TRECEREA STATELOR EST-EUROPENE DE LA 'DEMOCRATIILE POPULARE' LA 'SOCIALISMUL DEZVOLTAT'

TRECEREA STATELOR EST-EUROPENE DE LA 'DEMOCRATIILE POPULARE' LA 'SOCIALISMUL DEZVOLTAT'

Aceasta faza incepe cu procesul distrugerii sau aservirii celorlalte partide sau formatiuni politice membre ale coalitiilor, in special partidele socialiste, social democrate si agrare. In Romania, Ungaria, Bulgaria, au loc congrese de unificare a partidelor muncitoresti si crearea partidelor unice, 'conditie' esentiala pentru functionarea regimului totalitar comunist.

Toate aceste partde comuniste detineau o conceptie comuna despre internationalism si o filozofie similara a disciplinei de partid. Membrii de partid trebuiau sa se supuna orbeste ordinelor sosite de la conducerea comunista. Aceasta logica militarista a fost denumita centralism-democratic. Partidele aveau in fruntea lor revolutionari de profesie majoritatea formati la scoala Comintermului. Educati 'in gandirea stalinista credeau cu totii in teoria intensificarii permanente a luptei de clasa si au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a creia un sistem represiv prin care toate tendintele critice sa poata fi imediat eradicate'.

Acesti lideri au condus 'democratiile populare' in menghina stalinismului matur. Acesta era caracterizat prin imitarea fortata a institutiilor politice, administrative si culturale sovietice, arbitrariul politic si birocratic, teroarea politiei, privatiuni economice pentru a se realiza programe ambitioase de investitii, dependenta de tip colonial fata de URSS, izolarea fata de lumea libera, etc.

Moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, a provocat o mare neliniste in URSS. Urmasii acestuia, au incercat sa gaseasca solutiile pentru a evita o noua dictatura personala. inca din primele zile si-au propus sa 'restbileasca legalitatea socialista'. Distinderea economica si sociala este insotita in URSS de o anumita destindere politica. in politica externa N.Hrusciov insista pentru realizarea unei politici de destindere care are la baza trei principii 'coexistenta pasnica, caracterul evitabil al razboaielor intre state cu sisteme politice diferite si pluralitatea cailor spre socialism'. in Uniunea Sovietica procesul destalinizarii nu va pune deloc sub semnul intrebarii principiile planificarii si conducerii centralizate ale economiei. El diminueaza rolul Comitetului Central insa nu reduce drastic privilegiile nomenclaturii partidului.

Imediat dupa moartea lui Stalin, conducerea sovietica a inceput o reevaluare a relatiilor ei cu tarile satelit. in Bulgaria, Cehoslovacia si Germania de Est au avut loc revolte provocate de conditiile de viata si munca. Tancurile sovietice au reprimat demonstratiile est-germane iar conducerea comunista a tarii le-a interpretat drept 'insurectie fascista'. Aceste evenimente vor determina pe sovietici ca, in mai 1955, sa intreprinda un nou pas spre institutionalizarea hegemoniei lor in Europa de Est, creand Pactul de la Varsovia ca o alianta militara bazata pe afinitate ideologica. in compunerea acestuia au intrat Albania, (care o paraseste in 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Polonia, Romania si URSS.

Totusi socul creat de campaniile de destalinizare duse de Hrusciov a afectat tarile est-europene. Demolarea mitului lui Stalin si apelurile lui Hrusciov pentru abordarea creatoare a doctrinei revolutionare au dat ganditorilor neortodocsi curajul sa puna la indoiala chiar fundamentele ordinii existente. De la sfarsitul anilor '50 pana la inceputul anilor '60 toate tarile est-europene au cunoscut, in grade diferite, aparitia unor tendinte revizioniste in ceea ce priveste ideologia marxista. Acestea au fost mai pregnante in Polonia si Ungaria unde politica de socializare a fost nu numai accelerata si prost privita de populatie dar provocase si efecte economice catastrofale.

In aceste conditii secretarul general al partidului M. Rakosi, stalinist inveterat a fost nevoit sa cedeze guvernarea unui comunist moderat, Imre Nagy. Acesta a format un guvern de coalitie (27 octombrie 1956) care si-a propus sa lichideze monopolul unui singur partid. La 1 noiembrie Ungaria a amenintat ca se retrage din Tratatul de la Varsovia si ca va promova o politica de neutralitate. La 4 noiembrie 1956 Ianos Kadar a constituit un guvern opus lui Nagy si a facut apel la Armata Rosie pentru a invinge 'Contrarevolutia'.

Trupele sovietice au intervenit brutal. Cinci zile mai tarziu, insurectia era zdrobita si visul unguresc de libertate terminat fara ca Vestul, incurcat in 'afacerea' Suezului, si care oricum nu era in stare sa reactioneze, sa fi putut interveni altfel decat prin discursuri in favoarea Ungariei.

Urmatoarea 'democratie populara' care a pus la incercare parametrii flexibilitatii sovietice poststaliniste in si peste Europa Centrala si de Est a fost Romania. Cata vreme in Polonia decompresiunea poststalinista fusese facilitata de moartea lui Beirut, iar in Ungaria fusese sabotata de neregeneratul Rakosi, in Romania ea a fost orchestrata de catre Gheorghe Ghiorghiu-Dej insusi, care, la o plenara a C.C. al partidului, in zilele de 19 si 20 august 1953, a dat tonul autocriticii politice, initiind conducerea colectiva si recunoscand fixatia excesiva din trecut asupra industriei grele in detrimentul agriculturii si al consumului. Liderii romani au navigat cu abilitate si pricepere pe 'marile furtunoase' ale anului 1956. Au parat atacul lui Hrusciov asupra lui Stalin, cu afirmatia ca in Romania problema stalinismului s-a rezolvat inca din anul 1952, prin debarcarea trio-ului Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu considerati deviationisti.

Baza tensiunilor romano-sovietice din anii 1960, a fost refuzul comunistilor romani de a accepta asa zisul proiect de modernizare a CAER,prin care Romania devenea tara furnizoare de materii prime si agricole pentru tarile socialiste dezvoltate din bloc. Acest fapt i-au indreptat pe conducatorii romani catre China, in disputa ideologica cu URSS dar si catre Vest de unde au obtinut tehnologia necesara procesului de industrializare. La inceputul anului 1963 Romania a incetat sa mai bruieze emisiunile radio ale Vestului si aprobase publicarea unor opere declarate pana atunci inacceptabile ideologic pentru cultura socialista.

In Cehoslovacia singura reviziune a stalinismului pe care Antonin Novotny a permis-o, a fost masura de a exclude imputarea de titoism din acuzatiile contra lui Rudolf Slansky si a co-inculpatilor acestuia. Unele dintre victimele supravietuitoare ale epurarilor au fost eliberate discret din inchisori. Inflexibilitatea lui Novotny a fost facilitata de stabilitatea economica si dezvoltarea de care beneficiase Cehoslovacia in anii '50.

Angajamentele lui Hrusciov de reconciliere cu Tito si denuntare a lui Stalin de la jumatatea anilor '50 au fost profund tulburatoare pentru conducatorii albanezi. Facandu-i curte lui Tito sovieticii pareau dispusi sa sacrifice securitatea si independenta Albaniei lasand-o la discretia Iugoslaviei. Relatiile dintre URSS si Albania au devenit extrem de tensionate, Hrusciov incercand si o lovitura de stat camuflata impotriva lor, in anul 1960. Dupa esecul puciului pus la cale URSS a trecut la un atac public impotriva conducerii comuniste albaneze. China maoista a compensat promt Albania fata de ostracizarea sovietica ajutand-o ideologic, material si politic.

Iugoslavia, intre anii 1950-1970 a avut o evolutie contradictorie. Dupa ce fusese prima tara 'aliat clientelara' care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism a trecut la o politica dogmatica, incetand sa fie singura tara care facea valuri in lumea comunista. Dupa intalnirea Tito-Hrusciov din august 1957, de la Bucuresti, Iugoslavia a devenit prima tara din afara, sferei de influenta sovietica care a recunoscut R.D.Germana iar Tito a inceput sa laude internationalismul proletar si sa critice vehement NATO.

Aceste evenimente pareau sa semnifice stoparea tendintelor de cautare a unor cai nationale spre socialism. Acest lucru este ilustrat si de sustinerea guvernelor staliniste de catre China care urmarea sa se substituie URSS la conducerea lumii comuniste. Ca o dovada a acestor ambitii, Mao Zedong a obtinut in noiembrie 1957, in timp ce la Moscova se sarbatorea cea de-a 40-a aniversare a revolutiei din octombrie, redactarea unei Declaratii Comune elaborate de toate partidele comuniste de la putere in care se afirma unitatea lagarului socialist, adica monolitismul. Tito refuza sa semneze declaratia si elaboreaza o alta in care insista pe egalitate, independenta partidelor si neamestecul in treburile lor interne. Dezacordurile intre partidele comuniste din URSS si China au devenit foarte mari si ruptura este facuta publica la Congresul al XXII-lea al PCUS din 1961. De aici inainte va exista si o 'cale chineza' catre socialism.

China pana la acest moment s-a inspirat in mare masura din modelul stalinist. Ea a adoptat un plan cincinal, a nationalizat intreprinderile, a colectivizat pamanturile. in anul 1953 considerand opera de reconstructie incheiata liderii comunisti chinezi au decis sa treaca la o noua etapa de dezvoltare si abandoneaza modelul sovietic. La initiativa lui Mao Zedong a fost lansata o noua strategie 'Marele salt inainte' pentru 'a ajunge din urma Anglia in cincisprezece ani'. Initial se parea ca strategia va da roade dar criza economica din anii 1959 si 1961 a facut ca esecul sa fie total. Acest esec a 'marelui salt inainte' a scos la rampa contradictiile latente din sanul conducerii partidului comunist chinez. Desi Mao a trebuit sa-si faca 'autocritica' in fata partidului cu privire la 'marele salt inainte' el nu si-a pierdut influenta si rolul decisiv in conducerea partidului. in luna mai 1963 a lansat o campanie pentru a 'ridica' spiritul revolutionar si a combate revizionismul in sanul partidului.

In continuarea 'miscarii de educatie socialista' Mao a lansat, in octombrie 1965 revolutia culturala. Aceasta a fost pe punctul de a arunca China in plina anarhie datorita luptei deschise intre adeptii lui Mao si revizionisti. Victoria lui Mao a fost marcata de eliminarea din partid al adversarului cel mai puternic a lui Mao, Lin Shaogi.

Dezvoltarea economica si sociala a tarilor comuniste in a doua jumatate a anilor '50 si inceputul anilor '60 a fost inegala desi au promovat majoritatea cam aceeasi politica economica. Una din explicatii a fost si ajutorul preferential al sovieticilor pentru unele tari fratesti. Iata, de exemplu, vanzarile de petrol sovietic subventionat au protejat economia cehoslovaca pentru un lung rastimp de impactul escaladarii preturilor mondiale la energie. in industrie s-a promovat in continuare, dezvoltarea ramurilor asa zise 'grele'. in agricultura partidele comuniste nu s-au dezis de metoda cooperativizarii compacte a agriculturii. Catre inceputul anilor '60 conducatorii tarilor est europene, cu exceptia Poloniei, au declarat ca in tarile lor agricultura a fost pusa pe baze socialiste. in virtutea faptului ca atat in industrie cat si in agricultura pozitiile dominante erau ocupate de sectoarele de stat, liderii comunisti au afirmat ca au incheiat, in tarile lor, construirea bazelor socialismului.

Pornind de la aceste afirmatii la Congresul al XXII-lea al PCUS liderii sovietici au declarat ca este posibila trecerea concomitenta a statelor est-europene la comunism. Aceasta teza a fost sustinuta de majoritatea partidelor comuniste est-europene. T. Jivkov, de exemplu, declara ca Bulgaria 'la rascrucea anilor '70-'80 va incepe trecerea treptata spre comunism'. Conducatorii cehoslovaci au afirmat ca 'generatia noastra va trai in comunism'. Liderii altor partide au fost mai rezervati in ceea ce priveste posibilitatea aplicarii principiului comunist 'De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa necesitati'. Era evident inca de la inceputul anilor '60 ca metodele comuniste de gestionare a economiei vor pune piedici serioase in dezvoltarea ei.

Iugoslavia a inteles ca este necesara o reforma economica insa ea n-a fost dusa pana la capat. Totusi in anul 1965 o serie de masuri au fost luate si ele au fost benefice pe termen scurt. Statul n-a mai acordat bani intreprinderilor aflate in dificultate. Bancile au devenit independente si Republicile au captat o mai mare autonomie in gestiunea economica, dar acest lucru n-a condus la eliminarea disproportiilor de dezoltare dintre ele.

Dificultatile economiei poloneze din anii '60 au declansat o serie de greve si demonstratii de strada. A fost demis din postul de conducator al partidului W. Gomulka gasit vinovat si a fost ales, in decembrie 1970, E. Gereg.

Ungaria a incercat si ea sa ia o serie de masuri care sa conduca la o revigorare economica. Cea mai importanta a fost cea prin care o parte din functiile indeplinite de ministere au fost cedate intreprinderilor insa fara sa fie afectata planificarea centralizata.

Economia romaneasca a cunoscut un ritm impresionant de dezvoltare in aceasta perioada. Apar ramuri industriale noi si se consolideaza cele vechi. insa ea a continuat sa fie subminata de 'traditionalul calcai al lui Ahile'- slaba productivitate agricola. 'Victoria' totala a colectivizarii din primavara anului 1962 - desi a fost considerata un real succes de partid - n-a facut decat sa agraveze problema economica intrucat fermele colective erau notorii pentru eficienta si productivitatea scazuta in raport cu cele particulare.

Cu toate ca si in Romania au existat greve ocazionale, in probleme muncitoresti de rutina acestea nu au catalizat genul de alianta intre muncitori si 'inteligente' care sa preseze spre reforme social politice ca in Polonia sau in Cehoslovacia. 'Inteligentei' romanesti i-a lipsit aura de constiinta a natiunii pe care o posedasera intelectualitatea maghiara si cea poloneza sau cehoslovaca, ea ramanand destul de departe de suferintele muncitorilor si taranilor.

Conform asteptarilor, Nicolae Ceausescu i-a succedat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la carma partidului dupa decesul acestuia din urma la 19 martie 1965 datorata unui cancer pulmonar. Aceasta a continuat linia politica a predecesorului sau care il definisera drept un 'national-comunist', industrializare rapida, insotita de o autonomie in politica externa. 'Urmarind o politica externa autonoma, Ceausescu a reusit nu numai sa ofere Occidentului prilejul sa exploateze o bresa aparenta in blocul comunist, dar sa si stimuleze antipatia poporului fata de stapanul sovietic. Romania a fost prima tara din blocul rasaritean care nu a rupt relatiile diplomatice cu Israelul dupa 'razboiul de 6 zile' asa cum a dictat Moscova.

Desi beneficiar al mostenirii raposatului sau mentor, Ceausescu s-a distantat de nimbul lui Gehorghe Gheorghiu-Dej prin denuntarea crimelor si abuzurilor savarsite de securitate in timpul conducerii sale. in acelasi timp romanii incepusera sa se bucure de o imbunatatire a nivelului de trai, pe care a simtit-o, cu exceptia Albaniei, intreaga Europa Rasariteana la inceputul anilor '70.

Politica externa a Romaniei in anii '60 si '70, sub Nicolae Ceausescu a dovedit o continuitate care a lipsit in politica interna. in politica externa N.Ceausescu a dovedit aceeasi indemanare si ingeniozitate pe care le-au dovedit Gheorghiu-Dej insa in politica interna a dovedit opusul acestei atitudini, devenind tiranic si insensibil la nevoile populatiei.

Viciile sistemului economic centralizat au iesit in evidenta mai mult in Cehoslovacia, tara industrializata, unde stagnarea era evidenta. Nevoia de reforme a fost inteleasa si de o parte a conducerii partidului comunist care a reusit sa-l inlature din varful ierarhiei pe A. Novotny, in ianuarie 1968. Lider al P.C.Cehoslovac a devenit A.Dubcek, activist vechi dar cu idei reformatoare, care a dorit sa construiasca un 'socialism cu fata umana'. Au fost inlaturate cenzura si si-au reluat activitatea o serie de partide printre care si P.Social-Democrat. In aprilie 1968 conducerea PCC a elaborat un plan care propunea un nou model de societate pentru Cehoslovacia. Moscova si-a exprimat dezacordul si a devenit alarmata doar in vara anului 1968 cand intelectualii cehoslovaci au dat la 27 iunie 1968 declaratia 'De doua mii de cuvinte'.

La 3 august liderul sovietic Leonid Brejnev a avertizat ca 'nu putem ramane indiferenti fata de soarta socialismului intr-o alta tara'. La mijlocul lunii iulie a avut loc o consfatuire a cinci state membre ale O.T.Varsovia la care Romania nu a participat care au cerut cehoslovacilor sa restabileasca cenzura, sa dizolve organizatiile necomuniste si sa initieze o ofensiva impotriva fortelor antisocialiste. Conducerea cehoslovaca a respins aceste cereri considerandu-le un amestec in treburile interne si a declarat ca P.C.C nu va reveni la modelul birocratico-politienesc de conducere.

Sovieticii au 'gasit' cinci membri din conducerea P.C.C care au 'expediat' o scrisoare prin care acestea cereau ajutorul 'fratesc' si restabilirea 'ordinii socialiste'. in noaptea de 21 august 1968 trupele Tratatului de la Varsovia - mai putin cele romanesti - au invadat Cehoslovacia. Au fost arestati conducatorii cehoslovaci si expediati la Moscova unde au fost supusi la presiuni pentru a      schimba cursul evenimentelor.

Zdrobiti psihologic si incapabili de a mai gasi o solutie de a se iesi din dezastrul creat prin ocuparea tarii, Dubcek si tovarasii lui au cedat presiunilor sovietice. Invazia a declansat o furtuna de proteste in lumea libera inclusiv din partea partidelor comuniste.

In blocul sovietic Romania a adoptat o atitudine si pozitie curajoasa care a starnit entuziasmul Occidentului. Nicolae Ceausescu a criticat vehement invazia si a cerut retragerea trupelor invadatoare. Folosindu-se de prezenta masiva a trupelor sovietice de ocupatie, adversarii reformelor au trecut la ofensiva in aprilie 1969. A. Dubcek a fost destituit din functie si inlocuit cu Gustav Husak. Acesta a insistat ca hotararile Congresului al XIV-lea al partidului sa fie calificate ca ilegale iar agresiunea sovietica drept 'ajutor internationalist'.