Integrarea Romaniei in Uniunea Eureopeana

Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti

Facultatea de Stiinte Economice

Specializarea Finante-Banci

1. Istoric al Uniunii Economice si Monetare

Gandirea promotoare a unei Europe unite este veche si a fost exprimata prin diverse idei. In secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua in care toate natiunile continentului se vor uni intr-o societate suprema si vor forma o fratie a Europei, fara a pierde caracteristicile remarcabile ale identitatii lor.

Europa a ramas insa profund divizata si afectata in mod deosebit de cele doua razboaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. Dupa primul razboi mondial, ideile si preocuparile pentru o Europa unita au fost frecvent evocate. Adunarea Societatii Natiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezolutie care hotara crearea comisiei de studiu pentru Uniunea Europeana. Initiativa a apartinut ministrului de externe al Frantei, Aristide Briant, care a fost si desemnat presedinte al Comisiei. Obiectivul prevazut era crearea unei organizatii europene cu caracter politic si economic. Datorita crizei internationale si evolutiei evenimentelor pe continent, ideea crearii Uniunii Europene a intrat in impas si apoi s-a renuntat la ea.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial o mare parte a economiei europene era distrusa. Chiar si in aceasta situatie ideile despre unitatea europeana au fost reluate. In 1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit intr-un discurs tinut la Zurich, in Elvetia, despre necesitatea crearii "statelor Unite ale Europei".

In 1947 a fost lansat "Planul Marshall", in scopul reconstructiei europene. Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstructie tuturor tarilor continentului, dar acest ajutor a fost acceptat, doar de tarile care urmau sa constituie Europa Occidentala.

La sfarsitul deceniului '40 a inceput sa se contureze o noua diviziune a Europei dupa criteriul politico-ideologic si sistemul economico social, respectiv Europa Occidentala si Europa de Est. Contradictiile dintre ele s-au adancit prin crearea celor doua blocuri militare -NATO (1949) si Tratatul de la Varsovia (1955). A urmat o perioada care a intrat in istorie sub denumirea de "razboi rece", incheiata abia la inceputul deceniului '90. Cele doua parti ale Europei divizate - Vestul si Estul - au urmat si in domeniul economic cursuri diferite.

Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin "Planul Marshall", aceste tari au creat in 1948 Organizatia de Cooperare Economica Europeana. Aceasta a devenit mai tarziu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care exista si in prezent , avand desigur alte obiective decat cele ale organizatiei inlocuite. In 1949 a luat fiinta si Consiliul Europei. Ca model pentru inceputurile cooperarii economice a servit si Uniunea vamala a Beneluxului, formata din Belgia, Olanda si Luxemburg, care a intrat in vigoare in 1948.

Primele demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene apartin lui Jean Monnet, pe atunci sef al Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta. El a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei sa fie administrata de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, a mers mai departe si a propus un plan, care i-a purtat ulterior si numele, "Planul schumann2 pentru crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Italia si tarile Beneluxului au sprijinit acest plan si in 1951 a fost semnat "Tratatul de la Paris" intre Belgia, Franta, Republica federala Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. CECO a luat fiinta la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul presedinte al Inaltei autoritati a Carbunelui si Otelului.

Cele sase tari membre ale CECO au facut un pas important in directia unei uniuni economice generale si a unei uniuni in domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare in 1956 , cand au cazut de acord asupra unui raport in acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al unitatii europene. Aceasta intelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957, de catre cele sase tari, care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si ale Comunitatii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM).

Potrivit tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice in teritoriul comunitatii. Intr-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.

In conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica pe langa unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economica si monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind in masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse in tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.

Astfel s-au nascut cele trei Comunitati Europene. La inceput, CECO, pe de o parte, CEE si EURATOM, pe de alta parte, aveau institutii proprii. In 1967, ele s-au unit functionand sub denumirea de Comunitatile Europene, sau Comunitatea Europeana, cu institutii comune, unice. In mod curent, s-a folosit denumirea de Comunitate Economica Europeana (CEE) si adesea "cei 6".

Daca pana in 1970 nu s-au intreprins masuri pe linia realizarii uniunii monetare, deteriorarea situatiei monetare pe plan international, precum si masurile luate de SUA pe linia intaririi dolarului american pe piata internationala, au relansat discutiile tarilor comunitare pentru integrarea monetara in cadrul comunitatii prin stabilirea unei identitati monetare proprii in raport cu dolarul. In acest sens, Acordul de la Washington-Smithsonian Agreement - din 1971, restabilea o oarecare ordine in relatiile monetare dintre dolar si monedele europene, fixand noi raporturi privind ratele de schimb, sub forma de paritati. S-a convenit ca monedele tarilor din Comunitatea Europeana sa oscileze in jurul unei marje de 2,25% peste si sub paritatea dolarului, fata de 9% cat era in acel moment.

Deteriorarea continua a situatiei economice si sociale din tarile Uniunii Europene, tulburarile monetare produse pe pietele de schimb, au diminuat, pentru un timp, interesul realizarii Uniunii Monetare. Deci, Planul Werner (1970) n-a putut fi aplicat, singurele realizari mai importante fiind crearea la 24 aprilie 1972 a dispozitivului ,,sarpelui monetar" si infiintarea in aprilie 1973 a Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM) care sa se ocupe de finantarea europeana

Tarile participante la ,,sarpele monetar" si-au luat angajamentul la 24 aprilie 1972 de a nu permite fluctuatii ale cursurilor valutare reciproce mai mari de 2,25% (asa zisa fluctuatie concentrata). Fata de monedele celorlalte tari, membre sau nemembre ale CEE, cursurile valutare din sarpele monetar flotau liber. Acest sistem si-a incheiat activitatea in martie 1979, ca efect al crearii Sistemului Monetar European, al carui obiectiv declarat era crearea unei zone de stabilitate monetara in EUROPA Occidentala, care sa protejeze economiile acestor tari de instabilitatea financiar - monetara internationala si, in mod deosebit, de fluctuatiile puternice ale dolarului american in acea perioada, precum si relansarea procesului de integrare europeana. Sistemul monetar european a insemnat nasterea unei noi monede - ECU (European Currency Unit)- ca unitate de cont. Cursul de schimb al ECU se calculeaza ca o medie ponderata a unui cos valutar alcatuit din monedele statelor comunitare.

ECU - ul constituie un instrument de reglementare a relatiilor monetare dintre bancile centrale, valoare de rezerva si valoare de schimb contra numerar, in cadrul noului mecanism de plati si credit.

In urmatoarele doua decenii, CEE se extinde prin aderarea in ianuarie 1973 a Danemarcei, Irlandei si Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Se constituie astfel "cei 9". In ianuarie 1981 adera Grecia, iar in ianuarie 1986 Spania si Portugalia. CEE devine "cei12".

Reuniunea la nivel inalt a Uniunii Europene, din 10 decembrie 1991, care a avut loc la Maastricht (Olanda), a decis cea mai importanta reforma din istoria Uniunii. La aceasta reuniune, sefii de stat si de guvern ai tarilor membre ale UE au cazut de acord asupra proiectului de tratat cu privire la Uniunea Economica si Monetara si introducerea monedei unice - EURO.

In 1993, tarile membre ale CEE au considerat ca sunt pregatite conditiile pentru efectuarea pasului hotarator al integrarii. Ele au semnat un nou tratat - Tratatul de la Maastricht (Olanda) - care a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a modificat si extins tratatul pe baza caruia s-a stabilit Comunitatea Economica Europeana (CEE). Tratatul a prevazut si schimbarea denumirii din Comunitatea Economica Europeana in Uniunea Europeana (UE). Tratatul de la Masstricht este un fel de constitutie pentru UE.

Prin Tratatul asupra Uniunii Europene cetatenii statelor membre devin in mod liber cetateni ai Uniunii, cu urmatoarele drepturi: sa se deplaseze si sa-si stabileasca domiciliul in mod liber pe teritoriul statelor membre; sa voteze si sa candideze la alegerile municipale si europene care se desfasoara in statul in care isi are fiecare domiciliul, sa fie protejat de autoritatile diplomatice si consulare ale oricarui stat membru; sa se adreseze parlamentului si avocatului poporului.

In ianuarie 1995 adera inca trei tari - Austria, Finlanda si Suedia - constituindu-se "cei 15", actuala componenta a Uniunii Europene.

Asa cum aratat deja, bazele juridice ale CEE au fost puse de Tratatul de la Roma din 1957. Procesul integrarii a progresat si prevederile acestui tratat nu mai raspundeau corespunzator evolutiilor lui. De aceea tarile membre au semnat un nou document juridic - Actul Unic European - care a intrat in vigoare la 1 iulie 1987. actul a stabilit realizarea pietei unice pana la 31 decembrie 1992, prevazand libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor pe tot cuprinsul Comunitatii.

Membrii Uniunii Europene si tarile asociate la Uniunea Europeana

1.De la 1 ianuarie 1995 UE are 15 membrii cu drepturi depline, respectiv Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, olanda, Portugalia, regatul Unit al marii Britanii si Irlandei de Nord, Spania si Suedia.

In politica si in adoptarea masurilor practice intalnim o clasificare a membrilor UE in doua categorii. In prima intra cele patru tari mari ale UE: Germania, Franta, Marea Britanie si Italia. In cea de-a doua intra celelalte tari membre, apreciate ca tari mijlocii si mici.

Daca urmarim situatia tarilor membre al UE pornind de la indexul dezvoltarii umane (IDU) vom constata ca ele se afla in urmatoarele pozitii: Olanda, Finlanda, Franta, Suedia, Spania, Belgia, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Grecia, Luxemburg si Portugalia.

Prin urmare dupa acest index, rangul tarilor membre se deosebeste de cel socotit dupa PNB pe locuitor. Luxemburg, de exemplu care este pe primul loc dupa PNB pe locuitor este abia pe locul 14 dupa indexul dezvoltarii umane. Tot astfel, Danemarca este pe locul doi dupa PNB pe locuitor si abia pe locul 9 dupa indexul dezvoltarii umane.

De aceea in UE s-a stabilit un principiu de baza conform caruia tarile mai bogate trebuie sa le ajute pe cele ale caror PNB pe locuitor este mai mic de 75% din medie pe intreaga uniune. O buna parte din bugetul UE este destinat fondurilor structurale pen5tru sprijinirea economiei tarilor din Sudul Europei mai slab dezvoltate (Portugalia, Spania si Grecia), precum si a Irlandei. Tarile membre sunt de doua categorii:

a.           net contribuitori la bugetul UE (ECU pe locuitor): Germania 146, Olanda 92, Marea Britanie 55, Italia 39, Fransa 14, Belgia 0;

b.           net beneficiari din bugetul UE (ECU pe locuitor): Irlanda 681, Luxembrg 554, Grecia 415, Danemarca 79, Spania 73.

2. Pe langa membrii cu drepturi depline "cei 15", Uniunea Europeana are si tari cu statut de asociat. S-au semnat acorduri de asociere si au obtinut acest statut sase tari din Europa Centrala si de Est (TECE): Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romania si Bulgaria.

In 1995, UE a semnat acorduri de asociere cu tarile baltice Estonia, Letonia, Lituania, precum si cu Slovenia. UE mai are acorduri de asociere cu Malta si Cipru. Acordurile de asociere se mai cheama si Acorduri Europa.

Acordurile Europa (acordurile de asociere) cu Bulgaria, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria sunt mai mult decat acorduri de comert si cooperare.

Acordurile prevad de asemenea, orientarea graduala catre un comert reciproc liber. Indeplinirea acestui obiectiv este asimetrica, ceea ce inseamna ca piata Uniunii va fi deschisa comertului inaintea pietelor din tarile asociate.

Intre 1991 si 1993 , Uniunea Europeana a semnat acorduri de asociere cu sase tari din Europa Centrala si de Est: Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia, Romania si Bulgaria.

Intrunirea de la Essen din decembrie 1994 a Consiliului European a fixat mijlocul anului 1995 ca data pentru incheierea de acorduri de Asociere cu Republicile Baltice si Slovenia.

Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democratiilor din Europa Centrala si Rasariteana de a deveni membre ale UE de indata ce ele isi pot asuma obligatiile economice si politice impuse de calitatea de membri. Polonia, Ungaria si Romania au depus deja cereri de aderare.

La intrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, sefii de stat si de guvern ai tarilor membre ale UE au adoptat o strategie de pregatire a tarilor asociate in vederea accederii lor la statutul de membru al UE si au fixat inceperea negocierilor de indata ce ia sfarsit conferinta interguvernamentala de revizuirea Tratatului de la Mastricht. Dupa parerea presedintelui comisiei Europene, Jacque Santer, negocierile se vor derula practic simultan cu toate tarile asociate, in conditii de egalitate.

Elementul cheie al strategiei il constituie micsorarea decalajului dintre tarile asociate si UE pentru pregatirea celor dintai in scopul integrarii pe piata interna a Uniunii.

Principiile Uniunii Economice si Monetare.

Actiunea statelor membre si a Comunitatii cuprinde instaurarea unei politici economice fondata pe ingustarea coordonarii politicilor economice ale statelor membre, pe piata interna si pe definirea de obiective comune, in respectarea principiului unei economii de piata deschisa si in libera concurenta.

Aceste actiuni includ si fixarea irevocabila a taxelor de schimb conducand la instaurarea unei monede unice ECU, ca si definirea si conducerea unei politici monetare si de schimb unice al carei obiectiv principal este de a asigura stabilitatea preturilor si de a sustine politicile generale in comunitate.

Aceasta actiune a statelor membre si a CE implica respectarea principiilor directoare urmatoare: preturi stabile; finantele publice si conditiile monetare sanatoase, balanta de plati stabila.

Etapele uniunii Economice si Monetare.

Privita in timp, integrarea economica in cadrul Uniunii europene poate fi stabilita ca un proces istoric desfasurat in perioada 1958-2000. Tratatul de la Roma semnat in 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, a dus la infiintarea Comunitatii Economice Europene (CEE), devenit Uniunea Economica si Monetara.

UEM va fi realizata in trei etape, conform Tratatului de la Maastricht si anume: prima etapa la 1 iulie 1990 in coincidenta cu libertatea de circulatie a capitalurilor in marele spatiu european, a doua etapa a inceput, de asemenea, la 1 ianuarie 1997, iar a treia etapa va incepe cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 si cel mai tarziu la 1 ianuarie 1999.

A. Procesul integrarii economice europene de peste 40 ani a parcurs trei faze fundamentale: uniunea vamala, uniunea economica si uniunea monetara.

1.Uniunea vamala. Constituirea CEE a avut ca obiectiv initial crearea unei uniuni vamale intre tarile membre. Continutul esential al acestuia a fost: liberalizarea schimburilor comerciale prin desfiintarea taxelor vamale intre tarile membre si instituirea unui tarif vamal comun fata de tarile terte, adica cele care nu erau membre ale comunitatii. Aceasta faza, cea a uniunii vamale, s-a incheiat la 1 iulie 1968.

2.Uniunea economica. Este faza urmatoare a integrarii, superioara primei, incluzand realizarile acesteia la care s-a adaugat introducerea celor "patru libertati": libertatea de miscare a bunurilor; libertatea de miscare a capitalurilor; libertatea de miscare a serviciilor; libertatea de miscare a persoanelor.

Prin realizarea celor "patru libertati" s-a constituit piata unica europeana, care a inceput sa functioneze la 1 ianuarie 1993.

Prima etapa a UEM a permis mersul spre o mai mare convergenta a politicilor economice a statelor membre si o consolidare a coordonarii politicilor monetare nationale. In cursul primei etape se avea in vedere ca programul pietei unice sa fie terminat si noul tratat al UEM sa fie subordonat ratificarii in toate statele membre, dupa procedurile constitutionale nationale.

Constituirea pietei unice a avut ca urmari:

- desfiintarea controlului marfurilor la frontiere; reducerea controlului persoanelor la frontierele interioare in cursul anului 1993;

- securitate comuna pentru toti cetatenii comunitatii; eliminarea dublei taxari la cumpararea de produse pentru uz personal din alte tari membre;

- stabilirea cetatenilor Comunitatii pentru o durata nedeterminata intr-un alt stat membru decat propriul lor stat,

- recunoasterea calificarilor profesionale pentru toate statele membre, extinderea ofertei de produse mai ieftine pentru consumatori printr-o concurenta sporita; concurenta deschide posibilitati suplimentare pentru crearea de noi locuri de munca.

Termenul de constituire a pietei unice europene la 1 ianuarie 1993 nu inseamna ca toate libertatile s-au realizat automat si in intregime la acea data. Este vorba de un proces, in care unele masuri s-au realizat anterior, sau se vor realiza in anii urmatori. De exemplu, noua state membre (din cele 12 de atunci) au semnat Conventia de la Schengen fixand data de 1 februarie 1994 pentru suprimarea controlului la frontierele interioare, inclusiv pentru zborurile aeriene ale caror plecari si sosiri se situeaza in interiorul Comunitatii.

Franta a mai amanat punerea in aplicare a Conventiei. Celelalte tari membre - Marea Britanie, Danemarca si Irlanda au continuat controalele respective pentru persoane la frontierele lor.

Formarea Uniunii Economice, a pietei unice europene, este un proces in care drepturile si libertatile economice sunt indisolubil legate de drepturile sociale. In decembrie 1989, tarile membre au adoptat o carta sociala europeana, care include 12 drepturi fundamentale sociale:

- dreptul de a exercita orice profesie intr-una din tarile Comunitatii, la alegerea sa; dreptul de remunerare echitabila;

- dreptul la ameliorarea conditiilor de viata si de munca; dreptul la protectie sociala asigurata prin sistemul in vigoare in tara primitoare;

- dreptul la libertatea de asociere si la negociere colectiva; dreptul la formarea profesionala; dreptul la egalitate de tratament intre barbati si femei; dreptul la informatie, la consultare si participare a salariatilor;

- dreptul la protectia sanatatii si securitatea locului de munca; dreptul la protectia copiilor si adolescentilor;

- garantarea unui venit minim pentru persoanele in varsta, dreptul la integrare profesionala si sociala pentru persoanele handicapate.

Piata unica europeana s-a extins prin crearea spatiului economic european (SEE) printr-un acord semnat in mai 1992 intre CEE si Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS), care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1994. Statele membre trebuie sa evite deficitele excesive ale finantelor publice, iar finantarea monetara a acestora este interzisa.

Cand este vorba in tratatul UEM de a cuprinde deficitele si datoria finantelor publice in interiorul anumitor ratii, trebuie sa se inteleaga: prin finante publice (finantele guvernului general); prin deficit (suma totala neta a imprumuturilor); prin datorie (totalul datoriilor brute la valoarea lor nominala in curs la sfarsitul exercitiului, in interiorul sectoarelor de guvernamant general).

In ceea ce priveste deficitele publice si in particular cheltuielile publice corespunzatoare deficitului, putem spune ca un deficit corespunzator cu investitiile, purtatoare de bogatie pentru viitor, poate fi considerat un "bun" deficit.

Modul de finantare al deficitelor se poate face: prin ceea ce se numeste "finantare monetara", prin recurgerea la un imprumut, cu conditia ca statul sa nu beneficieze de acces privilegiat la piata capitalurilor; prin recurgerea la un imprumut pe piata capitalurilor, care poate sa puna problema contractarii de datorii externe a unei tari; statul poate sa finanteze un deficit bugetar, crescand impozitele.

Comisia este insarcinata sa supravegheze evolutia situatiei bugetare si starea datoriei publice a Statelor Membre in vederea descoperirii erorilor facute si elaboreaza un raport care examineaza in special daca deficitul public depaseste cheltuielile publice de investitii tinand cont de toti ceilalti factori.

3.Uniunea Monetara. Cea de-a treia faza a formarii Uniunii Europene, conform Tratatului de la Maastricht, este constituirea uniunii monetare. Conceptia privind crearea Uniunii Monetare Europene in trepte urmareste ca pana la finele secolului sa apara pe piata euro - bacnotele si euro - monedele, ceea ce s-a si intamplat.

Procesul formarii uniunii monetare nu trebuie inteles ca incepand doar dupa infaptuirea celei de-a doua faze - uniunea economica; acesta a aparut mult mai devreme, de aceea se vorbeste de trei etape ale constituirii uniunii monetare:

3.1. Introducerea SME care s-a facut in 1979 prin:

a. stabilirea unui mecanism al ratei de schimb a valutelor tarilor membre, care nu permitea o fluctuatie mai mare de 2,25%;

b. introducerea unitatii monetare europene (ECU - European Currency Unit), ca moneda de cont, ECU se formeaza ca un cos al valutelor tarilor membre, cu ponderi diferite ale acestora in functie de forta economica a statelor membre, pe baza unor criterii convenite intre parti.

In anii 1992-1993 au aparut unele tulburente monetare, provocate de dificultatile unor monede - francul francez, lira sterlina, peseta, escuador - ceea ce a determinat modificarea in vara anului 1993 a marjei fluctuatiei a monedelor in cadrul SME de la 2,25% la 15%, cu exceptia marcii germane si guldenului olandez, pentru care s-au mentinut vechile limite. O adevarata furtuna monetara a fost provocata prin iesirea lirei sterline si lirei italiene din SME in 1992 si care au fost lasate sa fluctueze liber. Lira italiana a revenit in SME in decembrie 1996.

3.2. In fiintarea Institutului Monetar European (IME), care a inceput sa functioneze de la 1 ianuarie 1994. Daca prima etapa a reprezentat inceputurile uniunii monetare europene, aceasta etapa inseamna consolidarea ei.

Obiectivele IME sunt: intarirea cooperarii intre bancile centrale europene nationale; o mai buna coordonare a politicilor monetare ale membrilor UE in vederea stabilitatii preturilor; supravegherea functionarii SME; facilitarea utilizarii ECU; pregatirea conditiilor pentru trecerea la faza a treia prin crearea instrumentelor si procedurilor necesare aplicarii politicii monetare unice.

3.3. In etapa finala se va crea Banca Centrala Europeana (BCE), care va inlocui IME. BCE va emite o moneda unica. S-a convenit ca moneda unica sa se numeasca EURO, fiind folosita de la 1 ianuarie 1999.

Prin infiintarea BCE se va ajunge la o singura politica monetara, vor fi blocate ratele de schimb se va introduce moneda unica cu circulatie mai intii intre bancile centrale si comerciale, pentru ca apoi, dupa unele aprecieri, sa circule pe piata ca bacnote si monede in 2002.

Dupa formarea BCE, bancile centrale ale statelor membre vor continua sa existe si impreuna cu BCE vor constitui Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Pentru judecarea gradului de convergenta economica atins de statele membre si retinute pentru a decide trecerea la cea de-a treia etapa trebuie sa indeplineasca cele 5 criterii de convergenta prevazute in Tratatul de la Maastricht (mentionate in capitolul anterior). In plan economic convergenta politicilor economice nationale spre obiectivele fixate in comun va fi mai puternica decat in cursul celei de-a doua etape si urmarirea multilaterala a evolutiilor economice a statelor membre va putea, daca este cazul, sa aplice sanctiuni pentru statele care, ducand o "proasta politica" ar risca sa puna in pericol stabilitatea monedei unice.

Uniunea Europeana este rezultatul eforturilor depuse incepand din anii 1950 de catre promotorii Europei Comunitare. Ea reprezinta cea mai avansata organizatie de integrare multilaterala, avand posibilitatea de actiune atat in domeniul economic, social si politic, cat si in domeniul drepturilor omului si al relatiilor externe ale celor 15 state membre.

Tratatul de la Paris din 1951 a intemeiat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), iar tratatul de la Roma din 1957 Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), constituind impreuna Comunitatile Europene. Tratatul de la Roma a fost modificat in 1986, prin semnarea Acordului Unic European, si in 1991, prin semnarea Tratatului asupra Uniunii, adoptat la Maastricht.

Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 si 1991 constituie baza constitutionala a ceea ce numim, in prezent, Uniunea Europeana (UE), stabilind intre statele membre legaturi juridice care merg dincolo de relatiile contractuale intre statele suverane.

2. ROMANIA SI U.E.

2.1. Necesitatea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

La 1 februarie 1995 a intrat in vigoare Acordul European ce instituia o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre pe de alta parte. Prevederile acestui acord stipuleaza faptul ca Romania a devenit membru asociat si sunt puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscandu-se ca obiectivul final urmarit de tara noastra este de a deveni membru cu drepturi depline a U.E. si ca asocierea are ca scop sa ajute Romania sa realizeze acest deziderat.

Romania a avut contacte si intelegeri cu U.E. inca din deceniile sase si sapte, cand au fost incheiate acorduri comerciale si tehnice si acorduri prin care beneficia de preferinte vamale comunitare. De abia in anul 1990 a fost semnat Acordul comert, cooperare comerciala si economica intre Romania si U.E., iar din 1991 Romania a devenit beneficiara a asistentei financiare acordata prin Programul PHARE.

Negocierile privind asocierea Romaniei la U.E. au inceput in anul 1992 si s-au finalizat in acelasi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul Romaniei a ratificat Acordul European de asociere la U.E. in 1993.

Asocierea Romaniei la U.E. inseamna pe plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economica si financiara, in sprijinul restructurarii economiei romanesti, iar in plan politic crearea unui cadru institutional pentru realizarea unui dialog politic permanent intre parti. In cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au in vedere:

stabilirea unei perioade de tranzitie de maximum 10 ani, impartita in doua etape, trecerea la cea de a doua facandu-se in urma examinarii Consiliului de asociere a aplicarii pana in acel moment a prevederilor Acordului;

asimetria in acordarea de catre parti a concesiilor concretizate prin faptul ca, in timp ce Uniunea isi va realiza angajamentul in prima etapa, Romania si-l va pune in aplicare in a doua ;

angajamentul partilor de a se abtine de la introducerea de reglementari care sa vina in contradictie cu prevederile Acordului pana la intrarea in vigoare;

disponibilitatea partilor ca pe perioada de tranzitie sa procedeze de comun acord, in functie de conjunctura existenta in sectoarele vizate, la reducerea periodica si analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului in aplicarea acestora.

Acordul European de asociere a Romaniei la U.E. cuprinde prevederi pentru fiecare sector principal de activitate:

in domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea intre parti a unei zone de comert liber care se va concretiza prin eliminarea treptata a obstacolelor tarifare si netarifare existente in acest moment in relatiile comerciale dintre Romania si U.E.. Acestea privesc produsele industriale, cu exceptia celor textile si siderurgice, dar si produsele agricole de baza (neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare si prelucrate). Zona de comert liber va fi realizata in perioada de tranzitie de maximum 10 ani, in mod gradual. Perioada de tranzitie este asimetrica in ceea ce priveste ritmul reducerii si eliminarii taxelor de catre Romania, oferindu-se astfel tarii noastre o perioada mai lunga de timp pentru deschiderea pietei sale la importurile din U.E. Daca U.E. se obliga sa elimine toate taxele vamale si ingradirile cantitative pana la sfarsitul primei etape a perioadei, Romania va face acest lucru la sfarsitul celei de-a doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde aranjamente speciale:

aderarea Romaniei la U.E. necesita un cadru economic care sa fie compatibil cu functionarea U.E. si cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grabirea descentralizarii sectorului de stat si crearea unui puternic nucleu de intreprinderi mici si mijlocii, alinierea tuturor standardelor romanesti la normele comunitare, legarea cursului leului de EURO, precum si realizarea unei modificari de structura a populatiei ocupate in economie, pentru a ne apropia de nivelul tarilor din U.E. ( 10% in agricultura, 30% in industrie si peste 60% in servicii ). Romania va trebui sa aplice acele cai si mijloace care sa duca la relansarea puternica a productiei, la stimularea investitiilor, la cresterea competitivitatii produselor, accelerarea procesului de reforma, la restructurare si privatizare, de modernizare in vederea asigurarii unei macrostabilizari durabile si eliminarii actualelor dezechilibre fundamentale din economie. Trebuie acordata mai multa atentie valorificarii superioare a resurselor, inclusiv cele umane, cresterii productivitatii muncii, evoluarii si folosirii eficiente a potentialului competitiv si creativ al firmelor autohtone.

pe plan institutional, organismele centrale precum Banca Nationala, Curtea de Justitie etc. vor trebui sa aiba aceleasi atributii cu acelea din tarile comunitare;

in domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic si pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislatiei existente in U.E., fiecare proiect de lege adoptat trebuind sa cuprinda o precizare, potrivit careia legea este conforma cu legislatia comunitara.

In cadrul cooperarii financiare dintre Romania si U.E., Romania va beneficia de asistenta financiara din partea U.E., sub forma de donatii si imprumuturi, inclusiv imprumuturi de la Banca Europeana de Investitii, pentru accelerarea si sustinerea proiectului de transformare economica a tarii si pentru a sprijini reajustarea structurala. O destinatie importanta a imprumuturilor o reprezinta diminuarea consecintelor economice si sociale, a costurilor sociale ale tranzitiei la economia de piata.

Asistenta financiara va fi acoperita din doua surse: programul PHARE, in cadrul caruia fondurile alocate sunt nerambursabile potrivit Reglementarii Consiliului U.E.; imprumuturile acordate de Banca Europeana de Investitii pana la expirarea valabilitatii acestora.

In Acord se stipuleaza faptul ca asistenta financiara din partea U.E. va fi evaluata periodic in functie de prioritatile stabilite, de capacitatea de absorbtie a economiei Romaniei, de posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul inregistrat pe linia economiei de piata si in ce priveste restructurarea economica. Pentru a se realiza o utilizare optima a acestor credite se va realiza o coordonare intre contributiile U.E. si cele din alte surse, cum ar fi: finantarea din partea statelor membre, alte tari din G-24, F.M.I., Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Acordarea creditelor in cadrul asistentei financiare se va face numai pe baza unor documentatii prezentate de Romania, din care sa rezulte oportunitatea, modul de derulare a investitiei, eficienta economica si efectele sociale defalcate pe diferite etape ale derularii investitiei.

Toate aceste principii ale asocierii trebuie insa transpuse in practica in concordanta cu interesele nationale ale Romaniei. Asocierea si aderarea trebuie sa serveasca promovarii interesului national si dezvoltarii potentialului economic si patrimoniului cultural romanesc.

In ceea ce priveste aderarea Romaniei la U.E., cererea oficiala a fost depusa in anul 1995, fiind a treia tara din cele 10 care si-au depus oficial cererea de aderare : Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, si Slovacia.

Impreuna cu aceasta cerere de aderare, tara noastra a mai depus doua documente de sustinere a cererii :

Strategia nationala de pregatire a aderarii Romaniei la U.E

Declaratia de la Snagov, semnata de sefii tuturor partidelor parlamentare.

Pentru pregatirea conditiilor si derularea procesului de aderare a fost necesara crearea unui cadru organizatoric :

a) crearea Comitetului Interministerial de Integrare Europeana, condus de seful guvernului, a Departamentului pentru Integrare Europeana din cadrul guvernului, precum si a compartimentelor corespunzatoare specializate la nivelul ministerului si institutiilor administratiei publice locale;

b) constituirea Comisiei comune pentru integrare economica a celor doua Camere ale Parlamentului si crearea unui departament specializat pentru armonizarea legislativa in cadrul Consiliului Legislativ, care vegheaza la indeplinirea Programului National de armonizare a legislatiei romanesti cu legislatia comunitara;

c) desfasurarea dialogului cu tarile membre U.E. si cu institutiile U.E. structurat pe doua domenii de activitate, ceea ce va permite sa se abordeze aprofundat toate aspectele majore ale procesului de integrare in U.E.;

d) infiintarea de centre de informare si documentare in problemele U.E.;

e) realizarea Programului National de pregatire a specialistilor in domeniul integrarii si a strategiei de imagine a procesului de pregatire a aderarii Romaniei la U.E., destinata opiniei publice autohtone si europene.

Factorii de conducere si decizie in tara noastra trebuie sa precizeze si sa arate in modul cel mai transparent ca Romania doreste si urmareste sa se integreze cu cei care vor sa coopereze pe baze egale, democratice, si nicidecum cu cei care vor sa-i subordoneze pe altii.

Pornind de la stadiul dezvoltarii economiei romanesti ar fi necesara o perioada de timp in care tara noastra sa beneficieze de un statut preferential, perioada in care sa fie sprijinita pentru a atinge standardele europene corespunzatoare. Romania nu trebuie sa admita, sub pretextul europenismului, subordonarea interesului national fata de cei puternici, care ar crea o serie de probleme pentru dezvoltarea si suveranitatea nationala. Integrarea europeana trebuie sa fie conceputa de tara noastra cu respectarea suveranitatii nationale, a demnitatii si drepturilor omului.

Conceptia moderna pe care trebuie sa se bazeze Romania in procesul integrarii economice presupune:

a) constituirea sistemului de legi si reglementari ce definesc drepturile si obligatiile, fixand cadrul fundamental in care se pot dezvolta relatiile economice intre parteneri;

b) inlocuirea institutiilor specifice unei economii de comanda cu cele specifice de economie de piata libera;

c) asigurarea factorilor care sa favorizeze functionarea profitabila a pietelor prin punerea in valoare a factorilor de productie si a capacitatii intreprinzatorului;

d) realizarea unei interdependente normale intre politicile macroeconomice si cele structurale, pe baza extinderii liberei initiative;

e) conceperea modelelor de cooperare economica si etapizarea procesului de integrare economica internationala, care nu trebuie sa se reduca doar la o asimilare economica.

Obiectivul fundamental al Programului Economic de Dezvoltare pe termen mediu (1997 - 2000) il constituie obtinerea unei cresteri economice durabile, care pe termen mediu - lung sa reduca decalajul de dezvoltare economica a Romaniei fata de Uniunea Europeana. Din acest obiectiv fundamental decurg obiectivele specifice, cum sunt: valorificarea resurselor proprii si a potentialului economic existent, in conditiile unei ajustari ample a productiei industriale, evidentierea conditionarii lor cauzale dintre ramuri si a posibilitatii de crestere a productiei fiecaruia, in conditiile volumului de resurse previzibile in acest moment; stimularea proceselor de privatizare si restructurare cu precadere catre ramurile si sub ramurile pentru care dezvoltare este direct conditionata de aportul capitalului strain, de noi piete si de modificarea ofertei si a structurii de proprietati. Toate aceste obiective specifice vizeaza trecerea cat mai rapida a Romaniei la economia de piata.

Efectele integrarii Romaniei in U.E. vor fi resimtite atat in perioada de pre-aderare, cat si dupa aceea, in domeniile politic, economic, administrativ juridic, precum si prin preluarea obligatiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E..

2.2. Criteriile si strategia aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

Consiliul European reunit la Copenhaga in anul 1993 a definit si precizat conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca tarile asociate din Europa Centrala si de Est pentru a adera la Uniunea Europeana, conditii definite sub forma unor criterii:

1) Stabilitatea institutiilor garante ale democratiei statului de drept, drepturilor omului, respectului si protectiei minoritatilor. Potrivit prevederilor Constitutiei, minoritatile nationale pot fi reprezentate in Parlamentul Romaniei si in organele locale.

Reprezentarea in Parlamentul Romaniei se face in conditii speciale, reprezentantul minoritar national putand fi ales cu numai 5% din voturile necesare pentru un deputat ales obisnuit. In legatura cu participarea la viata cultural-artistica si editoriala, Parlamentul Romaniei a pus la dispozitia minoritatilor nationale din Romania bani pentru finantarea unor proiecte si programe in cadrul Companiei Europene pentru Combaterea Rasismului, Xenofobie, Antisemitismului si Intolerantei.

Din 1993 fiinteaza Consiliul pentru Minoritati Nationale, organism guvernamental din care fac parte reprezentantii tuturor minoritatilor nationale din Romania, avand ca scop identificarea si solutionarea problemelor specifice ale persoanelor apartinand minoritatilor nationale.

2) Existenta si functionarea economiei de piata. In cadrul economiei de piata, echilibrul intre cerere si oferta se stabileste prin jocul liber al fortelor de piata. O economie de piata functioneaza atunci cand sistemul juridic, inclusiv reglementarea dreptului de proprietate, este pus la punct si gata sa fie aplicat. Functionarea economiei de piata este facilitata si de stabilitatea macroeconomica si de consensul fortelor politice in adoptarea strategiei economice. Un sistem financiar bine dezvoltat si structurat si absenta barierelor la intrarea si iesirea de pe piata a agentilor economici contribuie si ele la functionarea eficienta a economiei de piata.

Romania face eforturi insemnate pentru realizarea economiei de piata. Au fost liberalizate preturile, principalele bariere comerciale au fost inlaturate, s-a trecut la privatizarea intreprinderilor si la restructurarea activitatilor, insa se mai mentine intr-o masura importanta implicarea guvernului in viata economica. Drepturile de proprietate nu sunt pe deplin asigurate, mai ales asupra fondului funciar, iar organismele de control nu sunt complet instalate si nu au capacitatea de a asigura respectul si aplicarea legii.

Deciziile privind strategia dezvoltarii economiei sufera din lipsa de coerenta si drept urmare realizarile in domeniul macrostabilizarii sunt inegale; performantele in domeniul cresterii economice sunt fluctuante, inflatia si somajul au ajuns la cote alarmante. Agentii economici considera ca actualul mediu economic nu este suficient de stabil incat sa stimuleze economiile si investitiile interne si externe.

Se apreciaza ca programul de rentabilizare a activitatilor economice si de restructurare va mai dura inca multi ani, la care se adauga drumul sinuos al reformei si instabilitatea macroeconomica care determina agentii economici sa nu accepte in totalitate reforma.

Instabilitatea politica din Romania nu este in masura sa asigure consolidarea mecanismelor de piata instaurate si sa functioneze suficient. Administratia publica nu este deocamdata in masura sa asigure o aplicare a legilor dupa adoptarea lor. Sectorul financiar s-a dovedit pana in prezent incapabil sa-si asume riscul de intermediere financiara. Pentru a deveni pe deplin viabil este necesara continuarea privatizarii si realizarea unui sistem de control mai eficace. Sectorul bancar va trebui in mai mare masura sa asigure disciplina financiara a intreprinderilor.

3) Capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale si fortelor pietei. Se poate aprecia ca inca de pe acum pot fi identificate cateva elemente care ofera indicatii in legatura cu capacitatea economiei nationale de a face fata concurentei agentilor economici comunitari. Este necesar un cadru juridic national in care agentii economici sa actioneze, asemanator cerintelor functionarii Pietei Interne Unice. In industrie se mai mentin inca sectoare energointensive care sunt dependente de importul de materii prime; costurile salariale si cu forta de munca sunt inca ridicate, restructurarea marilor combinate se face greoi.

Desi cadrul legislativ pune accent pe dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, lipsa fondurilor si incapacitatea de a elabora studii pentru sustinerea financiara straina au facut ca acest sector sa nu cunoasca amploarea prognozata.

Investitiile straine in economia Romaniei se considera ca sunt modeste, din mai multe motive: cadrul judiciar insuficient dezvoltat si instabil, presiunile fiscale ridicate si sinuoase de la o perioada la alta, instabilitatea politica si sociala care determina concesii succesive din partea guvernului cu efecte negative asupra mersului reformei.

Actuala structura a economiei si a proprietatii, capacitatea de care dispun agentii economici, ne arata ca nivelul de integrare economica a Romaniei in viata U.E. este relativ scazut si drept urmare o expunere prematura a economiei romanesti la exigentele si presiunile concurentiale ale pietei unice ar reprezenta un soc pentru agentii economici si populatie, cu consecinte extrem de grave pentru situatia economica a tarii.

4) Capacitatea asumarii obligatiilor ce ii revin unui membru al Uniunii Europene. Aderarea unei tari la Uniunea Europeana implica in mod necesar si asumarea unor obligatii ce deriva din criteriile ce stau la baza aderarii:

tranzitia la economia de piata si la democratie trebuie sa tina pasul sau chiar sa devanseze momentele cheie ale perioadei de tranzitie in calitate de asociat al U.E.;

elaborarea cadrului legislativ intern pentru democratie si economie de piata trebuie sa dea prioritate acelor aspecte si elemente care fac posibila functionarea Acordului European conform calendarului convenit;

reformele legislative si institutionale trebuie sa coboare in profunzimea structurii societatii, ca o conditie a valorificarii avantajelor Acordului European;

colaborarea politica cu U.E. deschisa de prevederile Acordului European trebuie permanent consolidata cu actiuni concrete de cooperare comerciala, economica si financiara, de natura sa accelereze facilitatile economiei;

grabirea procesului de macrostabilizare economica;

dezvoltarea cooperarii cu celelalte tari asociate ca o conditie a constituirii unei structuri compatibile cu cele existente in U.E.

Scurta prezentare a cerintelor si exigentelor procesului de asociere si aderare a Romaniei la U.E. demonstreaza complexitatea acestui proces, eforturile pe care tara noastra trebuie sa le faca pe drumul dezvoltarii democratiei si vietii economice pentru a atinge standardele vietii europene. De aceea este greu de precizat un orizont de timp pentru admiterea Romaniei in U.E. Dorinta noastra depinde de masura in care vor fi indeplinite cerintele cuprinse in Acordul de Asociere si a prevederilor criteriilor de aderare la U.E.

Strategia aderarii Romaniei la U.E.

In conformitate cu obiectivul major stabilit de Romania pentru actuala etapa de dezvoltare, crearea conditiilor pentru aderarea, intr-o perspectiva apropiata , la U.E., principiile fundamentale ce stau la baza dezvoltarii economiei si infaptuirii reformei sunt: reforma societatii romanesti pentru recunoasterea si afirmarea valorilor morale si democratice, asezarea dreptului de proprietate la temelia societatii romanesti, accelerarea reformei institutionale incepand cu Guvernul Romaniei pentru crearea unui stat modern, restructurarea si modernizarea industriei romanesti in sensul redimensionarii si privatizarii acesteia in vederea asigurarii unei cresteri economice durabile, reorientarea si dezvoltarea agriculturii in directia cerintelor economiei de piata prin sprijinirea sistemelor de productie si valorificare, reforma sistemului finantelor publice potrivit principiului finantarii obiectivelor viabile economic, distribuirea echitabila a costurilor tranzitiei in sprijinul solidaritatii sociale, asezarea Romaniei cu demnitate in lumea democratica si dezvoltata a Europei.

Asezand la baza dezvoltarii economico-sociale aceste principii, strategia aderarii Romaniei la U.E. cuprinde o serie de obiective sintetizate in urmatoarele politici : politica macroeconomica, politica de restructurare a economiei, politici privind drepturile omului, culte si minoritati si politici privind capitalul uman.

Politica macroeconomica a guvernului isi propune in domeniul valutar-monetar urmatoarele:

reducerea inflatiei, infaptuirea stabilitatii interne si externe a monedei nationale, respectiv introducerea unor masuri de politica economica menite sa asigure previziunea evolutiei cursului monedei;

recastigarea increderii in moneda nationala si cresterea vitezei de rotatie a banilor;

limitarea deficitului bugetar in vederea diminuarii ponderii statului in utilizarea resurselor financiare ale economiei;

mentinerea ratelor dobanzii la niveluri pozitive, in termeni reali, pentru a asigura cresterea si utilizarea eficienta a resurselor de capital financiar;

asigurarea unui nivel competitiv si realist al cursului de schimb valutar;

asigurarea deplinei convertibilitati a contului curent si pregatirea conditiilor de trecere graduala la convertibilitatea contului de capital;

administrarea cu prudenta sporita si intr-o maniera transparenta a datoriei publice interne si externe;

practicarea unor dobanzi pentru depozite bancare ale bancilor comerciale la Banca Nationala a Romaniei sub nivelul dobanzii pe piata interbancara;

diversificarea emiterii de obligatiuni de stat pe termen mediu, ca instrument al Bancii Nationale a Romaniei de reglare a masei monetare si pentru finantarea deficitului bugetar.

Politicile de restructurare a economiei isi propun mai intai masuri de consolidare a mecanismelor concurentiale care sa permita Romaniei indeplinirea conditiilor necesare semnarii Acordului European de evaluare a conformitatii. Va fi incurajata activitatea Consiliului Concurentei pentru a intari capacitatea acestuia de a pune in aplicare legislatia protectiei concurentei.

In prezent, actiunile privind crearea conditiilor de aderare a Romaniei la U.E. vizeaza: includerea permanenta a problematicii specifice a integrarii pe agenda contactelor politice bilaterale si multilaterale; pregatirea temeinica a fiecarei etape de negociere in formarea unui corp de negociatori competenti; consolidarea coordonarii de catre Departamentul pentru Integrare Europeana a procesului, alaturi de alte institutii cu responsabilitati in domeniu, prin alocarea unor resurse suplimentare (umane si materiale) capabile sa gestioneze in mod adecvat acest proces; utilizarea cu eficienta maxima a programelor comunitare de asistenta si colaborare; obtinerea unui acces mai larg, in conditii echitabile, la sursele de finantare si investitii; ameliorarea regimului de libera circulatie in spatiul comunitar a cetatenilor romani.

Tara noastra va trebui sa puna cat mai curand in aplicare prevederile Programului de pre-aderare pentru a pregati cat mai bine conditiile pentru inceperea negocierilor in vederea aderarii ca membru cu drepturi depline la U.E.

Dintre masurile cele mai importante a caror punere in aplicare a inceput deja mentionam:

realizarea programului national de armonizare legislativa vizand indeosebi crearea unui cadru adecvat de participare la piata unica a U.E.;

pregatirea conditiilor pentru punerea in aplicare a prevederilor din acordul de asociere referitoare la libera circulatie a fortei de munca si a capitalului si elemente complementare dezvoltarii comertului si investitiilor;

dezvoltarea de proiecte specifice pentru valorificarea intregului pachet de asistenta europeana in domeniul restructurarii si privatizarii, pentru desavarsirea procesului de ajustare structurala, al protectiei sociale, al dezvoltarii infrastructurii si al edificarii societatii civile;

dezvoltarea cooperarii si incheierii de acorduri de liber schimb cu tarile asociate la U.E., ca baza a revigorarii comertului dintre ele.

Derularea contemporana a procesului de integrare a tarilor din U.E., caracterizat de adancirea acestuia si marcat de incheierea procesului de formare a pietei unice si pregatirea uniunii monetare, ridica probleme noi si deloc usoare pentru niste candidati cu economiile in transformari profunde, care doar de cativa ani au trecut la convertibilitatea de cont curent a monedei nationale, liberalizarea comertului exterior, crearea si consolidarea mecanismelor de piata concurentiala etc.

Analiza costurilor si beneficiilor extinderii U.E. prezinta o masura importanta pentru Romania. Studiile efectuate releva ca riscurile potentiale ale neextinderii sunt mai mari pentru tarile U.E. decat pentru cele candidate, pe cand beneficiile extinderii sunt mai mari decat costurile pentru tarile U.E.

Efectele pe termen lung ale integrarii si implicatiile cantitative ale acestora constituie un puternic stimulent pentru impulsionarea eforturilor de integrare.

Se poate aprecia ca procesul de indeplinire a criteriilor de aderare la U.E. de catre tarile candidate se va desfasura in mod continuu, pe parcursul mai multor ani. Dialogul institutionalizat cu U.E. va stabili nu cand o tara doreste sa adere la U.E., ci cand este pregatita sa faca acest demers in conformitate cu strategia de la Essen (decembrie 1994) si cu hotararile Consililui European de la Luxemburg (1997) si Conferintei Europene de la Londra (1998).

Romania considera ca indeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implica o redresare economica cat mai puternica si accelerata a tarii, prin mobilizarea factorilor interni, potentati de cooperarea cat mai stransa cu tarile comunitare, al caror sprijin indeosebi financiar si tehnico-economic trebuie sa fie mai substantial, dar si de o colaborare multilaterala cu celelalte tari aderente la U.E.

Perspectivele integrarii rapide in U.E. vor trebui sa determine autoritatile romane sa analizeze cu seriozitate costurile acestui proces in raport cu beneficiile scontate, termenul necesar armonizarii legislative si cat de benefic este procesul pentru reforma in curs de desfasurare in tara noastra.

2.3. Impactul EURO asupra economiei romanesti

In contextul in care pentru majoritatea tarilor vest -europene este aproape unanim acceptat avantajul utilizarii monedei unice, se apreciaza ca si pentru Romania, al carei comert exterior este orientat in proportie de aproximativ 2/3 catre aceasta piata, adoptarea monedei unice va aduce reale beneficii.

Pentru a deveni stat membru al U.E., Romania va trebui sa-si cladeasca un sistem de referinta, in care moneda de referinta sa fie EURO, si nu dolarul american. Noua moneda va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agentilor comerciali autohtoni datorita fluctuatiilor dolarului fata de valutele tarilor din U.E.

Avand in vedere perspectivele monedei euro, interesul Romaniei de aderare la structurile europene si semnalele pozitive pe care le-am primit in acest sens, bancile autohtone isi manifesta interesul sa construiasca si sa dezvolte depozite in moneda europeana (EURO), folosind astfel o singura moneda fata de cele 15 utilizate in prezent, valabila pentru toate operatiunile financiare, bancare si comerciale.

In prezent, agentii economici pot alege pentru derularea tranzactiilor fie euro, fie moneda nationala. Se asteapta ca marile companii multinationale sa fie deschizatorii de drumuri in utilizarea euro. Acestea vor incepe sa opereze in euro si vor influenta clientii sa procedeze la fel.

Introducerea euro va avea efecte pozitive asupra comertului exterior al Romaniei, avand in vedere ca 2/3 este orientat catre tarile U.E. Noua moneda va stimula importurile si exporturile firmelor romanesti. Pana in prezent, majoritatea contractelor comerciale erau exprimate in dolari SUA. Doar contractele cu Germania, Franta, Marea Britanie erau exprimate in moneda nationala a acestora. In tranzactiile cu tarile a caror moneda este mai slaba (Italia, Portugalia) se folosea dolarul. Pe viitor, pentru aceste tranzactii se foloseste euro. Acest lucru va avea ca efect reducerea influentelor de curs datorate fluctuatiilor dolarului fata de valutele tarilor din U.E.

Romania a pierdut sume mai de bani datorita faptului ca pana acum erau alese ca moneda de contract fie dolarul SUA, fie monedele unor tari din U.E. al caror curs fluctua.

Introducerea euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agentilor comerciali autohtoni cauzate de riscurile de curs valutar.

Pentru inceput, agentii economici ar trebui ca, pentru a se familiariza cu euro, sa foloseasca in tranzactiile pe care le efectueaza atat euro, ca moneda de plata, cat si dolarul SUA, ca moneda de consolidare, spunea Mihai Ionescu - secretar general al Asociatiei Exportatorilor si Importatorilor din Romania.

Euro va reduce costurile pe care firmele le suporta ca urmare a schimburilor valutare. Costurile acestea au fost estimate la 1-2% din valoarea tranzactiei. Tot datorita euro se economiseste timp pretios in activitatea de gestiune, disparand necesitatea analizei riscului si a raportului cheltuieli - profit pentru fiecare in parte, efectuata de firma.

De asemenea, se simplifica evaluarea rezultatelor comerciale efectuate din punct de vedere al intreprinderii, nemaifiind necesar sa se tina cont de volatilitatea monedei.

O data eliminate barierele monetare din cadrul U.E., exportatorii vor beneficia de un acces mult mai facil pe pietele oricareia dintre tarile membre. Astfel se va reduce numarul de intermediari, intreprinderile marindu-si veniturile ca urmare a exporturilor directe.

Un alt avantaj important oferit de moneda unica este transparenta. Exprimarea tuturor preturilor in euro va ajuta firmele romanesti sa isi aleaga furnizorii care sa le asigure cele mai mici cheltuieli si sa exporte in tarile de unde pot obtine veniturile cele mai mari.

Alaturi de moneda euro, o importanta deosebita pentru Romania o are si Banca Centrala Europeana, care si-a inceput activitatea la Frankfurt si a preluat o serie de atributii ale F.M.I. privind finantarea si urmarirea unor politici consecvente de stabilitate a preturilor.

Bibliografie:

-publicatii romanesti: Adevarul, Jurnalul National, Ziarul Financiar

-manual de economie cls a X-a : autori Ilie Gavrila, Paul Tanase

Ed. Economica 2000

-site-ul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana;

-link-uri si pagini despre Uniunea Europeana

UNC, World Conservation Strategy. Living Resources Conservation for Sustainable Development, 1980.

World Commission on Environment and Development, Our Common Future, Oxford University Press, 1987.

INTERNATIONAL MONETARY FUND, World Economic Outlook, October, 1999

BASIC FACTS, About the United Nations, 1998