DREPTURILE FUNDAMENTALE - ELEMENTE ALE UNEI NOI ORDINI CONSTITUTIONALE A UNIUNII EUROPENE

DREPTURILE FUNDAMENTALE - ELEMENTE ALE UNEI

NOI ORDINI CONSTITUTIONALE A UNIUNII EUROPENE

SECTIUNEA I

CONSACRAREA SI APARAREA DRETURILOR FUNDAMENTALE

1. Cadrul constitutional al drepturilor

fundamentale

Dupa cum este cunoscut, UE nu dispune inca - in pofida numeroaselor cereri existente in literatura de specialitate si a celor din partea Parlamentului European - de nici un catalog cu drepturi fundamentale, formulat integral si cu valabilitate obligatorie, catalog care sa corespunda - ca marime si forta de exprimare - partii, din constitutiile statelor, referitoare la drepturile fundamentale. Profesiunea de credinta pentru respectarea drepturilor fundamentale - preluata in Tratatul de la Maastricht, referitor la Uniunea Europeana - nu specifica nici un drept individual, ci se limiteaza la o stabilire a telului Constitutiei, care este formulata ca o clauza generala si, in plus, este luata in jurisprudenta CJCE:

"Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt ele garantate in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 - si cum rezulta ele, ca principii generale ale dreptului comunitar, din traditiile constitutionale comune ale statelor membre" (art. 8, fost art. F, II al TUE)".

Ce-i drept, "Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene" - adusa la cunostinta publica, in mod festiv, la 8 decembrie 2000, a obtinut o larga semnificatie simbolica si un amplu efect politic. Dar, consecintele ei juridice nu tin pasul cu acestea, caci - daca nu se ia in seama titlul pretinzand respect - este vorba, in realitate, despre o simpla Proclamatie, inzestrata cu inalta autoritate morala, dar fara obligativitate juridica. In preambul se face referire la faptul ca Uniunea este o comunitate de valori, care se intemeiaza pe demnitatea omului, pe libertate, egalitate si solidaritate, bazandu-se pe principiile democratiei si statului de drept. In 54 de articole (continute in 7 capitole) se jura credinta demnitatii omului, drepturilor la libertate, egalitatii, solidaritatii, drepturilor cetatenesti si drepturilor in fata justitiei.

Confirmate prin documente sunt, printre altele, drepturi "clasice" - precum respectarea vietii private si a vietii de familie, dreptul la incheierea casatoriei si la intemeierea familiei, libertatea religioasa, dreptul la exprimarea libera a opiniei si la informare - dar si drepturi "moderne", precum sunt dreptul la azil, dreptul la educatie, libertatea antreprenoriala, drepturile copilului precum si ale oamenilor varstnici si handicapati, protectia datelor referitoare la persoana, protectia mediului inconjurator si a consumatorilor sau interzicerea clonarii oamenilor. Pe durata celor 9 luni de tratative intre cei 62 de membri ai Adunarii, care au elaborat Carta, au fost deosebit de controversate drepturile sociale, ca dreptul de coparticipare a lucratorilor la luarea deciziilor in intreprinderi, securitatea sociala si ajutorul social, a caror garantie s-a lovit - inainte de orice - de rezistenta din partea Regatului Unit.

Domeniul de aplicare a Cartei se intinde la organe si institutii ale Uniunii Europene, precum si la statele membre, dar acestea implementeaza dreptul comunitar (art. 51). Ingradirile exercitarii drepturilor si libertatilor recunoscute trebuie sa fie prevazute legal si sa respecte esenta acestor drepturi si libertati (art. 52).

Pe de alta parte, este adevarat ca toate cele 15 state membre UE - nu insa si Comunitatile Europene/Uniunea Europeana ca atare - sunt parti contractante ale Conventiei Europene asupra Drepturilor Omului (CEDO) a Consiliului Europei, care este conceputa ca o veritabila conventie intre state. In afara de aceasta, o aderare CE/UE la CEDO ar fi exclusa - cel putin in actuala conjunctura juridica - din motive de drept comunitar. Intr-un recent raport, referitor la aderarea Comunitatii la CEDO, CJCE a scos in evidenta "dimensiunea de drept constitutional" a modificarii esentiale - survenind odata cu o astfel de aderare - a sistemului de aparare a drepturilor omului in Comunitate si a conchis, de aici, ca tratatele internationale din acest domeniu nu se pot sprijini pe nici un temei juridic specific al dreptului comunitar, nici pe clauza subsidiara a umplerii lacunelor, prevazuta la art. 308 (fost art. 235) al TCE. Aderarea ar pretinde o modificare a Tratatului, mai ales daca se tinea seama de amplele efecte - pe plan institutional - ale unei astfel de masuri de aderare (prin care ar putea fi reduse competentele CJCE conform art. 220 [fost art. 164], art. 292 [fost art. 219] ale TCE). Ca urmare, chintesenta acestui raport pare a sta in faptul ca - pe de o parte - nu este permisa punerea la dispozitie, prin acorduri internationale, a structurii de baza a Comunitatii, ca si in faptul ca - pe de alta parte - un catalog de drepturi fundamentale al Comunitatii nu poate fi elaborat pe baza dreptului comunitar secundar, in cadrul caruia - in cazul unei aderari a CE - ar fi considerat si CEDO.

Facand abstractie de cateva sporadice reglementari din tratate - care se refera la drepturi fundamentale (de exemplu interzicerea discriminarii pe considerente de catatenie - art. 12 [fost art. 6] TCE; principiul salarizarii independente de sex - art. 141 [fost art. 119] TCE; principiul proportionalitatii si interzicerea discriminarii in domeniul Pietei Agrare Comune - art. 34 II 2 [fost art. 40 III 3] TCE) - tratatele comunitare sunt "oarbe la drepturile fundamentale". Ca urmare, in general evolutia apararii drepturilor fundamentale in CE/UE si in special cristalizarea domeniului de aparare si a limitelor fiecaruia dintre drepturile fundamentale se sprijina pe dreptul judiciar; ele sunt opera elaborarii dreptului pretorian de catre CJCE, care - conform propriei sale metodici cazuistice - a dezvoltat, cu intensitate crescanda, o doctrina coerenta a drepturilor fundamentale.

2. Apararea drepturilor fundamentale

in jurisprudenta CJCE

2.1. Principii de drept

In jurisprudenta ei - intre timp puternic consolidata - CJCE sprijina drepturile fundamentale ca pe o parte componenta a principiilor de drept generale. In aceasta privinta, ea se lasa condusa, in primul rand, de traditiile constitutionale comune ale statelor membre, considerate ca surse de gasire a solutiei legale, dar ea antreneaza - ca mijloace de orientare ajutatoare - si tratatele internationale referitoare la apararea drepturilor fundamentale, incheiate de catre statele membre, in primul rand CEDO. In ceea ce priveste CEDO, tendinta jurisprudentei CJCE este de a considera prevederile acesteia ca pe un standard minim pentru dreptul comunitar, ceea ce are scopul practic de reproducere autonoma a CEDO in ordinea de drept comunitara.

Curtea de Justitie stabileste continutul fiecarui drept fundamental pe calea compararii evaluatoare a normelor de drept, dar ea accentueaza ca garantarea acestor drepturi trebuie sa fie inclusa in structura si telurile Comunitatii. De aceea, CJCE nu este dispusa sa compare direct dreptul comunitar secundar cu vreuna din constitutiile nationale, de exemplu cu Constitutia germana, dar - cu toate acestea - CJCE recurge la ordinile constitutionale nationale in cadrul stabilirii continutului propriilor principii de drept ale Comunitatii.

Atentia principala a jurisprudentei initiale a CJCE a fost la sursele juridice si la introducerea drepturilor fundamentale in structura generala a dreptului comunitar. Ulterior, pe primul plan a trecut conotatia sociala a drepturilor fundamentale. Similar clauzei legaturii sociale, din art. 14 al Constitutiei germane, Curtea de Justitie scoate in evidenta faptul ca drepturile fundamentale - recunoscute de catre ea - trebuie privite in legatura cu functia lor sociala. Interventii in pozitiile relevante pentru drepturile fundamentale sunt admisibile numai in urmatoarele trei conditii:

- justificarea interventiei prin telurile Comunitatii, care servesc binelui general;

- proportionalitatea interventiei, tinand seama de scopul urmarit;

- garantarea esentei dreptului aparat.

In privinta intinderii apararii, trebuie mentionat faptul ca drepturile fundamentale prevazute de CE/UE ii protejeaza - in domeniul de valabilitate a dreptului comunitar - nu numai pe cetatenii Uniunii, adica pe cetatenii statelor membre UE (a se vedea art. 17 [fost art. 8] I TCE), ci si pe toate persoanele fizice si juridice, deci si subiecti din terte tari, daca aceste drepturi fundamentale sunt - conform calitatii respectivei norme - adecvate in acest scop (indreptatirea la drepturi fundamentale). Pe de alta parte, drepturile fundamentale ale CE/UE angajeaza nu numai organele comunitare - in special pe acela avand functia de organ legislativ al Comunitatii - ci si statele membre, daca acestea implementeaza dreptul comunitar, mai ales daca ele il pun in executare pe plan administrativ (obligarea fata de drepturile fundamentale). Din acest punct de vedere, pentru institutiile nationale aceasta inseamna ca ele sunt supuse unei duble obligari in privinta drepturilor fundamentale, si anume, decurgand din dreptul statului respectiv si din dreptul comunitar. Pe termen mai lung, efectul reciproc - legat de acest aspect - al ambelor sfere juridice s-ar putea repercuta pozitiv asupra apararii, pe plan intern, a drepturilor fundamentale in acele state membre, al caror grad de aparare autonoma este inca inferior dreptului comunitar.

2.2. Garantarea drepturilor fundamentale

in jurisprudenta CJCE

Corespunzator stabilirii obiectivelor preponderent economice ale Comunitatii, drepturile fundamentale cu legatura economica si sociala formeaza obiectul principal al jurisprudentei de pana acum, totusi exista deja o succesiune de diferite alte drepturi fundamentale. In aceasta privinta, juristul pregatit in dreptul german remarca predispozitia metodica si pragmatica a jurisprudentei, care - de regula - procedeaza intr-un mod orientat spre rezultat si, cu aceasta ocazie, chiar omite ocazional o mai precisa stabilire a domeniului de aparare a drepturilor fundamentale, asigurat de dreptul in discutie.

Intre drepturile fundamentale recunoscute de catre CJCE sunt urmatoarele:

- dreptul de proprietate;

- libertatea profesiei, respectiv dreptul la activitate economica;

- libertatea de asociere si libertatea de coalizare;

- libertatea religioasa si libertatea cultului;

- libertatea opiniei si a informarii;

- respectarea vietii private si a vietii de familie;

- confidentialitatea corespondentei purtate cu aparatorul;

- dreptul de a nu trebui sa te acuzi singur;

- inviolabilitatea locuintei;

- alegerea libera a partenerului de afaceri.

Principiul echitatii (interzicerea discriminarii) afirma - in definitia lui cea mai generala - ca "situatii de fapt compatibile nu este permis sa fie tratate diferit, chiar daca o diferentiere ar fi justificata in mod obiectiv".

Principiul proportionalitatii (a se vedea art. 5 [fost art. 3b] III TCE) cuprinde - similar ca in dreptul constitutional german - o dispozitie de apreciere a bunurilor si intereselor, care contine aspectele referitoare la caracterul adecvat si de necesitatea, la alegerea mijloacelor si la interdictia excesului.

Principiul drepturilor legitime poate impiedica retragerea unui act administrativ nelegal, favorizant, cu efect ex tunc, respectiv intrarea retroactiva in vigoare a unui regulament. Astfel, de exemplu, in domeniul unei reglementari a cotelor de lapte, fermierii pot invoca principiul drepturilor legitime, daca au fost exclusi de la repartizarea unei cote tocmai din cauza faptului ca - pe baza unei obligatii temporare de necomercializare, promovata chiar de catre Comunitate - ei nu produsesera deloc lapte in anul de referinta in discutie; in aceasta situatie, agentii economici afectati aveau dreptul de a se increde in efectele, limitate in timp, ale obligatiilor asumate de ei anterior.

Dreptul de a fi audiat in justitie trebuie respectat - ca o componenta de baza in procesul aflat pe rol - in procedura administrativa in fata Comisiei, dar si in procedura CJCE. Principiul afirma ca nu este permis ca masuri defavorizante sa se sprijine pe fapte sau documente, in legatura cu a caror existenta si importanta persoanele afectate nu s-au putut exprima concret.

Sanctiunile in procedura disciplinara si in procedura de stabilire a amenzii se supun imperativului non bis in idem. Fireste, acest principiu nu este valabil direct in raportul dintre sanctiunile dreptului comunitar si acelea ale dreptului national (de exemplu datorita incalcarii reglementarilor referitoare la concurenta), deoarece aici este vorba despre doua sfere juridice separate una de cealalta. Totusi - la impunerea unei amenzi pe baza dreptului comunitar - autoritatea comunitara trebuie sa ia in considerare sanctiunea aplicata deja intr-un stat membru, pentru aceeasi situatie, pe baza respectivului drept national. Aceasta jurisprudenta ar putea capata relevanta actuala in privinta competentei Bancii Centrale Europene (EZB) de a dispune - impotriva acelor societati lente in indeplinirea obligatiilor si contravenind politicii monetare a Sistemului European al Bancilor Centrale (ESZB) - amenzi sau obligarea la plata (art. 110 [fost art. 108 a] III EGV).

2.3. Apararea drepturilor fundamentale la nivel

comunitar si national

Dupa cum s-a aratat, cerinta existentei unui eficient sistem comunitar de aparare a drepturilor fundamentale este, totodata, o chestiune a teoriei dreptului constitutional national, care leaga transferul - catre detinatori internationali de suveranitate - al drepturilor de suveranitate nationale de conditia unui nivel functional echivalent de aparare a drepturilor fundamentale. In cultura juridica germana, in mod traditional conservativ-izolationista, aceasta cerere a condus la o exagerare nationalista, unica pe plan european, care - nu pe nedrept - le-a adus agitatorilor, in acest caz Curtea Constitutionala Federala a R.F. Germania (CCF), reprosul de imperialism de dreapta. Problematica incarcata de stare conflictuala a devenit cunoscuta in literatura ca jurisprudenta "Solange", dupa cuvantul initial al tezelor din deciziile in discutie.

Desi in hotararea "Solange I" din 29 mai 1974, CCF a recunoscut - in concordanta cu jurisprudenta CJCE - ca dreptul comunitar constituie o ordine de drept de sine statatoare, care decurge dintr-o sursa juridica autonoma, totusi ea a avut suspiciuni ca - cel putin in actualul stadiu al procesului de integrare europeana - nu ar fi garantata inca o suficienta certitudine de natura legala cu privire la o aparare eficienta a drepturilor fundamentale, caci ordinea comunitara nu dispune inca de nici un catalog al drepturilor fundamentale - definitiv formulat si hotarat de catre un Parlament - care sa fie corespunzator catalogului drepturilor fundamentale al Constitutiei germane. Cel putin, insa, "atat timp cat" aceste conditii nu sunt indeplinite, ii revine CCF obligatia de a verifica compatibilitatea dreptului comunitar derivat cu drepturile fundamentale.

Decizia mentionata a CCF a fost resimtita, in mod general, ca o lovitura impotriva integrarii europene, fiind puternic criticata in literatura, desi ea are si partea ei buna, caci i-a dat CJCE ocazia ca, ulterior, sa ia mai des in considerare chestiuni privind drepturile fundamentale. Ca urmare, chiar si fara ca, intre timp, sa fi fost adoptat un catalog al drepturilor fundamentale pentru CE, CCF a putut - cu Hotararea din 22 octombrie 1986 ("Solange II") - sa abandoneze rezervele sale fata de afirmatul deficit de drepturi fundamentale al Comunitatii. De acum inainte, CCF recunoaste ca intre timp - pe calea perfectionarii dreptului judiciar - CJCE garanteaza o aparare a drepturilor fundamentale, care trebuie considerata ca fiind, in esenta, egala celei impuse de catre Constitutia germana. Asadar - atat timp cat CJCE garanteaza o protectie eficienta a drepturilor fundamentale, in raport cu autoritatea suverana a Comunitatii - CCF nu va mai exercita activitatea de control al normelor fata de dreptul comunitar, care serveste ca baza juridica pentru atitudinea instantelor si autoritatilor germane. Cererile inaintate de judecatori, referitoare la acest aspect, nu sunt admise.

Cu toate acestea - desi, odata cu "hotararea Solange II", conflictul de competenta latent intre Luxemburg si Karlsruhe pare a fi dezamorsat - el nu este inca inlaturat definitiv. "Sentinta Maastricht" din 12 octombrie 1993 - cu care CCF a afirmat, summa summarum, compatibilitatea Tratatului asupra Uniunii Europene cu Constitutia germana, dar a pus obstacole semnificative in calea dezvoltarii mai departe - lasa sa se recunoasca, mai degraba, o reinnoita punere a accentului in sensul unei amplificate tendinte spre "renationalizarea" apararii drepturilor fundamentale fata de autoritatea suverana a Comunitatii. In aceasta sentinta, CCF intareste competenta sa pentru garantarea generala - in domeniul de valabilitate a Constitutiei - a unei aparari eficiente a drepturilor fundamentale, dar subliniaza faptul ca vrea sa-si exercite jurisdictia sa intr-un "raport de cooperare" cu CJCE, raport "in care CJCE garanteaza apararea drepturilor fundamentale in fiecare caz individual, pe intreg teritoriul Comunitatilor Europene, drept urmare CCF putandu-se limita la o garantare generala a standardului indispensabil pentru drepturile fundamentale".

Asadar, in pofida principiului - stabilit in hotararea "Solange II" (la care se refera explicit "sentinta Maastricht") - al neexercitarii conditionate a jurisdictiei CCF, intelegerea germana a constitutiei este inca marcata de teza conform careia competenta pentru integrare a Republicii Federale Germania (art. 24 Cf. noua versiune) isi gaseste limitele ei in abandonarea "identitatii ordinii constitutionale in vigoare, prin patrunderea in structura ei de baza".

Necesitatea unui catalog al dreptului fundamental

De mai mult timp, voci critice - exprimate in literatura - critica insuficienta apararii pur pretoriene a drepturilor fundamentale in ordinea de drept a Uniunii si asociaza aceasta critica cu cerinta intocmirii unui catalog al drepturilor fundamentale, obligatoriu din punct de vedere juridic si avand valoare de constitutie a UE. Aceasta teza este sustinuta cu diferite argumente, in prim plan fiind doua directii de argumentare: pe de o parte siguranta in fata legii si transparenta, iar pe de alta parte functia de legitimare si de integrare a drepturilor fundamentale.

3.1. Siguranta in fata legii si transparenta

Drepturile fundamentale au nu numai caracter de aparare individuala, ci si o functie de ordine politica. Ca expresie a angajamentului fata de valori ale dreptului, ele intruchipeaza concomitent elemente ale unei ordini valorice obiective a "comunitatii juridice" europene. In aceasta perspectiva, solicitarea unei codificari a drepturilor fundamentale in Uniune - asa cum, de multa vreme, a cerut-o energic Parlamentul European - merita o sustinere durabila. Un catalog aflat in vigoare, nu doar proclamativ, al drepturilor fundamentale - formulate intr-o forma inteligibila pentru cel supus legii si confirmate prin documente - ar aduce transparenta suplimentara, siguranta in fata legii si apropiere de cetatean. Prin aceasta constatare nu trebuie, in nici un caz, subapreciata activitatea CJCE de edificare juridica, care consta in faptul ca - anticipand elaborarea unei constitutii a UE, de catre o putere constituanta - a inclus Uniunea intr-o ordine caracteristica statului de drept. Chiar si in sistemele juridice ale statelor membre UE, stabilirea continutului textelor din constitutie, precum si precizarea si alcatuirea acestora, este incredintata puterii judecatoresti. Totusi, aceasta inseamna o crestere a transparentei si a previzibilitatii, asadar siguranta in fata legii, daca justitia pretoriana individuala - la urma urmelor cunoscuta si inteleasa numai de catre specialisti - este delimitata, ca obiectiv si continut, prin instructiunile cu caracter normativ ale unui catalog intocmit in scris si avand valoare de constitutie.

3.2. Functia de legitimare si de integrare

Pe baza caracterului de transparenta urmeaza a nu se pierde din vedere efectul - aducand legitimitate si promovand integrarea - al unui catalog al drepturilor fundamentale, obligatoriu din punct de vedere juridic. Un astfel de catalog ar putea sa contribuie la formarea - in randul populatiei UE - a unei constiinte europene comune a drepturilor fundamentale, sa ajute la dezvoltarea unor concepte comune privind democratia si statul de drept si - astfel, in mod indirect - sa devina un factor de impulsionare si o forta motrice a procesului de integrare aflat in curs. Eficienta apararii pretoriene a drepturilor fundamentale de catre CJCE ar avea numai de castigat in aceasta privinta: "densitatea controlului" - deseori resimtita din perspectiva doctrinei germane a dreptului constitutional, ca fiind insuficienta - ar putea fi marita, iar temeritatea judecatorilor de a casa acele acte de justitie comunitare, care sunt contrare drepturilor fundamentale, ar putea fi consolidata. Desigur, un catalog UE al drepturilor fundamentale va putea sa-si dezvolte intreg potentialul sau politic de integrare numai daca el este realizat prin coparticiparea si cu aprobarea unei Adunari Populare europene, alese in mod democratic, adica a Parlamentului European.

SECTIUNEA A II-A

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE

ALE UNIUNII EUROPENE - DOCUMENT DE REFERINTA

IN EVOLUTIA CONSTITUTIONALA ACTUALA

A COMUNITATILOR EUROPENE

Consiliul European, in reuniunea solemna din 7 decembrie 2000, a adoptat Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene acceptata, cu un an mai tarziu, de sefii de state si de guverne din cele 15 State membre ale Uniunii Europene.

Carta constituie rezultatul extraordinar al eforturilor din ultimii ani de elaborare a unui document scris care sa garanteze drepturile fundamentale si un relevant "punct de vedere" in dezbaterea actuala asupra unei proceduri adecvate de elaborare a Constitutiei Uniunii.

Istoricul adoptarii Cartei

In declaratia comuna a Parlamentului, Consiliului si Comisiei din 5 aprilie 1977 s-au facut referiri la jurisprudenta dezvoltata dupa 1969 a Curtii de justitie in materia drepturilor fundamentale, la traditiile constitutionale comune statelor membre si la conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDH).

Alaturi de declaratiile Consiliului, avand valoarea programelor politice, declaratia Parlamentului European relativa la drepturile si libertatile fundamentale, din 12 aprilie 1989, a deschis calea spre realizarea obiectivului unei Carte a drepturilor fundamentale, codificata dupa modelul CEDH.

Un proiect al drepturilor fundamentale inserat in decizia din 10 februarie 1994, privind "proiectul unei constitutii europene" a fost prezentat Parlamentului European, el reluand, cu unele nuante, Declaratia din 1989.

Preambulul Actului Unic European (A.U.E.) din 28 februarie 1986 si cel al Tratatului asupra Uniunii Europene (T.U.E.), semnat la 7 februarie 1992, introduc o revizuire a Tratatelor trimitand, deja, la raportul dintre legitimarea democratica si izvoarele precitate ale jurisprudentei. Singura dispozitie conventionala figura in art. 6 II din Tratatul asupra Uniunii (fostul F II 2) sub forma unei obligatii de respect a drepturilor fundamentale. Propunerea unui catalog de drepturi fundamentale a aparut abia in concluziile Consiliului European din 15 si 16 decembrie 1995 ca un punct aparte pe ordinea de zi a Conferintei interguvernamentale din 1996 (Anexa 15).

La reuniunea Consiliului European de la Kln (4 iunie 1999) s-a decis, la propunerea guvernului federal german, crearea unui organism special cu misiunea elaborarii unei carte a drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Mandatul dat acestuia trebuia sa contina principiile comune ale CEDH si traditiile constitutionale comune Statelor membre: drepturile fundamentale economice si sociale care figurau in "Carta sociala europeana" si in "Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor" trebuiau, de asemenea, sa fie luate in consideratie.

Constituirea Conventiei pentru drepturile fundamentale a fost decisa la una din reuniunile Consiliului European de la Tampere (Finlanda) la 16 octombrie 1999, fiind compusa din 15 reprezentanti ai sefilor de state si de guvern, 16 membri ai Parlamentului European si 30 de membri ai Parlamentelor nationale (2 la un Stat membru), precum si un reprezentant al Comisiei Europene, in total 62 de membri.

Mandatul acestei Conventii cuprindea si sarcina de a proceda la un schimb de idei intense cu statele candidate la aderare si cu alte instante, grupari sociale si experti. Astfel definita, Conventia s-a constituit, practic, la 17 decembrie 1999 la Bruxelles, alegandu-si presedintele, in persoana fostului presedinte la Curtii Constitutionale federale germane si al Republicii Federale, dr. Roman Herzog.

2. Elaborarea, adoptarea si publicarea Cartei

Procedura de lucru a Conventiei a fost adoptata de aceasta, potrivit cu autonomia larga care i-a fost incredintata de Consiliul European.

Presedintele a renuntat la votul pe articole si a considerat adecvata regula consensului, in masura in care, nu putea fi obtinuta unanimitatea. Potrivit concluziilor Consiliului European de la Tampere, documentele de lucru au fost elaborate de comitetul de redactare si prezentate Conventiei. Pentru a asigura o eficacitate optimala, timpul de interventie (luarea de cuvant) al membrilor Conventiei a fost strict reglementat, fiind limitat la 3 minute pentru fiecare membru si numai la o singura interventie in privinta unui articol.

O noua redactare a textului a fost elaborata pe baza discutiilor tinand cont de propunerile de modificare orale sau scrise, iar, fiecare articol s-a propus la vot.

Textul proiectului Cartei a fost luat in dezbatere de un numar mare de organizatii neguvernamentale si de experti, fiind, apoi, examinat de reprezentantii organelor Comunitatii Europene, ai Comitetului economic si social, ai Comitetului regiunilor si a Mediatorului european; de asemenea, proiectul a fost examinat de reprezentantul Consiliului Europei, de 66 organizatii neguvernamentale (ONG) care lucreaza in favoarea protectiei si promovarii drepturilor omului si care au fost audiate la sesiunea din 12 mai 2000 a Conventiei, insistandu-se, mai ales, asupra raportului Cartei cu drepturile sociale, asupra nediscriminarii si principiului egalitatii.

La 2 octombrie 2000, Conventia pentru drepturile fundamentale a prezentat, conform mandatului sau, proiectul Cartei, iar, la 7 decembrie 2000, ea a fost semnata in sedinta solemna de la Nisa a Consiliului European, de cele trei organe constitutionale europene: Presedintele Parlamentului European, cel al Comisiei Europene si cel al Consiliului de ministri.

In paralel, Consiliul European a primit, cu satisfactie, Declaratia comuna a trei institutii politice si a subliniat ca problema valorii juridice a Cartei va fi examinata ulterior.

Carta drepturilor fundamentale a fost publicata cateva zile mai tarziu in partea C a Buletinului oficial al Comunitatii Europene.

3. Principalele norme ale Cartei drepturilor fundamentale

Carta se compune din preambul si 7 capitale.

Preambul

Capitolul I - Demnitatea (art. 1-5)

- art. 1 - Demnitatea umana

- art. 2 - Dreptul la viata

- art. 3 - Dreptul la integritatea persoanei

- art. 4 - Interzicerea torturii si a tratamentelor sau a

pedepselor inumane sau degradante

- art. 5 - Interzicerea sclaviei si a muncii fortate

Capitolul II - Libertati

- art. 6 - Dreptul la libertate si securitate

- art. 7 - Respectul vietii private si de familie

- art. 8 - Protectia datelor personale

- art. 9 - Dreptul la casatorie si dreptul de

intemeiere a familiei

- art. 10 - Libertatea gandirii, constiintei si religiei

- art. 11 - Libertatea expresiei si informarii

- art. 12 - Libertatea de intrunire si de asociere

- art. 13 - Libertatea artelor si stiintelor

- art. 14 - Dreptul la educatie

- art. 15 - Libertatea alegerii ocupatiei si dreptul de

angajare in munca

- art. 16 - Libertatea de a conduce afaceri

- art. 17 - Dreptul de proprietate

- art. 18 - Dreptul de azi

- art. 19 - Protectia fata de eventualitatea stramutarii,

expulzarii sau extradarii

Capitolul III - Egalitatea (art. 20-26)

- art. 20 - Egalitatea in fata legii

- art. 21 - Nediscriminarea

- art. 22 - Diversitatea culturala, religioasa si

lingvistica

- art. 23 - Egalitatea intre barbati si femei

- art. 24 - Drepturile copilului

- art. 25 - Drepturile persoanelor varstnice

- art. 26 - Integrarea persoanelor cu handicap

Capitolul IV - Solidaritatea (art. 27-38)

- art. 27 - Dreptul lucratorilor la informare si

consultare in cadrul intreprinderilor

- art. 28 - Dreptul de negociere si actiune colectiva

- art. 29 - Dreptul de acces la serviciile de plasament

- art. 30 - Protectia impotriva concedierii

nejustificate

- art. 31 - Conditii de munca egale si juste

- art. 32 - Interzicerea muncii copiilor si protectia

tinerilor la locul de munca

- art. 33 - Viata de familie si profesionala

- art. 34 - Securitatea sociala si asistenta sociala

- art. 35 - Asistenta sanitara

- art. 36 - Accesul la serviciile de interes economic

general

- art. 37 - Protectia mediului

- art. 38 - Protectia consumatorului

Capitolul V - Drepturile cetatenesti (art. 39-46)

- art. 39 - Dreptul de vot si de candida la alegerile pentru Parlamentul European

- art. 40 - Dreptul de a vota si de a candida la alegerile municipale

- art. 41 - Dreptul la o buna administrare

- art. 42 - Dreptul de acces la documente

- art. 43 - Avocatul poporului

- art. 45 - Libertatea de circulatie si de resedinta

- art. 46 - Protectia diplomatica si consulara

Capitolul VI - Justitia (art. 47-50)

- art. 47 - Dreptul la cai de atac efective si la o judecata corecta

- art. 48 - Prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare

- art. 49 - Principiile legalitatii si proportionalitatii faptelor penale si a sanctiunilor

- art. 50 - Dreptul de a nu fi judecat si pedepsit de doua ori in procedurile penale pentru aceeasi fapta

Capitolul VII - Dispozitii generale (art. 51-54)

- art. 51 - Domeniul de aplicabilitate

- art. 52 - Domeniul de aplicabilitate a drepturilor garantate

- art. 53 - Nivelul de protectie

- art. 54 - Interzicerea abuzului de drepturi

Preambulul Cartei subliniaza fondul de valori comun popoarelor europene si constiinta responsabilitatii pentru patrimoniul sau spiritual si moral, indivizibilitatea si universalitatea drepturilor omului; el accentueaza, totodata, competentele si misiunile actuale ale Comunitatii, astfel incat, principiul subsidiaritatii sa tina cont de traditiile constitutionale comune statelor membre si de drepturile omului, regionale si internationale.

In capitolele I-III sunt cuprinse drepturile si libertatile esentiale continute in CEDH, unele drepturi fiind, insa, o inovatie proprie Cartei, cum ar fi protectia datelor cu caracter personal (art. 8), recunoasterea libertatii artei si stiintei )art. 13) si, de asemenea, unele drepturi economice fundamentale (libertatea profesionala, dreptul de a munci) sau dreptul de azil. Totodata, sunt reglementate principiile generale, cum este cel al egalitatii, ca si drepturile fundamentale sociale, care se regasesc si in Carta sociala europeana din 18 octombrie 1961, in Carta comunitara a drepturilor sociale, fundamentale al muncitorilor din 9 decembrie 1989, ca si in Pactul international asupra drepturilor economice, sociale si culturale, adoptat de ONU la 19 decembrie 1966.

Carta garanteaza drepturile cetateanului, privite ca drepturi fundamentale acordate cetatenilor Uniunii (cap. V), ca si drepturile de natura procesuala recunoscute de CEDH si de Pactul international asupra drepturilor civile si politice (cap. VI-VII).

4. Domeniul de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale

4.1. Persoanele vizate de Carta

Din punct de vedere comparativ, Carta are o conceptie larga care deschide, in principiu, oricarei persoane si, deci, chiar resortisantilor tarilor terte, accesul la toate drepturile fundamentale, cu exceptia drepturilor de cetatenie evocate in capitolul V.

Numai dreptul la libertatea de circulatie si la libertatea de sedere sunt rezervate prin art. 45 cetatenilor Uniunii, iar drepturile fundamentale cetatenesti sunt, fara exceptii, recunoscute ca drepturi individuale si nu ca drepturi colective, inclusiv din cele referitoare la minoritati )art. 22).

4.2. Din punct de vedere material

Potrivit art. 51 al Cartei, aceasta se aplica institutiilor si organelor Uniunii in respectul principiului subsidiaritatii, ca si statelor membre, numai atunci cand "pun in aplicare dreptul Uniunii".

Contrar CEDH (Conventia Europeana a Drepturilor Omului), care contine - ca si numeroase ale constitutii europene - pentru fiecare drept fundamental, limitele specifice care pot fi aduse limitarii exercitiului sau, Carta a optat pentru o clauza limitativa generala sau orizontala. Prima limita priveste garantarea substantei dreptului fundamental, iar cea de-a doua, principiului proportionalitatii, relativ la limita interesului general si la necesitatea protectiei drepturilor si libertatilor altuia (ale celuilalt).

Conceptia impartasita de membrii Conventiei, dupa care CEDH trebuie sa serveasca drept norma directoare si de referinta in interpretarea Cartei nu trebuie sa conduca la concluzia ca ordinea comunitara a drepturilor omului isi poate pierde autonomia si caracterul sau propriu. Drept urmare, interpretarea, la nivelul minim oferit de CEDH, ca o interdictie de a cobori sub acest nivel, apare oportuna, aceasta interpretare trebuind sa tina cont de distinctia intre executarea directa de catre organele C.E. si transpunerea in fapte de Statele membre.

Chiar daca aceasta Carta nu are valoare juridica directa, nu se poate nega ca ea produce deja efecte asupra organelor Uniunii, dar si asupra cetatenilor, fiind considerata, totodata, ca un izvor indirect al dreptului comunitar.