RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR EUROPENI - aspecte privind deontologia functionarilor europeni - Forme de raspundere aplicabile functionarilor europeni

RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR EUROPENI - aspecte privind deontologia functionarilor europeni - Forme de raspundere aplicabile functionarilor europeni

Câteva aspecte privind deontologia functionarilor europeni[1]

1. Izvoarele deontologiei functionarilor europeni

Primul izvor din care îsi trag seva normele de maxima
generalitate aplicabile institutiilor comunitare, în ansamblul lor,
implicit functionarilor care îsi desfasoara activitatea în cadrul lor, îl
reprezinta izvoarele dreptului comunitar însusi.

Este vorba despre legislatia primara, legislatia secundara,
Codul de conduita adoptat de Comisie în 1990, principiile
generale ale dreptului, cutuma, jurisprudenta Curtii Europene
de Justitie, dreptul international si dreptul national [2]

Astfel, printre principiile de drept calificate ca izvoare ale
dreptului comunitar autorul citat mentioneaza si principiul
loialitatii, consacrat de articolul 5 (10 ) din Tratat, care obliga toate
statele membre sa ia masurile corespunzatoare pentru a asigura
îndeplinirea obligatiilor decurgând din tratat, sau din actele
institutiilor Comunitatii si de a se abtine de la orice masura
susceptibila sa puna în pericol realizarea scopurilor Tratatului.

Însa principalul izvor direct îl reprezinta Statutul functionarilor europeni, în care regasim consacrate dimensiunile
regimului juridic aplicabil acestora, drepturile si obligatiile care le
revin, principiile care le guverneaza activitatea, precum si
consecintele care intervin în cazul încalcarii prevederilor Statutului,
alaturi de care subzista Codul de conduita adoptat în 1990.

În aceeasi categorie includem si anexele la Statut, care, în
conformitate cu principiul general si universal de drept, fac parte
integranta din actul juridic pe care îl vizeaza.

Un alt izvor îl reprezinta reglementarile interne, proprii
fiecarei institutii, sau stabilite, de comun acord, de mai multe
institutii comunitare.

2. Principiile deontologiei functionarilor europeni[3]

a)  Un prim principiu îl reprezinta faptul ca functionarii
europeni se afla în permanenta la dispozitia institutiilor din care
fac parte. Ei trebuie sa-si organizeze astfel viata si activitatea încât
sa faca fata, în orice moment, eventualelor solicitari care vin din
partea institutiei.

b) Un al doilea principiu este spiritul international si european
de care trebuie sa dea dovada în activitatea lor, care îi obliga la un
comportament prin care sa se realizeze echilibrul necesar între
spiritul si vocatia lor europeana si atasamentul fata de tara ai
carei cetateni sunt.

c)  Un al treilea principiu, aflat în strânsa dependenta cu acesta, îl
reprezinta neutralitatea desavârsita a functionarului european,
care exclude orice influenta, din partea oricarui stat, organism
national sau international, oricarui altui subiect de drept intern

sau international.

d) Un al patrulea principiu este devotamentul absolut în slujirea intereselor institutiei europene si a politicii europene, în
ansamblul sau.

Forme de raspundere aplicabile functionarilor europeni

Functionarul public, indiferent ca este national sau international,
trebuie sa-si duca la bun sfârsit atributiile, nu pentru ca asa i se
impune, ci fiindca e convins ca ele reprezinta rostul sau
profesional.

Forme de raspundere:

a) o raspundere administrativ patrimoniala a functionarului
european fata de Comunitate, consacrata de articolul 22 din Statut,
potrivit caruia functionarul european poate fi tinut sa repare, în
tot sau în parte, prejudiciul suportat de Comunitate cauzat de
greselile personale grave pe care acesta le-ar comis cu ocazia exercitarii functiei sale.

b) o raspundere penala, care este reglementata de sectiunile 6
si 7 ale Anexei IX la Statut;

c) o raspundere administrativ disciplinara, care face obiect de
reglementare al titlului VI din Statut si al Anexei IX.

Principii generale care guverneaza raspunderea

disciplinara a functionarilor europeni

1. Un prim principiu îl reprezinta acela ca raspunderea
disciplinara intervine ca urmare a comiterii unei abateri
disciplinare, notiune care include orice încalcare a îndatoririlor pe care functionarul sau fostul functionar este obligat sa le respecte în virtutea acestui statut, comisa în mod voluntar sau prin neglijenta.

Încalcarea obligatiilor de serviciu poate fi realizata atât de „functionar' cât si de „fostul
functionar', dupa cum prevede expres articolul 86 (24)(96) alin. (1)
din Statut. Rezulta concluzia ca în dreptul comunitar al functiei
publice, raspunderea este o institutie care nu presupune cu
necesitate existenta unui raport de functie publica, functionarii
publici asa-zisi „activi'. Ca ea poate viza nu doar functionarii în
exercitiu, ci si „fostii functionari', al caror raport de functie
publica a încetat din diferite motive, ceea ce nu înseamna ca a
încetat si raspunderea în cazul în care persoana respectiva a
comis unele abateri.

2. Principiul universal de drept non bis in idem,
potrivit caruia „aceeasi fapta nu poate da loc decât la o singura
sanctiune disciplinara' (articolul 9-96 din Anexa nr. IX la Statut
intitulata „Proceduri disciplinare').

Prin acest principiu se interzice aplicarea a doua
sanctiuni disciplinare functionarului european pentru o singura
abatere.

3. Principiul neretroactivitatii[4] sanctiunii disciplinare, derivat
prin principiul general de drept al neretroactivitatii legii, înscris si în
articolul 15(2) din Constitutia României precum si din caracterul, în
esenta neretroactiv, al actului administrativ.

Rezulta ca o sanctiune administrativ disciplinara nu poate
produce efecte decât din momentul în care a fost adusa la cunostinta
functionarului.

4. Principiul cercetarii prealabile

Sanctiunea disciplinara se poate aplica doar dupa ce s-a realizat
o cercetare prealabila a faptei de savârsirea careia este acuzat
functionarul.

Fac exceptie sanctiunile avertismentului si ale blamului, care
pot fi aplicate direct de autoritatea de numire, fara consultarea Consiliului de disciplina.

5. Principiul proportionalitatii individualizarii sanctiunii cu
gravitatea faptei, care impune sa se tina seama de urmatoarele
criterii, prevazute în art. 10-96 din Anexa nr. IX la statut: natura
faptei si împrejurarile în care fapta a fost savârsita; importanta
prejudiciului produs integritatii, reputatiei sau intereselor institutiilor
prin fapta comisa; de latura subiectiva a faptei, respectiv gradul de
intentie sau de neglijenta în fapta comisa; motivele avute în vedere
de functionar la comiterea faptei; gradul si vechimea functionarului;
gradul de responsabilitate personala a functionarului; nivelul
functiilor si responsabilitatilor functionarului; recidiva actului sau a
comportamentului gresit; conduita functionarului de-a lungul carierei
sale.

In functie de unele elemente {caracterul faptei, circumstantele în
care a fost îndeplinita, persoana faptuitorului etc.) sanctiunea poate
varia de la cea mai simpla, avertismentul, pâna la cea mai
drastica, revocarea din functie, si poate fi însotita sau nu de o
sanctiune complementara (reducerea sau suprimarea dreptului la
pensie pentru vechime, de exemplu).

Articolul 12-96 din Anexa 9 prevede urmatoarele: Consiliul este
sesizat de un raport emanând de la autoritatea învestita cu puterea
de numire, care trebuie sa indice clar faptele reprobabile si, daca
este cazul, circumstantele în care acestea au fost comise, continând
toate circumstantele atenuante sau agravante.

6. Principiul comunicarii

Comun raspunderii disciplinare a functionarilor nationali si
internationali este si regula comunicarii.

Regula comunicarii dosarului este una din legile „de fier' si în
cazul raspunderii disciplinare a functionarului public european.

Art. 25 alin. 2 dispune în mod categoric ca „ orice decizie
referitoare la o anumita persoana si luata în aplicarea acestui statut
va fi comunicata imediat în scris functionarului în cauza. Orice
decizie represiva trebuie sa fie motivata '.

7. Implicarea organului de disciplina, care se bucura de
independenta totala în exercitarea atributiilor sale.

Prin articolul 5 (96) din Statut, se prevede constituirea în
fiecare institutie a unui consiliu de disciplina, care are în
compunerea sa cel putin un membru din afara institutiei, care poate fi
si presedintele.

Consiliul de disciplina este învestit cu atributii în ceea ce
priveste derularea procedurii raspunderii disciplinare, si rolul sau
este de a proteja functionarul împotriva unor decizii arbitrare,
abuzive, care ar putea fi luate împotriva sa, dar de a proteja si
institutia europeana, prin sanctionarea celor care se fac vinovati de
comiterea unor încalcari ale obligatiilor care le revin functionarilor
europeni în calitatea pe care o au.[5]

8. Principiul potrivit caruia autoritatea care este învestita cu
puterea de numire este cea îndrituita sa si sanctioneze pe
functionarul european.

Astfel, aceasta autoritate va putea sa aplice unele sanctiuni în
mod direct, iar altele le va putea aplica abia
dupa ce a fost îndeplinita procedura disciplinara reglementata în
Anexa IX din Statut.

9. Recunoasterea dreptului la aparare al functionarului
european.

Astfel, articolul 4-96 din Anexa IX, recunoaste, de principiu,
dreptul la aparare al functionarului european, care presupune
urmatoarele elemente:

comunicarea întregului dosar încriminator catre functionarul
încriminat;

acordarea unui termen în interiorul caruia functionarul sa-si
poata pregati apararea;

dreptul functionarului ca în fata organului de disciplina sa-si
poata sustine observatiile si apararea în mod scris sau oral;

dreptul functionarului de a fi asistat în fata organului de
disciplina;

- dreptul de a administra probe în apararea sa, de a apela la
martori, care apartine, în egala masura, atât functionarului cât si
autoritatii.

10. Functionarii beneficiaza de dreptul de a introduce actiuni
la organele comunitare de jurisdictie.

Acest drept este recunoscut functionarilor oficiali, sintagma
care desemneaza persoanele numite în Junetii stabilite în cadrul
personalului unei autoritati europene prin decizia scrisa a autoritatii
competente sa numeasca, potrivit regulamentului de personal în
vigoare.[6]

Tuturor le este recunoscuta capacitatea de a se adresa organelor
jurisdictionale europene, în urmatoarele conditii:

se impune avizul autoritatii învestite cu puterea de numire;

- adresarea se face pe cale ierarhica, prin intermediul
superiorilor directi, scopul procedurii fiind acela de a asigura
conditiile rezolvarii amiabile a litigiilor;

foarte important este faptul ca functionarii europeni au dreptul
sa actioneze împotriva oricarui act care îi afecteaza, chiar daca
actul atacat nu le-a fost lor adresat ci altor persoane.

conditia care se impune este ca actul, prin continutul lui, sa
afecteze dreptul functionarului reclamant, sau un interes al
acestuia, iar functionarul sa actioneze în valorificarea propriului
interes.

interesanta si relevanta este si dispozitia care îndrituieste
functionarul european sa atace orice decizie care îl afecteaza,
indiferent daca este vorba despre o decizie care a fost deja luata
sau care trebuia sa fie luata însa institutia nu a facut acest lucru.

11. Principiul radierii sanctiunilor disciplinare.

Articolul 27-96 din Anexa nr. IX a Statutului da dreptul
functionarului sanctionat disciplinar sa ceara stergerea din dosarul
sau personal a sanctiunilor care i-au fost aplicate.

Acest drept se naste la intervale diferite de timp, în functie de sanctiunea disciplinara a carei radiere se cere.

Astfel, în cazul în care functionarul solicita radierea sanctiunilor
de avertisment si mustrare (blam) termenul cerut este de trei ani
de data când i-a fost aplicata sanctiunea respectiva.

În cazul în care se cere radierea oricarei alte sanctiuni, cu
exceptia celei a revocarii, termenul este de sase ani.