INTRODUCERE IN STUDIUL POLITOLOGIEI

INTRODUCERE IN STUDIUL POLITOLOGIEI

1.1. Aparitia si evolutia stiintei politice

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati de cunoasterea, stapanirea si studierea societatii, a cadrului in care traiesc si isi desfasoara activitatea. In consecinta, ea a fost analizata atat in ansamblul ei, ca intreg, cat si in domeniile si partile ei ce o compun. Dintre stiintele care sunt preocupate de descifrarea esentei societatii, a proceselor si legitatilor devenirii ei, un loc aparte il ocupa si politologia

Notiunea de politologie vine de la cuvintele grecesti polis-stat, cetate si logos-stiinta, adica stiinta despre stat, despre putere.

Denumirea noua, moderna de politologie a aparut in 1954 si a fost pusa in circulatie de politologul german Eugen Ficher Baling si de francezul A. Therive.

Procesele de emancipare a stiintei politice s-a desfasurat in doua etape:

a) prima la mijlocul secolului al XIX-lea si a vizat in principal, desprinderea politologiei impreuna cu sociologia de celelalte stiinte socio-umane;

b) cea de a doua etapa s-a consumat catre sfarsitul secolului al XIX-lea si a constat in separarea stiintei politice de sociologie, fenomen asociat si cu aparitia noului sau sens si continut de stiinta a studierii politicului si tot ce tine de acesta

1.2. Obiectul de studiu al politologiei

Precizarea obiectului unei stiinte in general si in mod deosebit al unei stiinte sociale, cum este cazul politologiei, este o problema extrem de dificila, complexa si care presupune un permanent proces de definire si redefinire.

Definirea obiectului politologiei a nascut si dezvoltat o diversitate de opinii, pozitii in gandirea contemporana, care pot fi sintetizate in trei mari orientari:

a)Politologia - stiinta a studiului statului

b) Puterea politica - obiect de studiu al politologiei

c)Politicul-obiect de studiu al politologiei

1.3. Locul politologiei in sistemul stiintelor sociale si politice

Fiind o stiinta a studiului societatii, a politicului, politologia face parte atat din cadrul stiintelor sociale, cat si a celor politice.

Relatia, raportul de comunitate dintre politologie si stiintele sociale decurge din faptul ca toate au ca obiect de studiu societatea.

Un al doilea plan al relatiilor, raporturilor este cel dintre politologie si stiintele politice de ramura: filosofia politica, sociologia politica, antropologia politica, doctrina politica, stiinta puterii, stiinta partidelor, etc.

Functiile politologiei

Ca teorie generala a politicului, politologia exercita in cadrul societatilor, in special a celor democratice o serie de functii. Prin aceste functii, ea isi exprima, manifesta, rolul, utilitatea si eficienta sociala.

In esenta, politologia exercita urmatoarele functii:

a)functia cognitive

b)functia creative

c)functia praxiologica

d) functia formativ-educativa civica si patriotica

e) functia previzionala

II. SISTEMUL POLITIC

2.1. Sistemul politic-definite, trasaturi

Societatea, viata sociala in general, se prezinta ca un sistem social global care este structurat in subsisteme, care la randul lor constituie sisteme de sine statatoare cu structuri, mecanisme si functii proprii. Din cadrul oricarui sistem social global, cele mai importante sisteme partiale sunt: sistemul politic, sistemul economic, sistemul informational, sistemul spiritual, sistemul militar, etc.

Prin sistem politic intelegem acel sistem partial al societatii ce cuprinde ansamblul relatiilor, institutiilor, conceptiilor, comunicatiilor de natura politica, prin care se asigura organizarea, functionarea si conducerea societatii

2.2. Functiile sistemului politic

Latura functionala a sistemului politic are in vedere functiile exercitate de acesta atat la nivelul si interiorul propriului sistem, cat al societatii. Pe marginea acestei probleme, in literatura de specialitate, exista vii dispute legate de continutul functiilor sistemului politic, de eficienta, amplitudinea acestora si utilitatea lor sociala

Sintetizand, putem aprecia ca sistemul politic realizeaza in orice societate urmatoarele functii:

De organizare si conducere a sistemului global

De autoreglare a sistemului social global

De distribuire in cadrul societatii a valorilor in general, a celor politice in special

2.3.Componentele structurale ale sistemului politic

Problema definirii componentelor structurale si functionale ale sistemului politic, trebuie sa porneasca de la unitatea si diversitatea partilor sale constitutive, a multitudinii si varietatii relatiilor ce le guverneaza si indeosebi a impactului acestuia asupra celorlalte sisteme partiale ale societatii

Natura regimului politic, formele sale de exercitare a puterii, contextul intern si international isi vor pune amprenta atat asupra componentelor sistemului politic, dar mai ales asupra amplitudinii si eficientei functiilor sale, a rolului sau reglator la nivelul intregii societati si a propriei autoreglari.

2.3.1. Relatiile politice

Acestea alcatuiesc unul din fenomenele cele mai importante ale vietii sociale, studierea lor prezentand un interes deosebit atat pentru teoria politica, cat si pentru practica social-politica.

Rezumand, putem aprecia urmatoarele:

1. Obiectivul fundamental pe care sunt centrate relatiile politice este acela al problemei puterii sub diferitele ei forme, in special a celei politice, cucerirea, mentinerea, influentarea sau monitorizarea ei.

2. Avand in vedere locul si rolul politicului in societate, relatiile politice in actiunea lor nu vizeaza numai politicul, ci ele privesc organizarea si conducerea intregii societati, intrucat orice act de conducere, indiferent de domeniul sau de manifestare economic, spiritual sau militar, are intotdeauna un substrat si un continut politic;

3. In actiunea lor, relatiile politice se manifesta sub o forma organizata, programatica si constienta. La nivelul social, ele actioneaza nu direct, ci prin intermediul institutiilor politice (stat, partide politice, formatiuni politice, etc.);

4. Atat sub aspect teoretic, dar mai cu seama practic, relatiile politice isi fundamenteaza actiunea pe o ideologie, care in cele mai multe cazuri se materializeaza in programe si doctrine politice. Acest fapt confera relatiilor politice un pronuntat caracter si continut ideologic-partinic.

2.3.2. Comunicatia politica

Comunicatia politica constituie componenta sistemului politic cea mai putin uzitata in studiul sistemic al acestui domeniu. Unii autori renunta la folosirea ei sau chiar neaga apartenenta ei la sistemul politic.

Cu privire la locul si rolul comunicatiei politice in cadrul sistemului politic se pot face urmatoarele precizari:

1. In conditiile exploziei informationale, inclusiv a cunoasterii si cunostintelor despre politic, a sporirii considerabile a rolului acestuia in societate, comunicatia politica trebuie sa constituie astazi in orice sistem politic modern o componenta majora a acestuia;

2. Comunicatia politica exercita in cadrul societatilor democratice prin excelenta o functie de difuzare a valorilor politice, deci, ea joaca un rol informational cu dublu sens, atat din directia celor ce guverneaza catre cei guvernati, dar si invers;

3. Comunicatia politica nu trebuie monopolizata de cei ce guverneaza si folosita de acestia pentru "uniformizare" si indoctrinarea politica a celor guvernati, asa cum s-a intamplat in societatile totalitare.

4. In actualele conditii ale dezvoltarii moderne, comunicatia politica poate juca in cadrul societatii un rol constructiv, functional, de optimizare si perfectionare a mecanismului de functionare al sistemului politic, de autoreglare si de reglare a societatii;

5. Un deosebit impact il exercita comunicatia politica asupra subiectilor sociali politici, organizatiilor si institutiilor politice societale.

6. Prin informatiile si cunostintele pe care le transmite in societate, comunicatia politica creeaza la nivelul acesteia, o anumita stare de spirit, concretizata si exprimata prin opinia politica si care poate genera o anumita orientare a actiunii si conduitei politice fata de putere, de autoritatea si institutiile acesteia.

2.3.3.Norma si comportameul politic

Acestea constituie alte doua componenete ale sistemului politic ignorate, ocolite sau foarte putin abordate de literatura politologica.

a)      Norma politica reprezinta un ansamblu de reguli, prescriptii, indicatii referitoare la comportamentul politic al indivizilor si al grupurilor de indivizi organizati in institutii, partide, formatiuni politice, raportat la viata politica specifica a unei societati.

b)     Comportamentul politic

In stransa legatura cu norma politica se afla comportamentul politic. El este expresia cea mai concludenta a normativitatii sistemului politic

II.       STATUL- INSTITUTIE FUNDAMENTALA A SISTEMULUI POLITIC

3.1. Teorii privind aparitia si definirea statului

In cadrul oricarei societati o componenta importanta a sistemului politic o constituie institutiile politice. Ele asigura derularea si realizarea efectiva a vietii si practicii politice. Principala lor caracteristica este aceea ca au ca obiect de activitate puterea politica, organizarea, transmiterea, exercitarea, conducerea si legitimarea ei.

De-a lungul vremii, problema definirii originii si continutului statului a generat mai multe teorii:

Teoriile teocratice

Teoria patriarhala

Dreptul natural

Teza contractualista a statului

5.Teoria organicista

6. Teoria violentei

7. Teoria psihologica

8. Teoria juridical

9) Paradigmele doctrinar politice moderne si contemporane

In general, statul este considerat de cei mai multi analisti drept acea forma de organizare, institutie prin care se exercita puterea politica in limitele unui anumit teritoriu de catre un grup de oameni organizati care isi impun vointa si interesele asupra societatii.

3.2. Componentele statului: populatie, teritoriu, organizare politica

Notiunea filosofica, ideologica si abstracta, statul exista in si prin institutiile sale, numai prin acestea, el devine o realitate, o prezenta vie a vietii si practicii social-politice.

Existenta si functionalitatea statului ca entitate distincta, de sine statatoare, este conditionata de prezenta unor componente fundamentale, definitorii: populatia, teritoriul si organizarea politica.

Teritoriul constituie factorul material, spatiul in limitele caruia se creaza si functioneaza statul. Existenta sa este tot atat de necesara si importanta ca si cea a populatiei sau organizarii politice.

Organizarea politica

Componenta cu rol major in structurarea si functionarea statului. Ea instituie ordinea, legaturilr intre componentele politice ale statului, le stabileste rolul si statutul in societate, normele si limitele functionalitatii

3.3.Tipuri de state: democratice, dictatoriale

De-a lungul istoriei, societatea a fost confruntata cu mai multe tipuri si forme pe care le-a imbracat statul in existenta si functionalitatea sa.

Raportat la cetateni, la modul cum respecta si promoveaza interesele si vointa acestora, la principiile pe care se intemeiaza, de-a lungul istoriei s-au conturat doua tipuri de state: democratice si dictatoriale.

Statele democratice

Au aparut inca din antichitate, in special in Grecia Antica si in anumite perioade si in Roma in perioada sa republicana.

Statele dictatoriale, nedemocratice

Sunt primele tipuri pe care le-au imbracat statul in existenta si functionalitatea sa. Aceste tipuri de stat au dominat sclavagismul si feudalismul intr-o mare masura si epoca moderna.

3.4.Forma de stat

Are in vedere modul de constituire si organizare al puterii de stat. Ea e data de trei elemente: forma de guvernamant, structura de stat, regimul politic.

3.4.1.Forma de guvernamant

Desemneaza modul de exercitare si manifestare a puterii de stat, constituirea si functionarea organelor acesteia. Altfel spus, ea exprima modul in care se exercita puterea de stat. Forma de guvernare e independenta fata de structura de stat

Astazi se intalnesc urmatoarele forme de guvernamant:

Monarhiile constitutionale

Republici parlamentare

Republici prezidentiale

3.4.2. Structura de stat

Are in vedere raportul dintre organele centrale si locale ale statului. Din aceasta perspectiva se intalnesc: state unitare, state federative, state confederative.

Statele unitare

Se caracterizeaza prin existenta unui singur stat, a unui singur Parlament, Guvern, Constitutie, adica a unor singure organe si institutii centrale de stat.

Statele federative

Presupun o comunitate a statelor nesuverane, care dispun de un stat central cu competente si personalitate distincta fata de celelalte state member

State confederative

Sunt state suverane, ele pastrandu-si suprematia si independenta in mod integral. Au luat nastere prin asocierea a doua sau mai multe state care au convenit sa-si creeze sau nu organe comune, pastrandu-si suveranitatea si calitatea de subiect de drept international.

Regimul politic constituie modul concret de organizare, institutionalizare si functionare a sistemului politic si de exercitare a puterii politice de catre o forta social-politica in cadrul unei comunitati sociale sau a unui sistem social.

3.5. Statul de drept

Ideea statului de drept a aparut inca din antichitate, cand o serie de scoli filosofice, in special grecesti, ca cea a sofistilor, sau ca cea a legitimistilor din China Antica, dar si o serie de ganditori, ca Platon, Aristotel, au formulat ideea fundamentarii statului pe lege, pe drept. In forma clasica, statul de drept a aparut odata cu societatea moderna, cu asezarea societatii pe principii laice, rationale, pe principii de drept.

Odata cu aceasta au aparut si teorii despre statul de drept. Primele asemenea teorii au apartinut dreptului natural. Denumirea de stat de drept a fost pusa in circulatie de Montesqieu, dar conceptul a fost elaborat si fundamentat de doctrina germana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

In general, prin stat de drept se intelege statul care se fundamenteaza pe lege, functioneaza si isi exercita prerogativele pe baza legii. El foloseste forta argumentelor si legea ca argument.

III.           PUTEREA POLITICA

4.1. Puterea politica. Continut si trasaturi

Ca urmare a rolului important pe care politicul il exercita in orice societate, puterea politica, ca forma specifica a puterii sociale, joaca in cadrul acestuia un rol major.

Notiunea de putere, inclusiv cea de putere sociala este extrem de vaga, de generala, fara a fi in masura sa aiba niste delimitari clare, precise.

Rolul oricarei puteri politice este acela de a asigura corespunzator cu interesele claselor sau categoriilor sociale apartinatoare, coeziunea si functionalitatea diferitelor structuri si organisme, echilibrul colectivitatilor ce alcatuiesc societatea cu compatibilitatea activitatilor ce se desfasoara.

Autoritatea politica

Termenul de autoritate provine de la cuvantul latinesc autoritas care inseamna forta, putere de convingere. Autoritatea politica este modalitatea concreta de manifestare a puterii politice, capacitatea acesteia de a-si impune vointa in societate.

In esenta, este vorba despre dreptul si capacitatea guvernantilor de a guverna.

Acest fapt se realizeaza in principiu pe doua cai:

a) prin convingere

b) prin constrangere.

4.3. Legimitatea politica

Ca sa se poata impune puterea trebuie sa fie legitima. Termenul de legitimitate provine din latinescul "legitimus"- ce inseamna 'conform cu legea'.

Legitimitatea politica constituie un principiu conform caruia un sistem de guvernare, o putere politica se exercita pe baza unui drept conferit de guvernati, de cetateni, pe baza unor intelegeri legiferate. Prin aceasta cetatenii recunosc dreptul de guvernare al puterii politice.

De-a lungul istoriei s-au inregistrat trei forme de manifestare a legitimitatii politice.

Legitimitatea divina sau traditionala

Legitimitatea carismatica

Legitimitatea civila sau legala

Consensul politic

Forma a consensului social, consensul politic, consta in acordul liber exprimat al cetatenilor asupra autoritatii, puterii politice si actului de guvernare.

El poate fi:

a)      Consens de baza care vizeaza legitimitatea existentei comune in cadrul unei societati.

b)      Consensul politic sau fundamental vizeaza legitimitatea sistemului politic, acordul cetatenilor asupra organizarii politice a comunitatii, a formei de putere, a mijloacelor sale de exercitare

c) Consensul specific

Este o forma specifica a consensului politic, el vizeaza anumite aspecte ale puterii politice

IV.            INSTITUTIA POLITICA EXECUTIVA GUVERNUL

5.1.Tipuri de guverne contemporane

In lumea contemporana exista o multitudine si o mare varietate de forme pe care le poate imbraca si exprima in practica vietii politice guvernul. In stiinta politologica tipologizarea acestora, are in vedere, in principal doua criterii esentiale:

A. Calitatea membrilor in guvern.

B. Numarul partidelor politice ce formeaza guvernul

A. Dupa calitatea pe care o au in guvern membrii acestuia, pot fi:

a)guverne politice

b)guverne tehnocratice

c)guverne militare

5.2. Formarea guvernului

Acest proces este specific fiecarei societati in parte, dar el se afla sub actiunea unor factori, cum ar fi :

- natura regimului politic si a sistemului constitutional;

- forma de guvernamant;

- locul si rolul, atributiile si prerogativele celorlalte institutii ale puterii de stat in sistemul vietii politice, in principiu al parlamentului si institutiei sefului statului.

In cazul regimurilor totalitare, guvernul este principalul instrument de executare a puterii si de aceea, atat formarea, cat si activitatea sa este total dependenta de cei care detin puterea

formeaza echipa si conduce guvernul.

Procesul constituirii guvernului pana la exercitarea atributiilor sale cunoaste mai multe momente:

a)desemnarea sefului executivului si constituirea echipei guvernamentale;

b)elaborarea programului de guvernare;

c)obtinerea votului de investitura din partea parlamentului;

d)depunerea juramantului de credinta.

5.3. Functiile guvernului

Guvernul isi infaptuieste programul de guvernare, atributiile si prerogativele sale printr-o serie de functii

1.El organizeaza, coordoneaza si conduce politica interna si externa a tarii, exercitand in aceasta calitate rolul de administrator general al treburilor publice.

2.Initiativa legislative

3.Emiterea de ordonante

4.Asumarea raspunderii

5.Promulgarea legii

5.4. Relatia dintre guvern si parlament

Relatia dintre guvern si parlament este extrem de complexa, ea este nu numai de interactiune, complementare reciproca, ci si de control. Sensul, directia acestui control este dinspre parlament spre guvern. Acest fapt este normal, intrucat parlamentul este expresia vointei natiunii, ori aceasta expresie trebuie sa se regaseasca si asupra executivului.

Desi este o caracteristica a dezvoltarii contemporane, cresterea rolului executivului in conducerea sociala, trebuie sa ramana in cadrul legal, orice depasire sau incalcare a acestuia putand genera efecte sau consecinte negative pentru viata democratica.