LEGISLATIA, POLITICI, INSTITUTII IN DOMENIUL
MIGRATIEI IN UE
Legislatia cu influenta asupra fenomenului migratiei in UE este cuprinsa
in capitolul 2 Libera circulatie a persoanelor si Capitolul 24 Cooperarea in
domeniul justitiei si afacerilor interne. Principalele acte legislative ale
fiecarui capitol sunt prezentate in anexa 2. In cadrul celor 2 capitole,
tipurile de legislatie ce influenteaza fenomenul migrationist in Europa sunt
legate de legi in trei mari domenii:
a. legislatie privind migratia (influenta
directa asupra migratiei)
b. legislatia privind piata fortei de munca
(influenta directa si indirecta asupra migratiei)
c.
legislatia privind recunoasterea reciproca a diplomelor si a calificarilor
(influenta indirecta asupra migratiei).
In continuare vom analiza pe scurt
cele 3 tipuri de legi in UE.(vezi anexa nr.1)
a.
Legislatia privind migratia
O lunga perioada de timp dreptul de a
intra si a locui pe teritoriul unui Stat Membru al UE era guvernat prin legi la
nivel national elaborate de fiecare stat in parte. Se intra si se putea locui
pe baza unei vize de intrare si a unei vize de sedere, vize ce se acordau de
fiecare stat in parte. Numai dupa mai 1999, cand Tratatul de la Amsterdam a
intrat in vigoare, UE a primit competentele necesare pentru a formula politici
comune la nivelul Uniunii Europene privind migratia si azilul. In consecinta in
octombrie 1999 la Consiliul European desfasurat la Tampere in Finlanda, statele
membre UE au decis formularea unei politici comune privind migratia si azilul
care trebuie sa intre in vigoare in cel mult 5 ani de la promulgarea Tratatului
de la Amsterdam, deci cel tarziu in 2004. Domeniile avute in vedere pentru formularea acelei politici comunitare unice
privind migratia care devin responsabilitatea UE, includ aspecte precum: libera
circulatie a persoanelor, controlul la frontierele externe si acordarea
vizelor, azilul, imigratia si apararea drepturilor persoanelor cu terte
nationalitati si cooperarea judiciara pe probleme civile. O politica comuna in
domeniul migratiei (mai ales al imigratiei catre UE) si a azilului are in
vedere adoptarea unei pozitii comune a statelor membre UE cererilor de azil
venite din partea unor persoane din terte tari, cat si controlul traficului
ilegal de persoane. Anexa nr1. prezinta mai multe detalii privind acest aspect.
b. Legislatia privind piata fortei de munca
in UE
Legislatia si reglementarile in
domeniul fortei de munca ne intereseaza in contextul subiectului migratiei sub
doua aspecte: primul ar fi cel al recrutarii de forta de munca dinafara UE si
al doilea ar fi cel al modului in care legislatia privind forta de munca in UE
poate influenta fluxurile migratorii est-vest odata ce tarile candidate din
Centrul si Estul Europei vor deveni membre ale UE.
O
schimbare importanta ce a avut loc in ultimii ani in politica privind migratia
in UE este aceea ca se vorbeste tot mai mult de adoptarea unei noi abordari a
migratiei fortei de munca in Europa. Dupa aproape 30 de ani de politici
restrictive de imigratie si de azil, guvernele statelor din UE au inceput sa
vorbeasca din nou (dupa incetarea recrutarii de forta de munca din strainatate la mijlocul anilor
1970) de beneficiile fortei de munca din migratie si sa ia noi masuri privind
migratia fortei de munca. Schimbarea de politica la nivel de UE in domeniul
migratiei fortei de munca este reflectata si de Comunicarea Comisiei din iunie
2003 cu privire la Imigratie, Integrare si Munca. Comunicarea analizeaza rolul
imigratiei in contextul schimbarilor demografice si sugereaza modalitati de a
promova integrarea imigrantilor in tarile gazda din UE.
Datorita
declinului demografic pe de o parte si a deficitului de calificari pe de alta
parte, lipsa de forta de munca a inceput sa fie evidenta la nivel de UE. Se
preconizeaza ca efectele acestor fenomene vor deveni acute si vizibile undeva
intre 2010-2030. Recrutarea de forta de munca dinafara granitelor tarilor UE si
din afara UE este modalitatea prin care se poate suplini deficitul de forta de
munca european acolo unde exista. De aceea ne intereseaza reglementarile care
au in vedere recrutarea de forta de munca dinafara UE, care incurajeaza
migratia de inlocuire.
Migratia de inlocuire in UE vizeaza doua mari categorii de lucratori: pe de o
parte este vorba de lucratori inalt calificati in care tarile UE sunt
deficitare si pe de alta parte este vorba de lucratori necalificati care sunt
necesari pentru a inlocui forta de munca locala care nu doreste sa preteze
astfel de munci (spre exemplu, in agricultura).
Libertatea miscarii si egalitatea de
tratament prin interzicerea oricaror restrictii privind forta de munca pentru
cetatenii Statelor Membre care s-ar aplica si statelor din Europa Centrala si
de Est odata du aderarea, genereaza teama prezentelor State Membre ca se vor
inregistra fluxuri migratorii masive de forta de munca dinspre est spre vest,
in cautarea unor salarii mai bune si a unor conditii de munca mai bune. In
consecinta, de teama unei migratii excesive a fortei de munca din est spre
vest, se negociaza acorduri separate privind deplasarea fortei de munca dupa
accesul in UE cu fiecare tara candidata, cerandu-se o anumita perioada de
tranzitie pentru liberalizarea circulatiei fortei de munca. Perioada de tranzitie va fi cuprinsa intre
2-5 ani in mod obisnuit si nu poate depasi 7 ani sub nici o forma.
c.
Legislatia privind recunoasterea reciproca a diplomelor si a calificarilor
In vederea asigurarii liberei circulatii a
persoanelor si a lucratorilor, este necesara recunoasterea diplomelor si a
calificarilor profesionale. Cele mai importante reglementari in acest sens la
nivel de UE sunt un grup de directive care creeaza premisele unui Sistem
General de recunoastere a diplomelor si calificarilor si a unui alt grup de
directive ce reglementeaza recunoasterea calificarilor in diferite
profesii. Cele 4 directive ce
reglementeaza acest domeniu sunt urmatoarele: Directiva 89/48/CEE, Directiva
92/51/CEE, Directiva 1999/42/CE si Directiva 2001/19/CE.
La nivelul
UE, de-a lungul timpului au existat dificultati la transpunerea acestor
directive in legislatia nationala. Spre exemplu, Grecia, Belgia, Marea
Britanie, Portugalia, Irlanda si Spania au intarziat transpunerea Directivei
din 1992 in legislatia nationala, intampinand probleme in profesiile legate de
sanatate, cele din domeniul turismului, din domeniul sportului si a serviciului
public. De aceea se are in vedere elaborarea unei noi directive (a cincea
directiva) care se doreste a ramane unica directiva in acest domeniu si prin
care sa se simplifice acquis-ul stabilit prin directivele precedente. Se are in
vedere aplicarea principiului de recunoastere automata a diplomelor si de recunoastere a diplomelor pe
baza coordonarii unor conditii minime de pregatire.
Migratia de
inlocuire, se refera la migratia care se bazeaza pe recrutarea de forta de
munca dinafara Uniunii Europene pentru
calificarile deficitare in Uniune si pentru locurile de munca si calificarile
nesolicitate de localnici.