STATUL SI DREPTUL GETO-DAC (sec. I i. Hr. - sec. I d. Hr.)

STATUL SI DREPTUL GETO-DAC

(sec. I i. Hr. - sec. I d. Hr.)

1. Formarea societatii umane in spatiul carpato-danubian-pontic; aspecte social juridice

Formarea si evolutia istorica a statului geto-dac pana la cucerirea romana

Organizarea de stat, institutiile juridice si legislatia statului geto-dac

Formarea societatii umane in spatiul carpato-danubiano-pontic; aspecte social juridice

Spatiul de formare si evolutie a societatii romanesti, cuprins geografic intre Carpati, Dunare si Marea Neagra, cu ample raspandiri in vecinatati, a cunoscut pulsatia vietii de timpuriu.

Ca si in alte locuri de pe glob, comunitatile umane au progresat cantitativ si calitativ spre forme din ce in ce mai complexe. Punctul de plecare in formarea structurilor sociale a fost constientizarea relatiei de inrudire in raport cu mama. Pe acest temei a aparut ginta, caracterizata prin exogamie (casatorie in afara gintii proprii), solidaritate (inclusiv "razbunarea sangelui"), transmiterea matriliniara a mostenirii locului sau obiectelor, respectarea credintelor si miturilor. Ginta purta un nume (adesea de origine totemica in raport cu un animal, un stramos, un element protector) avea o limba sau un dialect. Intre ginti s-au stabilit relatii de apropiere sau de ostilitate, conform intereselor sau traditiilor mostenite.

Etapa urmatoare in evolutia sociala a constat in aparitia tribului, care insuma un numar de ginti inrudite, avand acelasi teritoriu, aceeasi limba, aceleasi interese si credinte. Temeiul acestei noi realitati a fost de ordin demografic fiindca numai sporul de populatie a putut determina o agregare a gintilor sub o autoritate noua, care nega in mare parte autoritatea de pana acum a partilor componente. Treptat gintile au fuzionat in noua forma, transferandu-si trasaturile asupra tribului. Astfel exogamia functioneaza acum la acest nivel, limbajul este unul comun, cultul religios este reglementat unitar pentru toti membrii tribului.

Uniunea de triburi a reprezentat o treapta spre organizarea de tip statal. Conducatorul uniunii avea fara indoiala prerogative de tip prestatal, dar desi numit rege, el nu era totusi ca atare. In poemul "Triptolemos" Sofocle scria ca existau mai multe uniuni de triburi, unele numite ale getilor, altele ale dacilor. Mai multe izvoare afirma explicit ca getii constituiau un singur popor. Initial s-a folosit, de catre scriitori din afara acestui spatiu, denumirea de geti, apoi aceea de daci (romanii, in sec. II i. Hr.). Geograful grec Strabon scria ca "dacii au aceeasi limba ca si getii", iar apoi Dio Cassius precizeaza: "Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre heleni ii numesc geti, fie pe drept fie pe nedrept." Geti sau daci, ei erau divizati in multe uniuni, care pastrau inca multe trasaturi ale organizarii tribale.

Consolidarea aristocratiei si cresterea in ansamblu a puterii economice a societatii geto-dace (alta conditie esentiala a formarii statului) are drept impuls amplificarea proprietatii private in dauna proprietatii de obste. Nici nu era posibila alftel dezvoltarea mestesugurilor sau comertului, asa cum arata multimea de arme, unelte, ceramica, obiecte de podoaba, descoperite in multe statiuni arheologice.

2. Formarea si evolutia istorica a statului geto-dac pana la cucerirea romana.

Pe plan politic evenimentele produse in zona Marii Mediterane si sud-vestul Marii Negre dupa implantarea coloniilor grecesti (intre care Histria, Tomis, Calatis) au influentat semnificativ evolutia dacilor spre organizarea statala. Un decret din Histria de pe la 200 i. Hr., mentioneaza o succesiune de regi care par a forma o dinastie: Zalmodegicos - Rhemaxos - Phradamon. Un alt rege, Oroles, este mentionat intre 180-150 i. Hr.

Domniile acestor regi uniuni de triburi sunt semnificative pentru procesul agregarii lor in stat din cel putin doua motive: mai intai pentru ca ele arata prezenta pericolului extern pentru existenta lor si aceasta este a doua conditie esentiala a constituirii statului; in al doilea rand pentru ca succesiunea lor a insemnat acumularea unei experiente, a unor traditii de viata prestatala, foarte necesare statului format.

Cercetarile arheologice au pus in evidenta faptul ca procesul de unificare nu s-a desfasurat lin, ci a intampinat unele rezistente din partea unor uniuni de triburi. Firesc, alte uniuni au aderat pasnic la initiativa unuia dintre regii geto-daci Burebista. Centrul puterii sale se afla in zona dintre Carpatii Meridionali si Dunare, adica in imediata apropiere a granitei statului roman. Evenimentul unirii, cerut de unitatea etnica, teritoriala, religioasa a locuitorilor, pare sa se fi produs pe la anul 82 i. Hr. (dupa cum relata Iordanes), cand Burebista ajutat de marele preot Deceneu i-a adunat pe toti geto-dacii sub aceeasi stapanire. Strabon scria ca "getul Beirebistas, ajungand in fruntea poporului sau, care era istovit de razboaie dese l-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare de porunci, incat in cativa ani a faurit o stapanire puternica si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, incat a ajuns sa fie temut si de romani."

Constient de pericolul pe care-l reprezenta statul dac pentru planurile de expansiune ale Romei, Caesar a trimis, in anul 44 i. Hr., mai multe legiuni romane spre granita cu Dacia, dar a murit asasinat, prada unui complot. Intamplator, in aceeassi perioada, o soarta asemanatoare a avut Burebista. Oricum evenimentele arata cu claritate ca, sub Burebista, statul geto-dac, avand deplina suveranitate pe plan intern, dispunea de un statut de independenta pe plan extern.

Moartea lui Burebista a insemnat prabusirea Daciei ca entitate unitara, dar nu a statalitatii. Fortele centrifuge, interesate in acapararea de puteri mai mari pe plan local, au folosit prilejul pentru a se organiza statal in formatiuni mai mici. In sud-vestul Daciei (Banatul de azi) s-a ridicat Cotiso, atasat unei politici de apropiere de Roma; in rasaritul Daciei s-a afirmat Dicomes, adversar al romanilor, ale caror teritorii le prada, in vremea lui Augustus; in spatiul dintre Dunare si Mare s-au constituit trei regate : al lui Roles, recunoscut de romani drept prieten si aliat; al lui Dapyx si al lui Ziraxes.

Cel mai puternic stat dacic dupa Burebista a fost cel asezat in vatra puterii militare si spirituale dacice, unde se aflau cetatile si locurile sacre, in muntii Sureanu. Aici este atestata o continuitate statala de zeci de ani , intre cei mai mari regi: Burebista si Decebal. Intre ei au domnit, pe rand Deceneu - marele preot devenit rege, Comosicus, Coryllos (Scorillo), Duras, Diurpaneus supranumit Decebal. Acest nucleu al autoritatii politice si religioase dacice a jucat un rol mobilizator in vremea razboaielor cu romanii, desi Decebal nu a avut ragazul necesar reconstituirii administrative a statului unitar. El a fost insa personalitatea dominanta a unei confederatii dacice.

Istoria raporturilor daco-romane a cunoscut, in a doua parte a secolului I i. Hr., o succesiune de conflicte care au culminat cu cele doua razboaie purtate de Traian cel mai mare imperator roman dupa Augustus. Soarta statului dac a fost decisa in acest rastimp. In anii 85 si 87 doua armate romane sunt zdrobite de daci, care forteaza astfel trecerea in defensiva a Imperiului Roman condus de Domitian. O victorie romana in anul 88 i-a permis imparatului sa accepte pacea propusa de Decebal in anul 89.

Pacea din anul 89 a amanat pana la inceputul secolului urmator confruntarea decisiva intre cele doua state aflate in plina afirmare. Dacia era considerata la Roma nu numai un obstacol in calea expansiunii, ci si un pericol militar in devenire, caci o alianta a dacilor cu populatiile germanice ar fi pus Imperiul in cumpana. Din punct de vedere cultural, Dacia era compatibila cu cultura greco-romana.

In acest context, urcarea lui Traian pe tron (initial ca asociat al lui Nerva), a insemnat trecerea la confruntarea militara, noul imparat fiind dornic a-si inaugura domnia cu o mare izbanda si cu importante castiguri, materiale, data fiind bogatia in aur a Daciei. Razboiul inceput in martie 101 se dovedeste deosebit de greu, incat, dupa aproximativ 6 luni de lupte, romanii au ajuns in apropierea capitalei Sarmisegetuza abia la sosirea toamnei. Pentru a opri inaintarea romana Decebal a facut trei tentative de pace: prima la inceputul iernii 102 cand a trimis la Traian o ambasada formata din trei oameni de rand; a doua in primavara 102, cand a trmis o ambasada formata din nobili; a treia ulterior, cand romanii au ajuns in imediata apropiere a Sarmisegetuzei si cand Decebal a cerut personal pacea.

Al doilea razboi, inceput in iunie 106, s-a incheiat dupa un an de lupte inversunate in vara anului 106, cu ocuparea unei mari parti din teritoriul dacic, cu sinuciderea lui Decebal si disparitia statului din muntii Sureanu. Deoarece romanii n-au ocupat decat o parte din vatra Daciei, alte formatiuni statale, apartinand dacilor liberi si-au continuat existenta. A fost si cazul celei conduse de regele Pieporus, care va relua traditia expeditiilor la sudul Dunarii, multi ani dupa disparitia lui Decebal.

3. Organizarea de stat, institutiile juridice si legislatia statului geto-dac

Odata cu inceputurile agriculturii si mai ales dupa descoperirea prelucrarii metalelor, barbatul isi impune definitiv dominatia sub forma familiei patriarhale, a gintei patriarhale. Asa se ajunge la obiceiul validat religios al alegerii preotului (totodata judecator) dintre barbati, la obiceiul constituirii "adunarii poporului" numai din barbatii care purtau arme. Acestor structuri le revin sarcini importante precum rezolvarea conflictelor, alegerea capeteniilor, oficierea cultului, organizarea serbarilor.

Pana la fomrarea statului, normele de conduita la geto-daci n-au purtat caracter juridic, in sensul ca nu au fost impuse de un aparat anume constituit in acest scop. Invoielile dintre parti de pilda, erau asezate sub pavaza puterii divine, printr-un juramant dublat de un ceremonial anume. Odata cu afirmarea proprietatii private prin      desprinderea de obste au devenit mai frecvente actiunile de insusire necinstita: pedepsele erau aspre, dar si abuzive, caci nu exista o autoritate mai mare decat aceea a comunitatii restranse. A devenit presanta nevoia unei organizari diferite, superioare in raport cu organizarea de ginta, obste sau trib.

Nu cunoastem denumirile unitatilor administrative dar stim ca ele au existat; organizarea militara este dovedita in izvoare de mai multe ori, precum in episodul trecerii Dunarii de catre Alexandru cel Mare, in stirea despre marele numar de osteni ai lui Burebista, in stirea despre intentia lui Dicomes de a-l ajuta pe Marc Antoniu contra lui Octavianus "cu o armata numeroasa", in stirile despre armata lui Decebal in confruntarile cu Domitian si cu Traian.

Functionarea unui sistem de obligatii este certa, deoarece altfel nu putea exista nici aramta, nici statul. Stim de asemeni ca inca unele uniuni de triburi au emis monede, dovada a unei intense vieti economice precum si cele ale dacilor ratacensi din Podisul Transilvaniei ale getilor piefigi din sudul Carpatilor si ale getilor sensi din rasaritul Daciei.

Existenta unei capitale unanim recunoscute nu este dovedita in epoca lui Burebista, ci doar in vremea domniei lui Decebal. Alaturi de Sarmisegetuza, centrul militar religios din muntii Sureanu a jucat cu prisosinta acest rol de la Deceneu la Decebal.

Daca luam aminte la durata stapanirii lui Burebista (din 82 i. Hr. pana la 44 i. Hr., )a lui Comosicus (40 de ani), a lui Decebal (87-106) se impune concluzia ca organizarea de stat a fost temeinica si stabila. Institutia regalitatii evoluase considerabil in secolul I i. Hr. Dupa cum observa Radu Vulpe atat Burebista cat si Decebal au fost fii de regi, deci functiona principiul ereditatii. Amandoi, la fel ca ceilalti regi au fost capi ai puterii armate, sefi ai administratiei centrale, compusa din aristocrati care ii sfatuiau si care le executau poruncile. Exista o ierarhie respectata de toti.

In statul geto-dac si marele preot detine o putere deosebita, fiindca numai clerul avea autoritate de a interpreta vointa zeilor si deci lui ii revenea atributia investirii legilor cu forta divina. Este graitor faptul ca Burebista constituie statul dac cu sprijinul direct al lui Deceneu, pe care il numeste vicerege si care ii urmeaza la conducerea statului. Deceneu a fost si mare judecator, caci dupa moartea lui Burebista el are toate puterile in mana sa: rege, mare preot, mare judecator. La fel Comosicus, rege al principalei formatiuni statale dupa anul 44 i. Hr acesta scria Iordanes, era considerat la ei ca rege si ca preot suprem si ca judecator, "datorita priceperii sale si impartea poporului dreptate ca utlima instanta". Un loc similar a avut Vezina, in vremea lui Decebal.

Ca pretutindeni in lumea antica, sistemul de drept geto-dac s-a format treptat, odata cu complicarea relatiilor sociale si cu acumularea experientei de viata si s-a transmis noilor generatii impreuna cu alte traditii. El a fost codificat sub Burebista care a introdus si legi noi asa cum aflam de la Strabon. Poruncile sale, intarite de marele preot, au raspuns unor nevoi ale societatii, adaugandu-se obiceiurilor respectate si pana acum. Autoritatea statului le-a dat caracter de norme, sustinute cu forta aparatului de stat.

Caracterul lacunar al izvoarelor de care dispunem nu ne permite sa cunoastem amanuntit structura institutiilor centrale si locale. Dupa relatarea lui Suidas care se refera la stari de lucruri din perioada anterioara cuceririi romane, in statul dac existau functionari permanenti cu      atributii clar delimitate: "unii pusi mai mari peste treburile agricole, iar altii din jurul regelui erau impartiti la paza cetatilor". Cei care aveau functii administrative in agricultura erau totodata insarcinati cu strangerea impozitelor in natura. Logic, data fiind intinderea teritoriului, sistemul functiilor in stat atesta impartirea teritoriului si populatiei in unitati administrative. O confirmare a prezentei unor structuri ierarhice se afla si in opera lui Iordanes: daca Comosicus era judecator "in ultima instanta" inseamna ca el se afla in fruntea unui sistem judiciar.

In conturarea legislatiei geto-dace putem observa doua etape: mai intai etapa dominata de dreptul cutumiar in toate laturile vietii economice, sociale, politice de stat; a doua etapa dominata de lege, "emanatie a puterii ce incepe sa se constituie in stat, indiferent de forma pe care o imbraca, scrisa sau nescrisa." In ambele cazuri, asa cum stim din izvoare (Iordanes) dar si din istoria altor popoare aflate in stadiu similar, un rol deosebit l-a avut religia, "teama de zei". Marele preot a fost acela care a dat poporului legi scrise. Desigur, acestea n-au fost esential diferite de cutume, ci au confirmat sau completat reguli existente, dar s-au formulat si legi cu referire la realitati neinscrise in traditii. Dreptul cutumiar si noua lege scrisa au convietuit. Poetul roman Ovidius, exilat de Augustus la Pontul Euxin, relateaza ca getii isi faceau singuri dreptate aplicand razbunarea sangelui "in dispretul legilor", "caci dreptatea pe aici prin forta cu spada se face / iar prin piata ades la sange se bat."

Dincolo de cazurile de incalcare a legilor, in societatea deto-daca au functionat reguli acceptate cu privire la regimul persoanelor, familie, bunuri si obligatii, proceduri de judecata.

Capacitatea juridica a persoanelor a depins de pozitia lor sociala, incat nobilii dispuneau de privilegii civile, in vreme ce oamenii de rand aveau o capacitate mai restransa.

Familia a fost monogama, patrilocala si patrilineara, astfel ca "sotia locuia la barbat, descendenta se stabilea dupa tata, iar copiii ramaneau in familia acestuia si dupa moartea mamei." Este posibil sa se fi practicat si cumpararea sotiei, din moment ce acest obicei este atestat la traci. La incheierea casatoriei fata era inzestrata cu o dota; de altfel termenul, de "zestre" din limba romana provine din limba geto-daca. Statutul femeii in familie era caracterizat prin totala subordonare fata de sot: ei ii reveneau toate sarcinile gospodariei, era pedepsita exemplar pentru infidelitate, era uneori sacrificata pe mormantul sotului.

Procedurile de judecata au evoluat de la o epoca la alta, fiind insa mereu marcate de factorul religios, atat prin prezenta clerului, cat si prin elemente de procedura precum juramantul.

Despre pedepse aflam de la Horatiu soarta sotiei adultere, dar nu incape indoiala ca si alte incalcari ale legii au fost sanctionate cu moartea.

Pe masura intensficarii contactelor cu vecinii de la Pontul Euxin si de la sud, din Peninsula Balcanica, geto-dacii au adoptat si elemente specifice civilizatiei elenistice si romane, incat in momentul pierderii identitatii statale in anul 106, societatea geto-daca era pregatita intr-o buna masura pentru trecerea intr-o noua etapa.