CATEGORII DOCUMENTE |
Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
PROMULGAREA LEGII DE CATRE PRESEDINTE
Dupa votare,orice lege este inaintata sefului statului,pentru promulgare.
Promulgarea este actul prin care Presedintele Romaniei autentifica si investeste legea adoptata de Parlament cu formula executorie si dispune publicare ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
Ca act juridic,promulgarea exprima dreptul puterii executive de a supune actul adoptat de puterea legislativa unui control atat din punct de vedere al naturii dispozitiilor cuprinse in lege, cat si din punct de vedere al constitutionalitatii acesteia.
Trebuie retinut ca Presedintele nu poate refuza promulgarea pur si simplu.
Refuzul nejustificat de promulgare poate fi considerat o abatere a Presedintelui de la una dintre indatoririle sale constitutionale.
In ceea ce priveste termenul de lege, trebuie precizat ca sunt supuse promulgarii toate cele trei categorii de legi: legi constitutionale,legi organice si legi ordinare.
Toate celelalte acte pe care le adopta camerele,in comun sau separat, nu trebuie supuse procedurii promulgarii.
Promulgarea se face prin decret semnat de Presedinte.
Conform prevederilor art. 77 din Constitutie, promulgarea legii se face in termen de cel mult 20 de zile de la primire, Presedintele Romaniei putand cere o singura data reexaminarea legii.
De asemenea, textul constitutional prevede ca, daca Presedintele a cerut reexaminarea legii sau verificarea constitutionalitatii acesteia, promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.
Prin urmare, promulgarea unei legi de catre seful statului roman, constituie o parte componenta, obligatorie a procedurii de elaborare si adoptare a unui proiect de lege.
Presedintele Romaniei are dupa cum am mentionat, doar dreptul se cere Parlamentului o singura reexaminarea legii sau verificarea constitutionalitatii legii.
Reprimind proiectul de lege el este obligat sa-l semneze.
Nu poate fi vorba de un refuz al semnaturii proiectului de lege, intrucat dreptul de a legifera, deci de adoptare sau refuz de adoptare a unui proiect delege, este de competenta exclusiva a Parlamentului care nu imparte cu nimeni aceasta competenta constitutionala.
In acest sens, putem considera ca sunt si dispozitiile legii fundamentale din art. 61, alin. 1: " Parlamentul etse organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3761
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved