Alexis de Tocqueville

Alexis de Tocqueville (1805 - 1859). Autor de referinta in stiintele sociale, frecvent invocat dar imposibil de clasat-filozof, moralist, istoric, ganditor politic si (proto)sociolog in acelasi timp-Alexis de Tocqueville, jurist de formatie, om politic si diplomat, este cea mai complexa personalitate liberala franceza din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Nascut intr-o ilustra familie aristocratica, stranepot al lui Malesherbes si nepot al lui Chateaubriand, Tocqueville isi dezvolta demersul intelectual ca o interogatie asupra fundamentelor si semnificatiilor unui fenomen pe care il considera definitoriu pentru epoca moderna: progresul egalitatii conditiilor sau al democratiei.

De altfel, aceasta interogatie constituie adevaratul motiv care il determina sa faca, intre anii 1831-1832, o calatorie in Statele Unite ale Americii, tara in care - va scrie mai tarziu - democratia pare sa-si fi atins "limitele naturale". Oficial insa, el si colegul sau de la tribunalul din Versailles, Gustave de Beaumont, au sarcina de a studia sistemul penitenciar american asupra caruia cei doi publica, in 1833, la intoarcerea in Franta, lucrarea Despre sistemul penitenciar in Statele Unite si despre aplicarea sa. Abia in anul urmator insa, cand Tocqueville publica primul volum din opera sa fondatoare, Despre democratie in America, intreaga semnificatie a experientei americane prinde contur. Cartea se bucura de un succes imediat si ii aduce autorului titlul de cavaler al legiunii de onoare (1837), alegerea in Academia de stiinte morale si politice (1838) si, dupa publicarea celui de-al doilea volum in 1840, alegerea in Academia franceza (1841). Concomitent, Tocqueville incepe o cariera politica, dar activitatea sa de om politic nu va egala succesul sau ca literat. Din 1839 si pana in 1849 este deputat din partea departamentului Manche in Adunarea Nationala unde sustine pozitiile abolitioniste si in favoarea liberului schimb, acordand in acelasi timp o mare atentie chestiunii colonizarii Algeriei, episod care i-a facut pe unii exegeti sa-l considere unul dintre teoreticienii colonialismului. In urma Revolutiei din februarie 1848, Tocqueville este ministru de externe in guvernul provizoriu din iunie si pana in octombrie 1848. Lovitura de stat din 2 decembrie 1851, prin care Ludovic Bonaparte pune capat Republicii a III-a, il plaseaza in grupul de parlamentari de opozitie care se reunesc in fata primariei celui de-al X-lea arondisment al capitalei franceze. Arestat, incarcerat si apoi eliberat, Tocqueville se retrage la castelul sau unde incepe redactarea unei originale lucrari istorice consacrata Revolutiei franceze, ramasa insa neterminata - Vechiul regim si Revolutia.

Istoria politica moderna este inteleasa de Tocqueville ca o tendinta generala, continua si inevitabila spre egalitatea conditiilor sau democratizare. Dar, spre deosebire de optimismul altor ganditori liberali francezi, el traieste o "spaima religioasa" in fata acestui fenomen, caruia ii constata, pe de o parte, caracterul ineluctabil - contestat de cercurile conservatoare din care provine - iar pe de alta parte, ii subliniaza neajunsurile si pericolele. Ce presupune, pe scurt, aceasta tendinta a societatilor moderne ? Egalitatea conditiilor inseamna, mai intai, instaurarea unei egalitati de drept intre indivizi in locul unei jurisprudente distincte pentru fiecare stare sau ordin, cum se intampla in Vechiul Regim; in al doilea rand, egalitatea conditiilor inseamna mobilitate sociala potentiala ca urmare a abandonarii principiului ereditatii; in sfarsit, egalitatea conditiilor inseamna o puternica si continua aspiratie spre egalitate ce ia locul viziunii ierarhice traditionale asupra societatii. Insa egalitatea conditiilor nu semnifica si disparitia diferentelor si inegalitatilor economice si sociale dintre indivizi; de fapt, spune Tocqueville, principiul democratic impune o egalitate imaginara in ciuda inegalitatii reale dintre acestia. Or, acest refuz al inegalitatii in societatile moderne prezinta un pericol: cu cat se cred si se doresc mai egali, cu atat indivizii din societatea democratica sunt, in mod paradoxal, mai slabi, mai izolati, mai dependenti caci, daca fiecare este la fel de bun ca oricare altul, singurul arbitru si criteriu al adevarului acceptabil tuturor trebuie gasit in exteriorul fiecaruia, si anume, in judecata opiniei publice sau in judecata celor mai multi (cazul democratiei americane) ori in delegarea unor puteri asfixiante administratiei publice centrale (cazul Frantei). Aceasta constatare il determina pe Tocqueville sa se intrebe daca egalitatea e compatibila cu celalalt principiu fundamental al democratiei, adesea ignorat, libertatea, iar raspunsul e categoric negativ: sporirea egalitatii se face intotdeauna in detrimentul libertatii. O solutie posibila la paradox sugerata de Tocqueville consta in restaurarea corpurilor intermediare existente inainte de Revolutie (parlamente locale, asociatii civice si politice etc). Acestea ar permite individului izolat sa reziste autoritatii centrale si "imperiului moral al majoritatii". Numai un atare aranjament institutional ar putea atenua tendinta irezistibila catre un nou despotism, a carui trasatura definitorie e blandetea - si a carui imagine este schitata profetic de Tocqueville la finalul reflectiilor sale din Despre democratie - o sinteza intre conformismul opiniei publice si centralismul birocratic, adica intre ceea ce ganditorul francez identifica ca fiind, in epoca, specificul democratiei americane si a celei franceze:

Deasupra acestora se ridica o putere imensa si tutelara care se insarcineaza singura de a le asigura fericirea si de a veghea asupra sortii lor. Este absolut, prevazator, regulat si bland. Ar semana autoritatii paternale, daca, ca aceasta, ar avea ca obiect pregatirea oamenilor pentru varsta maturitatii, insa el nu cauta decat sa-i fixeze irevocabil in copilarie; doreste ca cetatenii sa se bucure cu conditia ca ei sa nu se gandeasca decat la a se bucura. Lucreaza de bunavoie la fericirea lor, dar doreste sa fie singurul ei agent si arbitru; vegheaza la securitatea lor, prevede si le asigura nevoile, le usureaza placerile, le conduce principalele afaceri, le dirijeaza industria, le reglementeaza succesiunile, le imparte mostenirile; nu le-ar putea lua in intregime necazul de a gandi si osteneala de a trai?