Teoriile genezei romanesti - Latinitatea romanilor

Teoriile genezei romanesti

Teritoriul de formare, "problema cea mai grea din istoria limbii romane" dupa parerea lui Ov. Densusianu, a fost sursa unor indelungate si energice dispute stiintifice. In pricipiu dicutia ramane inca deschisa, in sensul ca cercetarile istorice, arheologice si lingvistice furnizeaza permanent noi elemente in masura sa intregeasca si sa nuanteze opiniile istoricilor si lingvistilor. Teoriile genezei etnolingvistice romanesti pot fi repartizate in trei grupe.

Teoria originii nord si sud dunarene

Procesul complex, unitar si inseparabil de constituire a poporului roman si a limbii romane a avut loc pe un intins teritoriu romanizat, care cuprindea regiuni situate la nordul si la sudul Dunarii: Dacia si Dobrogea, sudul Pannoniei, Dardania, Moesia Inferioara si Moesia Superioara.

In aceasta ordine de idei, important este si faptul ca pentru populatia romanizata din spatiul daco-moesic, Dunarea a fost numai un hotar administrativ, "politic si strategic"; fluviul nu a constituit deci o frontiera etnica, lingvistica, economica sau culturala ceea ce a permis mobilitatea populatiei si a favorizat mentinerea caracterului unitar de ansamblu al limbii romane.

Sustinuta de istorici si de filologi (A. D. Xenopol, N. Iorga, S. Puscariu, Al. Rosetti), ipoteza aparitiei si dezvoltarii limbii romane in spatiul romanizat nord si sud dunarean este confirmata de diversitatea dovezilor istorice, arheologice si lingvistice.

Teoria originii nord-dunarene

Avansata de personalitati ilustre ale culturii romanesti vechi si moderne (D. Cantemir, P. Maior, B. P. Hasdeu), aceasta teorie nu a beneficiat de demonstratii stiintifice convingatoare; astazi aceasta teza are numai valoare istorica.

Teoriile originii sud-dunarene

Formarea poporului roman si a limbii romane la sudul Dunarii, ca urmare a parasirii Daciei prin retragerea aureliana, a fost sutinuta si de savanti romani, dar mai ales de autori straini. Intre ei diferentele sunt majore, desi acceptarea unei intinse zone sud-dunarene drept "patrie primitiva" a romanilor constituie, fara indoiala, un punct comun deloc neglijabil. Aceasta ipoteza a fost formulata mai intai de Fr. J. Sulzer, care isi propunea sa demonstreze ca "actualii vlahi nu se trag din volohii ori din bulgarii lui Nestor si inca mai putin din romanii din Dacia lui Traian, ca, prin urmare, ei nu trebuie considerati aborigeni, ci ca un popor care a venit aici in timpuri mai tarzii" sau ca "valahii au luat fiinta in Moesia, Tracia si in regiunile de acolo de primprejur, nu in Dacia".

In secolul al XIX-lea, Robert Roessler reia aceeasi teorie, fixand trecerea romanilor la nordul Dunarii la sfarsitul secolului al XII-lea si in "timpul imediat urmator". Mai mult, el cladeste un intreg sistem de ipoteze explicative - istorice si lingvistice.

In lucrarea sa Robert Roessler afirma ca dacii au fost omorati in masa dupa 106. Este evident ca acest lucru nu este adevarat datorita faptului ca romanii aveau nevoie de forta de munca si nu le statea in obicei sa masacreze populatiile din teritoriile nou cucerite. Au mai fost gasite dovezi ale continuitatii dacilor in peste 1000 de localitati iar niste inscriptii din alte provincii romane atesta prezenta soldatilor de origine daca. Din acea perioada dateaza toponimele si hidronimele care au fost transmise romanilor si au ramas pana astazi (Donaris, Maris, Alutus etc). Toate acestea dovedesc faptul ca dacii nu au disparut dupa anul 106, ba mai mult si-au continuat existenta in acelasi teritoriu.

Teoria roessliana mai sustinea si faptul ca dupa retragerea aureliana dintre anii 271 - 274, teritoriul nord dunarean ar fi ramas pustiu, lucru ilogic avand in vedere ca in secolul IV un amfiteatru din Sarmizegetuza a fost blocat si transformat in fortareata: la Porolisum si Apullum s-au gasit morminte de inhumatie cu inventar daco-roman; la Napoca s-au descoperit doua cuptoare de olarit din secolul IV si pe tot spatiul nord dunarean au fost gasite obiecte paleo-crestine.

Latinitatea romanilor

Etnogeneza romanilor reprezinta un eveniment istoric fundamental in istoria noastra nationala, intrucat arata cum s-a format civilizatia noastra. Ea a fost un proces complex, indelungat la care au contribuit statalitatea dacica si cresterea puterii acesteia, cucerirea Daciei de catre romani, colonizarea, romanizarea dacilor, continuitatea populatiei daco-romane in conditiile convietuirii cu populatiile migratoare, raspandirea crestinismului, ducand in final la crearea unei etnii distincte in spatiul central-sud-est european .

In Dacia locuia populatia unitara si omogena sub raport etnic si lingvistic: tracii si geto-dacii. Ei au fost integrati in formatiile provinciale, ocrotiti si supusi procesului de romanizare. Romanizarea a prins radacini durabile la populatia bastinasa, prin inlocuirea limbii si culturii, a numelor proprii si a credintelor, a organizarii social-economice constituind un fenomen de masa cu valori formative esentiale in etnogeneza poporului roman.

Pentru fostul stat al lui Decebal, cucerirea si ocupatia romana a insemnat o cotitura a destinului istoric al vechiului popor de plugari, pastori si mestesugari rurali. Ca provincie romana, Tracia cunoaste o perioada de glorie in timpul lui Traian. Noile forme de viata romana stabilite pe vechile temelii ale asezarilor geto-dacice au cunoscut o intensitate exceptionala de ale carei dimensiuni ne putem da seama din marele numar de orase si sate, castre si asezari marunte, de drumuri si cladiri publice, cariere, mine si variate alte inteprinderi si exploatari, produse ale unui urias proces de munca sustinut cu darzenie, intr-un efort colectiv innoitor de tara. Toponomia indigena a teritoriilor trace a fost preluata aproape integral de ocupantii romani, conservata cu amplificari si adaosuri, in mare parte romanizata.

Odata cu integrarea Daciei in imperiu, se poate vorbi si despre o integrare a majoritatii traco-dacilor in lumea romana, cu exceptia unui numar restrans de daci, ramasi in afara frontierelor provinciei create de Traian. Cu timpul insa, datorita legaturilor economice cu imperiul si atrasi de civilizatia romana, ei s-au romanizat treptat.

In urma patrunderii influentei cultural-economice si politice romane, dar mai ales in urma ocuparii unei considerabile portiuni din vastul teritoriu traco-dac de catre romani, populatia autohtona ce vorbea limba indo-europeana tracica a trecut prin transformari culturale, politice si chiar social-etnice profunde, supusa unui larg proces deznationalizator in general lent si indelungat, pe alocuri insa mai accelerat, violent, avand ca prima urmare inlocuirea treptata a limbii proprii indigene si adoptarea limbii latine (romanice) in care s-au strecurat si cateva elemente lexicale trace. Dovada optima a unei intense desfasurari a vietii social-economice si a romanismului provincial intre limitele Daciei carpatice o constituie bogatia exuberanta a produselor si a diverselor materiale cu caracter practic sau artistic.

Putea populatia autohtona a Daciei sa ramana straina de formele romane si de limba oficiala care se auzea in toate ungherele provinciei, in viata publica, administrativa, militara, economica, sociala din toate centrele mai mari sau mai mici? Este foarte greu de presupus ca, cel putin dupa doua-trei generatii, bastinasii sa fi continuat a se tine mereu departe de contactul cu civilizatia si viata romana, sa fi pastrat nepotolita ura contra Romei.

Din examinarea ansamblului si a detaliilor materialului documentar din Dacia (epigrafic, arheologic etc) rezulta cu absoluta certitudine ca aici elementul conducator si "exploatator" al provinciei, armatei si municipalitatilor il formau nu indigenii supusi, in mare parte deposedati si exploatati, ci imigrantii, italici sau provinciali.

Astfel, retinem dublul aspect al romanizarii ca proces oficial, organizat si sistematic: romanizarea lingvistica si romanizarea nonlingvistica.     

Romanizarea lingvistica, fundamentala si decisiva pentru aparitia limbii romane, a constat in invatarea limbii latine de catre populatia autohtona; generalizarea latinei a determinat fenomenul contrar, de regres si de eliminare treptata a limbii materne, traco-daca. Aceasta substitutie de limbi s-a produs in cadrul unui proces incet, indelungat, pasnic si mai ales necesar; numai latina putea garanta populatiilor cucerite posibilitatea de comunicare cu reprezentantii imperiului - soldati, functionari publici, colonisti si comercianti. In astfel de conditii, limba latina era elementul de unitate si de coeziune, situat deasupra diversitatii sociale, politice, etnice si lingvistice.

Durata romanizarii in Dacia nu coincide cu durata stapanirii romane, aproximativ 170 de ani, cuprinsi intre 106 - 274 / 275. Aceasta perioada, ferm delimitata istoric, acopera numai faza de maxima forta si eficienta a romanizarii ca proces oficial si organizat, durata reala fiind sensibil mai mare. Procesul a continuat si dupa parasirea Daciei, cu aproximatie, pana in secolul al VII-lea: limba latina sau diverse forme de civilizatie materiala si spirituala n-au putut fi retrase o data cu armata sau cu functionarii publici. Deosebita este pozitia Dobrogei, care va ramane parte integranta a Imperiului pana in anul 602. Romanizarea s-a dovedit a fi un fenomen ireversibil iar consecintele acesteia au fost de natura etno-lingvistica.

In cultura romaneasca, meritul intaietatii in afirmarea ideii de latinitate a limbii materne ii revine lui Grigore Ureche (1590-1647). Succinta lui demonstratie se cladeste pe semnalarea, nu lipsita de erori, a unor paralelisme lexicale latin-romane: "De la ramleni, ce le zicem latini, paine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gaina, ei zic galina; muiarea, mulier; fameia, femina; parinte, pater; al nostru, noster si altele multe den limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amaruntul, toate cuvintele le-am intelege" (Letopisetul Tarii Moldovei)

Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, initial ca argument in disputa istorico-politica privind drepturile romanilor in Transilvania, carturarii ardeleni de formatie clasica vor avansa ipoteza, neintemeiata insa, a originii pur latine a limbii romane (vezi Anexa1).

Argumentata si formulata in variante intuitiv-empirice sau riguros stiintifice, "latinitatea limbii romane" este o idee fundamentala, cu o aparitie constanta in cultura romaneasca medievala si moderna.

Romanizarea nonlingvistica a constat in preluarea de catre populatia autohtona a unor elemente de civilizatie spirituala si materiala romana - rituri, credinte, forme de organizare administrativa, tipuri de edificii sau asezari umane, obiecte de uz curent.

In ceea ce priveste religia, dacii impartaseau obiceiuri si credinte pagane peste care s-au revarsat mentalitatile civilizate ale cuceritorilor latini. Crestinismul s-a intins cu usurinta in intregul Imperiu Roman prin convertirea unui numar mare de oameni. Dacia a beneficiat de numerosi propovaduitori laici, crestini, fie ei soldati, fie civili, care umpleau inchisorile imperiului si, pentru a nu fi sacrificati, au gasit usor scapare in trimiterea lor in noua colonie imperiala. Acesta este sensul golirii inchisorilor si colonizarii Daciei, cu crestini, nu cu talhari, condamnati pentru cine stie ce delicte grave. Printre cei trimisi in Dacia s-au aflat cavaleri, tribuni, senatori si chiar fosti consuli, datorita, probabil, sotiilor lor, femeile fiind acelea care s-au convertit mai lesne.

In anii 271-274 armatele romane parasesc spatiul provinciei Dacia pe care nu o mai puteau apara in fata atacurilor populatiilor migratoare. Insa nu putea fi evacuata intreaga populatie romana din Dacia, ipoteza confirmata arheologic si numismatic.

Toate acestea dovedesc faptul ca la baza formarii poporului roman a stat un proces indelungat si neintrerupt, inceput din perioada existentei regatului dac, continuat dupa 106 sub influenta romana, iar dupa 271 influentat de migratori. In concluzie romanii sunt unici, avand un caracter etnic total diferit de celelalte popoare ce ii inconjoara.

Dacismul

'De teama sa nu inviem,
Ne-au risipit cetatile, ne-au ucis altarele,
Toate frumusetile, ca intr-un blestem,
Ni le-au schilodit. Si-am ramas doar cu Soarele.
Din el ne-am croit poteci in padure, in munte,
Linga vetre marunte,
Am logodit timpul cu statornicia.
Daca te uiti bine-apoi
In pietre nemuritori, suntem noi, numai noi:
Noi, Tracii!'

INTRODUCERE

Haideti sa ne descoperim istoria pierduta. Pentru a iesi din faza in care ne consideram un popor mic si neinsemnat. Sa ne amintim ca suntem singurii care nu am atacat vreodata un alt popor. Ca suntem neamul de care s-au lovit in lupta atatia de-a lungul istoriei si nu au putut trece. Pentru ca pentru noi a fost o datorie sfanta sa ne aparam pamantul pe care Zeii ni l-au harazit noua, si nu altora. Noi n-am venit de nicaieri. Noi ne-am nascut aici, si daca cineva ne intreaba raspundem, fara sa stim de ce, ca aici vrem sa si murim.
Sa ne amintim de stramosii nostri Pelasgi, despre care istoria oficiala nu ne mai invata nimic, de Traci si mai apoi de Daci si de Valahi. Indiferent de numele ce ni l-am dat sau care ni s-a dat, suntem aceiasi. Oameni in tara Oamenilor. Mioritici, nu din lasitate, ci pentru ca nu ne sperie moartea. Noi stim ca suntem nemuritori. Ca spiritul ne e mai presus de trupurile trecatoare. Ca am putea trai doar cu lapte si miere. Ca tot restul, averi si onoruri, sunt efemere, ca nimic nu vom lua cu noi dincolo.

Cu totii am invatat la scoala, ca poporul 'roman' este rezultatul 'contopirii dacilor cu romanii', iar limba 'romana' este o limba care a derivat din latina vulgara (latina vulgaris) in urma cuceririi romane a Daciei. Devenite ca leit-motiv al istoriei noastre predate in scoli si licee, aceste doua 'invataminte adanci' socheaza, la o analiza mai atenta, prin lipsa lor de realism istoric. Analizand aceste aspecte, insistand in special pe cel legat de limba 'romana' se pot observa 'neclaritatile'.

Romanizarea dacilor

Dacia, din intreg Imperiul Roman, a avut cea mai scurta perioada de stapanire romana. Legiunile armate romane au ocupat numai 1/7 din teritoriul Daciei (14%) si pentru o perioada istorica, de exact 165 de ani (106 -271).

In Britania romanii au stat 500 de ani, iar englezii nu sunt deloc latini. De asemenea, in Malta, stapanirea romana a fost de peste 800 de ani, iar maltezii nici acum nu vorbesc o limba de origine latina. Iar lista de exemple poate cotinua la nesfarsit. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca italiana, deci chiar la ei acasa, este alaturi de franceza, limba 'de origine latina' care se aseamana cel mai putin cu latina!

Aparitia si existenta Ungariei s-a datorat convietuirii hunilor cu populatia primitoare geto-daca care i-a invatat agricultura, pastoritul si care apoi a fost asuprita si sfartecata in numele catolicismului. In plus accesul la functiile administrative era ingradit pentru cetatenii de etnie 'romana', ceea ce i-ar fi 'cointeresat' pe unii sa renunte la limba, nume, obiceiuri si religie. Este adevarat ca multi aristocrati romani Transilvaneni, pentru a-si salva viata si avutul, s-au convertit la catolicism si s-au maghiarizat, insa n-au uitat nici limba, nici traditiile. De ce astazi noi sa credem ca ce n-au putut face ungurii in o mie de ani au putut face romanii in aproximativ un secol si jumatate? Cu alte cuvinte, cum putem crede ca acestia i-au determinat nu numai pe dacii ocupati, dar si pe cei 86% liberi sa invete 'latina' si in acelasi timp sa-si uite propria limba?

Iar aici ar fi de retinut faptul ca in timpul stapanirii romane, in toata Dacia ocupata, n-a fost creat macar un centru de cultura. De altfel romanii nu aveau nici un interes sa ridice nivelul cultural al acestui popor pe care il dusmaneau si-l invidiau atat de mult.

Toate acestea ne demonstreaza ca istoria mai trebuie studiata, iar paradigmele acceptate candva in istoria noastra tumultoasa (oarecum explicabil in acele momente) trebuie indepartate pentru instaurarea adevarului istoric pe baze pur stiintifice, si nu din dorinta de afirmare sau dominare asupra altor popoare.

Asemanarea dintre daci si romanii de astazi

Privind Columna lui Traian, vedem obiceiuri care au ramas in traditia poporului nostru pana astazi: constructia caselor de la munte, portul nostru popular - care este acelasi astazi ca si cel daltuit in piatra, pe columna.

O istorioara foarte interesanta este aceea a lui Badea Cartan, un cioban din Cartisoara. Dupa o lunga calatorie pe jos, din satul sau pana la Roma, ajunge sa-si vada visul - 'Columna lui Traian' -, depune la baza ei o traista cu pamant si un saculet cu graul Daciei, apoi se culca si doarme la umbra Columnei. A doua zi, (Martie 1896), ziarele din Roma publica uimite, la vederea romanului ardelean: 'Un Dac a coborat de pe columna'. Chipul si portul sau neobisnuit pentru ei, dar semanand aidoma cu Dacii de pe basoreliefuri i-au uimit peste masura pe cetatenii Romei.

Oricat de miop ai fi, tot poti observa ca taranul roman, parca, este incremenit in timp si din negura vremurilor, de demult, apare ca un personaj incarcat de istorie.
Este stiut ca taranii nostri mai poarta si azi, in multe zone ale tarii, aceeasi imbracaminte ca dacii de pe columna lui Traian (itari, camasa lucrata cu flori pe poale si maneci, cojocele lucrate cu flori, caciula - pe care romanii nu le aveau) si ca femeile dace erau net superioare celor romane ca stil si arta in toalete. De asemenea, insusi cuvantul imbracaminte este de origine dacica. Pana in prezent nu s-a gasit nici un monument in care sa fie reprezentat un dac in toga romana. In fapt, colonistii erau obligati sa adopte portul dac pentru a nu 'crapa' iarna de frig, asa cum ne demonstreaza monumentul sculptural de la Casei (Jud. Cluj) al lui Iulius Crescens imbracat intr-un cojoc ca si cel de la Apulon. Ca element de permanenta a elementelor de port de-a lungul mileniilor, in afara closului si decolteului, avem originala caciula dacica pe care o mai poarta inca taranii nostri, ca mostenire din timpurile imemoriale ale pelasgilor dunareni si carpatici si ale lui 'Mithras genitor luminis' reprezentat ca un tanar imbracat in costum traditional dac: camasa lunga, cingatoare peste mijloc, mantie ce-i ajunge pana mai jos de genunchi si caciula traditionala daca pe cap. E o costumatie identica cu cea a dacilor sculptati pe columna lui Traian. Imaginea taurului este simbolul unei bogatii a dacilor stravechi: cresterea vitelor si agricultura. Aceeasi reprezentare o intalnim, ca element de traditie, la Corbea din colectia Teodorescu. 

Imbracamintea geto-dacilor era destul de simpla. Barbatii purtau pantaloni (cioareci) de doua feluri: mai largi sau mai stramti pe picior, in genul itarilor. Camasa, despicata in parti, o purtau pe deasupra cioarecilor, incingandu-se cu un brau lat, probabil de piele sau, eventual, din panza groasa. O haina cu maneci si cu creturi, o mantie scurta, fara maneci, avand uneori franjuri, sau o suba cu blana pe dinauntru, nu prea lunga, constituiau vesmintele de deasupra. Mantia, prinsa cu o agrafa, avea o gluga cu care dacii isi acopereau capul pe vreme rea. Femeile purtau o camasa incretita cu maneci scurte si o fusta. Columna Traiana ni le infatiseaza purtand uneori o manta lunga, bogat drapata. O basma, probabil colorata, le acoperea parul.

Si nobilii, si oamenii de rand, barbati si femei, purtau in picioare caltuni de pasla sau opinci de piele, dar nu incape indoiala ca vara cei de la tara umblau adesea desculti. In sapaturi s-au gasit "mate" (crampoane) de fier care se prindeau de talpa incaltamintei pentru a usura mersul pe gheata si zapada. Bineinteles, atunci cand mergeau calare, dacii aveau la incaltaminte pinteni de fier. (fig 6) (Vezi Anexa 7)

Asemanarea dintre imbracamintea dacilor si portul popular romanesc a fost recunoscuta pana si de catre Scoala Ardeleana. Un pasaj relevant ar fi: "In catu-i despre solii dachilor cei la Roma trimisi si in senat intrasi, inseamna ca senatul de-atunci indata au poruncit de li s-au cioplit chipurile din marmure tocmai cum erau facuti la statura, la fisognomie si la haine, adeca: obrazul, grumazii, peptul si picioarele cu cioarecii, din marmure alba; iara cugima, parul si sundra (sugmanul) din marmure neagra; gluga, iarasi din marmure alba, tocmai cum iaste portul romanilor celor ce lacuiesc pre langa Sibiu".

Asemanarea la port a dacilor cu romanii inseamna, de fapt, o recunoastere implicita a continuitatii daco-getilor in Dacia si dupa cucerirea si colonizarea romana.

Motivele sustinerii latinitatii

Teoria formarii poporului roman se bazeaza pe celebra afirmatie a lui Grigore Ureche, care, nu se stie de ce, a scris ca "toti romanii de la Rim (Roma, adica) se trag". Apoi diferiti carturari, scriitori, istorici, au dezvoltat teoria incredibila a formarii poporului roman, pe care marea majoritate a romanilor o accepta automat astazi, in ciuda incoerentei sale. Xenofilia intelectualilor romani si-a spus cuvantul, considerand civilizatia romana mult superioara traditiei dacice, cand realitatea este exact pe dos. Minciuna latinizarii/romanizarii dacilor a fost creata in secolul XIX, odata cu Scoala Ardeleana si continua intr-un mod ciudat pana in zilele noastre. Desi exista dovezi coplesitoare care ne fac sa punem la indoiala originea latina a acestui popor se continua si in zilele noastre sustinerea unei teze care pare din ce in ce mai nestiintifica. Cei care au pus in circulatie aceasta idee ( originea latina a poporului nostru ) au fost intelectualii din Scoala Ardeleana, care, aveau o intentie laudabila in fond, prin sustinerea latinitatii acestui popor. Un motiv politic pur. O minciuna nobila pentru un scop nobil. Au recunoscut-o Iorga, Titulescu etc.

Stapanirea maghiara din acele timpuri, sustinea ca ea este promovarea civilizatiei vestice ( de origine latina ), civilizatie superioara, iar ei sunt datori sa scoata popoarele pe care le stapaneau la 'lumina' civilizatiei. Sub acest pretext, ungurii au subjugat si exploatat popoarele din centrul Europei. Intelectualii romani au cautat sa combata aceasta teorie. Ei s-au folosit de cucerirea Daciei de catre romani pentru a incerca provocarea unei dispute ideologice pe aceasta tema.

     Acestia au exagerat in mod evident si deliberat contributia romanilor la formarea poporului roman, mergand pana acolo incat au pretins ca noi suntem un popor latin. Cei mai categorici in respingerea oricarui amestec al romanilor cu dacii sunt Samuil Micu si Petru Maior, care isi fac din exterminarea dacilor si din faptul ca printre colonistii adusi de la Roma se aflau si familii aristocratice garantia puritatii latine a poporului roman ca si a "nobletei" sale: " [Traian] foarte multi lacuitori au adus in Dachia din toata lumea romanilor, dara mai ales din Roma si din Italia, precum adevereaza inscriptiile, care pana-n zioa de astazi custa [exista], mai cu sama in Ardeal; din care inscrptii aceaia inca se dovedeste, ca nu numai gloate misele [din oameni de rand], ci si familii de frunte au fost duse sau stramutate in Dachia."

Nu putem trece, desigur, nici peste erorile invatatorilor Scolii Ardelene, cu privire la puritatea latina a originii limbii si poporului roman, ca si peste alte neajunsuri derivand din aceasta conceptie gresita. Am vazut, pana acum, ca tot sustin - mai mult sau mai putin consecvent - originea romana a poporului si limbii romane. Pe aceasta linie, pentru ei, romanii nu erau decat urmasii nealterati ai colonistilor romani adusi in Dacia de imparatul Traian, dupa cum limba romana era latina vorbita de acestia, dar corupta de-a lungul secolelor, datorita influentelor straine la care a fost supusa de urmasi. Ei sustin, in principiu, disparitia elementului autohton daco-getic si, ca atare, neaga aportul acestuia la formarea limbii si a poporului roman.

Este binecunoscut faptul ca s-a incercat o latinizare fortata a limbii, care a esuat, doar pentru a dovedi acest lucru. Se dorea sa comunice faptul ca poporul roman nu are nevoie sa fie civilizat de catre asa zisii reprezentanti ai civilizatiei latine in aceasta zona. Ideea ce o sustineau este ca acest popor este urmasul poporului roman in aceasta zona si nu este nevoie ca cineva sa ne civilizeze. Poporul roman s-a nascut civilizat, s-a nascut latin. Astfel puteau sa combata pe plan ideologic stapanirea magiara din aceste vremuri. Desi a disparut motivul pentru care s-a recurs la aceasta teorie, ideea a ramas si s-a perpetuat intr-un mod ciudat si, astazi, o invatam la orele de istorie.

Consideram ca acest lucru trebuie remediat si istoria reala a acestui popor trebuie sa fie cunoscuta de fiecare roman. Elevul roman trebuie sa stie cine ii sunt strabunii lui. Cei care cunosc istoria reala a acestui pamant sunt priviti cu circumspectie de persoanele care nu stiu adevarul si cred ceea ce au invatat.

Tot un demers in acest sens, al latinizarii poporului nostru, a fost si adoptarea cuvantului roman/romanesc/Romania asa cum il stim noi azi cand a fost creat statul Romania (fiind anume plagiata denumirea proprie Imperiului Bizantin pentru denumirea statului nou format), a fost introdus alfabetul latin, a inceput introducerea de latinisme si frantuzisme anume atunci termenul mai vechi rumin/ruminesc/ruminie/rumineasca a fost inlocuit cu roman (cu i din a) pentru a 'latiniza' mai mult in mod artificial aceste denumiri.

In lucrarea sa "Romania, inima vechii Europe", Dr. Lucian Iosif Cuesdean sustine ca numele de "ruman" nu      semnifica nicidecum "urmas al Romei" asa cum spunea Grigore Ureche in a sa lucrare, ci "om de pe rau": "RUMAN este primul taran european. Firesc, numele lui este legat de rau. Nu exista agricultura fara apa. Rumanii sunt primul popor de agricultori din Europa. Istoria Europei incepe cu romanii. Nu poate exista nici un fel de urbanism fara agricultura, fara o sursa constanta de hrana. Rumanii nu sunt urmasii Romei, ci oamenii de pe rauri." Cuesdean mai sustine ca mai intai au aparut "rumanii" si abia apoi au aparut "vedii" si "tracii" iar cuvantul "ruman" ar fi compus din "ru", o eufonie, o prescurtare pentru "rau", si "man" o eufonie pentru "man" care inseamna "om" in limbile mai multor popare inrudite "rumanilor". Astfel se explica si obiceiul de a include numele raului in numele de grup ale "rumanilor" ex: somes-eni, mures-eni, olt-eni, arges-eni."

Alte intamplari dubioase in legatura cu istoria noastra

Arheologii din lumea intreaga au constatat ca pe teritoriul Romaniei se afla nucleul vechii civilizatii europene, in urma cu aproximativ 8000 de ani. Pe atunci nu existau nici greci, nici latini, dar rumanii stramosi existau, pentru ca limba rumana este cea mai veche limba europeana, de vreme ce ea este vorbita cu sunetele naturii, cu onomatopee. Greaca clasica si latina clasica sunt creatii artificiale ale elitei rumanesti, din mediul urban, plecand de la morfemele ancestrale ale rumanilor tarani. (Vezi Anexa 8)

Cind profesoara de arheologie Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca despre spatiul Carpato-Dunarean ca despre vatra vechii Europe,  locul de unde Europa a inceput sa existe, era de asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel.  Dar, din partea lor s-a auzit numai tacere. Cartile Marijei Gimbutas nu sunt traduse in Romania.

De asemenea, profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig in cartea 'The Indo-european heritage ', vorbesc despre Vechea Europa, a mileniului 5 i.d.H., care-si avea locul in centrul Romaniei de azi. Putem oare  sa nu fim mandri?

Faptul ca noi suntem stramosii  tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala, abia acceptata, ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nu sa cautam contraargumente.

Nu putem sa intelegem de ce unora le este rusine cu originea lor tracica si isi inventeaza origini asa-zis nobile, de genul celei romane. Roma a fost o civilizatie social-materiala, ca si Europa de astazi, dar poporul roman si-a pastrat obiceiurile si limba din vechime (dacice) - cu influentele firesti ale trecerii timpului si contactului cu diverse civilizatii. (Vezi Anexa 3)

2. Latinii - urmasii tracilor

Se pune totusi intrebarea, de ce limba noastra 'romana' se aseamana atat de bine cu latina. De ce 70% din masa vocabularului (totalitatea cuvintelor uzuale folosite si cunoscute de toti vorbitorii unei limbi) 'provine' din latina?

Unul din marii nostri istorici, Nicolae Densusianu, ne ofera un raspuns plauzibil, in lucrarea sa 'Dacia preistorica': 'latina vulgara' pomenita de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o 'traca literara'. De asemenea, el ne spune, ca 'romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de talmaci'.

Un indiciu important in acest sens, il reprezinta doua bazoreliefuri de pe columna lui Traian. Una din aceste icoane ne infatiseaza o deputatiune de tarani daci (comati), care, vazandu-se amenintati de legiunile puternicului Imperiu Roman, se prezinta inaintea imparatului ca sa ceara pace. Cu gesturile agitate ale mainilor lor si in atitudinea unor oameni, care isi expun nevinovatia lor, ei se adreseaza direct imparatului, fara interpreti, si tot fara interpreti le raspunde si Traian.

Un al doilea relief ne infatiseaza momentul cel mai important din primul razboi. Trei regi ai dacilor, urmati de o imensa deputatiune se prezinta inaintea imparatului spre a declara in forma solemna supunerea lor. Toti depun armele lor jos pe pamant. Unii cad in genunchi, intinzand mainile catre tribunalul imparatului, rugandu-l pentru pace, altii stau in picioare, cu mainile impreunate inainte, ori la spate, in modul cum sunt reprezentati pe monumentele antice prizonierii de razboi. Si de asta data, columna lui Traian ne infatiseaza pe daci adresandu-se imparatului de-a dreptul, fara mijlocirea vreunui interpret oarecare. Deci ramane de retinut faptul ca dacii se intelegeau cu cotropitorii inca de cand Dacia nu devenise parte integranta a Imperiului Roman.

Deci, limba latina era deja cunoscuta de catre populatia autohtona, iar asimilarea acesteia nu a avut loc nicidecum in urma stabilirii coloniilor romane in teritoriu.

Cele mai multe notite despre caracterul limbii barbare, ce se vorbea la Dunarea de jos, le aflam in poemele lui Ovidiu, scrise in exilul sau de la Tomi.

In "Ponticele" si in "Tristele" sale, Ovidiu aminteste adeseori de modul de vorbire al getilor si al sarmatilor, o limba pe care dansul o invatase in timp de 6 ani asa de bine incat adeseori isi atribuie chiar titlul de poet dac si sarmat.

In alta elegie, Ovidiu scrie: "Mi se pare ca eu insumi am uitat limba latina si am invatat sa vorbesc ca getii si sarmatii".

Dupa cum vedem, exista o mare asemanare intre limba getilor si limba latina. Fondul ambelor limbi era comun.

Limba getilor era, dupa Ovidiu, o limba barbara, insa o limba barbara latina. Limba dacilor avea un caracter latin si dupa Horatiu, contemporanul lui Ovidiu.

Cum se poate explica altfel faptul ca dispunand de mijloace reduse de comunicare, neexistand un invatamant de masa, taranii acestor locuri (vechii daci) au reusit sa invete limba latina atat de bine, creand o limba unitara pe un teritoriu atat de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici macar in Italia, unde si in zilele noastre dialectele din nord (Toscan si Lombard) si cele din sud (Calabrian si Sardinian) fac oamenii sa nu se inteleaga intre ei. Mai mult, sutele de alte dialecte din Italia (se estimeaza ca ar exista circa 1500) dovedesc ca peninsula Italica nu a fost 'romanizata' acasa la ea. Astfel cum se explica 'romanizarea' noastra de catre cuceritorii Daciei?

Acelasi fenomen il intalnim si in Franta unde un provensal nu se intelege cu un normand, vorbind limbi atat de diferite. O multitudine de dialecte exista si in tara noastra, dar diferentele dintre acestea nu sunt o piedica in fata comunicarii dintre oameni, ele fiind foarte mici si neafectand structura limbii. Un maramuresean si un oltean se inteleg fara probleme, iar exemplele ar putea continua la infinit, pentru ca situatia din 'Romania' este unica aproape in Europa, unde oamenii sunt capabili sa comunice intre ei prin limba insusita de mic copil acasa, si nu doar prin limba literara studiata in scoli, asa cum se intampla in Franta, Italia, Anglia, etc.

Si atunci cum se poate sa credem ca, vechii tarani daci au invatat atat de bine limba latina de la soldatii din legiunile romane, recrutati din toate provinciile imperiului, si care - culmea! - nu stiau nici ei prea bine latina?

Romanii s-au tras din traci (si din perspectiva mitologica)

Herodot:      

"Neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca Tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate neamurile."

Tracii → Troia

Zona din sudul Dunarii, intre Marea Neagra, Marea Marmara si Marea Egee a fost denumita si Tracia. Tradus in greceste, numele zonei a devenit Europa, atribuit cu timpul intregului continent. [] Cele peste o suta de triburi plamadite din pamantul acestui spatiu, ca rod firesc, au fost intotdeauna adanc inradacinate si niciodata nu s-au lasat instrainate. [] Asa si neamul tracilor, prin triburile mai prolifice, a rodit si s-a raspandit, fie la marginea teritoriului sau de vietuire, fie deplasandu-se la mari distante, peste mari, cum au fost tracii din Asia Mica. [] Asa au ajuns Dardanii sa ridice orasul-cetate Dardania-Troia.

(Iosif Constantin Dragan - Noi, Tracii)

Troia → Roma

O legenda despre intemeierea Romei, care isi are originea in Grecia Antica, povesteste modul in care personajul mitologic Aeneas din Troia a intemeiat asezarea Lavinium si a inaugurat o dinastie in care aveau sa se nasca cu cateva secole mai tarziu Romulus si Remus. In Iliada, un poem grecesc epic scris de Homer in secolul VIII i.C., Aeneas a fost singurul erou troian important care a supravietuit in urma distrugerii Troiei de catre Grecia (vezi fig. 13, 14, 15, 16). Un pasaj din aceasta opera spune ca el si descendentii sai aveau sa conduca Troia, dar din cauza ca nu a existat nici o insemnare cu privire la o asemenea dinastie in Troia, istoricii greci au propus ideea ca Aeneas si descendentii sai s-au mutat in alte locuri.

In secolul cinci i.C, cativa istorici greci au presupus ca Aeneas s-a asezat la Roma, care la vremea respectiva era inca un mic oras-stat. In secolul patru i.C., Roma a inceput sa se extinda in Peninsula Italica. Romanii, intrand din ce in ce mai mult in contact cu grecii, au acceptat ideea ca Aeneas a avut un rol important in intemeierea maretului lor oras. In secolul intai i.C., poetul roman Virgiliu a creat mitul lui Aeneas in poemul sau epic Eneida, opera care povesteste despre calatoria lui Aeneas catre Roma. Augustus, primul imparat roman si imparatul din vremea lui Virgiliu, si Julius Caesar, unchiul-mare al acestuia si predecesorul sau ca si conducator al Romei, se spune ca sunt descendenti ai lui Aeneas.

Concluzie

Din lucrurile prezentate mai sus, ajungem la concluzia ca Romanii se trag din Traci, deoarece Tracii au intemeiat Troia, a carei locuitori au migrat in zona Romei atunci cand Troia a fost distrusa de Greci, lucru pastrat in operele lui Homer (Iliada) si Virgiliu (Eneida).

ANEXE

Anexa 1 - Scoala Ardeleana

Samuil Micu:

"Sa adevereaza, a treia, din limba cum ca romanii ce astazi sant in Dachiia sant din romanii cei vechi, ca tot cel ce stielimba cea latineasca si cea romaneasca bine cunoaste cum ca limba cea romaneasca iaste alcatuita din cea latineasca carea, intru atatea neamuri varavare, macar rau stricata, tot o au tinut romanii in Dachiia; care lucru cu totul de c rezut face cum ca ei sunt adevarati fii si nepoti ai romanilor celor vechi carii preste toata lumea imparatea []      Nici sa poata zice ca romanii s-au imprumutat din limba latineasca pentru impartasirea ce avea cu romanii. Ca romanii cei ce acum sant in Dachiia, de multe sute de ani nici o amestecare si nici o impartasire nu au cu romanii din Italiia, de vreme ce sunt departe unii de altii, si in mijlocul lor multe osibite neamuri lacuiesc, care osibita limba au. Iar bine sa poata zice cum ca romanii au luoat unele cuvinte de la bulgari si de la sloveni si de la unguri, pentru ca aceste neamuri si stapane si vecine era si impreuna mestecate cu romanii lacuia si sa trabuia unii cu altii, care lucru barbatii cei invatati bine l-au cunoscut si l-au insemnat"

"Si din numele cu care ori romanii sa numesc pre sine, ori alte nemauri ii chiama, romanii pre sine sa numesc romani, care cuvant insemneaza roman, ca s-au obicinuit romanii de demult ca a inainte de n sa-l mute in i in cuvintele cele din latinie, ca: lana, lina, campo, cimp si altele"

Gheoghe Sincai:

"Neamul care se foloseste de una si aceeasi limba, corupta neindoios, dar romana sau latina, diferita totusi de italiana, franceza, spaniola, insa apropiata cel mai mult de vallica si de italiana, nu numai eu, ci si altii am crezut de cuviinta sa o numim cu numele general daco-romana, de aceea ca, vorbindu-se in diferite regiuni si provincii, a primit chiar si nume diferite de la acele regiuni sau de la partile lor"

Petru Maior:

"Din cele pana aci despre limba latineasca cea comnu zise lesne se poate afla inceputul limbei romanesti. Aceaia se stie ca multimea cea nemarginita a romanilor, a caroara ramasite sant romanii, pre la inceputul sutei a doao de la Hs. in zilele imparatului Traian, au venit din Italia in Dachia; si au venit cu acea limba latineasca, carea in vremea aceaia stapanea in Italia. Asadara limba romaneasca e acea limba latineasca comuna, carea pre la inceputul sutei a doao era in gura romanilor si a tuturor italianilor

Aceaia      se pricepe, caci intra romani sant mai multe dialecte Insa, macar ca limba romanilor e impartita in mai multe dialecte, a caror osebire mai vartos sta in pronuntiatia sau raspunderea unor slove, totusi romanii cei dincoace de Dunare toti se inteleg laolalta; bani, carti nice nu au fara o dialecta singura: desclinirea dialectelor numai in vorba se aude"

Mihai Eminescu:

"Da, de la Roma venim, scumpi si iubiti compatrioti - din Dacia Traiana! Se cam stersese diploma noastra de nobleta: limba insa am transcris-o din buchiile voastre ghebosite de batranete in literile de aur ale limbelor surori. Cam degenerase arborele nostru genealogic cu cate o codita straina, dar il vom curati de toate uscaturile."

"Legile dupa care cuvintele latine s-au prefacut in cuvinte romanesti si-au sfarsit de mult evolutiunea lor; in momentul in care romanii au primit cuvinte slavone, limba lor era formata, de secole deja."

"Despre limba principalilor reprezentanti ai Scolii Ardelene circula inca in marele public opinii in general suficient de eronate. E drept ca reprezentantii Scolii Ardelene puneau in teorie un accent foarte apasat pe <<romanitatea>> limbii noastre, dar nu din vina lor aceasta imprejurare va duce mai tarziu la exagerarile lipsite de umor ale latinistilor."

Anexa 2

Lucian Blaga - Revolta fondului nostru nelatin

Un prieten imi vorbea despre inraurirea slava asupra literaturii noastre; inchinator indarjit la altarul latinitatti - clare si masurate - el nu ingaduia nici cea mai mica alterare sau spalacire a acesteia prin 'maximalismul sclav' []. In entuziasmul de o clipa al invierii - sUnt foarte multi cei ce impartasesc exclusivismului latin, care cu finetea lui Anatole France nu vede in opera lui Dostoievski decat o monstruoasa ciudatenie.

Se exagereaza. Si nu tntelegem de ce. Acest orgoliu al latinitatii noastre e mostenirea unor vremuri cand a trebuit sa suferim rasul batjocoritor al vecinilor, care cu orice pret ne voiau subjugati. Azi e lipsit de bun simt. - Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem sa fim numai atat: latini - limpezi, rationali, cumpatati, iubitori de forma, clasici, - dar vrand-nevrand suntem mai mult. Insemnatul procent de sange slav si trac, ce clocoteste in fiinta noastra, constituie pretextul unei probleme, care ar trebui pusa cu mai multa indrazneala. Tineretea ne indeamna sa turburam idealul lesnicios al celor multi ingamfati, aruncandu-le in suflete o indoiala. Sa ni se ierte tineretea. Se va zice ca spunem mituri. Ei bine; numiti-le basme. Avem insa convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv - si ca miturile sunt prin urmare mai adevarate decat realitatea.

[.]se poate spune, ca in spiritul romanesc e dominanta latinitatea, linistita si prin excelenta culturala. Avem insa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si vital, care oricat ne-am impotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului rasarind puternic in constiinte. Simetria si armonia latina ne e adeseori sfarticata de furtuna care fulgera molcom in adancimile oarecum metafizice ale sufletului romanesc.

E o revolta a fondului nostru nelatin. Nu e lucru nou: suntem morminte vii ale stramosilor. Intre ei sunt de aceia pe care ii ocrotim si-i imbratisam cu toata caldura, din motive istorice si politice; dar avem si stramosi pe cari ii tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri. Atitudine lipsita de intelepciune, deoarece cu cat ii tinem mai mult in fraul intunericului, cu atat rascoala lor va fi mai aspra, mai tumultoasa - putand sa devina fatala 'privilegiatilor' de astazi. Istoria noastra se proiecteaza mai mult in viitor decat in trecut. E bine sa ne dam seama de puterile potentiale care ne zac in suflete - vulcani in fundul marilor. De ce sa ne marginim numai la un ideal cultural latin, care nu e croit in asemanare desavarsita cu firea noastra mult mai bogata. Sa ne siluim propria natura - un aluat in care se dospesc atatea virtualitati? Sa ne ucidem corsetandu-ne intr-o formula de claritate latina, cand cuprindem in plus atatea alte posibilitati de dezvoltare? - Intrebarea va nelinisti multe inimi. Din partea noastra, ne bucura cand auzim cate un chiot ridicat din acel subconstient barbar, care nu place deloc unora. Asa cum o intelegem noi - intr-adevar nu ne-ar strica putina barbarie. Daca privim in jur sau in trecut, intilnim o aparitie simbolica: Hasdeu - misticul: un mare indemn pentru viitor.

Cunoscutul ritm de liniste si de furtuna, de masura si de exuberanta, ce-l gasim in viata altor popoare se lamureste mai mult prin logica inerenta istoriei, prin alternarea de teze si antiteze, cum le-a determinat un Hegel bunaoara. Acelasi ritm are la noi radacini cu mult mai adanci in insusiri temeinice de rasa. Deosebirea aceasta ne ingaduie frumoase perspective istorice.

Cei ce apartin trecutului cu pozitivismul lor sec sau neastamparat vor mormai in barba lor apostolica: e un romantic. Ca sa nu le las nici o indoiala, marturisesc: un romantic? - intr-un singur inteles, da. Si anume intrucat am convingerea ca adevarul trebuie sa fie expresiv si ca miturile sunt prin urmare sunt mai adevarate decat realitatea.

Anexa 3 - Uitarea istoriei

Cum incepe lichidarea unui popor? Se incepe prin a-i sterge memoria: ii distrugi cartile cultura religia istoria si apoi altcineva ii va scrie alte carti ii va da alta religie alta cultura ii va inventa alta istorie (de origine latina, greaca, slavica, dupa momentul politic). Intre timp poporul incepe sa uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur il vor uita si mai repede; limba nu va mai fi decat un simplu element folcloric, care mai devreme sau mai tarziu va muri de moarte naturala. Noile forme 'istorice' vor aduce elemente si simboluri noi de adoratie care le vor indeparta pe cele vechi. Din vechiul strat spiritual vor ramane undeva la un etaj inferior al cunoasterii numai cateva expresii, traditii, impresii, fragmente de nume de localitati, munti si ape, fara un inteles aparent. Formele vechi care candva au ocupat valenta transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi care vor dicta componenta si functia 'noului popor'. Asa s-a intamplat si la noi !

Silviu N. Dragomir, in lucrarea Controverse , evidentiaza un aspect tulburator legat de pierderea, in decursul timpului, a numeroase documente istorice care ar fi fost foarte pretioase pentru restabilirea adevarului istoric in ceea ce-i priveste pe stramosii nostri, dacii. De exemplu, despre limba dacilor nu ne-au parvenit din istorie nici un fel de date certe, toate lucrarile de referinta fiind pierdute una cate una, intr-un mod cu totul straniu. Astfel, Dacia, jurnalul imparatului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut cu totul ilogic; Getica, scrisa de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeasa soarta; Istoria getilor, a prelatului-filozof Dios Chrysostomos, numit si Ioan Gura de Aur, s-a pierdut si ea intr-un mod total nejustificat pentru o lucrare scrisa de un filozof de o asemenea talie; Getica, o sinteza realizata de nepotul acestuia din urma, cunoscut sub numele de Dios Cassius Coceianus, a disparut in mod similar fara nici o urma, iar din impresionanta lucrare Istoria Romanilor, scrisa in 24 de volume de alexandrinul Appianus, un istoric grec care a relatat in mod special cuceririle romane, s-a pierdut numai cartea a XIII-a, exact cea care se referea la geto-daci. Si exista inca multe alte exemple de memorii, istorii etc., printre care merita sa mentionam si poeziile lui Ovidiu scrise in limba getilor in cursul exilului sau in Dacia, la randul lor singurele versuri disparute din intreaga sa opera ramasa aproape intacta.

Anexa 4 - Mandria de a fi dac

Napoleon Savescu: "Cum sa nu fii mandru ca te tragi dintr-un asemenea popor ca dacii? Americanii sunt cel mai nationalist popor. Ei isi apara valorile si bine fac. Noi de ce sa ne temem? Cei care nu cred in valorile spiritualitatii dacice s-au refugiat intr-un americanism de prost gust fiindca nu au gasit in istoria lor propriile valori. Statul Israel ii plateste pe evreii ultraconservatori pentru a purta uniforma lor traditionala la 41 de grade Celsius: jiletca, palarie neagra, pardesiu negru. Este o idee si pentru refacerea portului romanesc, care e foarte frumos, pentru a pune in valoare turistica acest loc, amenajat cum trebuie, nu tiganie. Sanctuarul de la Sarmisegetuza trebuie facut accesibil turismului, nu degradandu-i fondul." (vezi fig.11)

Primul alfabet a apartinut geto-dacilor

In anul 1916 s-au descoperit 3 tablite de lut in asezarea Tartaria de pe Muresul transilvan (vezi fig. 10). Tablitele acoperite cu semne grafice asemanatoare cu scrierile pictografice sumeriene de la sfarsitul mileniului IV i.Hr. s-au dovedit a fi, in urma cercetarilor cu 1000 de ani mai vechi decat primele marturii ale scrierii sumeriene, ele datand, deci, de acum aproape 7000 de ani.

Nicolae Densusianu afirma in cartea sa "Dacia preistorica" ca "noi nu suntem urmasii Romei, ci romanii sunt urmasii dacilor.

Marija Gimbutas vorbeste despre spatiul carpato-dunarean ca despre vatra vechii Europe, considerandu-l locul unde Europa a inceput sa existe. Stiintific s-a demonstrat ca civilizatia de pe teritoriul Daciei a aparut cu foarte mult timp inaintea celorlalte. In timp ce Anglia abia se separa de continent, si din peninsula devenea insula, in spatiul dacic apareau pentru prima data in lume roata, plugul, jugul, caruta cu 2, 3 si 4 roti si primul mesaj din istoria omenirii.

In concluzie noi suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala, abia acceptata. Acest lucru ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nu sa cautam contraargumente.

Anexa 5 - cea mai veche limba europeana

Iosif Cuesdean: Arheologii din lumea intreaga au constatat ca pe teritoriul Romaniei se afla nucleul vechii civilizatii europene, in urma cu aproximativ 8000 de ani. Pe atunci nu existau nici greci, nici latini, dar rumanii stramosi existau, pentru ca limba rumana este cea mai veche limba europeana, de vreme ce ea este vorbita cu sunetele naturii, cu onomatopee. Greaca clasica si latina clasica sunt creatii artificiale ale elitei rumanesti, din mediul urban, plecand de la morfemele ancestrale ale rumanilor tarani.

Nu poate fi nici o indoiala ca acele slove ce repeta sunetele din natura sunt cele mai vechi cuvinte europene. In romana exista cel putin 300 de onomatopee si cel putin 300 de cuvinte cu compunere onomatopeica, ceea ce nu mai exista in nici o alta limba europeana. Limba romana este asa de veche incat ea incepe cu sunetele din natura, primele coduri de comunicare sonora a omului primitiv european.

Este o mare absurditate afirmatia unor lingvisti cum ca dacii erau, aproape, muti pana la venirea romanilor lui Traian si ca ei au ajuns sa vorbeasca limbi straine, in 165 de ani de ocupatie, pe doar 14% din teritoriul dac al lui Decebal.

Anexa 6

Mihai Vinereanu - Cu seriozitate despre originea limbii romane

Titlul acestei lucrari poate ridica semne de intrebare pentru aceia ce isi inchipuie ca originea limbii noastre este un fapt clar si bine stabilit.

Cercetarea atenta a mai multor limbi indo-europene antice si moderne precum sanscrita, hitita, lituaniana, letona si mai ales albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize. Nu este o exagerare sa spunem ca cel putin in anumite privinte romana se apropie de sanscrita la fel de mult ca si de latina. Avem rom. pamant, sansc. bhuman ( < *gh(d)em or ghemon), dar lat. terra, ori rom. boier, lit. bajoras, alb.bujar, precum si sansc. bharu. Altele au corespondent atat in latina, dar si in sanscrita, dar cel sanscrit este mai apropiat sau aproape identic cu cel romanesc. De exemplu rom. apa, sansc. ved. apa, av. ap, hit. uappe, dar lat. aqua, ori rom. soare, sansc. surya , lit. saule, lat. sol-is. Trebuie precizat ca aceste asemanari se datoreaza fondului comun indo-european si nu este vorba aici de nici un fel de imprumuturi, asa cum de multe ori s-a crezut. Daca aceste limbi au anumite elemente lexicale, morfologice ori sintactice in comun nu inseamna ca avem de-a face in mod necesar cu imprumuturi. Cum am mentionat mai sus natura imprumuturilor se poate stabili in baza unor legi fonologice.

Acum la inceputul celui de-al treilea mileniu cred ca este in sfarsit timpul sa spunem ca ideea latinitatii, sustinuta in mod continuu de la Scoala Ardeleana incoace, trebuie revizuita la modul cel mai serios. Nu este o exagerare sa spunem ca aceasta idee a fost o piedica serioasa in calea acelor cercetatori (romani sau straini) care s-au ocupat cu studiul originii limbii si poporului roman. Nu poate contesta nimeni ca aceasta idee a avut puternice motivatii sociale si nationale pentru promovarea drepturilor romanilor din Transilvania si apoi pentru a gasi un loc poporului roman in Europa moderna, dar cred ca a venit in sfarsit timpul ca adevarul istoric sa primeze, pentru ca adevarul trebuie spus mai devreme sau mai tarziu indiferent cum ar arata. In cazul nostru nu avem decat sa promovam o istorie absolut iesita din comun cu care multi, foarte multi s-ar mandri.

S-a facut mult caz pe tema colonizarii Daciei si romanizarii populatiei locale. S-a mers de la ideea extrema ca populatia Daciei a fost exterminata (Scoala Ardeleana), Dacia fiind repopulata cu vorbitori de limba latina, pana la alta idee extrema ca Dacia a ramas pustie dupa retragerea lui Aurelian (Rosler et comp.). Evident ca ambele sunt teorii extremiste in flagranta contradictie cu adevarul istoric. Intre aceste doua extreme exista o serie de alte teorii bine cunoscute, dar care nu aduc mai multe servicii adevarului istoric. Pentru a fi mai convingator sa trecem in revista doar cateva fapte istorice. Mai intai trebuie precizat ca romanii nu au ocupat (si eventual colonizat) decat 1/7 din actualul teritoriu de la nordul Dunarii in care se vorbeste romaneste.

Xenopol spunea ca cucerirea Daciei de catre romani a constituit o greseala politica, ceea ce este corect. El sustine ca Dunarea nu trebuia depasita constituind o buna aparare. O provincie intemeiata peste Dunare era greu de aparat. Intr-adevar imperiul putea fi mai usor de aparat pe Dunare. De fapt cred ca romanii au inteles acest lucru, dar desigur in politica exista mai intotdeauna mai multe solutii la o problema, totul este sa se gaseasca solutia cea mai adecvata. Romanii au considerat probabil ca pentru o mai buna aparare a imperiului este bine sa ocupe si tarmul stang. Un regat puternic la nord de Dunare, in imediata vecinate a granitei imperiului, condus de un rege si o nobilime ostila Imperiului Roman, constituia un pericol permanent pentru romani. Se stie ca dacii treceau des Dunarea atacand provinciile romane de la sudul Dunarii. In plus, un factor esential care a contribuit la invadarea Daciei au fost avutiile Daciei si in special aurul dacilor din Muntii Apuseni. Punctand aceste date reiese ca romanii nu au intentionat vreodata sa ocupe si sa controleze tot teritoriul regatului dacic, nicidecum sa-l si colonizeze ceea ce nici nu au facut. Pe scurt, scopul trecerii la nord de Dunare a fost de a elimina un regat care constituia un pericol pentru Roma si de a-i jefui bogatiile.

Insa la numai 11 ani de la terminarea celui de-al doilea razboi daco-roman, incep invaziile de tot felul. Provincia Dacia Traiana cuprindea doar Oltenia, Banatul si sud-vestul Transilvaniei. Ne putem da seama acum in ce conditii a putut avea loc romanizarea acelei fractiuni de teritoriu al Daciei ocupat de romani. In aceasta atmosfera de permanent conflict dintre stapanitori si localnici, romanizarea localnicilor nu putea fi de profunzime. Faptul ca s-au gasit multe inscriptii romane in Dacia, acesta nu este un semn ca populatia satelor era romanizata. Doar populatia oraselor obisnuia sa-si puna astfel de inscriptii care populatie era vorbitoare de limba latina, in marea lor majoritate nefiind bastinasi; ori aceasta populatie impreuna cu armata s-a retras odata cu retragerea lui Aurelian, cum spun si autorii antici. Pe aceste afirmatii si-a bazat si Rosler teoriile sale bineinteles distorsionindu-le. Populatia bastinasa locuia la sate si desigur nu obisnuia sa-si puna inscriptii (sau daca isi puneau nu erau din piatra si nu au ramas), asa cum faceau colonistii de la orase, vorbitori de latina.

Intrebarea cheie este cum au reusit acesti daci bastinasi, locuind in teritoriul ocupat de romani sa raspandeasca o limba (pe care multi din ei nu o cunosteau bine) pe o raza de peste 1000 de kilometri spre nord si rasarit. Mai ales spre rasarit, aceasta arie este cu mult mai intinsa. Chiar astazi aproape pe tot teritoriul Ucrainei sunt vorbitori de limba romana. Acest lucru devine si mai imposibil daca ne gandim ca invadatori de tot felul veneau din aceeasi directie. Explicatia cea mai plauzibila esta una singura: stramosii acestor vorbitori de limba romana, cu alte cuvinte romani, au trait pe acele meleaguri de mii de ani. S-a trecut prea usor peste aceste date, ori este stiut de toata lumea ca stiinta se face numai si numai pe baza de dovezi. Ca sa exemplific cum s-a facut si se mai face inca de catre unii inca stiinta, dau mai jos un citat din 'Istoria limbii romane' a lui Al. Rosetti. Cand vorbeste de teritoriul de formare al limbii romane, el spune: 'Limba romana s-a dezvoltat pe o larga baza teritoriala romanizata cuprinzand provincia Dacia nord-dunareana propriu-zisa adica: Oltenia, Banatul si Transilvania si celalalte teritorii care n-au intrat sub autoritatea romana, fiind locuite de catre 'dacii liberi', Muntenia si sudul Moldovei' si textul continua in aceeasi bine cunoscuta limba de lemn prin care se reuseste performanta unica de a vorbi fara sa spui nimic. Rosetti si ca el multi altii nu-si bazeaza argumentatia pe date istorice sau lingvistice, ci pe anumite sabloane stereotipe, care nu spun nimic.

Anexa 7

Taramul magic

  In anul 2000, pelerinul care porneste dinspre Valea Muresului si se indreapta spre sud, lasand Apusenii in spatele sau, calatoreste toata ziua cu soarele drept in fata. Din aceasta pricina, culmile moi ale Muntilor Orastiei par topite in lumina. Masivul Sureanului si platoul inalt al Luncanilor stralucesc in "amiaza mica", asa cum numesc localnicii tarziul diminetilor cuprinse de liniste. Dincolo de perdeaua luminoasa a orizontului se ascunde Retezatul. Pasunile aluneca lin spre marginea apelor reci, ce izvorasc din munte, desfacute ca razele. Sibiselul, Gradistea si Streiul insiruie satele pe fundul vailor, la distante aproape egale. De departe, razbate cantecul cucului singuratic, iar mierlele se aud parca de pe alta lume Pe nesimtite, in timp ce urci, atmosfera tinutului incepe sa se schimbe. Plaiurile verzi sunt pictate cu fagi seculari si carpeni, printre care pasc linistit armasari cu coama sura. Cirezile de vite s-au mai imputinat si blana padurilor de pe culmi isi intinde umbra tot mai mult. Din cand in cand, zaresti cate o biserica asediata de verdeata, ce raspandeste sunete stinse de clopot. Aerul iti da iluzia ca apasa locurile cu o greutate misterioasa. Pe Valea Gradistei, tarani varstnici lucreaza in tarina, rasfirati unul de altul. Aparitia oricarui strain ii nelinisteste repede Cu cat este mai aproape muntele, cu atat ti se pare ca oamenii devin mai batrani. Tinerii au fugit din fata istoriei si s-au mutat in marile orase, lasandu-i pe parinti si pe bunici singuri cu amintirile. De aceea, locuitorii asezarilor s-au rarit. Casele au porti masive, tipic ardelenesti, dincolo de care nu se vede nimic. Singurele dovezi ca mai sunt locuite raman muscatele de la ferestre. Pe masura ce intri in munte, apa raului curge involburat, iar tumultul ei acopera fosnetul adanc al codrilor. Cateva mori de apa vechi masoara trecerea timpului. Oamenii de azi numesc aceste meleaguri "tara raurilor" sau "taramul magic", pentru ca nimic nu pare obisnuit pe aici. De la toponimie si portul traditional pana la felul de-a vorbi al taranilor, intreg tinutul si-a pastrat o amprenta misterioasa, pe jumatate legendara, pe jumatate adevarata, aureolata de trecut. Aerul rasuna de nume aproape vrajite, pe care le auzi rostite cand si cand: "Santamaria de Piatra", "Poarta Raiului" Cel dintai numeste cariera de unde isi aduceau stramosii daci blocurile de piatra pentru fortificatiile si zidurile cetatilor ce nu au fost invinse decat o singura data. Cel de-al doilea, aflat dincolo de marele platou al Luncanilor, este locul langa care s-a purtat una dintre bataliile castigate de romani inaintea asediului asupra Sarmizegetusei. De acolo, sufletele dacilor au plecat direct in cer! Peste tot, aici, cele petrecute cu doua mii de ani in urma sunt atat de aproape, incat la Ocolisul Mic, de pilda, un catun aflat sub padure, tarancile se mai imbraca si acum cu "camesoi" de canepa, numit "ciupag", cu un "pui mic" la gat, asa cum se vede numai in piatra daltuita a Columnei lui Traian. Ele nu cultiva cartofi, ci "crumpeni" si raman invesmantate in alb desavarsit nu numai la sarbatoare, ci si la munca, dupa traditia femeilor geto-dace de odinioara. Barbatii se incalta cu opinci din "talpa de vita", ca acum doua milenii, apuca un sac in spinare, trec dealul si se duc la moara de apa a lui mos Antone, sa macine "cucuruz" in loc de porumb. Vara, ei poarta izmene batute cu piatra in apa Gradistei, ca sa-ti ia ochii de albeata, si iarna imbraca "cioareci", cu "laibar" de lana. Femeile cele mai in varsta pastreaza inca traditia de doua ori milenara a stramosilor si nu se tund o viata intreaga. Cand merg la biserica, isi fac "cormi", adica o impletitura a parului de jur-imprejurul capului, cum le descria si Iordanes in "Getica". In toate satele de pe Valea Gradistei, de la Castau, Beriu si Sereca pana la Ludestii de Jos, Bucium, Orastioara sau Costesti nu intalnesti picior de venetic, "nici ungur, nici tigan, nici evreu, numai romani albi", cum zic localnicii. Aici a ramas singurul loc din tara unde se mai tine pana in ziua de azi, in fiecare an, in ajun de Duminica Tomii, nedeea "Pastitelor" sau "Pastele Mic", o sarbatoare la care se mananca "zama acra" si se bea "o fele de vinars". Dupa slujba de pomenire a tuturor mortilor, "pana-n fundul veacului", preotul de la Gradistea de Munte i-a obisnuit pe sateni sa exclame mandru: "Suntem neam mai mult spre daci, decat spre romani!". Tot el adauga, cutremurat de o adanca nostalgie, ce trece cu mult dincolo de amintirea ultimului stramos cunoscut: "Cine mananca un varf de sare, bea o cana cu apa dulce si respira aerul asta nu mai pleaca niciodata, fiindca pe aceasta vale s-au nascut primii romani din istorie! De la noi incepe totul".

Anexa 8

Cercetatoarea americana Marija Gimbutas, profesoara la Universitatea din Los Angeles, California, spune: 'Romania este vatra a ceea ce am numit 'vechea Europa', o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 B.C., axata pe o societate matriarhala, teocratica, pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile Indo-Europenizate patriarhale, de luptatori, din epocile Bronzului si Fierului. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie Europeana precede cu cateva milenii pe cea Sumeriana, facand imposibila ipoteza conform careia civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob'.