Riturile poporului lui Israel

ABLUTIUNI

Purificari rituale, mergand de la cufundarea in intregime a corpului (tevila) pana la stropirea mainilor cu apa (netilat iadaim). Vechiul Testament (Lev. 11,30) prescrie cufundarea totala intr-un izvor natural, un rau sau o mikve (baie rituala) pentru purificarea persoanelor sau obiectelor devenite impure prin contact direct sau indirect cu o sursa de necuratie (Puritate rituala). Astfel de surse erau men-struatia, secretia seminala, bolile contagioase, cum ar fi gonoreea si diversele varietati de lepra mentionate in Lege, precum si contactul cu un om sau animal mort (Lev. 15,1-28; 22,1-6). Ablutiunea era totodata o indatorire prealabila pentru toti cei care asistau la slujbele oficiate la Templu, cu ocazia sarbatorilor si a altor ceremonii care cereau o stare de puritate rituala. Era de asemenea obligatorie pentru pivoti inainte de oficierea slujbei sau ile consumarea alimentelor aduse ca jertfe si o liaiuk (I'A. 10,1 K 21).

Dupa suspendarea ritualului vacii rosii, a carei cenusa era folosita in apa de purificare la Templu, ablutiunile ramase in vigoare sunt: cufundarea rituala pentru femei dupa ciclul menstrual sau alta pierdere vaginala de sange si dupa nastere; purificarea ustensilelor culinare fabricate de neevrei; cufundarea rituala a prozelitilor cu ocazia convertirii lor la iudaism; spalarea mainilor inainte de a frange painea (maim risonim; Binecuvantarile dinainte de mese), dupa trezirea din somn sau dupa utilizarea toaletei. In toate aceste cazuri, cufundarea sau spalarea este insotita de binecuvantarea cuvenita, formulata de invatati. Netilat iadaim, ablutiunea care preceda consumarea painii, solicita un efort din partea persoanei care o efectueaza: aceasta trebuie sa-si verse apa pe mana dreapta, apoi pe stanga, folosind un recipient cu deschidere mare, margine neteda si o capacitate de aproximativ un sfert de log (cea. 280 ci).

Nu se prescrie nici o binecuvantare speciala pentru alte ablutiuni aflate de asemenea in vigoare ca spalarea mortului inainte de inmormantare (tahara) si spalarea mainilor in urmatoarele situatii: la iesirea dintr-un cimitir, dupa atingerea unor parti ale corpului de obicei acoperite, dupa ce-ti tai unghiile sau dupa ce-ti scoti pantofii, inainte de rugaciune si inainte de binecuvantarile de dupa mese (maim uhronim), precum si inainte de consumarea legumelor (carpas) in timpul se-derului de Pesah (vestigiu al purificarii din vremea Templului). De asemenea, levitii nu spun nici o binecuvantare cand spala mainile preotilor, mai inainte ca acestia sa rosteasca binecuvantarea preotilorla sinagoga. Unii evrei, in special hasidimii, obisnuiesc sa faca o baie rituala in mikve inainte de lom Kipur si inainte de Sabat sau de sarbatori. Sinagogile traditionale au o chiuveta in vestibul pentru astfel de scopuri rituale.

Riturile de acest tip se intemeiaza pe considerente deopotriva igienice si religioase. Nici o ablutiune nu este valabila daca omul sau obiectul in cauza nu este perfect curat, in asa fel incat nici un obstacol material sa nu se interpuna intre omul sau obiectul respectiv si apele purificatoare. Cand nu exista apa disponibila pentru spalarea mainilor inainte de a manca paine, se poale folosi un inlocuitor (iarba sau nisip).

Ioan Botezatorul era probabil apropiat de aceste grupari ascetice si practica ablutiunii sta probabil la originea botezului crestin.

ALUAT DOSPIT

Aluat a carui detinere este interzisa evreilor incepand din ajun de Pesah, mai exact incepand dupa prima treime a acestei zile, si pana la sfarsitul sarbatorii. Interdictia are ca scop comemorarea noptii Exodului cand copiii lui Israel au parasit in graba Egiptul si au copt aluatul fara sa-1 mai lase sa creasca (Ex. 12,39). Potrivit Bibliei, cine mananca paine dospita pe durata Pesahului "va fi nimicit din Israel' (Ex. 12,15). Tehnic vorbind, exista doua substante interzise: seor, drojdia de orice fel, si hamet, orice produs care contine faina fermentata. in categoria hamet intra nu numai painea, ci si prajiturile si pastele alimentare sub orice forma. Interdictia cuprinde pastele fabricate din cele cinci *specii de cereale: grau, orz, secara, alac si ovaz. Dintre bauturi, whisky este hamet, deoarece se face din cereale fermentate. in zilele dinainte de Pesah, se elimina treptat din casa orice hamet, iar cu doua zile inainte, stapanul casei cauta faramiturile care ar putea sa mai fi ramas prin casa (Aluat dospit, Cautarea -lui), pentru a le arde a doua zi dimineata, in ajunul sarbatorii. Cei carora operatiile de mai sus le-ar crea mari dificultati au posibilitatea sa vanda temporar hamet unui ne-evreu, pe durata sarbatorii. Daca o farama cat de mica de hamet cade intr-o mancare, aceasta nu mai poate fi pastrata, necum consumata, in timpul Pesahului[1].

ALUAT DOSPIT, CAUTAREA -LUI

Ceremonie care, conform legii biblice, se desfasoara in noaptea dinainte de Pesah, asadar in noaptea de 13 spre 14 Nisan. Daca Pastele cade intr-o duminica, aceasta cautare are loc in noaptea de joi spre vineri (12 spre 13). In privinta Pesahului, Biblia porunceste: "Timp de sapte zile veti manca azimi (mata). Din prima zi [adica din ajun], veti scoate aluatul dospit (hamet) din casele voastre' (Ex. 12,15). Misna, in tratatul Pesahim, da urmatoarele indicatii: "La caderea noptii dinainte de ziua de paisprezece (Nisan), trebuie sa purcedem la cautarea aluatului la lumina lampii.' Talmudul (Pes. 7b-8a) lamureste ca, la ora aceea, toata lumea este acasa si ca lumina lampii este "buna' pentru a cauta in intuneric. Sunt citate de asemenea cateva pasaje biblice care permit realizarea unei paralele intre aceasta inspectare concreta si introspectia menita sa curete sufletul de orice urma de necuratenie.

Regulile referitoare la bedikat hamet sunt urmatoarele: 1. In noaptea dinaintea ajunului de Paste, dupa slujba de seara, este interzis sa mananci ori sa te apuci de orice alta treaba pana nu ai terminat cu cautarea aluatului. Capul familiei rosteste intai binecuvantarea: "[] care ne-ai sfintit prin poruncile Tale si ne-ai poruncit sa scoatem aluatul din casa.' 2. in continuare, el purcede la o scotocire atenta a casei (ori a locului unde se afla), cercetand in special toate gaurile si crapaturile in care hamet s-ar fi putut depune in cursul anului. in lipsa sotului, sotia sau alt adult din familie isi asuma aceasta sarcina. 3. Cautarea se efectueaza in tacere. Pentru o mai buna concentrare, se obisnuieste sa se stinga lumina electrica si sa se foloseasca o lampa cu ulei sau o lumanare. 4. Deoarece, stiind ca se apropie Pastele, s-a facut deja curatenia de primavara, aluatul a fost, aproape tot, indepartat din casa mai inainte. De aceea, se imprastie cateva bucatele de paine si firimituri prin casa (in general, pe bucatele de hartie), ca sa fie gasite in timpul ceremoniei si binecuvantarea sa nu fi fost rostita degeaba. Unii evrei evlaviosi pregatesc special in acest scop zece bucati de paine, conform procedeului mistic al lui Isaac *Luria. 5. Cautatorul aduna cu grija tot aluatul pe care-1 gaseste cu ajutorul unor pene sau cu o lingura de lemn care se arunca dupa aceea; aluatul, cu tot cu lumanarea si cu penele, se pune intr-o punga pentru a fi ars a doua zi. 6.0 data incheiate aceste operatii, cautatorul spune o formula in aramaica prin care isi declina dreptul de proprietate asupra oricarui hamet care poate sa fi ramas in casa. 7. A doua zi dimineata, inainte de ora zece sau alta ora fixata de ra-binatul local, are loc arderea aluatului (biur hamet) in aer liber, dupa care se rosteste din nou formula de mai sus, putin schimbata. 8. Prima din aceste declaratii cu caracter juridic este formulata in asa fel incat sa excluda alimentele cu aluat dospit destinate micului dejun din dimineata de 14 Nisan. Legea iudaica permite recitarea acestor formule si in alta limba, mai familiara celui in cauza decat ara-maica, de exemplu, in ebraica sau in limba locala.

DOLIU

Practici menite sa exprime durerea la moartea unei fiinte apropiate. Legea si traditia iudaismului ofera un cadru de rituri si norme menite sa ajute persoanele indoliate sa-si depaseasca treptat suferinta, inca de la varsta majoratului religios ani la fete, 13 la baieti), oricine isi pierde tatal sau mama, sotul sau sotia, fiul sau fiica, fratele sau sora, este tinut sa respecte aceste norme. Unele dintre ele sunt valabile si la moartea unui invatat al Legii sau, pentru studenti, atunci cand le moare profesorul de Tora. [2] Durerea se exprima cel mai adesea prin tipete ascutite, prin sfasierea vesmintelor si prin elogii funebre.

Iudaismul priveste moartea cu oarecare seninatate. De-a lungul generatiilor, eroii biblici ca si invatatorii Legii au considerat moartea drept capatul firesc al vietii in aceasta lume. Drept urmare, spun ei, frica de moarte nu-si are rostul. Dupa Midras (Gen 9,5), moartea este un element pozitiv al creatiei care nu trebuie regretat, ci acceptat cu intelepciune.

Legile doliului incearca sa realizeze un echilibru intre emotia fireasca si intelepciunea filozofica. Este perfect normal ca o persoana indoliata sa geama, sa-si sfasie vesmintele si sa se ocupe de inmormantare, insa durerea nu trebuie sa tina la nesfarsit. Diferitele ritualuri de doliu sunt astfel concepute incat sa ajute persoana in cauza sa traiasca mai departe si sa-si invinga disperarea.

Controversa talmudica (Ber. 46b) privind binecuvantarea care se cuvine rostita in casa mortului ilustreaza destul de bine problematica iudaica a mortii: in timp ce marea majoritate a inteleptilor sustin sa se recite Baruh ha-tov ve ha-metiv, "Binecuvantat fie Dumnezeu cel bun si izvor de bunatate', Rabi Akiva propune Baruh daian ha-emet, "Binecuvantat fie Dumnezeu, judecator adevarat'. Daca inteleptii dadeau de inteles ca moartea trebuie acceptata ca o binefacere, binecuvantarea propusa, poate mai realist, de R. Akiva, exprima resemnarea, in cele din urma, traditia a imbinat ambele opinii, caci ambele versiuni sunt cuprinse in binecuvantarile ce se rostesc la sfarsitul mesei de dupa inmormantare.

Doliul este un proces cu mai multe etape: din ziua mortii pana la inmormantare, persoanele indoliate sunt in perioada de aninut, in care principala lor datorie este sa se ingrijeasca de funeralii. In tot acest timp, ele sunt dispensate de indeplinirea poruncilor pozitive cum ar fi rugaciunile, binecuvantarile de dupa mese, purtarea filacterelor (tfilin). Ele nu sunt insa scutite de respectarea poruncilor negative. Daca,dintr-un motiv sau altul, o persoana indoliata nu se poate ocupa de inmormantare, dar numeste pe altcineva care sa preia aceasta sarcina, inlocuitorul nu cade sub incidenta legilor de aninut. Un onen (indoliat) nu poate participa la mese festive, nici la orice alta activitate agreabila.

La moartea cuiva, cei apropiati trebuie sa-si sfasie o haina de pe ei (keria, sfasierea vesmintelor) fie la aflarea vestii, fie putin inainte de inmormantare sau dupa aceasta, dupa cum este obiceiul locului.

Dupa inmormantare, persoanele indoliate se aduna la domiciliul defunctului (sau orice alta locuinta in care perioada de doliu urmeaza sa fie respectata) unde iau masa traditionala, compusa din paine si oua fierte tari.[3]

Incepand din ziua inmormantarii, urmeaza perioada de doliu, cunoscuta sub numele de siva ("sapte'), care dureaza sapte zile. in acest timp, cei indoliati nu se barbieresc, nu se tund, nu se spala, nu-si spala rufaria si nu imbraca haine proaspat spalate,nu muncesc, nu studiaza Tora (exceptand fragmentele referitoare la doliu), nu intretin relatii conjugale, nu saluta, nu poarta incaltaminte de piele si nu se asaza decat pe podea sau pe banci, in unele comunitati, exista obiceiul de a acoperi toate oglinzile din casa defunctului.

In aceasta perioada, prietenii ii viziteaza pe cei aflati in doliu pentru a-si exprima compasiunea si a-i imbarbata. In unele locuri, ceilalti membri ai comunitatii gatesc pentru cei in doliu, desi in alte parti, acest obicei este considerat deplasat. In nici un caz, vizitatorii nil-i vor saluta pe cei in doliu, ci se vor multumi sa le adreseze cuvinte blande, de imbarbatare. Este interzis sa atragi atentia in public asupra doliului tau in timpul Sabatulut. In particular insa, legile doliului sunt respectate si in aceasta zi. In unele comunitati, de Sabat, persoanele indoliate nu stau la locul lor obisnuit din sinagoga. La sefarzi, pentru a-si exprima simpatia, membrii comunitatii isi parasesc adeseori si ei locurile obisnuite, venind sa sada langa cei in doliu o parte a slujbei.

Perioada siva ia sfarsit in dimineata celei de-a sapte zile, fiind urmata de slosim, o perioada de doliu mai moderat, care dureaza pana in a treizecea zi de la moartea persoanei. In timpul slosim, cei indoliati nu se tund, nu se barbieresc, nu poarta haine noi si nu merg la petreceri. In uncie comunitati, familia, cu exceptia rudelor celor mai apropiate, isi incheie doliul la capatul acestor 30 de zile. In alte parti, familia, cel putin rudele foarte apropiate, tin doliu un an de zile, timp in care nu se tund si nu se barbieresc, pana cand prietenii nu-i implora sa puna capat intristarii. Ceilalti membri ai familiei reincep sa se tunda si sa se rada dupa trecerea perioadei de slosim. In timpul anului de doliu, rudele apropiate nu asista la ceremonii publice si nu participa la petreceri iar barbatii spun Kadis in fiecare zi. Cei care tin doliul de un an pot inceta sa spuna Kadis cu o luna sau cu o saptamana inaintea aniversarii mortii (Iartait).

Daca vreuna din marile sarbatori, - Ros Ha-sana, Iom Kipur, Sucot, Pesah sau Savuot - se intampla sa cada in perioada de siva, doliul inceteaza in mod obligatoriu. Daca inmormantarea are loc in zilele de semisarbatoare (hol hamoed), care se tin de Pesah si Sucot, legile de siva se aplica abia dupa sfarsitul sarbatorilor. Daca o persoana afla despre moartea unei rude in vreme ce alti membri ai comunitatii sale sunt in siva, poate sa incheie doliul o data cu acestia. Daca afli de moartea unei rude in interval de 30 de zile de la deces, perioada de siva trebuie respectata integral. Daca vestea iti parvine dupa primele 30 de zile, se tine doar o perioada de reculegere: este de ajuns sa te descalti si sa sezi circa un ceas pe jos sau pe o banca. La vestea mortii unei rude apropiate, sfasierea unui vesmant este obligatorie. In schimb, nu esti obligat sa faci acest gest daca este vorba de o ruda mai indepartata, de a carei moarte afli abia dupa mai bine de 30 de zile. In ambele cazuri insa, se recita in mod obligatoriu binecuvantarea "Doamne, judecator adevarat'.

Daca defunctul era un pacatos notoriu, doliul devine facultativ. La fel, si in cazul sinucigasilor daca nu avem motive sa credem ca gestul a fost savarsit intr-un acces, fie si trecator, de nebunie.

De aniversarea mortii unei rude, se spune Kadis si o rugaciune in memoria defunctului. Cu acelasi prilej, se petrece o vreme cu studiul Torei, se citeste o haftora si se aprind lumanari.

INMORMANTARE

Inhumarea mortilor (kevura) care, in traditia evreiasca, presupune depunerea defunctului in pamant sau sub o gramada de pietre. Obiceiul este o reflectare a versetului biblic: "caci esti tarana si in tarana te vei intoarce' (Gen. 3,19). in Israelul biblic, a lasa un cadavru neingropat era o fapta ingrozitoare (1 Regi 14,11; 16,4; Ier. 22,19) si unul din blestemele cele mai cumplite: "Trupul tau mort va fi hrana tuturor pasarilor cerului si fiarelor pamantului si nu va fi nimeni sa le tulbure.' (Deut. 28,26). Talmudul (Sanh. 46b) deduce ca ingroparea mortilor este o indatorire religioasa, de vreme ce pana si criminalii spanzurati beneficiau de acest tratament: "trupul lui mort sa nu stea noaptea pe lemn, ci sa-1 ingropi in aceeasi zi' (Deut. 21,23).

In Biblie, referirile la moarte sunt legate frecvent de cele privitoare la inmormantare. Capitolul 23 din Geneza descrie pe larg episodul in care Abraham cumpara grota Macpela ca loc de odihna pentru Sara. Despre Moise, Biblia spune ca a fost ingropat in Moab unde, potrivit traditiei rabinice, Dumnezeu insusi l-ar fi inmormantat, fara ca locul exact sa fie vreodata dezvaluit oamenilor (Deut. 34,6).

Inhumarea pioasa a mortilor a fost dintotdeauna caracteristica poporului evreu. In vechime, se foloseau in acest scop grote, catacombe si alte locuri asemanatoare. In prezent insa mortii sunt ingropati in cimitire sau pe terenuri particulare. Pana in Evul Mediu, mortii erau inmormantati in sarcofage. Dupa un an, oasele se dezgropau, apoi se inhumau definitiv intr-o cripta sau intr-un osuar. Obiceiul purta numele de likut atamot ("adunarea oaselor'), imbalsamarea, consemnata in Biblie iir cazurile lui Iacob si Iosif (Gen.50,2.26), era un obicei egiptean care, ca si incinerarea,este interzis de legea evreiasca si repudiat in egala masura de evreii ortodocsi si conservatori.

Potrivit precedentelor biblice (Gen. 25,9), sarcina ingroparii mortilor revine in prima instanta familiei. Daca defunctul nu are rude sau acestea, dintr-un motiv sau altul, nu sunt in masura sa intreprinda cele cuvenite, sarcina revine comunitatii. Talmudul precizeaza ca inmormantarea unui mort fara rude si fara prieteni (met mi'(va) este o indatorire religioasa dintre cele mai importante. Obligatia este valabila si pentru cadavrul unui strain, descoperit de exemplu la marginea drumului: acesta trebuie ingropat si anume cat mai aproape de locul in care a fost gasit (Met;. 28b; B.K. 81a). Insusi marele preot, caruia legea ii interzice in mod normal orice contact cu mortii, trebuie sa se ocupe de inhumarea unui ine 1 mifva daca nu exista nici o alta persoana disponibila (Naz. 7,1). Datoria inmormantarii mortilor nu cunoaste nici o exceptie sau restrictie: conform unei norme din $ulhan aruh (l.D. 367,1), evreii trebuie sa se ocupe si de inhumarea neevre-ilor (goim) daca nu are cine sa-i ingroape.

In general, comunitatile evreiesti mai mari au o asa-numita "societate sfanta' (hevra kadisa) care se ingrijeste de inmormantari. Pana nu de mult, aceasta societate era una din primele institutii pe care si le infiinta orice comunitate. Deoarece inhumarea mortilor este una din poruncile pozitive ale Pentateuhului, toti cei ce participa activ la o inmormantare (cei care duc sicriul, groparii etc.) trebuie sa fie de preferinta evrei. In unele situatii, - in prima zi a unei sarbatori, de exemplu, cand evreii nu pot indeplini rituri funerare -, Halaha permite ca inhumarea sa fie efectuata de neevrei.

"Insotirea mortilor' este una dintre actiunile umanitare fundamentale (gmilut hasadim), vor fi rasplatite in viata de apoi (Sab. 127a), desi membrii societatilor de inmormantare isi ofera serviciile ca simplu "act de bunavointa' (hesed sel emel) fara sa astepte nici o recompensa. Atunci cand cortegiul funerar se indreapta catre cimitir, evreul este dator sa i se alature macar cativa pasi (cel putin doi metri). Gestul insotirii are prioritate fata de alte porunci si ignorarea acestei indatoriri este interpretata ca o lipsa de respect fata de morti (Ber. 18a; SAr., l.D. 361,3). Termenul halvaiat ha-met sau, mai general, levaia (dintr-un radical ebraic cu sensul de "a insoti') desemneaza deopotriva cortegiul funerar si slujba de inmormantare de la cimitir. Inhumarea trebuie efectuata intr-un interval cat mai scurt de la deces. Legea iudaica nu admite intarziere decat in imprejurari speciale cand este in joc cinstirea defunctului: de exemplu, ca sa se pregateasca giulgiul sau ca sa poata ajunge rudele care vin de departe. Cu toate acestea, ceremonia intarzie frecvent peste 24 de ore in comunitatile ortodoxe. Nu se fac inmormantari de Sabat sau de Iom Kipur si, in prezent, exista tendinta de a dezaproba organizarea funeraliilor in prima si in ultima zi a sarbatorilor de pelerinaj. in Israel, in special la Ierusalim, inmormantarea poate avea loc si noaptea, inclusiv noaptea de dupa incheierea Sabatului. A fi ingropat in pamantul lui Israel a fost intotdeauna un deziderat. Unii evrei, nu neaparat practicanti, isi cumpara locuri de veci in Israel si-si iau din timp toate dispozitiile necesare in acest scop. Cand inmormantarea are loc in diaspora, exista obiceiul de a aseza putin pamant din Israel in sicriu, sub capul ori sub trupul defunctului. O mare importanta se acorda si mormintelor familiale in care sunt ingropate generatii dupa generatii ale aceleiasi familii. Pentru traditionalisti este o chestiune de principiu religios sa fie ingropati intr-un cimitir evreiesc al carui teren a fost sfintit cum se cuvine.[4]

In marile cimitire evreiesti, exista uneori un rand sau o parcela speciala rezervata rabinilor si invatatilor vestiti, conform principiului ca "dreptii si raii nu vor fi ingropati unii langa altii' (Sanh. 47a). Cohanimii sau urmasii preotilor nu au voie sa se apropie de morminte si nici sa joace un rol activ la inmormantari, deoarece sunt sub incidenta unor legi care le interzic sa se contamineze de necuratia mortilor (Preoti). Conform traditiei insa.co-hunimii sunt ingropati langa o alee mai mare a cimitirului, astfel incat descendentii preotilor sa poata sa asiste la funeraliile rudelor lor si sa le viziteze mormintele fara sa incalce legea.

Cand membrii unei hevra kadisa preiau sarcina inmormantarii, tot ei pregatesc si trupul in acest scop: il spala bine, conform procedeului denumit tnhora (sau tahara, "purificare rituala'), apoi il imbraca intr-un giulgiu de in alb (lahrihiri). La as-chenazi, locul unde se efectueaza aceste operatii se numeste "casa pentru tahara'; in loc de tahara, sefarzii folosesc uneori termenul rehita sau rehitat ha-met ("toaleta mortului'). in sfarsit, dupa ce trupul a fost invelit in giulgiu, el este asezat intr-un sicriu sau intr-un cosciug in asteptarea inmormantarii. Conform unui obicei stravechi inca in vigoare in Israel si la unii dintre sefarzii orientali, trupul se ingroapa direct in pamant, fara sicriu. Cu toate acestea, Iosif a fost inhumat in sicriu (Gen. 50,26) si se stie ca acest tip de inmormantare se practica inca inainte de epoca talmudica. Maimonide sustinea ca evreii trebuie sa fie ingropati in sicrie de lemn (Evel. 4,4) si procedeul este larg folosit in diaspora si chiar si in Israel, in cazul funeraliilor de stat sau militare. Evreii practicanti nu admit decat sicrie simple de lemn (aron), fara manere de metal si fara podoabe; sicriele tapisate si ornamentate sunt interzise. Dupa exemplul lui R. Iuda ha-Nasi (T.I., Kil. 9,4), unii evrei fac gauri pe fundul siciriului, pentru ca trupul sa intre in contact direct cu pamantul. In lada sau in sicriu, mortul este dus la cimitir cu capul inainte. Barbatii adulti sunt inhumati cu salul lor de rugaciune (tatii), din care se rupe un franj sau care se deterioreaza in mod special spre a-1 face inutilizabil. In unele comunitati orientale, defunctul este ingropat si cu fi-Iacterele lui (tfdin).

Folosirea giulgiului simplu de in are scopul de a sterge diferentele sociale. In antichitate, bogatii erau inhumati in haine scumpe iar fata mortului era lasata descoperita, in vreme ce saracii erau ingropati intr-un giulgiu ieftin, care nu lasa nici o parte a corpului la vedere. Spre a descuraja aceasta tendinta de discriminare sociala, Raban Gamaliei al II-lea (m. cea. 110 e.n.) a lasat dispozitii sa fie inmormantat intr-un giulgiu simplu de in alb (A/X. 27a-b; Ket. 8b). Pilda lui si o serie de legi menite sa evite fala bogatilor si stanjeneala saracilor in aceste imprejurari funerare au dus la adoptarea unei forme universale de inmormantare, valabila pana in zilele noastre. S-au iscat uncie controverse eu privire la obiceiul dle a pune flori pe sicriu sau pe mormant, raspandit prinde evreii din tarile musulmane, dar respins de sefarzii si aschenazii din Occident, care-l considera o imitatie a practicilor neevreiesti (hukot ha-goim). Unele autoritati halahice au tolerat aceasta practica, larg acceptata in Israel, cu conditia ca florile sau coroanele sa fie o expresie a respectului pentru morti si nu o maniera de a-si etala bogatia.

Pe morminte se asaza o placa funerara cat mai curand posibil in limita termenului traditional: la sfarsitul doliului de 30 de zile,in Israel,.sau dupa 11 luni de la deces, in diaspora. Legea iudaica interzice deshumarea mortilor cu exceptia cazurilor cand se are in vedere reinhumarea in Eret Israel sau in locul de veci al familiei (SAr., I.D. 363,1; 364,5). Membrele amputate in timpul vietii trebuie ingropate, la fel si trupurile care au fost supuse la autopsie sau la disectie sau din care s-au extras organe pentru transplant[5]. Copiii nascuti morti sau care mor inainte de a implini 30 de zile trebuie de asemenea inhumati, dar nu se tine doliu in acest caz.

In zilele noastre, obiceiurile funerare ale reformatilor difera de cele ale aschenazilor si ale sefarzilor traditionalisti. La reformati, imbalsamarea si incinerarea sunt in general acceptate si se gasesc destui rabini dispusi sa tina slujba funebra la crematoriu. Atunci cand se practica inhumarea, ceremonia poate fi intarziata mai multe zile, iar in locul giulgiului traditional, defunctul este imbracat in haine obisnuite, fara sal de rugaciune si fara pamant din Israel in sicriu. in cimitire, nu se rezerva locuri speciale pentru cohanimi si nu exista prevederi speciale pentru sinucigasi, nici pentru evreii casatoriti cu persoane de alta religie. Slujba funebra.

PIATRA FUNERARA

Reper amplasat pe un mormant pentru a indica locul unde este ingropata o persoana. Prima mentiune biblica este cea a pietrei funerare ridicate de Iacob pe mormantul Rahelei (Gen. 35,20). In epoca talmudica, unul din principalele motive pentru ridicarea unei pietre funerare era, se parc, de ai impiedica pe preoti sa se apropie de locul inhumarii mortilor, caci contactul cu aceste locuri antrena o impuritate rituala. In acest sens. Misun spune ca autoritatile publice aveau obligatia ca, o data pe an, in luna Adar, sa delimiteze mormintele din regiunea lor pentru a evita necuratenia rituala a celor care aduceau jertfa pascala (Srk. Acelasi tratat inisnic semnaleaza (2.5) ca, daca h.mii adunati pentru o inmormantare depaseau cheltuielile respective, excedentul trebuia sa fie folosit pentru ridicarea unei piete publice.Iliin semnaleaza o opinie potrivit careia nu trebuie inaltate monumente pe mormintele celor drepti, deoarece acestia raman in amintire prin cuvintele lor .

In ultimele secole, obiceiul placilor funerare a fost adoptat de evreii de pretutindeni.

In ce priveste pozitia si data ridicarii pietrei, parerile sunt divergente. Aschenazii din diaspora pun piatra vertical, in vreme ce sefarzii o asaza orizontal pe mormant. In Israel, obiceiul cere ca piatra sa fie asezata la 30 de zile dupa deces, dar in restul lumii, piatra se pune de obicei dupa un an.

Ceremonia de sfintire a pietrei funerare include, in general, recitarea unor versete din Psalmul 119 (acrostih alfabetic) care ingaduie alcatuirea numelui defunctului, urmat de acrostihul cuvantului ebraic nesama ("suflet'). Se rosteste apoi EI male raha-mim - o rugaciune invocand mila lui Dumnezeu pentru defunct - si un Kadis al indoliatilor.

Epitaful de pe pietrele funerare evreiesti este, de regula, scris in ebraica. El contine, in primul rand, o abreviere a expresiei "Aici odihneste' si se incheie cu o rugaciune pentru sufletul mortului, folosind formulari tipice ca: "Fie sufletul sau adaugat la snopul celor vii', " Binecuvantata fie amintirea' sau "Odihneasca-se in Eden'. incepand din sec. al XlX-lea, textul ebraic a fost tot mai mult inlocuit sau insotit de epitafuri in alte limbi, de obicei in limbile locale.

Pietrele funerare sunt decorate cu diferite motive artistice, inclusiv figuri de pasari si de animale. Daca numele persoanei coincide cu numele unui animal (de ex. "Dov Baer' = urs, "Arie' = leu), o reprezentare a acestui animal poate fi gravata in piatra. Un alt motiv, mai ales pe mormintele celor tineri, reprezinta o intrerupere simbolizata printr-o coloana neterminata sau un copac frant. Daca defunctul era preot, se gravau doua maini in pozitia binecuvantarii sacerdotale. Pe mormintele leviti-lor, este frecvent motivul apei varsate, ca simbol al datoriei lor de a spala mainile preotilor inaintea binecuvantarii.

Pe mormintele persoanelor bogate sau importante, se ridica uneori monumente mai complexe ("corturi'). In unele tari musulmane si in mediile hasidice in special, mormintele marilor invatatori ori ale oamenilor renumiti pentru evlavia lor sunt uneori insemnate cu un "corn', devenitul locuri de pelerinii), cand se viziteaza un mormant exista obiceiul de a se pune o pietricica pe piatra funerara in semn de respect fata de defunct.

CASATORIA

Viata de familie

Cartea Genezei, cu episoadele sale din viata patriarhilor, a nevestelor si a copiilor lor fixeaza arhetipul imaginilor si valorilor care vor sta la baza familei evreiesti traditionale. Geneza descrie diferite familii cu problemele lor: neveste sterile si rivalitati intre frati, care ameninta permanent continuitatea neamului. Teren de confruntari spirituale, familiile sunt, in acelasi timp, caracterizate prin raporturi stranse si ambivalente adanci. Eroii biblici nu-si pot afirma identitatea si nu pot atinge gloria decat in sanul familiei, iar problemele lor au in esenta un caracter domestic.

In Biblie, se contureaza clar deosebirile de roluri dintre sexe. Daca barbatii ocupa locul principal in domeniul politic, femeile se revanseaza dominand scena vietii private. Matriarhcle nu sunt nici pe departe niste creaturi docile, deplin supuse autoritatii conjugale: ele pretind (Gen. dau ordine (Gen. 16,2) si chiar isi pacalesc barbatul (Gen. 27,5-17), dar nu pentru a-.si impune propria dominatie, ci pentru a-si exercita rolul central in formarea neamului. Familiile biblice se lupta si se impaca[7]. Coeziunea familiala se pastreaza datorita constiintei unui destin istoric (Gen. 12,7; 26,2-4) si gratie unor valori specifice, care se transmit de la o generatie la alta. Familia biblica se numeste bet av "casa tatalui' (Gen. 24,38; 46,31). A intemeia o familie se spune ,.a cladi o casa' (Deut. 25,10). Casa (bait) este o subdiviziune a clanului sau a familiei in sens larg (mispaha). Criteriile de apartenenta familiala sunt legaturile de sange, legaturile legale ca in cazul' casatoriei sau, uneori,proximitatea geografica. Familia este de asemenea structura care permite executarea unor acte de justitie, cum ar fi razbunarea unei crime

Fiecare familie isi are propriile ei traditii religioase si propriile locuri de inmormantare (Gen. 23,1-20). Daca unul din membrii familiei saraceste si este nevoit sa-si vanda pamantul, ceilalti au nu numai dreptul, ci si datoria sa-1 rascumpere (Lev. 25,25). Oricum, in anul jubileului, pamanturile vandute sunt inapoiate familiilor carora le-au apartinut. Legea leviratului (Deut. 25,5-10) ilustreaza foarte bine puterea interdependentei familiale: important este de a "ridica in Israel numele fratelui sau de a ridica din nou casa fratelui sau' (Deut. 25,7-9).

In Biblie, capul familiei este patriarhul care-si exercita autoritatea asupra nevestei si a copiilor. Nevasta are un statut insemnat in familie, dar inferior fata de acela al barbatului. intr-adevar, acesta o poate sili sa se supuna unui test de fidelitate (Num. 5.1 1-31). urmand ca ca sa fie omorata daca se dovedeste vinovata. Femeile pot participa la sarbatorile religioase, beneficiaza de dreptul de proprietate, inclusiv acela de a-si instraina bunurile, chiar daca sunt maritate, si isi mostenesc tatal daca acesta nu are fii (Num. 27.1-1 Nevasta isi urmeaza barbatul in robie daca acesta nu are alt mijloc de a-si plati datoriile (Ex. 21,2-3)[8]. Sterilitatea cuplului constituie motiv de divort, dar barbatul poate sa-si lepede nevasta si daca "a descoperit ceva rusinos in ea' (Deut. 24,1; Chil. 90a).

Rolul parintilor reiese din numeroase pasaje presarate in tot cuprinsul Bibliei. In calitate de cap al familiei, tatal are o autoritate cvasiabsoluta asupra copiilor. Abraham este gata sa-si jertfeasca fiul, pe Isaac (Gen. 22); Iefte chiar isi jertfeste fiica (Jud. 11,39); Iuda porunceste ca nora lui, Tamar sa fie arsa de vie pentru vina de a fi incalcat legamantul casatoriei (Gen. 38.24). Considerati proprietatea tatalui, copiii pot fi ridicati si vanduti ca robi in schimbul unei datorii neachitate (2 Regi 4,1). Tatal are dreptul sa-si vanda fiica in casatorie (Ex. 21.7-11), dar nu s-o prostitueze (Lev. 19.29). De asemenea, el poate sa anuleze legamintele fetei (Num. 30,4-6), dar drepturile parintesti inceteaza din momentul cand fata implineste doisprezece ani si jumatate, varsta pubertatii. A-si lovi sau a-si blestema parintii se pedepseste cu moartea (Ex. 21.15-17). Fiul razvratit este supus lapidarii (Deut. . Femeia-mama, desi subordonata sotului, ocupa un loc de cinste in familie. Ea isi iubeste copiii (Gen. 25.28) si se implica direct in primul stadiu al educatiei lor (Prov. 1.8). Maternitatea este o binecuvantare, sterilitatea o nenorocire (Gen. 30,23; 1 Sam. Copiii, dar divin, asigura perenitatea numelui. O femeie fara copii poate recurge la serviciile altei femei pentru a capata urmasi (Gen.

Modelul vietii de familie evreiesti elaborat de Talmud a servit ca clement de referinta pana in epoca moderna. Varsta optima pentru casatorie este fixata la 18 ani (Avo; 5.21), desi unii invatati recomanda o varsta mai frageda (Kicl. 29b). Celibatul, oricum rar intalnit, nu este recomandat. Casatoriile se aranjeaza de regula prin intelegeri intre parinti. Logodna (eruxin) este echivalenta sub aspect legal cu o casatorie: ea nu poate fi rupta decat prin divort, iar *adulterul, considerat ca atare chiar si in perioada logodnei, se pedepseste cu moartea. Nunta (nisiiin) are loc, in general, la un an dupa logodna in cazul tinerelor fete si dupa 30 de zile. in cazul vaduvelor. Anul de logodna permite familiilor sa pregateasca nunta si sa aranjeze casa pentru tineri. Desi poligamia este teoretic autorizata de Biblie, monogamia a fost decretata obligatorie la aschenazi in anul 1000 de catre Rabenu Ghersom Meor ha-Gola. Viata sexuala este supusa unor reglementari, iar aspectele ei rituale, desemnate prin expresia tahurut ha-mispaha ('..puritatea familiei'), au o deosebita importanta.

Divortul, desi ingaduit de Biblie (Deut. 24,1- este dezaprobat de intelepti (Ghir. 90b), care precizeaza totusi situatiile in care barbatul poate cere desfacerea casatoriei. Aceasta devine valabila atunci cand sotul ii inmaneaza actul de divort (xhet) sotiei care insa nu poate proceda in acelasi mod[10].

Copiii sunt datori sa-si ..cinsteasca' parintii (Ex. sa-i ..respecte' (Lev. 19.3) pe scurt, sa asculte de ei. Talmudul defineste ..cinstirea' drept obligatia de a le asigura parintilor mancare, bautura, imbracaminte si mijloace de deplasare. Copiii respectuosi nu se asaza pe scaunele parintilor. nu-i intrerup cand vorbesc si nu-i contrazic. Prima obligatie este importanta mai ales cand parintii imbatranesc si au nevoie de aceste servicii. Porunca se adreseaza in special adultilor, desi tinerii nu sunt in nici un caz scutiti, iar cei ce o indeplinesc, asigurandu-le parintilor cele necesare, vor avea parte de viata lunga. Respectul in schimb, este o datorie a copiilor la toate varstele. Din vremuri stravechi si pana in epoca moderna, copiii evitau sa sada pe scaunele parintilor. Talmudul acorda o mare importanta cinstirii parintilor: ..Exista in om trei clemente strans legate intre ele: Cel Sfant, binecuvantat fie El, tatal si mama. Cand oamenii cinstesc pe tatii si pe mamele lor, cel Sfant, binecuvantat fie El. spune: ii socotesc [la fel de merituosii ca si cum pe Mine M-ar cinsti in mijlocul lor' (Kicl. 30b).

Este de datoria tatalui sa se ocupe de circumcizia fiului sau.sa-1 rascumpere daca este primul nascut, sa-linstruiasca in Tora si sa-1 invete o meserie. Prin taierea imprejur si prin rascumpararea primului nascut, tatal isi face fiul partas la legamantul lui Abraham cu Dumnezeu si-l initiaza in memoria istorica a poporului evreu care incepe o data cu iesirea din Egipt. Pentru copil, tatal trebuie sa fie un invatator, care sa asigure transmiterea valorilor evreiesti, si un model de comportament moral.

Datoria de a da o meserie fiului are rostul de a-i asigura independenta economica[11].

Dintotdeauna, copiii sunt considerati o prelungire a existentei parintilor. Necazurile si bucuriile, reusitele si esecurile lor sunt resimtite ca atare. Copiii sunt sub presiunea sperantelor pe care si le pun in ei parintii: orice parinti, intr-adevar, se asteapta ca fiul lor sa ajunga invatat.

Armonia caminului este idealul la care aspira familiile evreiesti. Recomandarile sunt foarte clare in acest sens: ,,Omul trebuie sa cheltuiasca sub posibilitatile lui pentru hrana, atat cat are posibilitate pentru haine si peste posibilitatile lui pentru a-si cinsti nevasta si copiii deoarece acestia depind de el' (Hui. 84b). Aceasta armonie nu este numai rezultatul concesiilor reciproce, ci se bazeaza si pe experienta impartasita a celor sfinte[12].

Portretul familiei evreiesti traditionale a devenit ceva mai putin idilic in epoca moderna. Curentele care au modificat si au perturbat structura familiei in societatea occidentala au influentat considerabil si familia evreiasca. Principalii factori de schimbare sunt scaderea natalitatii, frecventa divorturilor, casatoriile mixte, celibatul autoimpus, homosexualitatea, alcoolismul, toxicomania, violenta domestica, lipsa de locuinte si intrarea femeilor in campul muncii. Rezultatul este: un mare numar de femei care-si conduc singure familia, luptand pentru a-si castiga independenta materiala; copii traumatizati de divortul parintilor; familii hibride, care necesita elaborarea unor noi relatii intre copii si socri; familii ai caror membri sunt separati de mari distante geografice; casnicii mixte ai caror copii sunt rareori crescuti conform preceptelor iudaice. Aceasta situatie a determinat o reactie din partea comunitatilor evreiesti care s-au mobilizat pentru a lupta impotriva dezagregarii familiei, prin intermediul programelor educative si al serviciilor sociale. In vederea consolidarii familiei, unele cercuri neortodoxe isi incurajeaza membrii sa vina impreuna la sinagoga si sa asiste la slujbe impreuna, pe aceeasi banca. Pe de alta parte, la evreii originari din tarile musulmane, cultul familiei a ramas deosebit de intens: varstnicii se bucura de un adanc respect si exista numeroase ocazii in care familia restransa sau largita se aduna la un loc. Daca unul din membrii familiei este bolnav sau lovit de vreo alta nenorocire, ceilalti nu ezita sa isi ofere sprijinul. Caminul evreiesc ramane un factor esential pentru perenitatea iudaismului: el asigura pastrarea constiintei si a modului de viata evreiesti.

FAMILIE, PURITATEA -EI

Ansamblu de legi care reglementeaza relatiile sexuale dintre soti. Acestea sunt interzise in timpul menstruatiei si inca sapte zile dupa aceea, denumite "zile curate'. In tot acest interval, cuplurile practicante se abtin de la orice atingere fizica si evita sa doarma in acelasi pat. La capatul acestei perioade de abstinenta, femeia face o baie rituala (mikve) si, in aceeasi noapte, se impreuneaza cu barbatul ei. Legile puritatii familiale se intemeiaza pe versetul Lev. 20,18: "Daca un om se culca cu o femeie care este la sorocul femeilor si-i descopera goliciunea, daca-i descopera scurgerea si ea isi descopera scurgerea sangelui ei, amandoi sa fie nimiciti din mijlocul poporului lor.'[13]

In epoca moderna, s-a observat ca fecunditatea femeilor este mai mare exact in perioada in care legea permite reluarea raporturilor sexuale. S-a sugerat, totodata, ca aceasta abstinenta periodica este de natura sa contribuie la consolidarea relatiilor conjugale si la revigorarea vietii sexuale o data cu reluarea contactelor in fiecare luna. Talmudul era deja constient de acest aspect: "Barbatul se obisnuieste prea mult cu nevasta lui, se satura de ea, de aceea Tora il opreste sa se apropie de ea [in fiecare luna], pentru ca el s-o iubeasca mereu ca in ziua nuntii' (Nid. 31b). Respectarea legilor puritatii constituia, conform traditiei, unul din fundamentele familiei evreiesti. In prezent insa, cei mai multi evrei nu tin seama de aceste legi sau nici nu au habar de existenta lor. Pentru evreii ortodocsi, in schimb, ele isi pastreaza acelasi caracter fundamental. De altfel, autoritatile halahice nu au incetat niciodata sa sustina obligativitatea si insemnatatea lor. Totusi, in ciuda indicatiilor rabinice, legile puritatii au putina trecere in afara comunitatilor foarte ortodoxe[14].

I. Femeia

La baza vietii sociale a iudaismului se afla familia. Talmudul vegheaza constant sa-i mentina puritatea si sa-i asigure stabilitatea. Recunoscand locul de cea mai mare importanta pe care il ocupa femeia in viata familiei, Talmudul ii atribuie un rang dintre cele mai onorabile. Mai ales daca tinem seama de soarta femeii la popoarele din acea epoca, demnitatea pe care i-o confera Talmudul capata un relief care nu suporta nici o comparatie. El n-o considera sub nici un raport inferioara barbatului. Daca sfera sa de activitate difera de cea care revine celuilalt sex, insemnatatea ei nu este deloc mai mica pentru bunul mers al comunitatii.

Adversarii iudaismului au dat o insemnatate mult prea marc dictonului urmator: Orice individ de sex masculin este obligat sa rosteasca trei binecuvantari pe zi: pentru a-i multumi lui Dumnezeu ca a facut din el un israelit, ca nu l-a facut sa se nasca femeie, ca n-a facut din el un badaran[15] (Men., 43b). Contextul arata limpede ca rugaciunea vrea sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru privilegiul legat de obligatia de a indeplini prescriptiile Tarei. Sub acest aspect, raspunderea barbatului o depasea pe aceea a femeii, intrucat, data fiind misiunea sa in viata domestica, femeia era scutita de un sir de indatoriri religioase. Femeia este obiectul a trei porunci pozitive {hula, hadlaka, nida). Ea trebuia sa opreasca o bucata de aluat pentru a o da preotilor (hala), trebuia sa aprinda lumanarile de Sabat (hadlaka), sa vegheze asupra legilor de puritate ale familiei (nida). in general, halaha scuteste femeia de poruncile pozitive punctuale: suflarea din sofar, sederea in suka, purtarea filacterelor si a vesmintelor rituale (talit, titit) etc. Exista totusi exceptii de ia acest principiu, precum obligatia de a asista la aprinderea candclabrului de Hanuka si la citirea cartii Estcr la Purim. Regula generala ar fi deci urmatoarea: Femeile sunt scutite de obligatiile care sunt formulate cu termenul "trebuie'[16] si a caror executare se cerc a avea loc intr-un anumit moment al zilei (Kid., 1, 7). in afara exceptiilor mentionate mai sus, Talmudul nu stabileste nici o distinctie in tot ce arc legatura cu responsabilitatea religioasa.

Principiul general era dedus din urmatorul text: Iata legile pe care le vei infatisa lor (Iesirea, 21, 1). Scriptura ii asaza pe barbati si pe femei pe acelasi plan fata de toate legile Tarei (B. k., 15a)[17].

Este considerata meritorie femeia care isi foloseste influenta pentru a-si incuraja sotul si fiii in dobandirea unei cunoaster. aprofundate a Tarei, lucru de care ea insasi este scutita din pricina multiplelor ocupatii care ii umplu viata. Cum isi dobandesc femeile un merit? Trimitandu-si copiii sa studieze Tara la sinagoga si sotul sa se instruiasca in scolile rabinilor (Ber., 17a).

Citatul urmator subliniaza cu tarie cat de hotaratoare poate fi actiunea pe care o exercita o femeie asupra existentei sotului sau: Se relateaza ca un israelit evlavios se insurase cu o femeie, cucernica si ea. Deoarece n-au avut copii, au divortat. Barbatul s-a recasatorit cu o femeie rea; ea l-a stricat si pe el. Femeia divortata s-a recasatorit si ca. Sotul pe care 1-a luat era un om rau, dar ea 1-a adus pe drumul cel drept. Deci, totul depinde de femeie (Geneza R.,

O alta istorioara, in intregime spre cinstea femeilor, are urmatorul cuprins: Un imparat ii spunea lui rabi Gamaliei: "Dumnezeul vostru este un hot, deoarece sta scris: "Dumnezeul cel Vesnic facu sa pogoare un somn adanc asupra lui Adam; el a adormit si Dumnezeu i-a luat una dintre coastele lui' (Genezei, 2, 21). Atunci fiica rabinului se adresa tatalui sau: "Da-mi voie sa raspund eu'. Apoi ea i se adresa imparatului cu urmatoarele cuvinte: "Va rog sa-mi puneti la dispozitie un politist, am o plangere. - Care-i problema? - Niste hoti au intrat la noi in timpul noptii si au furat o testea de argint, lasand in locul ei una de aur. - Mi-as dori si eu vizita unui asemenea pungas!, striga imparatul. Atunci fiica rabinului continua: Asadar, a fost un lucru minunat pentru primul om ca i s-a luat o coasta si a primit in schimb o femeie!' (Sanh., 39a).

De ce a fost aleasa o coasta pentru crearea femeii? Iata ce se raspundea: Dumnezeu s-a intrebat din ce parte a (corpului) barbatului sa faca femeia. Nu voi alege capul, zise El, pentru ca ea sa nu ridice mandra propriul ei cap; nici ochiul, pentru ca sa nu fie prea curioasa; nici urechea, pentru ca ea sa nu se duca sa asculte pe la usi; nici gura, ca ea sa nu fie prea vorbareata; nici inima, pentru ca ea sa nu fie prea geloasa; nici piciorul, pentru ca ea sa nu plece mereu de acasa. O voi scoate dintr-o parte a corpului care ramane ascunsa, pentru ca ca sa fie modesta (Geneza R.,

Dupa cate se pare, idealul divin nu va fi realizat, caci nu sunt putini rabini care atribuie femeii tocmai greselile pe care Creatorul ar fi vrut sa le evite. Femeilor li se imputa patru trasaturi: sunt lacome, asculta pe la usi, sunt lenese si geloase. in plus, sunt vorbarete si certarete (Ibidetn, 45, 6). In ce priveste inclinarea lor spre flecareala, se declara cam nepoliticos: Zece masuri de vorbe au coborat pe lume; femeile au luat noua dintre ele, iar barbatii numai una (Kid., 49b). Cat despre lenea femeiasca, ca a devenit proverb: Cand ca doarme, ii cade din mana panerul. In schimb, s-a spus: Femeia nu s-a obisnuit sa ramana acasa trandavind (p. Ket., 30a).

In ce priveste capacitatea intelectuala a femeii, nu se constata o unanimitate a parerilor. Uneori se declara ca femeile au spiritul luminos (Sub., 33b); alteori, dimpotriva, se contesta aceasta trasatura: Femeia ramane acasa, in timp ce barbatul circula in public si dobandeste inteligenta prin discutii cu alti barbati (Geneza R., 11, 1). Spre deosebire de aceasta judecata, iata o alta formala: Dumnezeu a daruit mai multa inteligenta femeii decat barbatului. Si proverbe populare arata ca femeia are spiritul judicios si, chiar daca nu lasa sa se intrevada aceasta, ea urmareste cu tenacitate realizarea proiectelor sale. Iata doua zicale de acest gen: Femeia este mereu ocupata sa unelteasca, chiar si atunci cand vorbeste. O gasca umbla cu gatul indoit, dar nimic nu scapa ochilor ci (Metf., 14b)[18].

Sunt scoase in evidenta si dragostea femeii pentru podoabe, precum si interesul pe care ea il are pentru infatisarea persoanei sale. Lucrurile pe care femeia le doreste nu sunt decat podoabe (Kit., 65c). Toate gandurile femeii sunt pentru frumusetea ei. Daca un barbat vrea sa faca placere femeii sale, sa-i dea vesminte din in de calitatea cea mai buna (Ibidem, 59b). Iata mai multe amanunte: Podoabele femeilor sunt urmatoarele: rosu in jurul ochilor, parul impletit in bucle, fard pentru obraji. Femeii lui rabi Hisda ii facea placere sa impodobeasca fata nurorii sale. Odata, rabi Huna ben Hinena se afla Ia rabi Hisda. (Vazand ce face sotia acestuia) el spuse: "Acest lucru este ingaduit doar unei tinere, nu unei femei in varsta! - Dimpotriva, striga confratele sau, lucrul acesta e permis si mamei tale si bunicii tale, chiar daca este cu un picior in groapa, caci, dupa cum zice proverbul: O femeie de 60 de ani, la fel ca si o fetita de 6 ani, alearga atunci cand aude sunet de tamburina'(A/A., 9b).

Toti inteleptii sunt insa de acord sa reproseze femeilor o trasatura hotarat caracteristica, anume predilectia lor pentru ocultism si pentru magie. Talmudul revine adesea asupra acestui fapt. Femeile sunt lasate prada vrajitoriei (/orna, 83b). Cu cat sunt mai multe femei, cu atat misuna mai multe vraji (Avot, 2, 8). Majoritatea femeilor inclina spre vrajitorie (Scmh., 61a).

De aceea prescriptia din Biblic: Sa nu Iasi sa traiasca o vrajitoare (Iesirea, 22, 11) a fost scrisa la feminin.

Casatoria. Divortul

Biblia nu contine o legislatie sistematica in privinta divortului. Cu toate acestea, cele doua principii fundamentale in abordarea problemei decurg dintr-un pasaj biblic: ..Cand cineva isi va lua o nevasta si se va insura cu ea si s-ar intampla ca ea sa nu mai aiba trecere inaintea lui, pentru ca a descoperit ceva rusinos in ea, sa-i scrie o carte de despartire si, dupa ce-i va da-o in mana sa-i dea drumul de la casa lui' (Deut. 24.1-4). Din acest versete rezulta limpede ca: 1. dreptul de a da divort apartine in exclusivitate barbatului si 2. actul de divort trebuie sa fie sub forma unui document scris (G/7/;. 20a). Cat despre ce inseamna exact "ceva rusinos', inteleptii Misnei au interpretat diferit aceasta sintagma. Scoala lui Samai crede ca este vorba de infidelitate. In schimb, dupa scoala lui Hilel. poate sa fie si o greseala mai marunta, de exemplu,daca nevasta a ars mancarea. Rabi Akiva merge si mai departe, sustinand ca un barbat are dreptul sa-si lase nevasta daca-si gaseste alta mai frumoasa (Ghil. 9,10).

Exista insa doua situatii in care barbatul nu poate cu nici un chip sa-si lase nevasta: daca o acuza ca n-a fost fecioara si se dovedeste ca acuzatia este falsa (Deut. 22,13-19) si daca a fost obligat sa se insoare cu ea pentru ca o violase (Deut. 22.28-29). Un barbat nu putea sa se insoare din nou cu fosta lui nevasta daca intre timp aceasta fusese maritata cu altul care murise sau o lasase (Deut. 24,2-4). Preotii (cohanimi) nu aveau voie sa se insoare cu femei divortate (Lev. interdictie care a ramas valabila pana in ziua de azi.

Literatura profetica si sapientiala dezaproba la unison divortul. Maleahi (2,14-16) scrie, reactionand probabil la obiceiurile vremii: "Caci Eu urasc despartirea in casatorie, a zis Domnul, Dumnezeul lui Israel.' In acelasi pasaj,profetul descrie divortul ca pe un act de perfidie, o tradare a legamantului dintre sot si sotie[19].

Desi, conform Bibliei, divortul este apanajul barbatului, documentele descoperite in colonia de la Elefantina din Egipt (sec. al V-lea i.e.n.) atesta ca si femeia avea dreptul sa ceara divortul - libertate ce poate fi pusa pe seama unor influente straine.

Talmudul spune ca "altarul varsa lacrimi pentru barbatul care-si lasa nevasta dintai' (Saiih. 22a) si, intr-adevar, epoca talmudica aduce modificari importante la legea divortului. Cea mai insemnata dintre ele consta in stabilirea unor situatii in care barbatul putea fi obligat de tribunal sa-i acorde nevestei sale divortul: 1. cand, dupa zece ani de casnicie, nu aveau copii; 2. cand sotul contracta o boala respingatoare; 3. cand sotul nu vroia sau nu putea sa-si intretina nevasta; 4. cand refuza sa aiba relatii conjugale cu ca; 5. cand continua s-o bata, desi fusese avertizat de tribunal sa inceteze. Aceste prevederi par sa fi fost menite sa echilibreze situatia, dand si femeii posibilitatea de a rupe o casnicie intolerabila. Desi,prin lege, barbatul nu putea fi silit sa divorteze, Talmudul rezolva problema aratand ca omul trebuia constrans de tribunal, fie si recurgand la forta, pana cand spune singur: "Vreau sa divortez.' Sunt pomenite in Talmud cazuri in care "barbatul este fortat sa divorteze de femeia lui'. in Israel, unde nu exista divort civil, tribunalele rabinice ezita sa uzeze de forta in cazurile care se inscriu in prima categorie, chiar daca este clar ca mariajul respectiv si-a pierdut orice ratiune de a fi. Totusi, tribunalele uzeaza uneori de constrangere, declarand ca sotul care, in ciuda cererii tribunalului, refuza sa divorteze, se face vinovat de sfidarea curtii. in aceasta situatie, barbatul este predat autoritatilor laice care-l tin la inchisoare pana consimte sa se supuna hotararii tribunalului rabinic. De regula, inainte de a se adresa tribunalului, cuplul care intentioneaza sa divorteze intocmeste un document legal prin care se stabileste cine va pastra copiii, cum se vor imparti bunurile comune, precum si un acord de pensie alimentara. In lipsa unui astfel de document, problemele respective raman la latitudinea tribunalului rabinic[20].

Daca nevasta innebuneste, barbatul nu poate sa divorteze de ea. Totusi, daca boala este incurabila, el se poate recasatori cu conditia sa obtina o aprobare in acest sens. semnata de o suta de rabini

Actul de divort (ghet) se redacteaza de catre un scrib (sefer) si reproduce partial o formulare a Misnei. Documentul, scris aproape integral in aramaica, pe pergament, trebuie legalizat si semnat de doi martori. Ortografia si forma randuri) sunt prezentate amanuntit in literatura halahica. Dupa ce sotul i-l inmaneaza oficial sotiei, actul este luat de rabinul care supervizeaza procedura. Acesta taie documentul in cruce, ca sa nu mai poata fi folosit din nou, apoi ii da femeii un alt certificat (petor), care atesta ca este divortata si ca poate sa se recasatoreasca. Femeia insa nu poate contracta o noua casatorie mai devreme de 90 de zile de la divort[21].

Un decret (takana) al lui Rabenu Ghersom (cea. 960-1030), reflectand probabil schimbari deja intervenite in practica uzuala, a revolutionat legea divortului la aschenazi si a fost acceptat chiar si de unele comunitati sefarde. El stipula ca barbatul nu poate divorta de nevasta lui fara consimtamantul acesteia. Drepturile sotiei deveneau astfel aproape egale cu cele ale sotului si divortul nu mai putea fi obtinut decat cu acordul partilor. Alti autori halahici au intarit decretul ulterior, declarand nule si neavenite toate divorturile pronuntate fara respectarea noii legi. Un veac si jumatate mai tarziu, Rubenu Tam a emis o ordonanta stabilind ca asentimentul sotiei putea fi omis in uncie situatii exceptionale. Daca, de pilda, sotia se convertea la crestinism si parasea comunitatea evreiasca, tribunalul nu mai era dator s-o citeze si sa-i ceara acordul. in astfel de cazuri, actiunea de divort a sotului era de ajuns.

Desi legea divortului a cunoscut schimbari considerabile de-a lungul timpului, anumite probleme persista pana in ziua de azi. Dat fiind ca sotul este cel ce inmaneaza actul de divort sotiei, divortul devine imposibil daca barbatul, sa zicem, pleaca de acasa si domiciliul lui nu este cunoscut. De asemenea, numai in Israel, tribunalul rabinic arc putere de constrangere asupra sotului. in ambele situatii, sotia devine o aguna (o femeie "legata') si nu se poate recasatori dupa legea evreiasca. Autoritatile halahice s-au straduit secole de-a randul sa rezolve aceasta problema si s-au avansat diferite solutii. O takima, propusa de Saul *Lieber-man si adoptata in 1953 de Adunarea rabinica (conservatoare), prevede introducerea in contractul de casatorie (keluba) a unei clauze prin care sotii consimt sa se supuna hotararii unui bel clin (tribunal religios) conservator in cazul aparitiei unor grave neintelegeri intre ei. Validitatea clauzei a fost pledata cu succes in fata curtii supreme a statului New York intr-un proces care a creat un precedent juridic. Daca sotul, in ciuda clauzei, refuza sa se prezinte in fata tribunalului rabinic, acesta poate dizolva casatoria conform principiului talmudic al anularii retroactive (hajkaat kidusin), divortul nc-maifiind necesar in aceasta situatie. Invocat intr-o serie de cazuri in epoca posttalmudica, principiul a fost rareori folosit pentru anularea unei casatorii si nu este in general recunoscut de autoritatile halahice ortodoxe. Iudaismul reformat a renuntat complet la practica divortului religios, divortul civil fiind considerat ca suficient pentru a putea contracta o noua casatorie.[22]

A se casatori si a intemeia o familie era o prescriptie religioasa, prima din toate poruncile pe care Dumnezeu i-a adresat-o omului (Facerea, 1, 28). Talmudul insista asupra acestui lucru: Cel care nu se casatoreste traieste fara bucurii, Iara binecuvantare, fara bine (leb., 62b). Un celibatar nu este un om in sensul deplin al cuvantului, caci sta scris: "El i-a creat barbat si femeie, i-a binecuvantat si i-a numit cu numele de om' (Facerea, 5,2) (Ibidein, 63a). A avea o femeie inseamna a avea o casa; de aici zicala: Casa unui barbat este femeia sa (lama, 1, 1), iar rabi lose zicea: n-am strigat-o niciodata pe femeia mea altfel decat Casa mea (Sab., 118b).

Este recomandata casatoria timpurie. Pentru un barbat este preconizata varsta de 18 ani (Avot, 5,24). Casatoriti-va fiul cata vreme mainile voastre mai sunt pe grumazul lui[23], de la 16 la 22 de ani sau, dupa alta opinie, de la 18 la 24 de ani (Kid., 3()a). Sta scris ca Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) vegheaza ca un barbat sa se casatoreasca cel mai tarziu pana la 20 de ani si il blestema daca n-a facut-o pana la acea data (Ibidein, 29b). Dar se insista ca barbatii sa nu se casatoreasca nechibzuit daca situatia pe care o au nu le permite sa intretina o sotie. Talmudul deduce din Deuteronom (20,5-7) urmatoarea indrumare: Tora ne invata drumul corect pe care trebuie sa mergem: un barbat trebuie, in primul rand, sa cladeasca o casa, apoi sa sadeasca o vie, si dupa aceea sa se insoare (Sat., 44a). Atat de importanta este casnicia, incat pentru ca sa te casatoresti iti este ingaduit sa vinzi chiar si un sul al Torei; mai este un singur alt caz pentru o asemenea ingaduinta: nevoia de a-ti procura mijloacele pentru a-ti continua studiile. Este aspru condamnata casatoria pentru bani: Oricine se insoara cu o femeie pentru averea ei va avea copii care il vor face de rusine (Ibidein, 70a). Daca nu exista iubire conjugala, aceasta va avea urmari in caracterul copiilor.

Tatal are datoria capitala sa dea devreme un sot fiicei sale. Versetul: Sa nu-ti necinstesti fiica impingand-o spre prostitutie (Levit., 19, 29) era aplicat tatalui care intarzie sa-si marite fiica ajunsa la varsta cuvenita (Sanh., 76a). Legal, aceasta varsta era atinsa la 12 ani si jumatate, desi minoratul fiicei luase sfarsit la a douasprezecea ci aniversare[24]. Dupa o lege talmudica, este interzis unui om sa-si casatoreasca fiica atata timp cat ea este minora, pana ce ea a crescut si a spus: Vreau sa ma casatoresc cu cutare (Kid., 41a). Daca tatal o casatorea totusi mai devreme, ea avea dreptul sa rezilieze casatoria cand ajungea la varsta de 12 ani; iar anularea avea loc fara divort.

Domnea convingerea potrivit careia casatoriile nu numai ca se fac in cer, dar sunt hotarate inca inainte de nastere. Cu 40 de zile inainte de crearea unui copil, o voce din ceruri (bat Kol) enunta ca el se va casatori cu fiica cutaruia (Sat., 2a). Pe aceasta credinta se bazeaza o istorie clasica. Iat-o: O doamna romana 1-a intrebat pe un rabin: in cate zile a creat universul Sfantul Unic (binecuvantat fie El!). - in sase zile. - De atunci si pana acum ce mai face ci? - Organizeaza casatoriile. - Zau, cu asta se ocupa'? Si eu pot face asa ceva. Am o multime de sclavi de ambele sexe; ii voi imperechea intr-un rastimp mult mai scurt. - Acest lucru care vi se pare atat de simplu, zise rabinul, este pentru Dumnezeu la fel de greu cat si despartirea apelor Marii Rosii. Dupa asta, isi luara ramas bun. Ce a facut doamna romana'? A chemat o mie de sclavi din fiecare sex, i-a aliniat si a poruncit ca fiecare sclav sa se insoare cu sclava pe care ea o indica. in rastimpul unei singure nopti, ea a reglementat aceasta mie de casatorii. A doua zi, perechile aparura in fata stapanei lor. Starea lor era jalnica. Unul avea o rana la frunte, altul avea un ochi spart, un al treilea avea un picior rupt. O femeie zicea: Nu-1 vreau. Un barbat spunea despre "sotia' lui: N-o vreau. Atunci doamna trimise dupa rabin si ii spuse: Ceea ce mi-ai zis este perfect adevarat. Nu exista o zeitate asemanatoare Dumnezeului tau, Tara ta este adevarata (Geneza R.,6X, 4).

Sfaturile intelepte pe care Talmudul le da cu privire la alegerea unei sotii arata ca, in practica, aceasta alegere era libera. De exemplu, el condamna cu tarie diferenta excesiva de varsta. Textul din Levitic pe care l-am citat mai sus era aplicat si unui tata care-si da fiica de sotie unui batran (Sanh., 76a). Se mai spune: Acela care isi marita fiica cu un om in varsta sau care ia pentru tanarul sau fiu o batrana cade sub incidenta urmatorului verset: "Dumnezeu nu va ierta sa adaugi betiei setea' (Deuteronom, 29, 19 s.) (tafem, 76b).

Se stie ca, atunci cand un barbat murea fara a lasa pe urma sa copii, vaduva lui era obligata sa se casatoreasca cu fratele celui decedat; in legatura cu aceasta, Scriptura declara ca batranii din orasul sau il vor chema (pe cumnatul vaduvei) si ii vor vorbi. (Deuteronom, 25, 8). Talmudul comenteaza: Aceasta arata ca batranii ii dadeau un sfat folositor: Daca el era tanar si femeia in varsta, sau viceversa, ei ii spuneau: Ar fi o nesabuinta sa te casatoresti cu o femeie mult mai tanara (sau mai in varsta) decat tine; insoara-te cu o femeie a carei varsta se potriveste cu a ta si nu adu discordia in casa ta (leb., 101b).

Deci, cand faceai o alegere, trebuia sa iei precautii intelepte. Chibzuieste cand iti alegi o nevasta, sfatuieste Talmudul (Ibi-dem, 63a). Spre deosebire de cutuma care era respectata in tarile din Orient, legea rabinica stipuleaza ca este interzis unui barbat] sa se casatoreasca cu o femeie fara s-o fi vazut mai inainte, ca nu' cumva sa descopere dupa aceea la ea un betesug si sa nu-i fie sila > de ea (Kid., 41a). Nici principiul eugenie nu era neglijat, dupa cum se poate vedea din urmatorul sfat: Un barbat cu statura inalta nu trebuie sa se insoare cu o femeie inalta, pentru ca ei sa nu aiba copii costelivi, delicati; un barbat scund nu trebuie sa se insoare cu o femeie prea scunda, ca nu cumva copiii lor sa ramaisa niste pitici (Ber., 45b). Alta recomandare: Cand alegi o femeie, coboara o treapta (leb., 63a), caci, daca iei de nevasta o femeie cu un rang social mai inalt cu al tau, risti sa fii privit de sus de dansa si de ai ei.

Casatoria avea drept scop educarea unei familii, iar idealul era initierea baietilor in Tara. In aceste conditii, credinta in ereditate starnea dorinta vie de a lua in casatorie fiica unui carturar. Un barbat ar trebui sa vanda tot ce poseda pentru a se putea insura cu fiica unui carturar, deoarece daca s-ar intampla sa moara sau sa fie izgonit din tara, ar putea avea incredere ea copiii sai vor fi bine instruiti. Sa nu se insoare cu fiica unui ignorant, caci daca el moare sau este izgonit din tara, copiii sai nu vor mai invata nimic. Un barbat ar trebui sa-si vanda toate bunurile pentru a se casatori cu fiica unui invatator sau pentru a-si casatori propria fiica cu un carturar. Este ca si cum ai uni boabe de strugure cu alte boabe de strugure, ceea ce e bine si placut. Dar sa nu se insoare cu fiica unui ignorant; ar fi ca si cum ai uni boabe de strugure cu niste boabe salbatice, ceea ce este rau si respingator (Pes. 49a).

Idealul conjugal promovat de catre Talmud era dintre cele mai inalte. De obicei, el desemneaza casatoria prin cuvantul Kidu-sin, sfintire. ii da acest nume pentru ca sotul sustrage femeia sa din lume, ca si cum ca ar fi dedicata sanctuarului (Kid., 2b). Aceasta implica cea mai stricta puritate la ambii parteneri. Imoralitatea in casa este ca un vierme pe o planta (Sot., 3b). Este nenorocirea si pierderea ambilor soti. Un proverb zicea: El printre fructele coapte, ca printre plantele in crestere.[25]

In termeni mai clari, se declara ca atunci cand si sotul si sotia sunt merituosi, sehina locuieste impreuna cu ei; in caz contrar, ii arde focul (Ibidem, 17a). Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca vorbele ebraice is (sot) si isa (femeie) formeaza o anagrama cu vorbele care semnifica: Dumnezeu (Yah) si foc (es).

Alte texte care preconizeaza o viata de familie onorabila sunt: Cel care isi iubeste sotia ca pe sine insusi, o cinsteste mai mult decat pe sine, isi indruma fiii si fiicele pe drumul cel drept, ii casatoreste devreme cand au ajuns la varsta potrivita; unui asemenea om i se aplica zicala: "Vei sti atunci ca in cortul tau domneste pa cea' (Iov, 5, 24) (leb., 62b). Cinsteste-ti sotia; facand asa, k vei imbogati. Un barbat trebuie sa aiba totdeauna grija de cinste;! pe care o datoreaza sotiei sale; doar atunci se manifesta binecuvantarea in casa lui. (B. m., 59a). Un barbat trebuie sa cheltuiasca pentru alimentatia lui personala mai putin decat ii permit mijloacele, pentru imbracaminte atat cat ii ingaduie mijloacele, si mai mult decat mijloacele pe care le are pentru a-si cinsti femeia si copiii, deoarece acestia depind de el, in vreme ce el insusi depinde de Acela care a vorbit si Universul a fost creat (Hui., 84b).

Sotul si sotia sunt indemnati sa se considere reciproc ca tovarasi de munca. De aici, proverbul: Daca sotia iti este mica de statura, apleaca-te si vorbeste-i in soapta (B. m., 59a). Cu alte cuvinte: barbatul sa nu se creada superior, sa se sfatuiasca cu femeia sa in legatura cu treburile sale. Este adevarat ca in acelasi text se gaseste si indicatia contrarie: Cel care urmeaza sfaturile sotiei sale cade in ghehena, dar aceasta concluzie a fost dedusa din cazul extrem al regelui Ahab, care s-a potrivit - in dauna sa - sugestiilor lui Iezabcl.

Indeosebi la inceputurile epocii talmudice, cand mai exista inca templul, incheierea casatoriilor nu avea loc fara a lasa un oarecare spatiu notei poetice. De exemplu, iata ce ni se povesteste: Israelitii nu aveau alta zi mai fericita decat 15 Av[26] si ziua ispasirilor, cand tinerii locuitori din Ierusalim ieseau imbracati cu haine albe imprumutate pentru aceasta ocazie, ca sa nu-i umileasca pe aceia care n-ar fi avut o asemenea imbracaminte proprie. Iar fetele din Ierusalim se duceau sa danseze in vii, strigand: "Tineri, ridicati-va privirile si vedeti pe cine vreti sa alegeti ca sotie. Nu tineti seama de frumusete, ganditi-va mai curand la familia fetei' (Taan., 4, 8).

De obicei, dragostea cea mare era pentru prima femeie. De aceea sunt aforismele: Cand prima femeie a unui barbat moare inainte de el, este ca si cum el ar fi vazut cu propriii sai ochi distrugerea templului. Cand prima femeie a unui barbat moare inainte de el, totul se intuneca in fata ochilor sai (Sanh., 22a). Un barbat care se casatoreste a doua oara isi va reaminti tot-dc?vna ce a fost si ce a facut prima sa sotie (Ber., 32b).

Ca si Biblia, Talmudul autoriza poligamia, dar nu sfatuia sa fie practicata. in paginile sale se intalnesc pareri variate in aceasta problema. Un barbat se poate casatori cu atatea femei cate socoteste ca este bine sa aiba (feb., 65a), afirma o autoritate rabinica. O alta declara ca nu pot fi mai multe decat patru[27] (Ibidem, 44a). Totusi un al treilea rabin sustine urmatorul principiu: Un barbat este obligat sa divorteze de femeia sa daca ea doreste aceasta, atunci cand el isi mai ia o sotie (Ibidem, 65a). in ce il priveste pe marele preot, toti inteleptii erau de acord sa admita ca nu-i era ingaduit sa aiba mai mult de o femeie (Iama, 13a) . O istorie arata chiar ca un asemenea caz ar fi fost privit ca ceva abominabil. Fiul lui rabi Iehuda Printul consacrase studiului 12 ani, departe de sotia sa. Cand s-a reintors, a constatat ca ea devenise sterila. Afland despre aceasta, tatal sau zise: "Ce-i de facut? Daca o repudiaza, lumea va spune ca aceasta sotie cucernica si-a asteptat zadarnic sotul vreme de multi ani. Daca el isi mai ia o femeie pe langa prima, lumea va spune ca el are femeia sa si concubina sa!'. Si atunci rabi Iehuda a inceput sa se roage pentru nora sa si ea a fost vindecata de sterilitatea ei (Ket., 62b).

Dar, in pofida tuturor precautiilor luate, se intampla uneori ca un menaj sa se gaseasca nepotrivit. in Talmud nu lipsesc opinii in aceasta privinta. in Palestina, cand un barbat isi lua o femeie, el obisnuia sa-i puna intrebarea daca aceasta este mata sau mote (leb., 63b). Cheia acestei intrebari ciudate o aflam in doua texte biblice: Acela care a gasit (mata) o femeie a gasit fericirea (Prov., 18,22). Si: Gasesc (mote) ca femeia este mai amara decat moartea (Eccles., 7,26). Ca nu toate femeile au realizat perfectiunea reiese limpede din observatii precum acestea: Printre cei care nu vor vedea niciodata ghehena se plaseaza acela care arc o femeie rea (Erub., 41b). Barbatul condus de femeia sa face parte din aceia a caror existenta nu este o viata (Betii, 32b).[30]

Sub legislatia talmudica, daca un barbat si o femeie doreau sa se desparta, dizolvarea casatoriei lor nu ridica nici o problema O femeie rea este ca o lepra pentru sotul sau. Cum poate fi vindecata? S-o repudieze prin divort si (astfel) va fi vindecat de lepra sa (feb., 68b). Se declara chiar ca daca un barbat are o femeie rea, divortul este pentru el o datorie religioasa (Ibidem).

In primul secol al erei noastre, scolile lui Samai si Hillcl aveau vederi opuse in interpretarea textelor biblice (Deuteronom, 24, 1) care permit unui barbat sa-si alunge femeia daca ca nu mai are trecere in fata lui, deoarece a descoperit la ea ceva rusinos. Cuvintele ceva rusinos semnifica literal: goliciunea (sau: slabiciunea) unui lucru, ceea ce scoala lui Samai explica astfel: Un barbat n-are dreptul sa-si repudieze sotia decat daca a descoperii ca-i este necredincioasa[31]. Cat despre scoala lui Hillcl, ca se oprea la interpretarea vorbelor ceva rusinos³ si declara urmatoarele: daca ca nu mai are trecere in fata lui. R. Akiva deduce: El o poate repudia chiar, daca zareste o femeie mai frumoasa decat ea (Ghit., 9). Teoria cea mai larga, cea a discipolilor lui Hillcl, a precumpanit si a devenit lege.

Rabinii mentineau sistemul patriarhal al Bibliei, in virtutea caruia sotul exercita o autoritate absoluta. Aceasta regula nu este discutata niciodata in Talmud. O femeie poate fi repudiata, fie ca ea consimte, fie ca nu e de acord, dar un sot nu poate ii repudiat decat cu consimtamantul sau (leb., 14, 1). Despartirea consta intr-o scrisoare de divort, numita ghet, infatisata femeii de catre sot, fie personal, fie prin intermediul unui trimis al sau. De fapt, numai sotul era cel care lua initiativa divortului, iar femeia nu-si putea repudia sotul. Deci aceasta procedura o afecta pe femeie. Acest fapt era recunoscut si dadea loc la cautarea unor garantii, pe care vom avea prilejul sa le discutam mai departe.

Legea talmudica declara ca o femeie care a comis un adulter va fi repudiata (Ket., 3, 5). Cu exceptia acestui caz, desfacerea casatoriei nu era incurajata, desi era admisa. Iata o spusa solemna: Daca cineva isi repudiaza prima sotie, altarul insusi varsa lacrimi asupra ci, dupa cum sta scris: "Iata inca ce mai faceti: acoperiti cu lacrimi altarul Domnului, pentru ca Cel Vesnic a fost martor intre tine si femeia tineretii tale, careia acum nu-i esti credincios' (Malahi, 2, 13s). Aceste cuvinte: El (Dumnezeu) uraste repudierea erau comentate in acest fel de catre un rabin: Daca tu o urasti (pe femeia ta), fa-o sa plece. Dar un alt rabin le explica altfel: Urat este acela care isi lasa nevasta. Cele doua texte sunt impacate admitand ca ultimul text se refera la prima sotie, iar primul text - la a doua sotie (Ghit., 90b).

O imprejurare putea preveni divorturi pripite: anume faptul ca aceasta despartire impunea sa fie platita ketubu, indemnizatie conjugala daTorata legal femeii. Astfel, versetul care spune: Domnul m-a dat pe niste maini carora nu le pot sta impotriva (Plangeri, 1, 14) era aplicat unui barbat care are o femeie rea, careia, data fiind ketuba sa, el ii datoreaza o suma mare (leb., 63b). Dar daca purtarea femeii era scandaloasa, sotul putea divorta fara a plati suma prevazuta in ketubu. Iata in ce cazuri casatoria este desfacuta fara ca femeia sa primeasca ceea ce i se daTora in virtutea ketubei: daca femeia a incalcat legea evreiasca, de pilda circuland in public cu capul descoperit;[32] daca a uneltit intrigi pe strada; daca a stat de vorba cu primii veniti; daca a blestemat copiii sotului sau, in prezenta acestuia; daca are o voce prea puternica, adica daca vecinii pot auzi ce se petrece in casa ei (Ket.

Intrucat casatoria avea ca scop sa creasca copii, sterilitatea femeii impiedica realizarea scopului. De aceea s-a stipulat ca daca un barbat se insoara cu o femeie si sta impreuna cu ea zece ani fara ca ea sa aduca pe lume un copil, nu-i este ingaduit acestui barbat sa fie scutit (de datoria de a procrea). Cand a repudiat aceasta femeie, ea se poate recasatori si al doilea sau sot va ramane si el impreuna cu dansa timp de zece ani. Daca se constata din nou sterilitate, perioada de zece ani va fi calculata din momentul cand a avut loc o ratare (Zeb., 6, 6).

Cat despre tulburarile mintale, in loc sa fie considerate ca un motiv de divort, ele puneau, dimpotriva, piedici la desfacerea casatoriei. Daca o femeie este lovita de nebunie, sotul sau n-o poate repudia, iar daca un sot devine alienat, el nu poate divorta (Ibidem, 14,1). De ce? Pentru ca, lipsita de protector, femeia slaba de minte ar deveni victima unor oameni rau intentionati. Iar daca sotul afectat de asemenea tulburari nu poate divorta, aceasta se intampla deoarece pentru a da divort (ghet) este nevoie sa fii constient de actiunile tale.

Desi teoretic, asa cum am aratat, numai sotul putea pune capat casniciei, de fapt lucrurile nu stateau asa[33]. Iata cazurile in care avea loc aceasta insistenta: refuzul de a consuma casatoria (Ket., 13, 5); impotenta sotului (Ned., 11, 12); incapacitatea sau reaua vointa aratata femeii, refuzand sa o trateze cum se cuvine (Ket., 77a). Daca un barbat s-a jurat sa nu aiba nici un raport conjugal cu femeia sa, scoala lui Samai ii acorda un rastimp de doua saptamani, iar scoala lui Hillel numai o saptamana (Ket., 5,6); daca, la sfarsitul acestei perioade el nu si-a anulat juramantul si n-a reinceput sa coabiteze cu femeia sa, el este silit sa divorteze. Si o femeie se poate elibera de o casatorie care ii displace, facand juramant sa se refuze sotului sau. Sotul are dreptul sa anuleze acest juramant si, daca femeia persista in atitudinea sa, el o poate repudia fara a-i plati suma convenita prin ketuba (Ibidem, 63b).

O femeie mai poate divorta si daca sotul sau contracteaza o boala respingatoare sau intreprinde un fel de munca ce-1 face respingator pentru ea. Daca la un barbat se manifesta defecte, tribunalul nu-1 va sili sa-si repudieze femeia. R. Simon b. Gamaliei zicea: Aceasta pentru defectele de mica importanta, dar in caz de defecte grave, barbatul este obligat sa divorteze. in urmatoarele cazuri divortul este obligatoriu; daca este atins de lepra sau daca are un polip; daca aduna excremente de caine[34]; daca este turnator de cupru sau tabacar, fie ca avea aceste meserii inca inainte de casatorie, fie ca a inceput sa le exercite dupa casatorie. R. Meir declara ca in toate aceste cazuri, chiar daca existase o intelegere prealabila intre soti , femeia era autorizata sa foloseasca acest argument: am crezut ca-l voi putea suporta, dar acum vad ca nu pot. inteleptii mentioneaza ca (daca a existat o intelegere) femeia este obligata sa indure aceste lucruri, cu exceptia leprei, de care s-ar molipsi (Ket.,

Lipsa de acasa a sotului sau abandonarea femeii nu erau o cauza de divort, oricare ar fi fost durata cat femeia a ramas fara stiri de la sot. Femeia nu era autorizata sa se recasatoreasca decat in cazul cand o marturie demna de incredere declara ca cel absent este mort. in acest punct era admisa o concesie importanta, spre deosebire de dreptul comun. intr-adevar, nu se respecta legea care pretinde doi martori pentru a stabili un fapt. Era suficienta o singura atestare acceptabila pentru ca sa poata fi presupusa moartea sotului (feb., 88a). Pe de alta parte, in unele cazuri, femeia putea fi autorizata sa nu plece din tara impreuna cu sotul ei, daca aceasta nu-i placea. Sotul vrea sa plece in Palestina si femeia refuza s-o faca? Va fi obligata sa-l urmeze; daca persista in a se opune, va fi repudiata, fara plata ketubei. Daca femeia este aceea care vrea sa plece in Palestina si sotul refuza, acesta va fi obligat sa se decida; daca nu consimte, vor divorta si sotul va plati ketuba. Daca femeia vrea sa paraseasca Palestina si sotul nu vrea, femeia va i constransa sa ramana; daca refuza, va fi repudiata, fara a i se plai ketuba. Daca sotul este cel care vrea sa paraseasca Palestina si femeia se opune, sotul va fi obligat sa ramana pe loc, iar daca re fuza, el va fi silit sa divorteze, platind ketuba (Ket., 110b).

In ansamblu, se paie ca legea divortului nu apasa prea greu asupra soartei femeii. Oricat de usoara a fost desfacerea casato riei, nu este deloc stabilit ca s-ar fi abuzat de aceasta. inaltul ideal al vietii conjugale, inculcat si practicat sub regimul talmudic, poate cu ajutorul perspectivei unei separari posibile fara dificultate in caz de uniune nefericita, a tins in fapt sa ridice sensibil nivelui relatiilor conjugale in sanul iudaismului.

Copiii

Dorinta arzatoare de a avea copii, in special fii, care ii caracteriza pe orientali, se reflecta adesea in paginile Talmudului. Un joc de cuvinte face din copii (banim) niste constructori (bonim). Pe ei se sprijina viitorul, nu numai al familiei, ci si al comunitatii (Ber., 64a)[36]. O sterilitate voita este condamnata ca un pacat grav; se poate constata aceasta citind istoria legendara a unei discutii intre Isaia si regele Eze-chias; Isaia a venit la regele Ezcchias si i-a spus: Asa vorbeste Domnul: "Da casei tale poruncile tale, caci vei muri, nu vei mai trai' (Isaia, 38, 1). Ce semnifica aceste cuvinte: "Vei muri, nu vei mai trai'? - "Vei muri' in aceasta lume. "Nu vei mai trai' in lumea care va sa vina. Ezechias intreba: "De ce aceasta pedeapsa aspra? - Pentru ca nu ti-ai indeplinit datoria de a procrea copii. - Iata motivul: Cu ajutorul Spiritului Sfant, am vazut ca din mine se vor naste copii nedemni[37]. - Ai patruns deci tainele Celui mai mizericordios. Trebuia sa-ti fie de-ajuns sa executi ceea ce ti s-a prescris, lasandu-1 pe Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) sa faca ce socoteste ca este bine (Ber., 10a).

In cazul in care conceptia era susceptibila sa o puna in primejdie pe mama, folosirea unor procedee anticonceptionale era nu numai autorizata, ci si recomandata. Legea se exprima in felul urmator: Exista trei categorii de femei care trebuie sa evite maternitatea: minorele, femeile care sunt deja gravide si femeile care alapteaza; primele, de teama ca sarcina sa nu le fie fatala, femeile insarcinate - de teama sa nu avorteze, femeile care alapteaza - de teama ca o noua sarcina sa nu le oblige sa-si intarce copilul, care ar putea sa moara din aceasta cauza (leb., 12b).

Istoria patetica despre rabi Meir si cei doi fii ai sai ilustreaza de minune felul in care erau apreciati copiii. S-a intamplat ca, in timp ce rabi Meir era in casa de studiu in dupa amiaza unei zile de Sabat, cei doi fii ai sai au murit acasa. Mama lor[38] ii culca intr-un pat si ii acoperi cu un lintoliu. Cand s-a terminat Sabatul, rabinul s-a inapoiat acasa; el intreba unde ii sunt copiii. Femeia ii zise: "As vrea sa te intreb ceva. Cu mai mult timp in urma, a venit careva aici si mi-a incredintat spre pastrare un obiect de valoare. Acum el il cere inapoi. Trebuie sau nu sa i-l restitui? - Neaparat, orice obiect lasat in pastrare trebuie inapoiat proprietarului sau. - Ei bine, fara ca macar sa-ti cer consimtamantul, am restimit'. Ea il lua de mana, il duse in cealalta odaie si ridica lintoliul care acoperea trupurile. La vederea lor, el izbucni intr-un plans amar. Sarmana femeie ii spuse sotului sau: Nu mi-ai spus tu ca ceea ce iti este dat spre pastrare trebuie inapoiat la cerere? "Domnul a dat, Domnul a luat inapoi. Fie binecuvantat numele Sau!'. (Iov, (lalkut Prav., paragr. 964).

Aceasta povestire nu exprima numai o deplina supunere la hotararile divine, dar arata si ca parintii isi socotesc copiii ca un dar pretios dat de Dumnezeu spre pastrare cu grija si cu multa dragoste.

Sunt numeroase textele care arata preferintele ce se dadeau fiilor in raport cu fiicele si care explica si motivele acestor preferinte. De exemplu, iata cum era interpretat textul care spune: Cel Vesnic l-a binecuvantat pe Abraham in toate lucrurile (Facerea, 24, 1). Ce inseamna ,,in toate lucrurile?'. Un rabin raspunse: Sa nu aiba fiice. Altul, mai politicos, raspunse: Sa aiba numai o fiica (R.b., 16b). Sotia unui rabin nascu o lata. El fu foarte dezamagit. Pentru a-l consola, tatal sau ii spuse: Lumea a sporit (cu o unitate). Dar un alt rabin ii zise: Tatal tau nu te consoleaza cu adevarat, deoarece este o axioma rabinica faptul ca, daca lumea nu poate exista decat cu fiinte de ambele sexe, fericit cel ai carui copii sunt fii, nenorocit cel care nu arc decat fiice (Ibidem).

Erau preferati fiii, deoarece erau un sprijin pentru parintii lor imbatraniti si puteau satisface ambitia paterna de a-i vedea devenind invatati vestiti. Neplacerea de a avea fiice este mentionata intr-un citat din Siracid pe care l-a pastrat Talmudul. Sta scris: O fiica este o comoara falsa pentru tatal ei. Teama pe care 6 resimte pentru ca il face sa-si piarda somnul de noapte. Cat timp ea este mica, ci se teme sa nu fie sedusa; in adolescenta, se teme sa nu se rataceasca; cand c la varsta maritisului, tatal se teme ca ea nu va gasi un sot; cand e maritata, el se teme ca ca sa nu fie sterila; cand a imbatranit, cine stie daca ca nu se va apuca de vrajitorie (Sanh.,100b). Aceeasi idee intr-o explicatie a binecuvantarii sacerdotale: Fie ca Domnul sa te binecuvanteze si sa te pazeasca (Numeri, 6, 24); Sa te binecuvanteze dandu-ti fii; sa te pazeasca sa ai fiice, deoarece ele au nevoie de o supraveghere amanuntita (Numeri R., 11, 5).

Faptul ca fiecare isi iubeste copiii mai mult decat orice, mai mult chiar decat pe parintii sai, a devenit proverbial: Dragostea unui tata se indreapta spre copiii sai, iar dragostea copiilor se indreapta spre propriii lor copii (Sot., 49a). A ingriji copiii, a veghea la bunastarea lor, in special a intretine orfanii, era recomandat ca o lucrare buna, demna de toata lauda. Binecuvantat eslc cel care practica dreptatea tot timpul (Ps., 106, 3): aceasta se refera la omul care isi hraneste copiii cata vreme sunt mici. Un rabin declara ca acest text se aplica oricui primeste la el orfani si ii casatoreste (Ket., 50a).

Mai multe avertismente intelepte sunt date parintilor in ceea ce priveste metodele bune sau proaste de comportare cu copiii. Rezultatul prost al atitudinii partinitoare a lui lacob fata de Iosif a inspirat urmatorul sfat: Un om nu trebuie sa faca niciodata deosebiri intre copiii sai (Sah., 10b). Se recomanda calea de mijloc intre excesul de indulgenta care nu corecteaza greselile si severitatea peste masura. Daca cineva se abtine sa pedepseasca un copil, acesta va fi in cele din urma un desfranat fara speranta (Exod. R., Dar nu trebuie pedepsit un copil ajuns Ia varsta adulta (M.K., I7a). Pe de alta parte, omul nu trebuie sa-si terorizeze excesiv copiii (Clhit., 6b). Intelepciunea fata de copii si de femei consta in a-i respinge cu mana stanga si a-i atrage cu mana dreapta (Seinuhot

Erau citate cazuri in care amenintarea cu pedeapsa dusese un baiat la sinucidere. De aceea se declara ca omul nu trebuie sa-si ameninte niciodata copilul, ci sa-i pedepseasca imediat sau sa nu spuna nimic (Ibidem).

Iata si alta recomandare, pe care am scmnalat-o mai inainte: Niciodata sa nu spui unui copil ca-i vei da ceva si sa nu-ti tii promisiunea, caci in felul acesta il inveti sa minta (Suk., 46b)[40].

Educatia

Raspunderea principala care revenea parintilor consta in a-si obisnui copiii sa traiasca in asa fel incat sa fie membri ai comunitatii lui Israel. Trebuiau facute din ci inele solide ale lantului neintrerupt care sa transmita, nestirbit, patrimoniul religios din generatie in generatie. in acest scop, datoria ineluctabila nu era alta decat a inocula copiilor initierea in cunoasterea Torei. Porunca: Sa le intiparesti in mintea copiilor tai (Deuteronom, 6, 7) era privita cu toata seriozitatea si era inserata in rugaciunile rostite dimineata si seara.

Talmudul subliniaza de nenumarate ori insemnatatea acestei datorii. Acela care intipareste Tora in mintea copiilor sai face parte dintre aceia care culeg cu bucurie roadele ei pe lumea aceasta, iar capitalul subzista pentru lumea care va sa vina (Sub., 127a). Acela al carui fiu munceste in Tora este ca si cum n-ar trebui sa moara nicicand {Geneza /?., 49,4). Pe cel care isi invata fiul cu Tora Scriptura il socoteste ca si cum ar fi primit-o el pe muntele Horcb, caci sta scris: "Tu o vei face cunoscuta copiilor tai si copiilor copiilor tai' (Deuteronom, 4,9) si indata dupa aceea: "in ziua in care ai stat in fata Dumnezeului tau, la Horcb' (Ibidem, 10) (fier., 21b).

Un motiv al valorii deosebit de ridicate care era atribuita educatiei era dragostea de instruire. Un proverb foarte raspandit afirma ca daca ai dobandit cunoasterea, nu-ti lipseste nimic, dar daca iti lipseste cunoasterea, n-ai dobandit nimic (Levit. /?., 1,6). Mai mult decat atat, exista convingerea profunda ca insasi existenta comunitatii depinde de raspandirea cunoasterii. Este greu, pentru a exprima importanta educatiei, sa folosesti termeni mai energici decat cei din urmatoarele aforisme: "Nu va atingeti de unsii mei si nu faceti nici un rau profetilor mei' (I Cron., "Unsii mei' inseamna copiii din scoli. "Profetii mei' sunt dascalii lor. Lumea nu exista decat prin mijlocirea suflului scolarilor. Nu avem dreptul sa intreruperii instruirea lor, nici macar pentru a reconstrui templul. Orasul in care nu s-ar gasi nici un scolar va fi distrus (Sab., 119b).

Foarte semnificativa este o legonda care face parte dintr-o veche omelie: N-au existat niciodata pe lumea aceasta filosofi care sa poata fi comparati cu Balaam, fiul lui Bcor si cu Oenomaos din Gadara. Toti paganii venira la acesta din urma si ii spusera: "Cum am putea lupta cu succes impotriva poporului lui Israel? - Duceti-va, raspunse el, la sinagogile si la scolile lor; daca auziti acolo vuietul copiilor care isi recita lectiile, nu-i veti putea rapune, caci patriarhul lor (Isaac) le da aceasta asigurare: Vocea este cea a lui Iacob, dar mainile sunt cele ale lui Esau (Facerea, 27,22), ceea ce inseamna ca atunci cand auzi vocea lui Iacob in casele de adunare, mainile lui Esau sunt neputincioase' (Geneza R.,

Ca urmare a acestei dorinte vii de instruire a copiilor, au fost instituite scoli. Se pare ca prima incercare in aceasta directie a facut-o Simeon b. Setah, in prima jumatate a secolului I dinaintea erei noastre. Dar un plan scolar mai sistematic a fost instituit de catre Iosua b. Gamla, care a fost mare preot cu cativa ani inainte de distrugerea templului. Pastrati o amintire buna omului al carui nume a fost Iosua b. Gamla, caci fara el Israel ar fi uitat Tora. inainte de ivirea lui, fiecare parinte trebuia sa-si instruiasca singur copilul, dar in felul acesta un orfan nu primea nici o invatatura, caci nu exista cine sa i-o dea. S-a hotarat de aceea sa fie stabiliti la Ierusalim dascali care sa-i invete pe copii; parintii care locuiau in afara orasului urmau sa-si aduca acolo copiii pentru a fi instruiti[41]. Atunci s-a stabilit sa fie instalati instructori (de un grad superior) in fiecare district, punand sub conducerea acestora pe baietii de 16 si de 17 ani. S-a intamplat insa ca, atunci cand dascalul avea sa se planga de unul dintre elevii sai, acesta sa se revolte si sa lipseasca de la scoala. in cele din urma, a venit Iosua ben Gamla, care a hotarat sa fie stabiliti instructori in fiecare provincie si in fiecare oras si sa le fie incredintati copiii inca de la varsta de sase sau sapte ani (B.b., 21a).

Acesta trebuie considerat ca cel mai vechi document care atesta instituirea unei instruiri universale intr-o tara. Cu timpul, se parc ca acest sistem excelent a inceput sa decada, asa incat un rabin a ajuns sa declare: Daca Ierusalimul a fost distrus, aceasta s-a intamplat numai pentru ca oamenii neglijau sa-si trimita copiii la scoala (Sab., 119b). Exprimandu-si in acest fel, el urmarea mai putin sa relateze pur si simplu un fapt istoric, cat sa-si convinga contemporanii cat de periculoasa este nefolosirea scolilor pentru instruirea copiilor lor.

De altfel, nu toti parintii se aratau atat de neglijenti. in Talmud se povesteste ca un anumit rabin nu manca nimic dimineata pana nu-si ducea copilul la scoala (Kid., 30a).

In secolul al III-lea, un rabin numit Hiya a facut multe spre a trezi interesul pentru o educatie elementara. Iata propriile sale spuse: M-am straduit sa impiedic ca Israel sa uite Tora. Cum am procedat? Am tors in, am urzit plase si am prins cerbi[42]. Pe acesta am copiat Pentateuhul. Apoi m-am stabilit intr-un loc, unde m-am ocupat de instruirea unor copii. Pentru cinei dintre ci am predat cele cinci carti ale lui Moise, iar pe alti sase copii i-am instruit in sase capitole ale MisneiK Dupa aceea le-am spus: "Voi lipsi o bucata de vreme. Pana Ia intoarcerea mea, fiecare dintre voi sa-i invete pe ceilalti Pentateuhul si Misna in acest fel am impiedicat ca Tora sa cada in uitare in Israel (B.m., 85b).

Merita sa observam cu cat zel se proceda la instruirea tuturor copiilor, indiferent de situatia parintilor lor. Copiii saraci nu erau nicidecum neglijati. Ba chiar un proverb spunea: Sa ai grija de copiii celor saraci, caci de la ci vine Tara (Ned., 81a).

In sistemul scolar al lui losua b. Gamla, instruirea incepea de la varsta de 6-7 ani. Tratatul Avat (5, 24) recomanda chiar ca moment de pornire varsta de 5 ani. Dar in alta parte se gaseste urmatoarea recomandare: inainte de sase ani nu trebuie acceptat un copil ca elev; incepand de la sase ani sa-l acceptam si sa-l ingrasam cu Tora, ca si cum ar fi vorba de ingrasarca unei vite (B.b., 21a). Toate autoritatile talmudice erau de acord ca educatia trebuie inceputa devreme: numai studiul capatat in tinerete poate produce o impresie care dureaza[43].

In legatura cu aceasta, un rabin a declarat: Cu ce se aseamana acela care invata ca un copil? Cu cerneala care a servit sa se scrie pe o hartie curata. Si cu ce se aseamana acela care invata ca un batran? Cu cerneala care s-a folosit pentru a scrie pe o hartie murdara (Avot, 11,25). Iata si alte afirmatii referitoare la acelasi subiect: Daca cineva invata Tora cat timp este tanar, vorbele Tor el patrund in sangele sau si ies limpezi de pe buzele sale. Exact contrariul se petrece daca ele sunt invatate la batranete. Prin urmare, arc dreptate proverbul cand zice: "Daca nu le doresti cat limp esti tanar, cum ai sa ajungi la ele cand ai imbatranit?' (A.R.N., 24).

Talmudul iti creeaza impresia ca scolile erau ceva obisnuit iar elevii - numerosi. Un rabin din secolul al II-lea afirma urmatoarele: in orasul Betar existau 400 de sinagogi si in fiecare sinagoga cate 400 de dascali elementari, avand fiecare 400 de elevi (Cihit., 58a). Iata ce spunea alt rabin, in secolul al III-lea: La Ierusalim existau 294 de tribunale si tot atatea sinagogi, case de studiu si scoli elementare (Ket., 105a). Evident, aceste cifre sunt exagerate, dar arata oricum ca institutiile de invatamant nu lipseau.

Profesiei de educator i se acorda o mare consideratie, era deosebit de stimata. In unele cazuri, legea evreiasca il pune pe dascal mai presus decat parintii elevilor, caci parintii se marginesc sa dea copiilor viata pe lumea aceasta de jos, in timp ce dascalul ii indruma spre viata care va sa vina (B.m., 2, Se povesteste ca trei rabini calatoreau impreuna sa inspecteze starea educatiei ui cuprinsul Palestinei. Ei au ajuns iritr-o localitate in care nu se afla nici un institutor. Au spus locuitorilor: "Aduccti-ne pe proteguitorii orasului! . A fost adusa garnizoana. Rabinii spusera: ..Acestia nu sunt protectorii orasului, ci distrugatorii lui. - Atunci cine sunt protectorii? au fost intrebati ei - Dascalii. Ei erau atat de buni paznici ai cetatii iudaismului. incat era indreptatit indemnul: Fie ca teama de stapanire sa fie egala cu frica de ceruri (Avot, 4, 15).

Educatorului i se cereau calitatile morale si religioase cele mai inalte. I se aplica idealul descris de Malahi, Buzele preotului trebuie sa pastreze stiinta si din gura lui asteptam sa auzim legea, caci el este un trimis al Dumnezeului ostirilor. Iata in ce fel era comentat acest text: Daca educatorul este ea un trimis al Domnului ostirilor, asteptati sa auziti din gura lui Toni: daca nu lace asta, asteptarea nu arc rost (M.k., 17a).

Rabdarea avea o insemnatate esentiala in activitatea unui educator, caci un om care nu se poate stapani nu poate preda invatatura. (Avot,2,

O autoritate rabinica si-a exprimat preferinta pentru un institutor cat mai in varsta. Cu cine seamana acela care se duce sa se instruiasca pe langa un tanar? Cu omul care mananca agurida si bea vin din pivnita sa (adica vin facut din struguri verzi). Iar unul care se doreste instruit de un om in varsta seamana cu unul care mananca struguri copti si bea vin vechi (Avod, 4, 20). Dar un coleg i-a adus urmatoarea obiectie: Nu te uita la sticla, ci la continutul ei. O sticla noua poate fi umpluta cu vin vechi, iar sticla veche poate sa nu contina nici macar vin nou (Ibidem. 7,

Talmudul ne informeaza intr-o anumita masura asupra metodelor de instruire care erau folosite pe atunci. Se recomanda ea elevii dintr-o clasa sa fie in numar limitat, pentru ca dascalul sa poata supraveghea personal pe fiecare elev. Numarul maxim de elevi care sa fie incredintati unui singur dascal pentru instruirea lor elementara este de 25[45]. Un dascal trebuie sa se exprime totdeauna in termeni concisi fata de elevul sau (Pes., 3b). Desi se foloseau carti de citire si era cultivata arta scrierii, materialul era costisitor si rar, astfel incat invatamantul consta mai ales in exersarea memoriei prin repetare constanta. Maestrul trebuie sa repete lectia pana ce elevul a invatat-o (Erub., 54b). In ce priveste studentul, daca invata Tora si nu reincepe mereu s-o cerceteze, el seamana cu omul care insamanteaza si nu recolteaza (Sanh.. 99a). Cel care repeta lectia sa de 100 de ori nu este la fel cu acela care o repeta de 101 ori.

Pentru a ajuta memoria, se recomanda studierea cu glas taie. Se relateaza ca un maestru spunea elevului sau: Deschide gura si studiaza Scrierile Sfinte; deschide gura si studiaza Misun pentru ca ele sa ramana eu tine (Erub., 54a). In acelasi context, este vorba despre un student care isi invata lectiile fara a le rosti distinct; rezultatul a fost ca la capatul a trei ani nu mai stia nimic.

Remarcabil este un fragment din Talmud care ne informeaza cum erau initiati copiii in alfabetul ebraic. Pentru a ajuta memoria si a face invatamantul mai atragator, erau formate cuvinte cu liecare litera, iar alfabetul slujea deja sa dea o instruire religioasa si morala. Aceasta lectie merita sa fie ci Uita in intregime. Se povesteste ca astazi vin la cercul de studiu copii care recita lucruri al caror echivalent nu era spus nici macar in vremea lui losua, fiul lui Nun. A si B sunt initialele a doua cuvinte care inseamna: "a dobandi intelegere', G si D sunt initialele vorbelor care inseamna: .,a fi binefacator pentru cel sarac'. Din ce motiv piciorul lui G este indreptat spre 13? Pentru ca omul care face bine alearga dupa cei sarac. De ce piciorul lui D este indreptat spre G? Pentru a indica laptul ca saracul inainteaza spre cel care il va ajuta. De ce fata lui D se indeparteaza de G? Pentru a ne invata ca milostenia se tace in taina, spre a nu-l umili pe acela care o primeste. H si V desemneaza numele Sfantului Unic (binecuvantat fie EI!) Z. RH. T, D, K, L[46] indica: Daca actionezi in acest sens (fata de saraci), Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) te va sustine, ti se va arata favorabil, iti va face binele, iti va da o mostenire si te va incununa in lumea viitoare.

Iata un M deschis si un M inchis[47], care semnaleaza ca unele doctrine sunt accesibile pentru ratiune, in timp ce altele ii scapa.

Iata un N indoit si un N drept: cel care poarta credinta lui Dumnezeu cand se indoaie (adica in vreme de restriste) va fi tot asa si in vremuri normale.

S si A[48] furnizeaza doua cuvinte care semnifica: "Sa ai rabdare fata de cel sarac' sau, dupa alta versiune: "Foloseste proeede mnemonice' cand studiezi Tara, pentru a-ti ajuta memoria s-o retina[49].

lata un P curbat si un P drept, care figureaza o gura deschisa si o gura inchisa.

Iata un TZ curbat si un TZ drept, care arata ca daca un om este drept cand se indoaie (sub vremuri neprielnice), la fel va fi in timpuri normale.

K este initiala lui "sfant' si R initiala lui "nesabuit', "rau'. Pentru ce K intoarce spatele lui R? Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) zice: "Nu-I pot privi pe cel rau!'. De ce piciorul lui K se indreapta spre R? Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) zice: "Daca cel rau se caieste, el poate intra prin interstitiu (si sa se intalneasca asifel cu Sfantul Unic).

CH este initiala cuvantului "ipocrizie', iar TH litera finala a cuvantului "adevar'. Pentru ce cuvantul care inseamna "ipocrizie' (seker) este format din trei litere consecutive ale alfabetului, in timp ce cele trei litere care formeaza cuvantul "adevar' (emet) se gasesc respectiv la inceputul, la mijlocul si la sfarsitul alfabetului? Pentru ca ipocrizia este un lucru obisnuit, iar adevarul un lucru rar. Pentru ce cuvantul "ipocrizie' se odihneste pe un punct, in timp ce cuvantul "adevar' are o baza solida?[50] Ca sa ne invete ca adevarul persista, spre deosebire de ipocrizie, de falsitati (Sah., 104a).

In scolile elementare era vorba mai ales sa fie predate elevilor limba ebraica si Pentateuhul. Suntem informati ca, in studierea celor cinci carti ale lui Moise, se incepea cu Leviticul. De ce facem ca elevii sa porneasca de la Levitic si nu de la Facerea? Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) a zis: intrucat copiii sunt puri, iar sacrificiile sunt si ele ceva pur, atunci cei puri sa inceapa prin a se ocupa de lucruri pure (Levit. /?., 7, 3).

Existau opinii variate cu privire la problema daca trebuie studiata limba greaca. In ceea ce priveste gandirea greaca, aproape -toata lumea era impotriva ci. Un rabin declara cu vehementa: blestemat fie omul care a predat fiului sau filosofia greaca U. 82b). Motivul era efectul daunator pe care ea il produce asupra spiritului celor care se ocupau cu aceasta filosofic. Un rabin ne informeaza urmatoarele: in scoala tatalui meu existau o mie de elevi; cinci sute studiau Tora, iar cinci sute - filosofia greaca: dintre acestia din urma n-a mai ramas nimeni, in afara de mine si de nepotul meu (Ibidem, 83a). Se admite totusi ca se cuvine o acuta deosebirea intre limba greaca si filosofic (Ibidem). Dimpotriva, cativa invatati recomandau calduros studierea limbii grecesti. Binecuvantarea lui Noe: Fie ca Dumnezeu sa largeasca locurile stapanite de lafet; el sa locuiasca in corturile lui Sem>< (Facerea, ^L), 27) era interpretata astfel: Fie ca srjsele lui laici (adica limba Greciei) sa se gaseasca in corturile lui 3em (Mei>., 9b). De altf-l, un rabin care, intrebat fiind daca un om putea sa permita fiului sau invatarea limbii grecesti, a raspuns ca-i era ingaduit, daca gasea pentru asta un timp care sa nu fie nici ziua, nici noaptea, si se referea in aceasta privinta la iosua, Dar unui dintre colegii sai declara: Un om poate preda limba greaca fiicei sale, deoarece aceasta va fi pentru dansa un talent (p. Pea, 15c). Studentii erau impartiti in patru categorii: Exista patru feluri de discipoli: aceia care pricep repede, dar uita tot atat de repede; ceea ce castiga dispare prin ceea ce pierd; aceia care inteleg greu si uita greu; la ei pierderea este compensata prin castig; aceia care inteleg repede si uita greu; ei au partea cea buna; aceia care inteleg meu, dar uita repede; ci au partea cea rea (Avot, 5, 15). Alta caracterizare: Exista patru varietati printre cei eare se asaza in lata inteleptilor: ei seamana fie cu un burete, fie cu o palnie, cu o strecuratoare sau cu un ciur. Buretele asoarbe totul[51]. Strecuratoarca lasa sa curga vinul, dar retine drojdia. Ciurul evacueaza taratea si retine aina de calitate (Ibidem, 18).

Sistemul educativ al Talmudului rezerva vreun loc pentru fete? in aceasta privinta se intalnesc teorii diametral opuse. Astfel, un invatat declara: Fiecare om este obligat sa-si invete fiica cu preceptele Tarei. indata dupa aceea insa intalnim aforismul: Cei care preda Tom fiicei sale actioneaza ca si cum ar initia-o la obscenitate (Sot., Trebuie sa admitem ca majoritatea inteleptilor profesa si practica cea de-a doua opinie. De pilda, se observa ca in Deuteronom, 11, 19, iti vei invata copiii, cuvantul ebraic copiii semnifica literal fiii tai, ceea ce exclude fiicele {KkL, 30a). Iar un rabin spunea: Este preferabil ca spusele Torei sa arda in loc decat sa fie facute cunoscute unor femei (p. Sot., XOa). Ni se mai relateaza ca atunci cand o femeie a dorit sa afle de la un rabin despre vitelul de aur, ca a primit urmatorul raspuns: O femeie nu are ce sa caute la invatatura, ea trebuie sa stie sa foloseasca fusul (loina, 66b).

Este probabil ca aceste puncte de vedere se refera Ia ceea ce noi numim educatia superioara. Asa cum am aratat mai sus, toate obligatiile religioase, cu exceptia uneia singure, priveau femeile tot atat de mult cat si pe barbati. Prin urmare, ele aveau nevoie de instruire, desi mai putin adancita[52].

Dar aceasta antipatie fata de acordarea unei instruiri extinse femeilor ar putea rezulta si din alte motive. Conducatorii religiosi ai Israelului stiau ceea ce se intampla in Grecia si la Roma, unde educatia femeilor le aducea in relatii neintrerupte cu barbatii, de unde rezulta uneori o delasare a moralitatii. Teama ca s-ar putea ajunge la aceasta se poate observa in aforismul citat mai sus, care lacc aluzie la obscenitate. In afara de aceasta, cu siguranta ca rabinii nu ignorau ce se petrecea in crestinism, unde unele femei, inspirate de fervoarea lor religioasa, se consacrau celibatului. Comunitatea evreiasca, care considera casatoria ca starea pe care o vroia Dumnezeu, nu putea privi decat cu repulsie o asemenea perspectiva. Talmudul ii denunta pe unii indivizi distrugatori ai lumii, printre care exista ipocritii de sex feminin (Sot., 3, 4), adica femeile cu pictate peste masura. Eoartc probabil ca, pentru a se opune acestor tendinte, rabinii se aratau atat de putin favorabili unui studiu aprofundat pentru femei.

Cinstirea parintilor

Cinstea care trebuie aratata parintilor este o obligatie religioasa careia Talmudul ii acorda o importanta capitala. Este unul din preceptele, prin indeplinirea carora omul culege cu bucurie roadele in lumea aceasta pamanteana, iar capitalul ii este pastrat pentru lumea care va sa vina (Pes., 1,1). Scrierile sfinte aseaza anstirea parintilor pe aceeasi linie cu datoria de a-l cinsti pe Atot-puternicul; sta scris: Cinsteste-ti tatal si mama (lesire11, precum si Cinsteste-l pe Domnul cu bunurile tale (Prov. ', 9). De asemenea, Scriptura pune teama (adica respectul) pentru )arinti pe aceeasi linie cu teama de Cel Vesnic; sta scris: Fiecare dintre voi va respecta pe tatal si pe mama sa (Levit., 19, 3), precum si: Te vei teme de Domnul, Dumnezeul tau (Deuteronom, 6, 13) (Kid. 30b).

Din primele doua texte se degaja concluzia ca datoria fata de parinti este chiar mai stricta decat cea care se pretindea fata de Dumnezeu. Mare este preceptul de a-si cinsti parintii, deoarece

Sfantul Unic - Dumnezeul poporului lui Israel - ii atribuie chiar mai multa importanta decat cinstirea care-i este acordata lui insusi. Sta scris: "Cinsteste-ti tatal si mama', precum si "Cinsteste-L pe Cel Vesnic cu bunurile tale'. Cu ce il cinstesti pe Dumnezeu? Cu ceea ce ti-a icordat, de pilda aducand la indeplinire legi precum cele ale picclor care trebuie lasate pe camp, ale coltului ogorului, ale iijmclor, ale milosteniei fata de sarac etc. Daca ai mijloacele sa e conformezi acestor porunci, fa-o, dar daca aceste mijloace iti lipsesc, nu esti obligat s-o faci[53]. Fie ca ai sau nu ai mijloacele, esti obligat sa indeplinesti porunca, chiar daca esti un cersetor care imbla din poarta in poarta (Pea., 15d).

Exista cel putin un caz in care cinstirea lui Dumnezeu depa-este cinstirea daTorata parintilor si anume atunci cand respectarea wintilor ar antrena nesupunerea la o porunca divina. Ne-am putea gandi ca chiar daca un tata ar porunci fiului sau sa se intineze sau sa nu inapoieze un obiect pierdut pe care el 1-a gasit, fiul ar fi obligat sa se supuna; de aceea trebuie predat urmatorul text: "fiecare om trebuie sa-si respecte mama si tatal si trebuie sa respecte Sabaturile mele' (Levit., 1 3, 3). Fiecare dintre voi este legal si prin cinstirea care imi este daTorata mie (leh., 6a).

Mai sus sunt folositi doi termeni: a se teme si a cinsti, lata cum sunt definiti ei:Prin "a se teme' trebuie inteles ca el nu arc v<ne sa ia locul tatalui sau, sa se aseze pe scaunul acestuia, sa-i contrazica spusele sau sa actioneze impotriva parerilor lui. Prin "a cinsti' trebuie inteles ca are datoria sa-i asigure alimente, bautura, locuinta, sa-t ajute in toate si pentru toate (Kid.. 31b).

In porunca a cincea, tatal este mentionat cel dintai, dar in Le-vii., 19, 3, mama este mentionata prima. Pentru a explica aceasta deosebire, a fost emisa o teorie bazata pe atitudinea psihologica a unui fiu fata de fiecare dintre parintii sai. A fost revelat si cunoscut fata de Acela care a vorbit si a adus universul la existenta, ca un fiu va inclina sa-si cinsteasca mama mai mult decat pe tatal sau. pentru ca mama il castiga prin vorbe pline de bunatate. De aceea Sfantul Unic a dat intaietate tatalui in porunca privind cinstirea datorata parintilor. Dar a fost revelat si cunoscut in fata Lui si faptul ca un fiu trebuie sa se teama mai mult de tatal sau decat de mama sa, deoarece tatal este cel care il invata[54].

S-a tras concluzia ca in ce priveste pietatea filiala exista egalitate intre tata si mama. Totusi, dupa legea talmudica, in caz de conflict in datoriile filiale, trebuie data preferinta tatalui. Un rabin a fost intrebat: Daca tatal mi-ar spune: "Da-mi apa sa beau', si mama mi-ar face aceeasi cerere, cui trebuie sa-i raspund in primul rand - Atunci lasa cinstirea datorata mamei tale si cinsteste-ti tatal, caci atat mama ta, cat si tu aveti datoria sa-i cinstiti pe el (Kid., 31a).

O casa in care copiii isi respecta parintii dobandeste harul prezentei divine. Atunci cand un om isi cinsteste tatal si mama, Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) zice: "Tin socoteala de aceasta ca si cum as locui impreuna cu ei si as fi cinstit si Eu'. Iar cand unom isi napastuieste parintii. Sfantul Unic (binecuvantat fie El!) zice: "Am facut bine ca n-am ramas impreuna cu ei, caci as fi fost mahnit si Eu' (Ibidem, 38b si seq.).

Chiar daca este martor la o provocare a tatalui sau, un fiu este obligat sa se stapaneasca, sa nu faca nimic lipsit de respect. Un rabin a fost intrebat: Pana la ce limita trebuie un om sa-si cinsteasca parintii? - Presupuneti, raspunse el, ca tatal apuca o punga plina cu bani si o arunca in mare, fiul sau fiind de fata; acesta nu are voie sa-l umileasca (Ibidem, 32a). Alta ipoteza: Daca un om isi vede tatal incalcand o prescriptie a Torei, sa nu-i spuna: "Tata, incalci Legea', ci: "Tata, iata ce sta scris in Tora'. Se va obiecta ca exprimandu-se in acest fel, fiul l-ar chinui si de aceea s-a recomandat sa fie preferate urmatoarele exprimari: "Tata, in Tora exista cutare si cutare verset' (Ibidem), lasandu-1 astfel pe tata sa traga singur concluzia cuvenita.

Cinstirea nu trebuie doar sa fie aratata prin vorbe; ea trebuie sa fie inspiratoarea corecta a actelor. Citim in Talmud: Un om care si-a hranit tatal cu pasari grase a meritat totusi ghehena, in vreme ce altul care si-a trimis tata) sa macine la moara a meritat raiul. Cum de s-a putut intampla asa ceva? Iata explicatia: Pentru primul, tatal i-a spus: "Fiule, unde ai gasit aceste pasari? - Batrane, i-a raspuns el, mananca si taci din gura, deoarece cainii mananca si nu vorbesc'. Cat despre celalalt, el era pe cale sa macine la moara, cand a sosit din partea regelui o porunca de rechizitionare a morarilor. El ii spuse atunci tatalui sau: Ia locul meu de aici, eu ma voi duce sa macin pentru rege; in acest fel, daca va fi vorba de vreo pedeapsa, este mai bine sa o indur eu (p. Pes., 15c).

Unii rabini erau renumiti pentru respectul special pe care il aratau mamei lor. Despre unul dintre ei se spune ca: atunci cand o auzea pe mama sa umbland, el striga: "Ma scol in picioare in fata sehinei' (Kid., 31b). Despre rabi Tarfon se povesteau multe istorii. De exemplu: De fiecare data cand mama sa vroia sa se urce in pat, el ingenunchea si ea urca pe dansul; ca sa coboare din pat, el proceda la fel (Ibidem). intr-o zi de Sabat, mama sa cobori pentru a se duce in curtea casei; unul din papucii sai ii aluneca. Atunci el isi puse mainile sub picioarele mamei sale si ca merse astfel pe mainile fiului sau pana ce a ajuns la pat, sa se culce. Odata, cand Tarfon era bolnav, inteleptii au venit sa-1 vada. Mama lui le zise: "Rugati-va pentru fiul meu, Tarfon, care ma trateaza cu mai mult respect decat mi se cuvine'. Ei o intrebara de ce spune asa si ea le povesti istoria cu papucul. Atunci ei strigara: "Chiar daca ar fi facut de un milion de ori mai mult, tot n-ar fi indeplinit nici jumatate din ceea ce Toru ne porunceste sa facem in ce priveste cinstirea parintilor nostri' (p. Pea., 15c).

Cele mai bune istorii privitoare la acest subiect sunt atribuite unui strain. Un rabin a fost intrebat: "Pana unde trebuie sa mearga cinstirea parintilor?'. El raspunse: "Vedeti ce-a facut un anumit pagan care locuia in Ascalon, pe numele lui Dama, fiul lui Nethina. S-a intamplat ca inteleptii au vrut sa cumpere de la el niste pietre pretioase pentru efod, ceea ce i-ar fi adus un castig de 600 000 (altii spun 800 000). Dar pentru asta ii trebuia o cheie care se afla sub perna tatalui sau, care atunci dormea. Fiul refuza sa-1 deranjeze. Dupa un an, Sfantul Unic il rasplati facand sa se nasca in cireada sa o vitica rosie[55]. inteleptii lui Israel venira s-o cumpere de la el. El le zise: Stiu ca daca va voi cere tot argintul de pe lume, ati accepta sa-mi platiti aceasta suma, dar va cer numai sa-mi dati suma pe care am pierdut-o cand am adus cinstire tatalui meu' (Kid., 31a).

Se parc ca mama lui era slaba de minte si se purta cu el in public intr-un chip deosebit de penibil, dar ci o suporta cu o abnegatie desavarsita. El prezida consiliul orasului. O data, mama il palmui in prezenta intregii adunari. Papucul de care ea se slujea pentru a-l lovi ii scapa din mana. El il ridica de jos si i-l intinse, pentru ca ca sa nu fie nevoita sa se aplece (p. Pea., 15c). Altadata, el purta o haina de matase brodata cu aur si sedea in compania unor nobili, oameni de scama. Mama sa veni, ii smulse haina, il lovi la cap si il scuipa in fata. Dar el n-o facu de rusine (Kid., 31a).

Respectul fata de parinti se cuvine aratat si dupa moartea lor. Fiecare om trebuie sa-si cinsteasca tatal, viu sau mort. Daca a murit, fiul, cand are prilejul sa vorbeasca despre el, nu trebuie sa spuna: "Asa spunea tatal meu', ci: "Asa vorbea tatal meu, dascalul meu; fie ca eu sa fiu ispasirea mortii sale'. Aceasta, vreme .Ic 12 luni dupa ce tatal a decedat .

Conceptul de casatorie

Deja din momentul Creatiei, casatoria facea parte din planul divin, asa cum arata istoria lui Adam si a Evei. Casatoria este considerata o porunca divina, o legatura sacra si mijlocul prin care fiecare individ se poate realiza deplin. Iudaismul legitimeaza casatoria ca institutie sociala, ii acorda statut ontologic, o situeaza intr-un cadru de referinta cosmic si nu pune niciodata la indoiala ca aceasta este starea naturala si de dorit pentru orice adult. Casatoria monogama dintre un barbat si o femeie este similara casatoriei dintre Dumnezeu si poporul sau (Osea 2,21-22; Cantarea Cantarilor) si casatoriei dintre Sabat si poporul evreu Contractand casatorii, barbatii si femeile participa la cosmosul divin. Potrivit Zoharului, sufletul care coboara din cer este alcatuit din doua parti, una masculina si alta feminina, care se separa si merg sa locuiasca in trupuri diferite: daca se dovedesc merituoase, ele vor fi din nou reunite prin casatorie. Casatoria este norma si modul de viata ideal. Marele preot nu putea celebra riturile de lom Kipur daca nu era casatorit. In epoca talmudica, un intelept era rareori necasatorit[57].

Casatoria este mai mult decat un contract intre un barbat si o femeie. Este o taina, o institutie a carei semnificatie cosmica este legitimata de motive religioase. Casatoria este numita kidusin ("sfintire') iar iudaismul ii confera sfintenie casatoriei, dandu-i o recunoastere divina.

Conceptul de kidusin inseamna ca femeia nu mai poate fi data in casatorie altei persoane (Kid. 2b); el presupune exclusivitatea si conduce astfel la intimitate. Casatoria este ridicata de la nivelul unui contract privat la acela al moralitatii. Principalul obiectiv al unei casatorii este construirea unui camin, a unei unitati independente (Gen. 2,18-24), a unei familii si, prin insusi acest fapt, participa la perpetuarea neamului omenesc (Gen. 1,28). Conform legii biblice, tanarul casatorit era scutit de armata timp de un an; "Cand un barbat s-a insurat cu o femeie tanara, sa nu plece la oaste, ci sa fie liber pentru casa Iui timp de un an ca sa bucure femeia cu care s-a luat' (Dcut. 24,5). Biblia ingaduia barbatului sa-si ia inca o nevasta, dar bigamia a fost interzisa in comunitatile aschenaze ca urmare a unui decret din anul 100 al lui Rabenu Ghersom Meor ha-Gola. In prezent, acest decret este in vigoare in aproape toate comunitatile evreiesti, atat sefarde cat si aschenaze. O femeie casatorita nu avea niciodata dreptul de a-si lua inca un sot.

Biblia ne da putine informatii despre ceremonia de casatorie. Cu toate acestea, negocierile legate de incheierea unei casatorii sunt descrise prin diferite exemple. Casatoriile fiilor si fiicelor erau aranjate de tatal lor. Astfel, Abraham trimite un slujitor de incredere sa-i caute o sotie pentru Isaac (Gen. 24,35-53) iar Iuda pune la cale casatoria primului sau nascut (Gen. 38,6). O data propunerea de casatorie acceptata de tatal fetei sau. in absenta sa, de fratele ei mai mare, partile se puneau de acord asupra cuantumului si a naturii sumei (mohar) pe care trebuia sa o plateasca viitorul sot. In vremurile vechi, sotul isi "cumpara'' sotia sau sotiile, care deveneau proprietatea sa. Legea evreiasca pune limpede in evidenta conceptia potrivit careia sotul este acela care ia in casatorie o femeie si nu invers. in epoca celui de-al Doilea Templu, exista insa o oarecare libertate de optiune personala, caci de doua ori pe an (la 15 Av si de lom Kipur) tinerii necasatoriti isi puteau alege viitoarele sotii dintre fetele care dansau in vii. Talmudul stipuleaza: "Este interzis unui barbat sa-si logodeasca fiica minora[58]. Ceremonia de casatorie propriu-zisa era ea insasi, la origine, un contract civil intre soti, desi cartile tarzii ale Bibliei il numesc "legamant' (Mal. 2,4; Prov. 2,17). Casatoria era precedata de o perioada de logodna (1 Sam. 18,17-19). Ceremonia, indiferent de natura ci, era prilej de bucurie: se cantau cantece de dragoste in cinstea mirilor (Cant. 4,1-7), urmate de un mare banchet (Gen. 29,27; Jud. 14,10) care dura in mod normal sapte zile (Gen. 29,7; Jud. 14,4).

In epoca talmudica, ramanand in prelungirea traditiei biblice, casatoria evolueaza in mod semnificativ. O noutate importanta se refera la mohar. Deoarece tatal miresei putea sa-l foloseasca in intregime dupa bunul sau plac, cum a fost cazul cu Rahela si cu Lia (Gen. 31,33), o femeie putea sa ramana complet lipsita de drepturi in caz de divort sau de deces al sotului. Iata de ce practica mohorului a evoluat si s-a transformat, dupa mai multe stadii intermediare, in ketuba.

O alta evolutie importanta in epoca talmudica a fost schimbarea naturii casatoriei care, din procedura civila privata, cum fusese pana atunci, devine o ceremonie religioasa publica necesitand prezenta unui cvorum (minian) si recitarea unui numar bine stabilit de binecuvantari, ceea ce insa nu a modificat baza legala a casatoriei.

Aptitudini pentru casatorie

O persoana trebuie sa fie din punct de vedere fizic, mental si ca varsta apta pentru casatorie. Criteriul determinant este capacitatea acesteia de a incheia un contract si de a-si exprima vointa. Aceasta conditie ii excludea pe surzi, muti, minori, handicapati sau bolnavi mintal[59]. Pentru a permite unei vaduve fara copii de sa incheie o noua casatorie cu altcineva decat fratele sotului, asa cum prescrie Biblia, se proceda, potrivit legii evreiesti, la o ceremonie denumita halita

O mare importanta era atribuita, in mod traditional, virginitatii miresei[60] care simboliza puritatea morala a casatoriei; unei fecioare i se acorda prin ketuba dublul a ceea ce ar fi obtinut o nevirgina. Cat priveste varsta, cum un baiat de treisprezece ani si o fata de doisprezece ani si jumatate sunt considerati adulti, casatoria lor era perfect valabila. Practica biblica a parintilor de a-si marita fetele minore a continuat o vreme si in epoca talmudica, pana cand amora Rav a interzis-o. Misna declara ca varsta potrivita ar fi de optsprezece ani pentru un barbat, dar casatoriile precoce nu erau rare. in zilele noastre, comunitatile hasidice isi casatoresc copiii la optzprezcce ani; in comunitatile occidentale, factorii sociologici au impins varsta nuptiali-tatii mult mai tarziu. Pana nu demult, se mai gaseau inca fete foarte tinere date in casatorie in comunitatile evreiesti nord-africanc sau kurde. in Israel, varsta legala minima este de optsprezece ani pentru barbati si saptesprezece ani pentru femei. Cat priveste relatiile oprite de lege.

Zile sau perioade cand nu se pot celebra
casatorii

Nu se pot face casatorii de Sabat sau de sarbatori, inclusiv semi-sarbatorile (hol ha-moed) de Pesah si de Sucot. O exceptie o constituie sarbatoarea de Hanuca. Interdictia are la baza ordonanta rabinica de a nu se amesteca doua bucurii. Prin traditie, casatoriile nu au, pe cat posibil, loc nici in ajunul unei sarbatori, dar sunt ingaduite in ajun de Sabat, vineri dimineata sau la inceputul dupa amiezii, in timpul Omerului, de la Pesah la Savuot, nu se celebreaza casatorii, in afara zilelor de luna noua., de Lag ba-Omer( 18 Iyar) si de 3-5 Sivan. La sefarzi, ele sunt autorizate incepand cu Lag ba-Omer. Casatoriile sunt de asemenea interzise in cele trei saptamani care preceda Tisa be-Av. In mod traditional, se evita celebrarea unei casatorii in cele zece zile de penitenta dintre Ros Hasana si lom Kipur. O zi populara pentru casatorii este martea, care este socotita o zi norocoasa, deoarece, in vremea Genezei, Dumnezeu a spus de doua ori in acea zi ca lucrurile atunci create erau bune (Gen. 1,10.12).

Desfasurarea casatoriei

In vremea Bibliei si a Talmudului, casatoria era un proces in doua etape, incepand cu logodna, ki-dusin (sau enisin) si sfarsind cu nisuin (casatoria).

1. Logodna

Termenul romanesc corespunde, la evrei, cu doua etape diferite: 1) siduhin: angajamentul luat de un cuplu de a se casatori la o data ulterioara si aranjamentele de ordin financiar sau altele, pe care familiile se angajeaza sa le intreprinda. 2) kidusin (sau enisin): ceremonia prin care se stabileste o relatie maritala inainte si separat de ceremonia casatoriei, singura care permite consumarea casatoriei prin coabitare. Este ceremonia care confera partenerilor statutul de cuplu si prima etapa a procedurii de casatorie in epocile biblica si talmudica; ea putea avea loc cu cel mult douasprezece luni inaintea casatoriei propriu-zise.

Siduhin: Gasim in Gen. 34 un exemplu de negocieri preliminare in vederea casatoriei,in care suma de bani pe care tatal mirelui trebuie s-o dea viitorului cuscru poarta numele de mohar. in epoca talmudica, termenul a cazut in desuetudine, negocierile dintre parintii respectivi exprimandu-se prin formulele: "Cat dai fiului tau?' ,,Cat dai fiicei tale?' (Kid. 9b). Tot atunci a devenit caduc si cuvantul siduhin, vocabula aramaica insemnand "liniste' (termenul ebraic curent pentru logodna este enisin, care arc de fapt alt sens legal, vezi mai jos). Termenii acordului erau inscrisi intr-un document numit setarpesiktu, iar suma data fiului se numea nedunia ("zestre'), termen utilizat ulterior, in limbaj curent, pentru suma oferita fetei.

Incepand din Evul Mediu tarziu, pana in zilele noastre, acordul prenuptial comporta doua etape: mai intai un acord verbal (pe care aschenazii il numesc in idis vort, "cuvant'); o ceremonie, kinian, semnificand acceptarea obligatiei de a se casatori, se celebreaza,in general,in cursul mesei organizate pentru vort. Actul de acceptare se efectueaza apucand un obiect, in general coltul unei batiste pe care oficiantul il tine in mana. intr-o a doua etapa, angajamentul astfel luat este inscris intr-un document numit tenaim ("termeni' ai acordului)[61]. Incalcarea acestor "termeni' este un lucru foarte putin recomandabil. Ceremonia de tenaim se considera indeplinita atunci cand mamele viitorilor soti sparg o farfurie sau un vas indicand astfel ca "la fel cum un ciob nu poate fi reparat, tot astfel este mai bine sa mergi pana la casatorie si s-o dizolvi apoi printr-un divort decat sa rupi o intelegere prenuptiala'. Spargerea farfuriei are acelasi sens ca spargerea unui pahar sub hiipa (vezi mai jos). Aceasta ceremonie de logodna se celebreaza adesea printr-o masa dupa care logodnicii fac schimb de daruri numite sivlonot.

Kidusin sau enisin: Biblia desemneaza ceremonia nuptiala anterioara casatoriei si coabitarii sotiilor prin termenul de enisin (Deut. 20,7), termen folosit, sub aspectele sale juridice, si de Talmud. Totusi, inteleptii care au codificat desfasurarea ceremoniei au denumit-o kidusin sau "sfintire', vrand sa spuna ca femeia devine astfel interzisa oricarui alt barbat decat sotul ci, tot asa cum este interzis sa utilizezi in scopuri profane un obiect inchinat Templului (hekdes: Kid. 2b). Referindu-se la acest stadiu al procesului matrimonial, Misna declara: "O femeie se dobandeste (in casatorie) in trei moduri: prin bani, printr-un act juridic sau prin raporturi sexuale.' Inca din epoca talmudica, inteleptii ii judecau cu asprime pe barbatii care contractau o casatorie doar ca un mijloc de a avea raporturi sexuale. in decursul secolelor, s-a incetatenit obiceiul de a se pune pe degetul sotiei un inel simplu. Aceasta etapa a ceremoniei incepea cu urmatoarele cuvinte ale viitorului sot: "Tu imi esti inchinata (mekudeset) prin acest inel, potrivit legii lui Moise si a lui Israel'. Urmau binecuvantarea asupra vinului si inca o binecuvantare: "Binecuvantat fii Tu, Doamne, Dumnezeul nostru. Regele Universului care ne-ai sfintit prin poruncile tale si ne-ai poruncit castitatea si ne-ai ingaduit sa ne unim prin legaturile casatoriei. Binecuvantat fii Tu, Doamne, care sfintesti pe Israel prin baldachinul nuptial si prin casatorie'. Dupa ceremonie, sotia continua sa locuiasca la tatal ei pana la nisuin.

2. Nisuin

Aceasta a doua etapa a procesului matrimonial, dupa care sotia merge sa locuiasca la sotul ei, era insotita de recitarea a sapte binecuvantari (seva berahol).

Un element important al acestei etape este prezenta a doi martori care trebuie sa asiste si sa urmareasca desfasurarea ceremoniei si fara de care procedura casatoriei nu ar fi valabila. in Evul Mediu, din cauza situatiei precare a multor comunitati supuse frecvent expulzarii, evreii aschenazi si-au luat obiceiul sa intarzie ceremonia logodnei care a ajuns astfel sa se desfasoare imediat inaintea ceremoniei propriu-zise de casatorie (nisuin). Acest obicei este urmat in prezent si de evreii sefarzi. Totusi, ceremonia traditionala de tenaiin este celebrata si acum in mod curent in mediile hasidice[62].

Ceremonia de casatorie in prezent

Chiar si in comunitatile evreiesti ortodoxe unde ceremoniile sunt uniforme, obiceiurile legate de acest eveniment pot sa varieze. Iata descrierea unei asemenea ceremonii: Mirele semneaza keniba. Daca ceremonia are loc inainte de caderea scrii, se celebreaza slujba de dupa amiaza iar mirele, care posteste, recita confesiunea de Kipur. Mirele este condus la mireasa careia ii acopera fata cu un voal. Cuplul este apoi condus pana sub baldachinul nuptial (hupa); tinerii soti sunt insotiti fiecare de parintii sai sau, conform unui alt obicei, tatii merg cu mirele si mamele, cu mireasa. Uneori, persoanele care insotesc cuplul tin in mana lumanari aprinse. O data ce mirii sunt sub baldachin, rabinul recita binecuvantarea asupra vinului si binecuvantarea de erusin. Mirele si mireasa beau din aceeasi cupa. Mirele recita apoi formula consacrata (vezi mai sus: "Tu imi esti inchinata') si pune inelul pe aratatorul mainii drepte a miresei.

In acest moment, pentru a marca faptul ca sunt de fapt doua ceremonii, fiecare cu propriile sale binecuvantari, se citeste ketuba si abia apoi se trece mai departe, la nisuin. Se recita apoi cele sapte binecuvantari asupra unei alte cupe de vin. in incheierea ceremoniei, mirele sparge un pahar (gest interpretat in diverse moduri, inclusiv ca o evocare a distrugerii Templului). In prezent, mirele zdrobeste paharul cu piciorul; in Evul Mediu, acesta era aruncat intr-un perete iar in Germania, exista un colt in curtea sinagogii (traustein) special rezervat in acest scop[63].

La evreii conservatori si reformati, nunta se desfasoara potrivit schemei traditionale, cu cateva variante. Se omite insa adesea (ca si in cazul ceremoniilor ortodoxe moderne din afara Israelului) obiceiul ca mirele sa puna un voal pe chipul miresei inaintea ceremoniei sau ca parintii sa-i insoteasca pe miri pana la baldachin cu lumanari in maini. Izolarea in iluid nu mai e respectata.

Conservatorii si reformatii au introdus dubla uzanta a inelului, mireasa punand si ea un inel pe degetul mirelui, cu sau fara binecuvantare ori versete biblice. in plus. ceremonia reformata cuprinde adeseori poeme, texte sau cantece alese de rabin si de tanara pereche. Ceremonialul legat de alaiul nuptial variaza dupa obiceiul locului.

Ca si in epoca biblica in care casatoriile erau prilej de petreceri si veselie, Talmudul considera ca este o porunca divina sa-i inveselesti pe miri, participand la cantece si dansuri. Si tot Talmudul povesteste ca inteleptii participau si ei la festivitati, unde veneau cu lumanari aprinse si cu ramuri de mirt, dansau si luau parte la bucuriile prilejuite de eveniment.

Cu timpul, fiecare comunitate si-a dezvoltat propria sa maniera de a-si exprima bucuria, prin muzica si cantareti si chiar prin orchestre specializate in casatorii (klezmer, in idis), prin cantece, acrobatii si "dansul mitrei', in cursul caruia mirele danseaza succesiv cu cativa invitati alesi, fiecare din ei tinand de coltul unei batiste iar mirele de celalalt. Un personaj obisnuit al banchetelor de nunta era, mai ales la evreii aschenazi. bufonul (badhan sau marsul ik).

LEVIRAT

Casatorie poruncita de lege intre o vaduva al carei sot a murit fara copii, si fratele defunctului. Scopul acestei porunci rezulta din Deut. 25,6: "intaiul nascut pe care-l va naste sa poarte numele fratelui mort, pentru ca numele sau sa nu fie sters din Israel.' Episodul lui Iuda si Tamar (Gen. 38) atesta vechimea indelungata a obiceiului la israeliti ca si la alte popoare vecine. Deosebirea fundamentala dintre cazul relatat in Geneza si legea din Deuteronom consta in procedeul denumit halita, prin care fratele mortului poate refuza sa se conformeze, procedeu care lipseste din Cartea Genezei. Intr-adevar, Deutcronomul descrie ritualul prin care vaduva si cumnatul ei pot fi scutiti de aceasta obligatie. in cadrul acestei ceremonii, care se desfasoara in prezenta Batranilor, vaduva isi someaza cumnatul sa-si indeplineasca indatorirea; daca ci persista in refuzul lui, ea trebuie "sa-i scoata incaltamintea din picior si sa-1 scuipe in fata'' (sa scuipe "in fata lui', interpreteaza rabinii). in vreme ce savarseste acestea, femeia trebuie sa rosteasca: "Asa se face omului care nu vrea sa ridice casa fratelui sau' (Deut. 25.9). In cazul cand cumnatul nu o vrea de nevasta, vaduva nu se poate recasatori pana nu se indeplineste halita. Denumirea ceremoniei provine din verbul ebraic halat, "a descalta'.

Legile privitoare la levirat sunt expuse pe larg in tratatul talmudic Ievumot. Leviratul nu are loc decat in cazul unei vaduve complet lipsite de urmasi. Aceasta interpretare a legii se bazeaza pe ambiguitatea termenului ben (jiu) din Deut. 25,9. Intr-adevar, in acest context, ben poate fi luat in sensul de "copil' - indiferent daca este vorba de un baiat sau de o fata. De asemenea, leviratul nu se aplica daca defunctul are copii de la alta femeie ori daca i se naste un copil postum, indiferent daca acesta moare curand dupa nastere (Lev. 2,5; 22b; Nid. 5,3). Misna adauga ca obligatia leviratului nu incumba decat fratilor defunctului nascuti inainte de moartea lui.

Legea nu are relevanta decat daca femeia este inca apta pentru a avea copii. Dupa decesul sotului, vaduva si cumnatul sunt uniti printr-o legatura (zica) juridica[64].

Din punct de vedere juridic, vaduva si cumnatul nu sunt obligati sa faca nunta, deoarece sunt deja legati prin zica. Rabinii Talmudului au simtit totusi nevoia de a introduce o imitatie de ceremonie nuptiala, denumita inaamar ("declaratie'), spre deosebire de casatoria obisnuita care poarta numele de kidusin (Tos. /ev. 7,2; T.B. /ev. 52a). Invatatii au discutat indelung pentru a stabili care solutie era preferabila: leviratul sau halita. Academiile ba-biloniene erau impartite: scoala din Sura sustinea prima optiune, cea din Pumbedita pleda pentru cea de-a doua. Mai tarziu, autoritatile rabinice sefarde s-au pronuntat in favoarea leviratului, considerand ca Biblia si Talmudul ar fi abolit acest obicei daca el n-ar fi avut nici un rost[65]. In 1944, marele rabinat al Palestinei a introdus un amendament (takana), potrivit caruia cumnatul era dator sa asigure intretinerea vaduvei pana la hulita. In 1950, rabinatul isruclian promova un alt amendament prin care halita devenea obligatorie, dand vaduvei libertatea sa se recasatoreasca daca si cu cine dorea. Astfel, fratele defunctului isi pierdea dreptul de a se casatori cu fosta cumnata chiar daca ar fi dorit s-o faca. Aceasta rakana a fost impusa nu numai aschenazilor, ci si sefarzilor si evreilor orientali care pana atunci practicasera leviratul, obiceiul fiind de altfel destul de potrivit cu vechile structuri poligame ale comunitatilor respective[66]. Conform acestor prevederi, cumnatul poate fi somat de tribunalul rabinic sa procedeze la halita, fiind pasibil de arestare daca nu se conformeaza intr-un interval de trei luni.

Iudaismul reformat a abolit leviratul si totodata l-a socotit inutil. ludaismul conservator a desfiintat de asemenea leviratul, dar atitudinea sa ramane ambigua in ceea ce priveste halita. Cat despre iudaismul ortodox, acesta se conformeaza in continuare principiului rabinic, potrivit caruia o femeie trecuta prin halita este asimilata cu o femeie divortata si deci nu se poate casatori cu un cohen (preot). Reformatii si conservatorii nu tin seama de aceasta regula. intrucat ci nu respecta oricum nici legea care interzice casatoria unui cohen cu o femeie divortata.

Ceremonia hulitei trebuie efectuata in fata unui tribunal rabinic alcatuit din cinci membri. Vaduva citeste pasajul biblic referitor la levirat (Deut. 5.7-10), apoi il descalta pe cumnat de pantoful drept (pantoful trebuie sa nu contina nici un element de metal) si scuipa pe jos in fata lui.

PRIMUL NASCUT, RASCUMPARAREA -LUI

Practica de a plati o suma de bani unui *preot pentru primul copil de sex masculin. In epoca biblica, primul baiat nascut avea intaietate si autoritate asupra celorlalti copii ai familiei (Gen. 49,3). Ca si primele roade si primii nascuti ai animalelor (Num. 18, 15-18, Deut. 15,19-23), fiii intai nascuti erau socotiti ca apartinand lui Dumnezeu.[67]

Obligatia de rascumparare a primului nascut este mentionata intaia oara in legatura cu moartea primilor nascuti ai egiptenilor (Ex. 13,13; 22,28; 34,20; Num. 3,13). "Caci orice intai nascut al copiilor lui Israel este al Meu, atat din oameni cat si din dobitoace; Mie Mi i-am inchinat in ziua cand i-am lovit pe toti primii nascuti din tara Egiptului' (Num. 8,17). Caracterul tragic al acestei corelatii reprezinta poate un ecou al practicii cananeene de sacrificare a fiilor intai nascuti, de altfel violent denuntata in Biblie.

In vreme ce cartea Exodului se margineste sa prescrie rascumpararea fiului intai nascut, Cartea Numeri (3,44-51) precizeaza si modalitatea: platind cinci sicii preotului. Cum Dumnezeu se invoise sa si-i inchine pe leviti in locul primilor nascuti, au mai ramas de rascumparat 273 dintre acestia care depaseau numarul total al levitilor. Pentru acestia, Moise a luat cate cinci sicii de cap, suma astfel obtinuta fiind inmanata lui Aaron si fiilor sai.

Legile amanuntite cu privire la rascumpararea primilor nascuti sunt regrupate in al optulea capitol al Misnei, Behorot, si dezvoltate in Ghemara la acest capitol. Regulile stabilesc ca fiii de cohanimi (preoti) si de leviti, ca si aceia ai femeilor provenite din aceleasi familii nu trebuie rascumparati. Daca mama a adus pe lume un nou nascut mort sau a pierdut o prima sarcina, al doilea fiu nu este considerat intai nascut.

Talmudul riu ofera nici o precizare sub ce forma trebuie platiti cei cinci sicii. in epoca gheonimilor a fost stabilit un ceremonial: in a treizeci si una zi de la nasterea copilului (daca aceasta zi nu coincide cu un Sabat sau cu o sarbatoare nelucratoare, in care caz ceremonia se amana pentru seara urmatoare), tatal declara preotului ca acest copil este fiul intai nascut al mamei sale, care trebuie deci rascumparat, apoi recita versetele Num. 18,16 si Ex. 13,1. Preotul se adreseaza atunci tatalui, intre -bandu-1 ce prefera: sa i-l incredinteze lui pe fiul sau sau sa-1 rascumpere cu cinci sicii. Tatal ii raspunde ca vrea sa-si rascumpere fiul si ii da cei cinci sicii, apoi recita doua binecuvantari, cea dintai cu privire la indeplinirea poruncii pidion ha-ben, cea de-a doua exprimand recunostinta fata de Dumnezeu (Seehianu). In izvoarele antice, ceremonia exista atat in versiune ebraica cat si in versiune aramaica. De la sfarsitul Evului Mediu, s-a incetatenit versiunea ebraica.

VIN

Biblia ii atribuie lui Noe prima vie din care acesta obtine vin si il bea (Gen. 9,20-21). Vinul era unul din produsele pamantului lui Israel, pe care Pentateuhul il citeaza ca un semn de fertilitate si de abundenta a pamantului (Gen. 49,11; Deut. 33, 28). Descoperirile arheologice au confirmat existenta unei mari productii de vin in anticul Israel.

Vinul era o bautura care insotea cu regularitate masa principala a zilei. De fiecare data cand Biblia citeaza cuvantul "cupa' - "cupa mea este plina ochi' (Ps. 23 ,5) - este vorba totdeauna de vin care "inveseleste inima omului' (Ps. 104,15).

Vinul ocupa un loc important in uzajul ritual si religios, Tora determina pentru fiecare tip de sacrificiu cantitatea de vin care trebuie imprastiata ca libatie pe altar ( Num. 28-29). in schimb, era interzis *preotilor aflati in serviciu sa bea vin (Lev. 10,9). A oferi un pahar cu vin indoliatilor era o practica ce s-a transformat in ritual. Aceasta practica se regaseste in versetul "Dati || vin celor care au amaraciune in inima' (Ps. 31,6).

Acest obicei foarte raspandit antrena inevitabil cazuri de betie, stare ferm condamnata de catre Biblie, unde ea figureaza in povestea lui Noe (Gen. 9,21-24) si in cea a lui lui Lot (Gen. 19,31-38). Fideli traditiilor stramosilor lor nomazi, recabitii se abtineau de la vin (Ier. 352 et infra). in cursul perioadei de legamant, nazireul trebuia sa se abtina de la a bea vin si chiar orice lichid in care au fost muiati struguri (Num. 6,3).

Unele vinuri erau tratate cu mirodenii diverse. inainte de a li baut, vinul era diluat cu apa la o treime din volumul sau. Masa principala consumata scara (in epoca talmudica nu se manca decat dimineata si seara) cuprindea doua mancaruri, fiecare insotita de un pahar cu vin.

Unele rituri fundamentale sunt insotite de consumarea unuia sau mai multor pahare de vin si de o binecuvantare speciala: "Binecuvantat fii Tu, Doamne care creezi roadele viei.' Rabinii spuneau: "Nu exista veselie fara vin' (dar, exceptand sarbatoarea de Purim, cereau sa se evite excesele). Se bea un pahar cu vin la o circumcizie, doua la o casatorie; fiecare pahar reprezenta una dintre familii si cei casatoriti gustau din ele, pe rand. in cursul celor sapte zile de doliu, familia indoliata bea zece pahare de vin, practica parasita in epoca post-talmudica. Sabatul si zilele de sarbatoare sunt celebrate recitand sfintirea (kidufj) pe o cupa de vin. in ce priveste ceremonia incheierii Sabatului sau a unei sarbatori (havdala), si ea era marcata printr-o rugaciune si un pahar cu vin. Una dintre particularitatile *sederului de Pesah este consumarea a patru pahare de vin; la fel si la se-derul de Tu bi-Svat, instaurat de catre Isaac Luria (Anul Nou al Pomilor).

Intrucat si ceremoniile pagane cuprindeau consumul de vin, rabinii au interzis sa se bea acest vin, numit iain neseh. Interdictia privea vinul atins de un neevreu. Ea s-a extins la orice vin produs de un neevreu, chiar in scopuri care nu aveau nimic de-a face cu idolatria. Comitetul legislativ al iudaismului conservator a abrogat aceasta interdictie, care n-a fost urmata niciodata de catre iudaismul reformat.

Bibliografie.

La Bible de Jerusalem, Paris, 1998.

Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1992;

Abrudan Pr. Prof. Dumitru, Cornitescu Pr. Prof. Emilian, Arheologie biblica. Bucuresti, 1994

Braniste Pr. Prof. Ene, Notiuni de istoria sfanta a Vechiului Testament si Noului Testament Bucuresti. 1991

Bogdaproste Drd.Gheorghe, Valoarea Vechiului Testament pentru crestini dupa Fericitul Augustin, in 'Studii Teologice', XXIII( 1971), nr. 1 -2

Burtan Drd. Gheorghe, Rolul indrumator al Vechiului Testament in 'Studii Teologice', XXV(1973),nr.9-10

Cazelles H., Histoire politique d'Israel, Paris 1982.

Childs B.S., Myth and Reality in the Old Testament, SCM, London, 1960, pp. 65-69.

Clement Alexandrinul, Pedagogul, trad. de Pr.D.

Einstein, Albert "Idei si opinii", Editura Universitatii, 1976.

Enciclopedia Judaica, vol 37, litera PR.

Fecioru, in 'Parinti si scriitori bisericesti', 1982, nr.4

Flaviu, Iosef, "Antichitati Iudaice", Partea a II-a, Editura Hasefer, Bucuresti, 2000;

Lhiman S. Z., The Canonization of the Hebrew Scripture: the Talmudic and Midrashic Evidence, Hamden

G.F. Moore, "Judaism in the First Centuries of the Christian Era", 3 vol, 1927, 1930;

Negoita Pr. Prof. Athanase, Teologia biblica a Vechiului Testament Bucuresti, 1992

Prelipceanu Pr. Prof. Vladimir, Neaga Pr. Prof. Nicolae, Barna Pr. Prof. Gheorghe, Studiul Vechiului Testament Bucuresti, 1955

Sfantul Simeon Noul Teolog, "Discursuri teologice si etice" Scrieri I, Editura Deisis, Sibiu, 2001;

Sfantul Grigorie de Nyssa, "Despre facerea omului" - P.S.B. vol. 30., Editura IBMBOR, Bucuresti, 1998.

A.Cohen, Talmudul, Ed Hasefer, Bucuresti, 2002.

Talmudul Babilonian, versiunea electronica in limba engleza.