Crearea Uniunii Europene - Membrii Uniunii Europene si tarile asociate la Uniunea Europeana

Uniunea Europeana

Uniunea Europeana este o organizatie a tarilor europene dedicata cresterii integrarii economice si intarirea cooperarii intre state. Uniunea Europeana are sediul in Bruxelles, Belgia.

Uniunea Europeana a fost infintata oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recenta organizatie de cooperare europeana care a inceput cu Comunitatea Europeana de Carbune si Otel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeana in 1967. Membrii acestei organizatii au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia si Spania. In 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit si Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeana in Uniunea Europeana.In 1994 Austria, Suedia si Finlanda au intrat si ele astfel numarul total de membrii a ajuns la 15.   

Uniunea Europeana are mai multe obiective. In special ea munceste pentru a promova si extinde cooperarea intre membrii in unele regiuni, inclusiv in probleme economice, sociale si legate de comert, politica externa, securitate si probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost implementarea Uniunii Economice si Monetare (UEM), care a stabilit o singura moneda pentru membrii UE. In afara de UEM, progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europene de a-si atinge obiectivele a fost limitata de neintelegeri intre statele membre, probleme economice si politice externe si presiune din partea noilor democratii est europene de a deveni membre.

Crearea Uniunii Europene

La sfarsitul anilor '80, schimbarile politice a facut ca in Comunitatea Europeana sa cresca cooperarea si integrarea. Odata cu prabusirea comunismului in Europa de Est, statele ex-comuniste au cerut Comunitatii Europene sprijin politic si economic. CE a hotarat sa ajute multe din aceste tari dar sa nu le primeasca imediat ca membre. O exceptie a constituit-o Germania de Est care a fost integrata automat o data cu reunificarea Germaniei.

Datorita acestor schimbari rapide Germania de Vest si Franta au cerut o conferinta intraguvernamentala pentru a cauta o mai mare unitate. O conferinta intraguvernamentala este o intalnire intre membrii, prin care se incepe procesul schimbarii tratatelor Comunitatii Europene. O alta astfel de sedinta a avut loc in 1989 pentru a pregati un program si o structura pentru uniunea monetara, prin care membrii ar trebui sa adopte o singura moneda. Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus acestei unitati, dar in 1990 John Major a devenit prim ministru si a adoptat o pozitie mai toleranta in legatura cu unitatea europeana. Aceste conferinte au inceput munca la o serie de intelegeri care au devenit Tratatul Uniunii Europene.

Tratatul Uniunii Europene a creat Uniunea Europeana si a avut intentia de a extinde integrarea politica, economica si sociala dintre statele membre. Dupa discutii lungi a fost acceptat de catre Consiliul European la Maastricht, Olanda, in decembrie 1991. Astfel scopul principal al Uniunii Europene va fi Uniunea Economica si Monetara (UEM). Sub UEM membrii UE trebuie sa adopte o singura moneda pana in 1999. Tratatul Maastricht deasemeana impunea niste criterii stricte pe care statele membre trebuiau sa le indeplineasca inainte de a intra in UEM. Deasemenea tratatul a creat noi structuri proiectate pentru a crea politici de securitate si straine mai integrate si pentru a incuraja o cooperarea mai mare intre guverne in ceea ce priveste chestiunile judiciare si legate de politie. Statele membre au acordat organelor de guvernare ale Uniunii Europene mai multa autoritate in anumite domenii, inclusiv cele legate de mediu, sanatate, educatie si protectia consumatorului.

Noul tratat a starnit multa opozitie si ingrijorare din partea cetatenilor UE. Multi oameni erau ingrijorati din pricina UEM care ar inlocui monedele nationale cu o singura moneda europeana. Marea Britanie a refuzat sa accepte o parte din elementele tratatului si astfel ea nu va face parte din UEM si nu va participa la Capitolul Social, un articol din Tratatul Maastricht care subliniaza obiective in politica sociala si cea legata de angajati. Alegatorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, in timp ce alegatorii francezi au fost in favoarea Tratatului printr-o mica majoritate. Germania a fost o provocare deoarece functia de membru in UE incalca Constitutia. Intr-o sedinta de urgenta a Consiliului European Danemarca a refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina acestor intarzieri UE n-a fost inaugurata oficial decat abia in noiembrie 1993.

Reactiile populare impotriva unor aspecte si consecinte ale Tratatului Maastricht a dus la o alta conferinta intraguvernamentala care a inceput in martie 1996. Aceasta conferinta a produs Tratatul de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht si alte documente de baza ale UE. Aceste schimbari aveau rolul de a face Uniunea Europeana mai atractiva oamenilor de rand.

Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor sa coopereze in creearea de slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, imbunatatirea sanatatii publice si respectarea drepturilor consumatorilor. In plus, Tratatul oferea indepartarea barierelor de a calatori si emigra intre statele membre cu exceptia Marii Britanii, Irlandei si Danemarca. Deasemenea Tratatul dadea posibilitatea admiterii statelor Est Europene ca membre. Tratatul a fost semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997.

Membrii Uniunii Europene si tarile asociate la Uniunea    Europeana

1.De la 1 ianuarie 1995 UE are 15 membrii cu drepturi depline, respectiv Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Spania si Suedia.

In politica si in adoptarea masurilor practice intalnim o clasificare a membrilor UE in doua categorii. In prima intra cele patru tari mari ale UE: Germania, Franta, Marea Britanie si Italia. In cea de-a doua intra celelalte tari membre, apreciate ca tari mijlocii si mici.

Daca urmarim situatia tarilor membre al UE pornind de la indexul dezvoltarii umane (IDU) vom constata ca ele se afla in urmatoarele pozitii: Olanda, Finlanda, Franta, Suedia, Spania, Belgia, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Grecia, Luxemburg si Portugalia.

Prin urmare dupa acest index, rangul tarilor membre se deosebeste de cel socotit dupa PNB pe locuitor. Luxemburg, de exemplu care este pe primul loc dupa PNB pe locuitor este abia pe locul 14 dupa indexul dezvoltarii umane. Tot astfel, Danemarca este pe locul doi dupa PNB pe locuitor si abia pe locul 9 dupa indexul dezvoltarii umane.

De aceea in UE s-a stabilit un principiu de baza conform caruia tarile mai bogate trebuie sa le ajute pe cele ale caror PNB pe locuitor este mai mic de 75% din medie pe intreaga uniune. O buna parte din bugetul UE este destinat fondurilor structurale pentru sprijinirea economiei tarilor din Sudul Europei mai slab dezvoltate (Portugalia, Spania si Grecia), precum si a Irlandei. Tarile membre sunt de doua categorii:

a.          net contribuitori la bugetul UE (ECU pe locuitor): Germania 146, Olanda 92, Marea Britanie 55, Italia 39, Franta 14, Belgia 0;

b.          net beneficiari din bugetul UE (ECU pe locuitor): Irlanda 681, Luxembourg 554, Grecia 415, Danemarca 79, Spania 73.

2. Pe langa membrii cu drepturi depline "cei 15", Uniunea Europeana are si tari cu statut de asociat. S-au semnat acorduri de asociere si au obtinut acest statut sase tari din Europa Centrala si de Est (TECE): Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romania si Bulgaria.

In 1995, UE a semnat acorduri de asociere cu tarile baltice Estonia, Letonia, Lituania, precum si cu Slovenia. UE mai are acorduri de asociere cu Malta si Cipru. Acordurile de asociere se mai cheama si Acorduri Europa.

Acordurile Europa (acordurile de asociere) cu Bulgaria, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria sunt mai mult decat acorduri de comert si cooperare.

Acordurile prevad de asemenea, orientarea graduala catre un comert reciproc liber. Indeplinirea acestui obiectiv este asimetrica, ceea ce inseamna ca piata Uniunii va fi deschisa comertului inaintea pietelor din tarile asociate.

Intre 1991 si 1993 , Uniunea Europeana a semnat acorduri de asociere cu sase tari din Europa Centrala si de Est: Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia, Romania si Bulgaria.

Intrunirea de la Essen din decembrie 1994 a Consiliului European a fixat mijlocul anului 1995 ca data pentru incheierea de acorduri de Asociere cu Republicile Baltice si Slovenia.

Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democratiilor din Europa Centrala si Rasariteana de a deveni membre ale UE de indata ce ele isi pot asuma obligatiile economice si politice impuse de calitatea de membri. Polonia, Ungaria si Romania au depus deja cereri de aderare.

La intrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, sefii de stat si de guvern ai tarilor membre ale UE au adoptat o strategie de pregatire a tarilor asociate in vederea accederii lor la statutul de membru al UE si au fixat inceperea negocierilor de indata ce ia sfarsit conferinta interguvernamentala de revizuirea Tratatului de la Mastricht. Dupa parerea presedintelui comisiei Europene, Jacque Santer, negocierile se vor derula practic simultan cu toate tarile asociate, in conditii de egalitate.

Elementul cheie al strategiei il constituie micsorarea decalajului dintre tarile asociate si UE pentru pregatirea celor dintai in scopul integrarii pe piata interna a Uniunii.

Institutiile Uniunii Europene

Institutiile Uniunii Europene se pot imparti in doua categorii: cele care au orientare supranationala, cum ar fi: Comisia Europeana, Parlamentul European si Curtea Europeana de Justitie si cele cu orientare interguvernamentala: Consiliul de Ministrii si Consiliul European.

Comisia Europeana este alcatuita din reprezentanti numiti de statele membre pentru o perioada de 4 ani. Ei nu reprezinta interesele propriilor guverne ci, intruchipeaza ideea de unitate europeana. Comisia simbolizeaza si asigura functionarea ideii de integrare supranationala mai mult decat orice organism. Comisarii nu mai au dupa denumire nici un fel de legatura cu interesele guvernelor care i-au propus. Avand sediul la Bruxelles, Comisia Europeana identifica agenda de probleme si propune solutii pe care le inainteaza Consiliului de Ministri. Sub conducerea lui Jacques Delors Comisia si-a sporit personalul, ajungand la circa    13 000 de functionari care asigura din punct de vedere administrativ functionarea Uniunii Europene.

Parlamentul European functioneaza la Strasbourg si este dupa cum spunea Conway Henderson 'primul si singurul experiment in democratia transnationala'. A fost infiintat in 1952 ca parte a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului. El nu poate adopta legi dar are prerogative in ceea ce priveste supravegherea bugetului Uniunii, fiind in masura sa blocheze o serie de propuneri executive. Parlamentul are chiar dreptul de a dizolva Comisia, daca o asemenea hotarare intruneste doua treimi din voturi. Din 1979 membrii Parlamentului European sunt alesi direct de catre cetatenii din statele din care provin. In momentul in care Uniunea avea 12 membrii, numarul parlamentarilor se ridica la 518, dupa marirea ei la 15 membrii, numarul parlamentarilor a crescut la 626. Este de mentionat si faptul ca parlamentarii sunt alesi proportional cu numarul polulatiei din tara membra din care provin, iar in forul european nu mai sunt grupati pe blocuri nationale ci pe grupuri ideologice. In acest fel Parlamentul European ofera o imagine a spectrului politic al Uniunii Europene. 

Curtea Europeana de Justitie a fost creata in 1952 si a constituit un factor important pentru integrarea europeana. Curtea este alcatuita din 13 judecatori numiti de catre statele membre pentru un mandat de sase ani. Pentru Uniunea Europeana tratatele pe care le adopta reprezinta legea suprema. Curtea este chemata sa reglementeze si sa medieze diferite conflicte pornind de la aceste tratate. Cu alte cuvinte, reglementarile europene au intaietate in fata celor nationale. Din aceasta cauza putem spune ca, acest for a mers cel mai departe in limitarea autonomiei nationale.

Consiliul de Ministrii este principala institutie decizionala a Uniunii Europene, fiind cu deosebire un for interguvernamental. Echipele guvernamentale din fiecare stat membru isi trimit reprezentantii in acest Consiliu, unde reprezinta in special interesul statului respectiv. Consiliul de Ministrii nu are un caracter permanent, intalnirile intre membri desfasurandu-se in vederea discutarii unui subiect anume. Din aceasta cauza problemele de natura tehnica au de cele mai multe ori prioritate fata de cele politice. Intalnirile sunt axate pe teme cum ar fi: agricultura, finantele si politica externa.

In 1975 ia nastere, in afara Comunitatii, Consiliul European, format din presedintii tarilor membre UE. Infiintarea Consiliului a fost o expresie a rezistentei pe care liderii respectivelor tari au manifestat-o vis-a-vis de ideea de a fi condusi de un for supranational. Acest organism devine in mod legal parte integranta a Uniunii Europene din anul 1986. Prin intalniri la cel mai inalt nivel, Consiliul incearca sa ajunga la intelegeri prin care sa se armonizeze orientarile politice ale statelor membre. Rolul este crucial pentru procesul de integrare europeana deoarece membrii Consiliului sunt cei care au puterea de a pune in practica, in tarile lor, orice hotarare luata la nivel european. Fiind un organism care reprezinta prin excelenta punctul de vedere interguvernamental, Consiliul poate fie sa promoveze, fie sa blocheze ideea supranationala.

Extinderea Uniunii Europene

Pana in 1995 toate tarile ex-comuniste au cerut sa fie membre UE. Insa UE era ingrijorata de stabilitatea institutiilor europene in aceste tari si tranzitia lor la economia de piata. Tarile din Europa de Est aveau economiile mult mai putin dezvoltate decat cele din Europa de Vest, care fac intrarea lor in UE dificila. Extinderea ar necesita o reevaluare a programelor UE. Statele mai bogate se temeau ca vor fi nevoite sa bage mai multi bani in fondurile UE in timp ce tarile mai sarace se temeau ca partea lor din fondurile alocate de UE pentru agricultura si dezvoltare regionala ar fi puternic afectate.

In ciuda acestor griji, in 1997 UE a fost de acord ca situatia economica si politica din tari ca: Cehia, Polonia, Estonia, Ungaria si Slovenia este in asa fel incat negocierile pentru aderare pot sa inceapa iar statutul de membru sa vina dupa 2000. Celelalte tari Est Europene au fost puse pe un indefinit stand-by. Dar comertul dintre est si vest si-a dat drumul dupa 1990, tarile din vest incepand sa investeasca in acestea iar UE dandu-le ajutor. UE si tari individuale au format legaturi si au semnat acorduri formale pentru cooperari politice si culturale. UE a mai fost de acord in 1998 sa inceapa negocierile pentru statutul de membru cu Cipru; in acelasi timp a suspendat cererea Turciei din pricina ingrijorarilor cu privire la drepturile omului si a opozitiei Greciei.

Summit-ul de la Helsinki 1999

Summit-ul de la Helsinki (10, 11 decembrie 1999) marcheaza sfarsitul unei perioade de tranzitie in viata Uniunii Europene, de la o regiune integrata exclusiv din punct de vedere economic, cu o piata unica, la un organism politic care isi propune sa aiba propriile initiative de politica externa si de securitate. Exista comentatori care apreciaza ca Uniunea nu mai reprezinta un club al celor bogati, cum era deseori denumita, ci o forta reala in viata politica internationala, pe langa rolul esential jucat in integrarea regionala.

Deciziile luate la Helsinki care sustin afirmatia ca Helsinki reprezinta un punct de cotitura se refera la trei domenii: largirea Uniunii, cu trei subaspecte, acceptarea Turciei, a unui nou grup de tari din fostul bloc socialist, si a doua republici baltice; crearea fortei de reactie rapida independenta de NATO; restructurarea institutionala in vederea acceptarii noilor membri.

1. In urma summit-ului de la Helsinki, Uniunea Europeana a hotarat sa invite la negocieri in vederea dobandirii statului de membru cu drepturi depline urmatoarele tari: Malta, Turcia, Bulgaria, Romania, Slovacia, Lituania si Letonia. S-a hotarat de asemenea ca negocierile efective de aderare sa inceapa in februarie 2000 si se asteapta ca primii membri sa fie admisi in mod real in 2002. Invitatiile de incepere a negocierilor in vederea dobandirii calitatii de membru cu drepturi depline reprezinta o provocare la adresa capacitatii Uniunii de a se adapta din mers la noua situatie, testand, in acelasi timp si hotararea sa de a valorifica oportunitatile de dezvoltare economica si de maturizare politica. Prin acceptarea reala a acestor tari si a celorlalte care deja negociaza termenii de aderare la UE din martie 1998 (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Cipru), numarul tarilor membre UE va creste de la 15 la 28 pana in 2025. In momentul integrarii acestor tari, populatia Uniunii va numara 500 de milioane, ceea ce reprezinta o crestere cu 30%; o crestere asemanatoare va consemna si extinderea teritoriala a UE.

2. Tot la Helsinki s-a hotarat crearea, cel mai tarziu pana in 2003, a unei forte europene de reactie rapida formate din 50 000-60 000 de oameni, forta care sa fie dislocata in maximum sase luni si care sa fie mentinuta intr-o zona conflictuala maxim un an. Misiunile acestei forte sunt de natura umanitara si de mentinere a pacii. Forta de reactie rapida urmeaza sa fie formata pentru inceput din unitati nationale care se afla sub comanda NATO. Majoritatea comentariilor apreciaza ca masura de infiintare a acestei forte europene reflecta hotararea ca, din punct de vedere militar si al initiativelor de politica externa in general, Europa sa nu se mai afle in situatia din timpul ultimului conflict din Iugoslavia, aceea de dependenta fata de Statele Unite.

3. O a treia decizie luata la Helsinki are in vedere restructurarea institutionala a Uniunii, ajustarea in vederea incorporarii noilor membri. De remarcat ca Uniunea si-a impus termene privind incheierea acestei reforme, cel mai tarziu anul 2002, pornind de la ideea ca ea insasi trebuie sa fie pregatita pentru a-i primi pe noii membri si nu numai pentru a le impune anumite conditii de aderare. Evident ca masurile de restructurare interna vor concentra atentia in perioada urmatoare, intrucat functionalitatea depinde intr-o masura considerabila si de identificarea unei structuri optime. Ori extinderea implica regandirea, de fiecare data a acestei structuri. Se are in vedere gradul de reprezentativitate in cadrul Comisiei Europene, natura si ponderea votului in diferitele organisme etc.

Scurt Istoric al Evolutiei Uniunii Europene

Evolutia constructiei comunitare europene, incepand cu Declaratia Schuman si pana in prezent este marcata de urmatoarele momente de mare importanta, momente ce caracterizeaza binomul aprofundare - extindere al acestei constructii :

1950, mai - Robert Schuman ministrul de externe al Frantei, inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) :

1951, 18 aprilie - este semnat Tratatul de la Paris, pentru constituirea C.E.C.O., de catre Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxembourg si Olanda si intra in vigoare pe 25 iulie 1952 ;

1953, 10 februarie - devine functionala Piata Comuna a carbunelui si otelului. Cele sase state fondatoare inlatura barierele vamale si restrictiile cantitative pentru materiile prime mentionate ;

1954, 30 august - proiectul de Tratat pentru crearea unei Comunitati Publice europene esueaza, o data cu respingerea de catre Parlamentul francez, in august 1954 a Tratatului asupra Comunitatii Europene a Apararii ;

1957, 27 martie - sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (E.U.R.A.T.O.M.) si Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) de catre cele sase tari, tratatele de infiintare sunt cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma si intra in vigoare pe 1 ianuarie 1958 ;

1967, 1 iulie - intra in viguareTratatul de fuziune - Tratat de constituire a unui singur Consiliu si a unei sincure Comisii a Comunitatilor Europene, luand fiinta Comunitatea Europeana ;

1973, 1 ianuarie - la U.E. adera Danemarca, Irlanda si Marea Britanie;

1981, 1 ianuarie - adera Gracia ;

1986, 1 ianuarie - adera Spania si Portugalia ;

1987, 1 ianuarie - intra in viguare Actul European (A.U.E.) care adauga o dimensiune politica procesului de cooperare Comunitara ;

1989 - inlaturarea regimurilor totalitare din Europa Centrala si de Est si lansarea programului PHARE ;

1991 - semneaza acordul European Polonia si Ungaria ;

1993, februarie - acordul de Asociere al Romaniei la UE si intra in vigoare la 1 febroarie 1996 avand ca obiectiv fundamental pregatirea integrarii Romaniei in UE ;

1993, 1 noiembrie - intra in viguare tratatul de la Maastricht prin care Comunitatea Europeana devine Uniunea Europeana ;

1994 - Consiliul European de la Essen adopte strategia de preaderare ;

1995, 1 ianuarie - adera Austria, Finlanda si Suedia ; se semneaza acordurile Europene cu Estonia, Letonia, Lituania inainteaza cererilede aderare la UE ;

1996 - Cehia inainteaza cererea de aderare la UE si se semneaza Acordul European Cu Slovenia ;

1997, 16 iulie - este adoptata Agenda 2002 pentru o Europa mai puternica si mai extinsa care trateaza reforma institutionala a UE prezinta viziunea asupra extinderii Uniunii si opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece tari central si est europene ;

1998 iunie - raportul LEHNE privea regimul vizelor pentru Romania si Bulgaria, elaborat la cererea Parlamentului European si a fost aprobat la 10 februarie 1999 ;

1998, 4 noiembrie - apar primele rapoarte anuale referitoare la stadiul de implinire a criteriilor de aderare la UE ;

1999, 1 ianuarie - are loc lansarea monedei unice europene, de catre cele 11 state europene care au indeplinit criteriile de convergenta (Franta, Germania, Olanda, Belgia, Luxembourg, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda) ;

1999 martie - incep negocierile cu celelalte state candidate anterior mentionate ;

1999, decembrie - Consiliul European de la Helsinki reafirma caracterul inclusiv al procesului de extindere si decide deschiderea negocierilor de aderare cu inca sase tari candidate: Romania, Bulgaria, Lituania, Letonia, Malta si Slovacia ; se acorda Turciei statutul de candidata la UE;

2000, 14 februarie - are loc la Bruxelles lansarea oficiala a negocierilor de aderare ale Romaniei, Slovaciei, Lituaniei, Maltei si Bulgariei ;

2000, 7 - 11 decembrie - Consiliul European de la Nissa se pronunta in favoarea accelerarii negocierilor de aderare cu statele candidate si apreciaza pozitiv efectul acestora de a indeplini conditiile pentru adoptarea si aplicarea 'aquis'-ului comunitar. Conferinta Interguvernamentala s-a incheiat cu un acord politic privind un nou tratat, Tratatul de la Nissa.

2001, 7 martie - este lansat procesul de reflectie asupra viitorului Europei, proces in care sunt implicate si statele candidate ;

2001, 15-16 iunie - la reuniunea de varf a Consiliului European de la Goteborg a fost stabilita o data tinta a finalizarii negocierilor cu statele candidate cele mai avansate ; a fist afirmat obiectivul participarii acestora la alegerile Parlamentului European din 2004 si a fost stabilita identificarea sustinerii Romaniei si Bulgariei, pentru a recupera decalajul fata de restul statelor membre.

Bibliografie: Microsoft Encarta 2000

'Organizare internationala', sept 2001

Cuprins

Uniunea Europeana. .................................. Pag 2

Crearea Uniunii Europene .............................. Pag 2

Membrii Uniunii Europene si tarile asociate la Uniunea Europeana.. Pag 4

Institutiile Uniunii Europene........................... Pag 5

Extinderea Uniunii Europene........................... Pag 8

Summitul de la Helsinki............................... Pag 8

Scurt istoric al evolutiei Uniunii Europene.................. Pag 10

Bibliografie....................................... Pag 12

Cuprins.......................................... Pag 13