FORME DE INTEGRARE ECONOMICA

FORME DE INTEGRARE ECONOMICA

Clasificarea-standard ii apartine lui Bela Balassa (1975) si ea distinge intre:

zona de liber schimb

uniunea vamala

piata comuna

uniunea economica

integrarea economica totala

Ordonarea este facuta in sensul crescator al gradului de integrare economica dintre partenerii la asemenea grupari.

Unele dintre distinctiile operate de Balassa intre diferitele forme de integrare pe care le-a identificat ne apar in prezent artificiale, in sensul ca nu se regasesc in lumea reala. De aceea, clasificarea pe care o prefera autorii contemporani este putin diferita de a lui Balassa. Trebuie precizat ca nu exista o unanimitate de opinii cu privire la aceasta classificare si la caracteristicile definitorii ale elementelor sale.

1. Acord comercial preferential partial

- partenerii isi acorda reciproc un tratament comercial mai bun decat cel aplicat tertilor (tipic, taxe vamale reduse, eventual la nivel zero) pentru diferite bunuri care fac obiectul comertului reciproc

- regulile comerciale internationale, stabilite sub egida Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), nu permit existenta unor asemenea acorduri decat intre tari in curs de dezvoltare

2. Zona de liber schimb

- partenerii elimina (nu doar reduc) barierele comerciale (nu doar taxele vamale) care afecteaza cvasi-totalitatea comertului reciproc (nu doar o parte din acesta); aplicarea de restrictii asupra fluxurilor commerciale reciproce poate fi, totusi, permisa in cazuri exceptionale: masuri de salvgardare, restrictii din considerante legate de situatia balantei de plati externe

- fiecare parte isi pastreaza independenta formularea regimului comercial aplicabil tarilor nemembre

Desi s-au facut frecvent asemenea sustineri, nu exista nici o ratiune economica pentru care acordurile de liber schimb ar trebui incheiate doar intre tari cu un nivel comparabil de dezvoltare economica si prosperitate.

In schimb, este indeobste admis ca politicele comerciale aplicate de tarile membre tertilor trebuie sa fie relativ asemanatoare din punctul de vedere al restrictiilor impuse. Altminteri, exista un stimulent puternic pentru nemembri de a incerca sa isi livreze marfurile in intreaga zona de liber schimb utilizand teritoriul tarii membre cu cel mai scazut nivel de protectie, fenomen cunoscut sub numele de deviere de comert (trade deflection). Pentru a il contracara, se recurge la asa-numitele reguli de origine: criterii care trebbie indeplinite de bunurile schimbate intre tarile membre pentru a fi considerate originare din tarile membre ale zonei de liber schimb si, deci, eligibile pentru tratamentul preferential.   

3. Uniunea vamala

- zona de liber schimb ai carei membri au o politica comerciala comuna fata de terti:

tarif vamal comun

masuri netarifare comune de protectie fata de terti (masuri de salvgardare, antidumping si compensatorii)

negocierea si incheierea in comun de acorduri comerciale cu tarile terte

- desi nu mai este nevoie (ca in cazul zonelor de liber schimb) de reguli de origine (a caror indeplinire trebuie verificata la frontiera fiecarei tari membre), controalele vamale la frontierele dinre membrii unei uniuni vamale raman, pentru a permite

-- aplicarea de restrictii intre statele membre in circumstante exceptionale

-- colectarea de date statistice

Veniturile din incasarea taxelor vamale sunt, de regula, considerate venituri comune sau sunt distribuite intre membri potrivit unei chei de repartitie predeterminate; altminteri, ar fi favorizate din motive legate de simple coincidente geografice, anumite tari in detrimentul altora (e.g., Belgia si Olanda ar incasa taxele vamale aferente importurilor substantiale destinate pietei Germanici doar din cauza importantei porturilor Anvers si Rotterdam).

Cele trei stadii de integrare economica mentionate mai sus se refera, de regula, doar la circulatia internationala a bunurilor, fiind considerate a constitui forme de integrare superficiala.

Cel mai frecvent intalnit tip de grupare integrationista superficiala este acordul de liber schimb, care reprezenta 72% din acordurile notificate la OMC in martie 2002. Acordurile preferentiale partiale reprezentau alte 19% din notificari, iar uniunile vamale - doar 9%.

Din punctul de vedere al participantilor, marea majoritate a acordurilor sunt bilaterale (intre doua tari). Numarul acordurilor la care una din parti este, la randul sau, o grupare integrationista crescut in ultma vreme si reprezinta la ora actuala in jur de 20% din totalul acorduriilor. In fine, o a treia categorie ar fi reprezentata de acordurile in care ambele parti sunt grupari integrationiste. Desi in curs de negociere de mai mult timp (UE-Mercosur, CARICOM-CACM), nici un asemenea acord nu a fost inheiat deocamdata, ceea ce sugereaza ca aceste constructii sunt complexe si dificil de negociat.

Din punct de vedere geografic, putem distinge intre acorduri intervenite intre tari contigue sau apartinand aceleiasi zone geografice si acorduri trans-regionale. Pana catre sfarsitul anilor '90, cu o singura exceptie (nesemnificativa, acordul de liber schimb SUA-Israel) ACPR erau incheiate intre tari din aceeasi zona. In ultimii ani au proliferat insa acordurile dintre tari aflate la mari distante geografice, din continente diferite (e.g., EU - Africa de Sud, SUA - Australia, Chile - Coreea de Sud etc).

4. Piata comuna (piata unica)

Reprezinta un progres al integrarii economice fata de stadiul anterior din perspectiva a doua dimensiuni:

liberalizeaza circulatia intra-grupare si pentru factorii de productie (nu doar pentru produse)

abordeaza si obstacolele care stanjenesc fluxurile economice intra-grupare actionand nu doar la frontierele nationale, ci si in interiorul fiecarei tari:

- norme technice, sanitare, fitosanitare si veterinare

- reglementari fiscale

- practici anticoncurentiale: acordarea de drepturi exclusive (situatii de monopol), tolerarea/ instigarea formarii de carteluri, acordarea de subventii (ajutoare de stat)

Faptul ca sunt disciplinate aceste masuri si practici reduce pana la anulare necesitatea prezervarii de catre statele membre a posibilitatii de a exclude de la libera circulatie intra-grupare produse realizate in unele state partenere; in consecinta, dispare posibilitatea de aplica restrictii comertului cu alte state, fie si doar "in circumstante exceptionale".

5. Uniunea economica (si monetara)

Stadiu si mai avansat de integrare, in care ansamblul politicilor economice si o buna parte din politicile sociale sunt fie complet unificate, fie strans coordonate.

Exemplu: in plan monetar, in functie de stringenta gradului de armonizare avut in vedere, se poate merge de la simpla coordonare a cursurilor de schimb (prin "legarea" monedelor nationale de o moneda de referinta) pana la adoptarea unei monede comune.

Incepand cu "stadiul 3" (uniunea vamala), realizarea integrarii economice propuse reclama in tot mai mare masura o solidaritate politica intre parteneri, care au tot mai inguste posibilitati de a se manifesta independent fata de terti in plan economic. Or, in aceste conditii, este necesara o coeziune politica mai mare intre partenerii din cadrul gruparii decat intre membri individuali ai gruparii si diferite tari terte.

Aceasta prezentare secventiala a formelor de integrare economica are mai ales scop didactic. In lumea reala:

- trecerea succesiva prin toate aceste stadii nu este automata (e.g., Comunitatea Economica Europeana a "tintit" de la bun inceput uniunea vamala, trecand peste stadiile mai timpurii)

- formele concrete de integrare economica realizata nu corespund intrutotul tiparelor mentionate, amalgamandu-se adesea trasaturi specifice unor forme de integrare diferite.

Din punct de vedere analitic, putem distinge patru variabile ale fenomenului integrationist, a caror compunere in fiecare caz concret da o fisionomie specifica gruparii integrationiste respective:

a) fluxurile economice vizate:

- produse (bunuri si servicii)

- factori de productie

In principiu, sfera de cuprindere a gruparii este cu atat mai larga cu cat avansa de la un stadiu la altul, astfel ca, de regula, serviciile si factorii de productie ajung sa fie cuprinsi doar incepand cu "stadiul 4".

Exista insa tot mai multe exceptii de la acest tipar, cum ar fi:

- "Spatiul Economic European" (EEA), care nu atinge stadiul de uniune vamala (deoarece participantii care sunt membri AELS nu sunt asociati politicii comerciale comune a UE), dar acopera si libertatea de circulatie a serviciilor si a factorilor de productie

- tot mai multe acorduri de liber schimb (e.g., cele incheiate de Chile, Australia, Noua Zeelanda etc) prevad si liberalizarea comertului reciproc cu servicii

- prevederi referitoare la liberalizarea circulatiei factorilor de productie se gasesc in unele grupari considerate simple acorduri de liber schimb (acordarea "dreptului de stabilire" companiilor din tarile partenere) sau uniuni vamale (e.g., acordul CARICOM prevede libera circulatie a fortei de munca)

Pe de alta parte, exista uniuni vamale care exclud de sub incidenta lor o parte importanta a comertului reciproc (e.g., UE - Turcia, pentru produsele agricole).

b) tipurile de bariere abordate

- bariere care actioneaza la frontiera

- bariere care actioneaza in interiorul frontierelor nationale

Masurile care actioneaza la frontiera (taxe vamale, interdictii sau alte restrictii cantitative la import, masuri antidumping etc), au un impact restrictiv aspra importurilor vadit si deliberat.

In schimb, masurile interne nu pot fi considerate fara rezerve ca bariere in calea schimburilor. Acest caracter nu le poate fi conferit decat de modul concret de aplicare, care insa nu poate fi judecat intotdeauna in mod obiectiv:

- pe de o parte, exista o problema de perceptie: exportatorii sunt tentati sa gaseasca cu usurinta valente protectioniste unor masuri al caror impact restrictiv nu este indiscutabil

- pe de alta parte, unele masuri interne pot fi utilizate din considerente legitime, care nu au nimic de‑a face cu limitarea importurilor, putand avea insa in subsidiar acest efect. Fiind mult mai intim legate de ansamblul politicilor publice promovate in tarile unde ele se manifesta, abordarea acestor masuri este mai delicata, deoarece pune in discutie aspecte care tin de manifestarea suveranitatii nationale. De aceea, in mod tipic, acest tip de masuri nu ajung sa fie abordate decat incepand cu "stadiul 4".

Exista insa si in aceasta privinta exceptii de la regula: e.g, acorduri de liber schimb care prevad aplicarea unor reguli comune de concurenta intre parteneri (ANZCERTA, Canada-Chile), cu corolarul intezicerii recurgerii la in comertul reciproc restrictii justificate de nevoia combaterii practicilor comerciale neloiale.

c) modalitatile de integrare utilizate

- integrare negativa: eliminarea obstacolelor esistente (roll-back) si abtinerea de la aplicarea de noi obstacole (standstill) in calea fluxurilor economice reciproce. Presupune o postura pasiva (hands off) si nu reclama existenta unei capacitati administrative deosebite

- integrarea pozitiva: interventia activa a autoritatilor pentru a evita aparitia de obstacole in calea fluxurilor economice reciproce care decurg din existenta unor reglementari nationale diferite, care pot afecta importurile comparativ mai mult decat productia autohtona. Presupune o postura activa (hands on), ceea ce reclama existenta unei capacitati administrative satisfacatoare. Se poate manifesta:

fie prin armonizarea reglementarilor nationale

fie prin adoptarea de reglementari supranationale

In principiu, integrarea pozitiva este specifica formelor de integrare incepand din "stadiul 4", dar poate fi mentionata exceptia reprezentata de EEA.

d) nivelul de decizie in cadrul gruparii integrationiste

- interguvernamental

- supranational

Nivelul integuvernamental este larg precumpanitor: majoritatea gruparilor integrationiste nu cunosc alt nivel de decizie decat cel interguvernamental, pe cand elementele de supranationalitate existente in anumite grupari sunt aplicabile doar anumitor domenii, nu intregii palete de domenii acoperite de gruparea respectiva.

Nivelul supranational cunoaste cea mai larga sfera de manifestare in cadrul UE, dar trebuie mentionat ca si aici exista numeroase domenii unde statele membre pasteaza un drept de decizie distinct de cel exercitat la nivelul organelor comunitare (cazul asa-numitelor competente mixte si nationale).

In UE, competenta exclusiv supranationala (asa-numita competenta exclusiva) exista in urmatoarele domenii:

- politica comerciala,

- politica de concurenta,

- uniunea (politica) vamala

- conservarea resurselor biologice ale marii, in cadrul politicii comune in domeniul pescuitului

- politica monetara, pentru tarile din zona euro

Foarte putine alte grupari integrationiste s-au "dotat" cu organisme supranationale. Asemenea organisme sunt cel mai bine reprezentate in cadrul AELS, unde au fost reconstituite la inceputul anilor ¢90 potrivit principiului simetriei: fiecarei institutii comunitare ii corespunde o institutie care exercita un mandat similar la nivelul AELS ; e.g.: Comisia Europeana Û Autoritatea de Supraveghere a AELS; Curtea Europeana de Justitie Û Curtea AELS; Parlamentul European Û Comitetul parlamentarilor din tarile AELS etc