Stiinta si tehnica - principalii vectori ai culturii si civilizatiei contemporane

Stiinta si tehnica - principalii vectori ai culturii si civilizatiei contemporane.

Marile descoperiri stiintifice de la inceputul secolului al XX-lea faceau din stiinta si cercetarile ei fenomenul reprezentativ al epocii contemporane. Noile cercetari stiintifice implica pe plan teoretic si practic elaborarea unor metodologii cu aplicabilitate tehnologica complexa de valorificare rapida si eficienta a cunostintelor. Aplicarea si generalizarea noilor tehnologii influenteaza intreaga sfera a activitatii umane, fara precedent in evolutia istorica a civilizatiilor.

Prima revolutie industriala din secolule XVIII-XIX a determinat, prin mecanizare, schimbarea corelatiei dintre om si natura, tehnica devenind elementul de unire dintre latura materiala si umana a procesului de productie. Mecanizarea tehnicii ca prima etapa a revolutiei industriale cunoaste in secolul al XX-lea, pana la al doilea razboi mondial, crearea in tarile industriale a marii productii masiniste. In ciuda realizarilor "hornurilor cu fum" ale uzinelor mecanizate din industrie, in perioada postbelica, dupa 1945, omenirea cunoaste avantul impetuos al stiintei si tehnicii legat de noua revolutie stiintifico-tehnica care a generat trecerea la marea productie automatizata, cibernetizata. Civilizatia hornului de uzina, echivalenta cu "<blamarea istoriei>", in viziunea lui A. Toffler trebuie inlocuita cu noile tehnologii care asigura civilizatiei contemporane controlul schimbarilor in miscare. In epoca contemporana aceasta reprezinta a doua revolutie industriala care schimba structura calitativa a productiei industriale, inclusiv formele specifice ale cercetarilor stiintifice de laborator.

Microelectronica si microinformatica reprezinta a treia si a patra etapa a noii revolutii stiintifice si tehnice. Tehnica electronica (calculatoarele) a contribuit in ultimele doua decenii la dezvoltarea productiei industriale, a largit capacitatea creatoare si eficienta gandiri.

Multi oameni de stiinta din domeniul stiintelor naturii si al stiintelor tehnice (aplicative) apreciaza ca stiinta a devenit o forta nemijlocita a productiei, constituindu-se in trasatura caracteristica a revolutiei stiintifice si tehnice contemporane. Noua stiinta si tehnica se gasesc intruchipate organic in structura bazei materiale a productiei industriale, inclusiv in constructii, transporturi, agricultura, etc., in instructia si calificarea fortei de munca si in activitatea manageriala, de organizare si conducere a muncii productive. De altfel, nici un domeniu al vietii sociale nu se poate dispensa de aportul stiintei, in caz contrar societatea respectiva este sortita inapoierii economice si degradarii conditiei umane. Stiinta pulseaza hotarator in viata economica, social-politica, influenteaza inclusiv sfera intregii creatii spirituale, devenind dimensiunea esentiala a culturii si civilizatiei contemporane. Progresul stiintific in ultimele decenii este determinat de baza tehnico-materiala a cercetarii, de gama institutelor (de ponderea celor fundamentale si aplicative) si numarul cercetatorilor, de publicatiile stiintifice de informare, inclusiv de eficienta organizarii si conducerii sistemului de cercetare.

Revolutia stiintifica si tehnica a determinat urmatoarele consecinte in perioada postbelica:

1. Schimba structura uneltelor de munca prin trecerea de la vechile masini mecanice la sisteme de masini automatizate bazate pe principii functionale diferite de cele mecanizate;

2. Tehnica electronica (calculatoarele) asigura introducerea in

productie a sistemelor cibernetice de programare si conducere a

proceselor de productie;

Realizarile din domeniul chimiei macromoleculare asigura

crearea unei game vaste de materiale sintetice care prin proprietatile lor calitative schimba structura si proportiile productiei de materiale sintetice la scara industriala;

4. Aparitia unor noi surse de energie electrica legate de constructia centralelor nuclearo-electrice, solare, eoliene, geotermice, mareelor, etc.;

5.Introducerea tehnologiilor nemecanice (electrotehnica, chimica,

biochimica, bionica) care sa inlocuiasca vechea tehnologie de productie fizico-mecanica;

Automatizarea si cibernetizarea productiei si conducerea acestor

procese implica utilizarea informatiei ca dimensiune esentiala a noii etape de dezvoltare a civilizatiei contemporane;

7. Generalizarea utilizarii calculatoarelor miniaturizate si inventarea microprocesoarelor a generat aparitia microtehnologiilor legate de prelucrarea informatiilor, marind capacitatea de memorare si viteza de prelucrare, consum redus de energie, materiale si un spatiu restrans ce asigura costuri scazute in perspectiva dezvoltarii tehnicii electronice;

8. Informatia devine elementul indispensabil al productiei contemporane, alaturi de sistemele automatizate de masini, de materialele sintetice si de noile surse de energie, deoarece tehnica informationala asigura baza comunicatiilor in intreaga activitate de organizare si manageriala in toate sferele vietii sociale.

Intre tarile lumii exista in prezent mari decalaje in legatura cu aplicarea in domeniul productiv a celor mai noi cuceriri ale cercetarii stiintifice si tehnice. Astfel, s-au creat decalaje in ceea ce priveste introducerea tehnicii de calcul, in special utilizarea noilor generatii de calculatoare performante, precum si a folosirii noilor surse de energie sau a produselor de sinteza chimica, etc. Exista realizari spectaculoase in ultimele decenii in ceea ce priveste stiinta medicala, ingineria genetica, informatica, aplicarea ultrasunetelor, etc. Dezvoltarea stiintei si cercetarea tehnologica contemporana are profunde implicatii de ordin social-politic si cultural. In prezent exista organisme nationale si internationale care aloca fonduri deosebite pentru sustinerea cercetarii stiintifice. Tarile dezvoltate au adoptat politici guvernamentale de constituire a unor centre de dimensiuni mari pentru cercetarea stiintifica si tehnologica, de genul Silicon Valley (S.U.A.), Tsukuba (Japonia), Dubna (Rusia), Geneva (U.E.), etc.

Energia atomica utilizata, initial, in scopuri militare, in ultimele decenii este folosita in scopuri pasnice ca sursa de energie, fiind insa supusa unor reguli stricte de securitate, asa cum sunt centralele termonucleare aflate sub controlul Agentiei Nationale pentru Energie Atomica. Accidentele de la centralele nucleare, in special explozia de la Cerbobal din 1986 (din fosta U.R.S.S.), a evidentiat semnificatia controlului pentru asigurarea securitatii in cazul energiei atomice.

De o deosebita atentie se bucura cercetarea spatiului cosmic, in competitie s-au angajat la inceput S.U.A. si fosta U.R.S.S., iar mai recent si alte state ale lumii (Franta, Japonia, China, India, Marea Britanie, etc.). Satelitii lansati in spatiu, misiunile programelor Apollo si Soiuz, navetele spatiale americane si rusesti au contribuit la acumularea cunostintelor si la noile descoperiri despre zonele necunoscute ale cosmosului. In 1969 Neil Amstrong din S.U.A. a fost primul om care a pus piciorul pe luna.

Revolutia stiintifica si tehnica are in dezvoltarea civilizatiei, pe langa consecintele benefice ale civilizatiei contemporane si unele efecte negative legate de utilizarea noilor cuceriri ale stiintei in scopuri militare si de poluare a mediului inconjurator, degradarea solului, infestarea cu substante nocive a apelor si aerului. In ultimii ani puterea de distrugere a armelor racheto-nucleare reprezinta o potentiala amenintare la adresa civilizatiei umane, mai ales ca numarul tarilor posesoare de armament atomic a crescut. De asemenea, in razboaiele recente din Irak si Iugoslavia, desi n-au fost utilizate arme nucleare, forta de distrugere a armelor sofisticate pe care le-a introdus in lupta, mai ales S.U.A., evidentiaza caracterul lor extrem de distrugator. Pe plan mondial, multe din realizarile stiintei si tehnicii au destinatie militara si incarca cheltuielile bugetare ale statelor, fiind o povara mai ales pentru societatile slab dezvoltate.

*

In evolutia istorica a civilizatiei contemporane relatia om-natura a devenit una din problemele globale ale umanitatii, in conditiile declansarii fenomenelor de criza ecologica, care implica pentru inlaturare pe langa un cadru legislativ unitar si solutii tehnice eficiente. In viziunea stiintei ecologice, societatea si natura sunt subsisteme ale ecosistemului general in care oamenii ca fiinte vii se afla in corelatii multiple cu mediul ambiant. Epoca contemporana evidentiaza cu pregnanta fragilitatea echilibrului ecosistemului dintre om-natura, atat in ceea ce priveste epuizarea unor resurse naturale, cat si degradarea conditiilor naturale generate de fenomenelor de poluare a mediului inconjurator. Cercetarile stiintifice recente scot in evidenta ca multe din degradarile echilibrelor naturale cu privire la perturbarile atmosferice, ale dereglarii biosferei (despaduriri, urbanizare, iradiatii nucleare, etc.) se datoreaza intr-o masura insemnata actiunii oamenilor care n-au respectat legi ale naturii referitoare la exploatarea irationala a resurselor, depozitarea reziduurilor industriale si menajere, etc.

Congresele recente organizate la nivel mondial cu privire la preintampinarea unui dezechilibru ecologic au urmarit constientizarea factorilor politici de decizie pentru a asigura o armonizare a dezvoltarii economice cu cerintele obiective ale echilibrului ecologic prin valorificarea noilor tehnologii nepoluante. Cunoscutul economist N. Georgescu-Roegen analizeaza intr-o lucrare corelatia dintre legea entropiei si progresul economic in conditiile activitatilor complexe industriale si sociale de creare a unor procedee tehnologice care sa reduca resursele nereproductive, de reciclare a deseurilor si de conversie a energiei primare (hidraulica, eoliana, solara, etc.).

Stiinta si tehnica contemporana joaca un rol decisiv in realizarea ocrotirii mediului ambiant in conditiile atenuarii consecintelor negative ale cresterii productiei industriale, a ridicarii gradului de calificare si a constientizarii responsabilitatii oamenilor.