SA VORBIM DESPRE AGIE

,,Acesta-i voievod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria romanilor e o pajiste cu miei!''

(Petre TUTEA)[1]

Aga a fost considerat mare dregator, demnitatea fiind atestata documentar in Tara Romaneasca la 10 decembrie 1567 (in vremea domniei lui Petru cel Tanar), iar in Moldova la 11 februarie 1592 (prima domnie a lui Aron Voda)[2].

enumirea de aga este adoptata la noi prin mijlocire turceasca, ca atatea alte cuvinte[3], iar in sec. al XVI-lea avea acceptiunea de ,,comandant'' . Cronicarul Miron Costin si Dimitrie Cantemir o aseamana cu ,,ienicer-aga''. Similitudinea nu trebuie sa ne indemne a crede ca cei ce au ocupat aceasta slujba erau de neam turcesc, ci ca nu s-a gasit un termen similar in limba romaneasca de atunci.

Sigur, in secolul al XVII-lea si anterior avem in Tarile Romane un ,,besli-aga'', ce avea in subordine doi capitani de beslii. Acestia erau turci sau tatari, folositi de domnitorul Moldovei cu plata, pentru ca, atunci cand se impunea, sa pedepseasca abaterile turcilor din Moldova, ,,pentru ca intre otomani se socoteste o vina capitala ca vreun mahomedan sa fie pedepsit de un crestin'' . De asemenea, potrivit lui Miron Costin, la inceputul sec. al XV-lea, cel care ducea haraciul la Istanbul era aga birului .

Noi nu trebuie sa socotim acum ca ceea ce astazi numim indeobste ,,masuri de ordine'', incepeau atunci in Tara Romaneasca cu aga. Din vremea stramosilor geto-daci si trecand prin diversele perioade istorice, a fost nevoie de anumiti slujbasi care sa asigure ordinea, administratia, perceperea birului, aflarea anumitor informatii, iscodirea dusmanilor, apararea hotarelor, atributiile fiind, cel mai adesea vag delimitate. Oare nu de iscoade a avut nevoie Basarab I pentru a-l atrage in locul cel mai prielnic pe trufasul Carol Robert de Anjou in toamna lui 1330 la Posada? Iar in 1462 nu de diverse informatii foarte valoroase a dispus Vlad Tepes cand, in crucea noptii, a organizat diversiunea din tabara turceasca, dusmanii sai mahomedani macelarindu-se intre ei? Mai tarziu, bravul Mihai este cel care a inteles rolul deosebit al iscoadelor turcesti, pe care le-a eliminat ca urmare a actiunii conjuratiei lui Basta.

Tinutul Akermanului (Cetatea Alba), cetatea condusa odinioara de marele logofat, ajunsese in vremea cronicarului Costin sub un aga de ieniceri[7]. Un mushur-aga comanda garzile de la curtea vizirului.

Voda Gheorghe Stefan (1653-1658) primeste insemnele domniei (caftanul si steagul) de la un ,,aga mare de la imparatie'' (Poarta, n.n.). Tot aga (sau capugi-basa), care aducea de la Poarta mazilirea domnitorilor nostri, ii putea obtine o favoare acestuia, si anume aceea ca citirea firmanului sa nu se faca public.

Potrivit lui Nicolae Balcescu, aga (de aceasta data pluralul este socotit agale, nu agi) era o demnitate militara (cuvantul are origine turca)[9]. In sec. al XVII-lea, era comandant general al pedestrimii; in sec. XVIII-XIX era guvernator militar si sef al Politiei. In Moldova era seful Jandarmeriei.

Intrucat doar centrul intra sub jurisdictia Agiei, periferia ramanand in sarcina Spatariei, pana si preturile se oranduiau in conformitate cu aceasta delimitare. Astfel, o saca de apa costa in 1802, 4 parale ,,in poporu' Agiei'' (adica in zona centrala), in vreme ce ,,in poporu' Spirii'' cu una mai mult.

in punct de vedere al sensului gasit de lingvistii romani, potrivit ,,Dictionarului enciclopedic ilustrat'' (1931)[10], Agia are urmatoarele acceptiuni: a) rangul de aga in slujba militara; b) demnitatea de aga (ca rang boieresc); c) Prefectura Politiei; d) Politie; toti agentii Politiei.

Aga (pl. agi)[11] era ispravnicul darabanilor si al intregii infanterii: seimenii, a caror capitanie era aga, se aflau inarmati cu arcuri si maciuci; b)rang de boierie din prima clasa; c)prefect de Politie (in prima jumatate a veacului trecut); linistea orasului, fixarea pretului alimentelor, privegherea strazilor erau in sarcina acestui demnitar, sarcini care cadeau inainte in atributiunea capitanului de dorobanti; aga, straja si linistea orasului. Deosebit de acest aga, avem un altul (pl.agale!), ,,capetenie militara, ofiter turc'' (in special comandantul ienicerilor). Izvoarele documentare amintesc de basbuzucii ucigasi ai agalelor ,,agalelor cari voiau sa-i retie sa nu treaca Dunarea''.

Dupa Octav George Lecca , ,,vel aga'' este un termen introdus din limba turca (aga), avand similarul occidental ,,grand prvt'', a fost initial demnitate de comandant al trupelor, de obicei de cavalerie. Mai tarziu, sub fanarioti, in secolul al XIX-lea, isi schimba atributiile, devenind ,,guvernator al Capitalei si sigurantei din tara'', prefect al Curtii si al orasului.

Dictionarul explicativ al limbii romane, editia din 1998[14] defineste termenii in felul urmator:

Aga (agi) - 1.,,ofiter (comandant) din armata otomana; 2.titlu dat comandantului pedestrasilor insarcinati cu paza orasului de resedinta, iar ulterior sefului agiei; 3.persoana care avea titlul de aga''.

Agie - ,,organ administrativ din sec. XVIII-XIX in Tara Romaneasca si in Moldova, insarcinat cu mentinerea ordinii publice in capitala; totalitatea functionarilor din aceasta institutie''[15].

,,Aga supravegheaza strajile Iasilor, comanda pe seimenii de scuteala care in schimbul scutirii de bir fac serviciul militar fara plata - scria pe la 1716, in Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir[16]. El judeca pricinile mai mici dintre locuitorii Iasilor, pedepseste pe orice om desfranat sau beat pe care-l prinde pe strada, ori de ce rang ar fi, indeplinind aproape aceleasi functii pe care le are la turci aga ienicerilor''.

otrivit lui Nicolae Balcescu, armata romanilor se alcatui din dorobanti inca din vremea lui Mircea cel Batran. ,,Dorobantii faceau garnizoana Capitalei. Ei dau santinelele care pazeau la poarta din fata a Curtii'' - scria cunoscutul revolutionar, cu referire la sec. al XVII-lea[17]. Cei 500 de vanatori (jumatate calari, jumatate pedestri), aflati sub ascultarea unui vataf, devenira din sec. al XVI-lea in numar dublu. Vataful de vanatori ,,care se alegea dintre oamenii insemnati [.] avea o mare importanta, fiind insarcinat si cu Politia Capitalei'' . Se pare ca tocmai din acest vataf, sub puternica influenta turceasca, sa se schimbe numele in aga si apoi in vel aga.

In 1512, cand Neagoe Basarab urca pe tron, el venea din demnitatea de vataf de vanatori. Balcescu sustine ca, cel care schimba titulatura acestui capitan in turcescul aga este domnitorul Radu Mihnea, in 1620, insa, potrivit cercetarilor ulterioare, stim ca aga apare mult mai de timpuriu.

Cu privire la Tara Romaneasca, marele nostru istoric Nicolae Iorga socotea aga un dregator militar instituit de Mihai Viteazul (1593-1601), aga de la Constantinopol fiind ,,ofiter al Seraiului'' . O mare importanta o capata dregatoria agai in vremea lui Matei Basarab (el insusi aga inainte de a urca pe tronul Tarii Romanesti), cand avem pe marele aga Diicu Buicescu, apoi pe Lupu Buliga, numarul dorobantilor din subordine cunoscand o semnificativa crestere.

Dupa anul 1655, in urma luptei de la Soplea (26 iunie) - cand seimenii sunt infranti, dupa ce proclamasera domn pe spatarul Hrizea, fiind pusi pe fuga de trupele lui Gheorghe Rkoczi II - dregatoria isi pierde din prestigiu si implicit din importanta, pentru a redeveni una apreciata in vremea domniei lui Constantin Brancoveanu, cand marele aga apare in numeroase documente ca martor, alaturi de marii boieri din Sfat.

Comandant al dorobantilor in Tara Romaneasca (in sec. al XVII-lea) si al doilea comandant al ostirii (dupa marele spatar, care avea in subordine calarasii), aga era un om bogat, avand o dregatorie ,,manoasa'', veniturile sale sporind si datorita darurilor de la dorobanti, a diverselor munci prestate de subalterni. La sfarsitul sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea, aga nu mai avea leafa, ci traia din darurile primite , ceea ce, desigur, lasa loc la abuzuri si coruptie.

In ceea ce priveste Tara Romaneasca, catre sfarsitul sec. al XVI-lea, aga comanda dorobantii. Sub Mihai Viteazul el capata titlul de vel (mare) aga, avand dreptul de a participa la intrunirile Sfatului Domnesc, iar in secolul al XVII-lea comanda ostasii pedestri (dorobanti, seimeni, lefegii, scutelnici), fiind - dupa marele spatar - al doilea comandant al armatei. Avand initial atributii exclusiv militare, marele aga va ajunge sa le aiba predominant militare. In vremea domniei lui Matei Basarab insemnatatea agai creste. In secolul XVIII - primele decenii ale secolului al XIX-lea, marele aga avea sarcina de a asigura ordinea in Capitala, exceptand periferia, aflate in jurisdictia spatarului[21]. Controla pietele, carciumile, prevenea si stingea incendiile, avea ,,politia moravurilor''. Era al XVI-lea boier din clasa I.

Cum am mai spus, in Moldova, marele aga e mentionat ceva mai tarziu decat in Tara Romaneasca, mai precis in ultimul deceniu al veacului al XVI-lea, cand hatmanul devine comandantul calarasilor, iar aga ajutorul sau si mai mare peste dorobanti. Ca si in Tara Romaneasca, aga era ,,ispravnic pre darabani'', sau ,,general peste darabani si peste toata pedestrimea'' . Potrivit cronicarului Miron Costin, spre deosebire de Tara Romaneasca, unde obligatia sa de a asigura politia Capitalei apare in secolul al XVIII-lea, in Moldova el se ingrijea de strazile Iasiului inca din a doua jumatate a sec. al XVII-lea.

Vreme a umilintei si decaderii armate, sub domniile fanariote (1716-1821), la Podul Beilicului (azi Calea Serban Voda), existau incazarmati 500 de turci, avand drept comandant un Divan Efendi, ajutat de un besli aga cu nu mai putin de 1500 de soldati. Rolul lor era acela de reprezentanti pentru afaceri turcesti, fiind acreditati pe langa domn[23]. Desi n-a trecut mult de cand domnitorii nostri sarutau de trei ori mana si poala hainelor vizirului, fiind siliti la a da bani ,,groazei lumii'', pentru ,,haznaua imparateasca'' , stramosii nostri si-au pastrat bisericile, legea tarii, judetele (judecatile), care au ramas ,,nebetegite'' . Iar haznaua se stie ce semnificatie are azi.

,,Dupa aceea intrand eu in Tara Romaneasca, ma vazui inconjurat din toate partile de dusmani''.

(Mihai Viteazul, fost aga, fost mare

domnitor, catre imparatul Rudolf, in 1601)

ei dintai agi sunt si capetenii militare. Cand vine in scaun in septembrie 1822, traversand Podul Beilicului, Grigore IV Ghica avea in fruntea cortegiului, calarind un superb armasar, pe marele aga ,,cu amploiatii sai'' . Vel aga avea in subordine si starostea podarilor, adica pe cei care se ocupau de buna intretinere a strazilor si ulitelor Capitalei, iar corpul fustasilor se afla tot in subordinea sa. In unele documente, ajutor al agai ne apare un ,,pomojnic''. Pentru admirabilul cronicar Gheorghe Parusi, la 1784, ,,termenii [Agie si Spatarie] denumeau atat institutia, cat si zona aflata in subordine'' .

Mai de demult, in 1688, domnitorul Serban Cantacuzino (1679-1688), avand in intentie ridicarea impotriva nesatiosilor turci, reformeaza si mareste armata la 40.000 de oameni. Din ramasitele dorobantilor, el a intocmit un corp de 4000 de talpasi si cazaci, pe care-i pune sub ascultarea agai. De atunci avem aga dorobantilor, un fel de general de pedestrime. Calarimea era in subordinea spatarului, iar artileria in a caminarului[28].

Alexandru Ipsilanti reorganizeaza la 1775 ramasitele armatei. El pune ,,slujitorii de afara'' (granicerii)[29] sub comanda spatarului. Printre ,,slujitorii dinauntru'' se aflau si cei sub comanda agai: 120 de talpasi si capitanul dorobantilor, 120 de cazaci sub polcovnicul Bucurestilor, 120 de cazaci sub polcovnicul Targovistei, 120 de slujitori sub steagul agai, 500 de slujitori comandati de 30 de capitani.

Pravilniceasca Condica (1780) creeaza o jurisdictie a lui vel aga. Astfel, la el acasa avea judecatorie si inchisoare. Marele aga avea in subordine pe capitanul de dorobanti.

Nelipsit desigur de pamanturi si averi, venitul sau provenea initial din daruri primite de la ostasi, de la judecati, iar atributiile politienesti ii vor spori foloasele. De aceea, in Tara Romaneasca nu a avut leafa pana in sec. al XIX-lea, cand ajunge la un venit legal de peste 80.000 de piastri anual, deloc de neglijat fiind sumele rezultate din abuzurile de tot soiul.

Cat priveste Moldova, evolutia dregatoriei este similara cu cea din Muntenia. In secolul al XVII-lea marele aga avea in sarcina paza Iasilor, judeca pricinile mici ale orasului, pedepsea desfranatii si betivii gasiti pe ulite, avea atributii de natura politieneasca in targuri (pe care le exercita cu ajutorul bulucbasilor din subordine).

Dupa reforma din 1741 a lui Constantin Mavrocordat, se accentueaza caracterul politienesc, activitatea sa fiind in coordonare cu acea a hatmanului, care comanda politia teritoriala, inclusiv marginile tarii si mahalalele Iasilor. Aga supraveghea carciumile, breslele, exercita politia economica, judeca pricinile mici si chiar ale targovetilor, cerceta si executa creante civile, arestand debitorii rai platnici, birnici sau ,,prosti''. In sec. al XIX-lea era considerat ,,ministru al Politiei''. Venitul provenea de la ,,ploconul agiesc'', care e cu adevarat reglementat in sec. al XVIII-lea, fiind perceput de la starostii de bresle, de la carciumari, de la cei liberati din inchisoare .

Cu referire la sec. al XIX-lea, fostul ministru de Interne Ion Ghica, socoteste aga boier din starea intaia, fiind urmat de spatar si pana la logofat al Credintei. Inaintea acestora nu era decat ,,protipendada'', adica logofatul si vornicul. La ceremonii, un aga purta contas (haina lunga), giugiuman pe cap (caciula din samur), baston din abanos cu maner de fildes . In alaiul de pe Ulita Mihai Voda, prilejuit la 23 aprilie 1825, de o o cununie religioasa, la care participa insusi voda Grigore IV Ghica, Nicolae Filimon aminteste si de prezenta slujbasilor ,,breslei Agiei'' . Astfel, in avangarda intrau calaretii polcovnicesti, marele capitan de cazaci, talpasii dorobantesti cu tobele, capitanul de dorobanti cu zapciii sai, cazacii agiesti pedestri, ciausul agiesc si logofatul agiesc, polcovnicul de cioclii si cel de poduri (ulite), polcovnicul de vanatori, apoi urma insusi ,,marele aga cu podoabele lui'', iar spre coada convoiului, capitanii agiesti si spataresti.