Semeonovici Vigotki (1896-1934)

Vigotki este nascut in acelasi an cu un alt mare teoretician al dezvoltarii: Piaget. In scurta sa viata activitatea lui Vigotki este prodigioasa in spatiul rus. Conform cerintelor epocii el trebuie sa isi adapteze cercetarile atat tezelor marxiste cat si cerintelor psihologiei. Inceputurile sale profesionale il gasesc ca profesor de literatura iar primele cercetari se inscriu in domeniul creatiei artistice. In 1924 el se inscrie ca preocupari de cercetare in sfera psihologiei dezvoltarii, a educatiei, psihopatologiei, studii pe care le continua pana la moartea sa prematura in 1934 la 38 de ani.

Vigotki a fost apreciat in Uniunea Sovietica mai ales ca modelul sau se fondeaza pe teza marxist-leninista care sustine (cf. lui Luria, 1976) ca "toate activitatile cognitiv umane fundamentale prind forma intr-o matrice a istoriei sociale si constituie astfel un produs al dezvoltarii social-istorice." Altfel spus individul si capacitatile sale intelectuale nu sunt innascute ci sunt produsul institutiilor culturale in care se gaseste individul.

Ipotezele elaborate de Marx si Engels privind evolutia unei societati catre un socialism utopic sunt trei:

a)      Activitatea creeaza gandirea. Atitudinile, conceptia despre viata si aptitudinile difera la indivizi apartinand unor clase sociale diferite si se formeaza plecand de la activitati de productie. "Nu constiinta oamenilor determina existenta ci existenta lor sociala determina constiinta". Dezvoltarea mentala este procesul prin care copilul asimileaza rezultatele tranzactiilor sale cu mediul.

b)      Dezvoltarea se produce prin schimburi dialectice. Aceste schimburi sunt confruntari intre teza si antiteza urmate de elaborarea unei sinteze care rezolva conflictul de cunoastere si se constituie intr-o concluzie. Vigotki aplica aceasta formula a confruntarii dialectice la dezvoltarea copilului postuland ca pe masura ce acesta intra in contact cu diferite aspecte ale realitatii el constata ca un mod de actiune pe care il credea bun (teza) nu se poate adapta unei situatii noi (antiteza) si trebuie sa gaseasca un alt modus operandi (sinteza /concluzia/ rezolvarea). Aceste moduri de actiune sunt interiorizate formand o cunoastere din ce in ce mai elaborata.

c)      Dezvoltarea este un proces istoric care se produce in cadrul anumitor contexte culturale. Marx pune semnul egalitatii intre dezvoltarea sociala si evolutie. Istoria unei societati este o succesiune de schimbari deliberate numite generic dezvoltare. Dezvoltarea copilului este un proces influentat de antecedentele istorice ale culturii din care el face parte si de evolutia sa ontogenetica, adica de ansamblul confruntarilor dialectice trecute. Acestea determina modalitatea in care copilul este "inarmat" pentru a face fata situatiilor viitoare.

Metoda utilizata de Vigotki pentru a-si valida ipotezele este constituita plecand de la critica metodelor traditionale de investigare a mecanismelor de raspuns. Abordarile de tip stimul-raspuns ale scolii behavioriste nu il satisfac si el incearca sa puna in evidenta structura evenimentelor care intervin in actele de gandire ale unui copil care incearca sa rezolve o sarcina si modul in care aceasta structura evenimentiala ar putea afecta dezvoltarea sa mentala.

Vigotki nu era interesat in principal daca raspunsul este corect ci de modul in care se ajunge la acest raspuns. El aprecia in mod deosebit metoda lui Piaget pe care o considera superioara celei a scolii behavioriste. Metoda sa se numeste a dublei stimulari si se inspira din cercetarile psihiatrice ale lui P. Janet si a gestaltistului Kohler.

Copilul este plasat intr-o situatie de rezolvare de probleme. Cadrul in care acest proces se desfasoara este compus dintr-o multitudine de stimuli ce formeaza o structura complexa. Acesti stimuli sunt fie cei alesi de experimentator sau fac parte integranta din situatia experimentala si sunt intamplatori. Sarcina pe acre copilul o primeste poate de asemenea fi aleasa de cercetator sau lasata la alegerea copilului, in functie de context. Sarcina copilului este de a-si atinge obiectivul utilizand doar ceea ce are la dispozitie in acel cadru experimental. "Dubla stimulare" semnifica cele doua categorii de stimuli implicati in indeplinirea sarcinii (stimulul mijloc si stimulul scop sau obiect). Copilul manipuleaza obiectele, este stimulat de ele (actiunea formeaza gandirea) si stabileste modul in care le va utiliza pentru atingerea scopului . obiectivul experimentatorului este de a descoperi cum gandeste si actioneaza copilul in timpul experimentului si asculta comentariile acestuia.

Dezvoltarea gandirii si a limbajului

Cercetarile lui Vigotki au avut ca scop si analiza proceselor de gandire constiente si raporturile dintre gandire si limbaj incercand sa determine care este relatia dintre ele: identitate, independenta sau interdependenta. Acest autor considera ca gandirea si limbajul la copil apar in mod independent si pot fi reprezentate sub forma unor cercuri separate: gandirea non-verbala si cuvantul neconceptualizat. Pe masura ce copilul creste cercurile se intalnesc si intrepatrund. Jonctiunea lor reprezinta gandirea verbala ceea ce inseamna inceputul achizitionarii conceptelor carora le asociaza cuvinte. Conceptul in acest caz se refera la o abstractie, la caracteristicile generale ale diferitelor obiecte si nu la obiecte in sine. Aceste cercuri nu se suprapun niciodata      perfect. Exista intotdeauna o parte de gandire nonverbala (ex. abilitatea in manipularea obiectelor) si de limbaj neconceptual (ex. a recita o poezie, a memora un numar). "Progresul la nivelul gandirii si cel al nivelul limbajului nu sunt paralele. Cele doua curbe de crestere se intersecteaza si se despart. Ele se pot redresa si merge paralel, pot fuziona pentru un timp pentru ca totdeauna sa se separeu ulterior. Aceasta se aplica si la ontogeneza si la filogeneza."

Vigotki se opune teoreticienilor carora maturarea interna a copilului determina formarea unei gandiri conceptuale indiferent de ceea ce invata acesta. El estimeaza ca educatia lingvistica formala si informala determina in mare masura nivelul conceptual al gandirii pe care il va atinge copilul. Largind aceste consideratii teoretice Vigotki sugereaza ca stadiile prin care evolueaza gandirea si limbajul unui copil sunt aceleasi cu cele prin care a evoluat umanitatea.

Stadiile dezvoltarii limbajului

Stadiul primitiv sau natural (0-2 ani) se regaseste in perioada in care cele doua cercuri (gandire si limbaj) nu se intrepatrund. Acest stadiu se caracterizeaza prin trei functii neintelectuale ale limbajului: sunetele care reprezinta modalitatea de expresie emotionala, apoi, incepand cu luna a doua, apar "reactiile sociale" care imbogatesc repertoriul de sunete deja existent si reprezinta reactii vocale preferentiale la prezenta mamei sau a altor persoane familiare. A treia functie este constituita de cuvinte propriu-zise, primele din vocabularul copilului, care substituie nevoile si dorintele acestuia si pe care el doreste sa le faca cunoscute. Cuvintele se invata prin conditionare, prin asocierea lor repetata cu diferite obiecte.

La doi ani incepe stadiul psihologiei naive. Copilul descopera ca functia simbolica a cuvintelor si manifesta interes pentru numele diferitelor obiecte. Invatarea noilor cuvinte este un proces activ din partea copilului, el nu se mai reduce la conditionare. Astfel isi imbogateste rapid vocabularul si gandirea si limbajul incep sa se intrepatrunda. Acest stadiu se caracterizeaza prin debutul inteligentei practice, copilul incepand o explorare activa a lumii inconjuratoare si o la fel de activa luare in posesie a acesteia. Utilizand obiecte "mijloc" pentru a ajunge la obiectele "scop" dorite. Totusi la nivelul limbajului acesta este considerat naiv deoarece copilul foloseste regulile gramaticale fara a cunoaste regulile care il guverneaza.

Limbajul egocentric constituie partea esentiala a limbajului prescolarului, mai ales in situatii de joc. Acest limbaj se prezinta ca un monolog al copilului care insoteste activitatile sale fie cand este singur fie in prezenta altor copii. Acest monolog a fost interpretat diferit de altii autori ai dezvoltarii. Vigotki vede in el un nou instrument de gandire. Ceea ce isi spune copilul va influenta ceea ce gandeste. El a verificat aceasta ipoteza introducand o serie de dificultati in jocul unor copii (lipsa creioanelor, a hartiei de dimensiuni potrivite) si a constatat o crestere a limbajului egocentric. Vigotki concluzioneaza ca limbajul egocentric nu constituie o descarcare de tensiune sau un insotitor inexpresiv al activitatii ci un instrument important al gandirii in adevaratul sens al cuvantului, adica in cautarea si planificarea solutiei unei probleme.

Acest limbaj nu dispare din manifestarile copilului pana in jurul varstei de 7 ani cand incepe cel de al 4-lea stadiu numit:

stadiul cresterii interioare sau al limbajului interior. In cursul acestui stadiu copilul manipuleaza limbajul "in minte" sub forma limbajului nearticulat, a memoriei logice si prin utilizarea semnelor interioare in rezolvarea problemelor. Pe tot parcursul vietii individul va utiliza limbajul interior si pe cel exterior ca instrumente de gandire conceptuala sau verbala.

Stadiile gandirii conceptuale

Vigotki a pus la punct un instrument pentru a putea studia evolutia gandirii. Acest instrument este cunoscut drept "cuburile (blocurile) lui Vigotki". Sunt 22 de cuburi de marimi, culori si forme diferite. Aceste caracteristici variaza in asa fel incat nu exista doua cuburi la fel. Pe una din suprafete (baza) sunt inscrise unul din      urmatoarele cuvinte fara sens: lag, bik, mur, cev. Indiferent de alte caracteristici ale acestora, cuvantul lag apare pe toate cuburile inalte si mari, bik pe toate cele mari dar joase, mur pe cele inalte si mici si cev pe cele mici si joase. Copilului ii sunt prezentate toate cele 22 de cuburi amestecate. Experimentatorul alege un cub si cere copilului sa aleaga toate celelalte cuburi care estimeaza el ca ar fi la fel cu acela, adica are acelasi cuvant inscris pe el, fara sa intoarca cuburile. Dupa ce copilul alege, experimentatorul arata copilului cuburile alese gresit si acesta reia exercitiul pana reuseste sa identifice corect cuburile asemanatoare. A gasi solutia corecta inseamna ca acesta (copilul) invata ca un cuvant reprezinta un concept format din doua dimensiuni ale cubului: inaltimea si marimea. Cum nu exista nici un cuvant din limbajul copilului care sa redea acest concept combinat insemna ca el nu l-a putut invata inainte de experiment.

Pe parcursul experimentului examinatorul observa cu atentie toate combinatiile alese de copil, caci natura fiecaruia dintre ele reflecta strategia de gandire la care el a recurs. Utilizarea "cuburilor lui Vigotki" a permis stabilirea unei ierarhii formate din trei stadii prin care trece copilul pana la atingerea gandirii conceptuale si care se situeaza intre anii prescolaritatii si mijlocul adolescentei.

Gandirea conceptuale este de fapt un mod de a-si organiza mediul facand apel la abstractii si numind o calitate comuna a doua sau mai multe fenomene. Cele trei stadii descrise de Vigotki sunt:

Gandirea bazata pe multimi neorganizate. Pe parcursul acestei perioade gruparea obiectelor se face pe criterii subiective si pe baza unor asociatii facute la intamplare plecand de le perceptiile copilului. Exista trei faze ale acestui stadiu:

a.       gruparea prin tatonare-grupare se face complet la intamplare

b.      gruparea in functie de campul vizual- copilul da nume unei serii de obiecte alese in functie de localizarea lor in timp si spatiu

c.       gruparea "reformata"- copilul stabileste grupuri de obiecte pe baza regulilor din primele doua faze si apoi le reorganizeaza modificand dispunerea elementelor care le compun dar obiectele raman in esenta dezorganizate.

Gandirea bazata pe multimi organizate. In acest stadiu obiectele nu mai sunt grupate dupa impresii subiective ci dupa legaturi reale care exista intre ele, ceea ce marcheaza deplasarea de la gandirea egocentrica spre obiectivitate. In aceste multimi legaturile intre diverse componente sunt mai curand concrete sau factuale decat abstracte si logice. Acest stadiu are mai multe faze:

a.       Ansambluri asociative bazate pe orice legatura observata de copil cum ar fi culoarea, forma sau distanta dintre obiecte.

b.      Grupari complexe efectuate mai mult pe baza contrastului decat asemanarii de ex. o lingura si o farfurie, o ceasca si un banut.

c.       Grupari in lant in care legatura se face doar intre un obiect si urmatorul din lant ca in jocul de domino fara ca ansamblul sa se constituie pe baza aceluiasi criteriu (de ex. un cub mare rosu urmat de un cub mare verde urmat de un cub mic verde)

d.      Grupari difuze care contin subansamble in interiorul carora criterii de selectie a elementelor urmeaza criterii flexibile (de ex. copilul alege triunghiuri si le organizeaza in diferite grupuri si le adauga cate un trapez ale carui varfuri amintesc copilului de triunghi)

e.       Ansambluri pseudoconceptuale par a fi grupari bazate pe adevarata gandire conceptuala. Totusi atunci cand este intrebat copilul dovedeste ca inca nu este capabil sa rationeze intr-un mod valid asupra criteriilor de grupare (de ex. daca el grupeaza toate cuburile rosii si experimentatorul ii arata doua cuburi alese gresit, care nu au aceeasi inscriptie, copilul este incapabil sa abandoneze strategia initiala pentru a gasi o alta caracteristica ce poate grupa cuburile)

Vigotki face o distinctie importanta intre concepte si pseudoconcepte. Gandirea conceptuala presupune gruparea spontana a obiectelor pornind de la caracteristici abstracte pe care acesta le percepe si nu doar pe baza unor denumiri prestabilite pe care le-a invatat in timpul altor activitati de grupare.

3. Pentru a ajunge la acest stadiu final al dezvoltarii este nevoie de convergenta a doua modalitati ale gandirii: analiza si sinteza. In cursul experimentelor sale Vigotki situeaza debutul abstractizarii in momentul in care copilul identifica anumite asemanari complexe intre obiecte. De exemplu copilul alege doua cuburi care sunt scunde si verzi. Desigur aceste cuburi prezinta si alte caracteristici si prin acesta abstractizarea este incompleta. La varsta de debut a acestui stadiu copilul este preocupat de gasirea similaritatilor si va cauta o caracteristica care sa-i permita gruparea obiectelor (de exemplu toate cuburile inalte sau toate cuburile verzi). Vigotki a numit aceste grupari concepte potentiale.

Copilul ajunge la etapa finala a gandirii conceptuale atunci cand stabileste o combinatie noua de trasaturi pur abstracte, o sinteza stabila care "devine principalul instrument al gandirii". Cu toate acestea printre adolescenti ca si printre adulti gandirea conceptuala are un caracter instabil, individul nerenuntand practic la modalitati anterioare de gandire. Intre formele conceptuale si cele pseudoconceptuale exista o continuitate si nu o ruptura astfel ca gandirea adultului este si ea impregnata cu astfel de modalitati incipiente ale gandirii. Pe tot parcursul dezvoltarii gandirii, limbajul este un mediator si un instrument pentru gandire.

Activitatea ca motor principal al dezvoltarii

Prin activitate se intelege intreprinderea unei actiuni care are ca scop operarea asupra mediului, iar produsul acesteia poate fi modificate de structura intelectuala a individului. Pe baza unei teorii care tine cont de acesta definitie a fost descrisa o ierarhie a tipurilor de activitati. In fiecare stadiu al dezvoltarii exista o activitate dominanta sau directoare. Aceste activitati dominante care guverneaza succesiv fiecare etapa de dezvoltate sunt descrise in modelul lui Vigotki si Elkonin care cuprinde sase etape sau nivele de crestere:

1. Contact intuitiv si emotional intre copil si adulti (copilaria mica 0-1 an). Tipurile fundamentale de dezvoltare psihologica produse de acest contact constau in nevoia de interactiune cu altii si o atitudine emotionala fata de ei pe de o parte si pe de alta parte dezvoltarea actelor de prehensiune si a celor perceptive.
2. Activitate de manipulare a obiectelor (1-3 ani). Copii manipuleaza obiectele si prin interactiunea cu adultii dezvolta un anumit nivel de competenta lingvistica si o gandire vizuala si perceptiva.
3. Activitate de joc (3-7 ani). Copilul se angajeaza in functii simbolice lasandu-si imaginatia sa intervina in joc si in alte activitati si dobandeste o anumita intelegere a coordonarii sociale si a grupului.
4. Activitatea de invatare (7-11 ani). Copii dezvolta abordari teoretice pentru stapanirea mediului ceea ce ii obliga sa ia in consideratie obiectivele realitatii si precursorii psihologici ai gandirii abstracte (operatii si scheme mentale).
5. Activitatea de comunicare sociala (11-15 ani). Adolescentii achizitioneaza abilitatile de comunicare necesare pentru a rezolva problemele cotidiene, dar si pentru a intelege punctul de vedere al altora si a se supune regulilor sociale.
6. Activitatea de invatare vocationala (15-17 ani). Tanarul dezvolta interese cognitive si vocationale noi, intelege elementele unei munci de cercetare si elaboreaza proiecte de viata.

Trecerea de la un stadiu al dezvoltarii la altul stabilitatea modului de gandire si natura interactiunilor copilului cu lumea sunt discontinui. Momentele de criza apar cand un tip de activitate nu mai domina interesele copilului si acesta are tendinta de initia urmatorul tip de activitate. Astfel dezvoltarea este compusa din perioade de stabilitate si de crize tranzitorii.