Evolutia institutiei de sef al statului in Romania

Evolutia institutiei de sef al statului in Romania

In epoca feudala, precum in multe tari ale lumii, si in Romania, exercitarea functiilor statului era concentrata in mana unui singur organ - Domnul, care exercita direct sau prin delegatie toate functiile statului. Incepand insa cu Regulamentele Organice si in perioada imediat urmatoare Revolutiei de la 1848, se statueaza si organizarea statului roman pe baza principiului separatiei puterilor in stat. Astfel, treptat, exercitarea puterilor statului este incredintata unor organe speciale si separate. Prin Regulamentele Organice s-a incercat, si partial s-a reusit o limitare a puterilor domnului si inlocuirea sistemului organizarii feudale cu o organizare statala dupa modelul constitutiilor burgheze. Oricum, pentru prima data in tarile romane domnul era ales de Adunarea Obsteasca Extraordinara compusa in majoritate din boieri dar si reprezentanti ai oraselor, fiind exclusi taranii. Domnia era electiva si viagera iar domnul nu mai avea dreptul de a judeca. El are insa competenta sa numeasca si sa revoce functionarii, sa acorde si retraga titluri de noblete, sa gratieze si sa comute pedepsele precum sa initieze propuneri de legi in fata Adunarii Obstesti.

Chiar daca domnul era seful puterii executive, avea si o importanta functie legislativa, alaturi de 'Obicinuita Obsteasca Adunare'.

Se proclama forma de stat republicana, cu domn ales pe timp limitat din toate straturile societatii, responsabilitatea generala a sefului statului precum si a ministrilor, regim reprezentativ prin crearea Adunarii Obstesti compusa din reprezentanti ai tuturor starilor sociale. Dupa infrangerea revolutiei de la 1848 s-a abrogat prevederea in legatura eligibilitatea domnului statuandu-se numirea pe 7 ani a domnitorilor de catre sultan.

Dupa Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris, puterea legiuitoare era exercitata de domn, Adunarea Ponderatrice si Adunarea electiva. Initiativa legislativa apartinea numai Domnului care cumula atributii executive si legislative, putand emite decrete fara votul impreunat al celor doua camere.

Constitutia din 1866 proclama principiul guvernamantului reprezentativ, al separatiei puterilor, al monarhiei ereditare si irevocabilitatii monarhului. El era inviolabil, si nu raspundea pentru actele personale. Avea competenta sa numeasca si sa revoce ministri dintre membrii partidului care castiga alegerile, dar au fost situatii cand aceasta regula a fost incalcata.

Legea fundamentala reglementa monarhia ereditara pe principiul masculinitatii si primogeniturii din familia Hohenzollern- Sigmaringen.

Puterea legislativa se exercita colectiv de rege si de reprezenta nationala.

Regele sanctiona si promulga legile putandu-si exercita dreptul de veto prin refuzul de a le sanctiona.

Desi, formal, Parlamentul avea rolul principal in viata statala, in fapt regele avea prerogative foarte mari. El avea dreptul de amnistitie in materie politica, de numire sau confirmare in toate functiile publice, de convocare in sesiune extraordinara a Parlamentului, de dizolvare ori amanare a lucrarilor acestuia, de a emite regulamente pentru executarea legilor.

In mod relativ asemanator, Constitutia din 1923 consacra un regim parlamentar democratic, dar in realitate e vorba de un primat al executivului. Astfel, Regele numea ori confirma in functii publice, potrivit legilor, intocmea regulamente pentru executarea legilor, era capul armatei, conferea grade militare, reprezenta tara, numea si revoca ministri, promulga legile, etc. Regele era inviolabil, ministri sai fiind .raspunzatori de toate actele regelui, acestea fiind producatoare de efecte juridice numai daca erau contrasemnate de ministri.

Potrivit Constitutiei, ministri exercita puterea executiva in numele Regelui, care-i numea daca aveau sustinerea majoritatii parlamentare.

Asadar, chiar daca legea fundamentala consacra un regim parlamentar democratic, in realitate era vorba de o conducere autoritara a regelui.

La 30 martie 1938 s-a infiintat Consiliul de Coroana, ca organ consultativ al regelui, format din membrii numiti de el. Considerat 'capul statului', regele exercita intreaga putere executiva prin guvernul sau dar si puterea legislativa, alaturi de Reprezentanta Nationala.

Prerogativele sale erau destul de mari si priveau: sanctionarea si promulgarea legilor, initiativa revizuirii constitutiei, dreptul de a convoca adunarile legiuitoare si chiar de a le dizolva.

In acest mod, la 14 august 1938, prin legea administrativa s-au pus bazele principiului centralismului birocratic si organizarii autoritare a administratiei locale.

Dupa 1940, prin instaurarea dictaturii militaro-antonesciene, monarhia a fost trecuta pe o pozitie secundara in ce priveste elaborarea deciziilor importante privind conducerea statului.

Antonescu concentreaza in mainile sale puterea in ce priveste problemele sociale, economice si politice ale statului, el reusind practic sa cumuleze prerogativele puterii legislative si pe cele ale puterii executive. Astfel, el alcatuia bugetul statului, supraveghea executarea lui, incheia conventii si tratate cu statele straine, numea si revoca ministri, subsecretari de stat, alti functionari publici, avea competenta sa declare razboi si sa incheie pace, etc.

Dupa 23 august 1944, a fost repusa in vigoare Constitutia din 1923 care consacra Romania ca o monarhie constitutionala, Parlamentul ramanand insa desfiintat; chiar daca prerogativele regelui se restrangeau, acesta exercita puterea legislativa la propunerea Consiliului de Ministri.

Pana in decembrie 1947 au functionat in tara noastra trei guverne in care s-au infiltrat treptat elementele comuniste si care au contribuit la distrugerea traditiei democratice si la aservirea tarii marelui colos stalinist.

30 Decembrie 1947 a marcat prima etapa a instaurarii comunismului in Romania. Se infiinteaza un nou organ colegial Prezidiul Republicii Populare Romane', format din 5 membrii alesi de Adunarea Deputatilor dintre personalitatile vietii publice. In data de 13 aprilie 1948 se adopta prima Constitutie a Republicii care consacra parlamentul unicameral. Se extinde rapid proprietatea de stat, dar si cea cooperatista desfiintandu-se practic proprietatea privata ; incet, dar sigur, partidul comunist isi asuma toate parghiile de decizie din viata politica, economica, sociala, statala.

La 28 martie 1974 Ceausescu Nicolae, secretarul general al partidului devine si presedinte al Romaniei, asumandu-si prerogativele puterii absolute. Formal, baza intregului sistem de organe ale statului o constituiau Marea Adunare Nationala si Consiliile Populare, organisme alese prin vot universal, egal, direct si secret.

Secretarul general al partidului era si presedintele Consiliului de Stat care avea competenta sa emita decrete cu putere de lege intre sesiunile Marii Adunarii Nationale. Ca presedinte al tarii, acesta numea si revoca membrii guvernului, judecatorii Tribunalului Suprem, procurorul general, fiind si conducatorul suprem al fortelor armate.

In concluzie, in perioada dictaturii comuniste se renunta la principiul separatiei puterilor in organizarea si functionarea statului roman, consacrandu-se principiul unicitatii puterii care inseamna de facto, subordonarea tuturor organismelor statului fata de partidul comunist unic, care-l avea in frunte pe secretarul sau general si care a instaurat o dictatura personala.

La 22 decembrie 1989 se incheie perioada dictaturii comuniste constituindu-se in valtoarea revolutiei populare, Frontul Salvarii Nationale care-si propunea ca obiective esentiale: eliminarea rolului conducator al unui singur partid, statuarea unui regim de guvernamant democratic pluralist, organizarea de alegeri libere, organizarea si functionarea statului roman pe baza principiului separatiei puterilor in stat, alegerea democratica a conducatorilor politici pentru cel mult doua mandate, restructurarea economiei pe criterii de eficienta si rentabilitate, renuntandu-se la sistemul centralist de conducere al acesteia, promovarea spiritului de initiativa si de competenta, etc.

In 27 decembrie 1989, prin Decretul nr. 2/1989 s-a infiintat Consiliul Frontului Salvarii Nationale si consilii teritoriale in judetele, municipiile, orasele si comunele din tara.

Ca organ suprem al puterii de stat, Consiliul avea competente destul de largi: numea si revoca primul-ministru, pe ceilalti membrii ai guvernului, numea si revoca Presedintele Curtii Supreme de Justitie,

procurorul general, aproba bugetul de stat, ratifica si denunta tratatele internationale, declara starea de razboi, etc.

Intre sesiunile consiliului, atributiile erau exercitate de un Birou al carui Presedinte avea prerogativele unui sef de stat.

Prin Decretul-lege nr. 81/9 februarie 1990 a fost constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala care era format in proportie de 50% din membrii Frontului Salvarii Nationale (care s-a constituit in partid) cealalta jumatate fiind formata din cate 3 membrii ai partidelor care se constituisera pana atunci. Desi a functionat o perioada scurta de timp el a adoptat numeroase decrete - legi necesare perioadei de tranzitie.

La 14 martie 1990 s-a adoptat Decretul-lege nr.92 privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei care au fost alese in 20 mai 1990. In afara activitatii fundamentale de elaborare a legilor, Parlamentul a functionat si ca o Adunare Constituanta, avand atributii de a elabora in termen de cel mult 18 luni de la constituire, noua Constitutie.

In data de 21 noiembrie 1991 se adopta Constitutia Romaniei care consacra organizarea statului roman pe baza principiului separatiei puterilor. Chiar daca nu exista in mod expres, in terminis, un text care sa prevada acest principiu, in mod indubitabil ansamblul reglementarilor din Constitutie demonstreaza cu prisosinta ca statul roman este organizat si functioneaza pe baza acestui principiu,

De altfel ,Constitutia adoptata in 2003 prevede expres in art 1 alin. 4) ca : ,,Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor".