LEGISLATIA, POLITICI, INSTITUTII IN DOMENIUL MIGRATIEI IN UE

LEGISLATIA, POLITICI, INSTITUTII IN DOMENIUL MIGRATIEI IN UE

Legislatia cu influenta asupra fenomenului migratiei in UE este cuprinsa in capitolul 2 Libera circulatie a persoanelor si Capitolul 24 Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne. Principalele acte legislative ale fiecarui capitol sunt prezentate in anexa 2. In cadrul celor 2 capitole, tipurile de legislatie ce influenteaza fenomenul migrationist in Europa sunt legate de legi in trei mari domenii:

a. legislatie privind migratia (influenta directa asupra migratiei)

b. legislatia privind piata fortei de munca (influenta directa si indirecta asupra migratiei)

c. legislatia privind recunoasterea reciproca a diplomelor si a calificarilor (influenta indirecta asupra migratiei).

In continuare vom analiza pe scurt cele 3 tipuri de legi in UE.(vezi anexa nr.1)

a. Legislatia privind migratia

O lunga perioada de timp dreptul de a intra si a locui pe teritoriul unui Stat Membru al UE era guvernat prin legi la nivel national elaborate de fiecare stat in parte. Se intra si se putea locui pe baza unei vize de intrare si a unei vize de sedere, vize ce se acordau de fiecare stat in parte. Numai dupa mai 1999, cand Tratatul de la Amsterdam a intrat in vigoare, UE a primit competentele necesare pentru a formula politici comune la nivelul Uniunii Europene privind migratia si azilul. In consecinta in octombrie 1999 la Consiliul European desfasurat la Tampere in Finlanda, statele membre UE au decis formularea unei politici comune privind migratia si azilul care trebuie sa intre in vigoare in cel mult 5 ani de la promulgarea Tratatului de la Amsterdam, deci cel tarziu in 2004. Domeniile avute in vedere pentru formularea acelei politici comunitare unice privind migratia care devin responsabilitatea UE, includ aspecte precum: libera circulatie a persoanelor, controlul la frontierele externe si acordarea vizelor, azilul, imigratia si apararea drepturilor persoanelor cu terte nationalitati si cooperarea judiciara pe probleme civile. O politica comuna in domeniul migratiei (mai ales al imigratiei catre UE) si a azilului are in vedere adoptarea unei pozitii comune a statelor membre UE cererilor de azil venite din partea unor persoane din terte tari, cat si controlul traficului ilegal de persoane. Anexa nr1. prezinta mai multe detalii privind acest aspect.

b. Legislatia privind piata fortei de munca in UE

Legislatia si reglementarile in domeniul fortei de munca ne intereseaza in contextul subiectului migratiei sub doua aspecte: primul ar fi cel al recrutarii de forta de munca dinafara UE si al doilea ar fi cel al modului in care legislatia privind forta de munca in UE poate influenta fluxurile migratorii est-vest odata ce tarile candidate din Centrul si Estul Europei vor deveni membre ale UE.

O schimbare importanta ce a avut loc in ultimii ani in politica privind migratia in UE este aceea ca se vorbeste tot mai mult de adoptarea unei noi abordari a migratiei fortei de munca in Europa. Dupa aproape 30 de ani de politici restrictive de imigratie si de azil, guvernele statelor din UE au inceput sa vorbeasca din nou (dupa incetarea recrutarii de forta de munca din strainatate la mijlocul anilor 1970) de beneficiile fortei de munca din migratie si sa ia noi masuri privind migratia fortei de munca. Schimbarea de politica la nivel de UE in domeniul migratiei fortei de munca este reflectata si de Comunicarea Comisiei din iunie 2003 cu privire la Imigratie, Integrare si Munca. Comunicarea analizeaza rolul imigratiei in contextul schimbarilor demografice si sugereaza modalitati de a promova integrarea imigrantilor in tarile gazda din UE.

Datorita declinului demografic pe de o parte si a deficitului de calificari pe de alta parte, lipsa de forta de munca a inceput sa fie evidenta la nivel de UE. Se preconizeaza ca efectele acestor fenomene vor deveni acute si vizibile undeva intre 2010-2030. Recrutarea de forta de munca dinafara granitelor tarilor UE si din afara UE este modalitatea prin care se poate suplini deficitul de forta de munca european acolo unde exista. De aceea ne intereseaza reglementarile care au in vedere recrutarea de forta de munca dinafara UE, care incurajeaza migratia de inlocuire . Migratia de inlocuire in UE vizeaza doua mari categorii de lucratori: pe de o parte este vorba de lucratori inalt calificati in care tarile UE sunt deficitare si pe de alta parte este vorba de lucratori necalificati care sunt necesari pentru a inlocui forta de munca locala care nu doreste sa preteze astfel de munci (spre exemplu, in agricultura).

Libertatea miscarii si egalitatea de tratament prin interzicerea oricaror restrictii privind forta de munca pentru cetatenii Statelor Membre care s-ar aplica si statelor din Europa Centrala si de Est odata du aderarea, genereaza teama prezentelor State Membre ca se vor inregistra fluxuri migratorii masive de forta de munca dinspre est spre vest, in cautarea unor salarii mai bune si a unor conditii de munca mai bune. In consecinta, de teama unei migratii excesive a fortei de munca din est spre vest, se negociaza acorduri separate privind deplasarea fortei de munca dupa accesul in UE cu fiecare tara candidata, cerandu-se o anumita perioada de tranzitie pentru liberalizarea circulatiei fortei de munca. Perioada de tranzitie va fi cuprinsa intre 2-5 ani in mod obisnuit si nu poate depasi 7 ani sub nici o forma.

c. Legislatia privind recunoasterea reciproca a diplomelor si a calificarilor

In vederea asigurarii liberei circulatii a persoanelor si a lucratorilor, este necesara recunoasterea diplomelor si a calificarilor profesionale. Cele mai importante reglementari in acest sens la nivel de UE sunt un grup de directive care creeaza premisele unui Sistem General de recunoastere a diplomelor si calificarilor si a unui alt grup de directive ce reglementeaza recunoasterea calificarilor in diferite profesii. Cele 4 directive ce reglementeaza acest domeniu sunt urmatoarele: Directiva 89/48/CEE, Directiva 92/51/CEE, Directiva 1999/42/CE si Directiva 2001/19/CE.

La nivelul UE, de-a lungul timpului au existat dificultati la transpunerea acestor directive in legislatia nationala. Spre exemplu, Grecia, Belgia, Marea Britanie, Portugalia, Irlanda si Spania au intarziat transpunerea Directivei din 1992 in legislatia nationala, intampinand probleme in profesiile legate de sanatate, cele din domeniul turismului, din domeniul sportului si a serviciului public. De aceea se are in vedere elaborarea unei noi directive (a cincea directiva) care se doreste a ramane unica directiva in acest domeniu si prin care sa se simplifice acquis-ul stabilit prin directivele precedente. Se are in vedere aplicarea principiului de recunoastere automata a diplomelor si de recunoastere a diplomelor pe baza coordonarii unor conditii minime de pregatire.