Teroarea Istoriei - Lucian Blaga, Luntrea lui Caron

Lucian Blaga, Luntrea lui Caron

Teroarea Istoriei

" In toiul noptii, soneria, batai, zguduiri insistente la intrare. Groaza, nimeni n-are curajul sa se apropie. Strigate: deschideti ! In sfarsit, careva isi ia inima in dinti. Se intoarce usurat : nu va speriati, sunt hotii. "

Plan al ideilor urmarite:

► Istoria ca haos

► Imperiul intunericului

► Apusul lumii      

Relatia dintre social si literar nu este numai o intrepatrundere intre evenimente, ci si una intre structuri. Sa nu ne lasam inselati caci nu e nici o imitatie, dar, dupa cum subliniaza Nicolae Manolescu, e vorba de o analogie profunda. Altfel spus, realismul (socialul) se opreste la jumatatea drumului.

Ceea ce voi urmari in aceasta lucrare vor fi atat ipostazele cat si efectele acestei linii istorice.

Epoca fundal a romanului, nu e alta decat cea a dictaturii comuniste in Romania, o perioada care , dupa cum bine stim, a aruncat lumea intr-un haos, intr-un intuneric atat interior cat si exterior, oferind astfel un puternic sentiment de apocalipsa.

Haosul despre care am amintit e evidentiat cel mai bine in primul capitol al romanului. Aici putem observa repetitia termenului, tocmai pentru a evidentia acel mediu tulbure unde se dezlantuie fortele intunecate.Pentru a putea urmari mai bine, consider necesara definitia termenului haos.[2]

Tot aici in primul capitol al romanului, ne completam definitia cu termenii: panica, refugiere, frica.

Starea aceasta de dezordine, de confuzie, de panica ce tot creste , e rezultatul starii de asediu, adica, a bombardamentelor aeriene, a palpabilei efemeritati existentiale.

Ca urmare, intoarcerea la Capalna trebuie inteleasa ca refugiu, iar aceasta adapostire trebuie inteleasa la randul ei ca avand prim scop salvarea vietii.

Dezlantuirea istoriei nivelatoare ( intr-un sens crud si exterminator) ofera calatoriei salvatoare un puternic accent de bilet numai dus, iar intoarcerea e pusa sub semnul intrebarii.

Consider episodul retragerii pe deal la cabana ( tot primul capitol) sugestiv pentru a descrie babilonia care se instaureaza, nu doar fiindca e vorba despre un dictat de panica si frica, ci si de oximoroanele prezente aici: lumina (ca speranta) trebuie stinsa pentru a nu fi observati, somn cu purici. Altfel spus, haosul se instaureaza si la nivelul deciziilor cat si la nivelul organicului.

Se incearca totusi o ameliorare, printr-o iluzie, a acestei debandade, prin observarea

lumii in care s-au reintors, o lume preistorica, arhaica, a ciobaniei, o lume a copilariei perfecte, o lume compensatorie, dar si antagonica lumii haotice; insa, pe parcursul romanului, vom putea obserava anihilarea acestor iluzii. Altfel spus, chiar opera "Arca lui Noe", o opera-arca ce incearca salvarea unor embleme ale lumii arhaice, sfarseste nu pe muntele Ararat, ci in crima si munca fortata la canal.

Solutiile iesirii din haos, din social, sunt sugerate de Axente Creanga: poezia- brod, cantec, moarte, dar aceste solutii sunt pur individuale si subiective, prin urmare, diferite in fiecare om.

Desi dictatura inseamna puterea ordinii intr-o singura mana, anarhia e cu atat mai mare, un ironic oximoron spus altfel.

Metafora intunericului apare in roman cu perechea sa corelativa-noapte, iar termenul de noapte ne permite asocierile cu haosul, infernul, pamantul si chiar moartea.

Reluand ideea spunem ca haosul e amplificat de intuneric ( atat la nivel interior cat si la nivel exterior).

Intunericul, la nivel interior, se soldeaza cu o cautare a unui echilibru, devastat de intunericul exterior.Datorita regimului care estompeaza brutal creativitatea, pana la un punct culminant al interzicerii lucrarilor originale sub motivul ca ar fi unelte ale tradatorilor, pana si imaginatia poetului ( sursa creativitatii ) devine sterila, urmand destul de repede drumul stingerii.

Acesta obscuritate se extinde si la nivelul organicului, oferindu-i astfel poetului un

trup cu " circulatia sangelui compromisa". Cele doua situatii prezentate mai sus, devin principalele motive pentru Axente de a cauta o lumina compensatorie ( Ana Rares ).

Dupa cum bine stim, intunericul ( mai ales sub forma de noapte ) configureaza un camp al fapturilor mitice negative, iar acestea sunt puse in corelatie cu regimul. Astfel, avem o ironica, dar semnificativa colectivizare pana si a "dracilor", executorii de ordine ai regimului sunt vazuti ca monstri-dar cu o infatisare omeneasca- si chiar regimul pare un varcolac ce ar putea sa fure soarele si izvoarele lumii ( atat originile individuale cat si cele istorice).

Ridicarile asa zisilor tradatori au loc indeosebi noaptea, deoarece, acesti monstri sunt protejati de intunecime, dar, mai ales, fiindca astfel se creea o tortura psihologica.[3]

Episodul noptii valpurgice de la brodnici comporta un aspect de suprafata cu o puternica tenta de Bram Stoker, iar celalalt aspect ar fi efectul noptii asupra celor invaluiti de ea: personajele se lasa prinse intr-un joc si dans dionisiac, au loc scene puse sub semnul misterului.

Sferei semantice intuneric-noapte mai adaugam si termenul de umbra/ umbre, chiar daca umbra apare la interferenta luminii cu cea a intunericului , deoarece, nu putem sa nu observam pozitia acesteia de pre-intuneric.

Astfel, putem observa degradarea statutului de om-fiinta la cea de "umbre de oameni"[4], fie din cauza regimului si a terorii acestuia, fie, din cauza imbatranirii, datorata tot regimului, adica, a unor ani furati din viata.

Luntrea lui Caron ( facand referire aici la celebrele legende ) face legatura intre lumea vie si taramul umbrelor.

Altfel spus, datorita sistemului totalitar, acest taram al umbrelor tinde sa devina egal cu lumea vie, chiar incercand sa ii ia locul.[5] Aceasta puternica inaintare a beznei (care nu ofera alternative decat pentru retragere), confera personajelor o realizare a acutei efemeritati a vietii si totodata, o constientizare a neputintei lor in fata acestui val de instaurare a intunericului.

Aceasta incapacitate se poate exemplifica prin sclavagismul " din tara tenebrelor", o robie aflata in comparatie cu cea egipteana de a ridica piramide, ambele fiind la fel de necrutatoare. Singura diferenta e rezultatul acestor trude ucigatoare: piramida si canalul.

Iesirea din aceasta captivitate a fortelor intunericului este sugerata de actul ultim al lui Leonte Patrascu, si anume, sinuciderea.

Dupa cum reiese din opera lui Leonte, "Minciunile lui Dumnezeu", chiar si hotararea omului sta la cumpana alegerii intre intuneric si lumina, continuand prin a evidentia rolul salvator al Scolii Ardelene, cei care au incercat sa ridice in lumina un " masiv de munti cufundat in tenebre"[7] pentru a recupera istoria sufocata si subjugata " monstrilor si varcolacilor."

Ipostazele negative ale istoriei ca perioada haotica, intunecata, primeste si valente de apocalips. Consider ca aceasta analiza trebuie sa porneasca de la acele imagini de inspiratie biblica, deoarece, acestea sunt punctul forte in ideea urmarita. In primul rand, putem regasi tema exodului, concretizata in roman prin intoarcerea la Capalna, ambele imagini prezentand o incercare de a fugi din calea unui dictat ucigas, un dictat in care omul ca fiinta nu e recunoscut decat ca numar si norma.

A doua imagine de inspiratie biblica ar fi potopul, imagine sugerata in roman prin Arca lui Noe si prin inaintarea intunericului ( imagini comentate in paginile anterioare).

Regasim chiar si o imagine a infernului, populata de monstri si draci, condusi fiind de filozofia lui Marx si Engels, altfel spus, un univers care doreste stingerea constiintelor proprii.

Istoria primeste valente de Antichrist, devenind o lama care niveleaza brutal si sangeros ( cei care se ridicau sa-si apere drepturile erau readusi la nivelul celor care nici nu stiau ca le au, sau erau condusi de frica), incetand sa lucreze cu idei ci " ea lucra numai cu dube."[8]

Acest amurg al lumii este resimtit de personaje, fiind afectate atat interior cat si exterior, astfel incat se creeaza o imagine a istoriei ca moara, intre pietrele careia se macina nu numai istoria insasi ci si sufletele, constiintele, o moara alimentata neincetat de puternicul sentiment al unei lumi aflate in descompunere, o lume aflata in cadere.

Regimul va avea grija ca cetatenii sa fie robi, interzicandu-le orice alta ocupatie aflata in afara acestei sfere, creand astfel o iarna apocaliptica. Aceasta iarna e resimtita de Axente nu numai ca sterilitate creatoare, ci si ca un drum inevitabil spre moarte: drama Arca lui Noe va genera repercusiuni fatale asupra taranilor care i-au servit drept model.

Prin urmare, moartea devine un lucru aflat la ordinea zilei, fiind resimtita ca o eliberare[9], dar, nu inainte de a trece printr-o criza existentiala, simtindu-se apasat, claustrat si marginalizat.

Avem de a face cu un timp unic, al marilor bezne, timp in care religia nu mai este perceputa la nivelul ei salvator, iar oamenii au un puternic sentiment ca "ar fi fost mai bine sa nu se fi nascut niciodata"[10], deschizandu-se disputa religie sau nebunie.

Cei care isi pastrasera sangele rece, trebuiau sa se faca "luntre si punte pentru a supravietui."[11]

Lumea exterioara e prezentata ca o vale a plangerii, asemanatoare cu cea a lui Schopenhauer dar mult mai cruda, un timp aflat la o cotitura fundamentala si o lume in asteptarea Judecatii de Apoi.

Aceasta lume si-a cultivat prea de timpuriu cruzimea, a tinut-o mocnind ca focul, dar nu a realizat ca se lasa mistuita, incercand totusi sa-si disimuluze aplecarile spre sminteala.

Personajele acestei lumi isi desfasoara splendida capacitate de seductie, cu toate ca se scufunda treptat in abisul personalitatii ei perfide, luand-o pe panta intunecata a crimei. Astfel, odata trecut pragul care ii despartea de nebunie, au pasit pe drumul funest al raului devenit rutina, devenit religie. Singurul lucru care ii mai ramane de facut eroului e doar retragerea in sine, ca urmare a esecului colaborarii cu sistemul.

Cocluzionand, am putea spune ca singura sansa de " supravietuire" in urma unei astfel de apocalipse, ar fi prin doua cai: prin urmasi (reproducerea) si prin opera (creatie). In cazul de fata avem sansa de a le putea studia pe ambele.

Teroarea istoriei a dat nastere unor creatii unice, pe care, din pacate, le analizam azi doar ca pe fictiuni, deoarece sentimentul adevaratei opresiuni, cel putin eu, nu am trait-o.

Bibliografie

Balu, Ion, Viata lui Lucian Blaga, editura Fundatia Culturala Libra, volumul IV, Bucuresti,

1999 , p. 5-189.

Blaga, Lucian, Luntrea lui Caron, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990

Florescu , Nicolae, Intoarcerea proscrisilor. Reevaluari critice ale literaturii exilului, editura

Jurnalul Literar, 1998, p. 11-30 .

Manolescu , Nicolae, Arca lui Noe.Eseu despre romanul romanesc,       editura 100+1 Gramar,

Bucuresti, 1998, p. 7- 54

Muthu , Mircea, Lucian Blaga, dimensiuni rasaritene, editura Paralela 45, Pitesti, 2000,

p. 74-78.

Spiridon , Vasile, Din Arca in luntre, in "Convorbiri literare", nr. 4, aprilie 2005, p. 70-72

Zagaevschi Cornelius Lolita, Functii metaforice in Luntrea lui Caron de Lucian Blaga, Clusium, 2005, p. 178-322.