Patrimoniul culturii si civilizatiei romane

Patrimoniul culturii si civilizatiei romane.

In evolutia istorica a Romei antice dezvoltarea economica si social-politica a conditionat si favorizat un spatiu amplu de afirmare a culturii si civilizatiei romane. Initial, creatiile culturale ale Romei au fost sub influenta cetatilor grecesti si mai ales a civilizatiei etrusce. Ulterior, romanii imprima un caracter pragmatic activitatii lor creatoare, ceea ce confera originalitatea specifica valorilor culturale din spatiul antichitatii romane.

Roma antica ridica pe o treapta superioara integrarea culturala pe care traditia elenismului o realizase in spatiul Marii Mediterane. Comparativ cu grecii, romanii sunt mai putin preocupati de aspectele teoretice si speculative ale creatiei spirituale, pentru ei prevalenta este dimensiunea practica, aspectul tehnologic al creatiei, care a imprimat civilizatiei romane un grad ridicat de eficienta.

Toti istoricii evidentiaza, in primul rand, contributia romanilor in ceea ce priveste tehnica constructiilor, vocatia de constructori a fost definitorie civilizatiei romane. Romanii au inventat diverse tipuri de constructii, in special, edificii publice, panteonul, amfiteatrul, arcul de triumf, poduri, apeducte, coloane votive ornate, termele cu incalzire, locuinte tip vila, etc., toate integrate in planul sistematizat al oraselor sau taberelor militare (castre) romane. De pilda, tehnica boltei in constructii, preluata de la etrusci, a fost perfectionata de constructorii romani in realizarea unor arcuri de pod cu deschideri de peste 30 m intre pilonii de sustinere sau in realizarea scarilor spiralate din interiorul coloanelor si turnurilor de aparare. De asemenea, tehnica de realizare a apeductelor, desi exista in civilizatia asiro-babiloniana si la greci, romanii au generalizat-o, asigurand, totodata, prin folosirea conductelor subterane din teracota si plumb, un coeficient sporit de securitate si salubritate in consumul apei potabile.

Tehnica constructiilor romane si-a dovedit eficienta prin ingeniozitatea procedeelor si materialelor de constructie utilizate, mai ales a compozitiei mortarului si caramizilor folosite in constructia palatelor, podurilor, etc. Din motive de ordin militar, Roma antica a realizat un sistem vast de drumuri si sosele, de multe zeci de mii de Km, inclusiv in zonele muntoase unde erau amenajate cu tunele si viaducte. Mai putin s-au impus romanii in constructia canalelor necesare realizarii irigatiilor in agricultura.

In ceea ce priveste prelucrarea metalelor si a textilelor, progresele tehnice ale romanilor au ramas tributare civilizatiei elenistice. Astfel, diverse mecanisme (surubul lui Arhimede, roata hidraulica, diverse pompe, principiul scripetilor, s.a.) au fost raspandite mult mai tarziu. Geniul roman si-a gasit originalitatea in aplicatiile tehnice legate de folosirea unor unelte de lucru (fierastrau, rindea, dalta, foarfece, burghiuri, etc.) precum si in fabricarea sticlei (oglinzi, ferestre), lumanarilor de ceara cu fibra vegetala, a cartilor cu foi de papirus sau pergament (tip codex) si a altor obiecte de uz casnic.

*

In sfera cunoasterii stiintifice, sistemul roman de invatamant acorda o pondere redusa disciplinelor stiintifice, cu exceptia studiului astronomiei si al medicinii unde romanii au invatat din experienta grecilor. Matematica aplicata, mai ales topografia, s-a bucurat de pretuire, in special in timpul lui Traian, caruia ii placea sa fie insotit de matematicieni, astronomi si astrologi. Lucrarile cu caracter enciclopedic, de asemenea, intrau in sfera de interes a romanilor, precum "Istoria Naturala" a lui Plinus cel Batran, descrierile si hartile geografice executate de Cezar si Agrippa sau de renumitul geograf grec Ptolemeu.

Dupa o lunga perioada de medicina rudimentara, bazata pe empirism, incepand cu secolul al II i.Hr., Roma intra in contact cu medicina greaca, adoptand si zeul medicinii lor (Asclepios, devenit la romani Aesculap). Dupa cum se stie, Iulius Cezar a promulgat o lege prin care medicilor greci li se acorda cetatenia romana iar mai tarziu imparatul Octavianus infiinteaza o scoala de medicina la Roma cu profesori greci. La Roma s-a bucurat de un renume deosebit Celsus (sec.I d.Hr.) care a scris un tratat "Despre medicina", fara sa fie medic de profesie. Mai tarziu medicul grec Galenos din Pergam, chemat de imparatul Marcus Aurelius la Roma, a descris cu precizie simptomele diversele boli, a stabilit cele trei grupe sanguine si mijloacele terapeutice, efectueaza in tehnica chirurgicala -operatia de cataracta. De asemenea, a scris lucrari de anatomie, fiziologie, igiena si farmacologie, studiate in Europa multe secole mai tarziu.

*

Domeniul reprezentativ in care s-a exprimat originalitatea creatiei culturale din Roma antica este legat de gandirea politico-juridica a romanilor ce dadea raspunsuri adecvate experientei lor de soldati, negustori sau simpli calatori in spatiul vast al Imperiului Roman. Devenirea istorica a Romei de la statutul de mica cetate la cel de metropola imperiala reflecta pe plan cultural intreaga viata social-politica, creatia spirituala si artistica cunoscute de-a lungul a peste un mileniu de existenta.

Expansiunea militara in bazinul Mediteranei determina nu numai imbogatirea societatii romane sub aspect economic, dar Roma metropolitana atrage din toate colturile imperiului diversi invatati, mai ales din marile centre culturale ale elenismului. Desi, influentati de gandirea greaca multe secole, romanii n-au ramas totusi in umbra culturala a grecilor, ci ei au dezvoltat o civilizatie paralela, a carei amprenta de originalitate rezida in eclectismul ei structural si in liberalismul pe care invingatorii si-l asumau in a transmite si a asimila valori in contact cu alte stiluri de cultura si civilizatie.

Caracteristica creatiei spirituale la romani este marcata de dimensiunea orientarii spre aspectele realitatii si activitatii practice, ale organizarii social-politice si administrative eficiente. Politica romana de cuceriri teritoriale presupunea buni strategi militari, organizatori si administrativi, juristi competenti si tehnicieni finantisti precum si oameni politici cunoscatori ai traditiilor istorice animati de respectarea valorilor morale, al datoriei si devotamentului fata de interesele Romei.

Scriitorii latini, indiferent de domeniul creatiei literare si-au gasit izvorul de inspiratie in modelele grecesti care s-au impus, sub aspect cultural, chiar in opera clasicilor literaturii latine: Horatiu, Virgiliu, Ovidiu, s.a.

Literatura latina a cunoscut o inflorire deosebita in perioada Romei imperiale, cand scriitorii erau angajati in sustinerea unei propagande eficiente incepand cu reformele politice initiate de Octavian Augustus. Reprezentantii de seama ai literaturii clasice romane din perioada imperiala au fost:

1. Quintus Horatiu Flaccus (64-8 i.H.) a scris mai ales satire la adresa viciilor contemporanilor sai, dar si lucrari cu caracter moralizator. Cea mai valoroasa creatie din opera sa o reprezinta odele inspirate din poeziile lui Pindar, Anacreon si Sappho - clasicii literaturii grecesti. Horatiu cauta forma cea mai adecvata de exprimare lirica capabila sa cucereasca sensibilitatea, ratiunea, gustul estetic si comportamentul moral al oamenilor, fiind considerat, pe buna dreptate, un pionier al clasicismului latin.

2. Publius Vergilius Maro (70-19 i.H.) ridicat din mediul rural la inalta demnitate a functiei de poet, cunoscand grozaviile razboaielor civile isi pune intreaga opera in slujba regenerarii morale, religioase si sociale a oamenilor. Dupa modelul homeric, Vergilius realizeaza in spatiul cultural al latinitatii epopeea legendarului intemeietor al poporului roman "Eneida". De asemenea, in cele 10 elegii "Bucolicele", Vergilius evoca privelisti naturale, amurguri, gratii, create pentru glorificarea Romei in care este zeificata personalitatea lui Augustus. De asemenea, in poemul "Georgicele" poetul trateaza, in mod didactic practicile taranului roman in agricultura, zootehnie, pomicultura si apicultura, preamarind politica agrara de restaurare a micii proprietati.

3. Publius Ovidius Naso (42 i.H.-17 d.H.) a scris o opera vasta structurata in trei etape, corespunzator tematicei diferite abordate de poet. Primele creatii sunt elegii inchinate iubirii (Amoruri), a doua etapa a creatiei valorifica tezaurul de mituri, legende credinte si obiceiuri ale romanilor, legate de sarbatorile cuprinse in calendarul anual ("Fastele"), iar din miturile si legendele romane scrie "Metamorfozele", considerata una din marile creatii literare ale antichitatii, unde infatiseaza istoria lumii pana la Iulius Cezar. Ultima perioada a creatiei este legata de exilul lui Ovidiu la Tomis, unde apare sentimentul de durere al instrainarii poetului ("Tristele", "Ponticele"). Lirica lui Ovidiu atinge un nivel artistic superior influentand creatiile culturale europene de mai tarziu.

Latinitatea pe plan cultural a fost reprezentata cu opere valoroase in domeniul istoriei:

1. Cato (232-149 i.H.) in scrierile lui istorice sustine idealul politic al vechii Rome, definit prin virtutile romanilor care si-au castigat drepturile gratiei solidaritatii lor colective si nu actiunii providentiale specifica conceptiei grecilor;

2. Polibius (205-125 i.H.) a scris o "Istorie universala" fiind considerat teoreticianul sistemului constitutional specific statului roman. Polibius aduce clarificari si nuantari adecvate referitoare la mecanismul regimului democratic, realizand o analiza sistematizata mai coerenta decat ganditorii din Grecia antica (Herodot, Platon si Aristotel).

3. Iulius Caezar (102-44 i.H.) personalitate politica si militara cu preocupari multiple in sfera creatiei literare, dar si in calitate de memoralist asupra razboaielor din epoca sa. Cea mai semnificativa este lucrarea "Razboiul galic" unde relateaza, cu luciditate si cu eleganta simplitatii, informatii esentiale despre institutiile, modul de viata, obiceiuri specifice galilor si altor neamuri germanice.

4. Titus Livius (59- 17 i.H.) apreciat si stimat de imparatul Octavian August pentru monumentala sa lucrare despre istoria Romei, intitulata "De la intemeierea Romei" (cuprindea 142 de carti din care s-au pastrat 55). Incercand sa scrie o epopee a poporului roman sub forma analelor, Titus Livius utilizeaza toate sursele veridice sau legendare fara discernamant critic, glorifica popoarele care au avut fericirea sa fie cucerite de romani. Dominat de spiritul sau traditionalist de a supralicita "virtutile" romane, considerat istoricul "oficial" al Romei, in prezent opera lui se impune mai ales ca o proza latina de valoare.

5. C. Sallustius Crispus (85-35 i.H.) considerat un reformator al istoriografiei latine fiind influentat de conceptia istoricului grec Tucidide.

6. P. Cornelius Tacitus (55-120 d.H.) prezinta din surse oficiale si arhive diverse informatii despre institutiile si oamenii din vremea lui. Istoriile si Analele scrise de Tacit sunt dominate de conceptia stoica de a contrapune decaderea societatii din epoca Imperiului Roman cu maretia vechilor institutii din Roma.

7. C. Suetonius Tranquillus (75 - 16o d.H.) apartine mai ales istoriei literaturii prin lucrare sa "Despre oamenii ilustrii", iar lucrarea "Vietile celor 12 cezari" desi nu are o conceptie valida despre istorie ofera diverse informatii (anecdote si de amanunt), inlaturand voalul aurei imperiale de pe chipul cezarilor analizati. Istoricul reuseste sa le redea o infatisare mai omeneasca, comparativ cu alti predecesori ai sai.

Gandirea filosofica romana este departe de valoarea si nivelul teoretic al filosofiei grecesti, romanii concentrandu-se mai ales asupra aspectelor culturale de ordin politic, juridic si administrativ. Filosofia romana a fost influentata, in special, de marile curente ale elenismului - stoicismul si epicureismul - fiind reprezentata de urmatorii ganditori:

1. Seneca (4 i.H.-65 d.H.) manifesta preocupare, in spiritul eticismului stoic, pentru structurarea unei doctrine morale cu valente practice in procesul de educatie si autoeducatie a omului, cuprinse in "Scrisori catre Lucilius" sau in tratatele lui despre fericire, binefacere etc. Traind intr-o epoca de profunde convulsii pe plan social si ideologic, Seneca militeaza pentru un ideal moral de viata care sa inlature violenta, cruzimea, egoismul si coruptia. Seneca face elogiul iubirii, dreptatii si egalitatii intre oameni, dimensiunea etica a filosofiei lui a exercitat o influenta deosebita in zorii raspandirii crestinismului in Imperiul Roman.

Unii istorici au emis ipoteza existentei unei corespondente dintre Seneca si apostolul Pavel, ceea ce evidentiaza multiplele similitudini dintre filosofia morala a stoicilor si morala propovaduita de doctrinarii crestinismului.

2. Marcus Aurelius (121-180 d.H.) s-a dovedit a fi un adept riguros al moralei stoicismului, reflectata in lucrarea sa "Catre mine insumi", sublinia nevoia autoperfectionarii morale a omului, a fortei sufletesti de a invinge nevoile si greutatile, vietii aspect evidentiat intr-un studiu amplu de marele istoric roman Vasile Parvan, admirator fidel al imparatului si filosofului roman.

3. Titus Lucretius Carus (96-55 i.H.) se inscrie prin opera sa, "Despre natura lucrurilor" in sfera epicureismului, curent filosofic agreat de lumea romana, realizand din perspectiva materialist atomista o explicatie doctrinara asupra lumii, inclusiv morala, gaseste in conceptia acestui ganditor o determinare materiala si concreta a vietii sociale.

4. Marcus Tullius Cicero (106-43 i.H.) reprezinta o personalitate multilaterala in spatiul culturii romane, un erudit care prin opera sa a difuzat si a facut accesibila gandirea filosofiei antice grecesti, gratie limbii literare latine pe care a dezvoltat-o marele ganditor roman. Desi, marcata de eclectism, opera lui Cicero abordeaza diverse probleme de politica, filosofie, drept, retorica, inclusiv o vasta corespondenta, redactata intr-un stil elegant si cu claritate logica, a cunoscut o larga raspandire in cercurile intelectuale ale Europei medievale pana in epoca Renasterii. Unii istorici (Th. Mommsen, N. Iorga, s.a.) califica stilistica oratoriei lui Cicero ca apartinand unui snob, evident un punct de vedere respins cu justete de alti istorici latinisti, care au vazut in marele orator si om de stat roman, capacitatea acestuia de a descrie intr-un mod expresiv faptele relatate.

In spiritul traditiei romane, de a asigura un statut juridic cetatenilor in stat, Cicero este considerat in mod just parintele filosofiei dreptului, care a formulat idei valoroase privind natura juridica a drepturilor civice individuale si ale comunitatilor. In opera lui sunt formulate, de asemenea, principiile care trebuie sa guverneze Roma in calitatea ei de cetate universala, bazata pe existenta unei legi naturale care trebuie garantata constitutional si intreaga legislatie referitoare la drepturile cetatenesti, inclusiv a popoarelor cucerite. Se degaja din aceasta conceptie a ganditorului o idee cosmopolita despre statutul juridic si moral al fiecarui cetatean, in consens cu cesarismul imperial sustinut doctrinar pe plan politic de Cicero. Lucrarile lui de filosofie morala (Despre indatoriri, Despre prietenie, Despre supremul bine si supremul rau) sublinia ca fericirea trebuie legata de iubirea dintre oameni, considerata, totodata, temeiul pe care urmeaza sa se edifice autoritatea puterii. Cicero exprima credinta in nemurirea spiritului, in lucrarea "Despre natura zeilor", elaborata in cadrele stoicismului, convenabil gandirii practice a romanilor.

*

Sfera creatiilor artistice din tezaurul Romei antice evidentiaza unele particularitati comparativ cu alte stiluri culturale si tipuri de civilizatie din perioada antichitatii. Arta romana subsumeaza pe langa creatiile produse in spatiul italic si pe cele realizate in provinciile intrate sub dominatia romana din Europa, Africa de Nord, Asia Mica si Orientul Mijlociu.

In acest imens spatiu de civilizatie, pe plan artistic, expansiunea romana a contribuit la realizarea unui complex proces de asimilare reciproca, generat de interferenta spiritului civilizator al romanilor cu diversele stiluri culturale ale popoarelor cucerite. Arta romana isi releva originalitatea sa valorica in functie de dubla ipostaza a asimilarii reciproce pe plan cultural dintre cuceriti si cuceritori. In timp ce popoarele cucerite de romani asimilau spiritul civilizator al Romei diferentiat de traditiile lor culturale, arta romana s-a dovedit, adeseori, a reflecta amprenta diverselor stiluri artistice apartinand acestor popoare. Aceasta caracteristica a artei romane se regaseste in sinteza rezultata din contactul cu popoarele italice, in randul carora s-a impus contributia artei etrusce, in special in arhitectura si constructia templelor, a diverselor sculpturi ornamentale din bronz. De altfel, amprenta etrusca s-a perpetuat pana in secolul al II i.Hr., perioada de cand arta romana isi regaseste identitatea valorica a stilului sau propriu.

Cucerirea Greciei de catre romani (146 i.Hr.) determina ca influenta artistica a elenismului sa se exercite fie prin aducerea la Roma a diverselor opere de arta (sculpturi in marmura si bronz, basoreliefuri, tablouri, etc.), fie prin afluenta, benevola sau fortata, a unor artisti si mestesugari greci in marea metropola imperiala. Dupa cum se stie in mentalitatea romana, ocupatiile artistice erau considerate injositoare cetatenilor Romei, desi unii imparati romani si-au manifestat talentul in calitate de arhitecti, pictori, etc. Pe langa atelierele existente la Roma, artistii greci      lucrau in alte centre culturale ale imperiului (Alexandria, Pergam, Antiohia, s.a.) dupa modelele de sculptura, pictura si arhitectura existente in vechile centre culturale ale Greciei. Multe capodopere ale artei grecesti au fost salvate de disparitie prin copiile lor realizate in epoca romana (ex. Laocoon). Scoala artei grecesti a format gustul diletantilor romani pentru arta, realizand o simbioza unitara intre modelele grecesti si traditiile italice ale artei.

Centralizarea politica si administrativa a statului a facilitat caracterul relativ unitar al artei romane pe care o regasim in cele mai indepartate zone geografice ale Imperiului, din Orientul Mijlociu pana in Lusitania sau din Dacia Traiana pana la cataractele Nilului. Majoritatea istoricilor recunosc dimensiunea realista a artei romane, generata de spiritul pragmatic specific romanilor, lipsit de subtilitatile fanteziei imaginative si de semnificatia abstracta a simbolismului in arta. Aceasta dimensiune a artei romane se regaseste in preocuparea artistilor romani de a realiza sub aspect tehnic portrete (picturi, basoreliefuri) cat mai fidele cu modelul din realitate. De aceea, ca tematica si stil artistic, arta romana se integreaza ca parte componenta in prelungirea artei elenistice, reprezentand o imagine mozaicata de forme si stiluri eclectice de creatie artistica.

Reprezentativa pentru arta romana a fost arhitectura, similar elenismului, prin care romanii au reusit sa perfectioneze o gama larga de procedee si tehnici de constructie bazate pe utilizarea caramizilor arse si a mortarului (compozitie de nisip, pietris, var, tuf vulcanic) turnat in cofraje. Arhitectura romana si dimensiunea uriasa a constructiilor raspundeau unor necesitati utilitare: edificii pentru spectacole, basilici, terme, apeducte, poduri, etc. Astfel, podurile si renumitele apeducte romane impresioneaza si astazi tehnica ingineriei prin perfectiunea calculelor de rezistenta la presiunea apei. De pilda, podul peste Dunare construit din ordinul imparatului Traian avea cca. 900 m lungime cu piloni de piatra la      o distanta de 51 m. Totodata, in epoca imperiala Roma dispunea de 13 apeducte (cca. 430 Km) care asigurau orasului peste un milion de m³ de apa pe zi, considerat un indicator esential al standardului civilizatiei romane. De asemenea, arhitectura romana si-a impus maretia si gigantismul sau in realizarea diverselor amfiteatre in forma ovala sau eliptica construite la Roma, Verona, Nimes, Pola. Cel mai celebru amfiteatru este Coloseum din Roma cu dimensiunile de 186 m/150 m, inceput in timpul lui Vespasian (72 d.Hr.) si terminat in timpul lui Titus (80 d.H.), construit pe patru nivele, din care primele trei cu arcade sustinute pe pilastri si imbracat in travertin.

Alaturi de Coloseum se afla Panteonul din Roma ("templul tuturor zeilor") o capodopera a arhitecturii romane construit de Agrippa (27 i.Hr.), ulterior reconstruit de mai multe ori (Domitian si Hadrian), restaurat in forma actuala in timpul lui Septimius Severus si Caracalla si este bine conservat. Panteonul din Roma, diferit de templul grec, este un edificiu circular, precedat de un vestibul (pronaus) sustinut de 16 coloane, iar diametrul este egal cu inaltimea (43,4 m), avand peretii placati in marmura. Cupola semisferica are cinci randuri de ornamente concentrice iar in centrul cupolei un orificiu rotund deschis cu diametrul de 9 m ca singura sursa de lumina. Intregul edificiu realizeaza armonia, amploarea si solemnitatea spatiului cuprins sub cupola Panteonului.

Originalitatea arhitecturii romane o regasim si in monumentalitatea arcurilor de triumf, realizate incepand cu secolul I i.H., inaltate la intersectia unor strazi publice, modele arhitectonice preluate in epoca moderna in diverse orase. Arcurile de triumf cuprind una, doua sau trei deschideri de porti boltite, care au ornamente formate din coloane, basoreliefuri si statui. Deasupra arcului se afla un grup statuar sau un trofeu, iar pe frontonul lui sunt inscriptionate victoriile imparatului in cinstea caruia s-a inaltat edificiu respectiv. La Roma arcurile de triumf existente si astazi sunt cele inchinate imparatilor romani: Titus, Septimius Severus si Constantin, la care trebuie sa adaugam cele dedicate lui Traian (Beneventum) sau ale lui Augustus (Rimini, Aosta, Susa, etc.).

In suita realizarilor arhitecturi romane, de asemenea, se inscrie si constructia faimoaselor terme concepute nu numai ca bai publice luxoase, dar si ca spatii culturale (reuniuni, biblioteci, expozitii, etc.) si locuri de recreatie si de sport, edificate in timpul lui Agrippa, Caracalla si Diocletian. De pilda, termele construite in timpul lui Diocletian aveau capacitate de 3.000 de persoane si dimensiuni, unele de 376/361 m.

Sculptura s-a impus in arta romana, la inceput, sub influenta etrusca, din care s-au remarcat statuia din bronz "Oratorul" si busturile din bronz ale lui Brutus si Scipio Africanul. Ulterior, influenta elenismului si-a pus amprenta asupra caracteristicilor personale unice ale figurii personajului sculptat. Arta portretului in sculptura a fost preferinta romanilor deoarece in pictura nu s-au pastrat decat frescele din Pompei. Sculptura romana continua vechea traditie etrusca de a expune in casa mastile stramosilor executate cu realism din teracota, marmura sau piatra (specifice portretelor de pe sarcofagele etruscilor). In ultima perioada a Republicii romane si mai ales in epoca imperiala se constata o cerere foarte mare de portrete sculptate sau de a ridica busturi si statui unor personalitati vestite ale Romei, dupa exemplul traditiei grecesti. Influenta sculpturii grecesti a contribuit la dezvoltarea gustului romanilor de a-si impodobi forurile, pietele, templele, si vilele patricienilor din Roma si din alte orase ale Imperiului.(De pilda, Octavianus Augustus este reprezentat in peste 146 de busturi si statui, infatisand pe imparat intr-o postura de sobrietate autoritara si calma cu respectarea exacta a fizionomiei lui, caracteristica realizata magistral si pentru statuia ecvestra a lui Marcus Aureliu de pe Capitoliu.

Portretul realist realizat prin sculptura evidentia tipul ideal al romanului de om energic, disciplinat si masurat de vointa si stapanire de sine, aspect pe care-l gasim idealizat in busturile - portrete, incepand cu portretele imparatului Octavian. Comparativ cu Grecia, sculptura romana infatiseaza intr-o maniera de originalitate artistica portretele femeilor, utilizand diverse tehnici de realizare cat mai fidela a fizionomiei feminine.

Portretele si basoreliefurile romane, desi nu au fantezia imaginativa a grecilor, constituie o contributie semnificativa pe care Roma a adus-o artei. Basorelieful reprezentativ pentru perfectiunea realizarii sale artistice il reprezinta columna lui Traian, ridicata in anul 116 d.Hr., pe care sunt infatisate scene din cele doua razboaie purtate cu dacii, glorificandu-se victoria imparatului. Scenele de lupta sunt prezentate pentru prima data intr-o forma helicoidala continua unde Traian apare infatisat de 60 de ori asigurand intregii naratiuni o unitate a episoadelor infatisate, scoase in evidenta prin expunerea lor in aer liber. (Columna are 40 m inaltime si diametru 3,5 m, formata din 18 blocuri de marmura suprapuse desfasurate in spirala lunga de 200 m, in varful careia s-a aflat statuia imparatului Traian inlocuit in 1587 cu statuia Sf. Petru). Basorelieful intregii columne insumeaza circa 2500 figuri care prin ingeniozitatea realizarii lor artistice a incantat pe sculptorii Renasterii.

Un loc deosebit in arta romana revine picturii pastrata pe peretii unor case din Pompei si din Herculanum, unde picturile decoreaza peretii cu panouri de stuc colorate, imitand marmura. Pictura romana, in consens cu cea elenistica, evidentiaza preferinta pentru pictura de gen si pentru peisaj.

In perioada imperiala arta romana a inregistrat o amploare deosebita prin tehnica si arta mozaicului, in special in perioada Bizantului. Initial, mozaicurile romane erau aproape exclusiv alb-negru, ulterior ele vor fi policrome, fiind folosite la acoperirea peretilor, plafoanelor vilelor sau pavimentelor stradale. Remarcabile sunt mozaicurile realizate la Ravenna din sec.IV-V d.Hr. la care se adauga si unele realizari ale romanilor, in spatiul asa-ziselor arte minore, legate de prelucrarea obiectelor din metale si pietre pretioase si din sticla.

In concluzie, principalele caracteristici ale artei romane se refera la urmatoarele aspecte:

1. Arta romana s-a situat pe un loc secund in raport cu tehnicile ingineresti de constructie si arhitectura, dat fiind functia de utilitate publica pe care arta trebuia sa o aiba in calitate de mijloc de propaganda si apologie a imperiului;

2. Diversitatea stilurilor artistice, generate de influenta altor culturi, mai ales a elenismului, a imprimat artei romane un caracter eterogen prin care si-a exprimat de fapt valoarea originalitatii sale.

3. Valorile artei romane, alaturi de valorile artei grecesti, s-au constituit in modele de inspiratie creatoare in activitatea artistilor din epoca Renasterii;

4. Artistii romani s-au manifestat intr-un spirit de toleranta si disponibilitate libera in a accepta si asimila diverse conceptii si tehnici stilistice in toate sferele creatiei spirituale, ceea ce a imprimat un caracter eclectic culturii romane;

5. Dimensiunea umanista a artei romane viza intemeierea intelepciunii si moralitatii omului pe virtutile practice ale justitiei si demnitatii civice;

6. Lipsita de profunzimea reflexivitatii si de bogatia fanteziei creative, arta romana si-a dovedit prin pragmatismul sau soliditatea si eficienta capacitatii de a transmite europenilor, si prin ei intregii umanitati, tezaurul valoric al culturii si civilizatiei antice.