LIBERA CIRCULATIE A SERVICIILOR

LIBERA CIRCULATIE A SERVICIILOR

Serviciile sunt o ramura de prima importanta in economia europeana

ele contribuie cu aproape 70% la formarea PIB si la ocuparea fortei de munca

peste 80% din agentii economici desfasoara activitati in acest domeniu (unde, astfel, intreprinderile mici si mijlocii sunt mai bine reprezentate decat in general)

aproape doua treimi din investitiile externe directe in UE vizeaza acest sector.

Pe de alta parte, comertul intracomunitar cu servicii arata ca aceasta ramura este mai putin integrata la nivelul pietei interne unice decat bunurile: doar 20% din schimburile economice intracomunitare reprezinta comert cu servicii, iar cresterea acestuia in ultimii 10-15 ani a stagnat, spre deosebire de schimbul de bunuri, care a crescut cu circa o treime in acelasi interval.

Situatia comertului cu servicii la nivelul UE reflecta o serie de trasaturi particulare ale acestuia, care il disting net de comertul cu bunuri:

a)   serviciile comercializate peste frontierele nationale nu pot fi supuse unor taxe vamale, deci o uniune vamala in domeniul serviciilor nu are sens

b)   "productia" si "livrarea" serviciilor nu pot fi secventiale, ci doar simultane; in consecinta, spre deosebire de bunuri, serviciile nu pot fi exportate decat impreuna cu furnizorul lor, ceea ce presupune ca trebuie sa treaca frontierele nu doar un bun, ci persoane, echipament si materiale, iar uneori necesita si prezenta (cel putin temporara) a furnizorului de servicii pe piata tarii importatoare

c)    serviciile au o serie de caracteristici

existenta in multe domenii de bariere inalte la intrarea pe piata (consecinta a importantei reputatiei si increderii consumatorilor)

existenta informatiilor asimetrice (cumparatorul nu poate evalua calitatea unui serviciu inainte de a il cumpara, ca in cazul bunurilor)

din care decurge necesitatea reglementarii lor in mai mare detaliu decat in cazul bunurilor. Or, cu cat reglementarile sunt mai elaborate, cu atat creste probabilitatea ca ele sa actioneze ca o bariera in calea comertului trans-frontiera

d)   serviciile sunt, in general, mai putin "comercializabile" decat bunurile si din cauza particularitatilor nationale tinand de limba, traditii culturale, practici legislative etc.

e)    serviciile sunt mult mai variate decat bunurile, ceea ce face ca trasaturile lor, terminologia specifica, modalitatile de reglementare sa varieze mai mult, de unde dificultati suplimentare in gasirea celor mai potrivite modalitati de liberalizare a circulatiei trans-frontiera (in conditiile, nota bene, a unei nevoi de reglementare mai evidente decat in cazul bunurilor).

f)     unele categorii de servicii fac obiectul unor prevederi specifice ale Tratatului CE (transporturi, servicii financiare, diferite servicii de retea - care amalgameaza aspecte ale comertului cu bunuri si, respectiv, cu servicii: electricitate, canalizare apa, gaze naturale), de unde o si mai mare varietate a regimurilor de reglementare aplicabile.

In cadrul UE, la ora actuala se poate distinge intre:

servicii care au facut obiectul unor reglementari dedicate la scara comunitara, de regula in sensul liberalizarii (transporturi, indeosebi rutiere si aeriene; telecomunicatii; servicii financiare; difuzare radio si TV

servicii cu privire la care nu au fost emise reglementari speciale la nivel comunitar si care pot fi mai puternic afectate de bariere in calea liberei lor circulatii in spatiul comunitar: servicii de afaceri (contabilitate, consiliere juridica, certificare si testare, arhitectura, engineering); comert (de gros si de detaliu); constructii; restaurante si catering; turism.

REGLEMENTAREA LIBEREI CIRCULATII A SERVICIILOR

Prevederile Tratatului CE confera, la prima vedere, liberei circulatii a serviciilor aceeasi calitate de element indispensabil pietei interne ca si circulatiei bunurilor si factorilor de productie.

La o analiza mai atenta, se constata insa ca modalitatea de exprimare a acestei libertati sufera de unele deficiente:

a)     spre deosebire de prevederile referitoare la circulatia bunurilor, cele privind serviciile sunt mult mai generale, fiind practic lipiste de orice detaliu concret

b)     nu este definit un calendar concret de punere completa in aplicare a acestei libertati si insasi asigurarea ei progresiva este supusa unui "program de abolire a restrictiilor" care urma sa fie adoptat de Consiliu (ceea ce, de altfel, nici nu s-a intamplat) - Art.52 (ex-Art.63)

c)      Tratatul contine si o clauza de salvgardare sui generis, potrivit careia liberalizarea completa a serviciilor este subordonata "situatiei economice generale si situatei economice a sectorului vizat", care trebuie sa "permita" o asemenea liberalizare.

d)     Textul Tratatului exprima o preferinta pentru liberalizarea prioritara a anumitor categorii de servicii, respectiv cele csre "afecteaza direct costurile de productie" sau a caror liberalizare "faciliteaza schimburile cu bunuri", instituind astfel o prezuntie de valoare superioara unor servicii fata de altele pe care analiza economica nu o valideaza

Tratamentul mult mai lax in materia serviciilor decat in materie de bunuri este atribuit de analisti faptului ca, in momentul semnarii Tratatului, serviciile aveau o importanta economica relativa mult mai mica decat in prezent si nu faceau obiectul vreunor tranzactii trans- frontiera importante.

O trasatura speciala a reglementarii liberei circulatii a serviciilor este aceea ca ea se refera la doua modalitati de livrare a serviciilor:

temporara (prin tranzactii trans-frontiera ocazionale)

permanenta (prin stabilirea unei prezente comerciale pe piata tarii importatoare)

I. Ca si in cazul asigurarii liberei circulatii a bunurilor, liberalizarea furnizarii temporare de servicii (Art.49) este susceptibila a fi asigurata prin aplicarea principiilor nediscriminarii si, respectiv, interzicerii restrictiilor.

Jurisprudenta CEJ in aceste privinte a evoluat in acelasi sens ca si in cazul liberei circulatii a bunurilor, dar cu un decalaj temporal de circa 10 ani.

Principiul nediscriminarii, prevazut in Art.54 al Tratatului CE, a fost articulat pentru prima oara in mod cuprinzator in cazul Van Binsbergen (1973), Curtea pronuntandu-se atat impotriva discriminarilor vadite (pe considerente de cetatenie sau resedinta), cat si impotriva celor implicite.

Principiul interzicerii restrictiilor s-a cristalizat printr-o suita de decizii din anii '90 (Sager, Gouda, Schindler, Alpine) in sensul ca sunt inacceptable toate masurile care stanjenesc furnizarea trans-frontiera a serviciilor, chiar daca ele sunt egal aplicable furnizorilor nationali si celor straini. Este vorba de masuri care:

afecteaza posibilitatea furnizorilor de isi oferi serviciile

sporesc costul serviciilor respective

descurajeaza oferirea de servicii

impiedica consumatorii sa aiba acces la serviciul respectiv; acest aspect este propriu comertului cu servicii

II. In ceea ce priveste furnizarea permanenta de servicii [sau dreptul de stabilire] (Art.43), ea este mai putin protejata. Regula nediscriminarii ia, in acest caz, forma particulara a regimului tratamentului national, care poate fi mai permisiv fata de situatiile de discriminare mascata.

Interzicerea restrictiilor este insa, in materia dreptului de stabilire, subdezvoltata. Motivul tine de gradul de libertate pe care o au autoritatile nationale de a deroga de la acest principiu generic.

In cazul furnizarii temporare, restrictii in calea circulatiei intracomunitare a serviciilor nu pot fi introduse decat cu titlu exceptional:

fie daca activitatea respectiva este legata, chiar si doar ocazional, de exercitarea unei autoritati oficiale (Art.45)

fie daca activitatea respectiva are implicatii de ordine publica, securitate publica sau sanastate publica (Art.43)

In schimb, in cazul furnizarii permanente, aplicarea de reglementari care pot stanjeni furnizarea de servicii este posibila si in absenta situatiilor de exceptie mentionate mai sus, cu respectarea totuti a principiului proportionalitatii.

De aceea, in domeniile in care se aplica reglementari complexe si cuprinzatoare (e.g., industriile de retea), dreptul de stabilire este dificil sau chiar imposibil de obtinut, dar aceasta nu a dus pana acum la interventia CEJ

Eliminarea restrictiilor in calea liberei circulatii a serviciilor se realizeaza prin instrumentele cunoscute ale recunoasterii reciproce si armonizarii, cu precizarea ca acestea imbraca niste trasaturi particulare in acest caz (spre deosebire de cel al bunurilor).

ARMONIZAREA

Nu exista, ca in cazul bunurilor, vreun exemplu de "armonizare totala" (specifica "vechii abordari"), in principal deoarece institutiile comunitare s-au ferit sa intervina cu masuri de reglementare in acest sector pana aproximativ la mijlocul anilor '80, cand asemenea demersuri au fost intreprinse sub influenta conjugata a doi determinanti:

lansarea programului Pietei Interne Unice

decizia CEJ de a obliga Consiliul sa adopte "regulle comune" cerute de Tratat (si inca inexistente) pentru un anumit segment al ramurii serviciilor: transporturile

In aceste conditii, de la bun inceput s-a adoptat o combinatie similara "noii abordari", constand dintr-o armonizare limitata si recunoastere reciproca.

Pentru o serie de servicii, armonizarea este oricum superflua, deoarece ele nu au nici un fel de cerinte speciale pentru a fi reglementate: turism; anumite servicii de afaceri - e.g., consultanta.

Cu privire la alte servicii - cele specifice industriilor de retea - reglementarea are caracteristici particulare, astfel incat ea a fost abordata in mod dedicat, deci in afara problematicii generale a serviciilor.

In concluzie, tipul de armonizare mentionat mai sus a fost utilizat predilect in domeniul serviciilor financiare si al serviciilor de transport.In cazul serviciilor financiare trebuie notata o particularitate suplimentara: deoarece armonizarea "aspectelor esentiale" ale serviciilor in sine ar fi fost fastidioasa si risca sa fie depasita foarte rapid de inovatiile specifice acestui sector foarte dinamic, armonizarea a vizat caracteristicile esetiale ale institutiilor furnizoare de servicii financiare (banci, societati de intermediere financiara, fonduri de investitii, societati de asigurari), adica in principal indicatorii de sanatate financiara (solvabilitate, expuneri maxime, capital minim etc=).

RECUNOASTEREA RECIPROCA

Impusa, ca si in cazul bunurilor, pe cale jurisprudentiala, aplicarea efectiva a acestui principiu este mult mai nesigura decat in cazul bunurilor. Aceasta pentru ca:

pe de-o parte, eterogenitatea reglementarilor nationale este mai mare, deci potentialul de pierderi de pe urma unei competitii intre sisteme de reglementare este mai mare (deci exista un motiv puternic)

pe de alta parte, exista - din cauza particularitatilor serviciilor - un potential mult mai larg de a invoca existenta unor consideratii legitime care sa permita derogarea de la aceasta regula (deci exista si posibilitati bune).

Tocmai aceasta insuficienta "impamantenire" a unui principiu consacrat de CEJ in urma cu aproape 15 ani a determinat Comisia sa elaboreze un proiect de Directiva care trateaza orizontal problematica serviciilor si care prevedea in versiunea initiala, drept principal mijloc de liberalizare a circuatiei serviciilor, aplicarea "regulii tarii de origine".

La presiunea grupurilor de interese opuse intensificarii concurentei trans-frontiera in domeniul serviciilor, acest principiu (care fusese formulat explicit tocmai pentru a corecta situatia de incertitudine din prezent) a fost eliminat din versiunea aflata in prezent in dezbatere.

Singura ipostaza in care principiul recunoasterii reciproce se aplica intr-un mod organizat si sistematic este cea recunoasterii calificarilor profesionale (a "diplomelor"), probabil din cauza ca acest aspect este esential si pentru exercitarea altei libertati specifice pietei interne unice, cea a circulatiei personaelor.