Pamantul romanesc - Preistoria

Pamantul romanesc

Pamantul romanesc - strabatut de paralela de 45 si de meridianul de 25 - se incadreaza la limitele estice si sudice ale Europei Centrale. Armonia si simetria sa (S. Mehedinti) sunt cu totul remarcabile. in centru se afla Podisul Transilvaniei, cu inaltimea de vreo 500 m, inconjurat de Muntii Carpati, precum o cetate e inconjurata de ziduri (N. Balcescu). Carpatii trec, pe alocuri, de 2 000 m. in exterior inaltimile scad treptat, printr-o zona colinara, pierzandu-se spre campia Dunarii, spre sesurile Tisei si Nistrului. Acest teritoriu locuit in principal de romani, cuprinzand enclave de alte neamuri (dupa cum "insule' de romani se afla si in afara sa) masoara vreo 300 000 km², cam cat Italia sau ceva mai mult decat jumatatea Frantei. Statul roman actual are 237 500 km², dar Romania Mare din perioada interbelica, suprapunand mai fidel pamantul romanesc, insuma aproape 295 000 km².

Podisul Transilvaniei este o zona colinara, fragmentata de ape, favorabila agriculturii, pomiculturii si cresterii animalelor. in subsol se afla mari rezerve de sare, o bogatie recunoscuta, exploatata si chiar exportata incepand cu timpurile preistorice. Teritoriul e lipsit, in general, de paduri. Exista lacuri, multe artificiale. Partea sudica, intre Mures si Olt, ofera conditii bune viticulturii.

Un lant de depresiuni marginale face trecerea spre munti. Aceste depresiuni, ca si Podisul Transilvaniei, au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Depresiunea Alba Iulia-Turda a oferit in epoca romana conditiile pentru aparitia a doua mari orase - Apulum si Potaissa. in unele depresiuni marginale (Odorhei, Homoroade, Sibiu) au fost colonizati, in secolele XI si XII, secuii si sasii.

Carpatii sunt contemporani cu Alpii, dar mult mai putin inalti (doar cateva varfuri, din Carpatii Meridionali, depasesc 2 500 m). Trecatorile prin munti au asigurat dintotdeauna legaturile dintre marile regiuni istorice. Putine sunt chiar pe la baza muntelui: pe valea Oltului se trece usor din Transilvania in Oltenia si Muntenia, prima "sosea' pe aici fiind construita de romani. Alte trecatori sunt pe la 1 000 m (Predeal) sau chiar mai inalte (Prislop, in Carpatii Orientali, la peste 1 400 m). in general drumuri mai grele erau intre Moldova si Transilvania si Maramures, cu pasuri inalte.

Daca numarul de trecatori, de vale sau de culme, s-a dovedit a fi suficient pentru circulatia oamenilor din toate timpurile, forma curioasa a Carpatilor nu poate fi trecuta cu vederea, nici urmarile sale geopolitice. Carpatii nu marginesc o regiune anume si nici nu despart bazinele unor fluvii (raurile izvorate de pe orice latura a lor ajung, toate, in Dunare). Provinciile romanesti situate in afara Carpatilor sunt cu atat mai deschise si mai penetrabile tlinspre zonele vecine (geografic si istoric) - pusta maghiara, stepa ruseasca - cu cat se departeaza de munti. Numai Transilvania istorica e inconjurata de munti (si, in masura in care acestia erau impaduriti, ea era cu adevarat "tara de dincolo de paduri'). Deci numai in Transilvania o mare depresiune geografica, cu adapostul ei natural e dublata de un adapost ori bazin istoric delimitat printr-un lant muntos. La scara intregului teritoriu romanesc asezarea Carpatilor nu face decat sa-l taie; muntele care ar trebui sa desparta pe romani de alte neamuri, ca o granita naturala (A.D. Xenopol, dupa teoria lui O. Barot), nu face decat sa-i desparta pe romani in mai multe provincii istorice. Desi Carpatii au traversat regiuni locuite de acelasi popor, cu o cultura unitara, diferentierile marcate de lantul muntos fiind minime, totusi dispunerea muntilor n-a fost fara urmari insemnate in istoria politica si statala a romanilor in Evul Mediu; chia'. in Antichitate vedem un anumit rol al Carpatilor in repartizarea teritoriilor diferitelor provincii dacice ale Imperiului Roman.

Numeroasele depresiuni intra- si subcarpatice au un relief deluros si sunt adapostite climatic. in acelasi timp ele constituie teritorii usor de aparat, ceea ce explica importanta lor, mai cu seama in Evul Mediu (Maramures, Toplita, Ciuc, Campulung Moldovenesc, Domele, Vrancea, Tara Barsei, Tara Fagarasului, Lovistea, Hateg, Beius etc).

Spatiul locuit al Carpatilor se extinde prin suprafetele plane, de eroziune, care permit asezari permanente si culturi agricole pana pe la 1 200 m. Amintirea unor stravechi locuri pentru targuri anuale care adunau populatia de pe ambele versante ale Carpatilor se pastreaza pana astazi. Unele targuri se tineau la inaltimi si mai mari. intalnirea anuala de la "Targul de fete' de pe Muntele Gaina (in Carpatii Occidentali) se petrece la 1 700 m. Asezarile in zone inalte sunt de veche traditie: "Daci inhaerent montibus' spunea Florus ("dacii sunt agatati de munti'), iar capitala lor, Sarmizegetusa (Gradistea Muncelului) este la 1 000 m altitudine.

Muntii Carpati mai inseamna bogatia padurilor (mai ales in Carpatii Orientali), existenta unor minerale de pret - aur, argint, fier (mai ales in Carpatii Occidentali) si a pasunilor alpine care au permis un pastorit deosebit de intens. Exploatarea minereurilor dateaza din preistorie, cu o deosebita vigoare apoi in epoca romana.

Dealurile subcarpatice inconjoara Carpatii Orientali si Meridionali, prezentand inaltimi care nu depasesc, de regula, 500-600 m. Resursele economice se constituie aici in paduri si zone cerealiere (in depresiuni), pomicultura, viticultura, cresterea animalelor; subsolul contine sare, petrol, carbune. Toate acestea explica intensitatea locuirii, iar primele mari centre medievale (Suceava, Campulung, Curtea de Arges) au aparut in aceeasi zona. De la sfarsitul secolului al XlX-lea, exploatarea petrolului a produs un mare salt demografic. Populatia Campinei, de exemplu, creste in 12 ani cu 150%.

O densitate mare de asezari se observa si -in Podisul Moldo-Basarabean, mai cu seama la apus de Prut, ca si in Podisul Getic. Ca un podis apare si Dobrogea, cu un relief mai accidentat in nord. Acest pamant delimitat clar de Dunare si Marea Neagra este, din punct de vedere geopolitic, o anexa necesara regiunilor carpatice, in pofida aspectului sau de culoar intre stepele pontice si Balcani. Spre nord-est, Delta Dunarii este cea mai joasa si mai tanara unitate de relief. Un tinut jos este Bugeacul, teritoriul din sudul Basarabiei, cu deficit de apa (exceptie facand lacurile Cahul, Ialpug si Catalpug). Dominatia tatara a distrus aici padurile, iar solul a ramas pana in secolul XIX slab cultivat. Litoralul basarabean este neprielnic pentru porturi. De la limanul Nistrului, unde milesienii fondasera colonia Tyras, n-au mai existat alte porturi pana pe litoralul dobrogean.

In sfarsit, campiile propriu-zise din extremitatile teritoriului care ne intereseaza sunt Campia Tisei in vest si Campia Romana din sud. Agricultura cerealiera este aici baza economiei; se adauga cresterea animalelor (in vest) si pescuitul (in sud).

Reteaua hidrografica cuprinde aproape exclusiv ape care izvorasc din Carpati (in afara Dunarii) si care, cu putine exceptii notabile (Nistru), se varsa in Dunare. Debit mare au Siretul, Prutul, Muresul, Oltul, Somesul, Jiul. Marile cursuri de apa au constituit dintotdeauna importante artere de circulatie prin faptul ca sunt navigabile (Dunarea, partial si unele rauri, mai cu seama Muresul) si prin caile de uscat pe care le contureaza vaile lor. Raurile au unit mai mult decat au despartit, chiar daca temporar au avut rol de frontiera (Oltul sudcarpatic si Muresul inferior in epoca romana). Tara Moldovei descrisa de Dimitrie Cantemir se impartea in Moldova de Sus si Moldova de Jos ca fasii orizontale, mergand de la Carpatii Orientali la Nistru; prin urmare, Prutul nu separa nimic. Fertilele vai ale raurilor sunt pline de asezari, unele din timpuri stravechi. Cu prilejul marilor inundatii ale Muresului din 1970 s-a putut constata ca nici o asezare preistorica din preajma n-a fost inundata, ceea ce dovedeste din partea oamenilor acelor vremuri o perfecta cunoastere a terenului, prin indelungata experienta.

Pozitia in cadrul Europei este determinanta pentru caracterul temperat al climei, ilustrat de temperatura, vanturi si ploi, cu repercusiuni directe asupra regimului apelor, asupra raspandirii florei si faunei. Influentele Europei Centrale, sesizabile mai cu seama in Transilvania (vanturile de vest si nord-vest, precipitatiile cuprinse intre 550 si 1 400 mm, larga raspandire a fagului) se intrepatrund cu acelea dinspre Europa Rasariteana, in Podisul Moldo-Basarabean, Dobrogea si Campia Romana (ierni mai aspre si veri secetoase, precipitatii sub 550 mm) si cu influente mai slabe de climat mediteranean (in Banat, Oltenia si sudul Dobrogei). in felul acesta teritoriul romanesc marcheaza limita nordica a vitei de vie, cea estica pentru bradul alb si fag si locul de intalnire al stepelor cu padurile.

Temperaturile medii anuale sunt cuprinse intre 11 in Campia Dunarii si -2 la altitudini de peste 2 500 m; temperatura medie anuala pentru intreg teritoriul Romaniei este de 9. Tendinte de apropiere de extremele absolute inregistrate (-38 si +44) se observa arareori. Moderatie se constata si in regimul ploilor; totusi, anii secetosi - urmare a pozitiei intre seceta Mediteranei si seceta Caspicei si Marii Negre - sunt mai frecventi decat anii excesiv de ploiosi.

Vegetatia reflecta aspectele generale ale reliefului. Pajistilor alpine le urmeaza, intr-o succesiune coboratoare, padurile de conifere (molidul, bradul), apoi cele de fag (impreuna cu mesteacanul si paltinul), padurile de stejar (impreuna cu ulmul, artarul si teiul), padurile de lunca (arinul, salcia si plopul). Urmeaza o centura periferica a silvostepelor si stepelor, in buna masura antropogena.

In ce masura cunoasterea mediului natural actual poate fi utila reconstituirii peisajului altor epoci istorice? Este limpede, astazi, ca in ultimele cinci milenii climatul din zona geografica pe care o cercetam a fost cald, asemanator, in linii generale, celui actual. Au intervenit perioade de racire, prin secolele VIII-X, apoi in secolele XIII-XVII. Este sigur ca datele mai amanuntite in privinta diferentierilor climatice (regimul ploilor si temperatura) sesizabile la intervale relativ mici (150-250 ani) ar putea explica mai bine destule fenomene istorice petrecute mai ales in mileniul I i.d.Hr. si mileniul I d.Hr.

Transformarile din cadrul geografic petrecute in epoca istorica, despre care avem marturii sunt, uneori, naturale. Unele rauri si-au schimbat cursul: Buzaul se varsa in vremea lui Stefan cel Mare de-a dreptul in Dunare (Calmatuiul pare sa fie vechea albie a Buzaului), pe cand acum se varsa in Siret. Lacul Rosu a aparut in 1837, prin prabusirea unei portiuni de munte in albiile unor paraie.

Mai multe sunt insa transformarile antropogene. Izvoare literare antice vorbesc despre abundenta padurilor in Dobrogea; prin urmare avem a face cu un proces antropic: despaduririle masive din vremea ocupatiei otomane au produs stepizarea Dobrogei. Paduri intinse au fost defrisate peste tot in Evul Mediu; din ele au ramas acum palcuri razlete de arbori, iar uneori doar numele: Codrul Vlasiei se intindea intre Ploiesti si Bucuresti; "Teleormanul' era o "padure nebuna', "Deliormanul' din Dobrogea sudica - la fel. Pe locul lor au aparut terenuri arabile, mai intai pentru grau si pentru mei, iar din secolul al XVII-lea si pentru porumb. Nou introdusa cereala a facut curand mare concurenta graului, suprafetele cultivate cu porumb crescand continuu; in anii '30 ai secolului XX, Romania era al cincilea producator de porumb din lume. Lanuri de grau si porumb au aparut in secolul XIX si in stepele de odinioara: in Bugeac si in Baragan (locuit pana atunci aproape numai de pastori). Prin vanatoare masiva si modificarile antropice ale vegetatiei au disparut specii de animale: bourul, zimbrul, brebul, calul salbatic si colunul (magarul salbatic). Si asemenea interventii in peisajul pamantului romanesc continua in secolul nostru: in 1970 apele lacului de acumulare de la hidrocentrala de pe Dunare au inghitit insula Ada-Kaleh. A disparut o oaza de vegetatie mediteraneana si parfumul unor vremuri de altadata.

Pamantul romanesc e legat prin marea artera a Dunarii de Europa Centrala; prin Marea Neagra isi intoarce o fata spre Orient. Asa cum climatologic influentele Europei Centrale interfereaza aici cu cele dinspre stepele rusesti si dinspre Mediterana, tot astfel civilizatia acestui pamant a fost deschisa deopotriva Europei si Asiei. Filtrarea celor doua mari tipuri de cultura si moduri de viata, ca si amestecul lor in subtile proportii, confera o nota aparte istoriei si viitorului.

Preistoria

Inceputurile istoriei sunt tenebroase ca insesi pesterile care i-au oferit omului primul adapost. O perioada pe cat de indelungata - sute de mii de ani - pe atat de dificil de reconstituit revine cercetarii preistoriei, care urmareste omul inca de la aparitia sa pe pamant. Pentru cea mai adanca preistorie documentatia arheologica interfereaza necesar cu studiul ultimelor nasteri geologice, cu climatologia, paleontologia si paleobotanica. Primele unelte cioplite in piatra se amesteca printre oasele animalelor din pleistocen ca pentru a dovedi drumul anevoios urmat de o fiinta oarecare pana atunci, ce a reusit Sa se desprinda de animale si plante, pentru a deveni om. Aceasta sfortare uriasa si unica s-a facut prin gandire, comunicare si sociabilitate, prin constiinta economica, etica si estetica, prin credinta.

Viata comunitatilor preistorice, dura in esenta ei, - prin lupta pentru supravietuire, dusa cu mijloace modeste intr-un mediu adesea ostil, - pare incremenita in epoci nesfarsite. Totusi, pana la mijlocul mileniului I i.d.Hr. s-au scurs pe teritoriul Romaniei nenumarate civilizatii, caci comunitatile preistorice de aici nu sunt inerte. Mai mult, ele nu sunt nici rupte de regiunile invecinate - mai apropiate ori mai indepartate - suferind astfel binefaceri si neajunsuri deopotriva. Din toate punctele cardinale, dar mai cu seama din rasaritul stepelor nord-pontice si din sudul fertil al Peninsulei Balcanice, al Egeei si Anatoliei se difuzeaza in valuri succesive noutati si progrese in viata materiala si spirituala, uneori prin imprumuturi pe nesimtite, alteori prin schimbari relativ bruste. Perioade de stabilitate, cu acumulari lente, au fost - din aceleasi motive - bulversate de migratii si navaliri: la inceputurile neoliticului, la inceputurile si la sfarsitul epocii bronzului, pe parcursul primei varste a fierului.

Culturi arheologice zonale au aparut si s-au dezvoltat, uneori cu stralucire, pentru a se transforma apoi in altele, ori s-au stins spre a face loc altora. Aceasta miscare continua, care se accelereaza pe masura ce inaintam in timp, nu s-a petrecut fara a lasa cateva urme notabile, situate pe culmile civilizatiei preistorice europene.

Sfarsitul preistoriei pe teritoriul Romaniei in prima varsta a epocii fierului coincide cu aparitia daco-getilor, entitate etno-culturala de acum bine definita prin suficiente delimitari de lumea sud-tracica sau de alte populatii.

Comunitatile paleolitice. Revolutia neolitica. Cea mai lunga si mai obscura perioada a preistoriei este reprezentata pe teritoriul Romaniei, ca pretutindeni in lume, de paleolitic.

Pe valea Darjovului, un afluent al Oltului, nu departe de Slatina (jud. Olt), dar si in vaile raurilor Cotmeana, Vedea, Dambovnic, pe Oltul transilvan in depresiunea Sibiului, s-au descoperit silexuri cioplite, apartinand uneia din primele culturi arheologice ale paleoliticului inferior - "cultura de prund'. Pentru cele mai vechi unelte de aici s-a propus varsta de 600 000 ani.

Spre deosebire de paleoliticul inferior, surprins mai ales in regiunile sud-carpatice, paleoliticul mijlociu, reprezentat de diferite grupe musteriene, e raspandit in toate zonele Romaniei. Cele mai cunoscute statiuni ale comunitatilor de vanatori musterieni sunt in pesterile din Carpatii Meridionali, la Baia de Fier (jud. Gorj), Cioclovina, Nandru si Oha-ba-Ponor (toate in jud. Hunedoara), Baile Herculane (jud. Caras-Severin), formand grupul musterian "cuartitic'. in Basarabia musterianul se intalneste in pesterile din bazinul Prutului mijlociu (raionul Edinet), iar in Moldova musterianul e reprezentat mai ales la Mitoc si la Ripiceni-Izvor (ambele in jud. Botosani). Asezarea de la Ripiceni-Izvor are o depunere de 12 m grosime; musterianul superior de aici - una din cele mai importante si mai bogate statiuni din aceasta parte a Europei - dateaza, conform analizelor cu C 14, de prin 45 000-40 000 i.d.Hr.

Pe parcursul paleoliticului superior "regionalizarea' culturilor se accentueaza. Aurignacianul mijlociu e intalnit in multe zone ale Romaniei, fiind bine reprezentat la Cremenea - Sita Buzaului (jud. Buzau), in mai multe statiuni din Oas si Maramures, Moldova (Mitoc, Ceahlau - jud. Neamt), Muntenia (numai in asezarea de la Malu Rosu-Giurgiu s-au gasit peste 40 000 de piese litice din aurignacianul tardiv). La sfarsitul paleoliticului, cultura gravettiana apare in Moldova si Basarabia. Descoperirile apartinand gravettianului de la Mitoc sunt o adevarata punte de legatura intre zonele centrale si estice ale Europei. Ultima etapa gravettiana se difuzeaza larg in Transilvania, Oas, Maramures si Banat.

Epipaleoliticul (mezoliticul) inregistreaza evolutia a doua mari grupe culturale: pe de o parte culturile locale ale paleoliticului superior, supravietuitoare ultimei glaciatiuni (mai ales in Moldova, Muntenia si Banat); pe de alta parte - culturile alogene (azilian, swiderian, tardenosian) in Carpatii Orientali, Banat, Portile de Fier. Mai cunoscute sunt descoperirile de la Lapos (jud. Prahova), unde atelierele de prelucrare a silexului se intind pe doua hectare, apoi cele din masivul Ceahlau, de la Baile Hercu-lane, din grotele si adaposturile de sub stanci din defileul Portilor de Fier. Cele mai recente datari cu C 14 au dat epipaleoliticului de la Schela Cladovei (jud. Mehedinti) varsta de 8 570 ( 105)-7 700 (105). Utilajul predominant al epipaleoliticului e reprezentat de microlite (varfuri de sageata pentru arc, mici razuitoare etc).

Economia paleoliticului si mezoliticului se baza pe vanatoare (bovine mari, cerbi giganti, mamuti, cai), pescuit si cules (flora spontana). in epi-paleolitic se pare ca a fost domesticit cainele, iar adaptarea gramineelor aduce cu sine recoltarea, ca forma tranzitorie de la culesul intamplator spre cultivarea plantelor. Cele mai vechi obiecte de podoaba - coliere din dinti de animal - apar in paleoliticul superior, iar primii idoli feminini din os ori piatra apartin epipaleoliticului. O descoperire singulara pentru aceasta parte a Europei o constituie urmele de pictura rupestra (un cal si o felina?) in. grota de la Cuciulat (jud. Salaj) situata pe malul drept al Somesului.

Datele antropologice sunt destul de putin concludente. Pentru musterian, descoperirile de la Ohaba-Ponor indica prezenta lui Homo sapiens neandertalensis, iar pentru paleoliticul superior descoperirile osteologice de la Cioclovina apartin lui homo sapiens fossilis. Epipaleoliticul este creatia omului de tip "Cro-Magnon oriental' (mai multe schelete in asezarile din defileul Dunarii). La populatia de la Portile de Fier se apreciaza ca speranta de viata la nastere era de 28 ani, cifra destul de ridicata, care reflecta un proces demografic ascendent si prefigureaza modificarile economice si sociale ale neoliticului.

Este greu de stabilit masura in care neoliticul pe teritoriul Romaniei isi incepe dezvoltarea pe un fond mezolitic local. Avansarea dinspre sudul Peninsulei Balcanice si patrunderea treptata spre nord si nord-est a unui neolitic constituit pare sa fi anulat tendintele de neolitizare a mezoliticului. Mai mult, contactele dintre reprezentantii celor doua culturi par sa fi fost uneori violente, dupa cum indica masacrele surprinse in defileul Dunarii care au provocat disparitia subita - acolo - a populatiilor mezolitice. Venirea unor populatii neolitice din sud a intrerupt si tendinta, constatata la unele comunitati epipaleolitice de producere a hranei, un atribut al neoliticului aceramic. Pe teritoriul Romaniei prezenta altor trasaturi ale neoliticului aceramic este greu de surprins; un nivel neolitic aceramic, databil in mileniul VII i.d.Hr. este confirmat pe Nistru, la Soroca.

Mileniului VI si primei parti a mileniului V le corespunde neoliticul timpuriu (neoliticul vechi); neoliticul mijlociu (dezvoltat) ocupa restul mileniului V si inceputul mileniului urmator; neoliticului tarziu (eneolitic, chalcolitic) ii corespunde cea mai mare parte a mileniului IV si inceputul mileniului III i.d.Hr.

De-a lungul unei evolutii de peste trei milenii populatiile neolitice si eneolitice de pe teritoriul Romaniei au facut progrese remarcabile, cucerind toate atributele "revolutiei neolitice' (G.V. Childe) in domeniul culturii materiale si spirituale: producerea hranei, noutati majore in mestesuguri (olaritul, slefuirea pietrei, prelucrarea textilelor, inceputurile metalurgiei aurului si cuprului), conturarea mai limpede a unor norme de organizare a societatii, o viata spirituala bogata, deplin constituita.

Neoliticul timpuriu e reprezentat mai intai de cel mai vechi orizont cultural nord-danubian - Gura Baciului-Carcea (Gura Baciului langa Cluj-Napoca, Carcea in jud. Dolj). Populatia care a vehiculat aceasta cultura e de origine meridionala (thessaliana ori macedoneana). Predomina inca microlitele de obsidian, uneltele de piatra slefuita fiind putine. Ceramica e monocroma ori pictata cu alb pe fond rosu, asemanatoare cu cea de tip Protosesklo din Thessalia. Nivelurile superioare de la Gura Baciului ori Carcea apartin deja culturii Starcevo-Cris, o veche cultura neolitica, larg raspandita pe teritoriul Romaniei (absenta doar in Dobrogea si in sud-estul Munteniei).

Odata cu finalul culturii Starcevo-Cris marea unitate culturala si teritoriala se dezmembreaza. Alte populatii venite din sudul Peninsulei Balcanice ori din Anatolia creaza cultura Vinca-Turdas. Aceasta e raspandita in zonele centrale si sudice ale Transilvaniei, in Banat si Oltenia vestica. In asezari apar rare obiecte de cupru; in schimb, sunt numeroase figurinele antropomorfe. intr-o groapa de cult de la Tartaria (jud. Alba) s-au gasit idoli cicladici din alabastru, dar si trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii in Mesopotamia.

Neoliticului mijlociu ii apartin, de asemenea, culturile Dudesti (in sudul Romaniei), cultura ceramicii liniare "cu note muzicale' (Moldova, estul si centrul Transilvaniei si la sud de Carpati), cultura Tisa (in vestul si nord-vestul Romaniei), cultura Hamangia (in Dobrogea). Acesteia din urma ii sunt specifice statuetele antropomorfe din lut ars, unele adevarate celebritati de nivel european. in bazinul Somesului si in Campia Transilvaniei s-a format in neoliticul mijlociu complexul cultural cu ceramica pictata Cheile Turzii-Lumea Noua, caruia i se adauga grupul cultural Iclod pentru neoliticul tarziu. La Iclod (jud. Cluj) s-a descoperit o asezare fortificata cu sant, valuri de pamant si palisade si o necropola neolitica de inhumatie, cu bogat inventar funerar.

Din cultura Dudesti s-a dezvoltat (in Oltenia si vestul Munteniei) cultura Vadastra, iar sub influenta culturii ceramicii liniare s-a nascut (in Muntenia) cultura Boian. Aceasta a patruns si in Transilvania, sudul Moldovei si in Basarabia. Trecerea de la cultura Boian la cultura Gumelnita s-a facut aproape pe nesimtite, incat unii cercetatori prefera sa vorbeasca de complexul cultural Boian-Gumelnita, specific zonei estice a Dunarii de Jos; prin componenta "gumelnitiana' se intra in perioada eneo-litica. Cultura Precucuteni apartine neoliticului mijlociu, dar, si in acest caz, complexul cultural Precucuteni-Cucuteni reprezinta o continuitate perfecta pana la sfarsitul eneoliticului. Cultura Precucuteni s-a nascut in Moldova, prin contactul triburilor Boian cu cele purtatoare de ceramica liniara "cu note muzicale'.

Eneoliticul este caracterizat printr-o evolutie mai dinamica, prin progresele metalurgiei cuprului si prin splendoarea ceramicii pictate.

Culturii Gumelnita ii sunt specifice asezarile de tip teii si ceramica neagra cu decor incizat ori in relief. Cultura Ariusd-Cucuteni (cele doua asezari eponime in jud. Covasna, respectiv Iasi) este una din cele mai stralucite culturi eneolitice din Europa, cu raspandire in Moldova, Muntenia nord-estica, Transilvania sud-estica, Basarabia (si Ucraina, la vest de Nipru, unde se numeste cultura Tripolie). Cu totul remarcabile sunt vasele pictate bi- sau tricrom si plastica de lut antropomorfa si zoomorfa. in centrul si sudul Transilvaniei s-a dezvoltat cultura Petresti, de asemenea remarcabila prin calitatea ceramicii pictate. in Oltenia, urmand culturilor Vinca-Turdas si Vadastra (poate si culturii Gumelnita) a aparut cultura Salcuta. Unor zone din aria intracarpatica le sunt specifice pentru finalul neoliticului culturile Tiszapolgar si Bodrogkeresztur (cu asezari eponime in Ungaria). Frecventa intrebuintare a cuprului pentru podoabe, dar si pentru confectionarea de topoare masive, si aparitia idolilor din aur "en violon' sunt repere semnificative pentru aceste culturi si pentru eneolitic in general. Finalul eneoliticului in regiunea Dunarii de Jos e reprezentat de cultura Cernavoda I.

Cele doua mari arii din care au pornit periodic migratii de populatii, ori doar impulsuri culturale neolitice, spre teritoriul Romaniei sunt Sudul (inclusiv Asia Anterioara) si Vestul (regiunile central-europene, de unde vin comunitati cu ceramica liniara).

Un asemenea impuls vine din sud-estul Mediteranei si Anatolia, dand nastere metalurgiei locale a cuprului si aurului. Problemele tehnice ale reducerii minereului si ale turnarii nu erau mai dificile decat cele ale arderii ceramicii in cuptoare perfectionate, ce realizau temperaturi de 1 000C. Evident, atat metalurgia, cat si confectionarea vaselor neolitice, pictarea si arderea lor, sunt ocupatii specializate care reveneau barbatilor. Indemanare cerea si prelucrarea silexului, a pietrei, osului si cornului. in aria culturii Salcuta sunt ateliere specializate in varfuri de sageti din silex.

Cultura primitiva a plantelor cerealiere si cresterea animalelor domestice constituie resursele principale de hrana, pe langa vanatoare si pescuit, in eneolitic se accentueaza cresterea ovi-caprinelor si se domesticeste calul, dar tractiunea animala a aparut probabil numai in epoca bronzului.

Progresul in privinta habitatului este spectacular: de la pestera la asezari cu semibordeie si chiar cu zeci de locuinte de suprafata, adevarate sate. La Parta (jud. Timis) casele erau rectangulare, din barne si lipitura de lut, unele mari de 80 m²; in centrul asezarii era o "piata' cu un sanctuar. in aria culturii Cucuteni locuintele au podea din trunchiuri de lemn lutuite. In tell-ul de la Habasesti (jud. Iasi) erau peste 40 de case de lemn, a caror amplasare exclude intamplarea. Doua locuinte mari centrale, cu un spatiu liber alaturi (loc de adunare a comunitatii?) indeplineau un rol social in cadrul gintei respective. La sfarsitul neoliticului mijlociu fortificarea asezarilor devine o practica frecventa.

Comunitatile neolitice sunt constituite in clanuri matriliniare. Aparute probabil deja la sfarsitul paleoliticului ca forma de organizare superioara cetei primitive, aceste clanuri ofera cadrul de structurare a constiintei de sine a indivizilor, ceea ce presupune ideea descendentei (matriliniare), cea de rudenie, observarea unor interdictii si tabu-uri, existenta unor totemuri proprii grupului respectiv. Se considera ca patriliniaritatea (ca unul din elementele esentiale ale patriarhatului) va aparea in eneolitic, dar o coexistenta a celor doua tipuri de stabilire a descendentei este foarte posibila chiar dintr-o etapa anterioara. Ca in general neoliticul suprapune epoca de varf a matriarhatului pare a fi indicat de cultul aproape exclusiv al unei divinitati feminine.

Toate populatiile creatoare ale neo- si eneoliticului pe teritoriul Romaniei au practicat inhumatia (cu inceputurile in paleoliticul superior, ori chiar in cel mijlociu), prin depunerea cadavrului fie in pozitie ghemuita, fie intinsa. Exista necropole cu peste 400 de morminte. Descoperirea sub locuinte a unor morminte de copii, ori a unor cranii izolate, pictate sau nu cu ocru rosu, ilustreaza ritualuri diversificate de inmormantare, constituite pe traditii paleolitice occidentale ori sub influente din Orientul Apropiat.

Spiritualitatea neolitica imbina organic domeniul artei cu acela al credintelor magico-religioase.

Tuturor culturilor neolitice (dar mai cu seama culturilor Vinca-Turdas, Hamangia, Precucuteni, Cucuteni si Gumelnita) le sunt proprii numeroasele statuete si vase antropomorfe si zoomorfe. Majoritatea reprezinta femei, uneori insarcinate, adesea cu steatopigie, elemente ce dovedesc apartenenta acestor piese la cultul fertilitatii si fecunditatii. Tipurile sunt - in trasaturile lor generale - aceleasi ca in Asia Mica, imagini ale Marei Zeite-Mame. Cele mai multe sunt din lut ars, mai rar sunt sculptate in os, piatra, marmura sau din aur. Printre statuetele zoomorfe, frecventa cornutelor simbolizeaza cultul fortei virile, subsidiar celui al fecunditatii; in aceeasi ordine de idei, statuetele masculine reprezinta acolitul masculin al Marei Mame. Uneori Marea Zeita si acolitul masculin apar impreuna, in statuetele bicefale ale culturii Vinca-Turdas. Sceptrele de piatra eneolitice in forma de cap de cal sunt de pus pe seama penetratiei triburilor din stepele nord-pontice.

Multe statuete ori vase antropomorfe sunt veritabile opere de arta, asezate definitiv printre creatiile cele mai reprezentative ale preistoriei europene: "Ganditorul' si perechea sa feminina - doua statuete descoperite in cimitirul de la Cernavoda (jud. Constanta) - apartinand culturii Hamangia, ori vasul antropomorf de cult descoperit la Vidra (jud. Giurgiu), apartinand culturii Gumelnita, cunoscut sub numele de "Zeita de la Vidra'. Constatarea e valabila si pentru o parte a ceramicii uzuale, rafinat decorata cu incizii si incrustatie cu substanta alba (cultura Vadastra), ori pentru vasele cucuteniene pictate bicrom si tricrom, cu a lor armonie a culorilor si echilibru in dezvoltarea motivelor intru totul remarcabile.

In mai multe asezari s-au descoperit adevarate sanctuare, apartinand "satului' respectiv, ori poate unei comunitati mai largi care utiliza in comun un "centru' de cult. La Cascioarele (jud. Ilfov) sanctuarul era patrulater, cu peretii acoperiti cu motive spiralice si geometrice pictate bicrom. in interior, doua coloane de lut pictate strajuiau o inmormantare rituala. La Parta s-au descoperit doua sanctuare, cu un monumental altar de lut ars si o dubla statuie - Zeita Mama si acolitul masculin; jertfele aduse constau din cereale si animale mari. in afara sanctuarelor s-au gasit si gropi rituale in care se depuneau vase si resturi de cadavre incomplete, sugerand eventualitatea unor sacrificii umane. Interesante sunt altarele portative din lut ars, care pot fi masute - ca la Pianul de Jos (jud. Alba), ori "machete de sanctuare', reprezentand constructii cu coloane si figuri de divinitati - ca la Cascioarele sau la Trusesti (jud. Botosani).

Sorgintea - directa ori indirecta - a primelor culturi neolitice si chiar a unor culturi ale neoliticului mijlociu in zona est-mediteraneana si a Asiei Mici implica originea meridionala a populatiilor respective, deci caracterul lor pre-indoeuropean. De altfel, studiile antropologice indica existenta, de la inceputurile neoliticului, a unui puternic fond meditera-noid, derivat din evolutia si gracilizarea populatiilor cromagnoide ale paleoliticului superior.

Cum s-a sfarsit civilizatia neolitica ramane o intrebare la care nu se poate raspunde prea usor. Penetratia unor elemente rasaritene, triburi nomade ori seminomade, dinspre stepele nord-pontice, a produs tulburari printre populatiile agricole sedentare, antrenand alte migratii si, drept consecinta, amestecul de populatii intre comunitatile stravechi si noii veniti. Oricum, imaginea unei invazii-soc a neamurilor indo-europene si a unui sfarsit brusc al culturilor neolitice este, in lumina ultimelor cercetari si interpretari, mai putin evidenta. Fenomenul a fost complex, oglindind modificari climatice si demografice, marirea ponderii cresterii vitelor in detrimentul agriculturii, cresterea mobilitatii triburilor.

Epoca bronzului. Indo-europenizarea. Tracii. Spre mijlocul mileniului al IlI-lea i.d.Hr., dupa o eventuala "tranzitie' - greu de definit cultural si de incadrat cronologic - se pot plasa inceputurile epocii bronzului. De acum inainte dezvoltarea societatii in spatiul carpato-dunarean poate fi corelata mai bine cu evolutia civilizatiei din aria egeica si cu evenimentele etno'istorice de maxima insemnatate (procesul de "indoeuropenizare' si aparitia tracilor).

Dintre toate culturile nascute in prima jumatate a mileniului al IlI-lea, cea mai vasta arie de difuzare apartine culturii Cotofeni. Cronologic inceputurile culturii Cotofeni sunt sincrone cu cultura Baden din vestul Romaniei. in ambele culturi apar morminte de incineratie, iar intr-o etapa recenta a culturii Cotofeni tumulii devin numerosi. Acest "monument funerar' al noii epoci devine simbolul familiei patriarhale, al celor inmormantati in aceeasi movila.

Culturile Horodistea (intre Carpati si Prut), Foltesti-Cernavoda II, Cernavoda III (in Dobrogea si in Muntenia), cultura "amforelor sferice' (in jumatatea nordica a Moldovei), culturile Kostolac si Vucedol (in vestul si sud-vestul Romaniei) se inscriu in aceeasi faza de tranzitie sau chiar de inceput a epocii bronzului (Vucedol). in general acestor culturi le este caracteristica inhumatia, in necropole tumulare sau plane.

Dupa 2500 i.d.Hr. apar semnele culturilor care vor reprezenta epoca propriu-zisa a bronzului, intr-o evolutie de aproape un mileniu si jumatate.

In a doua jumatate a mileniului al IlI-lea se formeaza cultura Schneckenberg in zona sud-estica a Transilvaniei. Grupul cultural Jigodin, grupul tumular vest-transilvanean, recent definitul grup Copaceni si grupul cultural Soimus completeaza complexul cultural al bronzului timpuriu intracarpatic. Mormintele de incineratie devin mai numeroase, iar topoarele de tip Baniabic si pandantivele spiralice in forma de ochelari sunt reprezentative pentru metalurgia cuprului.

In Basarabia, in a doua jumatate a mileniului al IlI-lea se constata o varianta ("nistreana') a culturii inmormantarilor cu ocru. Ea este rezultatul amestecului de populatii migratoare de stepa cu ramasitele populatiilor purtatoare ale culturii Cucuteni-Tripolie. La inceputul mileniului al II-lea patrunde in interfluviul Nistru-Prut asa-numita cultura a "catacombelor' (inhumatie in pozitie chircita in "catacomba', de fapt o nisa laterala fata de un put circular).

In schimb, Oltenia si jumatatea vestica a Munteniei sunt dominate de cultura Glina, cu peste 130 de asezari descoperite pana in prezent.

In perioada timpurie a epocii bronzului se formeaza si cultura Monteoru (asezarea eponima este Sarata-Monteoru, jud. Buzau), raspandita in regiunile subcarpatice de sud si de est, ca si in Moldova centrala. Stadiul de maturitate si de maxima raspandire este atins in perioada mijlocie a epocii bronzului, iar in perioada finala a acestei epoci cultura Monteoru participa la formarea sintezei reprezentate de cultura Noua. Pe dealul "Cetatuia' de la Monteoru s-a descoperit o interesanta instalatie de cult (vase rituale cu ofrande, ramura de cerb, copite de cal etc.) Ritul dominant de inmormantare a fost inhumatia cu schelete chircite sub ringuri de pietre.

O evolutie indelungata a cunoscut si cultura Mures (sau Periam-Pecica), raspandita pe cursul inferior al Muresului, pana la confluenta cu Tisa. Statiunile principale, de la Periam (jud. Timis) si Pecica (jud. Arad) au multe nivele de locuire, cu o grosime remarcabila a depunerii (patru metri la Pecica).

Culturile "clasice' ale epocii bronzului in Transilvania sunt Otomani si Wietenberg.

Prima este raspandita in nord-vestul Romaniei (asezarea eponima Otomani, jud. Bihor), cu prelungiri pe Somes si Muresul mijlociu. Asezarile sunt de tip teii; altele, in zone mlastinoase, de tip "insula'. Ceramica este remarcabila, mai ales vasele decorate cu caneluri, arcuri largi reliefate si motive spiralice.

Cultura Wietenberg (asezarea eponima la "Dealul Turcului' - fost Wietenberg, langa Sighisoara) are aria de raspandire mult mai larga ocupand, practic, toata Transilvania. Sunt cunoscute peste 500 de puncte cu descoperiri apartinand acestei culturi (din toate fazele). Cateva asezari erau fortificate cu val si sant, mai rar cu zid din pietre. Ceramica are forme variate si bogat ornamentate, caracteristice fiind motivele spiralice si meandrice.

Epoca bronzului mijlociu e dominata in Basarabia de purtatorii culturii "ceramice cu braie in relief. Venind de dincolo de Nipru, acestia au asimilat populatiile culturii "mormintelor cu ocru'.

In Banat, perioada mijlocie a epocii bronzului e reprezentata de cultura Vatina. in Oltenia si Muntenia, tipice pentru aceeasi perioada (cea 1700-1200 i.d.Hr.) si "mostenitoare' ale arealului culturii Glina sunt culturile Verbicioara, respectiv Tei. Fazele tarzii ale acestor culturi sunt marcate de miscarile continentale preliminare marilor migratii egeice; triburile culturii Verbicioara au fost nevoite sa suporte penetratia triburilor culturii Garla Mare. Aceasta din urma este o cultura specifica luncii Dunarii, usor recognoscibila prin ceramica bogat ornamentata si in special prin binecunoscutele statuete feminine. Inventarele funerare ale mormintelor plane de incineratie sunt adesea deosebit de bogate.

Unele culturi specifice etapei finale a epocii bronzului se manifesta pe arii limitate: Cruceni in vestul Banatului, Suciu de Sud in nord-vestul extrem al Romaniei.

In schimb, cultura Noua (dupa numele unei suburbii a Brasovului) are o mare extindere in Transilvania, Moldova, jumatatea nordica a Basarabiei si nord-estul Munteniei. Acestei culturi ii sunt specifice asezarile cu locuinte mari, cu vetre si cuptoare. in cimitire predomina inhumatia in gropi simple. Se considera ca fermentul culturii Noua a fost de origine orientala - patrunderea unor populatii nord-pontice, care fuzioneaza in Moldova cu elementele locale ale sfarsitului bronzului mijlociu. Se produce astfel restructurarea ariilor culturale: in locul faramitarii teritoriale din bronzul mijociu apare un mare complex cultural, Sabatinovka-Noua-Coslogeni. Ariei sale ii apartine si jumatatea sudica a Basarabiei (unde sunt asezari si tumuli apartinand culturii Sabatinovka), sud-estul Munteniei si Dobrogea (cultura Coslogeni). Treptat, ariile sudica si vestica ale culturii Noua vor fi supuse procesului de hallstattizare.

La mijlocul veacului al Xll-lea se considera ca epoca bronzului pe teritoriul Romaniei se incheie, ceea ce corespunde, cronologic, cu sfarsitul civilizatiei miceniene in urma migratiei dorice.

In pofida unor transformari profunde, produse uneori prin migratii si cuceriri, epoca bronzului a insemnat o perioada de stabilitate si de echilibru economic intre agricultura si cresterea animalelor.

Comunitatile epocii bronzului de pe teritoriul Romaniei au suferit influente dinspre stepele nord-pontice si dinspre Europa Centrala; consecinte inca mai importante in dezvoltarea materiala si spirituala au avut relatiile cu spatiul egeo-anatolian. Din aceasta lume sudica vin obiecte care vor fi imitate de mestesugarii locali: sabiile lungi de bronz, de tip micenian sunt importuri meridionale sau piese confectionate chiar in zona intracarpatica. Decorul spiralo-meandric atat de frecvent pe vasele de lut, pe obiecte diverse din metal si din os, are aceeasi sorginte sudica.

Se considera ca in a doua jumatate a mileniului III se produc mutatii insemnate in domeniul metalurgiei. Mai intai se constata o reducere a productiei, cauzata poate de epuizarea unor surse de minerale, miscari de populatii etc. Totusi, acum apar primele obiecte de bronz.

In mileniul al II-lea metalurgia bronzului progreseaza continuu. Transilvania, bogata in minerale, devine in cursul bronzului mijlociu si tarziu unul din marile centre europene ale metalurgiei bronzului. Putine piese de bronz sau de aur au fost descoperite izolat, in asezari ori in necropole. Marea majoritate constituie depozite; in consecinta, atribuirea acestora diferitelor culturi ale epocii se face in functie de locul de descoperire.

Spre sfarsitul epocii bronzului si la inceputul mileniului I se constata o crestere spectaculoasa a depozitelor. Patru cincimi din totalul pieselor depozitelor de bronzuri dateaza din sec. XI-X. Depunerea obiectelor in pamant poate fi explicata ca ascundere in momente de nesiguranta dar, dupa cum par sa creada tot mai multi cercetatori, poate sa aiba caracter de cult. Ar fi vorba, deci, de ofrande, mai ales in cazurile depunerii in era' paturile unor stanci, langa izvoare sau chiar in albia raurilor. Depozitele uriase, databile in veacul al Xll-lea i.d.Hr., cuprinzand sute sau mii de obiecte de bronz (unelte, arme, podoabe, piese de harnasament) si "turte' de bronz brut sunt considerate "depozite de turnatorie' sau, eventual, depozite de templu. Cele mai cunoscute din aceasta categorie se afla pe Muresul mijlociu, intr-o zona bogata in sare: Uioara de Sus, Aiud, Spalnaca (toate trei in jud. Alba). Exportul sarii spre centrul Europei aducea in schimb materia prima care lipsea in Transilvania: cositorul, necesar obtinerii aliajului de bronz. Depozitul de la Uioara de Sus, cu 5 812 piese, cantarind 1 100 kg, este al doilea ca marime din Europa.

Numeroasele arme din depozite sugereaza caracterul razboinic al epocii in general, si al unor triburi, probabil, in special. Apar arme de parada cu functie de distinctie sociala: topoare de bronz bogat ornamentate, topoarele de aur de la Tufalau (jud. Covasna), topoarele de argint, spada de aur si 12 pumnale de aur la Persinari (jud. Dambovita). Acestea, ca si sceptrele din piatra ori metal, sunt insemnele puterii sefilor militari din fruntea triburilor. In fortificatiile de la Monteoru ori Otomani sefii triburilor rezidau - mutatis mutandis - ca niste suverani micenieni cu care erau contemporani.

Schimbarea ritului funerar, respectiv aparitia ritului incineratiei in faza timpurie a epocii bronzului, generalizat apoi in unele culturi, reflecta modificari in viata spirituala, o noua escatologie in orice caz. Vechile concepte chtoniene ilustrate in neolitic de cultul fertilitatii si fecunditatii, fac loc acum conceptelor uraniene. Cultul Soarelui pare sa devina predominant: statuetele feminine, atat de frecvente in neolitic, ilustrative pentru ideea Zeitei Mame, creatoare in Univers, sunt in epoca bronzului foarte rare; in schimb, abunda motivele decorative solare pe ceramica sau metal (cercuri, cercuri cu raze, roti, cruci incarligate, spirale). Celebra vatra-altar din asezarea de la Wietenberg, cu decor spiralic, este reprezentativa deopotriva pentru piesele de cult, ca si pentru arta epocii.

Sanctuarului pomenit, de la Sarata Monteoru, i se adauga altul, inca mai interesant: la Salacea (jud. Bihor), in aria culturii Otomani, s-a descoperit un sanctuar de tip megaron, de peste 40 m², cu doua incaperi; incaperea principala adapostea trei altare. Peretii exteriori erau acoperiti cu frize din lut, decorate cu spirale in relief. Asemenea sanctuare tribale sunt edificatoare pentru nivelul de civilizatie atins in epoca.

Simbolismul solar determina una din caracteristicile artei epocii bronzului: dispunerea radiala a decorului pe obiecte cu simetrie centrala, fie acestea vase de lut ori obiecte de metal.

Miniaturile din lut reprezentand care cu patru roti, decorate cu motive solare si combinate uneori cu protome de pasari sunt probabil ofrande, imagini ale vehiculului Soarelui.

Plastica animaliera marunta este putin raspandita (cultura Garla Mare). Plastica antropomorfa este bogata doar in aceeasi arie a culturii Garla Mare, prin celebrele figuri feminine de lut descoperite in morminte. imbracate in rochii in forma de clopot, motivele incizate si incrustate de pe aceste statuete reprezinta elemente de port si podoabe. Forma statuetelor este de inspiratie egeeana.

Plastica de mari dimensiuni inregistreaza exemplare putine dar deosebit de interesante, din categoria statuilor-menhir. La Hamangia (jud. Constanta), Ciobruciu (raionul Slobozia, Basarabia) sau la Baia de Cris (jud. Hunedoara) aceste dale de piatra redau intr-un relief foarte plat elemente anatomice sau de port. infipte probabil in tumuli, semn de mormant sau imagine a unui sef ingropat sub movila, apartenenta lor cronologica nu este pe deplin lamurita. Statuile-menhir de la Hamangia si Ciobruciu par a indica prezenta triburilor patrunse dinspre stepele nord-pontice.

Se considera ca triburile creatoare ale culturilor epocii bronzului pe teritoriul Romaniei (cel putin spre sfarsitul acesteia) apartin grupului indoeuropean al tracilor. Tracii sud-dunareni "intra in istorie' o data cu epopeile homerice. in schimb, informatiile despre tracii nord-dunareni sunt mai tarzii (sec. VI i.d.Hr.). in aceste conditii, orice corelatii mai detaliate intre datele arheologice si etnicitatea triburilor din epoca bronzului sunt riscante. Despartirea tracilor ("proto-tracilor') in daco-geti nord-danubieni si traci sud-dunareni se va intampla abia in epoca fierului.

Pentru sfarsitul epocii bronzului si inceputurile Hallstattului aspectele arheologice nu arunca suficienta lumina asupra acestui proces. Dupa unii cercetatori, in zona carpato-ponto-danubiana grupul tracic nord-danubian ar fi reprezentat acum de culturile cu ceramica decorata cu caneluri, in timp ce prezenta grupului tracic meridional ar fi indicata de ceramica imprimata.

Epoca hallstattiana. Autohtoni si alogeni la sfarsitul preistoriei. Cele sapte secole (cea. 1150-450 i.d.Hr.) ale primei epoci a fierului (Hallstatt) reprezinta etapa de cristalizare a identitatii triburilor nord-danubiene.

In momentul in care metalurgia bronzului atingea apogeul, isi fac aparitia primele piese din fier, care dau numele epocii, fara ca datarea lor sa intruneasca unanimitatea parerilor specialistilor. intr-un tumul de la Lapus (jud. Maramures) s-a descoperit un celt din fier datat in sec. XIII i.d.Hr. (ceea ce ar insemna ca este una din cele mai vechi piese din fier din Europa), datare prea timpurie dupa unii cercetatori. Oricum, inceputul Hallstattului (Ha A), adica sec. XII-XI I.d.Hr. trebuie considerat, mai curand, ca o faza de tranzitie spre epoca fierului.

In peste 40 de puncte de pe teritoriul Romaniei s-au descoperit obiecte de fier care dateaza din Hallstattul timpuriu (Ha A-B, cea 1150-800/750 i.d.Hr.). Prin urmare, aceste prime obiecte din fier sunt contemporane cu unele piese din fier din regiunile mediteraneene si din Italia. O transmitere a tehnologiei fierului spre tinuturile carpato-danubiene dinspre Grecia sau coastele Asiei Mici poate fi luata in considerare pentru veacul al XH-lea, proces urmat curand de o "autohtonizare' a metalurgiei fierului.

In secolele XII-XI I.d.Hr., pe langa cultura Noua, care continua din epoca bronzului, in aria intracarpatica e prezenta cultura Gava, patrunsa dinspre nord-vest, reprezentativa pentru ceramica ornamentata cu caneluri. Ceva mai tarziu, in sud-estul Transilvaniei s-a format aspectul regional Reci, care ajunge pana la Cernauti. Sub numele de grupul Medias e cunoscut un alt aspect regional raspandit in Transilvania, Moldova si Basarabia.

Complexului tracic "meridional' caracterizat prin ceramica imprimata ii apartin culturile Insula Banului (de-a lungul Dunarii), Babadag (in Dobrogea), Brad-Cozia (in Moldova) si Saharna-Solonceni (in Basarabia).

Aceste culturi, in vigoare pe parcursul Hallstattului timpuriu, se subsumeaza toate unor trasaturi unitare in liniile lor generale, de viata materiala si spirituala. Economia triburilor are caracter mixt (agricultura si pastorit). Metalurgia bronzului atinge perfectiunea tehnica si un nivel cantitativ remarcabil. Dupa 1200 produselor din bronz li se adauga grupul vaselor: situle, cazane etc. Metalurgia aurului nu e mai putin reprezentativa. Tezaurul de obiecte de podoaba din aur de la Hinova (jud. Mehedinti), cantarind aproape 5 kg, era alcatuit dintr-o diadema, 14 bratari, sute de margele si piese de colier etc. Analizele au indicat provenienta aurului din perimetrul minier Brad (jud. Hunedoara).

Apar asezari intarite, cu valuri de pamant si barne, de dimensiuni apreciabile: cetatea de la Santana (jud. Arad) are diametrul de aproape 1 km. Asemenea asezari se cunosc si in epoca ulterioara, unele atingand importanta maxima in etapa mijlocie (Ha C, sec. VIII-VII i.d.Hr.). Sistemele de fortificatie se amplifica, denotand o crestere demografica substantiala si puterea centrelor tribale de la Teleac (jud. Alba) - cu inceputurile in sec. X -, Babadag si Beidaud (jud. Tulcea), Medias, Ciceu-Corabia (jud. Bistrita-Nasaud), Seica-Mica (jud. Sibiu); unele din ele ocupa o suprafata de pana la 35 ha.

Etapei mijlocii a Hallstattului ii este caracteristica cultura Basarabi, raspandita in Banat, Campia Romana, sudul Moldovei, centrul si nordul Basarabiei si in bazinul Muresului. La nord de Mures, mai ales in zonele unde existau mari asezari anterioare (de pilda la Teleac), cultura Basarabi a patruns mai putin.

Depozitele de bronzuri, mai reduse cantitativ in aceasta etapa, ajung sa cuprinda si piese de fier (Alba-Iulia-Partos, Vintu de Jos - jud. Alba, Balvanesti - jud. Mehedinti).

La inceputul Hallstattului tarziu (Ha D) evolutia unor asezari fortificate a fost intrerupta relativ brusc, datorita patrunderii in Transilvania a grupului scito-iranic. in alte zone apar abia acum fortificatii impunatoare, precum cetatea de la Stancesti (jud. Botosani), de 22 ha.

In ansamblu, cultura hallstattiana tarzie dezvolta formele traditionale, adoptand unele elemente noi, mai cu seama sub influenta scitilor.

Mari necropole tumulare de incineratie s-au descoperit la Barsesti (jud. Vrancea) si Ferigile (jud. Valcea), conturandu-se un complex cultural cu o accentuata orientare, incepand cu sec. V i.d.Hr. spre zona Dunarii de Jos, unde patrundeau influente meridionale dinspre regatele Macedoniei, Traciei etc.

Spiritualitatea hallstattiana continua, pe de o parte, trasaturile esentiale dobandite pe parcursul epocii bronzului; pe de alta parte, aspecte noi, mai usor sesizabile in domeniul artelor decat in acela al credintelor, isi fac aparitia treptat. Nu avem nici un motiv sa ne indoim de perpetuarea cultului solar, cel putin in Hallstattul timpuriu si mijlociu, cata vreme arheologia furnizeaza cele mai interesante marturii materiale ale credintelor uraniene. in zona Orastiei (jud. Hunedoara) s-a descoperit un car votiv de bronz, purtand un cazan semisferic ornamentat cu cate sase protome de lebede pe fiecare parte. Mai recent s-a gasit si intr-un tumul de la Bujoru (jud. Teleorman) un car miniatural votiv de bronz, care poarta un vas ovoidal ornamentat cu capete de pasari acvatice (datare: Hallstattul mijlociu). Carele "solare' din lut, din epoca bronzului isi gasesc in asemenea descoperiri niste exceptionale "sfarsituri' de serie. Disparitia, dupa sec. VIII i.d.Hr. a depozitelor de bronzuri a fost explicata de unii cercetatori prin schimbari in domeniul spiritual, in urma carora se renunta la depunerea ofrandelor de aceasta natura. De asemenea, noutatile din domeniul spiritual ar putea explica rarirea necropolelor, incepand cu sec. XII i.d.Hr. (ele se pastreaza mai ales in zonele cu influente alogene), adica o schimbare de comportament fata de ritul funerar.

Prima epoca a fierului nu se evidentiaza - in comparatie cu neoliticul ori cu epoca bronzului - prin lucrari de mare valoare estetica. Ceramica fazei hallstattiene timpurii va fi decorata cu spirale, elemente geometrice, ghirlande imprimate si caneluri. Plastica marunta in lut nu e prea abundenta. La Lechinta (jud. Mures), o "turma', constand din diferite animale, e modelata intr-un stil naturalist. Cel mai important "eveniment' artistic este patrunderea, o data cu scitii, a stilului zoomorf ("arta animaliera'), cu bune analogii nord-pontice. Mai multe piese din metal sunt decorate cu un repertoriu specific: cerb, caprioara, iepure, cai si protome de cai, feline, vultur. Adesea animalele sunt surprinse in miscare sau in pozitii contorsionate. Aceasta arta dispare in Transilvania in cursul secolului V i.d.Hr., o data cu contopirea scitilor cu masa autohtonilor. in schimb, stilul animalier in teritoriile din afara arcului carpatic va fi mai bine reprezentat la sfarsitul sec. V si, mai ales, in sec. IV i.d.Hr., contribuind la aparitia artei traco-getice extracarpatice si pontice.

Daca autohtonii carpato-danubieni sunt tracii nordici, aflati in plin proces de individualizare si constituire a triburilor daco-getice cu identitate proprie, prezenta unor grupuri intrusive apartinand altor populatii confera primei varste a epocii fierului cateva aspecte particulare. Pentru prima data in istoria acestui spatiu se pot face atribuiri etnice mai limpezi.

Probabil ca o patrundere cimmeriana efectiva dinspre aria nord-pontica ocupata de cimmerieni inaintea scitilor, nu s-a petrecut. Obiectele de provenienta cimmeriana sunt putine; nici un mormant nu poate fi atribuit cu certitudine cimmerienilor.

O expansiune a grupului indoeuropean al illirilor s-a produs in sud-vestul Romaniei, ilustrativa fiind in primul rand necropola tumulara (cu morminte de inhumatie) din Hallstattul mijlociu si tarziu de la Balta Verde (jud. Mehedinti). Revenirea, in aceasta zona, prin sec. VI-V I.d.Hr., la ritul incineratiei, pare a dovedi tracizarea enclavei illirice.

Mai importanta este prezenta in Transilvania, in bazinul mijlociu al Muresului, a scitilor agatarsi. Ei erau localizati de Herodot (IV, 48) pe raul Maris (Mures), ceea ce se confirma arheologic in vreo suta de puncte. Grupul infiltrat in Transilvania pe la inceputul sec. VI se infatisa ca o entitate omogena, cultura sa materiala si spirituala (rit si ritual funerar, arta animaliera) gasindu-si analogiile in lumea scitica arhaica nord-pontica. Penetratia acestei populatii razboinice s-a facut violent, fapt ilustrat de incetarea functionarii asezarilor intarite, pe la sfarsitul Hallstattului mijlociu si inceputul Hallstattului tarziu, Ia Teleac, Sona (jud. Alba), Seica Mica etc. Ritul inhumatiei diferentiaza net grupul scitic de autohtonii care practicau incineratia.

Desi aparitia scitilor a constituit, mai ales la inceput, un soc, dislocari prea mari de populatii nu s-au produs, nici distrugerea culturii autohtone. Asa se explica asimilarea, dupa mijlocul secolului al V-lea Ld.Hr., a grupului scitic din Transilvania, care dispare ca entitate etno-culturala. Vestigii scitice ulterioare mijlocului sec. V i.d.Hr. nu se cunosc decat in exteriorul arcului carpatic. in campia Munteniei, ca si in Dobrogea, ele apartin unei enclave tarzii patrunse in mediul geto-dac autohton, evenimente care ilustreaza deja istoria epocii Latene.