de Lothar von Maizieres, care era hotarat sa incheie unirea cu RFG si sa faca demersuri pentru primirea noii Germanii in NATO si CEE. mersul lucrurilor a fost accelerat de Tratatul de uniune monetara, economica, proclamarea deplinei suveranitati germane si apoi alegerea primului Parlament intergerman.

Rapiditatea cu care a cazut comunismul est-german l-a surprins pe liderul sovietic. Sustinatorii germani considerau ca viitoarea Germanie trebuia sa faca parte din NATO, in schimb Moscova s-a opus cu indarjire.

Pe timpul vizitei in URSS, cancelarul Kohl a obtinut aprobarea, de la interlocitorii sai sovietici, referitoare la modalitatile de unificare, care trebuia sa fie reprezentat numai de resortul populatiei in cauza. Aspectele externe ale unificarii Germaniei trebuie discutate intr-o adunare a celor patru puteri tutelare: URSS, Statele Unite, Franta si Marea Britanie.

La 13 februarie se anunta punerea in functiune a unui mecanism de consultanta in vederea ajungerii la o concluzie pentru toti, asa-numita reuniune "2+4"[9] (RDG si RFG pe de o parte si celelalte patru mentionate mai sus). Cel mai inversunat adversar impotriva unirii si participarii gemanilor la NATO va ramane tot URSS, care s-a pronuntat pentru un statut de neutralitate.

La Praga in timpul reuniunii Ministrilor de Externe ai statelor membre ale Tratatului de la Varsovia[10] (17 martie 1990), in timpul careia reprezentantii Ungariei, ai Poloniei si ai Cehoslovaciei s-au opus Moscovei la acest capitol, spulberand orice spranta. Au mai avut loc doua reuniuni "2+4" la 5 mai si, respectiv, 22 iunie 1990, dar fara rezultate notabile.

Vizita lui Kohl la Moscova si Stavropol, la mijlocul lunii iunie, va debloca aceasta situatie de criza in schimbul unei limitari a efectivului armatelor germane, al non-stationarii fortelor straine pe teritoriul fostei RDG, renuntarea Germaniei unite de a detine arme nucleare si chimice. In final, URSS a acceptat, pe 16 iulie, participarea Germaniei la NATO, cu conditia de a-si rechema trupele in tara. Pe 17 iulie are loc a treia reuniune "2+4" ocazie cu care se va ratifica acordul Kohl-Gorbaciov[11].

Pe 12 septembrie are loc o noua conferinta cu scopul de a se lua o hotarare definitiva privind statutul Germaniei, "Tratatul asupra reglementarii definitive in problema Germaniei", care a pus capat drepturilor si responsabilitatilor celor patru puteri asupra ei. Astfel, isi va dobandi suveranitate deplina si va fi eliberata de respectarea prevederilor aliantelor.

In schimb, numarul total al fortelor permanente nu trebuia sa depaseasca 370.000 de soldati, iar pana in 1994 numai fortele germane aveau dreptul de a stationa pe teritoriul fostei RDG. Pe langa acestea se mai obliga sa renunte la armele nucleare, bacteriologice si chimice. Un credit de circa 18 miliarde de marci era destinat pentru retragerea sau stationarea trupelor sovietice. Dupa incheierea tratatului, la 13 septembrie, Ministrii de Externe german si sovietic au semnat un tratat bilateral de "cooperare si buna vecinatate".

Astfel, ia sfarsit o perioda destul de tensionata pentru istoria Germaniei[12], care a fost hotarata de cele patru puteri care au dominat si domina lumea. Germania se vede iar in deplina putere reuniind in interiorul granitei sale acelasi popor, care la un moment dat, prin 1942-1943, putea hotari soarta lumii.

Un alt eveniment care a marcat istoria omenirii este sfarsitul Razboiului Rece, eveniment care s-a produs cam in aceeasi perioada cu reunificarea Germaniei. Acest lucru a fost determinat din diferite motive: cum ar fi economia sleita de puteri, precum si sistemul de productiei extensiva, planificat la nivel de centru ce a condus tara spre marginea prapastiei. Una dintre principalele cauze ar mai fi fost reprezentata si de cursa inarmarilor, lansata de presedintele american Ronald Reagan, care a destabilizat si mai mult economia si societatea sovietica. Autoritatile rusesti au alocat fonduri suplimentare pentru sectorul apararii nationale, dar acestea reprezentau gauri pentru sfera civila, care era deja intr-o situatie delicata. Pe de alta parte se observa in randul elitelor sovietice o ingrijorare in ceea ce priveste o conflagratie nucleara din care nu va iesi nimeni invingator, perceptia lor fiind una mult mai realista decat pana acum. Se pare ca, acum, occidentalii nu mai erau considerati "imperialistii" cei rai din vechea ideologie, devenind chiar parteneri de cooperare in interesul tuturor.