Aprecieri privind rolul sefului statului

Aprecieri privind rolul sefului statului

Aparuta odata cu statul, institutia sefului statului a cunoscut o permanenta evolutie in ce priveste forma, structura si atributiile. Daca de-a lungul timpului institutia sefului statului a concentrat multe prerogative din domeniul legislativ, executiv si chiar judecatoresc, in zilele noastre a aparut o neta si riguroasa delimitare a atributiilor fata de celelalte autoritati publice care realizeaza functiile fundamentale ale statului.

In cele mai multe state ale lumii institutia sefului statului are o organizare unipersonala (cu denumiri din cele mai diverse: domnitor, principe, imparat, presedinte, etc.) iar in altele este organizata colegial (purtand denumiri ca: prezidiu, consiliu de stat, etc); sunt state cum este cazul Angliei, unde prerogativele acestei institutii sunt exercitate de rege si guvern.

In majoritatea statelor lumii care fiinteaza in temeiul principiului separatiei puterilor in stat, institutia sefului statului face parte din cadrul puterii executive, avand si atributii limitate in materie legislativa.

Daca in regimul parlamentar functia executiva a statului este incredintata unei persoane (seful de stat ales) si unui organ colegial care are atributii pe care le exercita in mod relativ autonom, in regimul prezidential pur (ca in cazul S.U.A.) seful statului reprezinta intreg executivul, (este si presedintele ales al tarii dar si seful executivului) fiind ajutat sa guverneze de o serie de inalti functionari.

Cu toate acestea doctrina dreptului administrativ are adesea pareri divergente in ce priveste sensul, semnificatia si continutul notiunii de putere executiva.

Astfel, se apreciaza ca administratia nu este singura sarcina a executivului dar este o sarcina exclusiva a acestuia, avand si sarcini extra-administrative, exercitate in raporturile cu Parlamentul. "In sensul doctrinei de drept administrativ, pe de o parte, nu ar trebui sa se vorbeasca de executiv, ci de functia administrativa, ca una dintre functiile statului, iar pe de alta parte, trebuie sa se admita ca aministratia de stat si executivul reprezinta o unitate structurala unica, in ale carei sarcini intra intreg continutul functiei executive"

In ce priveste evolutia acestei institutii, inca din antichitate Aristotel, considerat stagiritul gandirii antice, incerca o clasificare a formelor de guvernamant in: monarhie (care presupunea concentrarea exercitiului puterii in mana unei singure persoane), oligarhia (in care puterea este exercitata de un grup restrans) si democratia (poporul exercita direct sau prin reprezentare puterea).

Tot in legatura cu formele de guvernamant Platon aprecia ca un bun si eficient guvern trebuie sa se bazeze pe autoritate si libertate, regele fiind 'pastorul poporului'.

Oricum, inca din China si India antica, de la Aristotel si Platon, la iluministii din sec. XVIII si chiar in zilele noastre, puterea este personalizata avand ca simbol un individ sau grup de indivizi. De-a lungul timpurilor statul nu este de conceput fara un sef de stat. incepand din China antica in care Confucius ii recunoaste regelui (imparatului) legitimitatea de sef al statului in calitate de 'fiu al cerului', la Homer care il considera pe rege 'suprema expresiune a functiilor in stat' pana la' Principele' lui Machiaveli, statul nu este de conceput in afara simbolului sau, conducatorul, suveranul sau "Fiul soarelui' cum il numeau japonezii.

Ulterior, iluministii au dezvoltat ideea legitimitatii puterilor sefului de stat ca si a raspunderii acestuia in fata poporului clasificand formele de guvernamant in republici (in care seful de stat, denumit, in cele mai multe cazuri presedinte, este ales pe timp determinat direct de catre popor sau parlament) si monarhii (in care seful statului este ales pe viata sau pe baze ereditare).