Migratia fortei de munca in UE. Romania in context european

Migratia fortei de munca in UE. Romania in context european

Concepte

Migratie

Migratie temporara

Imigratie

Emigratie

Dispozitii tranzitorii

Obiectivul general al capitolului

Sa prezinte situatia migratiei fortei de munca din Romania luand in calcul politica UE si teoriile cu privire la migratie

Obiectivele specifice

Sa prezinte politica UE cu privire la libera miscare a muncitorilor

Sa analizeze principalele teorii ale migratiei

Sa prezinte, in linii mari, situatia migratiei externe a romanilor dupa anul 1990

Libera circulatie a lucratorilor, alaturi de libera circulatie a capitalurilor si serviciilor, este unul dintre pilonii care stau la baza constructiei UE. In TUE de la Maastricht, Capitolul I, Subcapitolul "Muncitori", este garantat dreptul muncitorilor de a lucra in orice stat membru beneficiind de tratament egal in privinta angajarii, conditiilor de munca si salarizarii cu muncitorii cetateni ai statului gazda. In Carta Drepturilor Fundamentale a UE, art. 15, este specificat faptul ca "Orice cetatean al Uniunii are libertatea de a cauta un loc de munca, sa munceasca, sa se stabileasca si sa ofere servicii in orice stat membru". Plecand de la aceste principii, unul dintre obiectivele UE conform deciziei 2005/600/EC (care stabileste liniile directoare in privinta ocuparii fortei de munca) este ca persoanele care isi cauta un loc de munca in UE sa fie capabile sa consulte toate locurile de munca vacante publicate de serviciile de ocupare ale statelor membre.

Cu toate acestea, cetatenii romani, care sunt si cetateni ai UE, inca nu au dreptul de a se angaja liber intr-o serie de state membre. Care sunt drepturile lor, in ce state au dreptul sa se angajeze si cand aceste masuri tranzitorii vor inceta sunt probleme tratate in prima parte a capitolului. In partea a doua, voi prezenta, pe scurt, principalele teorii cu privire la migratia fortei de munca, subliniind punctele tari si punctele slabe ale acestor teorii, iar in ultima parte, voi prezenta migratia externa a romanilor din ultimii ani, plecand de la doua intrebari: "Cine emigreaza?" si "In ce tari se emigreaza?".   

Libera circulatie a lucratorilor in UE. Romania ca nou stat membru

In privinta liberei circulatii a lucratorilor, trebuie mentionate, dincolo de documentele amintite mai sus, reglementarea 1612/1968, directiva 2004/38/EC si Anexa VII a Tratatului pentru aderarea Bulgariei si Romaniei la UE.

Reglementarea 1612 din 15 octombrie 1968 consolidata (cu modificarile suferite) cu privire la libertatea lucratorilor in interiorul Comunitatii specifica inca din primul articol ca cetatenii UE au libertatea de a lucra in orice stat membru.

Orice cetatean al unui stat membru, indiferent de locul de rezidenta, va avea dreptul sa obtina si sa lucreze la un loc de munca pe teritoriul altui stat membru in conformitate cu legile, reglementarile si actiunile administrative care guverneaza forta de munca a cetatenilor statului respectiv. (Reglementarea 1612/1968, art. 1)

Tratamentul egal de care se bucura lucratorii altui stat membru cu lucratorii cetateni ai statului gazda reiese implicit din articolul citat mai sus, dar este stipulat explicit in Titlul II. Ocuparea si tratamentul egal. Conform acestuia, lucratorii cetateni ai oricarui stat membru nu pot fi tratati diferit cu privire la remuneratie, concediere, somaj, reangajare, cursuri de pregatire (vocationala), beneficii fiscale, apartenenta la sindicate (inclusiv accesul la functii de conducere) si locuire. Mai mult, si copiii lucratorilor cetateni ai altui stat membru se bucura de aceleasi drepturi la educatie ca si copiii lucratorilor cetateni ai statului gazda.

Un loc important in aceasta reglementare este acordat problemei locurilor de munca vacante si informarii transparente cu privire la accesul la aceste locuri de munca. Fiecare stat membru este obligat sa ofere informatii celorlalte state membre cu privire la locurile de munca vacante care pot fi ocupate de cetateni ai acestor state si cu privire la locurile vacante adresate unor state nemembre. Tuturor cetatenilor interesati, statul membru trebuie sa le ofere detalii cu privire la conditiile de aplicare pentru acele locuri de munca si regiunea, respectiv domeniul de activitate (art. 15). Pentru controlul echilibrului pietei muncii, cel putin anual, pe baza unor rapoarte oferite de catre statele membre, Comisia analizeaza situatia locurilor de munca vacante si a aplicatiilor pentru acestea. Se instituie chiar si Oficiul European pentru Coordonarea Transparentei Locurilor de Munca Vacante si pentru Depunerea Cererilor pentru Angajare (The European Office for Co-ordinating the Clearance of Vacancies and Applications for Employment), care are ca scop, asa cum rezulta si din titulatura sa, asigurarea transparentei locurilor de munca vacante in interiorul UE.

In completarea reglementarii 1612 din 1968 a fost elaborata directiva 2004/38/EC cu privire la drepturile cetatenilor UE si ale familiilor lor de a se misca si locui liber pe teritoriul oricarui stat membru. Observam ca acest document nu se refera doar la drepturile lucratorilor, ci la drepturile oricarui cetatean al UE de a munci si locui in spatiul comunitar. Mai mult, se face referire si la familiile acestora, chiar daca acestea nu sunt cetateni ai vreunui stat membru. Prin familie se intelege sot/sotie (sau partener(a) conform legislatiei fiecarui stat membru), copiii sub varsta de 21 de ani si rudele pe linie ascendenta aflate in intretinerea lor.

Cetatenii UE, conform art. 6, au dreptul de sedere in orice stat membru cel mult trei luni de zile fara sa le fie impusa vreo conditie alta decat sa dovedeasca ca sunt cetatenii unui stat membru pe baza unui act de identitate sau pasaport. Totusi, in art. 14, este specificat faptul ca acest drept este acordat doar daca cetatenii UE si familiile lor nu devin o povara nerezonabila pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda. Faptul ca aceasta conditie este mentionata intr-un alt articol decat cel in care este specificat dreptul de sedere, limbajul vag folosit si prevederea ca nu pot fi expulzate persoanele care cauta cu sanse reale un loc de munca in alt stat membru (art. 14, paragraf 4) sunt argumente ca este putin probabil sa nu te bucuri de dreptul de rezidenta pentru primele trei luni de zile. Conform articolului 3, pentru ca un cetatean al UE si familia sa sa se poata bucura de drept de sedere intr-un stat membru mai mult de trei luni aceasta trebuie sa aiba suficiente resurse si o asigurare de sanatate, astfel incat el si familia sa sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala din acel stat. De asemenea, pot locui mai mult de trei luni intr-un alt stat membru cetatenii care urmeaza cursurile unui sistem de invatamant (inclusiv vocational). Prin urmare, nu conteaza daca resursele necesare supravietuirii sunt obtinute prin angajarea ca lucrator sau lucrator pe cont propriu) in statul membru gazda sau au o alta provenienta, important este sa nu devii dependent de sistemul de asistenta sociala al statului gazda. Cetateanul UE care este angajat pe piata muncii a statului membru gazda se bucura de toate drepturile sociale, inclusiv de asigurare de boala, accident si somaj, prin urmare se va bucura si de dreptul de sedere pentru aceasta perioada (art. 7). Daca exista dubii ca nu sunt indeplinite conditiile de sedere, autoritatile pot face verificari, dar fara ca acestea sa devina sistematice (art. 14, paragraf 2). Daca un cetatean a locuit legal mai mult de cinci ani intr-un stat membru gazda, acesta capata dreptul de sedere permanenta, fara sa mai fie impuse conditiile de rezidenta prevazute mai sus.

Cetatenii romani si bulgari, ca urmare a Tratatului de aderare, Anexa VII, pot avea restrictii temporare pe piata fortei de munca a statelor membre. Aceste restrictii, numite dispozitii tranzitorii, pot fi impuse de catre celelalte state membre pe o perioada de doi ani, la sfarsitul carora Consiliul examineaza modul de aplicare a acestor dispozitii, iar satele membre notifica daca isi mentin restrictiile de angajare pe piata lor de munca pentru inca trei ani. In cazul in care, intr-un stat membru care avea restrictii pe piata muncii pentru romani si bulgari, impuse la sfarsitul primilor cinci ani de la data aderarii, exista sau se pot produce perturbari grave ale fortei de munca, acest stat poate continua sa aplice masurile tranzitorii inca doi ani. Prin urmare, restrictiile temporare aplicate lucratorilor romani si bulgari pe piata fortei de munca a statelor membre tin de decizia fiecarui stat membru, dar acestea nu pot dura mai mult de sapte ani (2+3+2)

Inca de la aderare, zece state membre (Cipru, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Suedia si Finlanda) au deschis complet piata fortei de munca pentru muncitorii romani si bulgari. Ungaria a mentinut restrictiile doar un an, iar celelalte state membre (din UE25) continua sa mentina permisul de munca sau sa ofere acces liber pe piata muncii doar in anumite ramuri economice. De exemplu, Italia nu cere permis de munca pentru anumite sectoare (agricultura, turism, munci casnice, constructii etc.), iar Grecia sau Olanda ofera permise de munca in cazul in care nu exista lucratori disponibili in aceste state sau in alte state membre. Romania si Bulgaria si-au liberalizat complet piata fortei de munca fata de toate celelalte state membre .

Pentru a afla care sunt conditiile de angajare, legislatia, sistemul fiscal, dar si conditiile de viata (locuire, drepturi sociale, educatie, sanatate), evolutia pietei muncii nationale, regionale sau pe sectoare de activitate poate fi accesat portalul EURES la pagina https://ec.europa.eu/eures/main.jsp?acro=lw&lang=ro&catId=490&parentId=0 (accesat la data de 5.02.2008).

Teorii ale migratiei

Migratia, ca deplasare geografica a populatiei intr-o alta administratie, poate fi interna, in interiorul unui stat (cum ar fi migratia din mediul rural in mediul urban sau din regiunile mai putin dezvoltate in regiunile mai dezvoltate), respectiv externa sau internationala (dintr-un stat catre alt stat). Migratia poate sa fie temporara, cand migrantul revine de unde a plecat, sau definitiva, cand persoana care a migrat nu se mai intoarce la locul de origine (Zamfir si Vlasceanu coord., 1993, 355-357).

In abordarea migratiei putem fi interesati de cauzele migratiei (eventual sa gasim legi ale migratiei) si de efectele economice, demografice sau sociale ale migratiei asupra populatiei de unde se emigreaza (care pierde populatie), asupra populatiei unde se imigreaza (care primeste populatie) sau asupra populatiei care migreaza. Migratia este un fenomen social complex, care poate fi studiat din diverse perspective, de sociologi, demografi, economisti, antropologi, istorici sau geografi. Pentru ca tema acestui capitol este migratia fortei de munca in UE, cu analiza migratiei fortei de munca din Romania in alte state membre, voi prezenta cateva teorii ale migratiei internationale care pot explica acest flux migratoriu al romanilor, mai ales in statele membre Italia si Spania.

Subliniind ca migratia este veche de cand lumea, Massey et al. (1998, 1-3) afirma ca in epoca moderna exista patru perioade ale migratiei internationale. Prima perioada, cuprinsa intre anii 1500 si 1800, este perioada mercantila, caracterizata de migratia europenilor care au colonizat teritorii intinse din America, Africa, Asia si Oceania, intr-o perioada de mercantilism economic. In aceasta perioada a avut loc si migratia fortata a milioane de africani luati ca sclavi pentru plantatiile din America. A urmat perioada industriala, din anul 1800 pana in anul 1925, cand peste 48 de milioane de oameni din statele europene industrializate au migrat catre continentul american si Oceania, dar mai ales catre SUA. In timpul crizei economice din perioada interbelica si in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial a existat o perioada limitata a migratiei. Aceasta s-a datorat restrictiilor statelor industrializate (care au suferit cel mai mult) impotriva imigrantilor din timpul Marii Crize si limitarii de catre razboi a migratiei la refugiati si la transferul de populatie. Incepand cu anii '60, asistam la perioada post-industriala a migratiei, cand imigratia a devenit un fenomen global, implicand foarte multe state, iar Europa, dintr-o sursa a emigratiei, a devenit un teritoriu preferat de imigrantii care vin din tarile Lumii a Treia. Daca inainte de 1925, 85% din migratia internationala avea Europa ca punct de plecare, in perioada post-industriala a migratiei Europa devine mai degraba o tinta a migratiei pentru imigranti din Africa, Asia si America Latina (Massey et al., 1998, 2). In anii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a existat si o migratie intracontinentala dinspre tarile din sud: Italia, Spania, Portugalia si Grecia, unde exista o oferta relativ mare de forta de munca (intensive in labour) catre tarile cu un capital mai dezvoltat (intensive in capital) ca Germania, Franta, Belgia, Olanda si Suedia.

Massey et al. (1998, 6-7) subliniaza cinci caracteristici ale migratiei din lumea contemporana, a perioadei post-industriale a migratiei:

Majoritatea imigrantilor vin din tari cu un capital mai putin dezvoltat, cu o rata mai mica a crearii locurilor de munca si cu rezerva abundenta de forta de munca. Imigrantii sunt un rezultat al boom-ului demografic in conditiile unei economii mai putin dezvoltate, care nu ofera suficiente locuri de munca pentru excesul de populatie.

Daca in trecut migratia se producea catre tari cu teritorii vaste (intensive in land), asa cum erau SUA, Canada, Australia, in prezent migratia se produce catre tari cu capital dezvoltat (de exemplu, Germania, Japonia, Coreea de Sud, Kuweit, SUA).   

Are loc marginalizarea economica si sociala a imigrantilor, care sunt vazuti de politicieni ca o problema sociala si politica, desi continua sa fie nevoie de serviciile lor. Tari ca Germania, Japonia si Kuweit au devenit in fapt tari de imigratie, desi nu accepta de jure aceasta situatie. De cealalta parte, SUA, Canada, Australia, Argentina, tari care sunt produsul emigratiei, adopta masuri juridice restrictive impotriva emigrantilor.

Exista o impartire a societatilor care primesc emigranti si a societatilor care sunt o sursa de emigranti in functie de bogatie, venit, putere, marime, crestere economica sau cultura. Exista cinci sisteme migratorii grupate in urmatoarele regiuni: America de Nord, Europa de Vest, Asia si Pacific, Regiunea Golfului si sudul Americii de Sud.

Aceste caracteristici vin sa confirme anumite teorii ale migratiei de tip push and pull care pun accentul pe disparitatile economice si demografice dintre statele si regiunile lumii. Chiar daca inceputul gandirii moderne asupra migratiei il face Ernest-George Ravenstein, cu lucrarea The Lows of Migration (1885-1889), iar William Thomas si Florian Znaniecky analizeaza migratia polonezilor in America si publica in 1918-1920 The Polish Peasant in Europe and America, abia incepand cu anii 1960 au loc cele mai mari contributii teoretice in acest domeniu (Arango, 2000, 283-284). Cea mai influenta teorie a migratiei din anii 1960-1970 a fost teoria economica neoclasica, teorie ce explica migratia (internationala) prin decalajul economic dintre statele dezvoltate si statele mai putin dezvoltate. Oamenii din statele mai putin dezvoltate economic si cu o forta de munca in exces migreaza in statele cu un capital mai dezvoltat unde exista deficit de forta de munca si oportunitati pentru salarii mai mari. In aceasta abordare macro de tip push and pull, migratia duce la scaderea salariilor in tara dezvoltata datorita supraofertei de forta de munca si la cresterea salariilor in tara de origine datorita plecarii fortei de munca. Atunci cand diferenta dintre salarii nu face decat sa acopere cheltuielile de deplasare, migratia inceteaza pentru ca dispar cauzele ei (Constantinescu, 2002, 95).

O abordare la nivel micro, dar in aceeasi paradigma economica neoclasica, prezinta migratia ca fiind o decizie individuala rationala, care ia in calcul diferentele de salarizare si costurile deplasarii, in dorinta oamenilor de a avea o viata mai buna pentru ei si familiile lor. Este o decizie pe care individul o ia in mod voluntar si spontan, care in urma unui calcul de tip cost-beneficiu, hotaraste sa se deplaseze intr-o alta tara unde va avea venituri mai mari. W. A. Lewis (1954), citat de Joaquin Arango (2000, 284), estimeaza ca decalajul dintre venituri trebuie sa fie de minim 30% pentru ca deplasarea populatiei sa aiba loc dintr-o regiune (tara) cu nivel economic scazut (eventual care traieste din agricultura de subzistenta) si o regiune (tara) cu un sector economic modern (industrial) dezvoltat.

La adresa teoriei economiei neoclasice a migratiei, Joaquin Arango (2000, 286-287) face o sinteza a criticilor, afirmand ca principalele probleme nu vin din anumite insuficiente ale teoriei, ci din dificultatile sale in a se adapta la schimbarile produse de realitate. Cea mai importanta critica adusa este aceea ca, daca luam in calcul doar dimensiunea economica (decalajul dintre tari), atunci ar trebui sa asistam la migratii masive ale populatiei. Mai mult, nu explica de ce in unele tari, comparativ cu alte tari, sunt mai multi imigranti, desi ele sunt similare din punct de vedere al dezvoltarii economice. Teoria economiei neoclasice nu ia in calcul factorii politici care, spune Arango, in zilele noastre sunt mult mai influenti decat diferentele de salarii in determinarea migratiei. O ultima critica este aceea ca aceasta teorie ignora factorii ne-economici care-l determina pe individ sa emigreze, cum ar fi factorii culturali (de exemplu, similaritatile culturale ale romanilor cu italienii si spaniolii). Mai mult, migratia nu se identifica cu migratia fortei de munca, mai exista si alte forme ale migratiei pe care teoria economica neoclasica nu le explica (Miles, 1990, 298-290).

Aceste critici au dus la reevaluarea teoriei, care a avut ca rezultat noua economie a migratiei, o teorie care aduce doua modificari ce nuanteaza vechea teorie. In primul rand, conform noii economii a migratiei, decizia nu mai apartine in totalitate individului, ci familiei, care poate chiar migra impreuna. Iar in al doilea rand, desi decalajul economic ramane un factor explicativ al migratiei, se introduce variabila distribuirii venitului in comunitatea sursa: cu cat inegalitatile sunt mai mari, cu atat deprivarea relativa este mai intensa si tentatia migratiei este mai mare. Cele doua modificari, luate in sine, sunt un pas inainte in explicarea fenomenului migratiei. Dar deprivarea relativa devine un factor important doar atunci cand costurile migratiei sunt reduse (de exemplu, cand retelele sunt dezvoltate, mai ales in cazul migratiei ilegale). Apoi, desi se introduce familia ca factor de decizie, migratia analizata ramane una individuala (se pune accent pe reintregirea familiei la destinatie) (Constantinescu, 2002, 99).

O alta teorie care explica migratia pornind in primul rand de la factorul economic este teoria pietei fortei de munca duale. In societatile dezvoltate economic exista o segmentare a pietei muncii, pe de o parte, in locuri de munca stabile si bine platite, care presupun un inalt nivel de calificare si, pe de alta parte, in locuri de munca prost platite, instabile, care corespund unui nivel de educatie scazut, periculoase, cu prestigiu scazut, care sunt refuzate de catre lucratorii cetateni ai statului respectiv. In situatia unui decalaj mare dintre economiile a doua societati, pentru indivizii care apartin economiei sarace chiar si aceste locuri de munca mai prost platite sunt tentante, iar problema prestigiului este rezolvata prin raportarea la comunitatea de origine si nu la societatea dezvoltata economic unde isi desfasoara activitatea (Massey et al., 1998, 30). Slabiciunea acestei teorii consta in faptul ca in realitate imigrantii nu-si parasesc comunitatea de origine pentru locuri de munca preexistene: ei isi cauta un loc de munca la destinatie, dar factorul care a declansat decizia deplasarii nu-l constituie dualitatea pietei fortei de munca. O alta critica, adusa tuturor teoriilor care restrang explicarea migratiei la factorii economici, este aceea ca exista tari cu structuri economice duale similare, dar care nu sunt tinte ale migratiei (Arango, 2000, 290).

O teorie care ia in calcul ajutorul pe care un imigrant il are in societatea unde imigreaza din partea unor rude, prietenei sau alti membrii ai comunitatii de origine este cea a retelelor de migranti. Aceste retele, vazute de Arango (2000, 291) ca forme de capital social, ii ofera individului informatii, sprijin financiar, in gasirea unui loc de munca sau a unei locuinte, suport emotional si social. Desi aceste retele formeaza un mecanism care se autoperpetueaza (fiecare imigrant poate ajuta alti membrii ai comunitatii de origine), studiile au aratat ca extinderea lor are limite, ajungand la saturatie (Arango, 2000, 292, Constantinescu, 2002, 105).

Exista si alte abordari ale migratiei care isi au radacina in teoria sistemului mondial dezvoltata de Immanuel Wallerstein cu privire la relatia dintre centru si periferie sau in teoriile cu privire la rolul institutiilor in gestionarea fluxurilor migratorii. In ciuda diversitatii teoriilor care au aparut incepand cu anii 1960, nu exista o teorie care sa explice, fie si partial, toate situatiile migratorii. De exemplu, teoria economica neoclasica, care este orientata in primul rand catre migratia fortei de munca, nu poate sa explice de ce tot mai multi cetateni ai Marii Britanii isi construiesc locuinte in Spania, unde isi petrec vacantele si chiar se muta dupa pensionare. Teoriile economice ale migratiei care au fost elaborate in anii 1960-1970 sunt depasite de realitate. Interdictiile pe care majoritatea statelor le-au pus impotriva imigrantilor ridica problema migratiei clandestine si a politicilor pe care aceste state le duc de acceptare sectoriala si controlata a fortei de munca externe. Apoi, constructia UE, fara granite, cu libertatea de miscare a lucratorilor si a serviciilor, pune problema migratiei in alti termeni. Lucratorii (impreuna cu familiile lor) care vin dintr-un alt stat membru au aceleasi drepturi cu lucratorii statului membru gazda. Mai mult, se pune problema incluziunii lor sociale, muncitorii imigranti nu sunt doar o sursa de forta de munca, ci sunt si cetateni europeni cu drepturile economice, sociale, civice si chiar politice aferente. Lipsa granitelor face ca unii dintre cetatenii Europei sa locuiasca intr-un stat si sa lucreze intr-un alt stat. Este acest navetism transfrontalier o forma de migratie? In contextul integrarii din ce in ce mai mari a UE, a unei piete economice si a fortei de munca comune si a egalitatii dintre toti lucratorii cetateni europeni, in ce masura mai putem vorbi de o migratie internationala in aceasta arie geografica?

Migratia externa a romanilor

Migratia este un fenomen complex, care, asa cum am vazut, poate fi studiat de diverse discipline din diferite perspective teoretice. Voi analiza migratia lucratorilor romani in strainatate raspunzand la intrebarile: cine si unde pleaca? de cine a fost ajutat(a)? respectiv, cum a lucrat acolo (legal sau ilegal)? Apoi voi prezenta impactul migratiei (lipsei fortei de munca) asupra a trei sectoare economice: constructii, textile si hotelier. Poate fi studiat si impactul migratiei asupra familiei (asupra copiilor sau a relatiei de cuplu), gradul de integrare a imigrantilor sau impactul economic al acestora in tarile de destinatie, politica acestor tari cu privire la imigranti etc. Insa scopul si limitele fizice ale acestui curs constrang mentinerea analizei in granitele propuse.

Datele statistice din aceasta analiza se bazeaza in primul rand pe rezultatele unor cercetari initiate de Fundatia Soros Romania, in cadrul programului Migratie si dezvoltare. Conform datelor rezultate dintr-un studiu complex coordonat de Dumitru Sandu, a reiesit o schimbare in timp (1990-2006) a caracteristicilor socio-demografice ale migrantilor. Daca pana in anul 2001, au plecat la munca in strainatate in primul rand barbati, in perioada 2002-2006 numarul de femei migrante a crescut foarte mult, decalajul dintre genuri scazand de la 76% la 12% (Tabel 7.1.). Daca luam in calcul si celelalte variabile, putem spune ca in primele etape au plecat la munca cu precadere barbatii casatoriti, din mediul urban, cu studii profesionale sau liceale. In timp, a crescut numarul persoanelor care provin din mediul rural, necasatorite si cu nivel mai scazut de educatie, asadar a avut loc o diversificare a fluxurilor emigrarii temporale in strainatate (Sandu, 2006, 20).

Tabel 7.1. Cine a plecat la munca in strainatate, dupa Sandu coord. (2006, 31)

Migratia lucratorilor romani in strainatate, confirmand o dimensiune a teoriei economice neo-clasice, a fost in primul rand catre tari mai dezvoltate economic unde exista posibilitatea obtinerii unui salariu superior celui pe care l-ar obtine in Romania. Totusi dimensiunea economica trebuie asociata cu cea politica. Posibilitatile legale limitate pentru romani de a merge la munca in occident au facut ca destinatiile pentru migratia economica temporara in primii 10 ani de dupa evenimentele din 1989 sa fie foarte dispersate, principalele tinte fiind Israel si Italia, cu cate 17%, urmate de Ungaria, Turcia, Spania etc cu procente mai mici. (Sandu, 2006, 29). Dupa anul 2001, situatia s-a schimbat radical, Italia si Spania fiind de departe cele mai dorite destinatii pentru lucratorii romani. Posibile explicatii pentru faptul ca aproape trei patrimi dintre migrantii romani pleaca in aceste tari sunt asemanarile culturale (inclusiv usurinta de a invata cele doua limbi latine), flexibilitatea autoritatilor locale in a accepta imigranti straini, chiar si ilegali[2], si existenta, cel putin in Italia, a unor romani care au facilitat migratia altor romani prin intermediul "retelelor migratiei". Numarul mai mare de migranti romani in Italia poate fi explicat si prin faptul ca economia din aceasta tara este mai dezvoltata si ofera salarii mai mari decat Spania. Daca luam in calcul si regiunile istorice, putem sublinia rolul retelelor si al anumitor traditii ale migratiei in cresterea fluxului migrator. Lucratorii din Moldova prefera Italia, iar cei din Muntenia, Spania. Multi banateni merg in Germania si multi ardeleni, in Ungaria.

Tabel 7.2. Principalele destinatii ale emigrarii temporale pe regiuni istorice, 2001-2006, dupa Sandu (2006, 30)

Importanta retelelor migratiei reiese clar din Tabelul 7.3 unde se observa o crestere a numarului celor care au primit ajutor la plecarea din tara, respectiv la gasirea unei locuinte si a unui loc de munca in strainatate. In ultima etapa, comparativ cu prima, s-a triplat numarul celor care au fost ajutati la plecare si s-a dublat numarul celor ajutati sa-si gaseasca un loc de munca si o locuinta, ajutor primit in primul rand de la rude si prieteni.

Tabel 7.3. Cum a ajuns migrantul in strainatate, dupa Sandu (2006, 30)

Faptul ca din ce in ce mai putini au plecat cu contracte intermediate de oficiile de forta de munca sau de firme specializate din Romania coreleaza pozitiv cu scaderea numarului celor care au spus ca au muncit legal in strainatate. Se observa, de asemenea, ca a crescut numarul persoanelor care au lucrat in menaj si in agricultura, scazand numarul celor care au lucrat in constructii, fapt explicabil prin cresterea numarului de migranti femei.

Tabel 7.4. Cum lucreaza migrantul in strainatate, dupa Sandu (2006, 34)

Numarul mare de romani plecati sa munceasca in afara tarii nu putea sa nu ramana fara efecte asupra pietei muncii din Romania. In perioada 20-30 octombrie 2007 a fost realizat, la cererea Fundatiei Soros, un sondaj reprezentativ la nivel national, care a avut ca obiectiv cunoasterea problemelor cu care se confrunta trei ramuri economice (industria textila, constructii, respectiv hoteluri si restaurante) din caua lipsei fortei de munca. A rezultat ca in industria textila 30% dintre firme au avut locuri de munca disponibile neocupate mai mult de doua luni. Cu aceeasi problema s-au confruntat si celelalte doua ramuri economice, desi la un nivel mai scazut.

Figura 7.1. Distributia firmelor care au avut locuri de munca disponibile neocupate mai mult de doua luni in anii 2006 si 2007, dupa Serban si Toth (2007, 5)

Partea plina a paharului este aceea ca aceste firme, pentru a face fata dificultatii gasirii fortei de munca, au recurs in cele mai multe dintre cazuri la investitii in tehnologizare (76%) si in cresterea productivitatii muncii (83%) (Serban si Toth, 2007, 28). Aducerea fortei de munca din strainatate, care este o posibila solutie de viitor, a fost o masura luata in doar 3% dinre firme. Ceea ce inseamna ca, cel putin pentru moment, compensarea fortei de munca pierdute din cauza emigratiei romanilor prin aducerea de lucratori din afara tarii nu este o solutie.

Concluzii

Libertatea de miscare a fortei de munca este unul dintre pilonii constructiei europene, lucratorii (si familiile lor) oricarui stat membru avand in spatiul comunitar drepturi egale cu lucratorii statului membru gazda. Pentru noile state membre, asa cum a fost cazul extinderilor europene din 2004 si din 2007, vechile state membre pot impune restrictii temporare (numite dispozitii tranzitorii) ale fortei de munca pe o perioada care poate sa ajunga la sapte ani (2+3+2). In cazul Romaniei, unsprezece dintre celelalte state membre (zece state din EU25 plus Bulgaria) au permis accesul complet liber al lucratorilor romani pe piata lor de munca inca de la 1 ianuarie 2007. Chiar si cu restrictii, (pentru anumite sectoare economice, primirea unui anumit numar de lucratori, oferirea de permis de munca doar in cazul in care nu exista lucratori pentru postul respectiv etc.), un mare numar de romani lucreaza in Italia si Spania, dar si in alte tari care au impus masuri tranzitorii lucratorilor romani (Germania, Grecia, Marea Britanie, Irlanda etc.). Aceasta migratie a dus la diminuarea tensiunilor sociale provocate de saracie si la intrari foarte mari de venituri cu impact pozitiv asupra economiei. Plecarea masiva a fortei de munca in strainatate are si va avea cel putin doua dezavantaje. In prezent, exista ramuri economice unde se simte o acuta lipsa de forta de munca (de exemplu, in constructii, industria textila sau in domeniul hotelier), care, cel putin pentru moment, este compensata (partial) in primul rand prin cresterea productivitatii muncii si prin investitii in tehnologie. Pe termen lung, migratia are un efect negativ din punct de vedere demografic. Natalitatea scazuta, cresterea sperantei de viata si numarul mare de migranti (cu precadere tineri) va ridica probleme mari in viitor in privinta raportului de dependenta[3].

Intrebari recapitulative

1. Care sunt drepturile unui cetatean al UE pe piata fortei de munca a unui stat membru?
2. In ce constau dispozitiile tranzitorii?
3. Care au fost statele membre care nu au impus restrictii lucratorilor romani inca de la momentul aderarii Romaniei la UE?
4. Care sunt etapele migratiei incepand cu anul 1500?
5. Care sunt criticile aduse teoriei economiei neoclasice a migratiei?
6. In ce masura celelalte teorii ale migratiei aduc imbunatatiri teoriei economice neoclasice a migratiei?
7. Care sunt caracteristicile socio-demografice ale lucratorilor romani care au migrat in strainatate?
8. Explicati prin intermediul teoriilor migratiei si al datelor statistice prezentate in acest capitol migratia economica a romanilor din perioada 1990-2006.
9. Care sunt efectele migratiei romanilor pe termen scurt si mediu, din punct de vedere economic si demografic?

Bibliografie

Constantinescu, Monica. (2002). Teorii ale migratiei internationale. Sociologie Romaneasca, 3-4, 93-114.

Massey, Douglas S. et al. (1998). Worlds in Motion. Understanding International Migration at the End of the Millennium. Oxford: Clarendon Press.

Sandu, Dumitru coord. (2006). Locuirea temporara in strainatate. Migratia economica a romanilor: 1990-2006. Bucuresti: Fundatia pentru o Societate Deschisa

Surse online:

Site-ul Fundatiei pentru o Societate Deschisa www.osf.ro, rapoartele de cercetare referitoare la migratie (https://www.osf.ro/ro/rezultate_cautare.php?cautare=migratia., accesat la datat de 05.02.2008)