| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Extinderea spatiului comunitar. De la "Europa celor 6", la "Europa celor 9" si "Europa celor 12".
F extindere
La infiintarea
Comunitatilor europene, Marea Britanie nu numai ca a refuzat sa participe la
acestea, fiind refractara ideii renuntarii la o parte din suveranitatea
nationala, ci chiar a incercat sa impiedice formarea lor.
Simtindu-se oarecum exclusa din sfera comertului european, si pe fondul unor dificultati economice si financiare, a infiintat in 1959 Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS), alaturi de Austria, Danemarca, Elvetia, Norvegia, Portugalia, Suedia, Islanda si, ulterior, Finlanda.
F crearea AELS
AELS prevedea
eliminarea taxelor vamale in comertul dintre statele membre, acestea ramanand
autonome in materie de politica comerciala cu alte state. Insa, legatura intre
statele membre nu era atat de puternica precum cea din cadrul Comunitatilor
europene, obiectivele avute in vedere fiind unele strict economice, spre
deosebire de Comunitatile Europene care urmareau si obiective politice. De
aici, rezultatele mai putin spectaculoase, care nu satisfaceau interesele
economice ale Marii Britanii.
In aceste conditii, Marea Britanie isi reconsidera pozitia fata de Comunitatile Europene, inca din 1961 purtand discutii, alaturi de Irlanda si Danemarca, pentru integrarea in Comunitati.
F aderarea Marii Britanii,
Irlandei si Danemarcei
Prima cerere de
aderare a celor trei state, formulata in 1963, s-a lovit de opozitia
presedintelui Frantei - generalul Charles de Gaulle, neincrezator in Marea
Britanie datorita legaturilor stranse ale acestei cu SUA si incercarilor de a
obtine facilitati vamale si economice pentru celelalte tari din AELS.
Irlanda si Danemarca si-au retras si ele, in aceste conditii, cererile de aderare.
O a doua incercare de aderare a celor trei state, carora li s-a adaugat si Norvegia, a fost formulata in 1967, insa a intampinat aceeasi opozitie.
Abia dupa demisia presedintelui de Gaulle, in 1969, cu ocazia Conferintei sefilor de stat sau de guverne de la Haga, a fost reluata problema aderarii celor patru state. Dupa indelungi negocieri, tratatele de aderare au fost semnate la Bruxelles in 1972, intrand in vigoare, pentru Marea Britanie, Irlanda si Danemarca la 1 ianuarie 1973, in urma ratificarilor de catre parlamentele nationale, in ultimele doua cazuri precedate de referendumuri. Norvegia insa, nu a putut deveni membra, rezultatul referendumului fiind negativ.
In 1975 si-a depus candidatura pentru aderarea la Comunitatile Europene si Grecia, iar negocierile au durat destul de putin intrucat aceasta, dorind sa devina membra cu drepturi depline cat mai rapid, a facut numeroase concesii. Astfel, la 1 ianuarie 1981, Grecia devine cel de-al zecelea membru al Comunitatilor Europene.
F aderarea Spaniei si Portugaliei F aderarea Greciei
Dupa
restabilirea democratiei in Portugalia si Spania, ca urmare a indepartarii
regimurilor dictatoriale din aceste state, si-au depus si ele candidaturile
pentru aderare in 1977, tratatele de aderare fiind semnate in iunie 1985 si
intrand in vigoare la 1 ianuarie 1986.Aceste largiri succesive nu au insemnat,
insa, sfarsitul procesului de extindere a frontierelor Comunitatii europene[1],
aceasta prezentand in continuare un interes deosebit pentru celelalte state
europene.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1550
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
