ZEUS - regele suprem al Olimpului

ZEUS

Dupa cum se stie, Zeus era regele suprem al Olimpului, stapanul lumii si parintele comun al oamenilor si Zeilor. Cerul si pamantul se supuneau sceptrului sau si, de la firul de iarba pana la vulturul rapitor, totul depindea de cel mai mic semn pe care Zeus il facea cu mana. Tronand in Empireu, el conducea armata norilor si isi arata in ceruri, multumit sau manios, maretia sa, cand binefacatoare, cand furibunda. Intr-adevar, nadejdile noastre par ca ne vin din cer. Toate lucrurile minunate, pe care trecerea zeilor, veneau de la cel mai bun si mai drept dintre zei. Cand azurul stralucitor al cerului Greciei scanteia in limpezimea unei dimineti transparente, Zeus augustul tata al splendorilor celeste, se arata in lumina-i curata. Zeus dadea si ploaia si tot el, cand ningea, acoperea pamantul cu o alba haina de hermina. Noptile, ca si zilele, ascultau de poruncile sale. Dar daca putea, dupa voie, sa insenineze cerul, sa limpezeascxa atmosfera, sa risipeasca norii, sa aduca pe cer stralucitorul curcubeu si sa trimita, pe mare vanturi prielnice corabiilor, Zeus isi manifesta suprema-i putere, mai ales cand dezlantuia furtuna. Zeu al intunecatilor nori, el ingramadea norii opaci in vazduhul innegrit, dezlantuia uraganele distrugatoare, ridica valurile marii si praful drumurilor, izbea cu sagetile fulgerului varfuriule muntilor, strapungea nori grosi, pentru a le deschide si a le goli buzunarele de apa si facea sa rasune, din inaltul cerului, Zeul care aduna norii ce rostogolesc in ceruri torentul puternic si demn de temut al focurilor sale.

Dar la ce folosea fulgerul cu caer era inarmat puternica mana a lui Zeus, ca si cu o sageata in flacari ? Oare lovea cu el numai varfurile muntilor sau locuintele inalte pentru a-i inspaimanta pe muritori si a le arata putere-I trainica ? Nu. Intr-adevar acest zeu era un monarh ale carei actiuni erau conduse de Justitie. Desi era stapan absolut pe furtuni, pe ploi, pe zile frumoase, el le impartea oamenilor cu dreptate. Si, cu toate ca hotararile sale erau irevocabile, tot ce gandea si dorea, era dorit si gandit cu o mare si prudenta intelepciune. Provenienta sa se extinde de la cei mai puternici pana la cei mai umili muritori si purtatorii de sceptru nu valorau in ochi lui mai mult decat purtatorii de desaga. Binele si raul din fiecare viata omeneasca erau urmarea hotararilor sale drepte. Cand oamenii erau buni, pamantul negru era incarcat de grau si de orz, copacii plini de fructe, oile se inmulteau si marea le datea pesti din belsug. Oamenii erau rai, dadeau sentinte nedrepte, izgoneu din sufletele lor dreptatea si din mintile lor intelepciunea ? Atunci uraganul le pustia ogoarele sub un potop nemilos, raurile isi revarsau apele, tunetul si fulgerul zdrentuiau norii, torentele mistuiau povarnisurile muntilor si nemiloasa grindina le devasta recoltele.

Zeus, suprem arbitru al dreptatii eterne, avea un tata si o mama. Poetii vorbeau despre nasterea sa nu pentru ca el s-ar fi nascut cu adevarat si in mod real, caci Zeus existase dintotdeuna, era prima fiinta din toate cde existasera vreodata, inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor. Dar, cum le era cu neputinta sa-l conceapa pe Zeus in toata stralucirea gloriei sale, as cum nu puteu sa opreasca in loc discul orbitor al soarelui, poetii I-au atribuit un trup si l-au inchipuit ca avand infatisarea unui om foarte puternic si foarte frumos. Ei si-au reprezentat viata fericita a eternitatii sale ca pe o imagine marita a vietii pe pamant. Si , pentru a-i exprima natura-i nenteleasa si a explica actiunea sa continua in lume, ei au inventat multe legende si le-au supus vicisitudini conditiilor omenesti. Astfel, pentru a-i face pe oameni sa inteleaga ca Zeus este etern poetii ne-au spus ca zeul fulgerului era fiul lui Cronos, adica al puterii creatoare si distructive a Timpului.

Mama sa Rea,era zeita ce veghea scurgerea inceata a secolelor. Rea, in decursul timpului aducea pe lume multi copii. Dar acesti copii, abia depusi pe genunchii tatalui lor, eru devorati de catre acesta. Intr-adevar, Timpul inchite orice lucru si nu inceteaza sa distruga tot ce a creat. Si, totusi, aceasta foame de distrugere trebuia sa aiba un sfarsit. Un oracol spusese ca Rea va naste un prunc care va stapani lumea, va pastra integritatea universului si-l va detrona pe tatal sau distrugator. Pentru a nu mai ajunge sa planga si moartea acestui nou fiu, coplesita de o durere fara margini, Rea, de indata ce si-a simtit pruncul tresarandu-i in pantec, a coborat in taina din cer si s-a dus intr-o vale adanca. Aici, ascunsa intr-un desis de padure, ea l-a adus pe nume pe cel ce a fost numit Zeus. Apoi cauta o apa limpede si curgatoare pentru a-si spala pruncul nou-nascut; cum peste tot in jurul ei pamantul era ari si uscat, venerabila zeita, disperata si murid de sete s-a asezat in genunchi si a implorat-o pe Terra, spunandu-i:

-Terra, mama si prietena zamisleste si tu; "nasterile" tale sunt usoare !

S-a rugat astfel; apoi, ridicand bratul a lovit stanca cu sceptrul. Piatra s-a deschis si din ea a izvorat o apa limpede si proaspata. Suverana zeiat si-a imbaiat pruncul, l-a curatat, l-a infasurat in scutece si l-a incredintat unei ninfe care sa-l duca in marea insula Creta si sa-l ascunda aici intr-o pestera trainica. Pestera era adanca si mare. O padure deasa ii ascundea intrarea si un covor des de ierburi ii tapisa peretii. Imediat ce noul nascut a intrat in pestera sacra, Ninfele care locuiau aici l-au primit cu dragoste in bratele lor si l-au culcat intr-un leagan auriu. Capra Amalteea i-a dat lapte curat si I-a servit drept doica. Albinele I-au adu miere dulce. Din cand in cand, porumbeii veniti de pe taramurile indepartate ale Ocenului ii aduceu ambrizie si un vultur luand nectar dintr-un izvor divin ii oferea licoarea imortalitatii. Pentru a-i face placere viitorului suveran al Olimpului, o nimfa

tanara, Adrasteea, i-a dat in dar o jucarie miraculoasa. Era o sfera gaurita facuta din cercuri de aur printre care serpuia un fir de iedera. Cand copilui scancea, Adrasteea aruca in aer jucaria luminoasa si sfera gaurita cadea trasand o lunga brazda aurita. Zeus radea. Dar cand tipetele si plansetele lui deveneau foarte puternice, in jurul lui incepeu sa danseze Corybantii sau Curetii, servitorii augustei sale meme. Ei isi intindeu peste leaganul lui scuturile lor de bronz si, pentru a sublinia cadenta rapida a pasilor lor, bateu in ele cu niste sabii scurte. Zgomotul pe care il faceu scuturile lovite de sabii acopereu tipetele pruncului si tatal sau, Cronos, nu pute ghici locul unde se ascundea copilul pe care credea ca l-a inghitit cand, in realitate, inghitise o piatra.

In tipul acesta tanarul zeu crestea devenind tot mai inteligent si mai puternic. Cand a inceput sa mearga, felul lui de a judeca ii depasea cu mult varsta. Pentru a infrumuseta jocurile celui a carui mana stapanea fulgerul, Ciclopii i-au faurit sagetile traznetului si Zeus, inca di cea mai frageda pruncie s-a distrat arucand liniile orbitoare care-I poarta tunetul.

Intr-o zi, pe cand se zbenguia jucandu-se cu capra Amalteea, doica lui, si incerca s-o doboare la pamant a lovit-o de un copac facand-o sa-si rupa unul din frumoasele sale coarne. Doica divina a fost pansa la cap de Nimfa Melisa. Pentru a o reconpensa, fiul lui Cronos a luat cornul rupt, i-a conferit virtuti miraculose si l-a dat in dar Nimfei cu inima miloasa. Din acel moment, acel corn a fost numit Cornul Abundentei caci, la simpla dorinta a stapanului lui, el se umplea cu tot felul de bunuri.

Cand pe obrazul fiului lui Rea incepu sa mijeasca barba, ca un colier de aur innegrit, Zeus, frumosul adolescent, isi detrona tatal; din acel moment el a inceput sa domneasca asupra intregii lumi. Unii monstrii orgoliosi, inchisi in sanul Terrei, nu voiau sa se supuna noului rege al Olimpului. Zeus, crezand ca poate pune capat cutremurelor pe care ei le produceu la suprafata globului si dezastrelor pe care le pricinuiau zguduind muntii si dislocand scoarta pamantului -a eliberat. Dar de indata ce au iesit din inchisorile lor subterane, infricosatorii titani au pornit razboi impotriva sa. Pentru a ajunge in Olimp, ei au asezat muntii unii peste altii si au arucat stanci impotriva lui Zeus. Unele, cazand in mare, au presarat-o cu insule; altele cazand din nou pe pamat au format coline. Aceasta monstruasa revolta a tinut mai bine de zece ani. In sfarsit, satul de atata lupta, Zeus a vrut sa puna capat furiei lor nesecate. Pentru a castiga victoria, menita sa asigure triumful ordinei, fiul lui Cronos cobora mai intai in maruntaiele pamantului, acolo unde se intinte intunecatul Tartar. Acest loc se afla dedesubtul celor mai adaci funduri de mare; era o intindere umeda si trista, plina de aburi densi si scufundata intr-o noapte eterna. Aici dse aflau inchisi Ciclopii. Aceste creaturi salbatice, de o inaltime uriasa si de o putere uluitoare, nu aveu decat un ochi in mijlocul fruntii. Cu bratele lor puternice, ei faureau pe nicovale de bronz, fulgerele pe care le aruca in vazduh stapanul cerului. Tot aici erau inchisi pentru a-i pazi pe Ciclopi, trei Giganti cu o suta de brate si cinci zeci de capete.

- Pentru a pune capat relelor ce mistuie pamantul, am nevoie, le-a spus Zeus, de sprijinul bratelor voastre si de ajutorul pe cere puteti sa mi-l dati cu nicovalele. Dari-mi acest ajutor si va voi elibera ! Urmati-ma !

-Te vom ajuta, au raspuns deodata Gigantii cu o suta de brate si indraznetii Ciclopi.

De indata ce s-a facut ziua Ciclopii si Gigantii au dat piept cu Titanii revoltati. Ciclopii manuiau sagetile stralucitoare iar Gigantii cu o suta de brate erau inarmati cu stanci. Dintr-o data se auzi un inficosator strigat de lupta si un bubuit napraznic izbucni pe mare; ecoul lui rasuna din palatele Olimpului si pana in adancurile intunecate ale Tartarului. Cele doua armate aruncau una asupra alteia mii de sageti aducatoare de durere; mii de stanci desprinse din munti cadeau peste cele doua tabere. Tipetele sfasietoare rasunau venind din acea uriasa invalmaseala si un vuiet neomenesc si salbatic uraca pana la stele.

In toiul bataliei, pe cand victoria nu era inca sigura, Zeus a aparut in mijlocul multimii, purtata de un car de lupta. Deodata, din inaltul cerului, el napusti peste Titani fulgerul, mesager infocat al unei maini victorioase. Tunetul sfarama muntii in doua iar sagetile razbunatoare ale traznetului mistitor dadura foc padurilor. Un fum des, adus de vant pe campul de batalie, ii sufoca pe Titani si-i tintui pe loc. Profitand de acest moment de deruta, trei sute de stanci, aruncate dintr-o data de cele trei sute de maini ale celor trei Giganti, cu cate o suta de brate se indreptara spre randurile dusmane si le acoperira sub o avalansa de pietre. Invingandu-i pe puternicii sai adversari Zeus ii arunca din nou in intunecatul Taratar; din acest moment, atat cerul cat si pamantul n-au mai ascultat decat de un singur sef.

Dupa ce a luat puterea, Zeus a impartit tronul de aur cu Hera pe care a luat-o de sotie. Sar fiind ca Hera era inzestrata cu o frumusete senina si plina de maretie, locuitorii Olimpului au primit-o cu bucurie pe regina lor cu brate albe si au cinstit-o ca si pe stapanul tunetelor. Zeus n-a cunoscut decat o femeie, dar poetii ni-l infatiseaza adeseori coborand pe pamant pentru a-si alege de aici Nimfe pe care sa le iubeasca. Or, aceste Nimfe pe care le-a iubit nu sunt nimic altceva decat imaginile gratioase ale diferitelor puteri din Natura; cand spunem ca Zeus venea sa se casatoreasca cu ele, trebuie sa intelegem ca venea sa le uneasca, prin interventia sa, cu legea ce conducea armonia lumii. Cele mai vestite dintre Nimfele cu picioarele albe au fost Europa, Danae si Leda.

Europa, fecioara cu priviri adanci era o tanara siriana a carei piele era atat plna de stralucire, incat era banuita ca ar fi furat fardul de care se folosea insusi sotia lui Zeus. Din dragostea lui Zeus fata de Europa a luat nastere Minos, primul si cel mai bun dintre toti regii de pe pamant. Din acea zi, pentru a comemora aceasta cosatorie, platanul sub care avusese loc nu si-a mai pierdut niciodata cununa de frunze.

A doua fecioara de care Zeus a fost indragostit se numea Danae. Era fata unui puternic rege din Argosul cu turnuri frumoase. Acest rege nu avea urmasi. Ca sa afle daca nu avea un fiu care sa-i asigure descendenta direccta la tron s-a dus sa consulte un oracol. Zeul i-a raspuns ca Danae, fiica sa va aduce pe lume un baiat care va domni in locul sau si care, cu vremea, inconjurat de o glorie fara de seaman, ii va lua puterea suverana. Inspaimantata regele argenilor si-a inchipuit ca va putea schimba Destinul. De indata ce s-a intors in lbul Argos, a poruncit sa se construiasca o incapere subterana, ai carei pereti sa fie captusiti cu bronz. Apoi, pentru a o impiedica

pe Danae sa devina mama, a inchis-o in aceasta incapere si a pus, de jur imprejurul acestei ascunzatori, santinele inarmate care sa o pazeasca cu grija, zi si noapte. Dar destinul este o forta de neinvins si oamenii nu au nici o putere asupra hotararilor sale. Intr-adevar, pentru a aduce la indeplinire prorocirea pe care o facuse, Zeus s-a preschimbat intr-o ploaie de aur. In timp ce pe pamat furtuna facea ravagii, ploaia de aur a patruns in miezul pamantului, a trecut prin peretii de bronz ai acopererisului inchisorii unde dormea Danae si a ajuns ca un paraias racoritor intr-un razor insetat, in sanul fecioarei. Pruncul care s-a nascut din aceasta ploaie cereasca s-a numit Preseu.

Cand, intr-o buna zi, Zeus a coborat pe varful salbatic al muntelui Taiget pentru a ajunge la Leda, el nu i s-a infatisat acesteia cu chipul unui taur nici sub forma unor picaturi de aur intr-o ploaie miraculoasa. Noaptea era adanca si nici un zgomot nu tulbura linistea ce stapanea pe inaltul munte.Leda, fiica unui rege din Etolia dormea ca o regina moarta. Dintr-o datat, niste aripi larg intinse s-au indreptat spre ea pentru a o stropi cu un parfum de ambrozie. Trezita din somn, Leda a vazut langa ea o lebada sclipitoare. Penele ei albe straluceau precum zorii unei zile si gatul lung al pasarii divine ii mangaia fata.

-Femeie, ii spuse lebada, nu te teme. Eu sunt zeul luminii si vreau ca tu sa fii mama prea ilustra a doi copii gemeni. Ei vor trai asa cum traiesc, unul facand los celuilalt, soarele si luna. Se vor numi Castor si Pollux si vor devenii zei. Ei vor imbanzi durerea mortii si ii vor ajuta pe marinarii aflati in mare primejdie. Cand furtuna furioasa va ridica valurile marii si cana corabierii, stand ridicati pe prora vasului lovit de ape le vor adresa rugile lor, cei doi fii ai tai, intinzandu-si aripile repezi in vazduh, li se vor arata printre nori. Ei vor domoli bataia vanturilor dezlantuite, vor linistii tumultul valurilor si vor conduce vasul in port.

Astfel a cuvantat stapanul lumii. Dupa noua luni, Leda a ouat in bungetul padurii un ou miraculos. Din acest ou au iesit doi copii ce semanau intru totul. Inca de la nastere, deasupra capetelor lor a stralucit aceeasi stea; mai tarziu, ei au calarit amandoi pe acelasi cal alb si mainile lor au fost inarmate cu aceeasi sulita.

Fiind creatorul a tot ce este frumos, lui Zeus nu-i place numai frumusetea femeilor. Intr-o zi vazu un tanar cu o inmfatisare foarte atragaoare. Pentru a-l avea mereu langa el pe tanarul pe care il considera cel mai frumos dintre muritori, Zeus s-a hotarat sa-l ia de pe pamant si sa-l faca paharnicul sau din Olimp. Intr-o seara, pe cand Ganimede, atunci tanar pastor, statea asezat pe o piatra si canta din flaut in timp ce-si pazea turmele pe colinele acoperite de pasuni ale muntelui Ida, Zeus, transformat in vultur, cobora cu repeziciune din vazduh drept in spatele lui. Il apuca pe tanar cu ghearele sale, il prinse cu ciocul de par, isi intinse aripile puternice si se ridica in vazduh; Ganimede, frumosul adolescent, deveni de atunci locuitor al cerului. In loc de branza si lapte, el se hrani, ca si Zeii, cu nectar si ambrozie; capata astfel, pentru a desfata privirile fericite ale Nemuritorilor, privilegiul vesnicei tinereti.

Se povesteste ca, altadata Zeus a vrut sa se apropie de fata lui Nicteus.

Profitand de un moment cand tanara fecioara cu brate frumoase dormea, infasurata in valuri, la umbra unui copac urias, stapanul Olimpului, transformat intr-un satir cu picioare de tap, s-a apropiat de Antiopa ai-a dormit cu ea. Din acea zi, Antiopa a simtit cum se misca in ea doi copii. Nicteus, tatal ei, care este sotul pe care l-a atras frumusetea fetei lui, o cearta cu asprime pe Antiopa pentru purtarea ei. Ca sa scape de vesnicele amenintari ale tatalui ei, amanta lui Zeus parasi palatul parintesc si se refugie la Scyone. Dupa putin timp, regele acestei cetati, Epopeus, atras de farmecele acestei regine exilate, o lua in casatorie. La aceasta veste, Nicteus muri de suparare. Inainte de a muri, furios, il puse pe fratele sau Licos sa jure ca se va razbuna pe Antiopa si pe sotul ei. Licos porni impotriva cetatii Sicyone, il omora pe Epopeu, o lega pa Antiopa si o lua prizoniera. Pe drum, divina captiva aduse pe lume doi gemeni frumosi pe care a fost nevoita sa-i paraseasca. Amphilon si Zethos au fost luati de pastori, hraniti si educati; ei aveu sa devinna intemeietorii Tebei, orasul cu frumoase ziduri de aparare. Condusa la Sicyone, supravegheata indeaproape si sacaita, de nenemarate ori, de regina Dirce, sotia lui Epopeus, Antiopa duce o viata foarte trista. Intr-o zi insa, lanturile care ii zdrobeau mainile delicate au cazut de la sine. Eliberata prin aceasta minune, ea se duse la Chitheron si isi gasi copiii. Acestia, dupa au recunoscut-o au prins-o intr-o buna zi pe Dirce, au legat-o de coarnele unui taur salbatic si i-au aruncat trupul intr-un izvor: izvorul lui Dirce.

De cele mai multe ori, asa cum se cadea stapanului oamenilor si al zeilor, Zeus era infatisat stand pe un tron lucrat cu mare maiestrie. Augusta sa fata exprima forta care porunceste furtunilor, dar isi pastra si marea liniste si maretia senina care domneste peste zilele cele bune. Parul des si imbelsugat ca o coama de leu, ii impodobea fruntea inalta si cadea, de cele doua parti ale figurii, in suvite ondulate. Figura i se prelungea cu o barba incretita, iar ochii mari ce vedeau totul, se conturau larg deschisi si sub arcul des al sprancenelor. Capul lui Zeus era rareori descoperit; de obicei el era inconjurat de o banda sau incununat cu frunze de laur, stejar sau maslin. In mana dreapta tinea fugerul inaripat. In stanga purta o statuie a Victoriei sau un sceptru pe care se afal un vultur. Uneori vuturul se odihnea la picioarele sale sau pe una din maini. Frumosul sau piept era dezgolit si un val, cazandu-I de pe umeri, ii invelea genunchii, lasandu-I gleznele si gambele descoperite. Vulturul, stejarul, culmile muntilor ii eru consacrate lui. Animalele care, in general i se aduceau drept sacrificii erau caprele, oile si taurii albi.