Conservatorismul

Conservatorismul

"A fi conservator inseamna a prefera familiarul necunoscutului, a prefera ceea ce s-a incercat neincercatului, a prefera faptul misterului, realul posibilului, apropiatul indepartatului, acceptabilul perfectului, rasul de astazi beatitudinii utopice. Inseamna a te multumi cu ceea ce este pe masura omului si a imprejurarilor in care traieste." (M. Oalxeshott)

A fi conservator mai inseamna ca ori de cate ori stabilitatea e mai folositoare dcat schimbarea, certitudinea decat speculatia, familiarul decat perfectul, sa le alegi pe primele.

Conservatorul este cel care alege sa aplice o lege deja existenta decat sa inventeze una noua. El e profund neincrezator in rezultatele pozitive pe care tentativele de a schimba fundamental macroangajamentele politice le au. Conservatorul este predispus sa priveasca politica ca pe un set de practici care trebuie inbunatatite treptat si nu pe cale revolutionara.

Fundamentarea filosofica a conservatorismului este realizata in 1790 de Edmund Burke, intr-o lucrare scrisa ca o reactie critica la adresa aspectelor negative ale Revolutiei franceze, numita Reflectii asupra Revolutiei din Franta.

In primele decenii ale sec. XIX putem constata edificarea pe deplin a conservatorismului ca doctrina politica moderna. Din cadrul nucleului doctrinar al filosofiei politice conservatoare, R. Nisbet aminteste urmatoarele:

Increderea conservatorilor in istorie, vazuta ca acumulare a experientei umane; prezentul este inteles si trait de conservatori ca fiind un efect al trecutului. Ei integreaza evenimentele in contextul istoric.

Importanta traditiei; din perspectiva conservatoare, trebuie pastrate valorile, practicile, structurile care si-au dovedit utilitatea in timp. Teoreticienii conservatori nu vor fi niciodata de acord cu schimbarea de dragul schimbarii. Falkland: "cand nu e necesar sa schimbi ceva e necesar sa nu-l schimbi".

Importanta pre-judecatilor valoroase. Prejudecatile verificate si impuse de traditie reprezinta pentru conservatori intelepciunea fara de care devenim dezancorati

Respingerea ratiunii pure abstracte ca instrument de intelegere al politicii. Pentru conservatorism este o greseala sa reduci politica la un domeniu de aplicare ale principiilor abstracte decoperite de ratiunea teoretica. In politica trebuie sa aiba intaietate cel cu experienta, care se pricepe li cunoaste arta politica. Pentru conservatori, politica nu e stiinta, ci arta.

Nu exista perincipiu mai important pentru filosofia conservatoare decat acela al absolutei incompatibilitati dintre libertate si egalitate. Valorile materiale si spirituale sunt distibuite inegal, in mod firesc si natural in cadrul societatii, intre indivizi, iar pentru conservatori e normal si bine asa. A fi liber inseamna a te bucura nestingherit de bunurile tale materiale si spirituale.

Dreptul la proprietate este la fel de important ca si dreptul la viata

Conservatorii pun un accent unic in familia doctrinelor politice moderne pe morala si valori religioase. In cadrul conservatorismului, in sens de liant absolut necesar oricarei societati, religia ete fundamentala. Oamenii, considera E. Burke, fara credinta devin dezechilibrati si versatili. Religia este cea care asigura taria omului intr-o lume altfel de neinteles.

Adrian Paul Iliescu, ca si ganditorii care recunosc importanta traditiei, conservatorii sunt cei care considera ca morala constituie una dintre dimensiunile esentiale ale comportarii umane.