România comunista: aspecte ale vietii cotidiene

Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe notiuni: un anume sistem social, o ideologie care promoveaza acest sistem social, sau o miscare politica care doreste sa implementeze acest sistem.

Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitarista în care nu exista proprietate privata si nici clase sociale. În comunism toate bunurile apartin societatii ca întreg, si toti membrii acesteia se bucura de acelasi statut social si economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societati comuniste este: De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa necesitati.^[1] Sintagma a fost preluata (aproape literal) din Noul Testament.^[2] Comunismul are astfel o istorie straveche: dupa ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii crestinismului, ei întemeind o societate comunista, obligatorie pentru toti crestinii primari din Israel.^[3] Aceasta idee le-a fost data de Isus.^[4]

O astfel de forma de organizare sociala bazata pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost încercata în epoca moderna. Se poate da chiar exemplul românesc al Falansterului de la Scaieni (judetul Prahova) de la jumatatea secolului XIX. Sau mai nou, organizarea chibuturilor din Israel pentru noii imigranti.

La origine, Liga Comunistilor, fondata la Londra în 1836 sub numele de Liga Celor Drepti, a fost o organizatie comunist-crestina. Karl Marx, membru al acestei organizatii, a apostaziat de la caracterul crestin al organizatiei, transformând-o prin Manifestul comunist într-o organizatie cu ideologie materialist-atee.

Ca ideologie mai noua, comunismul dupa revolutia din octombrie din Rusia tarista, este sinonim cu marxismul si diversele ideologii derivate, cea mai notabila fiind a Marxism-Leninismului. Printre altele, Marxism-Leninismul propune conceptia progresului în istorie, potrivit careia exista patru faze ale dezvoltarii economice a societatii: sclavia, feudalismul, capitalismul si comunismul. Aceasta conceptie materialist-istorica a comunismului, arata ca din sistemul economic deriva toate celelalte sisteme (social, juridic, cultura). De asemeni dezvolta conceptia determinismului, potrivit careia fiecare individ dintr-o clasa are un gen de comportament indus, nu de gândirea acelui individ ci de clasa la care apartine, si de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societati comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagarelor de reeducare, în care au murit milioane de oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietica a lui Stalin, China, si în celelalte state fratesti.

România comunista se refera la perioada comunista din istoria României în care tara a fost cunoscuta cu denumirile oficiale de Republica Populara Romîna, Republica Populara Româna^[1] si, respectiv, Republica Socialista România. În aceasta perioada, PCR a fost, de facto, partidul politic unic în România.

Dupa încheierea celui de-al doilea razboi mondial, Uniunea Sovietica a facut presiuni pentru includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanti ai Partidului Comunist, recent reintrat în legalitate, (partidul fusese interzis în 1924 ca urmare a acceptarii tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialista la autodeterminare pâna la despartirea de stat”)^[2], în vreme ce liderii necomunisti erau eliminati în mod constant din viata politica. Regele Mihai I a abdicat datorita presiunilor sovietice pe 30 decembrie 1947 si a plecat in exil, în acelasi timp fiind proclamata Republica Populara Româna.

În primii ani de dominatie comunista, resursele secatuite de razboi ale României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înfiintate dupa încheierea conflagratiei mondiale pentru a masca jefuirea tarii, care se suprapunea uriaselor despagubiri de razboi platite URSS-ului. Un mare numar de oameni (estimarile variaza de la 137 [3] la mai multe zeci de mii ^[3]) au fost închisi din motive politice, economice sau altele. Exista marturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare numar de oameni, în principal în cazurile oponentilor politici.^[4]. La începutul deceniului al saptelea (1960÷1970), guvernul român a început sa treaca la actiuni pentru cresterea gradului de independenta fata de Uniunea Sovietica.

Nicolae Ceausescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 si sef al statului în 1967. Denuntarea invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 si scurta relaxare a represiunii interne, l-a ajutat pe noul lider comunist de la Bucuresti sa-si creeze o imagine pozitiva în tara si în occident.

Rapida crestere economica, sustinuta prin mari credite obtinute din vest, nu a putut fi mentinuta si a scazut gradual în intensitate pâna s-a ajuns la austeritate si la represiune interna, care au avut ca rezultat Revolutia din decembrie 1989 si prabusirea regimului comunist si în România.

O analiza detaliata a crimelor comise de regimul comunist în România a fost facuta de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România creata de presedintia României în aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele de „Raportul Tismaneanu”. În acest raport au fost identificate urmatoarele crime principale comise de regimul comunist din România:

1. Abandonarea intereselor nationale prin servilism în relatiile cu URSS dupa 1945;
2. Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin înscenari si fraude, mai ales dupa furtul alegerilor în noiembrie 1946;
3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor si a militantilor;
4. Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei si ostil valorilor politice si culturale nationale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democratiei ca miscare politica opusa bolsevismului PCR;
5. Sovietizarea totala, prin forta, a României, mai ales în perioada 1948-1956, si impunerea unui sistem politic despotic, condus de o casta profitoare (nomenclatura), strâns unita în jurul liderului suprem;
6. Politica de exterminism social (lichidarea fizica, prin asasinat, deportare, întemnitare, munca fortata, a unor categorii sociale - burghezie, mosierime, tarani, intelectuali, studenti) ghidata de preceptul luptei de clasa a facut între 500 000 si doua milioane de victime;
7. Persecutia minoritatilor etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuala;
8. Exterminarea programata a detinutilor politici;
9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista armata în munti (1945-1962);
10. Represiunea împotriva cultelor, desfiintarea Bisericii Greco-Catolice;
11. Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor oponenti colectivizarii, lichidarea violenta a revoltelor taranesti (1949-1962);
12. Deportarile cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea si „vânzarea” evreilor si germanilor;
13. Represiunea împotriva culturii, cenzura extrema, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentati ori protestatari (1945-1989);
14. Reprimarea miscarilor si actiunilor studentesti din 1956;
15. Reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977), Brasov (1987) si a celorlalte greve din anii 1980;
16. Reprimarea oponentilor si disidentilor în anii 1970 si 1980 (omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Raceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Constantin Rauta);
17. Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin darâmarile din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucurestiului);
18. Crearea de lagare pentru copiii fara parinti sau cu handicap (ex: Cighid);
19. Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentatia rationala”; înfometarea populatiei, oprirea caldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
20. Conceptualizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste;
21. Masacrarea cetatenilor, din ordinul lui Nicolae Ceausescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revolutiei din 1989.

Raportul 'Tismaneanu' prezinta institutiile si personajele cheie ale opresiunii comuniste:

• Prima generatie de comunisti
• Demnitari vinovati de „impunerea si perpetuarea unui sistem bazat pe crima si faradelege”
• Demnitari ai aparatului represiv
• Sefii spionajului
• Ideologi
• Ziaristi
• Conducatorii aparatului ideologic în perioada Ceausescu
• Exponenti ai protocronismului.

În raport sunt nominalizati si disidentii din perioada regimului comunist.

România comunista: aspecte ale vietii cotidiene

La scurt timp dupa 23 august 1944, Gheorghiu Dej îi zugravea principesei Ileana, tabloul României comuniste: o lume moderna, industrializata, cu stiinta de carte, având parte de toate binefacerile lumii moderne dar fara nedreptatile acesteia.

Lucrurile aveau sa stea cu totul altfel decât le-a zugravit liderul comunist. Masurile luate pentru modernizarea tarii (industrializarea, colectivizarea etc.) s-au facut prin sacrificarea intereselor cetatenilor si în dauna bunastarii acestora. Desi pe hârtie progresul economic pare evident fata de perioada interbelica, în realitate venitul unui muncitor în anul 1963 era de 1,9 ori mai mic decât în anul 1938. O lunga perioada de timp, în anii 50, produsele alimentare s-au obtinut de baza de cartela în cantitati minime. Situatia, din acest punct de vedere, s-a ameliorat în anii 60 si în prima parte a anilor 70.

La fel de adevarat este însa ca au existat si unele „binefaceri”: numarul stiutorilor de carte a crescut permanent; au fost construite crese, gradinite, scoli, spitale. Dar la fel de adevarat este si ca drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor au fost încalcate (ca sa nu spunem lichidate), daca ar fi sa amintim doar: libertatea de exprimare (regimul comunist aplicând o cenzura extrem de dura asupra tuturor mediilor de exprimare), libertatea confesionala (simplul mers la biserica devenise un gest de mare curaj), libertatea de circulatie (iesirile în afara tarii era cvasi-imposibile pentru cetatenii de rând) etc.

Esecul economiei socialiste a avut grave consecinte asupra nivelului de trai al populatiei în ultima parte a regimului Ceausescu. La sfârsitul anilor '70 si începutul anilor '80 preturile la alimente, servicii si la bunuri de uz casnic si cotidian, au început sa creasca. Lipsurile alimentare au devenit cronice, si s-au reintrodus cartelele ce „functionasera” cu aproape treizeci de ani în urma. Pe 19 decembrie 1980 s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea si folosirea pe judete a resurselor pentru aprovizionarea populatiei cu carne, lapte, legume si fructe”. Consumul de alimente era rationalizat în fiecare judet, circulatia libera a produselor fiind practic împiedicata. Mai mult, fiecare judet trebuia sa livreze fondului centralizat al statului, la preturi fixe, tot surplusul de alimente. Cartelele la zahar si ulei sunt diferentiate pe categorii de populatie: ratii mai mari pentru oraseni si mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantitati limitate, ajungându-se la situatii aberante ca o persoana sa nu poata cumpara acest produs decât din localitatea în care domicilia. În octombrie 1981, un alt decret „privind masurile pentru prevenirea si combaterea unor fapte care afecteaza buna aprovizionare a populatiei”, stabilea pedepse cu închisoarea de la sase luni la cinci ani pentru „cumpararea de la unitatile comerciale de stat si cooperatiste, în scop de stocare, în cantitati care depasesc nevoile consumului familial pe o perioada de o luna” a unor produse de baza: faina, zahar, ulei, malai, orez. Exceptie faceau legumele si fructele pentru iarna.

Totul culmineaza în 1982 când se aproba Programul de alimentatie stiintifica a populatiei. „Specialistii” au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane este de 2700 – 2800 de calorii, ori aceeasi „specialisti” au stabilit ca românii sunt niste „îmbuibati” care consuma 3300 de calorii zilnic. Asadar trebuie sa manânce mai putin. În sprijinul hotarârii se venea cu recomandari medicale privind raportul dintre înaltime si greutate. Astfel, pentru un barbat de 1,65 m înaltime, cu vârsta între 30 – 39 de ani, greutatea optima era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 – 49 de ani, greutatea trebuia sa fie de 80,5 kg. La femei, „standardele” erau cam de tipul: înaltime 1,57 m / vârsta 30 – 39 ani / greutate 56,6 kg; înaltime 1,68 m / vârsta 40 – 49 ani / greutate 66,9 kg. Consumul anual era si el reglementat (pentru o persoana): carne si produse din carne: 60 – 70 kg; peste si produse din peste: 8 – 10 kg; lapte si produse din lapte (exclusiv unt): 210 -230 litri; oua: 260 – 280 bucati; grasimi (unt, margarina, ulei, untura): 16 – 18 kg; legume si produse din legume: 170 – 180 kg; leguminoase boabe: 3 – 4 kg; fructe si produse din fructe: 65 – 95 kg; zahar si produse din zahar: 22 – 26 kg; cartofi: 70 – 90 kg; produse din cereale (faina, malai, orez): 120 – 140 kg. Se considera însa ca „oferta” este prea generoasa si, în 1984 se adopta un nou plan alimentar în care ratiile erau mult reduse fata de cele anterioare: carne – 39,12 kg; lapte si produse din lapte – 78,73 kg; legume – 66,08 kg etc. Partidul s-a dovedit a fi însa foarte preocupat de curatenia poporului român, având în vedere ca fiecarui cetatean îi era repartizata o cantitate de 1,9 kg sapun/an, cu 0,9 kg mai mult ca în 1980!Locuitorii satelor erau obligati, pentru a primi ratiile, sa vânda la cooperativele locale oua – de o anumita marime –, lapte, la preturi fixate de autoritati. Taranii erau „binecuvântati” si cu alte solicitari aberante. Spre exemplu, daca doreau sa sacrifice un porc, taranii trebuiau sa creasca înca unul pe care sa-l dea „la stat”. „Tacâmul de pui”, „salamul cu soia”, „adidasii de porc”, „nechezolul”, „cicoarea”, „laptele condensat”, „compotul de prune” sau „pestele oceanic” (ne amintim de celebra reclama „Nici o masa fara peste!”) au intrat astfel în limbajul cotidian al românilor. Chiar si pentru aceste produse se statea la „coada” ore în sir. Cafeaua originala, sapunul, ciocolata sau tigarile fine – în special Kent, erau produse de mare lux, având rol de moneda forte în orice împrejurare.

Criza alimentara era doar un aspect al celei economice în care se gasea tara. Desi regimul se lauda cu marile sale rafinarii, benzina a fost rationalizata (30 de litri /luna); circulatia automobilelor a fost restrictionata – cele care aveau numar cu sot circulând într-o duminica, cele fara sot în duminica urmatoare. Fabricile de masini se numarau si ele printre „minunile” regimului, în timp ce românii asteptau ani de zile pâna le venea rândul sa poata achizitiona un automobil. În România socialista, care se dorea „multilateral dezvoltata” pâna în anul 2000, copiii erau obligati sa învete la lumina lampilor cu gaz pentru ca lumina era întrerupta. Becurile trebuiau sa fie doar de 40 wati, în timp ce propaganda ceausista vorbea de „anii-lumina” ai epocii. „Conducatorul iubit” a recomandat cetatenilor sa puna pe ei „o haina în plus”, în momentul în care s-a luat decizia rationalizarii agentului termic si a apei calde menajere. În 1988, un decret aberant, ca atâtea altele, stabilea ca în spatiile publice – cu exceptia scolilor si gradinitelor – temperatura sa nu fie mai mare de 16° Celsius pe timp de iarna! Agricultura socialista, unde anual se raportau mari depasiri de plan, ducea de fapt o mare lipsa de mâna de lucru, regimul rezolvând si acest aspect în stilu-i caracteristic: scoaterea la muncile agricole a militarilor, elevilor si studentilor. Spre exemplu, în anul 1981, 2,5 milioane de elevi si studenti au fost scosi de la cursuri si trimisi sa lucreze în agricultura.

România statea foarte prost si la capitolul tehnologie si infrastructura. Reteaua telefonica era una din cele mai slab dezvoltate din Europa, cu 700.000 de posturi telefonice la o populatie de peste 23 milioane locuitori. Sistemul de drumuri si autostrazi era si el într-o stare jalnica, existând o singura autostrada – Bucuresti – Pitesti, cu câteva zeci de kilometri. Nu este deci gresit sa afirmam ca situatia deplorabila din punct de vedere economic, mizeria în care era tinut poporul român, a contribuit decisiv la caderea regimului ceausist în decembrie 1989.

'Consumul de alimente era rationalizat în fiecare judet, circulatia libera a produselor fiind practic împiedicata' - nu este exact ce face acum CE in ROmania?

'libertatea confesionala (simplul mers la biserica devenise un gest de mare curaj)' - nu este adevarat, toti prietenii mei si cunoscutii nu au avut niciodata nici un fel de probleme!

In general, nu vad de ce perioada Dej trebuie bagata in aceiasi oala cu perioada Ceausescu. Dej a fost un erou, Ceausescu un idiot. Eu eram foarte mic cand a murit Dej, abia dupa Revolutie am inceput sa-i inteleg politica interna si externa, a fost formidabil. Si sa nu mai vorbim de cum a ajuns Romania acum, in Octombrie 2010 - este o fantoma a Romaniei din 1989, o tara total dependenta economic si politic. Este adevarat ca drumul spre fericire trece prin stomac, asta a fost strategia westului expusa extrem de inteligent prin Radio Europa Libera, dar uite unde s-a ajuns acum, cand nu mai este nevoie sa se demonstreze ca burtile capitaliste erau mai pline decat cele comuniste. Despre cultura ce sa mai vorbesc, orice om cu bun simt nu are nevoie de comentariile altora, este evident.