MARILE CULTURI SI CIVILIZATII ALE ORIENTULUI ANTIC

MARILE CULTURI SI CIVILIZATII ALE ORIENTULUI ANTIC.

Majoritatea studiilor referitoare la istoria Orientului Antic integreaza aparitia primelor civilizatii ale antichitatii intr-un spatiu geografic vast, cuprins intre tarmul estic al Mediteranei (Orientul Mijlociu) si tarmul vestic al Pacificului (Extremul Orient). In aceasta imensitate si diversitate de mediu geografic s-au cristalizat culturile majore si civilizatiile superioare ale antichitatii in jurul carora au gravitat alte civilizatii, mai mult sau mai putin semnificative, pentru evolutia istorica a culturii si civilizatiei universale.

Antichitatea reprezinta prima epoca istorica in care s-au structurat, incepand cu mileniul IV i.Hr., sub aspectul organizarii statale, prin asocierea unor comunitati tribale, in regate si imperii, fie in jurul unor orase fortificate, legate de templul inchinat zeului protector al comunitatii respective.

Popoarele care au trait si au faurit primele civilizatii ale antichitatii orientale au creat valori spirituale si materiale in conditii diverse de mediu, care s-au dovedit a fi mai mult sau mai putin prielnice afirmarii si duratei lor in timp. Stilul creatiilor culturale si trasaturile specifice civilizatiilor orientale nu pot face abstractie de amprenta mediului geografic de constituire. Matricea stilistica a acestor culturi si civilizatii, in sensul blagian al termenului, se leaga de conditiile existentiale ale comunitatilor umane care au trait pe vaile si campiile manoase ale marilor fluvii si pe litoralul maritim sau de comunitatile traitoare in spatiile aride ale desertului, stepei, podisului sau depresiunii din masivele muntoase. Istoricul englez Arnold Toynbee considera ca marile civilizatii ale Orientului antic apartin, in mod esential, tehnologiilor legate de sistemele de irigatii aplicate in fertilizarea si exploatarea eficienta a campiilor din jurul marilor fluvii. Evident acest punct de vedere se justifica in raport cu intelegerea unilaterala a rolului determinant al mediului geografic in aparitia si dezvoltarea civilizatiilor. Fireste actiunea diversilor factori de cultura si civilizatie presupune intelegerea nuantata a ponderii si rolului specific jucat de acestia. Astfel, istoria egiptenilor antici nu se poate intelege decat in functie de rolul Nilului, acest fluviu ce strabate sute de kilometri, printr-o zona desertica si arida, varsandu-si apele, prin marea delta ce-i poarta numele, in Mediterana. Herodot, parintele istoriei universale, considera cu indreptatire, ca Egiptul este un dar al Nilului.

Viata economica pentru toate popoarele antichitatii orientale era indisolubil legata de conditiile specifice mediului inconjurator. Caracteristicile vietii economice erau extrem de variate fiind determinate de natura zonelor cu pamanturi fertile, unde oameni puteau obtine recolte bogate de cereale, fie de regiunile mlastinoase care necesitau lucrari speciale de drenare si desecare a excesului de apa. De asemenea, in zonele aride si secetoase oamenii au fost nevoiti sa recurga la mijloacele tehnicii, mai mult sau mai putin rudimentare, pentru fertilizarea solului cu ajutorul unor sisteme diverse de irigatii. Totodata, in regiunile impadurite sau de stepa, oamenii au fost nevoiti sa procedeze la ample actiuni de despaduriri sau desteleniri pentru a pregati terenuri agricole corespunzatoare.

Din analiza vietii economice a popoarelor Orientului antic rezulta ca agricultura s-a constituit in cea mai importanta forma de activitate a civilizatiei acestor popoare care si-a pus amprenta asupra intregii lor creatii culturale. Exploatarea pamantului se realizeaza, de regula, printr-o buna organizare a muncilor agricole desfasurate in functie de succesiune anotimpurilor, de transformarile climatice si de regimul apelor curgatoare.

Taranii valorificau experienta lor seculara in ceea ce priveste parcelarea si cultivarea terenurilor agricole, iar specialistii Orientului antic stiau sa intocmeasca planuri de distributie si dozare a apei prin sisteme de irigatii bazate pe calcule si numaratori destul de eficiente pentru nivelul tehnic al acelei epoci istorice. Agricultura era orientata, mai ales, pentru obtinerea unor recolte bogate de cereale (grau, orez, mei, orz, susan), fructe (masline, lamai, portocale, curmale, piersici, etc.), vita de vie, etc.

O alta dimensiune semnificativa a vietii economice a antichitatii orientale este legata de diversitatea activitatilor mestesugaresti din orasele, porturile sau din incinta templelor existente in multitudinea civilizatiilor antice. Dovezile materiale si multe texte scrise evidentiaza spiritul creator si intreprinzator al mestesugarilor ale caror produse le admiram si astazi in muzeele de antichitati, incepand cu gama diversa a ceramicii, obiecte din piatra cioplita si marmura, din lemn, bumbac si matase care exprima gustul rafinat al creatorilor lor. De asemenea, in mormintele regilor si in camerele funerare din piramidele si templele faraonilor s-au gasit diverse obiecte si vase din aur, argint, bronz, sticla, etc., felurite bijuterii din fildes, abanos sau obiecte din pietre pretioase care prin finetea si rafinamentul lor estetic ne incanta privirile. Mestesugarii antichitatii erau recunoscuti si in ceea ce priveste prepararea hranei si a artei culinare (paine, vin, bere, ulei), confectionarea imbracamintei, a mobilierului si in tehnica constructiilor arhitectonice monumentale, etc.

Alaturi de agricultura si mestesuguri civilizatia antichitatii orientale ne-a lasat drept mostenire comertul, prin care s-a realizat schimbul necesar dintre producatori si consumatori. Prin natura ei, activitatea comerciala a stimulat alte activitati economice necesare oamenilor, cum ar fi transporturile si caile de comunicatie pe uscat si pe ape. In acest sens pentru invoca cunoscutul drum al matasii din China pana in Europa, drumul regal din Persia, flotele comerciale existente pe Nil, Tigru, Eufrat, s.a. sau pe Marea Mediterana. Inovatiile in sfera transporturilor - carute, caravane trase de camile, cai si elefanti s-au inmultit continuu, inclusiv santierele si depozitele din porturile maritime de unde negustorii plecau sau veneau din toate directiile, mai ales, in bazinul Mediteranei. Marile orase si porturi ale Orientului (Babilon, Ninive, Tyr, Sidon, Pekin, s.a.) erau centre economice vestite, unde se realizau si schimburi comerciale intense intre diverse zone ale civilizatiilor cunoscute in antichitate.

*

Modul de viata specific popoarelor antichitatii orientale si-a pus amprenta si asupra structurii sociale caracteristice acestor civilizatii, bazate pe niveluri sociale de organizare concepute rigid si ierarhizate piramidal. In varful piramidei se situa institutia monarhiei reprezentata de un rege, faraon sau imparat socotit stapan atotputernic, delegat sa administreze si sa conduca in numele zeilor supusii din teritoriile guvernate de ei. Monarhii orientali erau inconjurati si sustinuti de carta aristocratiei formata din mari dregatori razboinici si preoti, beneficiarii unor mari latifungii, plasate si alte bogatii. Aristocratia era la randul ei ajutata de o pleiada de functionari si scribi. Scribii cunosteau, ca si preotii, tainele initiatice ale scrisului si cititului, avand o conditie sociala mai buna.

Marea majoritate a populatii o formau taranii care in intregul Orient asigurau toate muncile agricole, intretineau sistemele de irigatii si lucrau la diverse constructii si edificii publice. Alaturi de tarani se aflau si multi mestesugari nevoiti sa lucreze in conditii grele de munca. Taranii si mestesugarii erau obligati sa-si plateasca darile in natura, iar cand erau in imposibilitate de plata acestia puteau deveni sclavi. Masa sclavilor era adesea completata cu prizonierii de razboi sau cei proveniti din piraterie. Sclavii erau folositi la cele mai grele si diverse activitati din societate. Sunt intalniti la curtile regale si ale aristocratiei, la diverse activitati casnice in temple si palate, ateliere mestesugaresti, fie la muncile istovitoare legate de minerit sau vaslasi pe corabii etc.

In concluzie, societatile antice orientale se caracterizeaza printr-o pronuntata inegalitate pe plan social intre oameni, rezultat al discrepantei dintre o minoritate privilegiata pe toate planurile vietii economice, politice, sociale si culturale si marea majoritate a populatiei dependenta sub toate aspectele de puterea centrala a regalitatii si a aristocratiei sociale.

Civilizatiile Orientului antic au cunoscut doua forme principale de organizare politica statala, fie legate de experienta oraselor-state formate in jurul unui templu inchinat zeului protector fie a statelor prin centralizarea uniunilor tribale. Ambele modalitati de organizare politico-statala au contribuit la aparitia primelor regate si imperii cunoscute de antichitate.

Sumerienii si egiptenii sunt considerati, de majoritatea istoricilor, ca au creat cele mai vechi civilizatii, marcand prima etapa istorica a civilizatiilor Orientului Antic, considerat pe buna dreptate, leaganul de cultura care a iradiat neincetat incepand cu mileniul al IV-lea i.H. in toate directiile. Fireste, intr-un curs universitar de sinteza ne propunem sa prezentam in special acele culturi si civilizatii ale antichitatii orientale care au exercitat o influenta semnificativa in relatiile si contractele cu alte civilizatii, inclusiv cu spatiul european al antichitatii greco-romane. Pe baza cercetarilor din secolul al XX-lea rezulta ca prima mare civilizatie a Orientului antic s-a format de-a lungul fluviilor Tigru si Eufrat, denumita Mesopotamia, "tara dintre fluvii", cum ii spuneau grecii antici.