POLITICA COMERCIALA COMUNA IN CONSTITUTIA UNIUNII EUROPENE

POLITICA COMERCIALA COMUNA IN CONSTITUTIA UNIUNII EUROPENE

SECTIUNEA I

Preliminarii

Constitutia Uniunii Europene a fost adoptata in ziua de 19 iunie 2004 de Inaltii reprezentanti ai celor 25 de state membre, la 10 luni de la data cand Presedintele Conventiei asupra viitorului Europei, V. Giscard d'Estaing a remis impreuna cu cei doi vicepresedinti Giuliano Amato si J.L. Dehaene, in mod oficial, in numele Conventiei, textul complet al Proiectului Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa.

In numarul 1/2004¹ al revistei noastre afirmam, cu un oarecare optimism (temerar), ca:

"Dupa controversele ulterioare si nesansa sumitt-ului din 13 decembrie 2003, semnarea Constitutiei si, deci, adoptarea ei, se prefigureaza in primul semestru al anului 2004, in vederea apropiatelor alegeri europene, din iunie 2004, care-i pot da " sigiliul noii ratificari populare" (citat din Declaratia de la Roma din 18 decembrie 2003, expusa Consiliului European, de Presedintele V. Giscard d'Estaing").

"La aceasta data zece noi state europene vor fi deja membre deplin drept ale Uniunii, implinind cea mai mare si spectaculoasa extindere, asa incat Uniunea Europeana va ajunge, de la 6 membri fondatori, la 25 membri, dupa peste 50 de ani de existenta"².

Iata, asadar, ca la 18 iunie 2004³, s-a produs momentul politic cel mai semnificativ, pentru realizarea unei Uniuni Politice, fara precedent, a celor 25 de state membre, intemeiata pe o Constitutie, care consacra definitiv si deplin Europa ca o Uniune a "cetatenilor ei" si, totodata, o Uniune a statelor membre.

Aceasta Constitutie reprezinta unul din cele mai mari succese ale lumii europene civilizate, intrucat, intre altele, "fixeaza echilibrele necesare intre popoare, intre state, intre institutii, intre vis si realitate"⁴.

Cele 25 de state membre ale UE vor avea apoi 2 ani la dispozitie pentru a ratifica Constitutia, conditie absoluta pentru intrarea ei in vigoare.

Ea defineste Uniunea Europeana si obiectivele ei si consacra valorile fundamentale europene, precum si cadrul institutional, competentele Uniunii, viata ei democratica si cetatenia europeana.

Totodata, Constitutia preia, in Partea a II-a, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii, adoptata la Nisa, in decembrie 2000, prin care instituie cadrul fundamental de reglementare si garantare a acestora ("Demnitatea", "Libertatile", "Egalitatea", "Solidaritatea", "Drepturile cetatenilor" si "Justitia"), dar isi insuseste, integral si Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, care constituie mecanismul de protectie aplicat de CEDO - Strasbourg.

Constitutia acorda un spatiu larg, in Partea a III-a, "Politicilor si Functionarii Uniunii", cu cele sapte titluri semnificative: I - Clauze de aplicare generala; II - Nediscriminare si cetatenie; III - Politici si Actiuni Interne; IV - Asocierea tarilor si a teritoriilor de peste mari; V - Actiunea Externa a Uniunii; VI - Functionarea Uniunii si VII - Dispozitii Comune".

Salutam, asadar, cu satisfactie si incredere, adoptarea Constitutiei si semnarea ei, in perspectiva unui proces, oarecum mai accelerat si optimist de ratificare, de catre parlamentele celor 25 de state membre, cu efecte directe si substantiale asupra modernizarii si europenizarii Constitutiei noastre, dar si a intregii legislatii primare, pana la aderarea oficiala din ianuarie 2007 la Uniunea Europeana.

In acest context, credem ca prezinta interes si utilitate, publicarea textului Constitutiei Uniunii Europene⁵ in revista noastra, precum si dezbaterile, studiile si opiniile in aceasta privinta, incluse in rubrica generala de "Doctrina", cat si in cea intitulata, "Drept comunitar"⁶.

SECTIUNEA A II-A

Definirea si evolutia Politicii Comerciale Comune
a Uniunii Europene. Sinteze

1. Cadrul general. Principalele coordonate

1.1. Evolutia Politicii Comerciale Comune - ( P.C.C.) Caracteristicile generale

a) Politica comerciala a Uniunii Europene a devenit, in ultimii 15 ani:

- "din ce in ce mai multilaterala si mai liberala;

- mai practica, comparativ cu abordarea ulterioara reactiva si protectoare si

- mai protectionista"⁷.

Desi, economistii, specializati in materie, vad Uniunea Europeana ca fiind protectionista, in rapoartele GATT (1991 - 1995) asupra politicii comerciale a Uniunii Europene se considera ca s-a manifestat o tendinta mai liberala.

b) Pietele comune necesita politici comerciale comune, principiu consacrat si in Tratatul C.E. de la Roma (1957).

Obiectivul central al politicii comerciale comune l-a constituit infiintarea unei uniuni vamale si a unui tarif vamal comun (TEC), ceea ce a impus acordarea competentelor exclusive UE in domeniul acestei politici comerciale.

Primii ani ai elaborarii politicii comerciale au fost cei mai duri, dar si cei mai eficace. Dispozitiile art. 113 TCE (astazi 133) au definit politica comerciala comuna stabilind ca tarifele, subventiile si antidumpingul sunt de competenta exclusiva a Uniunii Europene.

c) Uniunea Europeana joaca un rol central, in prezent, in cadrul negocierilor comerciale internationale, avand cel mai puternic sistem de parghii si mecanisme, care se intemeiaza pe faptul ca ea furnizeaza 20% din fluxul comercial international (44% incluzand si comertul dintre statele membre ale Uniunii Europene) si aproape 30% din fluxul investitiilor directe.

d) Schimbarile in natura politicii comerciale si rolul tot mai important al Uniunii Europene au impus necesitatea unei elaborari decizionale a Uniunii Europene, mult mai transparente, mai democratice si mai eficiente, ceea ce, in linii mari vom reliefa in continuare.

1.2. Scopul, obiectivele majore si etapele politici comerciale comune

a) Scopul Politicii Comerciale Comune de a institui o Uniune Vamala in spatiul comunitar a fost atins la 1 iulie 1968, in locul unei simple zone de liber schimb.

b) Uniunea Europeana are, deci, obiective majore, mult mai profunde:

b.1) eliminarea totala a taxelor aferente, a restrictiilor cantitative si normative,

b.2) aplicarea unui tarif extern comun (T.E.C.)

b.3) existenta unei libertati totale in circulatia marfurilor, pe teritoriul Uniunii, oricare ar fi provenienta lor.

c) Etapele succesive, organizate pragmatic, in functie de rezultatele obtinute sunt relevate elocvent de doctrina⁸.

1.3. Unele realizari semnificative

a) Uniunea Europeana a devenit prima putere comerciala din lume, inaintea SUA si a Japoniei, ca rezultat major al organizarii eficiente si pragmatice a dinamicii proceselor ilustrate mai sus.

b) O serie de obiective majore au fost atinse incepand cu 1 ianuarie 1993, mai ales in ce priveste eliminarea oricarei discriminari bazate pe nationalitatea transportatorilor.

c) Procesul de normalizare⁹ s-a realizat in timp, dar temeinic:

c.1. a fost inlaturata orice fel de piedica, atat la export, cat si la import,

c.2. noul dispozitiv se bazeaza pe o uniune tarifara, conform dispozitiilor art.9 din Tratatul de la Roma,

c.3. T.E.C. (tariful vamal comun) este de competenta exclusiva a institutiilor comunitare, ca si negocierile multilaterale (ex. in Runda Uruguay).

c.4. Noul cadru juridic a avut doua consecinte majore:

c.4.1. uniformizare, aproape totala, a reglementarilor vamale, cu efect un control mai eficient si o descoperire mai dura a delictelor si

c.4.2. aproprierea legislatiilor, indeosebi in domeniul transporturilor.

1.4. Schimbarile intracomunitare. Stadiul procesului.

Uniunea vamala nu a fost deplin realizata, fiind in curs de infaptuire numeroase obiective si actiuni de ordin tehnic:

- o normare insuficienta,

- tentatii protectioniste,

- existenta mai multor constrangeri care limiteaza schimburile, unele constatate si de C.J.C.E. (Curtea de Justitie),

- anumite sectoare - mediul sau sanatatea publica - beneficiaza de o protectie suplimentara, iar eticheta "CE" introdusa prin Directiva nr.93/68 din 22 iulie 1993, nu acopera intreaga circulatie a marfurilor, alaturi de marca nationala s.a.

2. Competentele institutionale comunitare

Elaborarea deciziei in UE si competentele institutionale constituie elemente cheie ale politicii comerciale comune, ceea ce duce la impartirea clara a puterilor politice intre UE si Statele membre in orice domeniu al negocierii comerciale internationale.

In timp ce comertul cu bunuri este in competenta exclusiva a UE, investitiile raman, in principal, in competenta statelor membre, iar anumite domenii sunt obiectul competentelor mixte nationale si ale UE.

Asadar, procesul decizional al UE asupra comertului se realizeaza in trei faze distincte, dar interdependente:

- stabilirea obiectivelor negocierilor apartine Consiliului de Ministri la propunerea Comisiei;

- purtarea negocierilor cade in competenta Comisiei in numele UE, ea fiind singurul negociator in cazul in care chestiunile politice in discutie apartin unor competente mixte (nationale si europene) si

- adoptarea rezultatelor, adica a deciziei finale privind acordurile comerciale este de competenta Consiliului de Ministri.

Relativ la problemele majore privind competentele, redefinirea lor a fost impusa de extinderea progresiva a agendei GATT. In cadrul Rundei Tokio s-a pus problema daca subventiile, comenzile guvernamentale si barierele tehnice impotriva comertului sunt de competenta UE sau de competenta mixta (UE a mandatat Comisia sa negocieze toate aceste aspecte). Probleme similare s-au ridicat si la Runda Uruguay in privinta serviciilor, a proprietatii intelectuale si a investitiilor, iar, pe baza precedentului Tokio, s-a decis ca singurul negociator este Comisia Europeana.

In 1996, la Conferinta interguvernamentala, Comisa s-a pronuntat, ca si la cea din 1991, ca serviciile si proprietatea intelectuala trebuie sa fie in competenta exclusiva a UE.

2.1. Procesul de decizie al UE in acordurile de asociere (art. 310 TCE, fost 238) este elocvent ilustrat in doctrina¹⁰:

Competentele Parlamentului European nu acopera domeniul politicii comerciale, conform dispozitiilor tratatelor constitutive. In ce priveste acordurile bilaterale de asociere, conform art. 310 TCE, Parlamentul European trebuie sa aprobe cu votul majoritatii simple, dar, incepand din anul 1999, in baza Tratatului de la Amsterdam (TA) s-a extins foarte mult CODECIZIA, ceea ce implica obligativitatea ratificarii acordurile de catre Parlamentul European.

2.2 Procesul de elaborare a deciziei UE privind acordurile comerciale ilustreaza, de asemenea, competentele comunitare si, mai ales, modul de exercitare a acestora¹¹.

2.3. Procesul de elaborare a deciziei UE privind masurile antidumping este concentrat in "mainile" Comisiei si in votul majoritatii simple a Consiliului de Ministri

Comisia a elaborat si aplicat reforma in domeniul competentei si al procedurii pentru a face mai dificila initierea de actiuni antidumping de catre interese inguste sau protectioniste.

Tot Comisia poate decide daca UE trebuie sa impuna taxe antidumping temporare, permise, conform regulilor GATT, pe o perioada de cel mult 6-9 luni.

2.4. Reglementarea barierelor comerciale prin proceduri speciale si competente comunitare s-a realizat, oarecum tarziu, prin Decizia CE 3286/1994.

Aceste dispozitii normative comunitare sunt sistematizate si prezentate schematic in doctrina¹³.

3. Raporturile comerciale ale UE cu statele terte

3.1. Responsabilitatea Comisiei cu privire la dezvoltare include, in mod elocvent, obiectivele si strategia in raporturile UE cu tarile terte, care presupune:

- politica multilaterala comerciala (WTO),

- politica comerciala sectoriala (textile, imbracaminte, incaltaminte),

- antidumping,

- comertul cu Asia si APEC,

- ajutoarele pentru statele subdezvoltate si in curs de dezvoltare, precum si

- ajutoarele umanitare la nivel mondial.

Dimensiunea actuala a acestei strategii, pe baza propunerilor din septembrie 1999, ne infatiseaza noi obiective, foarte relevante, cum ar fi:

- politica de dezvoltare,

- apararea drepturilor omului,

- relatiile cu statele vestice industrializate si cu cele din Orientul indepartat s.a.¹⁴

3.2. Importurile din tarile ACP si din toate tarile in curs de dezvoltare

Politica comerciala a UE defineste trei categorii de mari state, fiecare acoperind aproximativ o treime din importurile UE (1995).

a) Primul si cel mai favorabil acces este pentru cele 121 de state dezvoltate, in curs de dezvoltare sau in tranzitie, care se califica intr-unul din cele trei tipuri de regim comercial:

Conventia de la Lom a celor 70 de state membre,

Acordurile bilaterale ale UE cu 31 de state vecine in sud si in est si

Grupa superioara a Sistemului Generalizat de Preferinte.

b) A doua grupa cuprinde statele recent industrializate, cu venit mediu si tarile sarace care au primit numai standarde GSP

c) A treia grupa, cu cel mai redus acces, este formata dintr-un numar de zece state, care primesc tratamentul natiunii celei mai favorizate - include si altele carora UE le ofera acces MFN autonom.

Diagrama importurilor pe o perioada de 20 de ani¹⁵:

SECTIUNEA A III-A

PoliticaComerciala Comuna in Constitutia Uniunii Europene

1. Scopul Politicii Comerciale Comune

Scopul PCC consta in instituirea unei "uniuni vamale intre statele membre", in baza careia UE isi fixeaza obiectivele constitutionale.

2. Obiectivele majore ale Politicii Comerciale Comune

Potrivit art. III-216, obiectivele majore ale Uniunii au ca scop comun "sa contribuie, conform interesului comun la:

- dezvoltarea armonioasa a comertului mondial,

- eliminarea treptata a restrictiilor in domeniul schimburilor internationale si al investitiilor externe directe,

reducerea barierelor vamale si altele

3. Principiile uniforme ale Politicii Comerciale Comune

Principiile uniforme, consacrate in Constitutie (III-217) vor fundamenta, obligatoriu, Politica Comerciala Comuna. Ele vizeaza, "in special:

- modificarile tarifare,

- incheierea de acorduri tarifare si comerciale,

- schimburile de marfuri si servicii,

- aspectele comerciale ale proprietatii intelectuale,

- investitiile straine directe,

- uniformizarea masurilor de liberalizare,

- politica exporturilor,

- masurile de aparare constitutionala,

- masurile de aparare in caz de dumping si de subventii" s.a.

Textul constitutional, prevede, in final, ca "politica comerciala comuna se desfasoara in cadrul principiilor si obiectivelor actiunii externe a Uniunii".

4.Masurile de aplicare a Politicii Comerciale Comune

"Masurile necesare pentru punerea in aplicare a politicii comerciale comune" (III-217 pct. 2) se vor stabili prin legile sau legile-cadru europene.

Aceasta dispozitie constitutionala consacra importanta PCC si atribuie, deci, competenta reglementarii masurilor de aplicare a politicii comerciale comune numai legilor europene sau legilor-cadru europene, excluzand regulamentul sau decizia europeana, ca acte comunitare secundare.

5. Competentele comunitare in negocierea si incheierea de acorduri comerciale

Competenta negocierii acordurilor cu "unul sau mai multe state sau organizatii internationale" este data numai Comisiei (III-217 pct. 3), cu consultarea Comitetului special. Ea vegheaza, impreuna cu Consiliul de Ministri, ca "acordurile negociate sa fie compatibile cu politicile si normele interne ale Uniunii".

In ce priveste, insa, negocierea si incheierea unui acord in "domeniile comertului de servicii, care presupune deplasari de persoane si aspecte comerciale ale proprietatii intelectuale, Consiliul hotaraste in unanimitate, daca acest acord cuprinde dispozitii pentru care este necesara unanimitatea privind adoptarea de reguli interne" (pct. 4).

Aceeasi prerogativa este data Consiliului in privinta acordurilor "in domeniul comertului si serviciilor culturale si audio-vizuale, daca acestea risca sa aduca atingere diversitatii culturale sau lingvistice a Uniunii".

In sfarsit, Constitutia mai prevede imperativ ca "negocierea si incheierea de acorduri internationale in domeniul transporturilor se supun, in continuare, dispozitiilor titlului III, cap. III, Sectiunea 7 si ale art. III-227".

Prin urmare, dispozitiile constitutionale din cap. III, intitulat "Politica comerciala comuna", nu "ating" reglementarea privind politica in domeniul concurentei, care va fi examinata intr-unul din numerele viitoare.

Textul constitutional (III-216 si III-217), avand ca obiect "Politica comerciala comuna", cuprinde, asadar, norme fundamentale care consacra: scopul PCC, obiectivele constitutionale majore ale PCC, principiile uniforme ale PCC, domeniile si limitele ei de actiune, norma de trimitere la legile sau legile-cadru europene pentru reglementarea masurilor necesare de aplicare a PCC, competentele comunitare privind negocierea si incheierea de acorduri cu state sau organizatii internationale si limitele exercitarii acestor competente.