Europa: extindere sau consolidare

1. Un nou pol de putere mondiala

Cum aratam la inceputul primului curs despre Europa, intreg secolul al XX-lea a aratat ca este nevoie de o "alta Europa", o Europa care sa nu se mai sfasie, o Europa care sa fie prezenta in prima linie a competitiei mondiale, o putere cu adevarat globala, subiect real al politicii mondiale si nu obiect al sau. intreg efortul de unificare economica a Europei occidentale, apoi de extindere a sa spre partea centrala si estica a continentului a urmarit acest obiectiv. Numai ca pendulul economic al Uniunii nu a avut aceeasi frecventa de miscare cu pendulul politic. Uniunea Europeana a cunoscut o puternica integrare economica si, in ultimele luni, financiara. Instituirea monedei unice europene va accelera procesul de integrare si va accentua mai mult decat ne putem imagina caracterul supranational al acestui proces. Moneda unica nu va mai da voie statelor nationale sa fie lejere in contractarea unor datorii interne, sau in depasirea unor praguri precis delimitate ale procesului inflationist.

Exista, dupa opinia noastra, cateva procese in curs de desfasurare ce nu pot fi trecute, in nici un caz, cu vederea, o serie de fenomene foarte importante pentru ceea ce s-ar putea numi configuratia viitoare a lumii si care reprezinta tot atatea sfidari pentru Uniunea Europeana.

Primul dintre ele il constituie decalajul considerabil care desparte Europa de alte spatii in ceea ce priveste tehnologiile de varf. Ceea ce solicita un raspuns coerent, o "terapie" la nivel european. in acest domeniu, lucrul cel mai important este nivelul cercetarii si sprijinul financiar de care dispune activitatea de cercetare. Potrivit analizelor comparative, nivelul cheltuielilor pe cap de locuitor facute de Uniunea Europeana in domeniul cercetarii nu este inferior celui din alte puteri economice ale momentului. Numai ca aceste alocari se fac dispersat, ceea ce reprezinta un factor de reproducere si, uneori, de accentuare a decalajului. In plus, marile proiecte tehnologice pe care le implica, firesc, competitia stiintifica de astazi nu ar putea fi sustinute de nici o tara vest europeana, in mod separat, nici macar de catre Germania. Ar putea, de pilda, rezista orice tara vest-europeana concurentei de peste ocean in domeniul industriei aeronautice, daca fiecare stat ar dori sa-si construiasca propriul avion? Dobandirea unei pozitii privilegiate in sectorul-cheie al inaltei tehnologii reprezinta unul dintre cele mai importante argumente in favoarea unei Uniuni supranationale cu proiecte si ambitii de putere globala.

Europa are temeiuri sa intareasca propria unitate si din perspectiva proceselor care se intampla in centrul si estul continentului. Totusi un fenomen cu mari rezonante geopolitice este in curs de desfasurare: declinul economic al Rusiei, cu toate fenomenele ce insotesc un asemenea proces. Pentru Europa, Rusia este mai importanta decat pentru orice alta zona a lumii. Pentru simplul motiv ca Uniunea Europeana imparte cu Rusia un continent, iar tot ceea ce se intampla in Rusia poate avea urmari directe asupra Europei, datorita vecinatatii sale cu tara-continent. Europa trebuie sa-si defineasca pozitia fata de Rusia si de multe procese ce se intampla in aceasta tara - de la anarhia ce ameninta Rusia la nationalismele care o brazdeaza - nu pot bucura nici o tara dezvoltata a lumii, cu atat mai putin Europa.

Din punct de vedere geopolitic, Europa are toate motivele sa instituie o colaborare pe termen lung cu Rusia. Indiferent cum vor evolua lucrurile in Rusia, Europa trebuie sa devina tot mai puternica, fie pentru a stopa o evolutie care se poate dovedi efectiv primejdioasa pentru intregul continent, fie pentru a valorifica in beneficiul propriu procese si tendinte promitatoare.

Exista un tip de complementaritate economica dintre fostul spatiu sovietic si Uniunea Europeana. Uniunea Europeana are o populatie de aproximativ 360 de milioane si un produs intern total de circa 6 trilioane de dolari. Prin inceperea negocierilor de catre statele baltice, Uniunea a ajuns sa se invecineze direct cu Rusia.

Pe de alta parte, Comunitatea Statelor Independente are o populatie de circa 280 de milioane locuitori ce traiesc in 12 state, al caror produs intern total se ridica la numai 2 trilioane de dolari. In schimb, dispun de resurse naturale imense, incomparabil mai mari decat cele ale Uniunii Europene. Argumentului ca impart acelasi continent - Europa Occidentala fiind o prelungire a blocului compact de pamant euroasiatic - i se adauga aceasta complementaritate economica, incat mai multi analisti considera ca, in viitor, relatia de baza dintre fostul spatiu sovietic si UE va fi: materii prime si piata in schimbul capitalului si tehnologiilor occidentale.

In interpretarea lui Jean Francois Poncet, o alta sfidare de care trebuie sa tina seama Europa este ridicarea islamismului ca forta a lumii de astazi ("Spatiu economic sau putere mondiala"). O provocare, cum spune autorul francez, mai putin directa, dar nu si mai putin dificila. Exista din partea lumii islamice o presiune politica, demografica si ideologica, presiune ce imbraca un caracter delicat in cazul in care fundamentalismul islamic castiga teren. Sunt cel putin cateva motive, procese si tendinte in lumea islamica de natura sa ingrijoreze Europa.

Cresterea demografica sustinuta a lumii islamice creeaza o presiune considerabila la granitele Europei din cel putin doua motive: Europa este continentul care se invecineaza pe o intindere considerabila cu lumea musulmana , la care se adauga populatia numeroasa ce traieste in statele mari ale Europei. Apropierea geografica de lumea islamica se cupleaza cu un alt factor defavorizant pentru Europa: ponderea din ce in ce mai scazuta a populatiei sale in cadrul populatiei lumii. in asemenea situatii, in mod firesc presiunea demografica ce se exercita la granitele Europei, indeosebi de catre lumea islamica, este din ce in ce mai mare.

Un alt factor extrem de important care pledeaza pentru accelerarea unificarii europene este forta economica care se contureaza in Asia-Pacific. Cladita pe doi piloni - Japonia si China, dar beneficiind si de prezenta SUA si a Federatiei Ruse, regiunea Asia-Pacific devine foarte puternica din punct de vedere economic. Puternica in primul rand prin forta de care dispun cei doi actori principali din regiune care, fiecare in parte, au un potential comparabil cu cel al Uniunii Europene. La care se adauga celelalte tari din zona: de la Coreea de Sud la tigrii asiatici si India aflata si ea intr-un proces de ascensiune economica.

Pentru a nu mai spune nimic de forta puterii de peste ocean, SUA, sau a regiunii economice (NAFTA) a carei locomotiva este. Prin urmare, exista temeiuri adanci pentru ca Europa sa devina o adevarata putere mondiala, un centru in masura sa elaboreze politici militare, sa faca fata unor tendinte si procese de globalizare, sa influenteze in mod real viata economica internationala. Si ea nu poate face acest lucru decat daca este unita, daca actioneaza in numele intregului continent (J. F. Poncet, "Spatiu economic sau putere mondiala).

Tot pe parcursul acestei perioade apare, insa, un tot mai vizibil proces de desincronizare, proces care in diferite feluri face loc deosebirii de interese si abordari, favorizeaza crearea de coalitii, chiar de alternative. SUA sunt foarte puternice in momentul de fata si nu se poate vorbi de aparitia unei contraponderi semnificative. Ceea ce se urmareste este formarea unor nuclee de putere care nu intentioneaza sa blocheze puterea invingatoare, ci sa obtina o serie de concesii. Coalitia dintre Rusia si China, de pilda, urmareste un asemenea obiectiv. O coalitie formata cu acest scop precis poate evolua in timp dobandind noi caracteristici: de a rezista in fata superputerii invingatoare si chiar de a crea sisteme alternative importante prin forta lor, dar si prin posibilitatile pe care le acorda natiunilor mici de a functiona mai independent in raport cu SUA.

In orice caz, ceea ce trebuie retinut este tendinta de desincronizare care isi croieste drum dupa un anumit timp de la victorie. Ea contrazice premisa globalismului economic, potrivit careia economia internationala conduce la o sincronizare din ce in ce mai accentuata intre economiile principale ale lumii. intr-o asemenea perspectiva, economiile japoneza, americana si vest-europeana ar putea fi armonizate, cu conditia de a promova politici economice compatibile, menite sa materializeze un tip de evolutii sincronizate

Este interesant cum vad autorii articolului "Europe at a Crossroads" evolutia Uniunii Europene in deceniul care vine marcat, cum spuneam, de extinderea desincronizarii. In aceasta abordare, UE va fi confruntata cu doua probleme mari. Una este de natura geopolitica. Rusia isi va reveni, se va uni cu Ucraina si va fi din nou prezenta la granita de est a Poloniei. intrebarea cardinala este cine va consimti sa suporte cheltuielile presupuse de apararea acestei granite de est a UE si a NATO in acelasi timp? Antrenarea intr-o mai mare masura a Germaniei la procurarea sumelor necesare ar putea stimula pofta acestei tari de a se desprinde din "stransoarea europeana" si de a-si juca singura cartea strategica in zona.

Desi importanta, aceasta problema nu este presanta, intrucat ridicarea Rusiei este prevazuta pentru ultimii ani ai primului deceniu din secolul urmator.

Mult mai presanta si de importanta capitala pentru viitorul Europei este reactia Uniunii Monetare de curand realizate la socul reprezentat de procesul desincronizarii. Toate tarile Uniunii Europene au cicluri economice diferite, au parametri de performanta diferiti. Am redat aceasta opinie nu pentru ca am impartasi-o, ci doar pentru a arata cat de important si de presant in acelasi timp este ca arhitectura institutiilor europene sa fie consolidata pentru a face fata unor sfidari ce se pot ivi.

Prin introducerea monedei unice, UE a atins pragul maxim al integrarii economice. Integrarea politica a ramas in urma, ea oprindu-se, practic, in fata prerogativelor statului national. Existenta monedei unice afecteaza, indiscutabil, suveranitatea nationala. Avansul si directia integrarii politice, cel putin deocamdata, ar fi riscante, pentru ca ar afecta legitimitatea statelor nationale si dreptul lor de a hotari in numele natiunilor pe care le guverneaza.

Prin urmare, din punct de vedere politic avem in momentul de fata doua structuri politice in cadrul Uniunii: una supranationala si una interguvernamentala. Ele vor coexista mult timp de acum inainte, perspectiva pentru o adevarata federatie, pentru realizarea a ceea ce s-a numit Statele Unite ale Europei fiind destul de indepartata.

In noul context, Uniunea a decis extinderea catre est. Procesul implica o mai buna functionare interna a Uniunii, restructurarea institutionala menita sa asigure coerenta si capacitatea de actiune.

2. Secolul Transaltantic?

Dupa cum se stie, s-a discutat mult in literatura de specialitate in legatura cu secolul urmator si cui va apartine el. Secolul al XIX-lea a fost unul englez, cel de-al XX-lea american. Dar secolul al XXI-lea? Multi autori l-au anuntat drept un secol al Pacificului, intrucat in aceasta zona, doi actori importanti, Japonia si China, au inregistrat evolutii spectaculoase. La care se adauga succesul Coreii de Sud, a altor tari din regiune, Taiwan, Malayezia, Singapore. Dupa criza financiara din ultimii doi ani, din ce in ce mai putina lume mai vorbeste de secolul Pacificului.

Alti autori vorbesc de "un al doilea secol american", pornind de la evolutia economica pozitiva consemnata in ultimii zece ani de catre SUA, la care se adauga alte atuuri, intre care mentionam avansul tehnologic si de cercetare american intr-un domeniu de mare importanta, cum ar fi sfera informatica.

Nu sunt putini nici analistii care, pornind de la procesul de integrare economica si politica a Europei, anunta un "secol european", o revenire spectaculoasa a batranului continent ca prima putere a lumii. Altii, mai prudenti, prefera sa vorbeasca despre o structura de succes "trilaterala", cu varfurile sprijinindu-se in cele trei regiuni economice importante: nord-americana, pacifica, europeana.

C. Fred Bergsten considera ca de cel mai mare succes se poate dovedi in secolul al XXI-lea parteneriatul transatlantic dintre Europa si SUA. Daca acest parteneriat va functiona, chiar si numai in domeniul economic, atunci cele doua puteri vor dezvolta relatiile si schimburile reciproce si vor asigura conducerea globala a lumii.

In acest context, autorul american vorbeste despre o structura concentrica de conducere a problemelor economice si financiare ale lumii de astazi. In inima acestei structuri s-ar plasa tocmai acest parteneriat - G 2 - cum il numeste Bergsten, alcatuit din SUA si Europa. Ar urma un G 3 care ar include si Japonia, actualul G 7 (sau G 8, dupa acceptarea Rusiei), G 10, G 22, dupa cum sunt avute in vedere si alte tari cu un rol cheie in viata internationala.

Alti autori, printre care si Samuel Huntington, apreciaza din cu totul alta perspectiva atuurile Europei, considerand ca "sceptrul de lider mondial" detinut de America este posibil sa treaca nu in mana Japoniei, a Chinei sau a Rusiei, ci a federatiei Europene, datorita unei politici echilibrate, ferite de excese.

Ca sa ne reprezentam mai clar ratiunile economice ale integrarii, avantajele limpezi pe care acest proces le prezinta in cursa pentru suprematia mondiala, sa recurgem la un exemplu simplu, dar cu mare valoare instructiva, pe care il ofera Paul Kennedy. Unui camion care ar putea strabate 750 de mile din nordul pana in sudul Regatului Unit in 36 de ore i-ar trebui, dupa traversarea Canalului Manecii, 58 de ore sa parcurga aceeasi distanta de la Calais la Milano din cauza opririlor la frontiera. Un cetatean din Europa care calatoreste dintr-o tara in alta si schimba bani la fiecare escala, in sau din moneda locala, ar constata ca jumatate din suma sa initiala a fost inghitita de tranzactiile de schimb.