Comunicarea electorala

Comunicarea electorala

Comunicarea politica a fost definita in 1980 de Meadow ca fiind schimbul de simboluri si mesaje intre actorii si institutiile politice, public si mass-media, simboluri si mesaje care sunt produse ale sau consecinte asupra sistemului politic. Legatura intre comunicarea electorala, ca forma particulara a comunicarii politice, mass-media si comportamentul electoral a fost intens cercetata.

In epoca actuala a noilor tehnologii si a dominatiei mass-media nimic nu se mai intampla in viata sociala fara comunicare, aceasta devenind absolut centrala pentru teoria sociala. In acest context, a comunica inseamna a pune in comun, iar societatea este, prin excelenta, locul de intalnire al oamenilor. Societatea, ca unitate politica, poate exista prin intrebuintarea cuvantului si a puterii lui de pacificare a relatiei sociale.

Tehnicile si ritualurile specifice comunicarii politice sunt direct influentate de faptul ca aceasta disciplina se prezinta sub forma unui camp interdisciplinar privilegiat, in care semiologi, filosofi, lingvisti si antropologi colaboreaza cu analisti politici, consilieri de imagine, consilieri de comunicare, cu scopul de a construi si gestiona realitatea politica.

Comunicarea electorala este puternic influentata de principiile care stau la baza marketingului si a publicitatii, ea evoluand de-a lungul timpului de la forma spontana a discursurilor pe care un candidat le rostea la adunarea publica in secolele XVIII - XIX, pana la comunicarea electorala prin intermediul internetului integrata intr-un plan de campanie pus la punct cu mult timp inainte de inceperea oficiala a cursei electorale. Importanta planului de campanie este accentuata de literatura de specialitate din ultimele doua decenii. Intre elementele de baza ale unui plan orientat spre castigarea pozitiei puse in joc se afla informatia referitoare la context (deci si la profilul pietei media) si strategia (care subsumeaza tema campaniei, cadrul temporal, spatiul in mass media pe care candidatul/ partidul il plateste, spatiul pe care media il acorda candidatului/ partidului si activitatea candidatului).

Aceste elemente ne trimit la rolul pe care mass-media il joaca in procesul electoral. Prin intermediul mass mediei cei mai multi dintre alegatori obtin informatia pe baza careia iau o decizie in fata urnei de vot. In cazul campaniei electorale trebuie facuta o discutie intre paid media - termen ce desemneaza spatiul cumparat de catre un candidat sau un partid pentru a-si prezenta mesajul in paginile unui ziar, la radio sau la televiziune, si earned media - termen ce desemneaza spatiul acordat actorilor politici de catre mass-media.

In ceea ce priveste efectele stirilor de televiziune asupra opiniei publice s-a ajuns la concluzia ca oamenii depind de informatiile si analizele din mass-media, si ca aceasta dependenta da mediei o enorma capacitate de a influenta gandirea publicului. In diferitele cercetari s-au identificat doua efecte ale stirilor de televiziune: agenda-setting si priming. Efectul de agenda-setting implica faptul ca acele probleme ca fiind cele mai importante probleme nationale. Efectul de priming (inaintare) implica faptul ca, acordand atentie unor probleme si ignorand altele, stirile de televiziune influenteaza standardele dupa care guverne, presedinti, politicieni, candidati sunt evaluati, deci au un impact semnificativ asupra optiunilor electorale.

O alta modalitate prin care mass-media poate influenta profound procesul electoral este incadrarea (framing). Un cadru este, in viziunea lui Thmas E. Nelson, un mecanism retoric care eticheteza. Defineste sau categorizeaza o tematica sau un obiect politic, stabilind criteriile de evaluare ale acestora.

Asadar, exista unele efecte semnificative ale mass-media in planul formarii atitudinilor, evaluarii atitudinilor, evaluarii stimulilor sociali si comportamentului politic si se constituie intr-un argument in favoarea studierii cat mai amanuntite a felului in care media reflecta procesul electoral.

Daca impartasim ideea potrivit careia comunicarea reprezinta elementul dinamic al sistemului politic, atunci contributia sa la activitatea politica este inevitabila. Rezultanta a integrarii publicitatii, sondajelor si televiziunii, comunicarea politica dominanta mediatizata implica o serie de mutatii cu privire la selectia actorilor politici si gestionarea cotidiana a puterii. Astfel, activitatea politica se bazeaza pe utilizarea limbajului, fie ca vrem sa convingem, ori sa intimidam, recursul la limbaj se prezinta ca o alternativa la violenta. Limbajul are in acest sens, o virtute pacificatoare in relatiile sociale, permitand aflarea unui acord sau a unui compromis intre actorii politici. Dar limbajul poate insemna mai mult decat un simplu stoc de cuvinte, el devenind un instrument si o emblema a puterii. In acest sens afirma M. Foucault ca puterea asupra limbii reprezinta una dintre cele mai importante dimensiuni ale puterii. Liderii politici se vor confrunta deci cu dilema discursului "potrivit" in raport cu grupul electoral pe care il vizeaza. Inegalitatile de acces la cunoastere si limbaj se prelungesc in inegalitati de achizitie a competentei politice si implicit, a performantei politice, cu alte cuvinte a sanselor de exercitare a puterii. Ca un corolar al relatiei dintre limbaj si putere, am putea aminti de distinctia dintre puterea din discurs si puterea din spatele discursului; prima se refera la discurs ca un loc in care apare dominatia, relatiile de putere fiind puse in scena, in timp ce a doua identifica discursul insusi ca tinta de dominatie si hegemonie. Neindoielnic, relatia dintre limbaj si putere a fascinat in mod constant mintile ganditorilor din toate timpurile: cum anume, printr-un simplu discurs, se poate actiona asupra maselor obtinandu-se astfel, transformari spectaculoase in planul actiunii? Controlul exercitat prin intermediul cuvantului, forta actionala ce se ascunde in spatele sau, dar si performanta pe care acesta o impune receptorului reprezinta o veche tema de meditatie, cunoasterea fiind in general, asociata puterii sau chiar dominatiei.

Comunicarea electorala apare cel mai des in campanile electorale din preajma alegerilor. Gem ziarele, vuiesc televiziunile de stiri, debordeaza portalurile online de aparitii ale alesilor, declaratii acide si taioase, promisiuni pentru un trai mai bun. Mass-media este mediumul-rege. Apari la televizor sau in ziar, deci existi. Au demonstrat-o de multe ori personajele politice care, fara a avea nevoie de materiale de campanie(afise, tricouri si pixuri) cu insemnele candidatilor unui anumit partid politic, au reusit sa se faca cunoscuti in randul electoratului prin aparitii socante la televizor sau declaratii interesante prin ziarele locale.

Cum poti ajunge insa la televizor, in afara minutelor acordate la paritate pentru clipuri electorale si interventii regulamentare? Provocind o stire! Cu un simplu fluturas, dar ingenios, cu un slogan mai traznit, cu un desenas mai poznas - poti deveni subiect de fapt divers si poti atrage atentia posturilor locale si, cine stie, chiar a celor nationale.

Spre deosebire de anii precedenti, azi avem moda internetului in comunicarea electorala. Un clip electoral, fie si in calitate de home-video, daca are un graunte de bizarerie, poate genera o adevarata campanie virala: internautii si-l trimit pe e-mail sau il posteaza pe site-urile cu lucruri haioase, de unde va fi vizualizat de mii, chiar de zeci de mii de ori. Cu atit mai usor in cazul unei simple poze sau al unui cintecel. Astfel mesajul este transmis ca un virus, iar fiecare dintre destinatari il retrimite, participand astfel benevol la (re)difuzarea sa. Toate astea pot fi grozave pentru publicul tinar, de obicei apatic la politica si indiferent fata de problemele comunitatii. Poate ca, incepind cu o gluma online si intrind apoi pe forumuri si bloguri, tinerii vor deprinde participarea, fie si cu un 'hmm' sau cu un 'wow', la dezbaterea politica si cetateneasca. De aici, drumul pina la urna e poate mai simplu.Cred ca o campanie electorala eficienta are nevoie sa se desfasoare in egala masura si prin mijloacele mass-media, dar si pe strada in contact direct cu electoratul.

Un rol decisiv in politica este jucat si de televiziune intrucat conceperea si derularea unei actiuni politice depinde din ce in ce mai mult de mediatizarea televizuala, de specializarea comunicarii politice - fiecare gest al omului politic fiind "proiectat" si "calculat" in functie de interventia consultantilor politici, de spectacularizarea informatiei politice, sustinuta de practici de marketing politic si de publicitate, bazate pe informatia senzationala si pe divertisment, oamenii politici devenind astfel, "produse de vanzare". Influenta mediatizarii politicului asupra mesajelor politice a fost evidentiata la toate nivelurile, iar faptul ca eficacitatea discursului depinde de autoritatea actorului politic, de ceremonialul de enuntare, precum si de ponderea pe care alti actori o dau discursului in chestiune, nu mai constituie pentru nimeni o noutate. Analizand gesturile pe care le fac politicienii in "arena politica", Peter Collett observa ca discursul acestora are o puternica dominanta dramaturgica -ceea ce se cere actorului politic este sa invete cat mai multe roluri pentru a fi capabil sa improvizeze, sa se descurce in orice situatie. Procesul discursiv nu este niciodata izolat sau izolabil de contextul sau: el se bazeaza intotdeauna pe un discurs prealabil, fapt cu atat mai important in discursul politic cu cat acesta se interpreteaza ca un raspuns sau reactie la un enunt precedent. Astfel, politicianul lucreaza in mod permanenent pentru ameliorarea inteligibilitatii sale, ajustandu-si tacticile explicative (de obicei metafore) la nivelul de cunostinte al publicului. In politica aparenta este totul. Este la fel de important pentru un politician sa convinga alte persoane ca are anumite principii dupa care se ghideaza in viata, pe cat este sa ascunda faptul ca e pregatit in orice moment sa renunte la aceste principii, daca acest gest i-ar aduce putere, bani sau renume. Daca luam in considerare acest lucru, atunci importanta efectelor discursive ale manipularii in cadrul comunicarii politice devine de necontestat. De altfel, Collett sustine cǎ, in urma sondajelor efectuate despre integritatea diferitelor profesii, politicienii "ies de regula aproape pe ultimele locuri, de obicei deasupra vanzatorilor de masini folosite".

Fara teme de dezbatere publica care sa atraga atentia si sa creasca interesul, fara strategii clare, fara mesaje personalizate, toate transmise prin comunicarea electorala, o campanie electorala este nereusita.

Sloganele bine gandite, comunicatele de presa pot influenta optiunea de vot a alegatorului. Cel putin, asa considera unii teoreticieni, dar si practicieni in comunicare politica. Site-urile de partid, blogurile candidatilor, campaniile de promovare online sunt unelte ineficiente in comunicarea cu electoratul romanesc uneori. Atunci cand limita de varsta depaseste 40 de ani, in zonele rurale mai ales.

Comunicarea electorala este un exercitiu al negocierii si seductiei, in care sunt implicati clasa politica - care vrea sa seduca, electoratul - care vrea sa negocieze si mass-media - care se orienteaza la conditiile de cerere si oferta. La prima vedere, intre electorat si clasa politica ar exista un gen de comunicare-negociere (optiunea de vot desfasurandu-se ca recompensa pentru politici sociale, facilitati economice, conditii de functionare bazate pe principiul liberalismului etc). Dar, in mod real, ceea ce pare a fi comunicare-negociere este expresia latenta a actiunii unui sistem complex de schimbare a cognitiilor sociale, de manipulare. Acest tip de comunicare trebuie sa ia o forma dialogala, sa puna in joc argumente rationale. Comunicarea-seductie in campania electorala ia cele mai diverse forme ale publicitatii politice: discursuri, slogane electorale, machete de presa si spoturi electorale.

Comunicarea politica reprezinta un domeniu de cunoastere si tinde sa se afirme ca o disciplina distincta, utilizand in acest scop paradigme ale gandirii politice si ale stiintelor sociale. Incertitudinile care exista astazi in definirea conceptuala, pe de o parte, a comunicarii, si, pe de alta parte, a politicii, ridica probleme serioase in definirea obiectului de studiu al comunicarii politice. Sociologul Jacques Gerstle a facut cea mai ampla analiza a metodelor prin care comunicarea politica isi legitimeaza spatiul de conceptualizare dintre politica si comunicare. El considera ca exista doua abordari principale in studiul acestei discipline relativ noi: 'Una dintre ele disociaza comunicarea de politica, dind prioritate primului concept, in intelegerea procesului de comunicare politica, cea de-a doua perspectiva insista asupra consubstantialitatii politicii si comunicarii. Daca tehnicile de comunicare ar cunoaste un avant fara precedent, ar fi de dorit, mai curand, o directionare a propensiunii actuale decat sa fie explicat politicul prin comunicarea insasi' (Jacques Gerstle).

Comunicarea electorala se poate desfasura pe mai multe fronturi: poate exista comunicarea cu electoratul( cea mai importanta, element vital pentru o functionare eficienta a unei democratii), comunicarea intra-parlamentara (la fel de importanta cum este comunicarea intre deputati si alegatorii lor) sau comunicarea institutionalizata prin intermediul birourilor de presa ale partidelor politice)

Bibliografie:

Viorica Rosca- Mediatizarea discursului electoral

Viorica Rosca- Comunicarea electorala - negociere sau seductie?