PROPRIETATE, CONTRACT, AGRESIUNE, CAPITALISM, SOCIALISM

PROPRIETATE, CONTRACT, AGRESIUNE,

CAPITALISM, SOCIALISM

Inainte de a trece la domeniul mai incitant al analizei diverselor politici din perspectiva economiei si filosofiei politice, este esential sa introducem si sa explicam conceptele fundamentale folosite in cursul studiului nostru. Intr-adevar, conceptele explicate in acest capitol - proprietate, contract, agresiune, capitalism si socialism- sunt atat de fundamentale incat nu poate fi evitata folosirea lor, uneori fie si doar implicita. Din nefericire, totusi, faptul ca in analiza oricarui tip de actiune umana si/sau oricarui tip de relatie interpersonala, trebuie sa ne folosim de aceste concepte, nu implica faptul ca fiecare dintre noi poseda o intelegere exacta a lor. Lucrurile par sa stea exact pe dos. Deoarece conceptul de proprietate, spre exemplu, este atat de fundamental incat fiecare pare sa aiba o intelegere imediata a lui, cei mai multi dintre oameni nu ii consacra o atenta reflectie si, in consecinta, pot produce in cel mai bun caz doar o definitie foarte vaga. Dar a porni de la definitii imprecis formulate sau doar asumate si a construi pe baza acestora o retea complexa de gandire nu poate sa duca decat la dezastre intelectuale. Pentru ca, in acest caz, impreciziile si deficientele originare vor invada si vor distorsiona tot ceea ce deriva din ele. Pentru a evita aceasta situatie, conceptul de proprietate trebuie sa fie clarificat cel dintai.

Alaturi de conceptul de actiune, proprietatea este cea mai fundamentala categorie a stiintelor sociale. De fapt, toate celelalte concepte care urmeaza sa fie introduse in acest capitol -agresiune, contract, capitalism si socialism- pot fi definite in termenii proprietatii: agresiunea fiind agresiune impotriva proprietatii, contractul o relatie non-agresiva intre posesorii de proprietati, socialismul o politica insitutionalizata de agresiune impotriva proprietatii, iar capitalismul o politica institutionalizata de recunoastere a proprietatii si a contractelor.

Sa incepem cu elucidarea preconditiei necesare pentru aparitia conceptului de proprietate. [1] Pentru ca un astfel de concept sa apara, trebuie sa existe o raritate a bunurilor. Daca nu ar exista raritatea, si daca toate bunurile ar fi de tipul unor asa-numite "bunuri libere", a caror folosire de catre o persoana oarecare, indiferent de scop, nu ar exclude in nici un fel (nu ar restrange sau nu s-ar interfera cu) folosirea acelui bun de catre o alta persoana pentru orice alt scop, atunci nu ar fi nevoie de nici un fel de proprietate. Daca, sa spunem, datorita unei superabundente paradisiace a bananelor, consumul meu actual de banane nu reduce deloc stocul meu viitor (consumul posibil), si nici stocul prezent sau viitor de banane al unei alte persoane, atunci atribuirea de drepturi de proprietate, in acest caz asupra bananelor, ar fi superflua. Pentru dezvoltarea conceptului de proprietate, este necesar ca bunurile sa fie rare, astfel incat sa poata aparea conflicte in privinta folosirii acestor bunuri. Functia drepturilor de proprietate este tocmai aceea de a evita astfel de ciocniri posibile pornind de la folosirea unor resurse rare, prin atribuirea unor drepturi de posesiune exclusiva. Prin urmare, proprietatea este un concept normativ: un concept creat pentru a face posibila o interactiune non-conflictuala prin stipularea unor reguli (norme) de comportament care creeaza obligatii reciproce in privinta unor resurse rare. [2] Nu este necesara o analiza aprofundata pentru a vedea ca peste tot exista cu adevarat o raritate a bunurilor de toate tipurile, iar nevoia ca drepturile de proprietate sa existe devine astfel evidenta. De fapt, chiar daca am presupune ca traim in Gradina Edenului, acolo unde ar exista o superabundenta a tuturor lucrurilor de care este nevoie, nu doar pentru mentinerea vietii, dar si pentru a ne bucura de tot confortul posibil prin simpla intindere a mainii, conceptul de proprietate tot ar trebui sa apara cu necesitate. Pentru ca, pana si in aceste circumstante "ideale", corpul fiecarei persoane tot ar fi o resursa rara, existand astfel nevoia stabilirii unor reguli in privinta proprietatii, si mai precis in privinta proprietatii asupra propriului corp. Nu suntem obisnuiti sa ne gandim la corpurile noastre in termenii unor bunuri rare, dar imaginandu-ne cea mai ideala situatie la care am putea spera, si anume Gradina Edenului, devine posibil sa ne dam seama ca propriul corp al fiecaruia este intr-adevar prototipul unui bun rar pentru a carui folosire trebuie sa fie stabilite intr-un fel sau altul drepturi de proprietate, adica drepturi de posesiune exlusiva, cu scopul de a evita conflictele.

De fapt, atata vreme cat o persoana actioneaza, [3] adica atata vreme cat ea incearca in mod intentionat sa transforme o stare de lucruri care este perceputa si evaluata subiectiv ca fiind mai putin satisfacatoare intr-o stare care ii apare a fi mai avantajoasa, aceasta actiune implica cu necesitate o alegere in ceea ce priveste folosirea corpului acelei persoane. Iar a alege, adica a prefera un lucru sau o stare altor lucruri sau stari, implica evident faptul ca nu toate placerile sau satisfactiile posibile pot fi experimentate in acelasi timp, ci mai degraba trebuie sa renuntam la ceva considerat a fi mai putin valoros pentru a obtine altceva pe care il consideram mai valoros. [4] Astfel, actul alegerii implica intotdeauna existenta costurilor, cu alte cuvinte a renuntarii la placeri posibile pentru ca mijloacele necesare pentru a le obtine sunt rare si sunt blocate intr-o folosire alternativa care promite rezultate mai bine evaluate decat oportunitatile la care s-a renuntat. [5] Nici chiar in Gradina Edenului nu as putea, simultan, sa mananc un mar, sa fumez o tigara, sa beau ceva, sa ma catar intr-un copac, sa citesc o carte, sa construiesc o casa, sa ma joc cu pisica, sa conduc o masina etc. As fi nevoit sa operez alegeri, si as putea sa fac lucrurile doar pe rand. Iar situatia ar sta astfel deoarece exista un singur corp pe care il pot folosi pentru a face toate aceste lucruri si a ma bucura de satisfactia care derivadin actiunile mele. Nu sunt in posesia unei superabundente de corpuri care sa-mi permita sa ma bucur simultan de toate satisfactiile posibile, intr-o singura fractiune de secunda. Raritatea m-ar constrange, de asemenea, si in alta privinta: atata vreme cat resursa limitata numita "corp" nu este indestructibila si nu este echipata cu sanatate si energie eterne, ci este mai degraba un organism cu o perioada de viata determinata, timpul ar fi si el o resursa rara. Timpul folosit pentru urmarirea scopului A reduce timpul ramas pentru urmarirea altor scopuri. Si cu cat este nevoie de o perioada mai lunga pentru a obtine rezultatul dorit, cu atat mai mari vor fi costurile implicate in asteptare, si cu atat mai mare trebuie sa fie satisfactia anticipata, pentru ca aceste costuri sa fie justificate.

Astfel, din cauza raritatii corpului si a timpului, reglementarile privind proprietatea ar trebui sa fie stabilite chiar si in Gradina Edenului. In lipsa acestora, si presupunand acum ca exista mai multe persoane, ca razele lor de actiune se intersecteaza, si ca nu exista nici un fel de sincronizare a intereselor si de armonie prestabilita intre aceste persoane, conflictele privind folosirea corpului cuiva ar fi inevitabile. Eu as putea, de exemplu, sa doresc sa-mi folosesc corpul pentru a savura o ceasca de ceai, in timp ce altcineva ar putea dori sa inceapa o relatie erotica cu acest corp, impiedicandu-ma astfel sa-mi beau ceaiul si reducand, de asemenea, timpul ramas pentru a-mi urmari propriile scopuri prin mijlocirea acestui corp. Pentru evitarea unor astfel de posibile conflicte, trebuie sa fie formulate reguli de posesiune exclusiva. De fapt, atata vreme cat exista actiune, exista si necesitatea stabilirii unor norme privitoare la proprietate.

Pentru ca lucrurile sa ramana simple si neincarcate de detalii derutante, sa presupunem in continuare, pe o alta latura a analizei, ca locuim intr-adevar in Gradina Edenului, unde doar corpurile fiecaruia, spatiul pe care il ocupa aceste corpuri si timpul sunt resurse rare. Ce ar putea sa ne spuna prototipul bunului rar, si anume corpul unei persoane, despre proprietate si despre derivatele sale conceptuale?

Desi, pana si intr-o lume in care exista un singur tip de resursa rara, toate genurile de norme care reglementeaza posesiunea exlusiva asupra unor mijloace limitate sunt in principiu imaginabile (de exemplu, o regula cum ar fi "In zilele de luni, eu voi fi cel care hotaraste ce utilizari vor avea corpurile noastre, in zilele de marti tu vei stabili aceste utilizari, etc"), este evident ca nu toate ar avea aceleasi sanse sa fie propuse si acceptate. Prin urmare, cel mai bun mod de a incepe analiza pare sa fie pornind de la acea norma privitoare la proprietate, care ar fi cel mai probabil sa fie acceptata de locuitorii Gradinii Edenului ca "pozitie naturala" in privinta atribuirii drepturilor de posesiune exclusiva asupra corpurilor. Sa mentionam ca in acest stadiu al argumentului nu ne intereseaza inca etica, problema justificarii morale a normelor. Astfel, desi pot sa admit foarte bine inca din start ca voi argumenta intr-adevar, mai incolo, ca pozitia naturala este singura acceptabila etic, si desi sunt, de asemenea, convins ca ea este cea naturala deoarece este acceptabila moral, in acest stadiu naturalitatea nu implica nici o conotatie morala. Ea intentioneaza sa fie doar o categorie socio-psihologica utilizata pentru a indica faptul ca aceasta pozitie s-ar bucura probabil de cel mai mare sprijin in opinia publica. [6] Intr-adevar, naturalitatea ei se reflecta in simplul fapt ca, vorbind despre corpuri, este aproape imposibil de evitat si folosirea unor expresii privitoare la posesie (indicand posesia). In mod normal, ne referim la un corp ca la corpul unei persoane specifice: corpul meu, al tau, al lui, etc. ( in treacat fie spus, acelasi lucru se intampla intotdeauna atunci cand vorbim despre actiuni); si nu avem nici cea mai mica problema in a distinge ceea ce este al meu, al tau, etc.; in mod evident, procedand astfel, noi atribuim titluri de proprietate si distingem intre posesorii legitimi ai unor resurse rare.

Care este, atunci, pozitia naturala privitoare la proprietate, implicita in modul natural de a vorbi despre corpuri? Fiecare persoana are dreptul exclusiv de posesie asupra propriului corp, intre granitele suprafetei acestuia. Fiecare persoana poate da corpului sau acele intrebuintari pe care le crede cele mai potrivite pentru realizarea intereselor, bunastarii sau satisfactiei sale imediate sau viitoare, atata vreme cat nu se interfereaza cu dreptul altei persoane de a controla folosirea propriului corp. Aceasta "posesiune" asupra propriului corp implica dreptul persoanei de a invita (a fi de acord ca) alte persoane sa faca unele lucruri cu acel corp: dreptul meu de a face ceea ce vreau cu corpul meu implica dreptul de a cere sau permite altcuiva sa-mi foloseasca corpul, sa-l iubeasca, sa-l examineze, sa-i injecteze medicamente sau droguri, sa-i modifice aparenta fizica sau chiar sa-l loveasca, sa-l raneasca ori sa-l omoare, daca acest lucru imi place si sunt de acord cu el. Relatiile interpersonale de acest tip sunt schimburi contractuale, si astfel vot fi numite in continuare. Ele se caracterizeaza prin faptul ca se ajunge la un acord asupra folosirii unor resurse rare, bazat pe respectul reciproc si pe recunoasterea de catre fiecare participant la schimb a controlului exclusiv al fiecaruia asupra propriului corp. Prin definitie, astfel de schimburi contractuale, desi nu in mod necesar avantajoase pentru toti participantii daca sunt privite retrospectiv (s-ar putea sa nu-mi placa infatisarea mea dupa ce chirurgul a facut fetei mele exact ceea ce i-am spus sa faca) sunt intotdeauna, si in mod necesar, reciproc avantajoase ex ante pentru fiecare participant, pentru ca altfel schimbul pur si simplu nu ar avea loc.

Daca, pe de alta parte, este realizata o actiune care invadeaza sau schimba, in lipsa unui acord, integritatea fizica a corpului altei persoane si da acelui corp o utilizare care nu face placere acelei persoane, atunci aceasta actiune, in conformitate cu pozitia naturala privitoare la proprietate, este numita agresiune. [7] Daca cineva ar incerca sa-si satisfaca dorintele sexuale sau sadice violand sau lovind corpul unei alte persoane, fara a avea consimtamantul explicit al acesteia, fapta sa ar constitui agresiune. La fel, ar constitui agresiune daca o persoana ar fi impiedicata fizic sa indeplineasca anumite actiuni cu propriul corp, actiuni care ar putea sa nu fie pe gustul altcuiva (cum ar fi sa poarte sosete roz sau par carliontat, sau sa se imbete in fiecare zi, sau intai sa doarma si apoi sa filozofeze in loc sa procedeze in ordinea inversa), dar care, daca ar fi intr-adevar realizate, nu ar cauza prin sine nici o schimbare in integritatea fizica a corpului unei alte persoane. [8] Prin definitie, deci, un act agresiv implica intotdeauna si in mod necesar faptul ca o persoana, realizandu-l, isi sporeste satisfactia pe seama unei scaderi in satisfactia avuta de o alta persoana.

Care este temeiul subiacent al acestei pozitii naturale in privinta proprietatii? La baza teoriei naturale a proprietatii sta ideea de a fundamenta atribuirea unui drept de posesiune exclusiv pe existenta unei legaturi obiective si intersubiectiv constatabile intre posesor si obiectul posedat si, mutatis mutandis, de a numi agresive toate revendicarile privind proprietatea care pot invoca in favoarea lor doar dovezi subiective. In vreme ce eu pot invoca in sprijinul revendicarii privind proprietatea asupra corpului meu faptul obiectiv ca am fost primul ocupant al acestui corp, primul sau utilizator, nimeni altcineva care ar pretinde dreptul de a controla acelasi corp nu poate invoca ceva asemanator. Nimeni nu poate numi corpul meu un produs al vointei sale, asa cum pot pretinde eu ca este produsul vointei mele; o astfel de pretentie la dreptul de a determina folosirea resursei rare "corpul meu" ar fi o revendicare venita din partea unor non-utilizatori, a unor non-producatori, si ar fi bazata doar pe o opinie subiectiva, adica pe o simpla declaratie verbala ca lucrurile ar trebui sa stea in cutare si cutare fel. Desigur, astfel de revendicari verbale pot sa trimita (si probabil ca o vor face intotdeauna) si la anumite fapte ("Sunt mai mare, sunt mai destept, sunt mai sarac, sunt o persoana foarte speciala etc.") si ar putea incerca sa se auto-legitimeze in acest mod. Dar asemenea fapte nu stabilesc (si nici nu o pot face) vreo legatura obiectiva intre o resursa rara data si una sau mai multe persoane. Posesiunea fiecaruia asupra oricarei resurse particulare ar putea fi la fel de bine stabilita sau exclusa pe astfel de temeiuri. Tocmai aceste revendicari la adresa proprietatii, extrase din joben, cu legaturi pur verbale intre proprietari si lucrurile detinute sunt cele care, conform teoriei naturale a proprietatii, sunt denumite agresive. Prin comparatie, revendicarea mea asupra corpului meu poate trimite la o legatura naturala determinata; si o poate face pentru ca propriul meu corp a fost produs, iar tot ceea ce este produs (in contrast cu lucrurile "date") se afla, logic, intr-o relatie determinata cu un anumit producator (sau cu anumiti producatori); corpul meu a fost produs de mine. Pentru a evita orice neintelegeri, sa spunem ca "a produce" nu inseamna "a crea din nimic" (la urma urmelor, corpul meu este si el un lucru natural dat), ci inseamnaa modifica un lucru dat natural in conformitate cu un plan, a transforma natura. "A produce" nu este nici acelasi lucru cu a spune "a transforma fiecare particica a unui lucru" (in fond, corpul meu are o multime de parti in privinta carora nu am facut nimic!); inseamna, in schimb, a transforma un lucru in interiorul granitelor sale sau, mai precis, a produce granite pentru lucruri. In fine, "a produce" nu inseamna nici a spune ca procesul de productie trebuie sa continue la nesfarsit (uneori, eu dorm, iar atunci corpul meu nu este, cu siguranta, un produs al actiunilor mele!), inseamna pur si simplu ca un lucru a fost produs in trecut si poate fi recunoscut ca atare. Astfel de revendicari privitoare la proprietate, care pot fi derivate din trecut, care delimiteaza eforturi productive, si care pot fi legate de anumiti indivizi in rol de producatori, sunt cele numite "naturale" sau "non-agresive". [9]

Ideile de baza ale capitalismului si socialismului ar trebui sa fie, de acum, aproape clare. Dar, inainte de a parasi pentru totdeauna Gradina Edenului, ar trebui sa aruncam o privire asupra consecintelor introducerii unor elemente ale proprietatii justificate prin agresiune in Paradis, deoarece acest pas va ajuta la elucidarea, pur si simplu, a problemei economice si sociale centrale a oricarui tip de socialism real; adica a oricarui tip de socialism existent intr-o lume caracterizata de o raritate atotprezenta, cu a carui analiza ne vom ocupa in capitolele care urmeaza.

Chiar si acolo unde curge lapte si miere, este evident ca oamenii pot sa opteze pentru stiluri de viata diferite, pot sa-si fixeze scopuri diferite, sa aiba standarde diferite cu privire la tipul de personalitate pe care vor sa si-l dezvolte si la realizarile pentru care sa lupte. Este drept ca nimeni nu ar trebui sa munceasca pentru a trai, de vreme ce va exista o superabundenta a tuturor lucrurilor. Dar, spus pe sleau, poti totusi sa alegi intre a deveni un betiv sau un filosof, adica, mai tehnic, poti sa dai corpului tau utilizari care sa-i ofere persoanei ce actioneaza o satisfactie mai mult sau mai putin imediata, sau poti sa dai corpului tau utilizari care sa dea rod doar intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Deciziile de tipul primelor mentionate ar putea fi denumite "decizii de consum". Pe de alta parte, deciziile de a-ti utiliza corpul pentru actiuni care vor fi rasplatite abia mai tarziu, adica optiuni provocate de o recompensa ori o satisfactie anticipata intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, si care cer autorului sa suporte costurile asteptarii (timpul este si el o resursa rara!) pot fi denumite "decizii de investitii" -adica decizii de a investi in "capital uman", in capitalul intruchipat de propriul corp fizic. [10] Sa presupunem acum ca este introdusa proprietatea justificata prin agresiune. In timp ce inainte fiecare persoana era proprietarul exclusiv al corpului sau si putea sa decida singura daca sa devina un betiv sau un filosof, de acum este stabilit un sistem in care dreptul unei persoane de a determina cum sa-si foloseasca propriul corp este ingradit sau complet eliminat, fiind in schimb delegat, partial sau integral, unei alte persoane care nu este legata in mod natural, ca producator, de acel corp. Care ar fi consecinta acestui fapt? Abolirea proprietatii private asupra propriului corp poate fi realizata in diferite grade: non-producatorii pot avea dreptul de a determina toate utilizarile corpului meu in orice moment sau dreptul lor de a o face poate fi restrans doar la anumite momente si/sau actiuni, iar aceste restrictii pot fi la randul lor flexibile (non-producatorii avand dreptul de a modifica dupa plac definitiile restrictive) sau fixate o data pentru totdeauna, efectele putand fi, prin urmare, mai mult sau mai putin drastice. Dar, indiferent in ce grad ar avea loc, socializarea proprietatii produce intotdeauna si in mod necesar doua tipuri de efecte. Primul efect, "economic" in sensul mai restrans al termenului, este o reducere a investitiilor in capital uman, asa cum au fost ele definite mai sus. Atata timp cat nu se sinucide si hotaraste sa ramana in viata, proprietarul natural al corpului nu poate sa nu ia decizii cu privire la acel corp, indiferent cat de restrans i-ar fi dreptul de proprietate. Dar cum el nu mai poate acum decide singur, fara amestecul celorlalti, cum sa-si utilizeze corpul, valoarea pe care i-o ataseaza acestuia este mai mica; satisfacerea dorintelor, adica venitul psihic pe care i-l poate procura propriul corp atunci cand ii sunt date anumite utilizari, este redusa deoarece spectrul optiunilor disponibile a fost limitat. Atunci, cum fiecare actiune implica cu necesitate costuri ( dupa cum am explicat mai sus), si cum exista o tendinta data de a depasi costurile in schimbul recompenselor sau al profiturilor anticipate, proprietarul natural este pus in fata unei situatii in care costurile actiunii trebuie reduse pentru a le alinia venitului redus anticipat. In Gradina Edenului, nu ramane decat un singur mod de a realiza acest lucru: prin scurtarea timpului de asteptare, prin reducerea costurilor asteptarii si alegerea unui curs al actiunii care promite o rasplata mai rapida. Astfel, introducerea proprietatii justificate prin agresiune, conduce la o tendinta de reducere a deciziilor de investitii si favorizeaza deciziile de consum. Mai pe sleau spus, conduce la o tendinta de a transforma filosofii in betivi. Aceasta tendinta este permanenta; mai pronuntata atunci cand amenintarea interventiei asupra drepturilor proprietarului natural este permanenta, si mai putin pronuntata in masura in care amenintarea este redusa la anumite momente si actiuni. In orice caz, totusi, rata investitiilor in capital uman este mai scazuta decat daca dreptul de control exclusiv al proprietarilor naturali asupra propriilor corpuri ar ramane neatins si absolut.

Cel de-al doilea efect poate fi numit social. Introducerea unor elemente de proprietate bazata pe agresiune implica aparitia unor modificari in structura sociala, a unei schimbari in compozitia societatii in ceea ce priveste tipurile de personalitate sau de caracter. Abandonarea teoriei naturale a proprietatii implica evident o redistribuire a veniturilor. Venitul psihic al persoanelor in rolul lor de utilizatori ai "propriului" corp natural, de persoane care se exprima cu ajutorul acestui corp si obtin satisfactii facand acest lucru, este redus pe seama sporirii venitului psihic al unor persoane in rolul lor de invadatori ai corpurilor altora. Devine relativ mai dificil si mai costisitor sa obtii satisfactii din folosirea propriului corp fara a invada corpurile altora si relativ mai putin dificil si costisitor sa obtii satisfactii folosind corpurile altor persoane pentru propriile scopuri. Acest fapt nu implica, singur, nici o schimbare sociala, dar daca adoptam o singura asumptie empirica, implicatia apare: daca presupunem ca dorinta de a obtine satisfactii, pe seama unei scaderi a satisfactiei disponibile pentru ceilalti, prin instrumentalizarea corpurilor acestora, exista ca dorinta umana, ca ea s-ar putea sa nu fie prezenta la fiecare si in acelasi grad, dar ca exista uneori la unii oameni si in anumite grade si ca, deci, este posibil sa fie suprimata sau incurajata si favorizata de un aranjament institutional dat, atunci consecintele sunt iminente. Si, cu siguranta, aceasta asumptie este adevarata. Atunci, redistriburea sanselor de a obtine venituri trebuie sa aiba ca rezultat sporirea numarului celor care folosesc agresiunea pentru a obtine satisfactii personale si/sau a celor care devin mai agresivi, adica a celor care trec din ce in ce mai mult de la roluri non-agresive la roluri agresive, si care isi modifica incet personalitatea ca o consecinta a acestui fapt; iar aceasta transformare in structura caracterului, in compozitia morala a societatii, conduce la randul sau la o alta reducere a nivelului investitiilor in capital uman.

Pe scurt, prin aceste doua efecte am indicat deja motivele fundamentale pentru care socialismul este un sistem inferior din punct de vedere economic celui bazat pe institutia proprietatii private. Intr-adevar, ambele efecte vor reaparea in mod repetat in cursul analizei pe care urmeaza sa o intreprindem asupra politicilor socialiste. Tot ce ne mai ramane deocamdata de facut este sa explicam teoria naturala a proprietatii in ceea ce priveste lumea reala a raritatii atotprezente, deoarece acesta este punctul de plecare pentru toate formele socialismului real.

Cu toata existenta unor diferente evidente intre corpuri si toate celelalte resurse rare, toate distinctiile conceptuale pot fi trasate si aplicate din nou fara nici un fel de dificultate. Spre deosebire de corpuri, care nu sunt niciodata "ale nimanui", ci au intotdeauna un proprietar natural, toate celelalte resurse rare pot intr-adevar sa nu fie in proprietatea nimanui. Asa se intampla atata vreme cat ele raman in starea lor naturala, nefolosite de nimeni. Ele devin proprietatea cuiva atunci cand sunt tratate ca resurse rare, adica atunci cand sunt ocupate de cineva intre anumite granite obiective si li se da o folosire determinata. Acest act de achizitionare a unor resurse care nu erau anterior in proprietatea nimanui este numit "apropriere originara". [11] Odata ce sunt apropriate resurse care nu erau in proprietatea nimanui, devine o agresiune sa le modifici caracteristicile fizice fara permisiunea proprietarului sau sa restrangi spectrul de utilizari pe care proprietarul le poate da acestor resurse, atata vreme cat o anumita utilizare nu afecteaza caracteristicile fizice ale proprietatii altcuiva -la fel ca si in cazul corpurilor. Doar in conditiile unei relatii contractuale, adica atunci cand proprietarul natural al unei resurse rare isi da explicit acordul, este posibil ca altcineva sa utilizeze si sa modifice lucruri apropriate anterior. Si doar daca proprietarul originar sau cel anterior transfera titlul sau de proprietate in mod deliberat altcuiva, fie in schimbul a ceva, fie sub forma de cadou, poate aceasta alta persoana sa devina proprietarul respectivului lucru. Totusi, spre deosebire de corpuri, care din acelasi motiv "natural" nu pot nicicand sa nu aiba un proprietar si nu pot niciodata sa fie cedate complet de catre proprietarul natural, ci pot fi doar "imprumutate" atata vreme cat dureaza acordul proprietarului, in mod natural toate celelalte resurse rare pot fi "alienate", iar la titlul de proprietate asupra lor se poate renunta definitiv. [12]

Un sistem social bazat pe aceasta pozitie naturala asupra atribuirii drepturilor de proprietate este, si va fi de acum denumit, pur capitalist. Si, de vreme ce ideile sale pot fi de asemenea identificate ca idei dominante ale dreptului privat, adica ale normelor care reglementeaza relatiile dintre persoane particulare, ar putea sa fie numit si sistem pur al dreptului privat. [13] Acest sistem se bazeaza pe ideea ca, pentru a fi non-agresive, revendicarile privind proprietatea trebuie sa se sprijine pe faptul "obiectiv" al unui act de apropriere originara, pe proprietatea anterioara, sau pe o relatie contractuala reciproc avantajoasa. Aceasta relatie poate insemna fie o cooperare deliberata intre detinatorii de proprietati, fie transferul deliberat al titlurilor de proprietate de la un proprietar la altul. Daca acest sistem este modificat si este instituita in schimb o politica ce atribuie drepturi de control exclusiv, oricat de partiale, asupra unor mijloace rare, unor persoane sau grupuri de persoane care nu pot sa invoce nici un act de utilizare anterioara a lucrurilor in cauza, nici o relatie contractuala cu un proprietar-utilizator anterior, atunci acest sistem va fi denumit socialism (partial).

Sarcina urmatoarelor patru capitole va fi aceea de a explica modul in care diferitele cai de a devia de la un sistem capitalist pur, diferitele metode de a redistribui titlurile de proprietate de la detinatorii naturali ai lucrurilor (adica de la oameni care au dat o utilizare specifica unor resurse particulare si sunt deci legati in mod natural de ele, catre oameni care nu au facut inca nimic cu resursele, ci au formulat doar o revendicare verbala, declarativa in privinta acestora), conduc la scaderea investitiilor si la cresterea consumului, si in plus cauzeaza o modificare in compozitia populatiei, favorizand persoanele non-productive in relatie cu cele productive.

[1] Cf. D. Hume, A Treatise of Human Nature (ed. Selby-Bigge), Oxford, 1968, esp. 3, 2, p.484; si "Enquiry Concerning the Principles of Morals", in Hume, Enquiries, (ed. Selby-Bigge), Oxford, 1970; cf., de asemenea, L. Robbins, Political Economy: Past and Present, London, 1977, in special pp. 29-33

[2] Intamplator, caracterul normativ al conceptului de proprietate clarifica si preconditia suficienta pentru aparitia sa ca concept. In afara raritatii bunurilor, trebuie sa existe si "rationalitatea agentilor", adica acestia trebuie sa fie capabili sa comunice, sa discute, sa argumenteze, si in special trebuie sa fie capabili sa se angajeze in argumentatie asupra unor probleme normative. Daca nu ar exista astfel de abilitate comunicationala, conceptele normative nu ar fi, pur si simplu, de nici un folos. Noi nu incercam, de exemplu, sa evitam ciocniri asupra utilizarii unor resurse rare cu, sa spunem, un elefant, prin definirea unor drepturi de proprietate, deoarece nu putem discuta cu un elefant pentru a ajunge la un acord asupra drepturilor de proprietate. Evitarea unor ciocniri viitoare intr-un astfel de caz este o problema exclusiv tehnica (prin opozitie cu una normativa).

[3] Ar trebui sa observam faptul ca o persoana nu poate in mod intentionat sa nu actioneze, deoarece pana si incercarea de a nu actiona, adica decizia cuiva de a nu face nimic si de a ramane in pozitia sau starea ocupata anterior s-ar clasifica ca o actiune, facand ca aceasta propozitie sa fie aprioric adevarata, adica sa fie o propozitie care sa nu poata fi infirmata prin experienta, deoarece oricine ar incerca sa o infirme ar fi nevoit sa opereze o alegere si sa dea corpului sau, vrand-nevrand, o utilizare specifica.

[4] Cf. L.v. Mises, Human Action, Chicago, 1966, esp. Partea 1; M.N. Rothbard, Man, Economy and State, Los Angeles, 1970; de asemenea L. Robbins, Nature and Significance of Economic Science, London, 1936

[5] Despre conceptul de cost, cf. in special M. Buchanan, Cost and Choice, Chicago, 1969; L.S.E. Essays on Cost (ed. Buchanan and Thirlby), Indianapolis, 1981

[6] Merita mentionat aici faptul ca validitatea a ceea ce urmeaza, desigur, nu depinde in nici un fel de corectitudinea descrierii pozitiei naturale ca "naturala". Chiar daca cineva ar fi dispus sa acorde asa-numitei pozitii naturale doar statutul unui punct de pornire arbitrar, analiza noastra isi pastreaza validitatea. Termenul nu are importanta, ceea ce conteaza este ce e de fapt pozitia naturala si ce implica ea ca atare. Analizele ce urmeaza se ocupa exclusiv de aceasta problema.

[7] Sa observam din nou ca termenul "agresiune" este utilizat aici fara conotatii evaluative. Doar mai tarziu in cursul acestui tratat voi demonstra ca agresiunea, asa cum a fost ea definita, nu este justificabila moral. Cuvintele sunt goale; singurul lucru care conteaza este ce este cu adevarat ceea ce numim agresiune.

[8] Atunci cand, in capitolul VII, voi discuta problema justificarii morale, voi reveni asupra importantei distinctiei pe care tocmai am trasat-o intre agresiunea ca violare a integritatii fizice a cuiva si, pe de alta parte, violarea integritatii sistemului de valori al cuiva, lucru ce nu este clasificat ca agresiune. Pentru moment, este suficient sa observam ca exista acelasi tip de necesitate tehnica pentru orice teorie a proprietatii (si nu doar pentru pozitia naturala descrisa aici) ca delimitarea drepturilor de proprietate ale unei persoane in raport cu cele ale alteia sa fie formulata in termeni fizici, obiectivi, intersubiectiv constatabili. Altfel, ar fi imposibil pentru un actor sa determine ex ante daca vreuna dintre actiunile sale constituie sau nu o agresiune, iar functia sociala a normelor privitoare la proprietate ( a oricaror norme privitoare la proprietate) nu ar mai fi indeplinita pur si simplu din motive tehnice.

[9] Merita mentionat faptul ca dreptul de proprietate provenit din productie isi gaseste limitarea naturala numai atunci cand, la fel ca in cazul copiilor, lucrul produs este la randul sau un agent/producator. In conformitate cu teoria naturala a proprietatii, un copil, odata nascut, este in aceeasi masura proprietarul propriului corp ca si oricine altcineva. Prin urmare, nu doar ca un copil se poate astepta sa nu fie agresat fizic ci, ca proprietar al propriului corp, un copil are in special dreptul de a-si abandona parintii odata ce este fizic capabil sa-i paraseasca si de a spune "nu" la posibilele lor incercari de a-l readuce acasa. Parintii au drepturi speciale privitoare la copiii lor -provenind din statutul lor unic de producatori ai copiilor- doar in masura in care indeplinesc rolul de tutori ai copilului atata timp cat acesta este fizic incapabil sa plece si sa spuna "nu".

[10] Despre costurile muncii si asteptarii, cf. teoriei preferintei de timp, asa cum a fost ea expusa de L.v. Mises, Human Action, Chicago, 1966, capitolele 5,18, 21; Socialism, Indianapolis, capitolul 8; M.N. Rothbard, Man, Economy and State, Los Angeles, 1970, capitolele 6, 9; de asemenea E.v. Boehm-Bawerk, Kapital und Kapitalzins. Positive Theory des Kapitals, Meisenheim, 1967; F. Fetter, Capital, Interest and Rent, Kansas City, 1976.

Pentru o prezentare critica a termenului "capital uman", in special a tratamentului absurd pe care l-a primit acest concept in lucrarile unor economisti de la Chicago (in special G. Becker, Human Capital, New York, 1975), cf. A. Rubner, The Three Sacred Cows of Economics, New York, 1970.

[11] Despre teoria aproprierii originare, cf. J. Locke, Two Treatises of Government (ed. Laslett), Cambridge, 1960, esp. 2, 5

[12] Despre distinctia, derivand natural din caracterul unic al corpului unei persoane in contrast cu toate celelalte bunuri rare, intre titluri de proprietate "inalienabile" si "alienabile", cf. W. Evers, "Toward a Reformation of a Law of Contracts", in Journal of Libertarian Studies, 1977.

[13] Suprapunerea dreptului public peste cel privat l-a corupt si l-a compromis pe ultimul, intr-o oarecare masura, peste tot in lume. Totusi, nu este greu sa descalcesti sistemele existente ale dreptului privat si sa gasesti ceea ce am numit pozitie naturala ca alcatuind elementele centrale ale acestora -un fapt care subliniaza inca o data "naturalitatea" acestei teorii a proprietatii. Cf. de asemenea capitolul 8, nota 13.