Slavenka Drakulic, How we survived communism and even laughed, 1991.

'istoria nu se face doar cu documente de arhiva. Exista, de pilda, o 'istorie orala' pe care istoricii romani nu au dreptul sa o dispretuiasca. Un om viu, cu amintirile lui, nu inseamna mai putin decat un document de arhiva; poate insemna chiar mai mult' (Lucian Boia, Miturile comunismului romanesc,1995, p. 6)

Autoarea analizeaza diverse aspecte din perioada comunista dintr-un alt unghi, aparent neconventional si in afara mainstream-ului. Consecintele deciziilor politice asupra vietii indivizilor-femei, urmarile in plan personal, subiectiv ale hotararilor Statului comunist constituie liantul marturiilor din carte.

Inca de la inceput autoarea atrage atentia ca aceasta carte nu este doar despre femei, iar pentru a intelege situatia lor (a noastra) trebuie sa abordezi sistemul la nivel macro si, ulterior, sa-ti adancesti analiza.

Ideea cartii a fost declansata de o constatare aparent simpla, dar ale carei consecinte sunt dramatice: multe s-au scris dupa momentul 1989 despre ce a insemnat comunismul, dar nimeni nu vorbea despre femei, despre vietile lor si sentimentele incercate de-a lungul acestei perioade. Calatoriile intreprinse de autoare in Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Germania de est in primele luni ale anului 1990 au demonstrat ca situatia -nu se scrie pentru ca nu existam, nu existam pentru ca nu se scrie, nu se consemneaza pentru ca, probabil, nu e "maret"- nu este caracteristica doar Yugoslaviei.

Un prim moto al cartii ar putea fi "the trivial is political"[1], dupa modelul lansat de feministele radicale: "ce-i personal e politic". Poate ca "maruntisurile" vietii de zi cu zi nu fac parte din categoria marilor teme care au determinat/ impulsionat aparitia unor specii literare "nobile", cum sunt de pilda, tragedia, epopeea, poemul eroic s.a., insa, nimeni nu doreste sa reinvie astfel de abordari si sa transforme femeile si experientele lor intr-o Iliada la scara feminino-femeiasca cu personaje-femei manate de orgolii puternice care declanseaza razboaie pentru a-si salva onoarea. Cotidianul nu este hollywood-ian, ci este alcatuit din banalitati, elemente aparent ne-eroice.

Femei si barbati au fost nevoiti sa-si desfasoare existenta in comunism, insa experientele lor sunt diferite, vietile femeilor sunt mai degraba legate de "trivial", de nespectaculos, este o viziune (aparent, la o prima privire superficiala) "de jos".

Slavenka Drakulic urmareste relatia dintre autoritatea politica si cotidianul banal: cum mancau oamenii si cum vorbeau, unde traiau, aveau acces la un minim de obiecte cruciale in viata de zi cu zi si in relationarea cu semenii etc. Astfel de ipostaze sunt analizate pe parcursul cartii, toate conectate cu sistemul comunist la nivel macro. In Europa de est, politica nu era o simpla notiune abstracta, ci o forta care influenta viata cotidiana a oamenilor, care o norma.

In general, vietile femeilor nu sunt spectaculoase potrivit mainstream-ului care stabileste ce este eroic, cine poate sa purtatorul unei astfel de caracterstici, sa se bucure de eroism si cine este "deviant" ca urmare a eroismului.

Titlul poate sa declanseze unele polemici: oare am supravietuit comunismului sau suntem inca victimele acestuia?! A supravietui trimite si la ideea potrivit careia actiunile din acea perioada nu mai au urmari si se regasesc doar la categoria "trecut". Insa daca abordezi comunismul din postura de victima a sistemului (chiar daca a fost astfel) risti sa aluneci pe panta pasivitatii. Analiza autoarei se poate situa la intersectia celor doua directii, este o terapie prin scris, o exorcizare a victimei prin consemnarea, rememorarea acelor evenimente pentru ca, in final, sa poti sa te declari o supravietuitoare care a inceput lupta cu sistemul, indiferent ca ea survine ceva vreme dupa caderea comunismului. Teoretic, am simtit, am trait sfarsitul comunismului, insa practic realitatea acelei perioade persista in felul in care oamenii vorbesc, in comportament, in maniera de a gandi. Comunismul este o stare de spirit, nu mai este doar o ideologie sau o forma de guvernare.     

Anul 1991, mai exact momentul in care au inceput luptele in fosta Yugoslavie a declansat, de aceasta data, "lungul drum al noptii catre zi". Oare s-au produs cu adevarat schimbari dupa momentul 1989.. totusi fructele postcomuniste arata la fel de zbarcite si de neatragatoare, multe lucruri sunt la fel ca in perioada prerevolutionara. S-au schimbat figurile politicienilor si a inceput sa se manifeste tendinta de a eradica tot ce tinea de perioada de odioasa amintire.

In introducere, autoarea specifica si cadrul in care a inceput relationarea cu subiectii-femei :bucataria- incaperea cea mai familiara, cea mai calda (si la propriu si la figurat), in care dispareau inhibitiile, in care viata se desfasura intr-un ritm propriu. Ulterior, relatiile s-au deplasat in spatiul public: biserici, restaurante, locurile de munca.

Cartea cuprinde "istorii de viata", toate insa dependente si influentate de sistemul comunist.

Din istoriile cuprinse in carte am selectat doar citeva, am oferit si unele amanunte pt a sublinia maniera in care chestiuni aparent banale, din categoria trivia, sunt politizate.

You can't drink your coffee alone (Nu poti sa bei cafeaua singur/ a)

"Nu poti sa-ti bei cafeaua singur" porneste de la o sinucidere: a Tanjei. Nimic senzational pentru ca oamenii se sinucid si in cele mai democratice tari. Insa autoarea foloseste aceasta istorie de viata pentru a pune in evidenta mecanismele pe care sistemul comunist le utiliza pentru a infrange rezistenta oamenilor, presiunea exercitata cu diverse mijloace, in acest caz prin intermediul presei, cenzurarea fiecarui gand, cuvant care nu corespunde ideologiei de indobitocire

Tanja, ziarista a scris un articol, in aparenta, inocent. Subiectul : nationalizarea unor aparate la care puteai juca pinball. Pentru un outsider al sistemului comunist tema articolului era una obisnuita, insa pentru Iugoslavia anului 1985, era una de neconceput. Cheia pentru cei din sistem fie ca erau partizani ai regimului, fie ca disidenti sau cvasi-disidenti era  cititul printre rinduri , situatie care devenise un adevarat joc social.

Printr-o lentila ideologica, articolul ei avea o tenta politica evidenta. Consecintele articolului in plan oficial: o saptamina de consultatii interne, un alt articol care, de aceasta data continea scuzele redactorilor, adica ale celor insarcinati cu cenzura. Materialul era considerat: categoric o greseala. Ziarul sustinea initiativa privata, dar numai pe acelea care nu intrau in conflict cu puterea.

In Iugoslavia situatia era problematica:

dupa moartea lui Tito (1980) existau predicatii care anuntau prabusirea sistemului

se efectua reforma sistemului educational

se lansau atacuri la adresa scriitorilor, artistilor, intelectualilor, in general

exista un sistem perfect care spunea ca tu esti de vina, care te facea sa internalizezi teama, vinovatia, rusinea, esecul. Tu erai de vina. Nu guvernul, nu partidul

Consecintele subiective: sinuciderea Tanjei.

Poate ca nu situatia de la locul de munca a fost cauza directa, insa aceasta, alaturi de un avort, de pierderea persoanei iubite a avut o contributie majora.

Make up and other crucial questions (Machiajul si alte intrebari cruciale)

Autoarea rememoreaza o "initiere" facuta de mama in tainele cosmeticii feminine.

Prilej pt a introduce cititorii in univesul cosmeticelor comuniste, din anii 50: crema Dream Complex, o singura marca de sampon detinata si blondelor si brunetelor, ca statul comunist nu discrimina.

Masca alcatuita din oua, iaurt, ulei de masline. Prin urmare, la capitolul alimente stateau mai bine in comparatie cu Romania. Femeile din Yugoslavia se machiau, spre deosebire de cele din anii 50 din Romania, exista : creion dermatograf, rouge. Iar, in privinta garderobei : si-o coseau singure. Mama folosea vechi retete, traditionale, invatate, la rindul ei, tot de la mama , neavand acces la inovatii occidentale.

Statul comunist se ocupa de chestiuni mult mai importante : reconstructia unei sari devastate de razboi, industrializarea si electrificarea. In planurile facute de barbati, bineinteles ca nimeni nu se ocupa de chestiuni atit de banale, cum sunt cosmeticele. Mai ales ca acestea erau considerate superficiale, chiar mai rau : burgheze. Chiar mai mult : femeile erau, din punct de vedere legal, egale cu barbatii, de ce sa mai aiba nevoie de astfel de  trucuri  ?!

Individualismul nu era permis pt ca, in final, fie intr-o manierea negativa, fie intr-una pozitiva, elementele care tin de make-up te individualizeaza. La un moment dat, in Varsovia, de pilda, s-a observat un fenomen ciudat : femeile aveau parul vopsit doar in culoarea roscata. Femeile acelea nu alesesera pt simplul motiv ca nu aveau ce : se planificase doar producerea unei vopsele de par, de o anumita culoare. Uniformizarea pare un joc al absurdului.

Poate ca accesul la cosmetice ar fi putut aduce o schimbare in viata acelor femei sau poate ca nu ar fi avut nici o importanta. Dar oare nu erau ele in masura sa decida ?! Statul da tonul modei datorita lipsei de produse, datorita absentei posibilitatii de a alege.

Bineinteles ca mai puteai din cand in cand sa inseli statul si sa eviti uniformizarea : cumparai de pe piata neagra, mituiai, iti faceai relatii.

In materie de imbracaminte multe femei au ales varianta :  da croitoreasa, nu haine de-a gata .  Toate femeile din copilaria mea stiau sa coasa, iar mama a insistat ca si eu sa invat . (p.29) Coseau nu pt ca era datoria femeilor, ci pt ca era singura cale de a avea haine decente estetic. Insa, pt ca nu aveai reviste de moda (si ele supuse ochiului vigilent al cenzurii), exista un kitsch formidabil determinat de dorinta imitarii modelelor vestice.

Prin urmare, un exemplar Vogue reprezenta o adevarata lectura pt estice. Astfel de reviste vestice erau un pericol pt statul comunist pt ca le facea pe cititoare sa-si doreasca  un mai bine , dar acel  mai bine  era vestic

Adevarata libertate : sa ai un pachet de tampoane !

 Azi, inca ma intreb care este un minim necesar de care are nevoie o femeie pt a nu se simti umilita  (p.31)

A doll that grew old (O papusa care a imbatrinit)

In anii 50 nu puteai sa cumperi nici macar jucarii, o papusa.

La un tirg, autoarea, isi regaseste papusa din copilarie.

Calatorie in Italia : avea rau de masina : in Yugoslavia aproape ca nu existau masini in proprietatea cetatenilor. O achizitie de "ultima moda" in materie de jucarii: o papusa cumparata din Italia.

In clipa in care isi compara vechea papusa cu noua achizitie se simte tradata : a fost facuta sa creada ca ce avea ea era un  cel mai bine  de care se poate bucura o persoana. Intoarsa acasa, colegele o viziteaza : papusa este un mesager dintr-o alta lume, un ceva care le cauza suferinta si care le facea sa tinjeasca dupa un  altceva 

Pt ca nu aveau jucarii, fetitele isi fceau papusi : din carton. Papusile cresteau o data cu fetele, se maturizau, iti schimbau infatisarea.

Papusile erau : coafeze sau vanzatoare.

Mai tirziu : infatisarea le-a fost modelata de actrite : Ava Gardner, Brigitte Bardot.

On doing laundry (Spaland rufe)

Autoarea isi aduce aminte de masina de spalat  din anii 50. Performanta, partial traditionalista, cu programe mai vechi, dar care dadeau roade, in ciuda unei lipse acute de deteregenti minune si alte asemenea produse destinate sectorului casnic. In realitate, masina de spalat era bunica.

Sambata avea loc un adevarat ritual al curatarii hainelor, care incepea de fapt de vineri o data cu inmuierea lor in lipsa unor produse performante care spala totul dintr-o singura miscare.

Duminica se calcau hainele cu un fier vechi cu carbune care cintarea citeva kilograme.

Nepoata in varsta de 5 ani a ridicat o problema de foarte mare bun simt : dar buni, de ce nu folosesti manusa de cauciuc, sa-ti protejezi mainile ?! Simplu : nu existau pe piata comunista.

Dupa multi ani, un reporter de le revista Time a descris procesul de mai sus, dar din postura unui antropolog care investigheaza manifestari culturale de mult ingropate.

Zi de zi femeile dedicau lungi ore activitatilor casnice, fara sa existe posibilitatea de a angaja pe cineva. Ar fi fost o chestiune autentic burgheza.

Statul comunist nu ura femeile, insa erau lucruri arzatoare care trebuiau rezolvate. Bineinteles ca si chestiunile femeilor urmau sa intre pe agenda. Intr-o zi. Cindva. Femeile trebuiau sa inteleaga marile planuri revolutionare si sa accepte ca nevoile, problemele lor vor fi candva destul de importante incat sa fie aduse in discutie.

Cum ar fi daca o femeie dintr-un stat comunist s-ar trezi intr-o buna dimineata si ar gasi bucataria dotata cu aparatura de ultima generatie: filtru de cafea, cuptor cu microunde, masina de spalat vase, aspirator etc. Ar fi mult mai simplu.

Cativa ani mai tirziu, cand puteai sa cumperi o masina de spalat, aceasta devenise un simbol, o dovada a prestigiului social, un semn de bogatie, de  capatuire  in comunism,  de schimbare a statutului social. Dar, chiar daca aveai un astfel de simbol al civilizatiei in casa, tot pe post de mobilier o foloseai pt ca nu aveai de unde sa cumperi detergent.

O prietena din Sofia agata hainele la uscat , pe o sirma agatata sub geam pt ca nu avea balcon. Dar nimeni nu se supara fiindca apa picura in cap. Aceasta practica devine un simbol, un fel de al doilea steag al natiunii, o noua eticheta pe baza careia puteai sa deosebesti estul de vest. Hainele atirnate in bataia vintului iti spun multe despre familia respectiva : cit este de numeroasa, care sunt posibilitatile financiare, chiar si varsta membrilor familiei. Depinde cat de bine ti-ai dezvoltat acest simt al observatiei, depinde cit de analitica poti fi.

Forward to the past ( Ininte in trecut)

Hirtia igienica. Banal, dar crucial.

In 1985, fetita refuza sa foloseasca un astfel de obiect din care ieseau bete, paie etc. Dar era totusi norocoasa, cel putin in Yugoslavia putea sa cumpere hirtie igienica. In Rusia si in Bulgaria nu mai exista pe piata. Era un  lux occidental , alaturi de parfumuri, deodorande, sapun etc. Totul putea fi trecut la categoria influenta burgheza nociva.

Dupa multi ani de placeri interzise (hirtie roz, matasoasa), in 1985, hirtia Golub i-a propulsat din nou in trecut. Se parea ca regimul comunist nu o sa moara niciodata. Parea ca o sa dispara, dar se hranea din propria prabusire si se incapatana sa traiasca. Doar oamenii in virsta foloseau Golub fara sa se revolte. Ei o cunosteau bine, erau familiarizati cu ea.

Salt in trecut, in copilarie : baia friguroasa, alti locatari ai apartamentului care bateau la usa. Dar toti suportau aceleasi conditii, pt toti era la fel, nimeni nu se bucura de un  mai bine  si nimeni nu-si putea imagina cum arata acel  mai bine. 

In copilarie se produce un alt fel de initiere prinn intermediul cozilor la diverse produse, cozi care erau foarte importante pt ca trebuia sa inveti sa te descurci, trebuia sa descifrezi mesajele ascunse. Era foarte important sa inveti sa te descurci, inca de cand erai o copila, trebuia sa jonglezi cu lipsurile pt ca viitoarea familie depindea de tine.

La scoala, copiii foloseau pagini din caiete pe post de hirtie igienica. Umilinta si lipsa privatitatii atinsesera culmi inalte. Dar numai acolo unde nu exista privatitate controlul poate fi total.

In anii 60, se produsese o schimbare, sistemul nu mai era asa de rigid, intervenise o partiala liberalizare, crescuse nivelul de viata.

Treptat incepusera sa se formeze clasele sociale : saraci (cei care foloseau hartie igienica Golub), mai putin saraci (locuiau intr-un apartament cu doua camere, poate aveau si masina, foloseau hirtie roz, pufoasa) si functionarii de stat/ de partid.

In anii 70 au inceput sa fie  sartisfacute  nevoi de baza : sapun, hirtie igienica etc. Era perioada socialismului cu fata umana. A unui  comunism luxos . Un semn inalt al progresului, al dezvoltarii comuniste : hirtia igienica de import. Insa, toaletele publice erau o dovada a faptului ca timpul se batea pasul pe loc, in ciuda unor schimbpri, totul tinea de exterior .

Dar la mijlocul anilor 80 lipsurile isi fac simtita prezenta din nou. Era un semnal ca regimul comunist intra in moarte clinica. Intoarcerea la Golub era problematica : acum aveai cu ce sa compari, exista un sistem de referinta. Stiai ca exista  un mai bine , stiai cum arata acesta. Regresul e mai dureros. Si este periculos pt regim deoarece populatia tanara nu accepta o asemenea deteriorare a nivelului de trai in numele ideologiei. Cu aceasta generatie a pierdut comunismul. In 1990 in cadrul primelor alegeri libere, ei au

votat impotriva lui Golub, impotriva falselor promisiuni.     

A chat with my censor (o Discutie cu cenzorul meu)

Cenzorul: "I don't look like what I am" (Nu par ceea ce sunt).

In Yugoslavia, redactorul sef aprobat de Comitetul Central era si cenzorul ziarului. Dar exista si o persoana de la Securitate insarcinata cu supravegherea bunului mers al lucrurilor in presa scrisa, tv, radio. Aveau datoria sa supravegheze redactorii si jurnalistii indeaproape. Era un fel de meta-supraveghere.

O data contactata (la telefon, acasa, pt a nu crea suspiciuni la locul de munca) a incercat o multime de senzatii; curiozitate, apoi teama, urmata de "rememorarea" posibilelor pacate: avind in vedere job-ul . calatorea mult in vest, primul sot emigrase in Canada, al doilea in SUA, primeste multe carti, scrisori din vest, e feminista ...

Motivul intilnirii: o persoana fusese arestata, iar in cartea de telefon figura numele ei.

Problema in sine nu a fost intilnirea, ci timpul care s-a scurs de la primirea telefonului pina la conversatia cu securistul : analiza deciziilor, cautarea unor posibile greseli, auto-interogarea.

Iar, in final internalizarea sentimentului ca traiesti in perfecta comuniune cu sabia lui Damocles.