Aspecte relevante cu privire la perspectivele Uniunii Europene ca entitate juridica, din prismaului Constitutiei Europene

Aspecte relevante cu privire la perspectivele Uniunii Europene ca entitate juridica, din prisma proiectului Constitutiei Europene

Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa reflecta in mod corespunzator si in termeni pe cat posibil rigurosi preocuparea de a asigura o continuitate in domeniul consolidarii constructiei institutionale a Uniunii Europene, marcand evolutii ascendente in privinta extinderii domeniilor integrate si cresterii gradului de institutionalizare. De asemenea, proiectul viitoarei Constitutii europene aduce precizari si stabileste reguli mai clare decat cele de pana la acest moment in ceea ce priveste ordinea juridica institutionala comunitara, creata prin imbunatatirea continua a modului de functionare a institutiilor europene, venind astfel in intampinarea preocuparii manifestate de statele membre pentru a se evita acele elemente de discontinuitate si dezordine care pot apare in dezvoltarea institutionala continua si echilibrata a ordinii juridice institutionale comunitare.

Intentia de a acorda personalitate juridica Uniunii Europene

Textul tratatului care instituie Constitutia pentru Europa, consacra pentru prima oara de jure faptul ca Uniunea are personalitate juridica, chiar daca nici aceasta formulare nu este suficient de explicita. Pentru a explica natura si continutul personalitatii juridice atribuite Uniunii Europene, textul proiectului de Tratat mentioneaza printre obiectivele acesteia si afirmarea identitatii pe sena internationala, in special prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate comune, in care include definirea in timp a unei politici de aparare comune care sa duca la o aparare comuna. In relatiile sale cu celelalte state ale lumii Uniunea Europeana urmeaza sa isi promoveze valorile si interesele sale. Aceasta se angajeaza sa contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabila a planetei, solidaritatea si respectul mutual intre popoare, lacomertul liber si echitabil, la eliminarea saraciei si la protectia drepturilor fundamentale ale omului, precum si la dezvoltarea dreptului international, cu respectarea principiilor Cartei O.N.U.

In acelasi timp, textul mentionat reglementeaza si relatiile cu statele membre. Se precizeaza atat principiile pe care Uniunea Europeana urmeaza sa le promoveze in relatiile cu statele membre, cat si relatiile acestora intre ele, precum si cu celelalte state terte constructiei europene. In acest sens, dispozitiile din proiectul Tratatului prevad faptul ca Uniunea va trebui sa respecte egalitatea statelor in fata Constitutiei Europene, precum si identitatea lor nationala, inerenta structurilor sale politice fundamentale si constitutionale, inclusiv in ceea ce priveste autonomia locala si regionala. De asemenea, Uniunea se obliga sa respecte atributele suverane esentiale ale statului, in mod special cele care au ca obiect asigurarea integritatii teritoriale, mentinerea ordinii publice si protejarea securitatii nationale.

Referindu-se la obiectivele comune, dispozitiile Tratatului specifica faptul ca, in virtutea principiului cooperarii loiale, Uniunea si statele membre se respecta si se asista reciproc la indeplinirea misiunilor care decurg din prevederile Constitutiei Europene. Aceste prevederi au meritul de a cristaliza arhitectura europeana la nivel de intentie, reprezentand o adevarata carte de vizita pe scena internationala.

Cadrul juridic care fixeaza limitele personalitatii juridice a Uniunii Europene, asa cum rezulta din dispozitiile proiectului Constitutiei europene

Desi la nivel de intentie lucrurile stau foarte limpede, nu acelasi lucru se poate insa si din punct de vedere juridic. Textul este insuficient de elaborat si vag, abstract si general si nu se poate afrima ca se face un pas decisiv, din punct de vedere juridic, pe calea federalizarii Europei. Mai degraba demersul statelor membre se inscrie in paradoxul constructiei europene de care s-a mai amintit: cu cat formularile concrete sunt mai ambigue cu atat sansele de reusita in fapt ale constructiei europene sunt mai mari.

Pentru a argumenta succint afirmatia anterioara este necesar sa revenim la normele dreptului international pe care trebuie sa le respecte si sistemul juridic comunitar, precum si la unele argumente de ordin teoretic privind raporturile in care trebuie sa se afle ordinea juridica institutionala comunitara atat cu cel international, cat si cu cel al statelor membre.

Recunoasterea personalitatii juridice internationale ramane o problema de demonstrat prin interpretari juridice

Personalitatea juridica internationala a organizatiilor internatinale nu este consacrata in mod formal, intr-un text specific in doctrina juridica. Formularile de pana acum sunt generale si ambigue. Nici chiar in Cartea O.N.U., care este constitutia celei mai importante organizatii internationale, nu este mentionata expres atribuirea personalitatii juridice. In acelasi sens s-au formulat si dispozitiile Conventiei generale din anul 1946, care precizeaza faptul ca O.N.U. este persoana juridica si are dreptul de a incheia contracte, sa dobandeasca si sa vanda bunuri imobile si sa stea in justitie. Sunt foarte rare exceptiile de la aceasta practica, constand de obicei in exprimari de genul personalitatea juridica internationala, iar in unele cazuri, personalitatea juridica necesara pentru realizarea obiectivelor pe care le are.

Tocmai datorita ambiguitatii in care se afla notiunea de personalitate juridica internationala in doctrina juridica, era necesara ca in textul Tratatului care instituie o Constitutie pentru Europa sa existe o definitie riguroasa, nu una generala de genul are personalitate juridica. In acest sens, s-ar fi impus o dezvoltare din care sa reiasa fara echivoc continutul juridic al acesteia, macar sa vizeze in mod explicit personalitatea de drept international. Altfel, textul mentionat ar putea insemna ca se afirma calitatea de subiect de drept, pur si simplu, fara a se sti in care dintre ordinile juridice se plaseaza Comunitatile Europene (nationale sau/si intenationale) si intre ce limite.

Continuand pe logica dreptului international clasic, este de necontestat faptul ca Uniunea Europeana, oricate atribute ar acumula prin transfer de la state si oricat ar fi acestea de substantiale, atata vreme cat va coexista cu statele membre, aceasta nu poate avea decat o capacitate juridica functionala si nu una generala, una atribuita si nu originara, iar personalitatea ei juridica nu poate fi desprinsa de acest datum. Aceeasi situatie o intalnim si in cazul federatiei.

In consecinta, pentru recunoasterea personalitatii juridice internationale atribuite prin folosirea unei formule imperfecte, va fi nevoie sa se recurga la aceleasi metode oferite de practica internationala de pana in prezent si sa se demonstreze prin interpretari acest lucru.

Nu este reglementata esenta ordinii juridice institutionale comunitare

In alta ordine de idei, Uniunea Europeana, asa dupa cum se prezinta la acest moment, reprezinta mult mai mult decat ceea ce constituie un subiect de drept intern si international clasic, fiind o asociatie de state care s-au organizat dupa modelul supranational. Aceasta inseamna, in primul rand, o ordine juridica institutionala comunitara care se impune in mod obligatoriu, in locul ordinii juridice interne a statelor, iar aceasta situatie de fond nu este reglementata in Constitutie.

Este folosita neadecvat contextului expresia legislatie nationala

Ca o consecinta directa a nereglementarii corespunzatoare a esentei ordinii juridice institutionale comunitare este si interpretarea ambigua care poate fi data termenului de legislatie nationala, atunci cand acesta se refera la tratamentul aplicabil Comunitatilor in statele membre. Conform proiectului Tratatului, Uniunii Europene i-a fost atribuita capacitatea juridica cea mai larga recunoscuta persoanelor morale prin legislatiile nationale. In aceasta calitate poate sa dobandeasca sau sa instraineze bunuri imobile sau mobile, precum si sa stea in justitie. In acest scop, Uniunea Europeana este reprezentata de catre Comisie. Cu toate acestea, exista si situatii in care Uniunea mai este reprezentata, pe langa Comisie si de fiecare dintre institutii in temeiul autonomiei administrative de care acestea dispun pentru acele probleme legate de propria lor functionare.

In acest context, termenul ales pentru a exprima aceasta situatie de fapt, ,,prin legislatiile nationale", nu este cel mai adecvat. Intentia legislatorului a fost aceea de a asigura Comunitatilor un tratament unitar pe tot cuprinsul teritoriului comunitar. Intrucat legislatiile statelor nu sunt identice, termenul mentionat reliefeaza o situatie, contrara intentiei legislatorului, in care Comunitatile urmeaza sa aiba un tratament national care nu este identic in toate statele comunitare si care difera de la stat la stat. pe de alta parte , chiar daca am dori sa aducem la un numitor comun tratamentul national, nu s-ar putea invoca un tratament in temeiul clauzei natiunii celei mai favorizate, pentru ca in textul Tratatului se are in vedere tratamentul acordat prin legislatie nationala si nu printr-un tratat (clauza natiunii cele mai favorizate ar putea fi atribuita dupa modelul contractelor comerciale, deci ar presupune obligatoriu incheierea unui acord intre Comunitati si statele membre).

Exista neconcordante cu privire la imunitati si privilegii intre textul Constitutiei si efectul juridic al normei comunitare.

Din caracterul inedit si original al constructiei europene deriva si din natura normei juridice comunitare, care este preponderent necontractuala si, asa cum s-a prezentat pe larg in sectiunile anterioare, aceasta nu poate fi nici modificata si nici interpretata de catre autoritatile nationale, fiind prioritara normei interne si direct aplicabila in dreptul national. In acest sens, in situatia in care legislatia nationala este contrara unei norme comunitare, se va aplica cea din urma, statul fiind cel obligat sa-si adapteze legislatia conform ordinii juridice comunitare si nu invers. Asadar, chiar daca prin aplicarea sa produce anumite daune fie statelor membre fie cetatenilor acestora, care nu sunt de natura contractuala, ci survin in urma aplicarii comunitare, institutiile comunitare pot fi aduse in fata instantelor nationale, pentru ca nu raspund in fata lor pentru aceasta. Mai mult chiar, statul respectiv are obligatia sa-si ia toate masurile pentru a le evita, in caz contar asumandu-si consecintele (a se vedea situatia aplicarii incorecte sau a transpunerii neconforme a unei directive). Singura instanta care are competenta de a judeca actele institutiilor comunitare care incalca ordinea juridica comunitara este Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene. Acest efect care rezulta din aplicarea normei comunitare presupune obligatoriu existenta unei imunitati de jurisdictie atat pentru institutiile europene care emit norme comunitare, cat si pentru agentii sai in exercitarea atributiilor care le revin (evident acelea care se refera strict la respectarea aplicarii corecte si integrale a ordinii juridice comunitare).

Derivand direct din caracterul inedit si original al ordinii juridice comunitare, ar fi fost de asteptat ca aceasta categorie de imunitati ale Uniunii Europene sa fie mentionata in textul Constitutiei pentru Europa. Insa, potrivit proiectului Constitutiei Europene, pe teritoriul statelor membre Uniunea Europeana se bucura de privilegiile si imunitatile necesare indeplinirii misiunii sale in conditiile prevazute de Protocolul privind privilegiile si imunitatile Uniunii Europene. In acest document sunt inscrise doar acele imunitati si privilegii pe care le au si alte organizatii internationale pentru a-si desfasura activitatile (inviolabilitatea localurilor, a bunurilor, a arhivelor, scutirea de impozite, scutire vamala, libertatea de comunicare s.a.). nu se regaseste insa nici un fel de referire la imunitatea de jurisdictie a Uniunii Europene, asa dupa cum reiese ea din insasi efectul juridic al normei comunitare. Asadar, raportandu-ne la textul Constitutiei pentru Europa, in materie de responsabilitate contractuala activitatile Uniunii Europene sunt reglementate de dreptul aplicabil contractului in cauza, iar in materie de responsabilitate necontractuala, Uniunea trebuie sa repare, in conformitate cu principiile generale comune dreptului national al fiecarui stat membru, daunele cauzate de catre institutiile sale sau de catre agentii sai in exercitarea atributiilor lor.

Ca o concluzie la cele prezentate, se poate afirma faptul ca, progresele inregistrate prin proiectul de Constitutie Europeana mentine caracterul eterogen al principiilor si regulilor pe care le contine. Aceasta pe de o parte din cauza domeniului extrem de intins si cu grad de implicare diferential al Uniunii Europene, iar pe de alta parte al caracterului neunitar al Comunitatii Europene in care includem si inegalitatea statelor participante. Este de asteptat ca, intr-o abordare viitoare sa se aiba in vedere si acest aspect, care ar fi necesar pentru a caracteriza in mod riguros institutia Uniunii Europene, pe care le contine. Aceasta pe de o parte din cauza domeniului extrem de intins si cu grad de implicare diferential al Uniunii Europene, iar pe de alta parte al caracterului neunitar al Comunitatii Europene in care includem si inegalitatea statelor participante. Este de asteptat ca, intr-o abordare viitoare sa se aiba in vedere si acest aspect, care ar fi necesar pentru a caracteriza in mod riguros institutia Uniunii Europene, tinand seama de evolutiile majore care s-au produs in acest concept.

La momentul aparitiei acestui stadiu, divergentele aparute intre statele membre cu privire la continutul proiectului Tratatului Constitutional au determinat aparitia unei alternative care isi propune sa concilieze pozitiile divergente exprimate in cadrul Uniunii Europene. Aceasta alternativa consta in textul unui nou tratat, denumit Tratatul de Reforma, care urmeaza sa-si probeze viabilitatea in cazul in care va fi adoptat de toate statele membre.