Geopolitica germana

Prima intrebare la care trebuie sa raspundem este: de ce consacram un curs de sine statator geopoliticii germane? In primul rand, aceasta scoala ofera un corpus de idei si interpretari comune sau cvasicomune, cu interogatii si dezlegari identice sau cvasiidentice. In al doilea rand, geopolitica germana a impus teme, unghiuri de abordare care au intrat deja in patrimoniul de idei si preocupari ale geopoliticii. Putem face, neindoielnic, multe observatii pe marginea lucrarilor de geopolitica elaborate in acest spatiu. Un singur lucru nu se poate spune: ca ele nu ar avea valoare intrinseca, relief aparte, nu ar contine contributii intemeietoare. In sfarsit, mai este un lucru peste care nu putem trece cu nici un chip. Autori germani de indiscutabil relief stiintific au lansat o serie de abordari discutabile, uneori s-au implicat in finalizarea lor politica, ceea ce a atras o reactie indreptatita din partea colegilor din alte tari, inclusiv din Romania. Nu intram acum in analiza acestor abordari. Ne limitam sa semnalam ca geopolitica germana, stimuland reactia, a generat o dezbatere vie pe continent in legatura cu noua disciplina si, astfel, a contribuit implicit la clarificarea domeniului sau de studiu.

1. Friedrich Ratzel - intemeietorul de fapt al geopoliticii

In evolutia disciplinei de care ne ocupam s-a intamplat ceva paradoxal. Autorul care i-a conturat unele dintre liniamentele de baza, care a impus abordari si concepte ce se regasesc si astazi in dezbaterea de profil, nu a pronuntat niciodata cuvantul geopolitica. El a operat cu termenul de geografie politica, intituland chiar una dintre lucrarile sale de baza "Geografia politica", publicata in 1897.

Considerat intemeietorul de fapt al geopoliticii, Friedrich Ratzel a fost un remarcabil om de stiinta. Nascut la 30 august 1844, in Karlsruhe, a incheiat studiile universitare la Heidelberg, in 1868. In anul urmator face o calatorie in Mediterana, prilej cu care se departeaza de formatia sa de zoolog si se apropie de studiul geografiei. Intre 1874 - 1875 efectueaza o calatorie in America de Nord si Mexic, unde studiaza viata locuitorilor de origine germana. Se intoarce "convins de atractia si importanta cercetarii geografice", careia i se va consacra pana la sfarsitul vietii.

In 1882 si 1891, Ratzel publica primul si, respectiv, al doilea volum din, poate, cea mai importanta lucrare a sa, "Antropogeographie", in care aseaza noi fundamente geografiei umane. In 1897 apare lucrarea "Politische Geographie", un alt volum definitoriu pentru conceptia sa despre rolul geografiei in istoria politica a diferitelor state. Referindu-se la semnificatia acestei lucrari, dar si a operei stiintifice a lui Friedrich Ratzel in ansamblu, Simion Mehedinti scria: "Lucrarea aceasta a fost menita sa rastoarne si sa transforme o intreaga rubrica a literaturii geografice. Pana la Ratzel, sub numele de geografie politica se intelegea o insirare de suprafete ale statelor si provinciilor, de granite, populatii, impartiri administrative, forme de guvernare si alte amanunte fara spirit geografic. Era o adevarata mostenire din vremea perucilor, o geografie Almanach - Gotha. Ratzel isi da seama ca o astfel de mostenire penibila nu mai poate fi suferita mult timp. Geografia politica are sa se ocupe, zicea el, de stat. Iar statul nu este o fictiune cartografica, ci o realitate biologica si el. E o parte din fata pamantului si o parte din omenire, diferentiata in anumite imprejurari naturale ce trebuie studiate. Statul, ca si orice organism, se naste, creste, decade si piere in legatura cu anumite imprejurari fizice: rasa, formele plastice ale scoartei, clima etc. Prin urmare, in spatiu - intre ecuator si poli - iar in timp - evolutiv, de la statul umilit, compus abia din cateva sate, si pana la statele mondiale, cum e cel englezesc, cel rusesc etc. - omul de stiinta trebuie sa urmareasca toate formele acestea sociale, cu gandul de a le reduce la categorii geografice" (S. Mehedinti, "Antropogeografia si intemeietorul ei, Friedrich Ratzel").

Spirit adanc, autorul german isi da seama de "mostenirea penibila" pe care o prezenta geografia la sfarsitul de secol, practic inegala intr-un empirism fara orizont. De aceea, el incearca sa sistematizeze acest imens material cules de-a lungul vremii. Perspectiva de sistematizare este una geografica. Numai ca Ratzel deschide cercetarea geografica spre fenomenul social si statal fara de care demersul geografic nu ar avea sens; mai mult, autorul german incearca o intemeiere si o explicare din perspectiva geografica a statului, a evolutiei si puterii sale. Astfel, el depaseste granitele geografiei politice si face analiza geopolitica, fara insa a pronunta acest nume.

1.1. Spatiul - arealul de care are nevoie un popor

Acest lucru apare clar, de pilda, atunci autorul german vorbeste despre spatiu. Termenul ca atare este folosit de toti ganditorii care s-au referit la impactul mediului geografic asupra vietii politice, de la Turgot (intemeietorul termenului de geografie politica) la Montesquieu si Herder. In viziunea lui Ratzel, spatiul nu este echivalent cu teritorul unui stat. Deci el nu are o acceptiune fizico-geografica. Spatiul desemneaza limitele naturale intre care se produce expansiunea popoarelor, arealul pe care acestea tind sa-l ocupe, considerand ca acesta le revine in mod natural. Spatiul modeleaza adanc existenta populatiei care il locuieste. Spatiul conditioneaza, potrivit lui Ratzel, nu numai limitele fizice de extindere ale unei comunitati, ci si atitudinea ei mentala fata de lumea inconjuratoare.

Spre a intelege mai bine continutul notiunii de spatiu, autorul recurge la doua notiuni sugestive: concordante si discordante antropogeografice. Prima se realizeaza prin colonizarea interna a unui spatiu, ceea ce semnifica distributia cat mai omogena a populatiei pe suprafata statului. Discordanta apare in momentul in care suprafata statului este locuita fie de un numar prea mare de oameni, fie, dimpotriva, de o populatie redusa. Cazul cel mai flagrant de discordanta antropogeografica ar fi, dupa parerea autorului german, Rusia, care la sfarsitul secolului trecut avea o suprafata de 10 ori mai mare decat Germania si de 2,5 ori mai mare decat a principalelor state europene luate la un loc, dar populatia sa era mai redusa decat cea din Europa Centrala, de pilda. De aceea, in cazul rusilor cel putin, "foamea de spatiu" nu are nici un alt temei decat "reflexul mostenit de la populatiile primitive ale stepei".

Foamea de spatiu devine explicabila si are un temei adevarat atunci cind se inregistreaza o densitate prea mare, care nu mai asigura conditii potrivite de evolutie: "Pe un teren mic, oamenii devin prea numerosi, se apropie unii de altii, se incaiera si se lupta intre ei, se epuizeaza daca nu li se ofera spatiu nou pentru colonizare" (F. Ratzel, citat in S. Micu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 40). In ambele cazuri ia nastere un fenomen de migratie, mai ales atunci cand teritoriul cu densitate redusa este vecin cu cel cu densitate mare. Se produce astfel ceea ce autorul numeste colonizare externa, deci o migratie dinspre teritoriul suprapopulat spre cel subpopulat, intrucat spatiile subpopulate atrag cu o putere fizica populatia din spatiile suprapopulate. "Revarsarea din teritoriile dens populate catre cele slab populate se transforma in regula Atunci poporul navaleste in afara sa si apar toate acele forme ale cresterii spatiale care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii. Aceasta este colonizarea externa" (F. Ratzel, citat in Pozdneakov, "Geopolitica", pag. 18). In acest context, Ratzel foloseste notiuni cum ar fi "Volk ohne Raum" (popor fara spatiu), "Raumsin" (simtul spatiului).

Iata cum sintetizeaza autorul german cele doua forme de colonizare: "un popor creste prin aceea ca-si mareste numarul, o tara prin aceea ca-si mareste teritoriul. Intrucat unui popor in crestere ii trebuie teritoriu nou, el creste peste marginile tarii. Mai intai el valorifica in interior, pentru sine si pentru stat, pamantul care nu fusese inca ocupat: aceasta este colonizarea interna. Daca nici aceasta nu mai ajunge, atunci poporul navaleste in afara si apar toate acele forme ale cresterii spatiale.care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii: aceasta este colonizarea externa. Invazia militara, cucerirea, este adeseori strans legata de aceasta colonizare" (citat in G. Heyden, "Critica geopoliticii germane", pag. 129).

Spatiul este important. El reprezinta semnul cel mai edificator ca un popor se afla in ascensiune, dar el nu semnifica neaparat si forta statala, care se afla mai degraba in legatura cu populatia, sau mai precis exprima corelatia celor doi factori: spatiul si populatia. Puterea ca atare este totusi mai strans legata de populatie, intrucat "densitatea mare a poporului inseamna cultura". In acest sens, autorul vorbeste de "numarul politic al populatiei" (S. Micu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 39), deci un numar suficient de mare pentru a coloniza un teritoriu, pentru a zamisli o cultura, pentru a se impune ca o identitate in randul altor comunitati.

Autorul "Antropogeografiei" evita sa dea cifre precise in ceea ce priveste numarul optim al populatiei sau suprafata optima a unui stat. In ceea ce priveste marimea teritoriului, el mentioneaza ca un stat puternic ar trebui sa tinda spre o suprafata de 5 000 kilometri patrati. Un stat aflat in ascensiune va tinde intotdeauna sa ocupe pozitii naturale avantajoase, prin aceasta intelegand spatii naturale inchise - vecinatatea unui lant de munti, a marii etc. - sau puncte obligatorii de trecere (pasuri muntoase, stramtori).

Friedrich Ratzel foloseste si termenul de geospatii, prin acestea intelegand extinderea fortei civilizatoare a unei civilizatii la nivelul unui continent (geospatiul american). O asemenea extindere poate fi si politica, in acest caz rezultand imperiile, care au viata trecatoare pentru ca ele nu zamislesc state propriu zise. Ceea ce deosebeste geospatiul de imperiu este prezenta esentiala a culturii si a fortei sale modelatoare.

Autorul german formuleaza si o serie de legi ale spatiului si asezarii in spatiu. Cum avea sa sublinieze chiar Ratzel, aceste legi topesc in ele totalitatea principiilor privind cresterea spatiala a statelor. Aceste legi sunt:

Spatiul unui stat creste odata cu cresterea culturii sale;

Cresterea spatiala a statelor este un insotitor al altor manifestari ale dezvoltarii lor, cum sunt forta ideilor, intensitatea comertului, activitatea desfasurata in diferite sfere;

Statele se extind prin asimilarea sau absorbirea unitatilor politice avand o importanta mai redusa;

Frontiera constituie organul periferic al statului si in aceasta calitate serveste drept martor al cresterii, tariei sau slabiciunii sale, precum si al schimbarilor survenite in organismul sau;

In cresterea sa statul tinde sa inglobeze elementele cele mai valoroase ale mediului fizic inconjurator: linii de coasta, albii ale fluviilor si raurilor, zone bazate in diferite resurse;

Primul impuls de crestere teritoriala este primit de statele subdezvoltate (nedezvoltate) din exterior, de la civilizatiile mai avansate;

Tendinta generala de asimilare sau absorbtie a natiunilor mai slabe se auto-intretine prin inglobarea de noi teritorii; pe acest pamant, nu este loc doar pentru "state mari" (in R. Fifield si E. Pearcy, "Geopolitics in Principle and Practice", pag. 10).

Intrucat vorbim de spatiu si de tendinta statelor de a ocupa un spatiu cat mai convenabil, din punct de vedere natural, al unor resurse si pozitii geografice avantajoase, este momentul sa amintim de ideea lansata de Ratzel privind "ciclul oceanic". Valoarea unor mari si oceane se schimba si ea in functie de marimea, importanta tarilor care le strajuiesc. Ciclul oceanic a urmat o linie semnificativa, mutandu-se din Marea Mediterana in Oceanul Atlantic si de aici in Pacific. Ratzel considera ca Pacificul este oceanul viitorului. Pledeaza pentru aceasta apreciere doua tipuri de argumente. Pacificul este locul unei activitati sustinute si al unui potential conflict de interese intre unele dintre cele mai puternice cinci tari ale lumii: SUA, Rusia, China, Japonia, Anglia (mentionam ca, in acel moment, aceasta ultima tara era detinatoare a unor zone in Pacific). Miza acestui conflict ar fi reprezentata de pozitia strategica, resursele unice si dimensiunile uriase ale Pacificului. De aceea, dupa parerea autorului german, tocmai aici, in Pacific se vor confrunta si stabili raporturile dintre cele cinci tari (Pozdneakov, "Geopolitica", pag.20-21).

Concomitent, in Pacific ar urma sa aiba loc si principala confruntare intre statele maritime (Anglia, Japonia) si cele continentale (Rusia, China).

Ratzel considera ca in aceasta confruntare, puterile continentale vor avea castig de cauza, intrucat dispun de resurse mult mai numeroase, precum si de un spatiu suficient ca baza geopolitica. In acelasi timp, el prevede ca batalia pentru Pacific ar putea avea un final catrastrofal care ar marca si incheierea evolutiei ciclice a omenirii.

1.2. Pozitia - identitatea politico-geografica a statului

O alta notiune cheie a operei lui Ratzel este cea de pozitie. Sensul acestui termen este destul de complex. O dovada in acest sens este ca in franceza el este tradus, spre exemplu, cu "la position", dar si cu "la situation". Important de retinut este faptul ca pozitia nu este o notiune strict geografica. Ea are, fara indoiala, si aceasta dimensiune: situarea strict topografica, vecinatati naturale sau nu, pozitia detinuta intr-o emisfera sau alta a pamantului, formele de relief pe care le inglobeaza, etc.

Este interesant modul cum coreleaza autorul german notiunea de pozitie cu cea de spatiu. "Pozitia corijeaza, supradimensioneaza sau subdimensioneaza spatiul" (I. Nicu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 47), ii confera deschidere, ii asigura posibilitatea de a se pune in valoare. Deci pozitia este cea care decide, in ultima instanta, valoarea spatiului. Sunt bune si avantajoase acele pozitii care, detinand importante suprafete de pamant, au si deschidere suficienta catre mare.

Daca am urmari numai datele fizice, rezultatul nu ar putea fi decat un tablou amanuntit de informatii, mai putin folositoare. Preocupat de deschiderea catre viata statala, de interdependentele dintre factorul natural si cel politic si demografic, Ratzel coreleaza pozitia naturala cu cea politica si sociala. In acest sens, pozitiile pot fi asimilate imprejurarilor, contextului, ceea ce francezii desemneaza prin termenul de "la situation". Pozitia fizica este neschimbatoare, pe cind pozitia, in acest ultim sens, deci pozitia politico-geografica este schimbatoare. Schimbatoare in acord cu schimbarea situatiei in zona, cu distanta fata de marile centre culturale si de civilizatie, etc.

Din perspectiva noastra, este important sa mentionam ca Ratzel vorbeste de "pozitie intermediara", atat in ordine naturala, cat si politica. Este un tip de pozitie caracteristic indeobste statelor mici ori statelor aparute de curand pe harta. In acest context autorul german vorbeste de una dintre cele mai interesante pozitii politico-geografice intermediare din Europa, noul regat de la Dunare, Romania, aflata intre interesele directe ale Rusiei si Turciei (in I. Nicu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 49).

O forma de pozitie intermediara poate fi socotita si ceea ce in literatura de specialitate se numeste state-tampon ("buffer states"). Denumirea lor, pentru ca, in fapt, ele au existat de mai multa vreme, este asociata cu numele lordului Curzon of Kedleston, autorul celebrei "linii Curzon" care despartea Polonia de Uniunea Sovietica dupa primul razboi mondial (mentionam ca din 1795 cea mai mare parte a Poloniei a fost inglobata Rusiei).

Curzon a functionat multa vreme in India drept reprezentant al Coroanei. Cu aceasta ocazie a intreprins studii de sine statatoare asupra granitelor si modalitatilor de stabilire a acestora. In cazurile in care, din anumite considerente, sau datorita unor circumstante anume se pot stabili frontiere clar delimitate, Curzon avanseaza ideea constituirii unor state tampon. Desi, spune Curzon, statele tampon sunt formatiuni artificiale, ele au o existenta nationala proprie, sprijinite fiind si de garantiile pe care le ofera statele terte, interesate in mentinerea lor (in Pozneakov, "Geopolitica", pag. 48).

Conditiile politice ale formarii statelor tampon ofera teren pentru intriga interna si intriga externa, provenind din partea fortelor care vor o redesenare a granitelor in zona. Dar, cum subliniza si Curzon, artificialitatea statului tampon este ceva relativ si poate varia in functie de stabilitatea situatiei interne, de soliditatea institutiilor si de pozitia guvernului sau.

Am insistat asupra acestei notiuni, intrucat in literatura de specialitate intalnim opinia potrivit careia ideile lui Curzon si-au aflat implinirea prin Tratatul de la Versailles. Atunci, la salba de state - tampon existente anterior (Norvegia, Danemarca, Suedia, Belgia, Luxemburg si Elvetia) s-a mai adaugat o a doua salba alcatuita din Finlanda, Polonia, Romania, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Grecia, care erau necesare pentru separarea Rusiei de Europa. Este adevarat ca aceste state au luat nastere intr-un moment prielnic din punct de vedere istoric, reprezentat de dezagregarea imperiului austro-ungar, dar este greu de acceptat ideea caracterului lor "artificial". Constituirea lor a avut loc pe principiul nationalitatii, pe un teritoriu locuit de popoarele respective cu mult inainte de aparitia imperiului prabusit la finele primului razboi mondial. Putem mai degraba vorbi de organicitatea si nu de artificialitatea constituirii lor.

Dar aceasta nu scade din presiunile teribile la care sunt supuse statele respective. Cand spuneam ca ele reprezinta o altfel de "granita" aveam in vedere ca au aparut si cu aceasta misiune politico - strategica. De aceea presiunile sunt extrem de mari si dintr-un sens si din altul. Cu atat mai importanta este stabilitatea lor interna, performanta lor. Intr-un anume sens, acestea reprezinta atuul lor principal prin care isi asigura supravietuirea si consolidarea.

1. Granita ca organ periferic

Una dintre cele mai interesante viziuni promoveaza Ratzel cu privire la granita si semnificatia sa geopolitica. Granita nu mai este fasia de pamant care marcheaza despartirea dintre state, ci un organ periferic al statului, un martor al cresterii si slabiciunii sale, un senzor de mare finete al prefacerilor survenite in interiorul sau.

Cum am subliniat si in primele cursuri, zona aceasta dintre state, altadata destul de intinsa, a disparut. La granita se intalnesc statele cu forta lor, cu capacitatea si disponibilitatea lor de a-si extinde spatiul pe care il detin la un moment dat. In noul context, frontiera exprima relatiile spatiale dintre state, o zona de mare presiune dintre ele. De aceea, frontiera are o semnificatie politico-strategica si atunci cand desparte doua state prietene si iubitoare de pace. Ca linie despartitoare, frontiera este un adevarat compromis la care s-a ajuns uneori prin intermediul fortei. Ea consfinteste o stare de lucruri proprie unui anumit interval de timp care desparte situatiile politice si cele de forta. "Tratatele care garanteaza frontierele, spune Ratzel, se bazeaza pe acea imensa iluzie ca ar fi posibil sa se puna stavila cresterii vii a unei natiuni" (Citat in Pozdneakov, "Geopolitica", pag. 47).

Potrivit conceptiei lui Ratzel, statul ia nastere in jurul unui Mittelpunkt, care concentreaza energia si forta unui popor. Din acest centru vital al statului pornesc, in cercuri concentrice, unde de energie si vitalitate care acopera intreg teritoriul national. Ultimul cerc este reprezentat chiar de granita statului respectiv. "Granita, subliniaza Ratzel, este un produs al miscarii", este "periferia teritoriului statal, economic si a poporului", organul cel mai sensibil unde putem detecta starea de sanatate a statului (op.cit., pag. 48).

La granita putem cel mai bine masura intensitatea pulsarilor economici, culturali, comunicationali emisi de Mittelpunkt. Granita nu este o linie fixa, chiar daca ea este consacrata de catre intelegeri internationale. Ea se afla in expansiune daca intensitatea pulsarilor este mare, asa cum poate fi in retragere daca aceasta intensitate se afla in scadere.

Cum este si firesc, o granita desparte doua state, doua zone de influenta. Prin urmare, in regiunea de langa granita se intalnesc si se confrunta pulsari venind din directii diferite. Aici se face diferenta dintre intensitatea lor. Nu este important ca un pulsar sa aiba o anumita intensitate, ci ca el sa nu intalneasca un pulsar cu o intensitate mai mare si venind din directie opusa. Prin urmare, putem spune ca, fiind un organ periferic, granita este, implicit, un raport de forte.

Este instructiv sa semnalam ca Ratzel sesizeaza rolul vital pe care il are in invingerea granitelor un alt factor, anume comunicarea, care invinge spatiile. Autorul german concepe comunicare intr-un sens foarte larg, ea luand forma schimbului de marfuri, al schimbului de produse culturale si al schimbului de opinii propriu zise. "Conditia grandorii unui popor si, apoi, a oricarei mari puteri este dezvoltarea maxima a comunicarii" (in I. Micu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 58), afirma previzionar autorul, sesizand ca in perioada care vine nu mai este suficienta forta militara; mai mult, ca forta comunicarii patrunde unde nu poate bate forta armelor si ca puterea de a penetra teritorii si granite incepe sa devina un apanaj al comunicarii, in sensul larg pe care l-am prezentat mai sus.

2. Karl Haushofer-personalitatea emblematica a geopoliticii germane

A discuta despre Karl Haushofer inseamna, in buna masura, a discuta despre geopolitica germana. Argumentele acestei aprecieri ar fi urmatoarele:

- Cei mai multi exegeti reduc geopolitica germana la perioada ei interbelica, atunci cand Haushofer s-a afirmat drept "sef de scoala" in domeniul geopoliticii, editand o revista de specialitate, infiintand o catedra de geopolitica la Universitatea din Munchen, metropola care a jucat un rol esential in lansarea dezbaterilor despre geopolitica;

- concomitent, alti exegeti nu considera ca preocuparile lui Friedrich Ratzel ar fi asimilabile domeniului propriu zis al geopoliticii, chiar daca autorul "Antropogeografiei" lanseaza teze, notiuni care vor fi preluate de catre geopolitica germana de mai tarziu; prin insusi acest fapt, accentul cade, din nou, si cvasiexclusiv asupra lui Haushofer;

- in sfarsit, Haushofer intruchipeaza pacatul fundamental care i se reproseaza geopoliticii germane, acela de a fi colaborat cu regimul nazist, de a fi sprijinit si chiar fundamentat politica acestuia de cuceriri teritoriale.

Reiterata de decenii bune, acuzatia colaborarii a adus grave prejudicii disciplinei ca atare; in primul rand, a inhibat multa vreme eforturile de analiza obiectiva a acestui raport - real in anumite limite si pe care nimeni nu-l pune la indoiala; apoi, a intarziat mult aparitia unor lucrari consacrate operei lui Haushofer. De-abia in 1979 vede lumina tiparului primul dintre cele doua volume consacrate de catre Hans-Adolf Jacobsen vietii si operei lui Haushofer. Este pana acum prima si cea mai mare intreprindere exegetica dedicata ganditorului german.

Nascut la Munchen in august 1869 intr-o familie bavareza veche, ale carei radacini atestate mergeau pana in secolul al XIV-lea, Karl Haushofer imbratiseaza cariera militara. In 1908 primeste o misiune diplomatica la Tokyo, prilej cu care, timp de doi ani, studiaza ascensiunea statului japonez, precum si eventualele beneficii pe care Germania le-ar fi putut obtine din rivalitatea ce se nastea dintre SUA si Japonia. La intoarcerea in Europa va publica un volum despre Tara Soarelui Rasare si va sustine teza de doctorat la Universitatea din Munchen, axata pe geografia politica a Asiei.

Participa activ la luptele din timpul primului razboi mondial, atat pe frontul de vest cat si de est (lupta si in Romania in trecatorile Carpatilor si pe Valea Trotusului). Dupa incheierea conflagratiei mondiale - desi dobandise gradul de general - se retrage din armata, imbratisand cariera universitara.

Din 1924 publica impreuna cu editorul Kurt Vowinckel si cu profesorii Erich Obst (Hanovra), G.Maull (Graz) si doctorul Lantesach (Giessen) revista "Scrieri de geopolitica" ("Zeitschrift fur Geopolitik"), revista cu aparitie constanta timp de 20 de ani.

2.1. Haushofer si nazismul

Spre a intelege mai bine raporturile dintre Haushofer si miscarea nazista, vom incerca sa analizam aceasta problema in functie de anumite etape pe care le-a cunoscut evolutia reala a acestor raporturi. Jean Klein, autorul care a semnat prefata la lucrarea lui Haushofer, aparuta, in 1986, in traducerea franceza sub denumirea "De la geopolitique", vorbeste de "legenda" potrivit careia Haushofer si-a asumat responsabilitatea majora in inspirarea si transpunerea in viata a politicii externe a celui de-al III-lea Reich. El considera ca de-a lungul celui de-al doilea razboi mondial o "intreaga scoala americana s-a straduit sa demonstreze ca geopolitica germana era proiectul stiintific pentru cucerirea lumii de catre germani" ("Prefata", pag.9). Autorul mentionat face o distinctie care ne poate ajuta, credem noi, sa tratam mai nuantat problema, intr-adevar delicata, a relatiilor dintre Haushofer si politica de cuceriri germana: "Tezele geopoliticianului de la Munchen privitoare la spatiul vital si frontierele schimbatoare se armonizau cu expansionismul teritorial german in Europa si pana la dezmembrarea statului cehoslovac, ele nu se distingeau deloc de conceptiile conducatorilor nazisti" (pag. 9).

Consideram ca ne-am plasa mai aproape de evolutia reala a lucrurilor daca am distinge trei etape ale colaborarii: cea pana la venirea la putere a nazisilor, cea dintre venirea la putere si declansarea razboiului si, in sfarsit, cea marcata de desfasurarea conflagratiei mondiale.

Cum aprecia si Hans-Adolf Jacobsen ("Introduction. Une esquise biografique", pag. 63), data de 4 aprilie 1919 a fost pentru Haushofer foarte importanta deoarece in acea zi l-a cunoscut pe Rudolf Hess cu care timp de aproximativ 20 de ani intretine o legatura foarte stransa. Viitorul sef de cabinet al lui Hitler, el insusi soldat, care nu avusese timp sa-si desavarseasca studiile, Hess vedea in relatia cu Haushofer o buna ocazie de a dobandi o alta intelegere asupra politicii si determinarilor sale. La randul lui, Haushofer se raporta la tanarul politician ca la un om "cu suflet si caracter", chiar daca "nu excela in inteligenta" (idem, pag. 64).

Hess l-a pus in contact pe profesor cu diferiti lideri ai partidului, dar nu a putut sa-l convinga sa devina membru al Partidului national socialist. Tot prin intermediul lui Hess, Haushofer ii face o vizita lui Hitler in inchisoarea de la Landsberg (in 1924). Nefiind implicat direct in "miscare", Haushofer se multumeste cu un rol informal de sfatuitor al lui Hess si, probabil, al apropiatilor sai.

Pana la cucerirea puterii de catre Hitler, raporturile lui Haushofer cu "miscarea" pot fi considerate ca necunoscand obstacole evidente. Haushofer fusese ofiter. Populatia Germaniei in ansamblu, iar militarii cu deosebire, acuzau deceptiile perioadei postbelice. In atmosfera de frustrare cvasigenerala, visul "Germaniei mari" unea, inviora, hranea spiritele. Pentru aceasta prima perioada, credem ca nu este exagerat sa vorbim despre un anume tip de admiratie a autorului german fata de o miscare radicala care promitea restaurarea demnitatii germane. Jakobsen remarca, indreptatit, ca Haushofer nu ar fi putut avea rezerve fata de primele puncte ale programului din 1920 al partidului national socialist, care prevedeau: reunirea tuturor germanilor intr-un mare stat; asigurarea egalitatii in drepturi a poporului german cu celelalte natiuni, abrogarea tratatelor de la Versailles si Saint-Germain; pamant care sa poata hrani populatia si surplusul de populatie ("Introduction", pag. 87). Sau asupra tezei potrivit careia "istoria este o lupta pe viata si pe moarte a popoarelor pentru spatiu vital".

Pentru a intelege mai bine atractia exercitata de o serie de formule, precum spatiul vital, reunirea tuturor germanilor, ca si impactul lor real in epoca, este necesar sa facem trimitere la miscarea de idei generic numita pangermanism.

La origine, pangermanismul este un "avatar" al patriotismului epocii napoleoniene, iar obiectivul sau era de a aduna pe oamenii de origine germana in cadrul frontierelor lor naturale. O serie de autori defineau intr-un mod extensiv patria germana. Asertiunea lui Ludwig Uhland, "Rinul, fluviu german, dar nu frontiera germana", poate fi echivalata cu un "program". In 1841, Friedrich Liszt vorbea despre misiunea Germaniei de a inainta pe Dunare, de a ajunge la Marea Neagra si de a-si deschide drumul spre Orientul Mijlociu, axa Hamburg - Bagdad fiind preocuparea dintotdeauna a pangermanismului (harta1): "Pentru orice natiune mare, spunea el, imperialismul - adica: tendinta de expansiune a puterii ei politice si economice- este una dintre formele si cerintele cele mai firesti de viata. Iar natiunile mai animate de imperialism trebuie sa se inteleaga spre a-si delimita zone speciale, proprii de infuenta. Astfel numai se poate inlatura concurenta si se poate ajunge la un echilibru de viata pe harta continentelor si a lumii politice.Cursul Dunarii arata directia in care trebuie sa se indrepte aceasta emigrare. Toata Valea Dunarii si tarile riverane formeaza un teritoriu prielnic pentru scurgerea surplusului de populatie germana. Dunarea astfel ar deveni axa imperiului si ar juca pentru germanii de sud rolul pe care il joaca Rinul si Elba pentru cei din nord. Asa cum e obiceiul sa se puna indicator de directie pe marginea drumurilor, tot asa ar trebui sa se aseze pe marginea Dunarii din distanta in distanta cate un stalp cu inscriptia: cale de apa spre Marea Neagra" (citat in I. Conea, "O pozitie geopolitica").

Charles Andler, in introducerea la volumul "Pangermanisul filozofic" surprindea cu acuitate esenta acestei orientari politice: "In constiinta germana actuala se prelungesc toate vechile obsesii de glorie germana pana la coincidenta cu o singura si atotcuprinzatoare himera - un imperiu bicefal austro-german, care sa se intinda de la Marea Nordului pana la Adriatica; ambitios in Orient; mentinand Italia sub tutela; gata sa treaca peste orice granita pentru a ajunge la marginile de altadata ale Sfantului Imperiu; opresiv in Polonia, ca si Ordinul Teutonilor candva; militarizat la maximum, ca sub Frederic al II-lea al Prusiei, dar, in plus, dominand marea potrivit metodei hanseatice. Ceea ce numim pangermanism este fuziunea tuturor acestor nazuinte" (citat in Jean Klein, "Prefata", pag.21).

Deci intr-un asemenea mediu, cu asemenea interogatii si preocupari venite dintr-o intreaga evolutie istorica, frazele bombastice despre spatiul vital au putut prinde mult mai usor.

Iata cum caracterizeaza Jakobsen rolul jucat de autorul german dupa preluarea puterii de catre nazisti: "Haushofer nu a jucat decat un rol exterior, fara nici o influenta notabila, daca facem abstractie de activitatea sa in favoarea lui Volkstum, care nu s-a exersat, la drept vorbind, decat la periferie" ("Introduction. Un esquise biografique," pag. 5). Putem constata in existenta lui Haushofer din aceasta perioada ceva paradoxal. In general, el ocupa pozitii vizibile, dar decorative, fara a realiza ca traieste doar cu iluzia puterii si a influentei. Fiinta orgolioasa, generalul-profesor nu vrea sau nu are taria sa recunoasca deceptiile pe care i le procura regimul. Chiar si atunci cand fiul sau, Albrecht, ii atrage atentia asupra raului sistemului, el ezita sa le recunoasca (idem, pag. 72).

Nu putem sa nu retinem in configurarea atitudinii sale din aceasta perioada si cateva fapte care nu au putut sa nu-l marcheze. De pilda, ca urmare a publicarii legilor de la Nurenberg privitoare la "protectia sangelui german si a onoarei germane" (15 septembrie 1935), copiii sai, intrucat pe linie materna nu se bucurau de privilegiul unei origini ariene, au cunoscut dificultati. In 1939, cartea sa, "Frontierele", a fost interzisa de cenzura germana pentru motivul ca sustinea un alt punct de vedere cu privire la solutionarea problemei populatiei germane din Tirolul de sud. Nu este nici un fel de indoiala ca toate acestea au creat o stare de real disconfort profesorului, indepartandu-l vizibil de linia politica oficiala.

Relatiile cu regimul fascist aveau sa se degradeze rapid in timpul conflagratiei propriu zise. Sunt cel putin trei paliere la care acest proces are loc. In primul rand, Haushofer are o alta abordare privind modalitatile de realizare a Germaniei mari. El a ramas credincios piliticii lui Deutschtum (reunirea sub o autoritate unica a populatiei germane raspandite in toata Europa). Or politica oficiala nazista de cuceriri in est compromitea aceasta idee; in plus, ea mina pur si simplu credinta geopolitica a autorului privind constituirea unui "bloc continental eurasiatic" in care vedea un element stabilizator al relatiilor internationale.

Decizia atacarii URSS l-a indepartat si mai mult pe Haushofer de politica oficiala. Pozitia generalului-profesor era intemeiata tot geopolitic. Atacarea statului sovietic nu numai ca anula orice posibilitate de apropiere a statelor axiale ale Eurasiei, dar grabea formarea unei coalitii continentalo-oceanice impotriva Germaniei (ceea ce s-a si intamplat).

La alt palier al procesului de degradare de care aminteam se situeaza disparitia de pe scena politica a lui Rudolf Hess, prietenul si protectorul sau politic. Dupa cum se stie, acesta face o tentativa stranie de a incheia o pace separata cu Marea Britanie, cu putin inainte de declansarea ostilitatilor cu URSS. Dupa ce mai multe incercari de a realiza acest lucru pe cale diplomatica nu dau roade, Hess zboara cu avionul direct in Marea Britanie, tentativa care, evident, nu putea avea sorti de izbanda. In noul context, Haushofer este si mai izolat.

Implicarea fiului sau, Albrecht, in complotul esuat organizat impotriva lui Hitler in vara anului 1944 este de natura sa-l transforme pe profesor intr-un suspect, daca nu intr-un dusman al regimului. Este anchetat, retinut, iarasi eliberat, iarasi anchetat si retinut. 27 august 1944, ziua cand implineste 75 de ani, il gaseste in detentie si nu este eliberat decat cu patru zile mai tarziu. In 1945, Albrecht este executat de catre Gestapo.

Pe acest fundal sumbru, apare o unda de speranta profesionala. Odata cu trupele americane soseste si geopoliticianul E. Walsh, colonel si profesor la Universitatea catolica Georgetown din Washington, cu care are mai multe discutii si schimburi de opinii. La inceputul lui noiembrie redacteza un gen de memoriu, "Apologia geopoliticii germane", pe care il inmaneaza specialistului american. Vom identifica in ceea ce reprezinta ultima scriere a lui Haushofer multe judecati demne de luare aminte.

In ianuarie 1946 i se retrage dreptul de a profesa in invatamantul superior; cu doua luni mai tarziu se sinucide, impreuna cu sotia.

Nu cu mult inainte de a-si pune capat zilelor, marturiseste ca a imbratisat cariera universitara tarziu, dupa ce fusese militar, pastrand ceva din modul de gandire al militarilor. Si incheie semnificativ: "Right or wrong, my country".

2.2. Conceptia despre geopolitica

Conceptia despre geopolitica este, de fapt, "topita" in viziunea privitoare la principalele probleme geopolitice: viziunea despre granite, despre raportul puteri continentale - puteri oceanice, despre spatiul vital, etc. In tratarea acestor probleme putem identifica principalele aliniamente ale abordarii geopolitice propuse de Haushofer. Consideram ca este util sa staruim putin si asupra viziunii autorului german despre geopolitica in calitatea sa de disciplina de studiu, pentru ca, in felul acesta, vom intelege mai bine virtutile geopoliticii, asa cum erau ele intelese de Haushofer, raporturile sale cu decizia politica, contributia noii discipline la intemeierea marilor orientari politice.

Inainte de a prezenta aceste trasaturi, se cuvine sa mentionam contextul in care a aparut si s-a configurat conceptia lui Haushofer, care a imprimat abordarii sale anumite particularitati. Autorul o spune explicit: "Geneza geopoliticii germane este in acelasi timp apologia sa; intr-adevar, devenita in 1919 in mod oficial disciplina de invatamant la Universitate, ea s-a nascut din dezastrul tarii mele" (K. Haushofer, "De la geopolitique", cap. "Apologia geopoliticii germane", pag. 155-156).

Rezultat al unei perioade de criza si adanci frustrari, geopolitica s-a nascut ca un tip de protest; ea isi propune explicit sa indrepte lucrurile, se doreste o replica, o alternativa la ceea ce se intamplase pana atunci. O replica preponderent continentala la constructiile geopolitice de pana atunci, considerate de autor de inspiratie anglo-americana: "Aceste teorii suscitate initial de Friedrich Ratzel si mai ales de continuatorii sai din SUA (Semple) si din Suedia ( Rudolf Kjellen) provin mai mult din surse anglofone decat din cele ale popoarelor continentale" ("Apologia geopoliticii germane", pag.159).

Nu este nici un dubiu ca Haushofer a gandit continental, dar din perspectiva germana. O dovedeste imputatia deschisa pe care o face pozitiei oscilante adoptate de cel de-al treilea Reich fata de puterile continentale si cele oceanice, pozitie care, cum precizeaza autorul german, "ii fusese fatala lui Wilhem al II-lea" si a fost fatala si celui de-al treilea Reich: "Expansiunea unilaterala spre est in 1939 si in 1941 a fost un pacat capital impotriva acestei conceptii" (a conceptiei continentale, n.n., idem, pag. 60).

Geopolitica se doreste, in acelasi, timp o modalitate de a preintampina si exclude pe viitor conflictele, "unul dintre cele mai bune mijloace de a evita pe viitor catastrofe mondiale" ("Apologia.", pag. 164).

In definirea geopoliticii propriu zise, Karl Haushofer manifesta o accentuata prudenta, preocuparea sa de fond fiind aceea de a nu "dogmatiza prematur" noua disciplina, de a nu o inchide in jurul unor judecati fixe. De mai multe ori, el a precizat ca nu publica decat "materiale de geopolitica", ce se doresc a fi caramizi de constructie a unui edificiu viitor. Faptul ca nu a publicat un manual de geopolitica, ca a precizat in mai multe randuri ca geopolitica trebuie sa beneficieze de o conceptie dinamica, ca nu doreste sa impiedice dezvoltarea ei ulterioara prin fixarea anumitor enunturi dogmatice sunt edificatoare pentru aceasta preocupare intrutotul demna de respect.

Care ar fi, totusi, trasaturile definitorii ale geopoliticii in viziunea lui Karl Haushofer?

Forta geopoliticii provine din faptul ca inlocuieste pasiunea politica si incearca sa se bizuie pe conexiuni naturale, fondate pe elemente naturale, pe raporturi clare intre regiuni si tari. Cum spune autorul, Natura, in zadar neglijata si umilita, isi reia drepturile pe suprafata pamantului. Forta si perenitatea geopoliticii se asociaza cu forta elementelor naturale si a raporturilor care exista si vor exista atata timp cat exista chiar aceste elemente naturale. Ea furnizeaza "un stoc permanent de cunoastere politica (savoir politique) care poate fi transmis si insusit ca un adevarat punct de sprijin necesar saltului la actiune politica, un gen de constiinta geografica menita sa ghideze demersul politic" ("De la geopolitique", pag. 102).

Daca examinam mai atent asertiunile autorului, reiese limpede ca, de fapt, el propune un model de rationalizare a politicii din perspectiva geografica. Nu discutam acum daca argumentul geografic este suficient pentru a intemeia un asemenea demers. Faptul ca, mai tarziu, autorul va recunoaste ca elementul geografic nu poate justifica decat 25 la suta din actiunea politica ni se pare edificator; celelalte trei sferturi trebuie explicate, considera autorul german, ca decurgand "din natura omului si a rasei sale, din vointa lui morala si din contradictia constienta, inevitabila, dintre el si mediul sau" (citat in G. Heyden, "Critica geopoliticii germane", pag. 204). Important este sa vedem la ce concluzii conduce o asemenea perspectiva.

Geopolitica propune si opereaza in acest context cu o viziune planetara, o viziune care "sa cuprinda continente intregi", urmarind cunoasterea modurilor de viata ale altor popoare, mai ales ale celor oceanice, a "conexiunilor vitale ale omului de astazi cu spatiul de astazi" (op.cit., pag. 103).

Abordarea de tip geopolitic implica din acest punct de vedere doua tipuri de "studii pregatitoare".In primul rand, este vorba despre cunoasterea trasaturilor durabile, determinate de pozitia geografica si de particularitatile solului, "acele trasaturi care caracterizeaza formarea, mentinerea si disparitia puterilor" (op.cit., pag. 102). In al doilea rand, geopolitica va retine avertismentele pe care istoria le transmite privitoare la anumite fapte repetitive petrecute pe aceleasi spatii, la respectarea anumitor corelatii (cum ar fi corelatia "organica" intre populatie si teritoriu). In cazul in care un spatiu natural locuit de o populatie este amputat, experienta milenara arata ca nu va exista liniste atata timp cat spatiul respectiv nu va fi reconstituit in integralitatea sa (pag. 103). Atunci cand asemenea avertismente nu sunt luate in considerare, intotdeauna apar situatii periculoase si conflictuale.

Ajunsi in acest punct, ni se pare instructiv sa adaugam un lucru. Haushofer a purtat de-a lungul vremii o corespondenta bogata. Intr-o scrisoare pe care i-o adreseaza Kurt Wowinckel, editorul operei sale, se fac unele precizari foarte interesante in legatura cu obiectul geopoliticii. Nu am fi insistat asupra acestor precizari daca, intr-o scrisoare de raspuns, Haushofer nu ar fi precizat: "sunt in intregime de acord cu reflectiile tale" ("Karl Haushofer a Kurt Vowinckel. Manuel de geopolitique et avenir de la science geopolitique", op.cit., pag. 259). Wowinckel ii propune o largire a continutului notiunii de geopolitica, in sensul ca, "alaturi de fortele spatiului, aceasta sa inglobeze fortele poporului, deci ale omului si rasei pentru ca, impreuna, sa asigure bazele naturale ale vietii statului" (idem, pag. 250). Argumentul avansat de catre Wowinckel, anume ca spatiul nu actioneaza decat indirect asupra oamenilor, este cu deosebire interesant, pentru ca el surprinde slabiciunea fundamentala a geopoliticii clasice, care insista intr-un mod unilateral doar pe spatiu. Editorul operei lui Haushofer releva cu indreptatire: "Maniera in care omul raspunde la actiunea spatiului este din punct de vedere rasial si national atat de diferita, incat daca vom tine cont numai de spatiu nu vom ajunge decat la concluzii geografice formale, putin folositoare atat domeniului stiintific, cat si politic" ("Kurt Voqinckel a Karl Haushofer: Ecclaircissement de concept de geopolitique", op.cit., pag. 251).

Daca Wowinckel face aceasta observatie, cum spuneam intemeiata, la 22 august 1941, noi astazi am putea face o serie de alte observatii la fel de intemeiate. Actiunea spatiului, de nimeni negata, este acum mediata de mult mai multi factori decat rasa si natiunea. Ceea ce am putea denumi "instantele de mediere" includ astazi forte asociate cu cercetarea, cu structurile de analiza si evaluare, toate hranite de instrumentarul stiintific pus la indemana de revolutia stiintifica moderna. A discuta si a reduce procesul de rationalizare doar la componenta geografica, naturala, devine nu numai insuficient, ci un mod de analiza depasit. Plasandu-ne in epoca, nu putem sa nu retinem efortul in directia rationalizarii actului politic, intemeierii orientarilor politice, chiar daca demersul propriu zis sufera de ipoteza neincapatoare pe baza careia se desfasoara.

Apare limpede ca noua disciplina nu este in viziunea lui Haushofer nici de dreapta, nici de stanga si nu permite abordari partizane. Geopolitica reprezinta un adversar neimpacat al ideologiilor care, potrivit lui Haushofer, constituie simple surogate complet inadecvate pentru a intemeia cu adevarat orientarile politice.

Cum ar putea fi asimilate cerintele evidentiate de catre geopolitica in conducerea statului?

In primul rand, prin efortul de a pune de acord actul politic cu instrumentarul stiintific pe care cunoasterea il pune la indemana. Actul politic se desfasoara pe baze traditionale, este exercitat de catre oameni cu o pregatire depasita, foarte putin deschisi problemelor noi ale epocii si dinamismului ei, cerintei din ce in ce mai importante de a prevedea evolutia fenomenelor politice. Din aceasta perspectiva, Haushofer constata cu o anumita amaraciune decalajul existent intre SUA, Anglia si Franta, pe de o parte, si Germania, pe de alta. In primele tari, pregatirea oamenilor politici si a diplomatilor se face in institutii specializate, s-au creat catedre si alte structuri specializate pentru studierea fenomenului politic. In Germania, procesul de pregatire este indreptat cu fata la trecut, are un continut preponderent lingvistic si juridic, foarte putin deschis spre procesele economice si sociologice ale epocii. "Din punct de vedere geopolitic ei traiesc cu mult in urma ritmului epocii lor" (K. Haushofer, "De la geopolitique", pag. 98).

Urmarea acestui fapt este ca puterile centrale ale Europei au intrat in marea criza a primului razboi mondial "cu o necunoastere cu adevarat infricosatoare a jocului real al fortelor; probabil ca numai Europa centrala a fost in intregime surprinsa de acest razboi mondial, in timp ce peste tot s-a intrevazut de la 1904 furtuna care se ridica la orizont" (idem, pag. 99). Autorul german imputa conducatorilor puterilor centrale ca au intrat in razboi "fara o viziune geopolitica". In acelasi timp, considera el, Franta a ascultat de rezultatele propriilor specialisti, cum ar fi Andre Cheradame, care a recomandat un intreg program de disolutie a imperiului austro-ungar, urmat de Franta, intrucat slabea centrul Europei si crea o salba de state care separau Germania de Rusia.

Concomitent, oamenii politici trebuie sa primeasca o pregatire in domeniul geopolitic, intrucat putini sunt cei care pricep aceste comandamente. Haushofer numeste chiar in aceasta privinta, din viata politica germana a timpului sau, pe Rudolf Hess, pe ministrul de externe, Von Neurath, "care intelegeau intrucatva ce era geopolitica", adaugand ca partidul la putere in cadrul celui de-al treilea Reich "nu a facut decat sa se slujeaca de unele dintre formulele sale" (ale geopoliticii n.n.), dar rau intelese.

2. In contra unei strategii: "politica anaconda"

"Incontestabil, cea mai mare si cea mai importanta schimbare in politica mondiala a timpurilor noastre este formarea unui puternic bloc continental cuprinzand Europa, nordul si estul Asiei" (K. Haushofer, "De la geopolitique", pag. 113). Aceasta este fraza cu care Haushofer incepe studiul "Blocul continental Europa centrala - Eurasia - Japonia". Ea condenseaza o intreaga viziune a autorului privind marile grupari politice ale globului intemeiate nu pe afinitati politice, ci pe determinari preponderent geografice si geopolitice. Concomitent, judecata autorului german prefigureaza si directia fundamentala a aliantelor strategice ale Germaniei.

"Este o datorie sfanta sa inveti de la adversar". Citand acest proverb roman, Haushofer sugereaza implicit ca ideea precizata mai sus nu ii apartine, ea fiind dedusa din miscarile adversarului. In 1851, Lordul Palmerston, intr-un moment de criza a relatiilor sale cu primul ministru afirma semnificativ ca "oricat de dezagreabile ar putea fi in momentul de fata relatiile noastre cu Franta, trebuie sa le mentinem, pentru ca in planul din spate ameninta o Rusie care poate lega Europa si Asia Orientala, iar singuri nu putem face fata unei asemenea situatii" (op. cit., pag. 114).

De atunci, considera autorul, Anglia si SUA au lansat o formula: politica anaconda. Ea semnifica un comportament din partea puterilor oceanice similar comportamentului uriasei reptile: de a se incolaci in jurul unei fiinte vii si de a o omori prin sugrumare. Mai tarziu, Homer Lea, autorul unei carti cu privire la crepusculul lumii anglo-saxone, avertiza ca declinul acestei lumi va veni in ziua in care Germania, Rusia si Japonia se vor alia (op.cit, pag. 115).

Mackinder, la randul sau, considera, in celebra expunere din 1904 ca imperiul stepelor este pivotul geografic al istoriei, indiferent de cine l-ar domina: persii, turcii, tari albi sau rosii. In 1919, el a revenit asupra temei si a propus separarea pentru totdeauna a rusilor de germani prin transferul populatiei germane din Prusia Orientala pe malul stang al Vistulei.   

Potrivit lui Haushofer, o viziune asemanatoare privind pericolul pe care l-ar reprezenta construirea blocului continental euro-asiatic pentru Imperiul Britanic putem intalni si de partea cealalta a Oceanului. El il citeaza pe Brooks Adams, unul dintre cei mai buni specialisti americani in politica economica, cel care a indicat ca expansiunea influentei engleze este pusa sub semnul intrebarii in conditiile in care s-ar realiza un vast efort de constructie feroviara transcontinentala cu punctul terminus la Port Arthur si Tintao, ceea ce ar favoriza o mare unitate germano-rusa oriental asiatica, in fata careia orice tentativa de edificare a unui bloc englez sau american, chiar de reunire a lor, ar ramane neputincioasa (op.cit., pag. 116).   

Toate acestea il fac pe Haushofer sa concluzioneze: "Nimeni altcineva decat adversarul ne invata ca un bloc continental solid face inoperanta politica anaconda pe plan politic, militar, naval si economic" (pag. 116). Autorul isi da seama ca Rusia este un pilon foarte important al acestei noi unitati politice, intrucat "blocul spatial care se intinde de la Marea Baltica la Marea Neagra, pana la Oceanul Pacific" este in cea mai mare parte ocupat de ea. Ca Rusia este puterea cu cele mai mari atuuri in acest joc. Tocmai de aceea, Haushofer apreciaza ca formarea acestui bloc continental este conditionata de realizarea, in prealabil, a intelegerii germano-japoneze. El citeaza chiar un lider politic japonez, Goto, care s-a adresat autorului german in asemenea termeni: "trebuie sa aveti in vedere atelajul rusesc numit troika. Este important sa dati atentie manierei de a conduce un asemenea atelaj: in mijloc este asazat calul cel mai naravas si mai violent; la dreapta si la stanga alearga ceilalti doi cai care pot fi mandri ca il tin pe cel de-al treilea la mijloc si ca pot inainta cu un asemenea atelaj" (pag. 120-121). In cazul in care s-ar fi realizat, acest bloc continental ar fi avut acces la trei mari vecine: Marea Baltica, cu intreg spatiul baltic, Marea Japoniei, mai bine amenajata pentru comert de catre tarile riverane, si Marea Adriatica. Aceste mari s-ar afla, potrivit autorului german, in fata celor mai importante iesiri ale Rusiei spre oceanul planetar.

Pentru a spori forta de atractie a constructiei sale geopolitice, Haushofer prezinta puterea celor trei tari componente ale blocului continental in ajunul primului razboi mondial si in 1940, atunci cand a fost scris studiul. La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, fiecare dintre cele trei tari era mult mai puternica. Rusia atinsese o suprafata de peste 21 milioane kilometri patrati. Fara a mai vorbi de anexiunile care au urmat pactului Ribbentrop-Molotov. Japonia isi extinsese mult influenta in Asia, construind un adevarat imperiu (fie prin anexiuni, fie prin penetrare economica). Germania anexase teritorii noi si domina, practic, toata Europa centrala. "Daca vom compara aceste cifre cu cele pe care le detineau Puterile Centrale in primul razboi mondial, vom observa o enorma diferenta intre atunci si acum, pornind de la date geopolitice" (pag. 124).

Puterea acestui bloc nu ar consta numai in forta tarilor care il compun; ei i s-ar adauga impactul unor alte fenomene mari pe care le-ar determina sau antrena, cum ar fi dobandirea independentei Indiei fata de Marea Britanie (putere oceanica) precum si atragerea Italiei in sfera de influenta a continentului (aceasta tara fiind considerata de catre autor jumatate maritima si jumatate continentala).

Autorul german propune chiar o restructurare a ordinii mondiale, care ar fi trebuit sa favorizeze aparitia a patru zone de expansiune teritoriala. Caracteristica acestei expansiuni consta in faptul ca nu mai urma sa aiba loc in sens logitudinal, de la est la vest sau invers, ci latitudinal, de la nord la sud. In felul acesta, se proceda la o impartire deschisa intre puterile lumii si se evitau principalele surse de conflict intre statele blocului continental.

Astfel, Germania ar fi urmat sa domine Europa, continent marcat, dupa parerea autorului, de cultura germana. Conditiile acestei dominari: reducerea Frantei la neputinta si satelizarea Italiei. Ulterior, Africa ar fi reprezentat spatiul de expansiune al unei Europe germane.

Sfera de dominatie a Japoniei ar fi trebuit sa fie reprezentata de Extremul Orient, in timp ce SUA urma sa-si limiteze influenta la continentul american. Cat priveste Rusia, soarta sa depindea de atitudinea pe care urma sa o adopte fata de mesajul revolutionar, al carui purtator era. Daca ar fi renuntat la misiunea ideologica si ar fi acceptat sa joace rolul rezervat de noua restructurare a ordinii mondiale, atunci spatiul sau de expansiune ar fi fost reprezentat de Asia centrala, mergand pana in India. Daca, dimpotriva, va continua sa persiste in promovarea telurilor revolutionare, Rusia urma sa fie impartita in state nationale, din care o parte intrau in sfera de influenta a Germaniei, iar cealalta parte a Japoniei.

Haushofer dezvolta si alte consecinte care ar decurge din constituirea acestui bloc. Cum ar fi rolul nou pe care unele state sunt chemate sa-l joace. Este cazul, de pilda, al Poloniei, care dobandeste o pozitie europeana "cheie". Citand, de asemenea, un adaggio italian - "nu este permis sa faci doua erori in acelasi razboi" - autorul german are judecati foarte aspre la adresa Poloniei, pentru ca s-a ridicat impotriva primelor doua popoare cele mai numeroase ale Europei, ca a favorizat politica atlantica pe continent (trimitere la politica traditionala de prietenie a Poloniei cu Anglia si Franta, etc). Judecati dupa parerea noastra severe, dar subrede. In tot cazul, pozitia Poloniei, situata intre doua state foarte puternice ale continentului si riscul pe care il prezinta existenta unei relatii incordate ci fiecare din aceste doua puteri ale Euriopei sunt demne de atentie, inclusiv prin invatamintele pe care le poate prezenta pentru Romania.

Pornind de la acelasi adaggio, Haushofer da ca exemplu fericit acordul existent intre Germania si Rusia (pactul Ribbentrop-Molotov), care ar ilustra hotararea celor doua tari de a nu repeta greseala din primul razboi mondial. Cu alte cuvinte, de a nu incalca ceea ce autorul numeste "a doua axioma geopolitica a politicii europene" ("De la geopolitique", pag. 132), anume ca nici unul dintre cele doua popoare cele mai puternice ale continentului sa nu se ridice unul impotriva celuilalt.

Numai ca peste jumatate de an acest lucru s-a intamplat. Vom intelege astfel mai bine de ce Haushofer a facut public dezacordul sau cu gestul atacarii URSS. Vom intelege, de asemenea, ca teoria blocului continental, interesanta si chiar seducatoare, nu a reprezentat un argument foarte puternic in decizia politica a statelor respective; cand doua popoare ocupa pozitii importante pe acelasi bloc compact de pamant, faptul ca impart acelasi continent poate duce si la rivalitate pentru pozitia dominanta pe acel spatiu si nu neaparat la colaborare in vederea protectiei fata de o putere oceanica. Din pacate, istoria moderna arata ca a primat rivalitatea. La aceasta a contribuit si politica abila a puterii oceanice numarul 1 pana acum cateva decenii- Marea Britanie. Dar nu putem reduce totul numai la abilitate politica.

S-ar cuverni sa meditam mai atent la o situatie: puterile continentale erau suficient de apropiate intre ele si, mai ales, exista un echilibru evident intre forta lor si cea a puterilor oceanice ale momentului. Suntem contemporanii unui avans vizibil in favoarea puterilor oceanice intruchipate astazi de catre Statele Unite. Va genera aceasta situatie o coalizare a fortelor continentale?

2.4. Teoria spatiului vital

Cu deosebire in campul problematic desemnat prin acest termen se cuvine sa fim foarte atenti si nuantati, pentru a evita repetarea unor interpretari care proiectau asupra operei lui Haushofer raspunderi de care nu se face vinovat, dar pentru a evita si absolvirea totala a autorului german de orice vina in lansarea unor notiuni care, dupa aceea, au fost preluate si folosite, fara indoiala abuziv, de catre regimul fascist.

"Cind conduceam Liga Germanilor din Strainatate - marturiseste autorul la sfarsitul anului 1945 - mii de coloni au fost readusi cu mare greutate si cheltuiala. Aceasta dovedeste pe deplin ca in acea perioada nu se proiectase ocuparea acestor teritorii, cel putin asemenea intentii nu erau cunoscute. Prin cucerirea unor teritorii locuite de popoare de origine straina, national socialismul, daca ne referim la telul pe care-l proclama, s-ar fi renegat pe sine. Am subliniat acest lucru cu toate ocaziile si m-am opus, la 8 noiembrie 1938, unor planuri de cucerire de acest gen. Am crezut promisiunea de stopare din 1938 Sa fiu acuzat eu, care am asemenea conceptii si o atat de mare moderatie in privinta Europei, ca am elaborat pe baza unor harti, planuri de cucerire a altor zone ale lumii, cum ar fi America de Sud, este o dovada de mare fantezie; este de neconceput (K. Haushofer, "Apologia geopoliticii germane", in "De la geopolitique").

Apare limpede ca un autor de talia lui Haushofer nu a putut intocmi harti sau indica directii pentru expansiunea nazista. Asupra acestui lucru nu pot exista dubii. Si-ar fi contrazis in felul acesta propria conceptie despre coalitia statelor continentale etc. In acelasi timp, pornind de la conceptul de "simt al spatiului", el a dezvoltat un altul mai amplu si mai exact: spatiul vital, spatiul necesar unui popor sa traiasca si sa se dezvolte.

"Noi consideram ca baza pentru orice discutie despre politica externa este spatiul vital Este datoria esentiala a politicii externe de a veghea la acest spatiu vital, de a-l conserva la nivelul mostenirilor transmise de generatiile trecute, de a-l spori, atunci cand a devenit prea strimt"(K. Haushofer, "Les bases geographiques de la politique etrangere", in "De la geopolitique", pag. 203).    

Exista doua popoare, considera autorul, care pot dovedi fara putinta de tagada ca densitatea populatiei a facut ca spatiul vital, cu alte cuvinte teritoriul pe care traieste un popor, sa devina neincapator si sa nu poata hrani populatia de pe suprafata sa: Germania si Japonia. Aceste tari au o densitate de 130 de locuitori pe kilomentru patrat. In plus, Germania este confruntata cu dificultati suplimentare, intrucat mai ales in nord, detine suprafete putin fertile iar pe de alta parte, in anumite regiuni ale sale, cum ar fi Saxonia sau Renania traiesc peste 300 de locuitori pe kilometru patrat. Daca puterea din Pacific, continua autorul, a avut posibilitatea unor expansiuni in zona, Germania a fost limitata in aceasta privinta de existenta unor vecini puternici (idem, pag. 204).

Mai mult, Haushofer indica si spatiile predilecte pentru aceasta expansiune. El aminteste cu o anumita amaraciune ca a trebuit ca un autor strain, Rudolf Kjellen, sa sesizeze importanta celor trei fluvii germane pentru aceasta tara si pentru Europa Centrala in ansamblu. Pornind de la cele trei fluvii - unul in nord, Elba, altul in sud vest, Rinul iar ultimul in sud est, Dunarea - Haushofer precizeaza si spatiile de expansiune: unul in nord, altul spre tarile scaldate de apele fluviului Rin si celalalt de-a lungul Dunarii.

Una dintre marile greseli ale conducatorilor germani este, potrivit aprecierii lui Haushofer, aceea ca nu au colonizat zonele frontaliere germane sarace in populatie cu tarani, "fideli pamantului" si dispretuitori ai viitorului". In felul acesta s-a creat un contrast demografic intre spatiile estic germane unde densitatea este de 27-40 locuitori pe kilometrul patrat si cele poloneze, dispunand de o densitate considerabil mai mare.

Nu dorim sa facem o analiza a afirmatiilor autorului german. Ceea ce ne propunem este sa reproducem cateva citate din Adolf Hitler pe aceasta tema, asa cum au fost ele selectate de catre Jean Klein. Scopul politicii externe fixat de Hitler era "sa concentreze fortele poporului pentru a-l face sa avanseze pe calea care duce de la sufocarea actuala a spatiului sau vital catre noi teritorii", sa elimine "dezechilibrul dintre cifra populatiei noastre si suprafata de sol pe care traieste", sa "ocupe teritorii care revin poporului german pe acest pamant" ("Prefata", pag.34).

Ceea ce ne-am propus este doar sa evidentiem cat de asemanatoare sunt aprecierile oficiale de cele propuse de Haushofer. Nu consideram, prin aceasta ca unele au fost deduse din altele. Numai ca o asemenea asemanare a facilitat enorm si transferul de sens si de tendinta politica. In felul acesta, lucrarile autorului german au putut aparea ca inspira, daca nu chiar intemeiaza politica externa nazista. Fireste ca intr-o epoca in care revizionismul era la moda, Haushofer nu face exceptie. Nu se poate insa ocoli nici faptul ca Haushofer a operat extrem de lejer cu un concept impregnat de naturalism, care prin simpla prezenta in opera sa diminueaza mult din ceea ce ar fi dorit el sa fie geopolitica: un mijloc de a exclude conflicte, precum cel din 1914-1918. Nu putem spune ca un asemenea concept a aprins conflictul mult mai mare care a urmat, dar el a fost prezent in disputa ideologica care l-a pregatit. Si aceasta spune mult.

2.5. Viata politica a frontierei

Haushofer evolueaza pe liniamentul teoretic trasat de Ratzel in ceea ce priveste granita si importanta sa ca "organic sensibil", formula pe care chiar o citeaza.

Se cuvine mai intai mentionat ca Haushofer explica de ce problema granitei este pentru un popor "incercuit", cum s-a spus ca sunt germanii, o componenta a constiintei istorice, o dimensiune a fizionomiei culturale, o problema atat de sensibila si obsesiva, incat este simtita instinctiv. Un asemenea popor este in mod necesar un "popor al frontierelor", poseda sau poate sa dobandeasca un foarte bun instinct al frontierei (K. Haushofer, "La vie de frontieres politiques", in "De la geopolitique", pag.185).

Evoluand in spiritul abordarii lui Ratzel, Haushofer lanseaza o formula percutanta - ideea frontierei in miscare. Nu exista risc mai mare decat acela de a concepe frontiera ca o linie "fixa", trasata o data pentru o durata masurata in secole: "Un fenomen vital, rezultand dintr-un joc de forte totdeauna schimbator, ca frontiera politica nu poate fi in intregime sesizat pornind de la o conceptie statica, de la o situatie depasita, data de momentul cand a fost fixata" (idem, pag.185).

Ca fenomen miscator, frontiera trebuie privita din doua perspective:

a)      in cadrul statului luat in considerare cu viata sa proprie, frontiera fiind "organul periferic"; in acest caz este vorba de a sti daca organul care inconjoara trupul statului este irigat cu suficient sange viguros, daca pulsatiile care ajung aici beneficiaza de forta ansamblului sau nu;

b)      in cadrul statului luat in ansamblu, inconjurat de un "mediu politic" dat, cum ar spune Kjellen; intr-o asemenea viziune, accentul cade pe studiul spatiilor inconjuratoare nu atat din punct de vedere fizic, ci al miscarilor, al strategiilor promovate pentru stapanirea acestora. Intr-un asemenea context, de pilda, autorul vorbeste de incercarile popoarelor romanice de a intretine relatii bune cu Polonia, cu Cehoslovacia, cu Iugoslavia pentru a bara calea de expansiune a Germaniei.

Ambele perspective proiecteza o lumina edificatoare asupra granitei, care nu poate fi in nici un caz un fenomen static, deoarece realitatile si raporturile pe care le exprima sunt dinamice. Exista, spune Haushofer, o "viata politica a frontierei", care reflecta procesele economice, demografice, sociale din interiorul statului si din imprejurimi. In orice caz, frontiera "nu este niciodata linia geometrica pe care dreptul international si dreptul public o traseaza asa de voluntar, ci o entitate cu un drept propriu la existenta" (op.cit, pag. 190).

Karl Haushofer considera ca, pentru a sesiza complexitatea proceselor ce se desfasoara in zona frontaliera, "forta, rezistenta si lipsa de rezistenta a vietii politice a frontierei", este necesar sa examinam lucrurile din cel putin doua perspective. Una "mecanica", usor de reprezentat prin cifre, are de pilda in vedere densitatea populatiei, numarul de locuitori pe unitatea de suprafata. Diferenta de valori intre acesti indicatori ne poate oferi o imagine a presiunilor ce se exercita in zona frontaliera dintr-o directie sau alta.

A doua perspectiva, "organica", este imposibil de exprimat prin cifre. Ea are in vedere raportul, respectiv dezechilibrul dintre forta organica de aparare si cea de inaintare, de "atac" a popoarelor din respectiva zona. Aici accentul cade nu atat pe numar, cat pe idei, pe mentalitati, pe forta valorilor culturale, pe capacitatea de asumare a destinului unui spatiu.

Ni se pare demna de atentie aceasta abordare, intrucat la granita se infrunta si conceptii, mentalitati, care nu resimt, in mod firesc, obstacolul fizic al liniei despartitore reprezentate de granita. Au loc ceea ce Haushofer numeste "strapungeri prietenoase" efectuate de catre ideologii, idei, valori, optiuni, intr-un cuvant de "reprezentarile despre viata" ale comunitatilor respective. Strapungerile pe care le efectueaza acestea in teritoriul vecin echivaleaza cu o "subminare geopolitica", intrucat ele sapa, erodeza capacitatea de rezistenta a comunitatii care sufera influenta.

Aceasta confruntare permanenta la granita foloseste atat instrumente palpabile, constand in performante economice, dar si idei care sunt cu atat mai puternice cu cat sunt asumate de catre comunitatea respectiva. Ambele sunt importante si este decisiv ca ambele registre de lupta sa fie prezente. Autorul german tinde sa accentueze forta ideilor, a valorilor care, pe acea vreme, erau cuprinse de termenul de ideologie: "ideologia pe care si-o insusesc, proprie locuitorilor unui spatiu de viata, este mai importanta si mai puternica decat, de exemplu, expresia fortei economice" (citat in I. Nicu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 113).

Desi par prietenoase, strapungerile de acest gen au impact pe termen lung, ele lucreaza pentru puterea (cultura) care le-a lansat, chiar daca populatia nu observa si nu realizeaza acest lucru. De pilda, primul razboi mondial se incheiase de mult, dar infrangerile suferite in cadrul lui de catre Germania continuau, de data aceasta nu pe campurile de batalie, ci in interiorul statului, al populatiei germane, intrucat "centrul politic si spiritual german era intr-o prabusire lenta". Granita nu mai era la limita teritoriului geografic, ci undeva in interior.

Daca acest tip de strapungere este de natura culturala, atunci reactia nu poate fi decat tot de ordin cultural. Cultura atacata este singura care poate reprezenta "detectorul' si tot ea si mecanismul de aparare. De aici cerinta mai mult decat imperativa de a reconstrui permanent atitudinea si reactia comunitatii in fata unor noi sfidari, pentru a asigura abordarilor de ordin cultural prospetime, prestigiu, atractie reala.

Geopolitica apararii si a securitatii nu poate fi, de aceea, redusa la apararea granitelor fizice, ci mai ales a celor spirituale, a granitelor care nu de putine ori sunt in interior, a granitelor pe care le poarta o comunitate in suflet. In acest context, Haushofer vorbeste de protectia si dezvoltarea simtului de frontiera. Care inseamna drept la diferenta, un pronuntat spirit al identitatii, ca si disponibilitatea de a o proteja. In aceasta intreprindere instrumentele economice sunt importante. Dar in momente de cumpana, de rascruce, intervin cu deosebire cele spirituale si atitudinale, care dau sens intregului efort, confera sens si motivatie incordarii nationale pe care o presupune apararea granitei si protejarea ei.

2.6. Pan-ideile ca harti mentale

In acest context, al fortei decisive pe care le au in orice confruntare credintele, valorile, "reprezentarile noastre despre viata", se cuvine sa mentionam pe scurt si conceptia lui Haushofer despre pan-idei. O pan-idee este o idee cardinala, care unifica, organizeaza viata oamenilor chiar pe mai multe spatii. Este o adevarata "harta mentala" care fixeaza anumite repere culturale, cu care privim, evaluam, intelegem lumea. Interiorizate, ele prezinta un fel de "busola" in afara careia ar fi imposibil sa ne orientam, sa avem judecati chibzuite, sa ne purtam constant cu noi insine. Dreptate, modernizare, izbavire sunt asemenea pan-idei fara de care nu putem nici intelege, nici gandi si analiza lumea in care traim.

Haushofer vorbeste si despre pan-ideea etnica, intruchiparea unei viziuni elaborate de catre o etnie privitoare la ceea ce considera ea ca ar fi teritoriul sau legitim de expansiune. O asemenea viziune elaborata de catre rusi a fost numita panslavism, de catre germani, pangermanism, de catre greci, panelenism. In acelasi timp, Haushofer foloseste si notiunea de pan-perspectiva, care se refera la un spatiu mult mai mare si, in general, la un spatiu concurential la nivelul globului pamantesc. Asemenea pan-perspective sunt reprezentate de pan-ideea asiatica, pan- ideea europeana sau cea americana.

Este decisiv pentru o pan-idee sa surprinda si sa exprime cu mare forta dominanta vietii unui popor dar si a unui moment istoric. O asemenea intalnire fericita poate declansa un proces de edificare a unei civilizatii durabile, poate proiecta un nou orizont de afirmare a unei idei nebanuit pana atunci. Roma, spune autorul, s-a nascut intr-o singura zi din "instinctul de expansiune" al unui trib mic, al latinilor, dar cu o pan- idee mare, aruncata la timp peste doua civilizatii si doua idei care se epuizasera: cea persana si cea greaca-elenista. In evaluarea unei pan-idei putem adopta o viziune statica, asa cum putem opta pentru una dinamica, in masura sa surprinda petentialul de dezvoltare al ideii respective: Comparam forta de organizare a pan-ideilor dupa realizarea lor in fapt (statica) si dupa energia lor potentiala, dinamica, pe care ele sunt in stare sa o descatuseze, dand astfel la iveala o intreaga diversitate de ordine, marime si ierarhie" (citat in I. Nicu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag.129).

Este interesant sa urmarim cum vede Haushofer "conditiile preliminare pentru realizarea ideii pan-europene", asa cum sunt ele conturate in scrisoarea adresata Dr. Rufenacht, la 26 august 1937. Intalnim in acest document o opinie "fara farduri", cum spune autorul, fapt confirmat in buna masura de marturisirea edificatoare privitoare la marea si delicata problema a viitorului Europei: "nici un om nu poate raspunde la intrebarea daca aceasta realizare este posibila" (realizarea ideii pan-europene, n.n.)

In consideratiile pe care le face autorul cu privire la Europa si viitorul ei intalnim o serie de idei care, mai tarziu, vor fi preluate in literatura de profil. De pilda, faptul ca Europa, divizata, a pierdut rolul de actor privilegiat al istoriei, devenind obiect de disputa, "obiect de presiune", cum spune autorul, din partea SUA si a Uniunii Sovietice. Sau cea privitoare la depasirea stadiului de divizare a Europei, singura solutie de contracarare a presiunii de care aminteam, de revenire a batranului continent la puterea si prestigiul de odinioara. Dupa primul razboi mondial a triumfat "Europa natiunilor", ceea ce a favorizat, subliniaza autorul, procesul de divizare interioara. Solutia nu ar putea fi decat construirea unei confederatii europene. Care ar fi conditiile pentru ridicarea unui asemenea edificiu politic, asa cum sunt ele vazute de Karl Haushofer?

Finalizarea autentica a ideii pan-europene, in masura sa conduca la rezultate durabile, nu poate fi facuta decat de catre "puteri cu adevarat europene, purtatoare ale unei culturi bogate". Prin urmare, prima problema ridicata de infaptuirea ideii pan-europene este delimitarea Europei. Daca se opteaza pentru solutia de mai sus, care solicita, este adevarat, mai mult timp, atunci Europa libera nu poate fi "decat intre actuala frontiera sovietica, marile nordice si bazinul mediteranean" ("Karl Haushofer a Dr. Rufenacht: Des conditions preliminaires pur la realisation de l'idee paneuropeene", in "De la geopolitique", pag. 243).

Intr-un asemenea spatiu, marcat de existenta de secole a unor state nationale puternice, a unor culturi si, in general, a unei traditii culturale inspirate de viata nationala a popoarelor, orice constructie europeana implica clarificarea raportului dintre aceasta noua entitate si "drepturile nationale interne". Din aceasta perspectiva, Haushofer subliniaza ca prima conditie pentru viabilitatea Confederatiei este "obligatia de a respecta drepturile nationale interne ale tuturor membrilor sai, fara nici o forma de opresiune nationala, de a recunoaste dreptul fundamental al fiecarui european de a vorbi limba care corespunde sufletului poporului sau" (op.cit., pag. 243). O pan-Europa nu este posibila, conchide autorul, decat daca "se abtine de la orice opresiune lingvistica" si daca lasa fiecarui popor dreptul de a trai intr-o maniera proprie.

Bibliografie

Conea, I., "O pozitie geopolitica", in revista "Geopolitica si Geoistoria", Anul III, martie/aprilie 1944.

Fifield, R. & E. Pearcy, "Geopolitics in Principle and Practice", Ginn and Company, Boston, 1944.

Haushofer, K., "De la geopolitique", Fayard, Paris, 1986.

Heyden, G., "Critica geopoliticii germane", Ed. Politica, Bucuresti, 1960.

Mehedinti, S., "Antropogeografia si intemeietorul ei, Fr. Ratzel", Atelierele grafice I. V. Socecu, Bucuresti, 1904.

Pozneakov E. A., "Geopolitica", Grupul Editorial "Proges-Cultura", Moscova, 1995.

Sava I. N., "Geopolitica. Teorii si paradigme clasice. Scoala geopolitica germana", Editura Info-Team, Bucuresti, 1997.    

Intrebari

Precizati continutul notiunilor de colonizare interna si colonizare externa.

Ce intelege Ratzel prin concordante si discordante antropogeografice? Dati exemple de asemenea concordante si discordante.

Enumerati legile cresterii spatiale a statului.

De ce considera Ratzel ca Pacificul este oceanul viitorului? S-a confirmat aceasta previziune?

In ce sens pozitia corijeaza spatiul?

Ce intelege Curzon prin "state-tampon"? Sunt statele-tampon in intregime creatii artificiale? Care sunt modalitatile prin care statele-tampon isi asigura supravietuirea si consolidarea?

Ce intelege Ratzel prin mittelpunkt? De ce granita este un organ sensibil si in ce fel se poate spune ca ea masoara starea de sanatate a statului?

Sunteti de acord cu urmatoarea apreciere: "conditia grandorii unui popor este dezvoltarea maxima a comunicarii"?

Precizati etapele colaborarii lui Haushofer cu miscarea nazista.

Explicati de ce geopolitica este "constiinta geografica a statului".

Poate fi geopolitica de dreapta sau de stanga?

Ce inseamna "politica anaconda"?

Cum concepe Hauhofer "troika euroasiatica"?

Enumerati cele patru zone de expansiune teritoriala ale principalelor puteri mondiale din timpul lui Haushofer. Care este ce-a doua axioma a geopoliticii, dupa Haushofer?

Explicati continutul notiunii de "strapungere prietenoasa" si precizati cine poate indeplini rolul de detector si de mecanism de aparare in acest caz.

Precizati conditiile preliminare pentru realizarea pan-ideii europene, asa cum sunt ele intelese de Haushofer.