Conceptul de putere politica

Conceptul de putere politica

Fie ca este definita ca putere globala exercitata in cadrul colectivitatii cu scopul de a o organiza, de a o mentine si de a o apara, fie ca forma de mobilizare a energiei societale in serviciul scopurilor socielate, puterea politica reprezinta o capacitate de decizie si control la nivelul societatii. Prin deciziile politice se asigura functionalitatea societatii si echilibrul diferitelor sale domenii.

G.Burdeau sustine faptul ca functia puterii politice este de a determina un bine comun. Fiecare popor in fiecare etapa a evolutiei sale , are un bine comun propriu care corespunde structurii sale, necesitatilor sale si gradului sau de maturitate. Dupa parerea acestuia justitia si ordinea sunt niste constante ale binelui comun care nu se schimba.

R. Dahl spune ca puterea politica este un raport intre actori, dintre care unul are capacitatea de a-I determina pe celalalt sa faca anumite lucruri pe care in alte conditii nu le-ar face. Puterea implica inegalitate de fapt. Actorii sunt egali, de drept, dar sunt inegali, de fapt. Acesta sustine ca in practica egalitatea nu exista, deoarece actorii se inclina in fata unuia care este mai puternic decat ei.

H. Lasswell si M. Kaplan considera ca puterea constituie un caz special de exercitare a influentei. Sensul pe care cei doi impreuna cu Dahl il dau termenului putere este acea de coercitie. Frica de sanctiuni joaca un anumit rol in supunerea fata de putere.

Exista deosebiri in manifestara puterii intre regimurile democratice si regimurile dictatoriale. In regimurile democratice, fuctionarea puterii presupune corelatia dintre raportul conducere-supunere si raportul conducere - participare. In regimurile dictatoriale, fuctionarea fenomenului de putere presupune asocierea relatiei conducere - supunere cu cea de dominare - subordonare. In manifestarea supunerii fata de putere, importante sunt atat calitatile puterii, cat si ceea ce cred oamenii despre aceasta. Puterea se perpetueaza intim, in idei, credinte, reprezentari colective. B. de Jouvenel arata ca, in obtinerea supunerii, un rol important il joaca traditia, cultura, obisnuinta, credinta in suveranitatea puterii ori increderea ca puterea serveste binelui comun. Legitimitatea presupune conformitatea cu ceea ce oamenii considera a fi modalitatea legitima a puterii. Binefacerea sugereaza conformitatea scopurilor puterii cu ceea ce oamenii cred ca este bine.

Autoritatea politica si legitimitatea politica

Autoritatea reprezinta capacitatea unei persoane, a unei institutii de a obtine asculatre, de a le fi primite ordinele, segestiile, sfaturile cu respect si bunavointa, fara ostilitate sau rezistenta, de catre indivizi, grupuri si comunitati societale. Ea este un fenomen al puterii, este putere consfiintita, institutionalizata. Are un caracter de obligativitate. Exercitarea autoritatii este legata de statusuri ( locul pe care il acupa un individ intr-o anumita ierarhie sociala dintr-o organizatie), roluri (ceea ce asteapta societatea de la individ) si norme (cuprind obligatii, prerogative, raspunderi, privilegii, drepturi).

Prin autoritate se obtine supunerea membrilor organizatiei fata de cerintele, deciziile acesteia, realizandu-se astfel, scopul urmarit. Autoritatea este o relatie intre cel care emite mesajele sau ordinele si cei care le primesc. Autoritatea rezida in "capacitatea de a face comunicari bazate pe argumentari rationale", adica de a oferi argumente pentru ceea ce spune si intreprinde, argumente care par rezonabile celor ce se spun. B. de Jouvenel arata ca autoritatea inseamna "capacitatea unui om de a obtine acceptarea propunerilor sale."

Autoritatea poate fi personala sau impersonala. Cea impersonala apartine unor institutii iar cea personala se refera la indivizii care se identifica, pentru o anumita perioada, cu institutia respectiva.

Legitimitatea este un principiu de justificare a puterii, exprimand constiinta celor care detin puterea ca au dreptul de a conduce, precum si recunoasterea, acceptarea acestui drept de catre cei ce sunt condusi. Ea se refera la acordul de a respecta anumite reguli, de a respecta constitutia si legile tarii respective. Intre autoritate si legitimitate exista o legatura: autoritatea contribuie la legitimizarea puterii, prin faptul ca acei ce pot face comunicari care pot fi argumentate, prin motive convingatoare, sunt considerati a avea dreptul de a detine functia de conducere respectiva.

M. Weber a propus trei tipuri de autoritate: traditionala (deriva din respectarea traditiei adica a normelor , valorilor, obiceiurilor, modurilor "de a face si de a fi"), legal-rationala (se impune datorita conformitatii cu regulile normative, procedurile, codurile, legile existente in societate) si charismatica (izvoraste din harul, gratia, calitatile exceptionale atribuite conducatorului de catre cei condusi).

Consensul politic

Exista trei tipuri de consens: social, al opiniei publice si politic. Cel social exprima un sentiment de aprtanenta la un grup care are propria sa identitate, care exista inaintea individului si care ii supravietuieste. El nu elimica constrangerile care sunt inerente in societate. El vizeaza legitimitatea organizarii unei convietuiri sociale. Consensul social este constituit prin acordul existent intre membrii comunitatii asupra valorilor, credintelor si deprinderilor de viata existente in societate. Cand se distruge consensul social, se distrufe comunitatea sau se instaleaza un razboi civil. El reprezinta o conditie de baza a existentei unei societati.

Consensul opiniei publice se opune conflictului.

Consensul politic este acordul care exista in cadrul unei societati asupra fundamentarii puterii politice, asupra structurii institutionale si ierarhice. Acesta presupune acceptarea de catre comunitate a constitutiei, a guvernantilor, a principiilor vietii politice pe care se bazeaza deciziile politice. El reprezinta si acordul in cadrul unei organizatii politice. El poate rezulta dintr-o actiune deliberata a participantilor. El nu trebuie sa implice pasiunea pentru unanimitate. Exista un acord cert in doua probleme: acordul de a fi in dezacord si acordul asupra regulilor jocului politic. Acest acord face posibila coexistenta punctelor de vedere diferite.

STATUL - institutia politica fundamentala a societatii.

Institutionalizarea puterii este un element decisiv al formarii statului.

PRELOT afirma "statul este institutia institutiilor", deoarece el inglobeaza o multitudine de institutii private si publice.

Dupa unii, fenomenul stataleste comun tuturor societatilor atat primitive cai si civilizate. Exista stat, acolo unde se porduce o deosebie intre cei care comanda si cei care se supun. Exista stat atunci cand un om sau un grup de oameni se afla in situatia de a impune altora vointa lor, fie prin persuasiune, fie prin constrangere materiala.

Statul este localizat in spatiu si situat in timp, spune M. Prelot. Conditiile primare alea statului sunt: fixarea pe un teritoriu, un minimum cantitativ al densitatii populatiei, un minimum cantitativ al nivelului de viata.

Statul, ca societate, nu este o colectivitate primara. El inglobeaza grupurile primare(familiile), dar nu este inglobat de alte formatiuni. Statul se diferentieaza de alte societati, pentru ca este un fenoment de masa. Puterea este un element formator al statului si, de asemenea, un factor permanent de coeziune a societatii politice. Puterea de stat este exculsiva pentru ca, pe teritoriul sau, statul elimina orice alta autoritate statala. Statul nu admite nicio concurenta in emiterea regulilor de drept si in exercitarea constrangerilor coercitive care-l insotesc. Puterea statala este suverana si independenta.

Clasificarea statelor:

Dupa forma de guvernamant: monarhii si republici

Monarhia este forma de guvernamant in care autoritatea suprema apartine unui singur om. Cuv. Provine din 2 cuv grecesti monos - unul si arkein - a conduce. Monarhiile pot fi eligibile si ereditare, absolute si constitutionale. Monarhia constitutionala poate fi dualista si parlamentara. Intr-o monarhie dualista, monarhul are largi atributii, parlamentul desfasoara o activitate legislativa, iar guvernul este numit de monarh si subordonat acestuia. Etse cazul Romaniei in timpul asa zisei "dictaturi regale"( 1938 - 1940). Monarhia parlamentara presupune prerogative restranse ale monarhului si largi atributii ale parlamentului. Guvernul este desemnat de parlament. Este cazul monarhiilor europene contemporane, in care monarhul domneste, dar nu guverneaza.

Republica este forma de guvernamant in care puterea suprema este exercitata prin anumite organisme alese pe un timp determinat. Replublica provine din 2 cuv latine: res - lucru si public - obstesc, public. In antichitate republicile erau aristocratice si democratice. In cele aristocratice ( Sparta, Roma) puterea apartinea anumitor grupuri de aristocratie. In replublica democratica ( Atena, sec 5) cetatenii liberi luau parte la alegerea organelor de stat. in republicile socialiste, care erau dictatoriale, s-au manifestat dictatura proletariatului , dictatura de partid si dictatur personala a unor conducatori.

Dupa regimul politic: democratii si dictaturi.

Regimurile pot fi parlamentare, prezidentiale si semiprezidentiale.

Intr-un regim parlamentar, Parlamentul joaca un rol decisiv. Reprezentantii alesi de popor voteaza legile, asigura orientarea politica a guvernului, prin votul de investitura, si il controleaza pe parcurs, prin votul de incredere si neincredere. Un exemplu de regim parlamentar este Marea Britanie. In aceasta tara guvernul este reprezentantul majoritatii Camerei Comunelor. Guvernul se sprijina pe majoritatea deputatilor. Majoritatea parlamentara aproba propunerile si actele guvernului.

Intr-un regim prezidential, seful statului detine un loc principal in ierarhia statala. In SUA, presedintele are dreptul sa-si aleaga colaboratorii, sa orienteze diplomatia. Presedintele american este detinatorul puterii executive. El conduce politica externa, dar pentru declansarea razboiului si semnarii pacii are nevoie de aprobarea Congresului.

In regimul semiprezidential, seful statului este alea prin sufragiu universal, guvernul este responsabil in fata parlamentului. M duverger considera ca regimurile semiprezidentiale exista in tari europene precum Austria, Finlanda, Irlanda, Portugalia.

Regimul dictatorial se caracterizeaza prin puterea absoluta a unui om (dictatura personala), a unei categorii sociale sau a unei clase (dictatura proetariatului) sau a unui partid ( distatura fascista, distatura comunista)

Dupa structura : state unitare si federale

Federal vine din latinul foedus - alianta. SUA este exmplu tip de stat federal. Fiecare stat isi mentine autonomia sa administrativa si legile sala specifice, dar renunta la o parte importanta a liberului sau arbitru, mai ales in politica externa.

Principiul separatiei puterilor in stat pp delimitarea atributiilor intre mai multe organe ale statului, puterea legislativa, executiva si judecatoreasca.

J. Locke, in "Doua tratate asupra guvernarii" se refera la puterea legislativa si executiva. Detinatorul puterii este cel care are dreptul de a determina cum trebuie sa fie imtrebuintata forta statului pentru a proteja comunitatea si pe membrii sai, edictand in acest scop legi. Puterea legislativa apartine parlamentului si puterea executiva revine monarhului.

Montesquieu "Despre spiritul legilor" a elaborat teoria separatiei puterilor in : legislativa, executiva si judecatoreasca. El considera ca cele trei puteri sunt egale si sunt incredintate care unei categorii de organe. Fiecare putere are rolul unei supape de siguranta pentru celelalte doua spre a se preveni abuzul de putere si arbitrarul.

J.J. Rousseau "Contractul social" se refera la puterea executiva si la una legislativa. El considera ca puterea executiva trebuie sa se supuna puterii legislative. Puterea judecatoreasca este o ramura a puterii executive.

In prezent, regimurile democratice, fie ca sunt republici, fie monarhii constitutionale, principiul separatiei puterilor functioneaza. Puterea executiva este detinuta fie de un prgan unic (presedinte), fie de seful statului (presedinte sau monarh) si de guvern. Puterea legislativa apartine parlamentului, iar puterea judecatoreasca diferitelor organisme.

Suveranitatea este o insusire esentiala a statului. In virtutea ei statul are in exterior, independenta fata de toate celelalte state, iar in interior, are puterea de a stabili legile atat pentru el, cat si pentru proprii cetateni si de a le impune acestora ca, atunci cand coopereaza pentru realizarea unor scopuri sociale, sa se conformeze si scopului colectiv suprem. Are o serie de caract: este unica, imprescriptibila, inalienabila, neputand fi instrainata, indivizibila, nu poate fi impartita intre indivizii statului respectiv. parlamentul exercita suveranitatea.

Fuctiile statului pe plan intern: de aparare a ordinii de drept (si-a creat aparatul coercitiv: politia si justitia), fuctia economica ( a creat cadrul general al activitatii economice), sociala ( cetatenii au obtinut o serie de servicii sociale : asigurari sociale, un sistem de stat al protectiei sanatatii) si culturala ( distribuirea valorilor culturale la nivelul intregii societati, statul organizeaza si finanteaza sistemul de invatamant, cercetare stiintifica).

Functiile statului pe plan extern: fuctia de aparare a independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale, cea de promovare a intereselor tarii in relatiile interstatale.

STATUL SI NATIUNEA

Natiunea este o forma de comunitate etinica-sociala aparuta la sf evului mediu si consolidata odata cu aparitia societatii burgheze. Natiunea se caracterizeaza prin comunitate de teritoriu, prin comunitate de viata economica, prin comunitate de limba, de cultura, de constiinta nationala.

P. Mancini da urmatoarea definitie principiului nationalitatilor: " natiunea este o societate naturala a oamenilor in care unitatea de teritoriu, de origine, de moravuri si de limba duce la comunitatea de viata si de constiinta sociala".

In structura etnica a statelor exista alaturi de natiunea majoritara si minoritati nationale. Minoritatea nationala repr o cumunitatea etinica-sociala de pe teritoriul unui stat, colectivitate care convietuieste in comunitate economica, politica si teritoriala cu natiunea majoritara. Membrii minoritatii nationale sunt uniti prin limba si cultura lor comune.

Pe plan doctrinar, constituirea si consolidarea natiunilor au fost insotite de nationalism. Acesta a fost folosit petru a justifica asuprirea nationala, inegalitatea si persecutiile nationale. El a inceput sa fie insotit de sovinism si xenofobie. Sovinismul este un nationalism extremist care propaga o atitudine de subestimare, de dispret fata de alte natiuni si minoritati nationale, urmarind invrajbirea nationala. Xenofobia este o atitudine de teama sau de ura fata de staini, fata de concetatenii apartinand minoritatilor nationale, care sunt considerati inferiori, indezirabili sau dusmani.

Regimurile democratice actuale au incercat sa rezolve problema nationala, inlaturand discriminarile nationale. Totusi in unele state, exista anumite conflicte nationale ce imbraca diferite forme: conflict lingvistic sau religios.

INTEGRAREA EUROPEANA

Ideea Europei Unite a constituit o preocupare, nu doar a oamenilor politici, ci si a diferitilor ganditori. Primul model de organizare a continentului nostru dateaza din 1305., fiind opera avocatului Pierre Dubois. El propunea crearea unei federatii a lumii crestine, pe baza principiului republican.

Ducele de Sully,se remarca prin afirmarea principiului echilibrului european. In lucrarea "Marele plan" propune impartirea continentului in 15 state, prin modificarea granitelor. Aceasta federatie urma sa fie condusa de un consiliu (parlament) compus din 60 de membri delegati de cele 15 state. Functionarea consiliului se baza pe principiul majoritatii.

Saint-Pierre " proiectul pacii perpetue" propunea crearea unei confederatii a statelor europene.

Saint-Simon propunea formarea unei federatii europene condusa de un parlament european, precum si stimularea aparitiei unui patriotism european. Saint-Simon era preocupat si de imbunatatirea situatiei economice a Europei.

La 8 septembrie 1929, o reuniune a 27 de state europene a acceptat ideea unei Federatii a Statelor Europene, idee apartinand, la acea data, ministrului de externe francez A. Briand. La 1 mai 1930, guvernul francez a expediat celor 27 de state europene, participante la reuniune, Memorandumul Briand care cuprindea conceptia ministrului francez privitoare la organizarea unui regim de uniune federala europeana.

Uniunea Europeana a cunoscut o evolutie continua ca denumire, numar de participanti si obiective. Creata, prin Tratatul de la Roma din 1957, de Franta, R.F. Germana, Belgia, Luxemburg, Italia, Olanda, Comunitatea Economica Europeana (CEE) si-a propus crearea unei piete comune.

Prima modificare a tratatului de la Roma s-a produs in 1987, prin intrarea in vigoarea a Actului Unic European. Dintre obiectivele acestuia amintim: trecerea de la unanimitate la majoritate, in cazul votului, masuri pentru stimularea cresterii economice, crearea pietei unice europene, lupta impotriva somajului.

Prin semnarea Tratatului de la Maastrich, feb 1992, Comunitatea Economica Europeana devine Uniunea Europeana, propunandu-si crearea uniunii monetare. La 1 iulie 2001, s-a trecut la moneda unica europeana, euro.

Aparitia unor institutii ale Uniunii Europene precum: consiliul European, Consiliul de Ministrii European, Comisia Europeana, Parlamentul Europeana este o transpunere in realitate a unor idei avansate.

In feb 1995 a intrat in vigoare Acordul European de Asociere, Romania obtinand statutul de asociat al Uniunii Europene. Pentru a intra in Uniunea Europeana, tara noastra trebuia sa se dezvolte d.p.d.v. economic, sa reduca decalajele fata de tarile dezvoltate si sa-si formeze o economie de piata functionala.

La 1 ianuarie 2007 Romania a devenit membra UE.