Stefan Cel Mare

Stefan Cel Mare

Domnia lui Stefan cel Mare, de aproape o jumatate de veac, este cel mai frumos timp din istoria Moldovei. Niciodata tara n-a fost mai intinsa, mai bogata si mai respectata; niciodata faima domnului ei n-a strabatut atat de departe, provocand admiratia prietenilor si a dusmanilor; niciodata nu s-au ridicat atatea lacasuri civile si bisericesti. Evident, nu a fost numai lumina in cei patruzeci si sapte de ani de domnie. Pana sa-si asigure tronul ravnit de atatia, Stefan a trebuit sa faca si compromisuri. 

La inceputul lui aprilie 1457, intra in Moldova, pe valea Siretului, Stefan feciorul lui Bogdan, cel ucis de catre Petru Aron. Avea cu el o oaste de 6000 de oameni, dati de Vlad Tepes. Cu aceasta oaste a reusit sa razbune moartea parintelui sau si sa-si ia mostenirea. In lupta de la Dolhesti, pe Siret, armata lui Stefan a invins iar Petru Aron a fost silit sa ia calea pribegiei, in Polonia. 

Tronul castigat cu sabia trebuia insa intarit. Astfel ca la 4 aprilie 1459 Stefan incheie un tratat cu trimisii regelui polon Cazimir, prin care ii recunostea acestuia suzeranitatea si ii lasa stapanirea asupra Hotinului. In schimb, polonii se angajau sa nu-i permita lui Aron sa se apropie de hotarele Moldovei. Pentru a incerca sa-si recupereze tronul, Aron a trecut in Transilvania. Acesta este motivul pentru care Stefan se decide sa atace cetatea Chilia, aceasta poarta a Moldovei care era in mana ungurilor. Prin cucerirea cetatii, Stefan urmarea nu doar un scop politic (o lovitura data sustinatorilor lui Aron) ci si un scop militar si economic. Chilia era impreuna cu Cetatea Alba cea mai buna aparare impotriva turcilor. Ea reprezenta si un antrepozit comercial de prima mana pentru ca aici se concentrau marfuri romanesti, unguresti, polone si rasaritene, iar vama luata de pe aceste marfuri ar fi constituit un important venit pentru vistieria Moldovei. In 1465 Stefan va reusi sa cucereasca Chilia. Intre timp el reia de la poloni cetatea Hotinului. 

In primavara anului 1476, sultanul insusi a pornit din Adrianopol, cu 150000 de soldati, pentru a-l invinge pe acela care sfaramase oastea lui Soliman. In Muntenia, armata lui Basarab s-a aliat si ea cu turcii. Soarta lui Stefan parea pecetluita. Mehmed aducea cu sine si un pretendent la tronul Moldovei, un presupus frate de-al lui Stefan. De acesta data lupta s-a dat la Razboieni, iar sultanul a fost nevoit sa se retraga deoarece nu a reusit sa cucereasca nici una dintre cetatile importante ale Moldovei.
Impreuna cu armata ungara (sosita prea tarziu), Stefan a intrat in Muntenia si l-a izgonit pe Basarab, punandu-l in locul acestuia pe Vlad Tepes (1476). Dupa nici o luna Basarab s-a intors cu ajutor turcesc si l-a omorat pe Tepes. 
In vara anului 1484, Baiazid a reusit sa cucereasca cele doua cetati atat de importante pentru Stefan: Chilia si Cetatea Alba. Din acest moment Moldova putea fi tinuta de turci sub o continua amenintare. Turcii vor ramane aici mai mult de trei veacuri facand sa se simta din ce in ce mai tare stapanirea lor.
Dupa douazeci de ani de lupte, Stefan si-a dat seama ca nu poate sa mai duca singur politica de rezistenta in fata turcilor fara sa-si puna in primejdie tara. In 1492 Moldova platea tribut sultanului Baiazid al II-lea. 
In anul 1504 Stefan s-a stins din viata ca urmare a unei vechi rani din tinerete, rana care nu i s-a vindecat toata viata. Mormantul marelui voievod Stefan cel Mare se afla la manastirea Putna.

Stefan cel Mare si Sfant

Stefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea si nepotul unui alt mare si luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun si Drept. A domnit intre anii 1457-1504.

La vremea cand pe campul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Stefan Voda avea cam douazeci de ani. Dar cu toata tineretea domnitorul s-a aratat vrednic de fapte si actiuni ce au consolidat puterea Tarii Moldovei, amenintata de multi dusmani hrapareti dinafara hotarelor ei.

Din 'Letopisetul de la Putna' aflam despre prima victorie a temerarului domn, hotarat sa dea riposta cuvenita impostorilor de tot soiul. Astfel ' in anul 6965, adica la 1457 luna aprilie 12, in Joia mare, Stefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod a venit de la munteni si a dobandit prima biruinta asupra lui Aron Voievod pe Siret la tina, la Doljesti'.

Acest moment de mare importanta a urcarii lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei avea sa fie mentionat si la marele istoric Nicolae Iorga in studiul sau 'Apogeul puterii statului roman in timpul domniei de 50 de ani ai lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei': 'Sprijinit de ofiterii poloni din vecinatate, predecesorul sau, miselul Petru Aron, un fiu nelegitim ai lui Alexandru cel Bun, incerca sa se mai mentina, dar nu reusi. La 1 aprilie 1457 era inca la Suceava: imediat dupa aceasta la 12 april Stefan birui la Doljesti in 'Hreasca' apoi la Orbic si Petru fugi spre singurul coltisor ce-i sta deschis spre Polonia'.

Stefan Voievod, numit mai tarziu cel Mare si Sfant , s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotand-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus frau ambitiilor nesanatoase ale boierilor nesatiosi, lacomi de marire si avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a actionat energic impotriva tendintelor vadite de dezbinare, luand apararea taranilor exploatati fara nici o mila de marii feudali. A contat in mod deosebit si la sigur pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cate ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamant si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai tarinei stramosesti.

Stefan cel Mare era domnitorul care se bucura de dragostea si sprijinul celor multi. Domnia sa a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltand numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei; asezandu-le in punctele strategice de navalire a hoardelor straine, care se abateau ca puhoiul nestavilit asupra acelor pamanturi. Ca un vrednic si iscusit comandant de armata, s-a razboit cu pricepere, lovind pe neasteptate in dusmanii cumpliti ai tarii.

In acelasi studiu Nicolae Iorga elogia nu fara emotie si mandrie domnia lui Stefan cel Mare, acel ' tanar fiu de domn care smulse Moldova din mainile slabe ale lui Petru Aron, domn minunat printr-o inteleapta cumpanire, ca si prin lupte curajoase dupa o puternica domnie de o jumatate de veac lasa urmasilor o tara neatarnata mare, bogata. Puternicul lui brat ridica in sfarsit sceptrul cazut in tarina al batranului Alexandru'.

Intr-adevar in paginile de aur ale istoriei noastre de veacuri sunt inscrise victorii de mare rasunet ca cele de la Baia din 1467, de la Lipnic din 1470, din Codrul Cosminului de la 1497 etc., care au punctat domnia plina de izbanzi a acestui mare Voievod al Moldovei.

Insa cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane cata frunza si iarba, care se napustira in repetate randuri ca lacustele asupra acestui colt de rai, asezat in calea marilor furtuni ale vremii. Pentru inceput Stefan cel Mare, ca domn vrednic si mandru de trecutul glorios al inaintasilor sai, a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul si invincibilul pana atunci Constantinopol. Infuriat la culme de nesupunerea si cutezanta domnului Moldovei, el trimise porunca grabnica lui Soliman pasa. unuia din demnitarii si ostenii cei mai incercati ai sai, sa se lase de toate, sa porneasca neintarziat impotriva ghiaurului Stefan si sa treaca prin foc si sabie 'vilaietul Bogdania', precum era numita de turci Moldova

Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de sange si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta.

Stefan cel Mare, dispunand doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme. El a dat porunca sa fie parasite toate asezarile omenesti care puteau nimeri in calea dusmanilor, sa fie tainuite proviziile. Astfel dusmanul supus foametei era hartuit neincetat, palcuri de osteni din cei mai viteji lovind pe neasteptate, ca fulgerul naprasnic in el.

Lupta cea mare, a avut loc la 10 ianuarie anul 1475 pe valea Barladului la miazazi de Vaslui, intr-o asezare mlastinoasa, care ingreuna desfasurarea fortelor dusmane si manevrarile de armata.

Anume aici isi puse de gand Stefan cei Mare si ostenii sai sa le intinda capcana turcilor. Zorii zilei cufundata in pacla deasa au vestit prin sunetele de alarma ale trambitelor si bubuitul tunurilor inceputul marii batalii. Clinchetele paloselor incrucisate se pierdeau in larma glasurilor celor raniti. Indemnurile de lupta nu conteneau nici pentru o clipa. Parea ca cerul se impreunase cu pamantul, potopind in noroi valea Barladului, altadata pustie. Dusmanii inraiti se napusteau cu ura si inversunare asupra ostenilor lui Stefan, nadajduind sa-i inece in sange si sa treaca prin foc si sabie frumoasa, dar napastuita Tara a Moldovei.

Incercat in batalii, iscusit si viteaz in razboaie, Stefan Voievodul s-a aruncat in lupta cea mare si grea, improspatand puterile ostenilor sai, indemnandu-i prin pilda si curajul sau fara de asemanare. Loviti prin surprindere, turcii au prins a da indarat. Un atac si mai naprasnic, savarsit de un palc de moldoveni, tinuti pana la acea clipa in rezerva, semana panica in tabara turcilor si puse pe fuga trupele "invincibile' ale falosului Soliman pasa. Topoarele, securile, ghioagele loveau indesat si fara pic de odihna in dusmani, ca in cele din urma turcii sa nu mai reziste atacurilor. Ei parasira lunca sangeroasa, dand bir cu fugitii. Unii se inecara in mlastina razbunatoare si ea, altii palcuri-palcuri razlete se risipira in toate partile, spre a se adaposti si a scapa de loviturile ostenilor temerari ai lui Stefan cei Mare. Parea ca si vazduhul, intreaga natura tineau parte vrednicilor aparatori ai gliei stramosesti, 'si in ziua aceea de marti, a desavarsitei biruinte - cea mai mare din viata lui Stefan si asupra celui mai puternic dusman - si miercuri si joi palcuri de vanatori se tinura in urma dusmanilor', avea sa noteze mai tarziu acelasi reputat istoric Nicolae Iorga.

'A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati si numai cu mare greutate Soliman pasa si-a scapat viata cu fuga', fusese nevoit sa recunoasca un cronicar turc, martor ai acelei batalii.

Dupa biruinta de la Vaslui, constient de puterea si poftele hapsane ale turcilor, intr-o scrisoare adresata crestinatatii si tuturor carmuitorilor din aceea vreme Stefan Voievodul ii avertiza de primejdia de moarte ce plutea asupra intregii Europe.

Si intr-adevar in curand temerile domnitorului moldovean s-au dovedit intemeiate. In vara anului 1476 Mohamed al II-lea purcese el insusi in fruntea unei armate uriase spre 'Tara Moldovei. La Valea Alba si la Razboieni Stefan cel Mare, cu o armata de vreo 12 mii de osteni, nu a putut tine piept puhoiului de 200 de mii de turci. Au rezistat insa cetatile Moldovei, pana la urma sultanul vazandu-se nevoit sa se intoarca la Poarta fara a-si realiza planurile sale de a supune Moldova, a-l izgoni pe Stefan cel Mare si a cuceri noi pamanturi pe malul marii Negre. Luptele cu turcii au durat pana prin 1487, cand Stefan cel Mare, accepta platirea unui tribut puternicei Porti Otomane, obtinand in schimb libertatea Moldovei si pacea mult dorita in hotarele ei stramosesti.

Stefan cel Mare, vrednicul domnitor al Moldovei a izbandit in 34 din cele 36 de razboaie, purtate de-a lungul glorioasei si zbuciumatei sale domnii, ajungand sa se, bucure de faima de bun gospodar ai tarii, iubitor si ocrotitor al artelor si culturii. Intre anii 1466-1469 din indemnul Domniei Sale au fost sa se inalte manastirea Putna, ajunsa mai apoi necropola voievodala si loc de pelerinaj pentru urmasii porniti in lupta pentru libertatea si independenta Tarii Moldovei. Alte monumente de arta medievala au fost zidite la Voronet, Patrauti, la Borzesti, locul nasterii si copilariei viitorului voievod, la Razboieni, Rauseni si in alte pamanturi pe unde si-a purtat pasii Stefan cel Mare.

Marele si distinsul Voievod ai neamului, pe care cronicile ni-l infatiseaza ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru de Voronet cu parul inelat lasat pe spate, era, dupa cum aflam din scrisul lui Grigore Ureche ' om intreg la fire, nelenes si lucrul sau il stia a-l acoperi si unde nu gandeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vara, ca vazandu-l ai sai sa nu indeparteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiindu-se cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor'.

Dar anii, viata zbuciumata petrecuta in razboaie si fapte intru binele Moldovei, si rana de la picior pricinuita in lupta i-au slabit puterile. La 2 iulie 1504, in a patra ora a zilei dupa 47 de ani si 3 luni de domnie Stefan cel Mare si Sfant avea sa se sfarseasca din viata, pasind in nemurire si lasandu-ne drept mostenire porunca ce dainuie de ani si ani prin Tara Moldovei atat de inspirat si zguduitor evocata de Barbu Delavrancea in piesa 'Apus de soare': ' Tineti minte cuvintele lui Stefan, care ne-a fost baci pana la adanci batranete ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor '