Comentarii asupra Declaratiei Universale asupra Drepturilor Omului si a Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Anul II ID

Comentarii asupra Declaratiei Universale asupra

Drepturilor Omului si a Conventiei Europene a

Drepturilor Omului

Disciplina: Drepturile omului si practici antidiscriminatorii

Conf.univ.dr. Mariana Valeria Stoica

Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Conventia

Europeana a Drepturilor Omului

Desi problematica "Drepturile Omului" pare sa fie o chestiune specifica secolului XX, ea nu este totusi absolut noua in istoria umanitatii. Ideea de "drepturi ale omului" isi are radacinile inca din cele mai vechi timpuri cum ar fi anul 300 i.Hr. in filosofia istorica greco-romana intemeiata de Zenon. Acesta contura ideea ca fiecare individ este indreptatit sa pretinda recunoasterea propriei sale demnitati si respectarea lui ca persoana.

Drepturile omului pot fi definite, in general, ca acele drepturi care sunt inerte naturii noastre, fara de care nu putem trai ca fiinte umane.

Drepturile omului si libertatile fundamentale ne permit sa ne dezvoltam si sa ne utilizam deplin calitatile noastre umane, inteligenta, talentul,constiinta si sa ne satisfacem nevoile spirituale. Ele sunt bazate pe dorinta omului de a trai intr-o lume in care demnitatea inerenta si bunastarea fiecarei persoane umane se vor bucura de respect si protectie.

Negarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului nu este numai o tragedie individuala si personala, dar creeaza, de asemenea si premizele nelinistilor sociale si politice aruncand semintele violentei si conflictului in si intre societati si natiuni.

Dupa cum enunta prima propozitie a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului respectarea drepturilor omului si a demnitatii umane reprezinta "fundamentul libertatii, justitiei si pacii in lume".

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este cea mai importanta declaratie oficiala internationala privind drepturile inalienabile si inviolabile ale tuturor membrilor spetei umane.

Aceasta declaratie a fost proclamata intr-o rezolutie a Adunarii Generale la 10 decembrie 1948, ca un "ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si natiunile" privind respectul drepturilor omului.

Ea cuprinde numeroase drepturi - civile, politice, ecomomice, culturale si sociale la care oamenii din toata lumea sunt indreptatiti.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este, de asemenea, primul segment al Declaratiei Internationale a Drepturilor Omului, care include Conventia Internationala privind Drepturile Economice, Culturale si Sociale, Conventia Drepturilor Civile si Politice si Protocolul Optional (la ultima conventie) Adoptate de Adunarea Generala in 1966.

Primele doua articole din Declaratia Universala evidentiaza ca toate fiintele umane, fara distinctie, se nasc libere si egale in demnitate si drepturi si enunta principiile de baza ale egalitatii si nediscriminarii in dreptul de a se bucura de drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

Urmatoarele 19 articole trateaza drepturile civile si politice de care fiecare persoana este indreptatita sa se bucure.

Acestea sunt:

- dreptul la viata, libertate si siguranta;

- libertatea de a nu fi tinut in sclavie;

- dreptul de a nu fi supus terorii, tratamentelor si pedepselor inumane sau degradante;

- recunoasterea personalitatii juridice in fata legii;

- protectie egala in fata legii;

- dreptul la un remediu juridic, efectiv, pentru violarea propriilor drepturi;

- dreptul de a nu fi arestat, inchis sau exilat arbitrar;

- dreptul la o judecata dreapta si la o audiere publica de catre un tribunal independent si impartial;

- prezumtie de nevinovatie pana cand vinovatia este dovedita;

- interzicerea condamnarii pentru un act care nu a constituit un delict penal la momentul comiterii lui;

- libertatea de a nu fi supus amestecului in viata intima, familie, casa sau corespondenta;

- libertatea de circulatie incluzand dreptul de a-si parasi sau de a se intoarce in tara sa;

- dreptul de a cere azil;

- dreptul la o nationalitate;

- dreptul la casatorie si la intemeierea unei familii;

- dreptul de a avea o proprietate;

- libertatea gandirii, constiintei si religiei;

- libertatea de opinie si expresie;

- libertatea de adunare si asociere pasnica;

- dreptul de a paricipa la guvernarea unei tari;

- dreptul de acces legal la serviciile publice dintr-o tara.

Urmatoarele 7 articole trateaza drepturile economice, sociale si culturale incluzand dreptul la securitate sociala,munca si alegere libera,remuneratie echitabila, care sa asigure o existenta fireasca demnitatii umane,formarea si aderarea la sindicate,odihna si concedii de odihna,un standard de viata adecvat sanatatii si bunastarii (incluzand hrana, imbracamintea, adapostul si asistenta medicala),

ajutor social in caz de somaj, boala, incapacitate de munca, vaduvie, varsta inaintata sau alte situatii independente de persoanele in cauza,protectia mamei si a copilului,

educatie- parintii avand dreptul de a alege tipul de educatie dorit pentru copiii lor,

participarea la viata culturala in sanul comunitatii,protectia intereselor morale si materiale provenite din dreptul de autor al unei lucrari stiintifice, literare sau artistice.

In concordanta cu articolul 28, oricine este indreptatit la o ordine sociala si internationala in care drepturile sale enuntate in Declaratia Universala sa poata fi pe deplin realizate.

Articolul 29 spune ca fiecare om are datorii fata de comunitatea in care dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale este posibila.

Aceste drepturi si libertati nu pot fi exercitate contra scopurilor si principiilor Natiunilor Unite.

Articolul final afirma ca nimic in aceasta Declaratie nu poate fi interpretat astfel ca un stat, grup sau persoana sa aiba dreptul de a actiona in scopul suprimarii drepturilor si libertatilor enuntate in Declaratie.

Drepturile recunoscute de Conventie includ dreptul la munca, la libera alegere a slujbei, la conditii sanatoase si bune de munca, la plata egala pentru munca egala, la securitatea muncii, la odihna. Drepturile de a forma si de a adera la sindicate, dreptul la greva, la securitate sociala incluzand si asigurarea sociala sunt, de asemenea, recunoscute. Protectia si asistenta trebuie asigurata familiei, cu o atentie speciala acordata mamei si copilului.

Conventia declara, de asemenea dreptul fiecarui om la standard adecvat de viata, acesta incluzand mancare adecvata, imbracaminte si adapost. Dreptul fundamental al fiecaruia de a fi protejat impotriva foametei este in mod special recunoscut. De asemenea, fiecare are dreptul la cel mai inalt standard ce poate fi atins din punct de vedere al sanatatii fizice si psihice, precum si la educatie.

Statele trebuie sa asigure invatamantul primar obligatoriu si gratuit si trebuie sa existe posibilitatea ca fiecaruia sa-i fie permis si accesibil invatamantul secundar. Trebuie ca accesul la invatamantul superior sa fie egal pentru toata lumea. Parintii si tutorii legali trebuie sa aiba dreptul sa aleaga scolile pentru copiii lor si sa asigure educatia lor morala si religioasa corespunzatoare.

Oricine are dreptul sa ia parte la viata culturala si sa se bucure de beneficiile descoperirilor stiintifice. Trebuie facute eforturi pentru a conserva, dezvolta si difuza stiinta si cultura. Libertatea cercetarii stiintifice si a activitatii creative trebuie respectata si oricine are dreptul de a se bucura de beneficiile propriei activitati de creatie si cercetare.

Conventia mai prevede:

- drepturile barbatilor si ale femeilor de a se casatori cand implinesc varsta corespunzatoare si de a-si intemeia o familie pe principiul egalitatii in drepturi si responsabilitatii sotilor;

- dreptul fiecarui copil, fara discriminare, la masurile necesare de protejare din partea familiei, societatii si a statului si dreptul de a avea o nationalitate;

- dreptul fiecarui cetatean de a lua parte la conducerea afacerilor publice, de a vota si a fi ales, de a avea acces in termeni generali de egalitate la seviciile publice.

Toate persoanele sunt egale in fata legii si sunt indreptatite la o protectie egala din partea legii.

In 1983, Adunarea Generala a cerut recunoasterea urmatoarelor drepturi de baza ale populatiei:

■ sa-si poarte propriul nume si sa-si exprime liber propria identitate;

■ sa aiba statut oficial si sa-si formeze propriile organizatii reprezentative;

■ sa-si mentina in interiorul zonelor unde locuiesc structura economica traditionala si modul lor de viata, in nici un fel nu le trebuie afectat dreptul de a participa liber, in mod egal la dezvoltarea economica, sociala si politica a tarii;

■ sa-si pastreze si sa-si utilizeze propria limba ori de cate ori este posibil in educatie si administratie;

■ sa se bucure de libertatea religiei si a convingerilor;

■ sa aiba acces la pamat si la resursele naturale luand in considerare locul pe care il are in traditia si aspiratiile lor;

■ sa-si structureze, conduca si controleze propriul sistem educational.

In 1985, O.N.U. a infiintat un fond valutar care sa asigure asistenta financiara pentru ca reprezentantii populatiilor indigene sa se poata intalni in grupul de lucru.

In noiembrie 1981, Adunarea Generala a adoptat si proclamat Declaratia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Intoleranta si Discriminare bazate pe Religie si Credinta, dupa aproape 20 de ani de eforturi sa se poata intalni in grupul de lucru.

In noiembrie 1981, Adunarea Generala a adoptat si proclamat Declaratia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Intoleranta si Discriminare bazate pe Religie si Credinta, dupa aproape 20 de ani de eforturi ale Comisiei si Adunarii Generale.

Declaratia prevede printre altele, urmatoarele:

■ fiecare om va avea dreptul de a-si alege religia si credinta proprie si libertatea de a-si manifesta religia sau credinta prin respectare, practica si invatatura atat singur, cat si in grup, in cadrul unei comunitati, in mod privat sau public;

■ nimeni nu va fi subiectul unei constrangeri care sa-i atinga libertatea de a avea o religie sau o credinta la alegere;

■ nimeni nu va fi subiectul discriminarii din partea statului, a unei institutii, a unui grup de persoane sau persoane pe motiv de religie sau credinta.

Declaratia expune si elementele specifice care intra in cadrul libertatii religiei sau credintei.

Persoana in sine este centrul activitatii Natiunilor Unite depuse in numele drepturilor omului, atat ca beneficiar al drepturilor proclamate cat si ca actor cheie in realizarea lor.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului cere fiecarei persoane si fiecarui organism al societatii sa promoveze respectul pentru drepturile omului si sa se lupte pentru recunoasterea lor universala si efectiva. Individual, in comunitatea sa si prin organizatiile neguvernamentale, fiecare persoana poate promova educatia drepturilor omului, incuraja respectul acestora la nivel national si lupta pentru deplina participare a tarii sale la eforturile Natiunilor Unite de a proteja la scara internationala drepturile omului. Importanta impactului pe care simplii cetateni il pot avea actionand impreuna pentru pace si drepturile omului nu trebuie subestimate.

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a publica in mod solemn textul Declaratiei si 'pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, in principal in scoli si in institutii de invatamant, indiferent de statutul politic al tarilor sau teritoriilor'.

Preambul:

Considerand ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume.

Considerand ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvantului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor.

Considerand ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi.

Considerand ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni.

Considerand ca in Charta,popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei,au hotarat sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari.

Considerand ca statele membre sau angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva.

Considerand ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament.

Adunarea generala proclama:

Prezenta Declaratie Universala a Drepturilor Omului, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avand aceasta declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atat in sanul popoarelor statelor membre, cat si a celor aflate sub jurisdictia lor.

Articolul 1

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.

Articolul 2

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari. In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari de suveranitate.

Articolul 3

Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4

Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute,sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5

Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6

Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7

Toti oamenii sunt egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8

Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9

Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.

Articolul 10

Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si imtial, care va hotara fie asupra drepturilor si obligatiior sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.

Articolul 11

Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.

Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, in momentul cand au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decat aceea care era aplicabila in momentul cand a fost savarsit acel act penal.

Articolul 12

Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13

Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat.

Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni in tara sa.

Articolul 14

In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari.

Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15

Orice persoana are dreptul la o cetatenie.

Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbritar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16

Cu incepere de la implinirea varstei legale, barbatul si femeia, fara nici restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei si la desfacerea ei.

Casatoria nu poate fi incheiata decat cu consimtamantul liber si deplin al viitorilor soti.

Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17

Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociatie cu altii. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.

Articolul 18

Orice om are dreptul la libertatea gandirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atat in mod public, cat si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.

Articolul 19

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20

Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica.

Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21

Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.

Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmand o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22

Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaboarea internationala, tinandu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23

Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului.

Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.

Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atat lui, cat si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.

Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

Articolul 24

Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25

Orice om are dreptul al un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzand hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batranete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa sa.

Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti in cadrul unei casatorii sau in afara acesteia se bucura de aceeasi protectie sociala.

Articolul 26

Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamantul trebuie sa fie gratuit, cel putin in ceea ce priveste invatamantul elementar si general. Invatamantul tehnic si profesional trebuie sa fie la indemana tuturor, iar invatamantul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturor, pe baza de merit.

Invatamantul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii.

Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamant pentru copiii lor minori.

Articolul 27

Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.

Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28

Orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationla in care drepturile si libertatile expuse in prezenta declaratie pot fi pe deplin infaptuite.

Articolul 29

Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.

In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decat numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.

Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contra scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30

Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicand pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savarsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta declaratie.

In ceea ce priveste expresia garantarii libertatilor, primul document relevant il constituie Magna Charta Libertatum din 1215, prin care nobilimea engleza a reusit sa impuna respectarea privilegiilor ei de catre rege. A fost urmata de alte documente ca: "Pettition of Rights" (1628) si "Haleas Corpus Acte" (1679) in Anglia, care urmareau ingradirea absolutismului monarhic si afirmarea libertatii individului iar in S.U.A. de "Bill of Rights" (Virginia 1776) si Declaratia de independenta a S.U.A. de la 4 iulie 1776.

Aceste documente se bazau pe conceptiile filosofice privind libertatea personala si libertatea politica a filosofilor englezi moderni. Revolutia franceza de la 1789 a propus un alt document important: Declaratia Drepturilor Omului si a Cetateanului.

Insa cele mai importante documente au aparut in perioada post-belica, ca expresie a vointei nationale de aparare a drepturilor omului:

■ Declaratia Universala a Drepturilor Omului (ONU - 10 dec. 1948)

■ Conventia privind prevenirea si pedepsirea genocidului (9 dec. 1948)

■ Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si apararea libertatilor fundamentale (4. nov. 1950) cu Protocolul aditional din 20 martie 1952.

■ Pactul international privind drepturile cetatenesti si politice (19. dec. 1966)

■ Documente finale ale Conferintei de la Helsinki (1. aug. 1975)

Una dintre cele mai importante realizari ale Consiliului Europei este Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Acest tratat international defineste drepturile si libertatile inalienabile ale fiecaruia dintre noi si obliga statele la garantarea acestor drepturi pentru fiecare dintre cetatenii lor. Mai mult, el instituie un sistem international de protectie: statele si (in anumite conditii) persoanele particulare pot sesiza institutiile de la Strasbourg in cazul violarii Conventiei.

Trebuie sa amintim si de lupta de veacuri a femeilor pentru egalitate. Stiati ca de-abia in 1957 prin Tratatul de la Roma femeia a avut dreptul de a primi aceeasi suma de bani ca si barbatul? Dar si astazi putem observa cu usurinta emancipata si moderna femeie americana acceptata in toate domeniile de activitate, in timp ce umila femeie din China ramane in continuare o unealta in asprul sistem comunist chinez: ca mama, ea isi vede copilul omorat pentru ca a depasit planul familial sau este fortata sa avorteze conform politicii de control a nasterii adoptata de catre guvernul chinez.

De la stoicii greci incoace, omenirea n-a incetat sa trudeasca pentru a formula ceea ce azi numim drepturile individului. La inceput, stradaniile au fost mai curand filosofice. Mai tarziu, celebrele Habeas Corpus si Bill of Rights (1679, 1689 - in Marea Britanie), Declaratia de independenta a Statelor Unite (1776) si mai ales, Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului (1789) au facut, cu adevarat istorie. Istorie, insa, mai ales la scara nationala. Ororile savarsite in cel de-al doilea razboi mondial au convins totusi, omenirea, ca trebuie sa faca, impreuna, ceva. Dreptul unui stat (suveran) de a dispune cum pofteste de propriii cetateni a inceput sa fie pus sub semnul indoielii: regimurile care si-au tratat barbar 'supusii' se dovedisera, prea adesea, periculoase pentru alte tari si pentru pacea mondiala.
Astfel a fost conceputa, in 1948, Declaratia Universala ce formula drepturile universale si indivizibile ale persoanei umane, un ideal conceput pentru intreaga omenire drept baza si cadru pentru toate progresele planuite pentru mai tarziu.

Declaratia este un cod complet al demnitatii umane: dreptul la viata, la libertate, la libertatea de constiinta si de exprimare, prezumtia de nevinovatie, interzicerea torturii, dreptul la libera circulatie, dar si dreptul la un trai decent, la munca, la educatie, la concedii platite si asistenta medicala.
Nici o tara membra a Natiunilor Unite nu a votat impotriva Declaratiei Universale. S-au abtinut 'blocul sovietic' si Arabia Saudita. Faimosul Andrei Visinski a comentat sec, chiar in ziua adoptarii: 'E o colectie de fraze pioase'.

Declaratia Universala si-a dovedit, decenii la rand, totala neputinta. Serialul ororilor a continuat cu inversunare. Nimic n-a putut sta in calea gulagului sovietic, a Canalului si a Pitestiului de la noi, a Revolutiei Culturale din China, a 'campiilor mortii' din Cambodgia sau a 'razboiului murdar' din Argentina. Iar in vreme ce mirosul de sange plutea, statut, deasupra Pamantului, drepturile omului erau tot mai mult invocate in retorica ipocrita a duelurilor caracteristice razboiului rece: America si URSS se acuzau copios una pe cealalta, sponsorizand, in acelasi timp, dictatori-clienti care mai de care mai neomenosi. Formula cinica lansata de Roosevelt facea scoala: 'O fi un ticalos, dar e ticalosul nostru'.
Impotenta pe 'teren', Declaratia Universala isi aducea, totusi, pe lume, cu forcepsul, pruncii: a durat doua decenii pentru formularea pacturilor privind drepturile politice, civile, economice, sociale si culturale si aproape 30 de ani pentru ratificarea lor. Abia in anii '70, ONU a fost autorizata sa cerceteze (mai intai, cu 'discretie') incalcarile flagrante si persistente ale drepturilor omului. Mai aspru cu cei mici (Cuba, de pilda) si bland cu cei mari (China), Comitetul pentru drepturile omului si alte organisme au inceput totusi sa-si intre in paine. De pedepsit, insa, crimele impotriva umanitatii, genocidurile n-au fost pedepsite decenii la rand dupa Nurenberg, desi lumea a cunoscut de atunci peste 100 de conflicte sangeroase in care primele victime au fost civili nevinovati.
Ar fi nedrept, insa, sa fie trecut sub tacere ceea ce s-a realizat totusi, efectiv, in acea vreme, in privinta drepturilor omului. Dojana Comitetelor ONU a avut un oarecare efect mai ales in tarile cele mai democratice: Olanda si Canada si-au modificat legislatiile, Japonia a imbunatatit situatia prizonierilor, America a fost "sapunita zdravan" dar cu mai putin succes pentru abuzurile politiei sau mentinerea pedepsei cu moartea.
Mult mai eficient s-a dovedit, insa, un organism regional - cel mai celebru dintre toate - Consiliul Europei. Infiintat in 1953 si inzestrat cu o Curte pentru drepturile omului (Strasbourg), faimosul Consiliu a impus numeroase puneri la punct legislative in Germania, Franta, Marea Britanie sau Austria.
Incheierea razboiului rece parea sa puna capat epocii in care progresele in privinta drepturilor omului erau rezervate 'premiantilor'. Optimismul dezlantuit dupa caderea Zidului din Berlin a fost doar in parte indreptatit. Secolul XX a continuat sa-si etaleze atrocitatile: genocid in Ruanda, purificarea etnica in Bosnia, maceluri si torturi in Somalia, Cecenia sau Sri Lanka. Disparitia marilor confruntari ideologice n-a facut comunitatea internationala cu mult mai obiectiva in condamnarea celor mai grave incalcari ale drepturilor omului. Interesele militare si economice au trecut, mai departe, inaintea celor morale in infierea 'selectiva' a regimurilor vinovate si disculparea prea grabita a altora.
Sfarsitul razboiului rece a prilejuit, insa, o noua revolutie daca nu in legislatia internationala, cel putin in interpretarea acesteia. Parafrazand celebra formula a 'suveranitatii limitate', inventata de Brejnev, am putea spune ca anii '90 au adus la rampa 'suveranitatea conditionata'. 'Ne amestecul in treburile interne' a incetat sa mai fie un scut impenetrabil. Pe de o parte, pentru curmarea unor catastrofe umanitare au avut loc interventii armate (riscante, mult discutate si, uneori, cu eficienta indoielnica) in nordul Irakului, Somalia, Ruanda si Bosnia.

Pe de alta parte, in '93, respectiv '94, prin decizia Consiliului de Securitate, au fost instituite doua Tribunale internationale pentru fosta Iugoslavie si Ruanda, insarcinate sa judece autorii crimelor impotriva umanitatii si ai genocidului.

Multi juristi si politicieni cu greutate ai sfarsitului de secol sunt convinsi ca atat crimele de razboi cat si cele impotriva umanitatii intra sub jurisdictia internationala, oriunde s-ar petrece si oricine le-ar savarsi. In numele acestei convingeri, si generalul Pinochet asteapta, acum verdictul autoritatilor britanice si risca sa fie primul dintr-un lung sir de dictatori sud-americani extradat si judecat pentru crimele, torturile si 'disparitiile' petrecute in vremea regimului militar.
'Cazul Pinochet' a incins spiritele la Santiago si nu numai. Multi se intreaba deja: dupa ce tribunalul de la Haga vrea cu inversunare capul lui Karadjici, dupa batalia pentru judecarea fostului dictator chilian, cine urmeaza din randurile 'marilor sefi'?'Dreptul la ingerinta' si aducerea in fata tribunalelor internationale a celor suspectati de crime impotriva umanitatii starneste controverse aprinse. Sunt contestate autoritatea acestor tribunale, coerenta si gradul de acoperire a legislatiei internationale, amestecul geo-politic in 'punerea pe rol' a proceselor si formularea verdictelor. Mai mult, continua mai aprige ca oricand acuzatiile ca 'noua ordine juridica internationala' nu este altceva decat o forma de imperialism al democratiei liberale din statele prospere occidentale impotriva altor culturi care au cu totul alte valori, incompatibile cu aceasta (valori asiatice, sau cele ale fundamentalistilor islamici). Exista, poate cate un sambure de adevar in mai toate aceste contestari si acuzatii. Dar nu-i mai putin adevarat ca exista nu doar fundamentalism, ci si moderatie si inca bine reprezentata in toate culturile ne-occidentale.

Ca si in 1948, cand propunerile pentru Declaratia Universala au fost surprinzator de asemanatoare indiferent din ce cultura sau sistem social au provenit, exista mai multe lucruri care leaga diferite culturi decat cele care le fac ireconciliabile. Nici budistii, nici musulmanii moderati si nici macar fundamentalistii nu si-au exprimat, in fond, solidaritatea cu Pol Pot, unul dintre cei mai mari criminali ai tuturor timpurilor, care s-a bucurat de impunitate pana la sfarsitul zilelor dupa ce regimul sau a masacrat o treime din populatia Cambodgiei.
Un amestec cu geometrie variabila de critici, monitorizare, proteste diplomatice, sanctiuni, compromisuri, demagogie si gafe istorice impinge totusi lent, ezitant dar constant drepturile omului in avanscena vietii internationale. Influenta acestora asupra problemelor globale ramane, totusi, destul de neinsemnata. Ca intotdeauna in ultima jumatate de secol, actiunea guvernelor e dictata in primul rand de interese economice si militare iar cancelariile acuza vehement si trec la fapte sau tac mal mai mult dupa calcule egoiste decat dupa norme morale (sau legale) universale. Cel mai adesea 'principialitatea' guvernelor in acest domeniu este rezultatul fie al presiunii opiniei publice interne, fie al comunitatii internationale. Organizatiile neguvernamentale - intre care cea mai faimoasa si 'internationalizata' este Amnesty International - sunt, probabil, in mod firesc, militantii cei mai statornici si mai activi ai drepturilor omului.
Balbaielile si progresele lente ale punerii in aplicare ale drepturilor omului in lumea larga explica poate, macar in parte, relativa apatie care inca staruie, in aceasta privinta, in randul opiniei publice. Jocurile cinice ale puterilor mai mari sau mai mici care au drept paravan Declaratia Universala starnesc si ele, adesea, lehamite.
Dar daca astazi drepturile omului inflacareaza prea putin oamenii din multe tari ale lumii, explicatia de capetenie consta, mai curand, in faptul ca o anumita parte a prevederilor Declaratiei Universale sunt, pentru mai bine de o jumatate din omenire, inaccesibile.

Comunismul a facut, fariseic, caz de ele, fara ca subiectii sai sa se bucure in fapt de asemenea prevederi ale Declaratiei de acum 50 de ani. Azi, aceste drepturi pot fi evocate fara suspiciuni ideologice. Insusi Pierre San,, secretarul general al Amnesty International atrage atentia ca 'modernizarea in mars fortat a unor tari in curs de dezvoltare din America Latina, Asia si Europa de Est se face, adesea, in dispretul celor mai elementare drepturi ale populatiei defavorizate'. Dl San, nu poate fi suspectat de 'nostalgii comuniste'. Nu poate fi suspectat nici ministrul de externe francez Hubert V,drine care avertiza, recent: 'In multe regiuni ale lumii, dramele iau nastere din cauza structurilor statului, care elibereaza toate formele de ura intre grupuri umane si lasa sa se dezlantuie crima organizata. Sa nu uitam niciodata ca, in sintagma Statul de drept, primul cuvant este Statul'.
Daca statul-dictator nu vrea, prin insasi natura sa, sa-si trateze cu respect cetatenii, statul nu poate si nu ii mai pasa de respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Statul 'implodat' favorizeaza, de altfel, vidul care poate deschide calea statului-dictator. Si intr-un caz si in celalalt, prima victima e cetateanul, care e agresat in loc sa fie aparat si care devine prizonierul liberului arbitru al autoritatilor sau, dupa caz al unor forte paralele cu acestea.
Dezamagirile si nelinistile romanilor nu sunt singulare, abuzurile impotriva drepturilor omului continua, inclusiv dupa '96 (ultimul raport pentru Romania al lui Amnesty International confirma aceasta situatie), increderea in justitie este in scadere, 'dreptul la ingerinta' tulbura multi dintre cetatenii nostri, crescuti in traditia suveranitatii nationale intangibile. Si, mai presus de toate, romanii sunt exasperati ca drepturile economice si sociale, inscrise in Declaratia universala, sunt la fel de iluzorii daca nu mai iluzorii decat in vremea comunismului.

ACTE SI DECLARATII PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Printre primele documente oficiale in legiferarea drepturilor omului pot fi citate 'Magna Charta Libertatum', 'The Petitions of Rights' 'Habeas Corpus Act', 'Bill of Rights' si 'Declaratia drepturilor omului si cetateanului'.

Evenimentul care a fundamentat bazele teoriilor de mai departe asupra protectiei omului avea sa se petreaca m Evul Mediu odata cu aparitia unui document remarcabil 'Magna Charfa Libertatum' (19 iunie 1215), pe care au obtinut-o baronii si episcopii englezi revoltati impotriva regelui Ioan fara de Tara. Cele 63 de articole consacrau de fapt, drepturile feudale, libertatile Bisericii si ale oraselor impotriva abuzurilor regelui.

Acest document a avut o dubla semnificatie:

a) el avea forma unui contract intre partida regelui si cea a baronilor, contribuind astfel la teoria contractului social;

b) continea anumite norme 23 care, cateva secole mai tarziu, au inspirat documente ca 'The Petition of Rights '(7 iunie 1628), adresata regelui de catre parlament 24, si 'Habeas Cbrpus Act', lege impusa de parlamentul englez la 26 mai 1679, considerata ca a doua constitutie a Angliei, dupa 'Magna Charta'.

Habeas Corpus Act, (in traducere expresia Habeas corpus ad subjiciendum ' ar insemna 'ca tu dispui de corpul tau pentru a te prezenta in fata judecatorului') votata in timpul lui Charles II, interzicea orice arestare arbitrara, impunand obligatia ca persoana arestata sa fie prezentata in curs de trei zile in fata unui judecator, in acest

fel fiind asigurata independenta fata de executiv. Habeas Corpus este citata intotdeauna ca piatra unghiulara de buna sanatate a unei tari in planul respectarii libertatilor publice.

Ideile lui John Locke au fost transpuse in Anglia, pe plan juridic, in ''Petitia drepturilor (An Act Declaring the Rights and Liberties of the Subject and Settling the Succession of the Crown)' (1628) si Bill-ul drepturilor (1689), prin care se sustinea, in principal, suprematia parlamentului, dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, dreptul la eliberarea pe cautiune, interzicerea pedepselor cu cruzime, obligatia de a se comunica imediat unui detinut motivele arestarii, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juriu.

Prima consacrare a drepturilor omului intr-un document oficial a aparut peste ocean, in America, in focul razboiului de independenta, dus de coloniile engleze impotriva Coroanei.

Astfel, in mai 1776, in statul Virginia, a fost adoptata 'Virginia Bill of Rights' (Declaratia drepturilor statului Virginia) in care se afirma; ''toti oamenii sunt de la natura in mod egal liberi si independenti si au anumite drepturi inerente naturii lor, adica dreptul la viata si libertate, precum si mijlocul de a dobandi si conserva proprietatea si de a urmari sa obtina fericire si siguranta'.

In acelasi an, la 4 iulie, la Philadelphia, se adopta ''Declaratia de independenta' a Statelor Unite ale Americii care, in cel de-al doilea alineat prevedea: 'toti oamenii se nasc egali, cu anumite drepturi inalienabile, printre care viata, libertatea si dreptul la cautarea fericirii'. De asemenea, se sublinia faptul ca acestea nu au un caracter declarativ, ci ca in statele uniunii s-au constituit guverne a caror autoritate emana de la consimtamantul celor guvernati, iar daca forma de guvernare devine distructiva, poporul are dreptul s-o schimbe sau s-o inlature. Aceste guverne au datoria sa asigure drepturile mentionate si tot aici erau consemnate lucruri deosebit de importante privind independenta judecatoreasca, subordonarea militarilor puterii civile, libertatea comertului, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu jurati.

Aceasta declaratie nu a fost inclusa in Constitutia americana, care a fost adoptata in 1787,ci a fost adaugata, ca amendament la aceasta, in anul 1789.

Documentul juridic cel mai important si care a reusit sa releve intr-o forma moderna problema drepturilor si libertatilor omului, a fost adoptat la 26 august 1789, in perioada Revolutiei franceze, prin 'Declaratia drepturilor omului si cetateanului'.

Titulatura acestei declaratii a fost elaborata de prima comisie special desemnata de Adunarea constituanta a Revolutiei franceze si reflecta in mod clar viziunea dualista conturata in randul ideologilor iluministi, inspirata din teoria dreptului natural (drepturile omului) si din teoria contractului social (in drepturile cetateanului).

Caracterul progresist al acestui important document rezulta, de fapt, din toate articolele sale, care, in esenta, contin prevederi privind: egalitatea in fata legii a tuturor persoanelor, siguranta si rezistenta la opresiune, dreptul de a participa direct sau prin reprezentanti la elaborarea legilor ca expresie a vointei generale, garantii cu privire la retinere, arestare si acuzare, prezumtia de nevinovatie, libertatea cuvantului si a presei.

Declaratia, in articolul 17, proclama proprietatea ca fiind un drept sacru si inviolabil. O subliniere importanta este si aceea ca libertatea consta in 'a putea face tot ceea ce nu dauneaza semenului '(art. IV).

Revolutia franceza de la 1789, dar mai ales ideile inscrise in declaratia si in Constitutia adoptata, privitoare la ocrotirea omului, au avut o influenta pozitiva asupra multor popoare din Europa deoarece nici restauratia, nici guvernele conservatoare care au urmat nu au putut elimina ideile care au stat la baza acesteia, ele fiind incorporate in legislatiile statelor respective.

Declaratia din 1789 va fi mai tarziu adoptata in Constitutia belgiana din 1831 si aplicata sub aceasta forma in Spania, Portugalia, Grecia, Italia, Romania, Serbia si Bulgaria.

ETAPA MODERNA A DREPTURILOR OMULUI

Doar dupa al doilea razboi mondial a fost posibil sa se acorde o noua dimensiune reglementarilor de protejare ale drepturilor omului. Grozaviile acestui razboi n-au lasat, probabil, nici o fiinta umana indiferenta. Atunci, comunitatea internationala a declarat ca doar justitia si-ar putea spune cuvantul in privinta actelor savarsite in timpul acestui razboi inuman. Tribunalul de la Nurmberg a fost o prima etapa cruciala, care a emis un verdict fara echivoc atrocitatilor. El a plasat drepturile omului la un nivel mai inalt si a stabilit un precedent ireversibil anuland toate scuzele superficiale cu privire la un comportament abominabil.

Vorbind despre drepturile omului, consideram ca principalul tratat care nu are un continut specific, dar care a generat o multitudine de masuri pe plan international in aceasta materie, il constituie Charta O.N.U. care ocupa in dreptul international un loc deosebit si fara de care, practic, nu se poate concepe istoria si evolutia dreptului international. Charta prevede mentinerea pacii si securitatii internationale, dezvoltarea relatiilor de prietenie intre natiuni si realizarea cooperarii internationale in solutionarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, in promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba, sau religie.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de catre Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezinta un text de compromis intre ideile liberale si teoriile socialiste si care merge mai departe decat documentele existente anterior la acest capitol. Acest document dezvolta cu adevarat dimensiunea universala a drepturilor omului, dimensiune sustinuta si propagata de juristul francez Rene CASSIN, care a exclus alte calificari posibile, inclusiv cea de ''internationala'.

De la adoptarea Declaratiei Universale 1948, cadrul ONU au fost adoptate un sir intreg de documente internationale referitoare la drepturile omului, care se refera la genocid, discriminare rasiala, apartheid, refugiati, apatrizi, drepturile femeii, sclavie, casatorie, copii, tineri, straini, tortura si tratament degradant.

In 1966 au fost adoptate doua pacte asupra drepturilor omului: Pactul International al Drepturilor economice, sociale si culturale, si Pactul International al Drepturilor civile si politice.

Conform articolului 62 al Chartei O.N.U., Consiliul Economic si Social (ECOSOC) poate sa faca recomandari in scopul promovarii respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum poate sa infiinteze si comisii in domeniile economic si social pentru protectia drepturilor omului (att.68).

Un organism important asupra protejarii drepturilor omului, cu un mandat specific, este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, infiintat la 1 ianuarie 1951, pentru a ajuta milioanele de refugiati si persoane deplasate din Europa.

In prezent ICNUR se ingrijeste de soarta a circa 14 milioane refugiati raspanditi in intreaga lume.

Comitetul drepturilor omului al ONU fost creat dupa intrarea in vigoare, la 23 martie 1976, a Pactului International al Drepturilor civile si politice.

Un alt organ ce are atentia sa permanenta pe respectarea drepturilor fundamentale este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

Pot fi mentionate si alte organe care se ocupa la niveluri diferite de chestiuni ce tin de drepturile omului - Consiliul de Securitate, Consiliul de Tutela, Comisia de Drept International, Curtea Internationala de Justitie. In cazuri speciale sunt create Curti de Justitie speciale, Curtea Penala Internationala pentru fosta Iugoslavie, pentru Ruanda.

La nivel regional, odata cu intrarea in vigoare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului la 3 septembrie 1953 a fost creat unul din cele mai remarcabile mecanisme in cadrul Consiliului Europei, care implica raspunderea reala a statului fata de persoana, careia I-a fost violat un drept sau altul. La acest document important au aderat toate statele membre ale Consiliului Europei.

Pentru respectarea in ansamblu a drepturilor, in ultimul timp s-a inceput o campanie de subscriere la un alt instrument al Consiliului Europei, Charta sociala europeana, care are ca obiect drepturile economice si sociale.

Avand in vedere influenta tot mai mare a Uniunii Europene asupra sortii Continentului European, in ultimul Tratat de la Amsterdam s-au introdus noi prevederi referitoare la drepturile fundamentale, drepturile consumatorilor si protectia cetatenilor, dreptul la informare.

Odata cu intensificarea proceselor de democratizare in tarile Europei de Est si Centrale, multe evenimente au fost studiate sub un alt unghi, facandu-se o alta analiza, mai minutioasa, lansandu-se o adevarata campanie mondiala de informare asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Prin vointa proprie sau determinare de situatii conjuncturale, guvernele devin tot mai mult preocupate de activarea si dezvoltarea unei culturi a drepturilor omului in sistemul educational oficial.

In etapa contemporana de promovare si propagare a drepturilor fundamentale, un rol aparte il au caile de comunicare in masa: mijloacele tehnice de transmitere si receptionare a informatiei, difuzarea informatiei prin presa, televiziune, radiodifuziune, carti, iar in ultimul timp un rol tot mai important il au Internetul si CD-ROMurile.

In scopul minimalizarii lezarii drepturilor omului, in cadrul mai multor organizatii internationale guvernamentale si ne-guvernamentale se depun eforturi considerabile prin elaborarea instrumentelor cat mai eficiente in scopul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale, se efectueaza monitorizarea privind respectarea acestor drepturi de catre state. Sunt create un sir de miscari voluntare si, ceea ce este destul de important, sunt create mecanisme interstatale privind protectia drepturilor si libertatilor fundamentale.

In final as dori sa ilustrez si un slogan care sensibilizeaza populatia spre drepturile omului"Drepturile omului ne privesc pe noi toti".Pentru a concretiza continutul sloganului este nevoie de o perceptie comuna si de vigilenta tuturor instantelor. Ca urmare a deciziei Curtii, Romania si-a extins dreptul de a face apel la decizia procurorului in ceea ce priveste dreptul la proprietate.

Bibliografie

■ Pasoi, R, " Drepturile omului", Editura Lado, 2001

■ Duck, S, " Relatii internationale - A gandi, a simti, a interactiona" , Editura

Polirom, 2000

■ Taylor, Mark, "Publicatie a Diviziei de Relatii Publice", Editat de Kehler

Druch, 2000