ALTERNATIVE ALE SISTEMULUI INTERNATIONAL ACTUAL

ALTERNATIVE ALE SISTEMULUI INTERNATIONAL ACTUAL

- Guvernul mondial -

Dincolo de sistemul de state - guvernul mondial

Este posibil ca o forma de organizare politica sa apara, iar specificul acesteia sa fie absenta tuturor celor trei atribute esentiale: societatea internationala, sistemul international si statele suverane. O cale prin care se poate ajunge la acest rezultat este emergenta unui guvern mondial

Un guvern mondial poate sa apara ca urmare a:

cuceririi, a unei lovituri mortale aplicata de catre un stat puternic altui/altor state puternic/puternice, ceea ce ar duce la constituirea unui imperiu universal bazat pe dominatia puterii cuceritoare;

consecintelor ce ar urma incheierii unui contract social intre state, ceea ce ar insemna crearea unei republici universale (sau cosmopolis) fondata pe o forma de consens sau consimtamant;

unei miscari rapide efectuate de catre toate statele, probabil ca urmare a unui program de criza indus de o catastrofa ce ar urma unui razboi mondial devastator sau a unui cataclism ecologic (asa cum au prevazut o serie de futurologi incepand cu I. Kant si pana la H. Kanh);

dezvoltarii graduale a unui guvern mondial, ca urmare a cresterii puterilor unei organizatii internationale cu implicatii si vocatii globale (ONU de exemplu);

rezultatului unui atac direct, frontal la adresa statelor, in vederea cedarii suveranitatii acestora;

a rezultatului indirect - asa cu teoriile functionaliste mentioneaza - a implicarii in sfera suveranitatii statelor in special in sferele de activitate non-politice.

De-a lungul istoriei sistemului statelor moderne exista un curent (dificil de identificat si de perceput) care sustinea ideea alternativa a sistemului de state - aceea a unei forme universale de guvernare si a argumentelor care sustineau si animau o asemenea idee; o asemenea formula era identificabila in doctrina ce chema la intoarcerea la unitatea Romana; era prevazuta de asemenea o formula ce avea ca si piatra de temelie doctrina ca progresul inevitabil va avea ca si consecinta sigura constituirea unui stat mondial.

Argumentul clasic pentru crearea unui guvern mondial este acela ce priveste faptul ca ordinea intre state poate fi stabilita prin aceleasi mijloace prin care este stabilita intre indivizii situati la nivelul intern al statelor - ca urmare a constituirii unei autoritati supreme. Acest argument se leaga de scopul crearii unui cadru ce asigura un minimun de ordine, si in special priveste evitarea razboiului, care este vazut ca si o consecinta inevitabila a sistemului de state. Se poate spune ca un guvern mondial ar putea realiza in mod optim si sigur scopul justitiei economice pentru toti oamenii de pe Pamant, respectiv al crearii si implementarii unui management sanatos al mediului inconjurator.

Argumentul clasic adus impotriva constituirii unui guverb mondial este acela ce priveste faptul ca, desi un asemenea guvern ar asigura ordinea, el ar distruge libertatea - el incalca libertatea statelor si a natiunulor (asa cum sustineau si cei ce creau aliante in vederea limitarii posibilitatii instaurarii unei monarhii universale). Mai mult, in cazul in care un asemenea guvern mondial ar supraveghea indeaporape libertatile si actiunile individuale, iar in cazul in care acest guvern ar deveni unul tiranic, indivizii nu ar putea sa caute si sa ceara azil politic unui alt guvern (alternativ).

Se poate vedea cum cazul sustinerii crearii unui guvern mondial are ca si prioritati ordinea - ea este mai importanta decat justitia internationala sau umana.

Un medievalism modern -

Este evident ca statele suverane nu sunt singurii actori sau agenti importanti pe scena politica mondiala. Exista cinci elemente in lumea politica contemporana care indica spre faptul ca exista o tendinta al carei efect ar afecta intr-un fel sau altul supremati statului asupra teritoruilui si cetatenilor sai.

Integrarea regionala a statelor

Exista o tentinta manifestata din partea unor state de a se integra in unitati politice mai largi. Statele memre UE nu au incetat sa posede suveranitate terioriala, dar au pornit un proces de integrare care este perceput - cel putin de catre unii - ca pu proces care duce la puerderea suveranitatii statelr membre UE. Retorica din spatele integrarii europene sustine ca acest proces va avea efecte noi si benefice asupra ordinii internationale deoarece va conduce spre o comunitate de securitate si spre o zona de pace la nivel european, demonstrand lumii intregi abilitatea unui grup de state de a ceda in mod voluntar suveranitatea lor.

Dificultatea care o ridica aceasta integrare consta in aceea ca modelul european va duce - mai ales daca este aplicat in alte parti ale lumii - la reducerea numarului de state, dar va lasa institutia suveranitatii exact unde era inainte. Un astfel de stat - desi ar fi un stat suveran - nu ar fi un stat-natiune si acesta ar fi lipsit de tendintele si ambitiile nationaliste care au dus la sangeroase conflicte in trecut; un astfel de stat s-ar supune mult mai usor si constant dreptului international si tendinta sa de a se angaja in politica de putere ar fi mult slabita.

Dar avand in vedere cresterea importantei pe glob a unor tari de dimensiuni continentale (SUA, Rusia, India, China), integrarea europeana este vazuta de catre alti ganditori ca si un proces prin care li se da glas ambitiilor europenilor de a se putea angaja in politica de putere intr-un mod mai eficient.

Problema care se pune este urmatoarea: procesul de integrare ar putea sa ajunga la un asemenea nivel incat sa se poata vorbi de un stat European, insa ramane intrebarea daca suveranitatea va ramane la indemana statelor sau in sarcina organelor comunitare. Testul crucial ar fi dat de dilema urmatoare: daca guvernele nationale din cadrul comunitatii ar avea dreptul, si in termenii fortei si a loialitatilor umane - daca ar avea capacitatea - de a se separa.

Dezintegrarea statelor

Alaturi de tendinta statelor de a se integra in unitati mai largi se manifesta tendinta statelor - impresionanta in anii 60 si 70 - de a arata semne de dezintegrare. Si nu este vorba doar de state "noi", ale caror guverne se aflau angajate in construirea identitatii nationale si a coeziunii (cazul Pakistan - Bangladesh); tendintele dezintegrationiste se manifesta chiar in cadrul statelor mai vechi (cazul Yugoslaviei, Frantei, Spaniei, Belgiei, Marii Britanii si Canadei).

Este posibil ca urmare a cererilor secesioniste sa apara schimbari de natura calitativa la nivelul sistemului de state. Ca si in cazul integrarii statelor in unitati politice mai largi, procesul de dezintegrare al statelor ar fi important (cel putin din punct de vedere teoretic) daca acest proces ar ramne undeva intr-un stadiu intermediar

Daca unitatile care secesioneaza ar avansa numai atat de mult catre cresterea suveranitatii lor nationale atat in termenii doctrinei acceptate, cat si in termenii fortei pe care ar avea-o la dispozitia lor, respectiv in termenii loialitatilor - vis-a-vis de suveranitatea statelor existente - incat sa nu solitice o asemenea suveranitate ca si cea a statelor din care au secesionat insasi institutia suveranitatii ar putea intra in declin.

Revenirea la violenta internationala privata

O alta directie ce poate indica spre declinul sistemului de state este cea data de recurgerea la actiuni violente la scara internationala de catre alte grupuri decat statele, precum si exercitarea de catre ele a dreptului de a recurge la asemenea actiuni violente.

Una din caracteristicile de baza ale sistemului de state modern este aceea ca statele au cautat sa monopolizeze dreptul de a recurge la violenta in politica internationala. Monopolul statelor de a recurge in mod legitim la actiuni violente a fost afectat de organizatiile internationale (ONU de exemplu in timpul Razboiului din Coreea sau din timpul Crizei din Congo) deoarece aceste organizatii si-au arogat dreptul de a exercita actiuni violente la scara internationala; desi in aceste cazuri organizatia internationala ar putea fi privita ca si un agent al grupului de state care au cooperat in vederea exercitarii dreptului lor de a recurge la actiuni violente.

O mult mai importanta provocare la adresa monopolului statului de a recurge la actiuni violente este practica recurgerii la astfel de actiuni de catre grupuri politice ce nu sunt state suverane, si care abia daca ar putea fi privite ca si autoritati publice; cu toate acestea, gherilele palestiniene aflate in diverse tari arabe sau gherilele afgane aflate in Pakistan au atacat teritoriul unui alt stat, personalul acelui stat, precum si proprietatea cetatenilor acelui stat in terte state, mergand pana acolo incat au procedat chiar la luarea de ostatici, care erau cetateni ai unor tari terte.

Dar ceea ce este mai impresionant nu este faptul ca aceste entitati recurg la actiuni violente, ci faptul ca violenta internationala practicata de catre acesti actori non-statali este facuta pe baza prezentarii dreptului lor de a realiza astfel de actiuni si ca acest drept este privit ca legitim de catre o proportie substantiala a societatii internationale. Societatea internationala nu a avut capacitatea de a se ralia impotriva provocarii la adresa monopolului recurgerii la actiuni violente ale statelor, la fel cum a reusit cand se are in vedere solidaritatea pe care a manifestat-o impotriva violentei internationale motivata de interese private (cazul pitateriei).

Daca se extinde aceasta perspectiva se poate vedea ca exista in viitor posibilitatea ca statele sa-si piarda monopolul utilizarii legitime fortei si al recurgerii legitime la actiuni violente, si ca aceasta schimbare ar avea ca si efect restaurarea situatiei specifice perioadei medievale, in care violenta ar putea fi in mod legitim exercitata de catre autoritati publice de multe tipuri, inclusiv de catre persoane private

Organizatiile transnationale

Un grup non-guvernamental angajat in actiuni violente in mai multe state in vederea promovarii scopurilor sale poate fi vazut ca si un caz special al unui fenomen cu o amploare mai larga si care ameninta supravietuirea sistemului de state: organizatiile transnationale.

Aceste tipuri de organizatii opereaza peste mai multe frontiere nationale, uneori la scara globala, si care cauta sa nu tina seama de granitele nationale cat mai mult posibil si care serveste posibilitatii de a stabili legaturi intre diferite societati nationale (sau secitiuni ale diferitelor societati nationale).

Ele includ corporatiile multinationale (Toyota, General Motors, Unilever), miscarile politice cum erau partidele comuniste, asociatiile non-guvernamentale internationale sau corpurile/asociatiile profesionale si stiintifice, asociatiile religioase (de exemplu Biserica Romano-Catolica, Southern Baptist Convention din SUA, Evangelical Alliance) si agentiile inter-guvernamentale care opereaza netinand seama de frontiere (Banca Mondiala de exemplu).

Organizatiile transnationale - sau cel putin unele dintre ele - datorita faptului ca ocolesc sistemul de state si contribuie direct la teserea firelor societatii globale si a economiei globale ar putea avea ca si efect reculul (sau chiar abandonarea) sistemului de state. Se spunde despre rolul corporatiilor multinationale ca proliferarea lor si cresterea marimii lor si a ponderii pe care o detin in economia si productia mondiala reprezinta triumful inevitabil al tehnologiei geocentrice asupra poliuticii etnocentrice

Dar nu se poate afirma cu tarie ca aceste corporatii vor submina cu certitudine sistemul de state. Statele suverane au o abilitate considerabila in a tine piept corporatiilor multinationale; prin refuzul accesului acestor corporatii pe pietele lor nationale, prin restrictionarea activitatilor acestora, prin aceea ca statele sunt capabile sa canalizeze mai bine loialitatile cetatenilor lor.

Si chiar daca o mega-corporatie capata acces pe o piata nationala, nu se poate spune ca statul in cauza va avea redusa puterea sa sau ca atingerea obiectivelor sale politice ar fi compromisa in mod iremediabil.

Mai mult, corporatiile multinationale pot opera intr-un mediu de pace si securitate; si acest mediu este furnizat insasi de state. Statele suverane au la dispozitie cea mai mare parte a fortelor armate din lume si acestea sunt obiectul celor mai puternice loialitati umane, iar conflictul si cooperarea intre state determina structura politica a lumii. Scopul operatiunilor multinationalelor si chiar supravietuirea acestora este in mare parte conditionata si influentata de catre deciziile statale.

Unificarea tehnologica a lumii

Uneori se afirma ca disparitia sistemului de state are loc ca si o consecinta a unificarii tehnologice a lumii - in care corporatiile multinationale si grupurile non-statale care recurg la actiuni violente in plan international sunt doar expresii specifice - si ca cu o mare probabilitate aceste elemente vor conduce la politica "spatiului global", in care se va manifesta influenta "satului global", sistemul de state fiind doar o parte in acest angrenaj.

Dar contractarea globului pamantesc, in timp ce a adus societatile la un nivel de interactionare si alerta nemaiintalnit nici o data in istorie, nu creaza si nu a creat o unitate cu caracteristici similare la nivel global. Z. K. Brzezinski surprinde extrem de bine acest fapt: " Paradoxul actual este acela al unei umanitati care devine simultan mai unita si mai fragmentata Umanitatea devine mai integrata si dezvolta legaturi mai intime, desi diferentele care separa societatile tind sa se adanceasca. In aceste circumstante de proximitate, in loc sa promoveze unitatea, conexiunile puternice dau nastere la tensiuni alimentate de un simt nou al unei congestii globale".

Brzezinski argumenteaza ca ideea lui McLuhan relativa la satul global scapa din vedere stabilitatea personala, intimitatea interpersonala si valorile si traditiile impartasite si care sunt ingredientele de baza ale vietii satului primitiv si indica spre o imagine care reflecta mai bine realitatea si pe care o preia de la Laue - si care este prezentata si de catre A. J. Toynbee - si anume cea a orasului global: "o retea de relatii interdependente tensionate, agitate, nervoase, fragmentatecaracterizata mai bine prin interactiune decat prin intimitate."

Nu numai ca micsorarea Pamantului creaza noi surse de tensiune intre societatile care se ralizeaza in jurul unor convingeri ideologice diferite, sau care locuiesc o suprafata cu dimensiuni diferite sau care apartin unor culturi diferite sau se afla in diferite de civilizatie, ci este indoielnic daca dezvoltarea comunicatiilor promoveaza dezvoltarea unor perspective si institutii globale sau a unor institutii regionale sau nationale.

Avansul tehnologic cu aplicabilitate in sfera transporturilor si comunicatiilor faciliteaza prin inlesnirea deplasarii bunurilor, persoanelor, ideilor si capitalurilor integrarea globala, dar faciliteaza in acelasi timp si integrarea regionala, nationala si locala.

Astfel, factorul determinant in integrarea globala, regionala, nationala sau sub-nationala facilitate de progresul tehnologic nu este tehnologia in sine, ci creiteriile politice si economice de diferite feluri.

Integrarea regionala a statelor, tendinta statelor de dezintegrare, multiplicarea violentelor internationale, rolul organizatiilor transnationale si oporturitatile asigurate integrarii globale datorate unificarii tehnologice a lumii sunt elemente penibile in teoria clasica a politicii mondiale, care priveste politica mondiala ca fiind construita pur si simplu pe relatiile intre statele lumii.