Atractia ideologiei comuniste, Asemanari si deosebiri in exercitarea puterii in lagarul socialist, Economia pe deplin etatizata

I. Atractia ideologiei comuniste;

II. Sprijinul Uniunii Sovietice in instaurarea regimurilor comuniste in Europa si Asia;

III. Asemanari si deosebiri in exercitarea puterii in lagarul socialist:

a.      Distrugerea societatii civile;

b.      Promovarea societatii oficiale;

c.       Scoala stalinismului;

d.      Grupurile de presiune influente

IV.Economia pe deplin etatizata:

a.      Revolutia agrara;

b.      Nationalizarile si planificarea;

c.       Dependenta economica, politica si doctrinara    fata de URSS;

V. Criza sistemului (1953-1958).

Stalinismul, maoismul si ceausismul au ramas cele mai dramatice si incredibile experiente istorice si ideologice. Statele socialiste si-au revendicat atributul democratic, toate afirmand in constitutiile lor, ca poporul este titular exclusiv si suveran al puterii. El isi exercita puterea prin organele de stat reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct si secret. Deputatii actionau pe baza unui mandat constitutional de reprezentare integrala a intereselor generale si locale, fiind raspunzatori pentru activitatea desfasurata in fata alegatorilor, realizandu-se astfel o forma originala de impletire a exigentelor si implicatiilor mandatului imperativ cu cel reprezentativ. Cetatenii sunt declarati egali in drepturi si indatoriri, acestea fiind reglementate minutios si cuprinzator prin chiar asezamantul juridic fundamental. Atat in structurile exclusiv politice cat si in cele statale a fost postulat principiul muncii si conducerii colective, precum si principiul centralismului democratic, ambele principii implicand si regula majoritatii. In toate tarile socialiste s-au utilizat o serie de tehnici legislative specifice democratiei semi-directe, precum largirea subiectelor dreptului de initiativa legislativa in favoarea unor organisme formal reprezentative (congrese si consilii nationale, sindicate etc.), dezbaterea publica a celor mai importante proiecte de legi, organizarea unor referendum-uri s.a.m.d.

Sub toate aceste aspecte, precum si in altele, atributul democratic proclamat sau revendicat nu avea sau nu are un suport real, iar tehnicile amintite aveau elemente stridente ce tineau de falsul decor democratic. Originalitatea acestui regim politic, existent in toate tarile cu democratie populara, socialism sau comunism (conform propriilor terminologii) a constat doar in faptul ca acest sistem a preluat si a articulat ceea ce era mai malefic: monocratia, oligarhia, cezarismul democratic. Mecanismul de guvernamant (cel institutionalizat si promovat cu exemplara strictete) dezvaluie, fara echivoc, caracterul fals democratic al guvernarii.

Afirmarea liniei staliniste in domeniul economic, cultural si desigur politic peste tot in tarile satelit, a fost marcata in constitutiile republicilor populare. Spre exemplu Constitutia Republicii Populare Romane din 27 septembrie 1952 a constituit actul prin care Partidul Muncitoresc Roman si-a consacrat si realizat interesele politice. Aceasta Charta a natiunii a consemnat, in scris, totala aservire a statului roman fata de Uniunea Sovietica. 'Alianta cu marea Uniunea Sovietica- se spune in capitolul introductiv, aliniatul IV - sprijinul si ajutorul sau dezinteresat si fratesc asigura independenta, suveranitatea de stat, dezvoltarea si inflorirea Republicii Populare Romane' . Prietenia cu URSS a constituit peste tot 'baza politicii noastre externe', faptul prin care tinerele democratii populare deveneau in mod constitutional un protectorat al marelui imperiu de la rasarit. Uniunii Sovietice i s-a ipotecat atat suveranitatea interna cat si cea externa. Pentru Romania, Constitutia din 1952, modificata esential in ianuarie 1953 si in martie 1961 a introdus pentru prima data conceptul de proprietate socialista precum si rolul conducator al partidului. Proprietatea socialista a constituit mijlocul economic de aservire a cetateanului, iar partidul unic conducator, mijlocul politic de subjugare a lui. Ruptura fata de realitate si istorie a cunoscut in toate aceste state cu noul tip de regim totalitar, o etapa de apogeu. Decretand proprietatea privata ca furt si "demascand" inechitatea sociala ca urmare a exploatarii fortei de munca a taranului muncitor, comunistii autohtoni si cei sovietici au declansat ideologia luptei finale. Realitatea avea sa infirme utopia stalinista, iar radicalizarea ideologica a maselor a esuat, fapt confirmat de prabusirea regimurilor comuniste dictatoriale, la sfarsitul deceniului IX al secolului XX. Toate aceste state au fost surprinse in flagrant delict de irealitate si absurda fictiune. Dar in anii 1945 -1955, intoxicarea cu idiomul totalitar stalinist s-a aflat in plina desfasurare. Socialismul a devenit un fel de religie de stat, iar mijloacele de comunicare in masa au avut drept scop inocularea fixismului si sablonismului festivist prin prezentarea viciata a evenimentelor si starilor socio-economice, prin dezinformarea si indemnul la delatiune, minciuna si calomnie si desigur prin apologia unitatii de nezdruncinat in jurul partidului, ca act simbolic de supunere totala si neconditionata.

Constitutia din 21 august 1965 din Romania consacra faptul ca partidul comunist roman reprezenta forta politica conducatoare a intregii societati. De asemenea, clauza atasamentului la programul partidului era indispensabila oricarui comportament social. Marea Adunare Nationala si consiliile populare (baza intregului sistem de organe ale statului) erau alese prin vot universal egal, direct si secret, dar partidul constituia factorul politic de conducere al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste indreptatit sa depuna candidaturi de deputati. Rezultatul alegerilor era in schimb sistematic prestabilit. In Romania ca de altfel peste tot unde existau regimuri comuniste, Marea Adunare Nationala legifera, dar dreptul de initiativa legislativa revenea mai intai CC al PCR si Consiliului National al FDUS, secretarul general al partidului conducand ambele aceste organisme. Cele mai importante proiecte de legi erau, in prealabil, adoptate de organele superioare de conducere ale partidului, organul legiuitor al tarii ajungand sa fie un simplu paratrasnet pentru comenzile politice, un recipient pentru innobilarea legala a acestora. Intre sesiunile MAN, dreptul de a emite decrete-legi ii revenea Consiliului de Stat, al carui presedinte era insa presedintele republicii, respectiv secretarul general al partidului. Presedintele republicii era ales de MAN, dar propunerea de alegere a acestuia (totdeauna candidat unic) revenea CC al PCR si Consiliului National al FDUS. Constitutia nu prevedea, nici macar formal posibilitatea suspendarii sau revocarii din functie a presedintelui. Presedintele republicii prezida consiliul de Stat si cand considera necesar Consiliul de Ministri Tot presedintele stabilea masurile asupra carora urma sa se organizeze referendumul. El era acela care numea si revoca pe membrii guvernului, pe membrii tribunalului suprem, pe procurorul general, precum si pe toti ceilalti conducatori ai organelor centrale de stat. Presedintele incheia tratate internationale si tot el declara starea de necesitate. El era comandantul suprem al fortelor armate s.a.m.d. In intreaga istorie constitutionala a statului roman nu a mai existat niciodata o asemenea confuziune a puterilor . Liderul comunist, asa cum fusese si Stalin, detinea toate puterile si putea sa si le exercite in folosul sau, atunci cand considera necesar, dupa bunul plac.

Toate noile regimuri comuniste, odata cu venirea lor la putere, urmand exemplul bolsevicilor s-au aliniat la munca pe care o considerau cea mai importanta si mai urgenta: inlocuirea societatii existente, considerata purtatoarea tuturor relelor provocate de capitalism, cu o societate noua, inzestrata cu toate virtutile si sperantele. In aceasta actiune o directie importanta era aceea a distrugerii societatii civile, precum si a eliminarii dusmanilor de clasa: taranii[3] (grupul cel mai important din punct de vedere numeric si cel mai legat de traditii), burghezii (inclusiv mica burghezie mestesugareasca, comercianta si cea a profesiilor liberale), intelectualii si altii. Cea mai dificila actiune a fost atacarea structurii insasi a societatii. Singura parte usoara a operatiei a constat in neutralizarea organizatiilor publice (partide, sindicate, gilde, confrerii, fraternitati, asociatii profesionale, culturale, regionaliste, sportive). Milioane de cehi, unguri, polonezi, romani s-au trezit deodata lipsiti de o structura relationala veche, bogata si diversificata. Obiectul actiunilor prioritare ale partidelor conducatoare in acest domeniu a fost familia, religia si culturile nationale. Institutia familiala a primit atacuri virulente inca de la crearea statului sovietic. Edificarea unei familii sovietice nu a constituit un domeniu in care conceptiile traditionale trebuiau aparate si mentinute. Accentul s-a pus pe egalitatea intre barbat si femeie, pe socializarea activitatilor casnice, pe lasarea educatiei copiilor in grija societatii, pe recunoasterea casatoriei civile si divortului. Muncitorii si studentii chinezi au fost puternic incurajati sa rupa legaturile cu familiile lor, nu inainte de a se intoarce in satul natal pentru 'a-si lichida conturile' Noii membrii de partid erau indemnati de sotul sau sotia care nu-si insusise aceste conceptii. Din aceleasi motive, copiii erau obligati sa-si denunte parintii. Peste tot in lagarul socialist aceasta politica de remodelare a celulei familiale s-a lovit de o rezistenta deosebita (mai ales in tarile cu traditie crestina)

Pentru conducatorii comunisti din anii 1950 ca si pentru bolsevicii din anii 1920, orice refacere completa a societatii impunea eradicarea religiei si distrugerea Bisericilor. Controlul bisericilor ortodoxe atat in Bulgaria, Romania sau Iugoslavia s-a facut fara prea mari dificultati. Nici musulmanii integrati in URSS si in China si nici protestantii si reformatii nu au avut mari probleme cu statul comunist. Comunistii au demonstrat un comportament mult mai agresiv fata de biserica catolica. Acest lucru se explica prin structura centralizata a acesteia, prin puternica ei subordonare fata de Roma si mai ales prin solidaritatea dintre diferitele comunitati din intreaga lume. In ochii partidelor comuniste, prezenta unei Biserici Catolice majoritare sau puternice in Lituania, Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia ameninta insasi fundamentele noilor regimuri. Depasindu-se perioada stalinista in unele din statele cu regimuri comuniste s-au realizat acorduri intre putere si ierarhia religioasa. In China spre exemplu musulmanii, budistii, taoistii si catolicii, regrupati in asociatii distincte si-au afirmat aderenta la constructia socialismului si au actionat ca ajutoare ale partidului comunist. In anii '80 s-au atins insa limitele compromisului si-n unele state (in Polonia mai ales) s-a reluat lupta intre biserica si partidul comunist, capatand aspecte dure si fara concesii.

Pentru noile regimuri, ultracentralizatoare si uniformizante, nationalitatile s-au dovedit a fi niste suprastructuri la fel de suparatoare si la fel de ireductibile ca si religiile. Neputandu-le anihila comunistii au fost nevoiti sa aleaga metoda imblanzirii. Toate constitutiile proclamau faptul ca in interiorul frontierelor 'toate nationalitatile sunt egale'. Brutalitatea excesiva a lui Stalin fata de minoritati a demonstrat diferenta dintre declaratiile de principiu si realitatea practicilor. Liderul comunismului mondial nu a ezitat sa deporteze grupuri etnice (in totalitate sau partial) chiar inainte si in timpul razboiului. Dupa exemplul liderului de la Kremlin in numeroase tari comuniste s-au luat masuri de deculturalizare si distrugere a identitatilor nationale. In China s-a practicat chiar un etnocid comis in Tibet. In anii '40 si '50 obiectivul fixat de catre Kremlin a fost acela de inlocuire a culturilor nationale, inclusiv a limbii cu cea a Uniunii Sovietice. Rusa se invata peste tot ca prima limba straina obligatorie. Limba socialismului era rusa, asa cum engleza era limba capitalismului si colonialismului, se afirma in Pravda din Bratislava in octombrie 1951 .

Pentru a duce la bun sfarsit actiunea de dezagrare a societatii civile puterea comunista nu a ezitat sa utilizeze teroarea. Pentru a practica teroarea la dimensiune statala, partidele monolite au dispus de vasta experienta a echipelor staliniste de consilieri si de un aparat represiv (politie politica, militie, corpurile auxiliare de voluntari, UTC si in ultimul rand partidul) de anvergura, la inceput de import iar apoi dintr-o mixtura indigena-alogena. Campioni in conceperea terorii au fost desigur chinezii. Dar nici in celelalte tari cu regim comunist nu a fost neglijat nici un detaliu, desfasurarea terorii pregatindu-se cu minutiozitate. Perfide si pline de cruzime formele de teroare au fost prezente in localitatile din Ungaria, Romania, Polonia, Cehoslovacia, China. Urmarirea permanenta, suspiciunea, punerea la stalpul infamiei al cartierului sau satului, pierderea locului de munca, pe scurt, toate perversitatile excluderii sociale formeaza climatul infernal dorit si promovat de partidul comunist. Arestarile brutale, interogatoriile nesfarsite, parodiile de procese si experienta traumatizanta a lagarelor si puscariilor au constituit panoplia metodei distrugerii folosita de partidul-stat. In Romania, in inchisorile de la Pitesti, de la Gherla, de la Aiud, Craiova etc. s-a practicat in mod sadic "operatia de distrugere si reconstructie intreprinsa asupra societatii civile la scara intregului bloc comunist". In acest detestabil laborator concentrationar s-au distrus corpuri si spirite in incercarea de remodelarea a sufletelor. In Ungaria elementele reactionar sau pro-fasciste au fost inghesuite in lagare de internare provizorii. In China lagarele de reeducare formau o retea imensa iar in URSS gulagul era un sinonim al lagarelor de exterminare fascista. Gulagul fie el rus, chinez, bulgar sau roman a fost un infern care a distrus corpul si spiritul, nereusind sa reformeze gandirea si nici sa uniformizeze societatea cu oamenii noi. Moartea omului vechi a fost doar unul din aspectele proiectului maret al liderilor comunisti de la Lenin la Ceausescu si de la Mao la Pol Poth. Nasterea omului nou a mobilizat imense energii si mijloace dar rezultatul a fost esecul.

Toate regimurile comuniste au folosit departamentul de propaganda care la ordinul Comitetului Central se ocupa de controlul propagarii ideilor oficiale in intregul corp social. O armata imensa de milioane de persoane in URSS si China au format reteaua de propagandisti numiti agitatori. Pentru a se dovedi coeziunea si forta societatii comuniste, toate regimurile au organizat cu regularitate, dupa exemplul Uniunii Sovietice, mitinguri si manifestatii. De la Beijing la Moscova Berlin si Bucuresti, anul era punctat de adunari impresionante de 1 Mai, de aniversarile lui octombrie 1917, de victoriile impotriva fascismului, si aniversarile lui Lenin, Stalin, Ceausescu sau ale celorlalti lideri nationali. Serviciile de propaganda nu au lasat nimic la voia intamplarii. Ele trimiteau textele sloganurilor care trebuiau scandate in ziua manifestatiei, stabileau numarul de steaguri rosii si drapele nationale, precizau marimea pancartelor cu portretele conducatorilor.

Structura vechii societati fiind in principiu distrusa, a fost necesara formarea unor noi cadre sociale, precum si impunerea unei alte conceptii de structuri rezistente si eficace. Astfel, familia s-a mentinut, dar numai drept cadru pentru transmiterea noilor valori, ocupand un loc redus in viata indivizilor. Peste tot s-a impus un cod etic comunist care a blamat tot ceea ce parea a fi diversiune daunatoare in constructia socialismului. Influenta parintilor asupra copiilor a fost inlocuita cu cea a educatorilor si conducatorilor organizatiilor de tineret. Din acest punct de vedere nu exista nici o deosebire dintre regimul nazist, fascist si cel comunist. In China ca si in Coreea, partidul a fost cel care a instituit un nou ciclu de viata: casatoria la 20 de ani pentru barbati si 18 ani pentru femei in China, si 30 respectiv 27 de ani in Coreea. Au fost fixate criterii politice si de apartenenta de clasa pentru alegerea sotilor partidul servind ca mediator in caz de neintelegere iar statul actionand cu hotarare pentru limitarea nasterilor. Un rol important si in regimurile comuniste l-au avut organizatiile de tineret dupa modelul Konsomolului in URSS sau Casei pionierilor ce se dorea a fi paradisul pamantesc destinat copiilor.

Sindicalismul a adunat milioane de indivizi si a actionat ca o administratie imensa ce veghea la respectarea legislatiei muncii si la apararea muncitorilor. In realitate sindicatul era doar un auxiliar docil al Partidului, singura sa misiune fiind de a-i sustine politica. Organizatii generale si de masa au fost si cele de femei care actionau pentru emanciparea femeii in sensul unui soldat credincios al partidului.

Organizatiile sociale au fost asemanatoare in toate statele cu regim totalitar (nazist, fascist, comunist), doar terminologia era diferita.

O actiune prioritara a comunistilor a fost desigur aceea care s-a ocupat cu formarea unei noi mentalitati. In cadrul acestei actiuni cultul inchinat liderilor va atinge paroxismul, fiind deopotriva un produs al propagandei dar si al veneratiei sincere a unor paturi sociale semidocte si 'patriotarde'. Cultul lui Mao ca si cel al lui Stalin, al lui Ceausescu si al celorlalti lideri comunisti a constituit o metoda eficace pentru spalarea creierelor si pentru folosirea delatiunii in exterminarea celor ce nu se aratau docili fata de partid, de regim dar mai ales fata de lider. Supunerea oarba fata de partid, fata de regim si fata de idol a constituit esenta doctrinara a marxism-leninismului practicat si nu teoretic. Epurarile masive, efectuate chiar in sanul partidului au dovedit limitele ideologiei comuniste. Interesul individual a fost promovat cu prioritate de catre conducatorii partidului, ai armatei, ai diverselor structuri birocratice, ai organizatiilor sociale etc. care s-au bucurat de conditii de viata net superioare celor in care traiau martea majoritate a societatii. Rotatia periodica a cadrelor precum si procesele spectacol au servit pentru a tine in sah elitele care ar fi putut sa doreasca scaunul liderului. In Romania, Polonia, Ungaria, in China si mai ales in URSS a existat o continua lupta pentru putere, lupta ce a facut victime chiar in randul elitei comuniste.

In prima perioada Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost invatatorul cel bun, a carui scoala trebuia sa fie urmata, stalinismul a reprezentat modelul pentru toate regimurile comuniste instaurate. Atunci cand internationalismul proletar n-a mai corespuns viziunii noilor lideri, s-a apelat la comunismul national producandu-se o ruptura demascatoare cu stalinismul "odios". Acei lideri comunisti care au propovaduit doctrina stalinista si in numele careia au facut epurari in propriul partid, au devenit peste noapte cei mai mari dusmani a ceea ce fusese stalinismul copiat si practicat de ei in propriile tari.

In contextul desfasurarii razboiului rece, sistemul politic al statelor comuniste a luat forme contradictorii de multe ori, el fiind apreciat in mod diferit de analistii politici. Pentru unii a reprezentat democratia politica si sociala iar pentru altii dictatura si totalitarismul matur. Decorul democratic a constituit o preocupare importanta pentru partid si pentru stat. Au existat insa cazuri cand pentru a se realiza unitatea sistemului socialist s-a apelat la forta asa cum apelasera si nazistii pentru inabusirea revoltelor si pedepsirea opozantilor. Revolutia din Ungaria ca si pedepsirea culacilor de catre Stalin a chiaburilor de catre Gheorghe Gheorghiu Dej sau a miscarilor nationaliste tibetane de catre Mao sunt exemple concludente care demonstreaza inexistenta democratiei.

Un alt element ce atesta asemanarea intre regimurile comuniste o reprezinta partidul atotputernic, monolit, reprezentativ, partidul stat. Toate aceste partide aparent vorbesc in statutul si programul lor despre caracterul democratic al practicilor institutionale, toate facand referiri la Lenin. Astfel, dreptul imprescriptibil la dezbatere, fundament al democratiei interne a partidului, obligatia organelor inferioare ale partidului de a aplica deciziile organelor superioare (centralismul democratic), electivitatea tuturor organelor de conducere ale partidului si conducerea colectiva, sunt percepte teoretice pe care le intalnim in toate documentele referitoare la partidele comuniste. Punerea in practica a acestora a fost in schimb dezastruoasa. In China ca si in Rusia si Romania lui Ceausescu toate drepturile le avea liderul, iar membrul de partid conform pozitiei pe care o ocupa se bucura doar de indeplinirea exemplara a sarcinilor. Principiile enuntate mai sus, afirmate cu tarie de toate tarile comuniste de la Coreea pana la RDG, au dat iluzia unei functionari democratice in interiorul partidelor comuniste si au pacalit multa vreme opinia publica din tarile democratice. Greu avea sa fie digerata realitatea ca puterea nu se afla in organele de stat ci in organele de partid. Partidul definea axele generale ale politicii statului, el era initiatorul legilor si tot el era cel care promova toate 'cadrele' in toata scara ierarhica administrativa, economica, culturala si desigur politica.

Regimurile comuniste au folosit la unison grupuri de presiune influente precum armata, politia, serviciile de securitate. Uneori, fie toate, fie cate unul din aceste grupuri s-au ridicat deasupra partidului si societatii, devenind astfel principalul organ al puterii. Asa a fost in Rusia lui Beria sau in Ungaria lui Imre Nagy sau in Romania lui Draghici.

In economie s-a intamplat ca si in politica. Stalinismul sovietic a servit drept model din toate punctele de vedere. Nici un sector din economia noilor tari comuniste nu a scapat Partidului-Stat, care a decis sa gestioneze toate serviciile cu caracter industrial, comercial si agricol. Una din cele mai radicale schimbari preconizate de noile regimuri a avut in vedere structurile agricole. Noii conducatori au redistribuit pamanturile mai intai, iar apoi au declansat procesul de colectivizare. Singura noutate in comparatie cu Uniunea Sovietica a fost succesiunea mai rapida a celor doua operatiuni. Suprafetele de pamant redistribuite au fost impresionante: in China 47. mil. de hectare, iar in Europa de Est 20 mil. de hectare expropriate si 12 mil. hectare repartizate. Reforma s-a efectuat in toata Europa, in Coreea si in China in perioada dintre 1944 (Polonia) si 1950 (China). Peste tot s-a stabilit mai intai pragul maxim pentru proprietatea funciara. 5 ha in Albania si Coreea, 20 in Bulgaria, 45 in Iugoslavia, 50 in Romania si Cehoslovacia, 57 in Ungaria etc. Apoi s-au desfasurat transferurile de proprietate prin care comunistii au obtinut un imens capital, ceea ce le-a dat putinta sa pregateasca cea de-a doua etapa, aceea a exproprierii taranului muncitor prin procesul colectivizarii. In China ca si in Europa au existat forme intermediare de asociatii pana sa se ajunga la colhozul indigen. Procesul de colectivizare a urmat aproape peste tot acelasi ritm cu exceptia unor state ca Albania sau Bulgaria, unde presiunile au fost de la inceput puternice. In celelalte tari a existat o faza exploratorie prudenta si moderata. In Romania, spre exemplu au existat trei perioade in derularea procesului colectivizarii. Prima etapa (1949-1953) ca si ultima perioada aceea a colectivizarii compacte (1959-1962) au fost cele mai dure si mai radicale.

Sectorul socialist s-a format prin nationalizarile repetate si rapide si planificarea economiei. Nationalizarea bancilor, a comertului exterior, a surselor de energie, a transporturilor si industriilor de baza a pus mai putine probleme si a suscitat mai putina rezistenta decat colectivizarea peste tot in tarile cu regim comunist. Ea a fost facilitata si de faptul ca in mai multe tari europene (Germania, Cehoslovacia, Polonia etc.) ca si in cele din Asia (Coreea, China) structurile economice fusesera in mare parte confiscate sau controlate de nazisti si japonezi. Nationalizarea lor s-a impus in mod natural dupa razboi nestarnind astfel nici un val de nemultumiri.

Dupa cum procedase Uniunea Sovietica, masurile de nationalizare au fost completate de catre noile regimuri prin introducerea metodelor de planificare. Planurile pe termen scurt (anuale in Coreea si Romania, bienale in Cehoslovacia, Bulgaria si Albania, trienale in Polonia si Ungaria) la inceput, iar apoi planurile pe durate mai lungi (in general cincinale dar si pe 10 ani), au evidentiat in primul rand o politica economica ambitioasa dar si un nerealism mai ales in ceea ce a insemnat domeniul investitiilor. Modelul stalinist adoptat pretutindeni s-a dovedit neviabil in toate domeniile economiei. Ceea ce a fost dovedit cu prisosinta in anii '50 a fost doar dependenta economica fata de URSS iar mai apoi dependenta economica de celelalte state cu regim asemanator, de fapt fata de organismele superstatale precum CAER-ul.

Dependenta economica a atras dupa sine dependenta politica. Dar in acest domeniu au existat si sincope. Astfel, criza relatiilor dintre Moscova si Belgrad a dus la ceea ce istoria va numi "schizma iugoslava". Refuzandu-i lui Tito politica autonoma in Balcani, Stalin i-a determinat pe comunistii chinezi sa-si asume in Asia sarcini pe care URSS nu le dorea si le considera periculoase. Stalin a considerat China doar un simplu auxiliar si nicidecum o functie egala in miscarea comunista mondiala. Beijingul a acceptat functiile scut protector dar le-a dorit si pe cele de parghie revolutionara. Mao Ze Dong a dorit sa gestioneze revolutia in Coreea, in Vietnam si in celelalte state asiatice. Desigur lucrul acesta nu i-a convenit nici lui Stalin si nici celorlalti lideri care l-au urmat.

O data cu moartea lui Stalin a luat sfarsit socialismul intr-o singura tara. In ciuda schismei yugoslave, sistemul supravietuise absorbirii statelor - natiune din Europa centrala si rasariteana in cadrul unui impeeriu aproape tot atat de centralizat ca si Uniunea Sovietica insasi. "Destalinizarea" a dat frau liber fortelor centrifuge, prin dublul efect al slabirii terorii si al unei anumite marje de manevra in interiorul ideologiei. Sentimentele nationale, revendicarea democratiei, dorinta de a trai mai bine au alimentat aproape pretutindeni, in proportii variabile, forte centrifuge pe care Kremlinul nu a putut sa le stapaneasca desi pe unele le-a inabusit in sange.

Aceste forme de nesupunere au inceput, la periferia europeana a imperiului, ca apoi sa cuprinda tot sistemul. Sovieticii au tolerat mai usor comunismele nationale de tip Ceausescu decat comunisme liberale de tip Dubcek. Revoltele Chinei si ale Albaniei au dovedit ca nici ostilitatea comuna fata de imperialism nu a fost de ajuns pentru a mentine unitatea lagarului socialist. Incet, cu pasi marunti, dar evident s-a dezagregat "mitul sovietic, atacat de ambele parti ale marxism-leninismului de chinezi, de yugoslavi, de albanezi si de italieni. Propietatea si pluralismul au constituit importante forte" ce au presat increderea in ideologia comunista. La acestea s-au adaugat libertatea individului si rezistenta la teroare. Ideea unui socialism reconciliat cu democratia nu a prins. Regimurile comuniste s-au dezagregat sub loviturile nemultumirii claselor in numele carora guvernau: intelectualii, muncitorimea si mai ales tineretul.

In anii 1953-1963 s-a repus in discutie ordinea stalinista si s-a ajuns la o criza. Daca in cativa ani se instaurase o noua ordine, din Europa pana in Asia, caracterizata printr-o standardizare exceptionala datorita ideologiei marxism-leninismului, dupa moartea lui Stalin au avut loc transformari importante. Ora Moscovei, pe care toate ceasurile o aratau de la Vladivostok la Praga si de la Leningrad la Hanoi a fost repede uitata. Rigiditatea si nedreptatea sistemului impus de Stalin au devenit peste noapte intolerabile. Deficitul alimentar si criza bunurilor de consum au creat neliniste si au dovedit neputinta conducerilor. Mai mult, au inceput sa apara fronde dintre care cea mai importanta a fost cea a intelectualilor. In China conflictul latent dintre Partid si intelectuali a devenit violent dupa moartea lui Mao. Ideile lui Jdanov sustinute cu inversunare in noile democratii populare in anii '40 si '50 au devenit crime de partid si au fost blamate in sedinte de partid, mai mult sau mai putin secrete. La aceste fronde ale intelectualilor s-a adaugat nemultumirea sociala. In plin proces de colectivizare si industrializare productia a scazut, ceea ce a ingreunat conditiile de viata ale populatiei. Multe tari printre care si Romania plateau in acea perioada despagubirile de razboi Rusiei comuniste.

Nemultumirile inclusiv cele politice au degenerat in revolte, precum rezistenta tibetana, grevele prizonierilor din gulaguri, manifestatiile si revoltele muncitoresti din Polonia, revolta muncitorilor cehi din mai-iunie 1953, a muncitorilor est-germani din iunie 1953, revolutia din 1956 din Ungaria.

Doua fapte au constituit cauza directa a agitatiilor din lumea comunista din anii 1956 si 1957: denuntarea clara a erorilor si crimelor lui Stalin la al XX-lea Congres al PCUS din februarie 1956 si reconcilierea cu Tito consfintita prin calatoria acestuia la Moscova in iunie 1956. Raportul lui Hrusciov care demasca totalitarismul lui Stalin situa indirect pe banca acuzatilor pe toti conducatorii stalinisti: Rakosi, Novotny, Ulbricht, Gheorghiu-Dej, Hodja .

Miscarile remarcabile din anul 1956 care au avut drept cadru Polonia si Ungaria au fost profund legate una de alta. Astfel, revoltele de la Poznan s-au inscris in largul context de frustrari si revendicari muncitoresti acumulate in anii de regim comunist. Clar exprimate si reprimate violent in Cehoslovacia si RDG (1953) ele s-au activat prin punerea in discutie a sistemului stalinist in Ungaria si Polonia. In ambele tari proletariatul muncitor era exasperat de scaderea nivelului de trai si de marirea normelor de lucru. In acelasi timp in ambele tari exista o saturatie de demagogie propagandistica si de regim politienesc. Singura deosebire intre cele doua evenimente a fost diferenta de reactie din partea Uniunii Sovietice. Buna credinta a lui Gomulka, fidelitatea sa fata de alianta cu Uniunea Sovietica si mai ales mobilizarea populatiei poloneze de partea sa a facut Kremlinul sa renunte la interventia trupelor ce asteptau la portile Varsoviei. In Ungaria situatia destul de asemanatoare la inceput, s-a degradat foarte repede ca urmare a comportamentului intransigent al partidului, fapt ce a radicalizat miscarea. Kremlinul considerand situatia ca fiind periculoasa si intolerabila a hotarat interventia armata, ceea ce a dovedit adevarata intentie a Uniunii Sovietice a partidului bolsevic.

Contestarea ordinii staliniste in tarile din Asia, in anii 1956 si 1957 nu a fost cu totul diferita de cea care a afectat democratiile populare europene. Si aici factorii interni (nemultumire sociala, lupte in sanul conducerii partidului) si cei externi (impactul celui de-al XX-lea congres PCUS si al evenimentelor din Polonia si Ungaria) au declansat rezistenta unor largi paturi sociale. Mesajul despre cele 'O suta de Flori' pornit din China avea sa fie primit in Vietnam mult mai bine si avea sa mobilizeze elita intelectuala care se va inflacara. Ideea unei 'reforme agrare in literatura si arta' trebuia sa duca la un dezghet . Acesta in schimb a fost de scurta durata si limitat de frica incitarii intregii societati chineze si vietnameze la denuntarea abuzurilor.

Evenimentele din toamna anului 1956 au stopat cautarea cailor nationale catre socialism si policentrismul propovaduit de Tito si de italianul Polmiro Togliatti. Reprimarea socialismului national a devenit tendinta predominanta in majoritatea tarilor est europene. In Cehoslovacia, Novotny s-a felicitat pentru faptul ca a apreciat just evenimentele din Ungaria si a condamnat democratia indoielnica maghiara. Acelasi lucru l-a facut Ulbricht in RDG si Jivcov in Bulgaria. In Romania, Gheorghe Gheorghiu Dej, preocupat sa largeasca baza populara a regimului si sprijinul international, a ajutat interventia sovietica in Ungaria si a stiut sa nu-si manifeste in mod deschis dorinta de independenta fata de Marele frate de la Rasarit. Tentativele centrifuge au reaparut din nou dupa anul 1956, dar sub forme noi de la o tara la alta. Incepand cu anul 1968 s-a produs o deteriorare serioasa a relatiilor chino-sovietice care in anii '70 a sfarsit printr-o adevarata schisma a lumii comuniste.

Patati de scandaloasele represiuni a celor "O suta de Flori" si ale toamnei ungare, anii 1953-1957 au ramas anii condamnarii solemne a practicii staliniste a comunismului, atat in raporturile dintre tarile fratesti, cat si in relatiile cu lumea exterioara. Importanta revoltelor este aceea ca au renascut sperante de instaurare a pacii in locul razboiului dintre cele doua lumi (capitaliste si comuniste), sperante de stabilire a unor relatii mai egalitare in interiorul "cortinei de fier" si desigur sperante pentru populatiile brutalizate de "noua ordine democratica".

Intrebari de verificare:

Prezentati metodele preluarii puterii de catre comunisti.

In ce a constat sprijinul activ al sovieticilor in instaurarea regimurilor comuniste?

Explicati ce a insemnat preluarea de putere autonoma in Albania, China, Yugoslavia?

Care au fost metodele distrugerii societatii civile?

Care au fost metodele promovarii societatii oficiale?

In ce a constat scoala Uniunii Sovietice?

Cum a fost edificata economia "pe deplin etatizata"?

In ce a constat dependenta economica si politica fata de URSS?

In ce a constat fronda intelectualilor, dar revolta sociala si revolta politica?

Termeni:

"reforma gandirii";

tendinte decadente;

colectivizarea;

nationalizarea;

coexistenta pasnica;

cele "O suta de Flori";

elita intelectuala;

razboiul rece;

revolutie agrara;

grupuri de presiune influente;

procesele spectacol;

familie burgheza;

dusman de clasa.

Bibliografie selectiva:

Aron, Raymond, Democratie si totalitarism, Ed. ALL, Bucuresti, 2001;

Avram, Cezar, Politici agrare in Oltenia anilor 1949-1962, Editura de Sud, Craiova, 1999;

Ball, Terence, Dagger, Richard, Ideologii politice si idealul democratic, Ed. Polirom, Iasi, 2000;

Balan, Ion, Regimul concentrationar din Romania. 1945 - 1964, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2000;

Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, Institutul European, Iasi, 1998;

Deleanu, Ion, Drept Constitutional si institutii politice, Bucuresti 1991;

Deletant, Dennis, teroarea comunista in Romania. Gheorghiu-Dej si statul politienesc, 1948-1965, Ed. Polirom, Iasi, 2001;

Fouret, Franois, Trecutul unei iluzii, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 490;

Soulet. Jean Francois, Istoria comparata a statelor comuniste, Editura Polirom, Iasi, 1988.